duminică, 5 aprilie 2020

Coronavirusul și antidotul statisttic

M-am tot chinuit să vă aduc în față cifre referitoare la pandemia isteriei din prezent, dar sunt efectiv bruiat de aburii propagandei. De-aceea, în sprijinul celor spuse până acum, voi aduce și mai multe cifre. Nu de alta, dar e nevoie de o clarificare a situației.

De fiecare dată când am arătat că treburile se-nvârt „tot pe-acolo”, mi s-au scos ochii cu Bergamo și Lombardia. Imaginile cu camioanele de morți, haosul generalizat și poveștile înflorite au făcut ca totul să se lipească în mentalul colectiv. De-aceea am căutat o explicație logică pentru situația din Italia.

Un indicator esențial al sistemului de sănătate este reprezentat de numărul de paturi la mia de locuitori. Întâmplător, același indicator explică cu vârf și îndesat de ce în Italia s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.

Se știe bine că această gripă este una care - dată fiind rata mare de contagiozitate - este una care aduce în scurt timp mulți oameni la spital. De-aceea numărul de paturi este un indicator fundamental, la fel ca și trierea și managementul bolnavilor. În cazul în care există un management bun și proceduri stricte în ceea ce privește circulația în spital(pentru a se preveni răspândirea intraspitalicească a virusului), mare parte din probleme sunt rezolvate. N-o spun eu, ci experiența regiunii Veneto față de regiunea Lombardia. Să trecem însă la datele chioare.

Dacă vă veți uita pe graficul atașat, veți constata că Italia, cu 3.4 paturi la mia de locuitori, se află în coada clasamentului, urmată doar - în selecția prezentată - de SUA(2.9) și Anglia(2.8). Așadar, dincolo de poveștile legate de „minunăția sistemului italian de sănătate”, statistica ne indică un număr mult prea mic de paturi. De asemenea, prin prisma aceleiași statistici înțelegem de ce Boris a sucit-o ca la Ploiești și de ce Trump a făcut același lucru. Mai mult, putem înțelege încă de-acum de ce în SUA va fi carnagiu.

Am putea lua China ca bază pentru calculele noastre. Numărul de paturi de-acolo este și el foarte redus, de doar 3.4 la mie. Însă, ceea ce-a făcut China în Wuhan nu-i la îndemâna oricui. Să ridici un spital de 1000 de paturi în câteva zile, să deplasezi eficient echipamente și specialiști și totul să meargă ca uns, e greu de imaginat în „demo-caricaturile” noastre.

De asemenea, aveți răspunsul la întrebarea privind eficiența sporită din Coreea de Sud și Japonia. Sunt campionii absoluți ai lumii la numărul de paturi, astfel încât au putut interveni cu eficiență maximă.

Faptul că olandezii stau liniștiți ar putea reprezenta o speranță pentru noi în condițiile în care, cu 6.3 paturi la mie stăm destul de bine față de cele 4.7 ale lor. Un alt element dătător de speranțe pentru noi este faptul că nu ai nevoie de spitale super-tehnologizate, ci de paturi simple, mai bine spus de supraveghere medicală pentru cei care alunecă spre starea critică. Într-adevăr, e o provocare în zona terapie intensivă unde e nevoie de mai multe ventilatoare, dar chiar și așa se pot salva foarte multe vieți în condițiile în care ai paturi cu supraveghere chiar minimală.

Nu spun eu asta, ci cei din Veneto care au plasat inițial pacienții în hoteluri minim supravegheate medical și unde s-a făcut trierea pacienților. Astfel, spitalele n-au fost aglomerate, iar pacienților le-au fost eficient administrate tratamentele în funcție de evoluția bolii.

Devastatoare la noi sunt prostia și ticăloșia celor de la putere. În loc să se pregătească au preferat să facă campanie electorală, au cheltuit aiurea banii pe furtișaguri, urmărindu-și doar propriul buzunar și beneficiu electoral. Astfel s-a ajuns ca în Suceava spitalul să se transforme el însuși în focar de infecție, salvându-se doar cei care au avut noroc. Nu poți trimite medicii în linia întâi fără pic de protecție deoarece te numești criminal. Sper ca după ce-o trece toată nebunia să se facă un tribunal al COVID-ului care să-i condamne drastic pe-acești nemernici criminali.

În final, o să vă mai atrag atenția asupra unui aspect care ține de evoluția sistemului medical. Marea majoritate a țărilor occidentale au ajuns la un număr infim de paturi scăzând permanent din anii 60 încoace. Imaginați-vă că Suedia a ajuns de la peste 14 paturi la doar 2.6! Italia, Franța și Germania aveau în anii 60 aproape 11 paturi. Cam cum e să constați că Italia și-a scăzut aproape de patru ori numărul de paturi, însă cheltuielile pentru sănătate au sărit în cer? Și noi am scăzut de la aproape 9 paturi la valoarea din prezent. Singura țară care a crescut e China. De la sub 2 paturi la aproape 5. E o performanță!

Poate că, în urma lecturării acestei postări, vă veți întreba ce se întâmplă cu banii din sănătate și de ce, la un număr mai mic de paturi de spital, costurile au explodat. Să vă spună asta responsabilii din Sănătate care nu-s altceva decât reprezentanții de vânzări ai șmecherilor planetei.

vineri, 3 aprilie 2020

Noul Orient

Dacă tot am deschis ieri subiectul Incirlikului, e timpul să extindem puțin orizontul și să ne uităm cu atenție la mișcările care ne sugerează destul de vizibil ceea ce va urma. În timp ce propaganda efectiv otrăvește mințile audienței, în lume se fac pași concreți în trasarea unor linii de demarcație din ce în ce mai vizibile.

miercuri, 1 aprilie 2020

Jurnal din războiul porcului

Un exemplu de respect pentru pacient și pentru întreg personalul medical. Vă felicit!”. Asta spunea Plăvanul în 16 octombrie 2019 despre spitalul din Suceava. În aceeași perioadă, pupilul său politic Rareș-rujuleț urla din toți bojocii: „Le-am spus tuturor: vreți să vedeți spitale ca-n Occident? Mergeți la Suceava! Să vedeți ce-a făcut Gheorghe Flutur cu bani europeni!”.

duminică, 29 martie 2020

Ciuma roșie

Românii sunt asemeni copiilor care, în ciuda sfaturilor primite de la părinți, nu se lasă până nu se lovesc de pragul de sus. Când părinții le spun copiilor că fumatul nu e bun, în loc ca sfatul să fie luat de bun, acesta are efectul contrar, transformând obiectul interdicției într-o atracție de nerefuzat. Așa se face că, mai devreme sau mai târziu, fiecare adolescent are tentația fructului oprit.

vineri, 27 martie 2020

Misterele pandemice

Dacă cineva mai avea vreo speranță în ceea ce privește buna-credință a celor care ne conduc, evenimentele de dată recentă sunt în măsură să ne arate că absolut totul e o minciună macabră, iar acum nu se face altceva decât o tranșare în masă a conștiințelor. O să încep prezentarea situației de la nivelul imediat vizibil pentru a urca treptat spre sferele ceva mai înalte și puțin accesibile.

miercuri, 25 martie 2020

Câteva chestii care n-au absolut nicio logică

1. Ordonanțele militare sunt date de Ministrul de Interne, adică de șeful unui minister eminamente civil;

2. La fiecare ieșire, cei care ne anunță ce alte restricții mai urmează, își încalcă propria ordonanță emisă(nr. 2): sunt mai mult de trei persoane care nu locuiesc în același spațiu;

luni, 23 martie 2020

Unde e economia?

La începutul stării de urgență s-a spus că guwernerul va face și va drege. Și a făcut: a trimis în faliment aproape întreaga economie națională. S-a dat ordonanța aceea aberantă cu șomajul tehnic propunându-se antreprenorilor să facă totul pe banii proprii, urmând ca, la calendele grecești, să-și ia banii înapoi. În următoarele zile, pe fondul adâncirii crizei, asta se va transforma într-un șomaj galopant întrucât firmele vor prefera desfacerea contractelor de muncă - pe motiv de forță majoră - decât spinosul șomaj tehnic.

duminică, 22 martie 2020

Statistici și tembelisme

Anul trecut în Italia au murit aproximativ 1750 de oameni pe zi. E rata conform statisticilor oficiale. Anul acesta, tot pe zi, au murit 1765 de oameni. Ar rezulta că avem, în medie, cu 15 oameni mai mult pe zi. Să ne îngrijorăm? Dacă punem în balanță anul 2018, în care zilnic au murit 1735 de oameni, observăm că și în 2019 avem o creștere de 15 morți/zi. Cu alte cuvinte suntem cam în același trend.

vineri, 20 martie 2020

Lanțul nevăzut

Îl tot văd pe bețivul național traian băsescu perorând verzi și uscate la televizor. În mod normal, la câte imbecilități a făcut, acum ar fi trebuit să peroreze maxim în fața colegilor de celulă. Dar el e liber ca pasărea cerului. Mai mult, așa cum intuisem, în ciuda faptului că a fost dovedit turnător al Securității, nu și l-a pierdut postul de europarlamentar. Șmecheria folosită e aceeași pe care-a tot practicat-o de-a lungul vieții sale politice: prelungirea în instanță - cu ajutor din sistem - până când cazul devine irelevant. Degeaba i se va da decizia definitivă de colaborator al Securității după ce mandatul de europarlamentar i se va fi terminat. Rămâne cu banii, cu pensia cu toate beneficiile.

joi, 19 martie 2020

Coincidențe

Dacă ai fi ieșit în anii 90 și-ai fi spus că „Mani Pulite” - așa-zisa campanie anticorupție din Italia - e de fapt o operațiune pusă în practică de o centrală de spionaj ai fi fost acuzat de conspiraționism, tembelism și o neînțelegere a realității.

miercuri, 18 martie 2020

O istorie secretă a COVID-19

Așadar un șarpe a mâncat un liliac, iar un chinez a mâncat șarpele respectiv. Iată explicația perfect idioată pe care ți-o repetă cu entuziasm orice tefelist. Sunt curios când vom avea gripa lăcustei sau pe cea a greierului turbat deoarece sunt sigur că tefeleii vor repeta cu același entuziasm cum a halit chinezul insecta și-a îmbolnăvit planeta.

Ultima teorie pe care am citit-o e de-a dreptul halucinantă. Nu știu dacă e adevărată sau falsă, însă v-o prezint în punctele esențiale deoarece pe mine m-a pus pe gânduri. E vorba de o investigație a GreatGameIndia care prezintă o istorie secretă a virusului COVID-19. Investigația e ocolită - din motive lesne de înțeles - de toată presa, însă ajunge destul de dibaci la noi.


Pe scurt, tevatura începe în 13 iunie 2012, când un cetățean saudit de 60 de ani este internat într-un spital privat din Jeddah. Pacientului venea după șapte zile de febră și probleme respiratorii. Era un pacient fără istoric medical referitor la zona pulmonară și fără boli cronice.

marți, 17 martie 2020

Isteria virusului și prostia oamenilor

Mă uit la măsurile care se iau în ceea ce privește „lupta” cu virusul COVID-19 și am impresia că trăim într-o lume mult prea distopică pentru a fi reală. În timp ce unele țări fac eforturi pentru a-și izola oamenii în casă, altele - precum Marea Britanie - par a trata noul virus ceva mai normal, ignorându-l. La urma urmei trăim cu viruși încă de când există viață pe pământ, astfel încât toată lupta care se dă este una pierdută din start.

luni, 16 martie 2020

Cu stocul la control

Parcă am mai trăit asta. La început s-a transmis pe toate canalele că sunt stocuri suficiente de mâncare. Apoi au fost defilați prin fața camerelor de luat vederi și prin presă „criminalii” care făceau stocuri și din cauza cărora poporul muncitor trebuia să stea la coadă. La unu-n casă au găsit o sută de kile de făină, mălai și carne. A fost condamnat la moarte. Altul fura de la „colectivă”. Avea două sute de kile de grâu pe care-l măcina manual și se bucura singur de pâinea proaspătă în timp ce copiii n-aveau pâine. Și ăsta a fost belit.

vineri, 13 martie 2020

Unde e lumea reală?

DOW a spart un prag tehnic critic. În mod normal algoritmii ar trebui să genereze mesaje isterice de SELL, amplificând isteria pe piața globală. Sângele de pe burse este însă doar începutul. Acțiunile sunt suport pentru o groază de fonduri de investiții mai mult sau mai puțin speculative. De unele dintre ele se leagă speranța unora de îmbogățire, în timp ce de altele se leagă speranța de pensie a celor mulți. Indiferent de specific, acum toți sunt parte a aceleiași pante a erodării valorii. Cu excepția celor foarte puțini care au poziții short, desigur. Ei acum sunt regii pieței, dar parte a aceleiași iluzii.

Bursa este un „leading indicator” al societății. Acum vedeți roșu pe bursă, iar după un anumit timp veți constata o deteriorare a nivelului de trai la nivel fizic. La fel și invers: soarele răsare mai repede la Bursă decât în viața reală. Ceea ce vedem acum e doar începutul sfârșitului. Nu trebuie uitat că băncile sunt pline de mizerie reziduală de la crizele anterioare, că registrele lor contabile, dacă ar fi analizate cu seriozitate, ar depăși în imaginație chiar și pe cei mai prolifici scriitori de literatură fantastică. Multe din activele bancare sunt legate de „piață”. Iar puternicul semnal negativ al pieței lovește precum o locomotivă castelul din cărți de joc pe care s-a construit în ultima perioadă întreaga bunăstare financiară a Wall Street-ului.

Dacă în 2008 am avut o problemă legată de deteriorarea unui activ suport pe care s-a dezvoltat o construcție falsă - adică imobiliarele utilizate ca suport pentru mult prea multe produse structurate - acum avem aceeași problemă generalizată la nivelul întregii piețe. Nu mai sunt la bază doar imobiliarele, ci orice activ la care te-ai putea gândi. Vârful aisbergului îl vedeți în generoasele finanțări ale startup-urilor care promiteau diverse revoluții în lumea tehnologiei. Toate acele „viitoare facebook”, „viitoare Google” sau alte asemenea aberații. Toate „We Work”-urile care redefineau totul în jur urmează să se prăbușească cu zgomot. Doar că, la fel ca și în criza din 2000, vom constata cu stupoare că urmarea picajelor acestor pioni va fi detonarea unor grei ai pieței. Asta indiferent că vorbim de-un General Electric, Boeing sau, ca să dau un exemplu dintre cei cu adevărat grei, Bank of America. Dintre marile conglomerate de la vârful economiei nu există unul singur care să nu fie mânjit de rahatul poleit cu minciună al pieței financiare.

De multe ori am atras atenția că suntem într-un stadiu critic întrucât băncile centrale au rămas fără muniție. Dobânzile de intervențție sunt și-așa jos, astfel încât nu mai poți trage decât cu gloanțe oarbe. Cea mai critică e situația Băncii Centrale Europene care are o dobândă negativă, astfel încât putem spune c-a fost prinsă cu chiloții în vine. Efectiv, la nivel european, e greu de înțeles ce va fi făcut. Mai ales în condiția în care, cel mai probabil, Deutsche Bank urmează să se prăbușească cu zgomot. La fel ca și întreaga economie europeană, clădită fix pe o narațiune falsă.

Ce-ar trebui făcut e greu de înțeles. Oamenii politici se uită neputincioși cerând ajutorul „vrăjitorilor” din Băncile Centrale. Care vrăjitori știu bine că sunt mai neputincioși decât cel din Oz. Ei sunt conștienți că până acum s-au jucat cu o fantasmă până când au ajuns să creadă că acea fantasmă e realitatea. Dacă ar putea s-ar întoarce la oamenii politici, însă ei sunt mult mai impotenți întrucât sunt reprezentanții unor state supraîndatorate, incapabile să iasă dintr-o paradigmă păguboasă în care au fost împinși de diversele „realități economice”.

Dar care e realitatea, vă veți întreba? În niciun caz realitatea nu e în iluzoriile „fabrici de nimic” în care o groază de corporatiști și-au deformat gândirea. Realitatea nu e cea a joburilor artificiale, nu e cea a imobiliarelor umflate cu pompa, cum nu e nici cea a piețelor gonflate de iluzii. Realitatea se află la bază, acolo unde un om cu un ciocan e capabil să construiască o bicicletă fără să se bazeze pe pinioanele făcute în japonia, plasticul din China sau cadrul asamblat în Germania după ce a străbătut jumătate de lume. Realitatea e acolo unde un grădinar cultivă legume pentru a le avea după șase luni, unde un om crește o vacă, un porc și niște găini pentru a avea ce mânca.

Ați dat fuga la supermarket pentru a vă face stocuri? Cât veți rezista cu ele? O zi, o lună sau câteva luni? Nu contează, mai devreme sau mai târziu se vor epuiza. Iar atunci veți înțelege că tot circuitul la care l-ați crezut realitate e fals. V-am spus: dacă vreți să înțelegeți care-i realitatea, căutați-l pe omul cu ciocan sau pe cel cu sapa. Dacă nu-i găsiți - și vă spun de pe acum că e foarte posibil să nu-i mai găsiți - înseamnă că e de rău. de foarte rău!

luni, 9 martie 2020

COVID-19 în economie

În domeniul economiei nebunia COVID-19 abia începe. Mă rog, ar mai fi cam o săptămână de respiro.

Chestiunea e cât se poate de simplă. Deoarece toată nebunia cu virusul s-a suprapus peste Anul Nou Chinezesc, putem spune că efectele au fost resimțite marginal. Cu ocazia acestei sărbători avem de-a face cu cea mai mare migrație de populație din istorie. Întrucât tradiția spune că Anul Nou trebuie să te prindă acasă, tot chinezul lasă ce are de făcut și merge acasă, indiferent la câte sute sau mii de kilometri e „acasa” lui. Astfel, o lună de zile China e adormită. Nu se mai mișcă nimic.

duminică, 8 martie 2020

Războiul aurului negru

În urmă cu ceva vreme, băieții de la butoanele SUA s-au hotărât să-l pedepsească pe Putin pentru decuplarea Rusiei de la mișcarea de globalizare a lumii. Strategia găsită era cea care sărea cel mai bine în ochi: sărăcirea veniturilor bugetare. Cum o mare parte a Bugetului Federeației Ruse se învârte în jurul hidrocarburilor, devine cât se poate de limpede că o scădere a cotațiilor petrolului lovește direct veniturile bugetare ale Rusiei. Și fix așa au procedat punând la înaintare pionul saudit.

vineri, 6 martie 2020

Holera galbenă

La sfârșitul anului trecut guvernul Plăvanului s-a grăbit să-și răsplătească clientela politică prin sacrificarea Bugetului țării. Astfel, printr-o scamatorie demnă de infracțiunea de înaltă trădare, Cîțu - cu aprobarea directă a Plăvanului - a crescut artificial deficitul bugetar la 4.6%. După cum bine se știe, prin „Pactul de stabilitate”, statele membre ale UE își iau angajamentul să-și limiteze deficitul bugetar la 3% din PIB. Aceasta înseamnă că în perioada imediat următoare România va trebui să stabileacă împreună cu Comisia Europeană o strategie clară de revenire sub ținta de 3%.

joi, 5 martie 2020

Dictatură și teroare

Întreaga noastră clasă politică s-a unit în cuget și-n simțiri pentru a vă da un cadou: vaccinarea obligatorie. Văzând cât de mare vâlvă mediatică se face pe subiectul COVID-19, devine cât se poate de clar că avem de-a face cu o inducere a stării de panică în populație. Totul se face cu bănuți sănătoși marcați mass mediei, într-o operațiune de PR clasică. Trebuie doar să dați un ochi pe la Radu Tudor ca să înțelegeți cam despre ce e vorba.

marți, 3 martie 2020

Suspinul dragonului

DOW a avut o zi istorică: cea mai mare creștere înregistrată vreodată. La căderea de care a avut parte, toată lumea - între care și subsemnatul - s-ar fi așteptat ca mișcarea de care avem parte să fie celebrul „salt al pisicii”: se spune că atunci o pisică alunecă de pe un zgârie noi, imediat după impactul cu asfaltul se mai ridică vreo câțiva centimetri. Ceea ce am văzut ieri a fost o pisică metamorfozată într-o bilă de silicon, dintr-acelea cărora, după ce le daiu drumul din mână, aproape că revin la înălțimea de la care au fost aruncate.

luni, 2 martie 2020

Marea degenerare

Vorbind despre New Age, filosoful timișorean Bruno Würtz spunea: „Pare plauzibilă opinia că mișcarea New Age e un fel de francmasonerie universală de la științe până la religii, de la politică până la filosofie, de la economie până la învățământ, de la mișcarea feministă până la agregările moral-politice ale homosexualilor”. Bruno Würtz este puțin cunoscut publicului larg, în ciuda faptului că lucrarea sa „New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului” este una dintre cele mai exacte radiografii a fenomenului. Aparatul filosofic solid cu care operează autorul conduce cititorul la o decriptare profundă a acestei ciudate mișcări contemporane. Aducerea în discuție a francmasoneriei este, probabil, cea mai importantă descoperire făcută din afară a unui fenomen despre care nu s-a vorbit întrucât a fost ascuns inclusiv marei mase a „oculților înregimentați”, fenomen pe care l-aș numi „degenerarea masoneriei”.

duminică, 1 martie 2020

Războiul lumilor

Începutul anilor 90 a consemnat o schimbare radicală de doctrină, o împingere a societății, indiferent de paradigma care-o ghidase până atunci, într-o vâltoare cum nu se mai văzuse. Dacă v-aș spune doar atât v-ați chinui să înțelegeți despre ce e vorba și, cel mai probabil, v-ați îndrepta atenția spre evenimentele de natură economico-politice. Ei bine, cu toate că nebunia și-a lăsat amprenta inclusiv în economie și politică, războiul despre care vom vorbi azi e unul nevăzut și, mai mult, neînțeles încă de marea majoritate a oamenilor.

sâmbătă, 29 februarie 2020

Imperiul ascuns

Mulți dintre cei care mă citesc mă aprobă știind că de fiecare dată când am făcut o afirmație am argumentat-o, iar când nu am făcut-o motivele au ținut strict de două elemente: timpul destul de limitat pe care-mi permit să-l aloc blogului/rețelei de socializare și spațiul de exprimare relativ redus la care trebuie să mă limitez. Nu vreau să fac nimănui un proces de conștiință, dar lumea de azi ne-a făcut atât de superficiali încât ne este imposibil să ne mai concentrăm la lecturi care depășesc mai mult de trei sferturi de coală A4. E o realitate pe care-o constat cu amărăciune.

Astăzi mă voi opri asupra unui element mult prea puțin cunoscut și care explică multe dintre cele care ni se întâmplă. Dar pentru a înțelege elementul despre care vă voi vorbi, trebuie să mai tragem o perdea aruncată „întâmplător” peste realitatea social-politică a lumii contemporane. Când v-am prezentat isprăvile deturnării lumii de către găști perfide acționând concertat, probabil v-ați crucit văzând cum câțiva oameni și-au putut face de cap într-un asemenea hal, lucrând absolut în afara legii și nelovindu-se de rigorile ei. V-am descris rând pe rând ororile „marx-izării” lumii și deturnărle inevitabile pe care am ajuns să le trăim. Ceva probabil nu se leagă în toate acestea, făcându-vă din nou să vă puneți aceeași obsedantă întrebare!: cum de-au fost posibile toate acestea?

Ar trebui în primul rând să înțelegeți că, dincolo de polish-ul exterior al lumii actuale - văcsuit cu bune intenții și vorbe mari precum „libertate”, „democrație” s.a.m.d. - există un strat obscur, absolut inaccesibil omului de rând, având ca ideal tocmai contrariul marilor „principii” enunțate. Acea lume este inaccesibilă de la nivelul marii majorități a populației, însă ea poate fi lesne intuită în două moduri: în primul rând prin studiul manifestărilor sale de la suprafața societății sau, dacă prima strategie pare cumva mult prea greoaie, prin studiul evenimentelor disonante, care contrazic flagrant principiile afișate de societate și care, mult prea ușor, sunt trecute cu vederea.

V-ați întrebat, probabil, cum de-a putut fi ucis Kennedy. Mai mult, v-ați întrebat și cum de a fost posibil ca într-o țară atât de avansată în ceea ce privește spionajul, tocmai capul, șeful suprem, să fie ucis într-un mod atât de banal precum cel susținut de versiunile oficiale ale evenimentelor. Ați realizat că și-atunci se vorbea de „amestecul rușilor în odioasa afacere”? Totuși, cum de nu v-a rimat „deturnarea alegerilor americane” cu acele eveniente? Revenind mai aproape de noi, probabil vă îngroziți de înscenările grosolane cu iz juridic pe care le tot constatați de-o vreme încoace. De la „Mani Pulite” și până la așa-zisa luptă anticorupție de la noi, totul se desfășoară după același tipic. Cum e posibil să se falsifice în asemenea hal noțiunea de justiție, cum de e posibil ca înscenări grosolane, în care minciuna se întrezărește fără niciun efort, să treacă drept întâmplări obișnuite? Așa-i că v-ați format un instinct pavlovian de a trece mai departe, cu toate că vă îngroziți atunci când realizați ceea ce se petrece? E un semn al manipulărilor și deturnărilor ale căror victime sunteți zi de zi.

Poate că ar fi bine să înțelegeți o altă latură a lumii actuale, anume ceea ce este generic denumit Imperiul Britanic. Așa-i că vreți să-mi întoarceți un zâmbet sfidător și să-mi spuneți că, începând cu independența Rhodezie din 1908(devenită între timp Zimbabwe) și terminând cu cedarea Hong Kong-ului din 1997, noțiunea de „Imperiu Britanic” aparține, în cel mai bun caz, istoriei? Așa să fie?

De la nivelul omului simplu, istoria oficială, cea care curge liniar și fără semne de întrebare, cea în care evenimentele sunt clare și precise, fără nicio urmă de echivoc. Însă, dacă vom trage perdeaua ocultă despre care v-am vorbit, vom înțelege că Imperiul Britanic - ascuns la al treilea nivel de percepție - e mai actual ca niciodată. Și, ca să nu vă las cu ochii în soare, vă voi spune că nivelul unu de percepție este poza frumoasă pe care o vedem afară, nivelul doi e constituit de coropișnițele cultural-sociale care deturnează lumea, iar cel de-al treilea nivel e unul ocultat total pentru omul de rând. În acest spațiu acționează ca forță dominantă(de fapt supremă, absolutistă) Imperiul Britanic, rămas intact, dar bine ascuns sub perdelele de fum ale arhitectonicii lumii actuale. Și, ca să vă mai dezvălui câte ceva, vă voi mai spune că acest al treilea nivel de percepție nu e ultimul. Mai sunt alte câteva, riguros stratificate și pe care le voi aborda cu altă ocazie. Până la episodul viitor în care vă voi mai povesti despre mega-experimentul spiritual căruia-i suntem victime, vă invit să reluați două articole ceva mai vechi pentru a înțelege în context ceea ce-o să vă mai povestesc. Lectură plăcută(link-urile mai jos)!
 

vineri, 28 februarie 2020

Toboganul vampirului

O imagine face cât o mie de cuvinte. Aveți imaginea evoluției indicelui DOW, mai precis poza celei mai abrupte căderi de la Marea Criză din 1928 până în prezent. Și ăsta poate fi doar începutul.

Ceea ce e hilar e faptul că întreaga nebunie pornește de la o chestiune insignifiantă din punctul mei de vedere, anume coronavirusul. Și este de râs întrucât, atunci când ai o economie pe perfuzii încă din 2008, este de necrezut ca dezastrul să înceapă de la o nebunie pornită din vuvuzelarea unei întâmplări de faptul divers.

Însă nu trebuie să privim așa lucrurile. Există și un alt tâlc, anume că totul pornește din China. Poate mai țineți minte vremurile în care spuneam că dominația economică a Chinei e atât de mare încât viitoarea criză va fi o externalizare a problemelor Chinei. Asta începe să se vadă: când China strănută, lumea se îmbolnăvește, iar cei mai slabi de înger dau colțu'. Este imaginea cu care trebuie să vă obișnuiți.

Toată tărășenia riscă să ia o cotitură și mai hazliu-tragică decât cea de-acum. Trump, precum un cavaler falit, promite să lupte cu virusul. Și pentru asta îl face responsabil pe Pence. În termeni politici, acțiunea lui Trump se numește spectacol pentru distragerea atenției, în termeni de business delegarea responsabilităților, iar în termeni corporatiști „aruncatul mortului din mână pe linie ierarhic-descendentă”. Corporatismul ne învață că atunci când ai o problemă gravă o pasezi celui de sub tine pentru ca el s-o paseze și mai departe unui comitet format din alți subordonați astfel încât, în momentul exploziei, vina să revină vreunui middle manager mai ageamiu sau unui grup de nevolnici cărora întreaga organizație le dă „șutu-n cur cu pasiune”. Evident, asta nu înseamnă c-ai rezolvat treaba, ci că ți-ai salvat propriul fund.

În mare, Trump încearcă să-și salveze fundul de la un dezastru electoral. De partea cealaltă, democrații simt că le suflă vântu-n pânze, dar au o problemă cât casa cu anti-Trump-ul perfect, anume Bernie Sanders. Pe ăsta nu-l vor, altul n-are șanse să câștige în fața lui Trump. Mă rog, acestea sunt problemele politicii americane. Trump poate fi salvat de o minune medicală, anume de un vaccin scos pe blat sau de vreun tratament minune pe care industria farma l-ar scăpa de frica comunismului afișat de Bernie.

Însă, indiferent de tratamente minune și victorii electorale, de posibile succese sau eșecuri, există o problemă majoră pe care nimeni nu vrea s-o observe: economia. Ea e doborâtă de un cancer cu multiple metastaze. De fapt, cancerul care-i invadase organismul a înlocuit treptat fiecare celulă devenind el însuși organismul, astfel încât, a omorî cancerul înseamnă a omorî totul pentru simplul motiv că organismul nu mai există. Aici e realitatea pe care n-o vede nimeni, dar care îi va vedea pe mulți și-i va prinde în horă. Coronavirusul e doar un pisoi. Vampirul care pândește e atât de mare, iar lumea atât de aproape de el încât efectiv cei mai mulți n-au capacitatea de a-l mai vedea. Trebuie să fii la distanță mai mare pentru a-l cuprinde. Însă el vede tot și privește pofticios când constată că o halcă din ce în ce mai mare se îndreaptă spre hambarele sale care-i vor asigura hrana mult timp de-acum înainte.

joi, 27 februarie 2020

Ce urmează

V-ați revenit? Dar de ce-ați fost dezamăgiți? Cumva vă așteptați ca gauleiter-ul să facă ceva constructiv pentru România? Înseamnă că suferiți de sindrom bipolar. Hai să analizăm așezat, de la fundație, pentru a înțelege de ce treburiule merg așa și ce urmează.

marți, 25 februarie 2020

Doctrina idioților utili

Am văzut și eu clipul în care Chirilă se declară dezamăgit de Plăvan și de guwernerul său. Pe scurt - ca să nu vă mai chinuiți cu urmărirea întregii poliloghii - treaba stă în felul următor: personajul nostru s-a îndrăgostit de școala finlandeză - deh, ca orice tefelist - s-a dus pe-acolo cu ajutorul Ambasadei Finlandei pentru o „documentare” - în fapt un fel de plimbărică pe la diverse instituții - după care s-a hotărât să organizeze un workshop la București pe această temă, urmând ca apoi să forțeze implementarea sistemului educațional finlandez la noi.

sâmbătă, 22 februarie 2020

Asaltul nemernicilor

Siegfried Mureșan spune că minerii din Valea Jiului n-au de ce să-și facă probleme deoarece vor lucra pe salarii babane în domeniul energiilor regenerabile. Uite-așa au păcălit jigodiile ăstea o țară întreagă și la fel o păcălesc și-acum. Dacă n-ați fost în Valea Jiului, nu vă băgați în seamă pentru că n-aveți habar ce-i aia sărăcie.

vineri, 21 februarie 2020

Bomba dezamorsată

Până mai ieri coșmarul democraților americani era Trump. Care ar fi problema cu Trump? În principal că e împotriva progresismului, fără a fi însă radical. Dacă judecăm politica SUA de după alegerea lui Trump vom putea spune că nu-s mari schimbări. Și chiar cele care-au fost făcute nu s-au făcut într-o direcție corectă, ci tot într-una infectată de demonul progresismului tembelizant.

marți, 18 februarie 2020

Sănătatea și pensia

O să încerc în câteva rânduri să le clarific celor care încă mai visează cam care sunt conceptele din spatele diverselor scheme sociale existente la ora actuală în societate. Voi încerca să folosesc un limbaj cât mai simplu, astfel încât să înțeleagă tot omul cu ce se mănâncă domeniul.

luni, 17 februarie 2020

Privindu-ne în oglindă

Mă simt cuprins de disperare când văd cum, cu atâta seninătate, asistăm pasiv la propria lichidare. Suntem un popor eminamente laș, căldicel, care se retrage atunci când e cazul să-și arate puterea și se ridică abia atunci când e prea târziu și nu se mai poate face nimic. E o dimensiune tragică în toată această atitudine paradoxală a noastră.

sâmbătă, 15 februarie 2020

Despre ceea ce se ascunde în spatele „Afacerii Ditrău”

O să mă opresc azi la cazul Ditrău. Am mai spus-o, e vorba de o operațiune complexă de spălat creierul românilor. Și nu doar creierul lor întrucât, în final, se va dovedi un caz școală pentru pedepsirea tuturor celor care calcă în picioare „idealul globalist”.

Ce s-a întâmplat la Ditrău deja știți. Comunitatea locală s-a revoltat împotriva unor muncitori din Sri Lanka și a cerut firmei la care aceștia erau angajați mutarea lor. Înainte de-a sări patriotard de cur în sus și să ripostăm cu slogane sterile de genul „sunt și ei oameni” sau că „sunt brutari buni”, ar trebui să pornim de la cei care contează, anume de la localnici.

vineri, 14 februarie 2020

Revenirea tiraniei

Dacă vreun pesedist revoltat îndrăznea să scape vreun pârț în timpul unei ședințe de guvern, automat hăitașii de la ANI, DNA, DIICOT, Parchetul General s.a.m.d. se puneau în acțiune. Pasămite nemernicul, prin faptul că a tras un pârț fără a se duce la WC a uneltit pentru a produce un folos necuvenit pentru sine deoarece, în timpul ședinței, în loc să fie atent să muncească pentru țară și popor, prin eliberarea gazelor, și-a creat un avantaj competitiv. Ca să nu mai vorbim că a poluat aerul încăperii.

miercuri, 12 februarie 2020

Diavolii chinezi și îngerii americani

Războiul dintre SUA și Huawei a ajuns la nivelul comei mediatice. Pentru a demonstra că Huawei „e răi”, vuvuzelele media americane împreună cu acoliții lor și-au dat mâna frățește întru critică tovărășească. Astfel, după ce ies „pă surse” informații care spun că există informații, vin greii la atac să ne spună ce și cum.

marți, 11 februarie 2020

Holera galbenă

Indiferent dacă vor fi sau nu anticipate, urmează patru ani de furie penelistă în care statul și cetățeanul vor fi realmente jupuiți. După ce băsescu a făcut primii pași - lovindu-se de o opoziție destul de dură - a venit rândul ca Plăvanul și gașca lui mizerabilă să ducă la îndeplinire cele mai negre scenarii pentru această țară.

duminică, 9 februarie 2020

Cine, cât și cum vă fură?

Raportând cifra totală de afaceri la impozitul pe profit colectat, constatăm că în România se încasează de vreo trei ori mai puțin decât ar trebui. Culmea e că, și în cazul țintelor pe care și le propun guvernele, situația stă similar, în sensul în care guvernul se declară mulțumit să colecteze sume insignifiante. Ținte care, invariabil de la an la an, sunt infirmate de „situația pieței”. Diferența, conform calculelor proprii se situează la aproximativ 6 miliarde de EUR anual.

sâmbătă, 8 februarie 2020

Adevărul despre stat

Nu știu dacă ați auzit, dar ambasadorul SUA - ăla de la care mulți așteptau „eliberarea” - tocmai ce-a spus la Craiova că România are nevoie de lideri vizionari precum Iohannis și Orban. Înțelegeți așadar ce înseamnă vizionarism în gândirea individului proaspăt înscăunat jupân în colonie: supraîndatorarea țării pentru cadorisirea grasă a companiilor din sfera de influență a licuriciului. În țări normale, asemenea „vizionarism” se rezolvă în fața plutonului de execuție.

marți, 4 februarie 2020

Salvarea e pe persoană fizică

Salvarea e individuală” sau „salvarea e pe persoană fizică”. Aud foarte des aceste formulări. Au ajuns un soi de mantră, de loc comun. În orice discuție, când vine vorba de salvare, se găsește câte unul care să spună că, da, salvarea nu poate fi decât individuală. Și toți ceilalți îl aprobă. Iată un clișeu toxic.

luni, 3 februarie 2020

Democrație?

  Conform unui studiu compilat de „Bennett Institute”(aparținând Universității Cambridge), gradul de insatisfacție în ceea ce privește democrația a ajuns la nivel global la 57.5%! 2005 a fost anul în care indicatorul menționat s-a aflat pe cea mai joasă poziție, un fel de apogeu al succesului democrației.

sâmbătă, 1 februarie 2020

Brexit

Nu-mi plac englezii. Îi consider rudimentari, murdari, ticăloși, fundamental răi s.a.m.d. E cât se poate de real bancul ăla care spune că dacă vrei să aduni englezii arunci o liră pe jos, iar dacă vrei să-i risipești arunci o bucată de săpun. A coborî în metroul din Londra e ca și cum ai coborî în iad. Nu știu de ce toți acei oameni mi se par evadați din scrierile lui Dickens.

Există însă și o altă față a Angliei, una radical diferită, anume cea aristocratică. Englezii fac pasul către aristocrație atunci când își cunosc neajunsurile și-și asumă lupta împotriva lor. De-aceea aristocratul englez e o ființă aleasă, pe care te poți baza și-n proximitatea căreia te simți bine. Din fericire Insula e condusă de aristocrați.

Începând de azi, Anglia a părăsit Uniunea Europeană. E pasul natural pe care-l puteau face niște aristocrați văzând cum, stând în această corabie - impresionantă pe exterior, dar împuțită pe interior - nu fac altceva decât să decadă, să se murdărească. De-aceea au preferat să-și reia soarta în propriile mâini.

E oare bine ceea ce au făcut? Să încerci să pleci cu bărcuța ta instabilă de pe vapor gigantic, cunoscute fiind turbulențele apelor lumii actuale, poate fi considerat un gest cel puțin hazardat. De-aceea mulți se întreabă cum le va fi englezilor după ce au părăsit barca Uniunii Europene.

Sub nicio formă nu le va fi bine. Nu va curge lapte și miere, nu le va fi deloc ușor. Vor avea parte de provocări majore, una dintre cele mai radicale venindu-le din Scoția. Economic vor cunoaște câțiva ani de haos profund. Multe fluxuri internaționale îi vor ocoli. Pe scurt, le va fi fantastic de greu.

Dar la fel de greu le-a fost și-n Al Doilea Război Mondial. Și-atunci și-au asumat riscul rezistenței, opunându-se singuri nebunei și perfectei mașini de război germane. Au luptat eroic, au suferit și, în final, au reușit să găsească suportul pentru a câștiga Războiul.

Acum, într-o măsură extrem de mare, lucrurile stau la fel. Germania a reușit să pună mâna pe Continent. Mai avea puțin și punea mâna chiar și pe Anglia. Englezii însă au înțeles care-i jocul Germaniei și, mai mult, au înțeles că a rămâne în UE echivalează cu a muri. Și-au preferat să înfrunte riscurile unui ocean turbulent decât să moară sufocați de căldura nemțească. Știți bine că, uneori, nemții pot fi atât de calzi încât riști să-ți dai seama prea târziu c-ai nimerit în crematoriu. Englezii au înțeles asta.

Și-ar mai fi o ipoteză. Poate că ei au văzut cum maiestuoasa corabie a Uniunii Europene a început să ia apă. Și, văzând acest amănunt, au preferat să-și salveze pielea acum decât să fie părtași la haosul generat de momentul în care toți pasagerii care acum se întind comod vor conștientiza că mega-Titanicului european se scufundă. Indiferent de motive, trebuie să remarcăm că Anglia a avut puterea de a se rupe înainte de momentul în care ruptura ar fi fost imposibilă. Decât să ajungă o remorcă a celui de-al patrulea Reich, au preferat să rămână demni pe picioarele lor. La urma urmei asta face diferența dintre o națiune mare și restul pigmeilor. Priviți Anglia cu respect deoarece, începând de azi, și-a ales un destin eroic. Poate să moară, dar decât să moară sugrumată de alții preferă moartea pe cont propriu. Și-ar mai fi ceva de spus: marile națiuni nu mor niciodată. Pigmeii însă sunt sugrumați fără ca nimeni să știe sau să se intereseze de soarta lor. Poate ne vom trezi și noi la un moment dat

vineri, 31 ianuarie 2020

Guvernarea lu' „mi se rupe”

Ani de zile a durat până când PSD-ul a reușit să creeze Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție. Ani de zile în care oamenii de rând se cruceau la abuzurile de neimaginat pe care le făceau procurorii în cârdășie cu golanii din servicii. Dorea inimioara unui procuror să babardească una bucată de păsărică sexy. Nicio problemă, o aresta pe ea, îl aresta pe tac'su, o aresta pe mă-sa până când păsărica, epuizată de stres și oboseală, pica în brațele vajnicului procuror. Cam așa se făceau treburile - iar exemplul pe care vi l-am dat e doar unul minor de abuz - în bravul regim americano-ieuropeano-băsist. Nu uitați prima componentă! E foarte importantă întrucât nevertebratele ălea de peste Ocean au inventat terorismul juridic pentru consolidarea ocupației(vedeți episodul „Mani pulite” înainte de-a vă agita inutil). Mai ales în condițiile în care tiripliciul trimis de marele licurici să ne-o dea la supt tocmai ce și-a afirmat atașamentul pentru intensificarea luptei anti-corupție. „Să moară mă-ta!” - îmi vine să-i zic în dulcea tradiție a periferiei autohtone, dar am mai întâi să termin cu golanii noștri, slugi ale luminatului care vine să le aducă marfă proaspătă de lins.

joi, 30 ianuarie 2020

Palma perfidului Albion

În 2015, SUA efectua o puternică acțiune propagandistică împotriva aderării statelor lumii la Asian Infrastructure Investment Bank(AIIB). Toți „aliații”(a se citi sclavii) SUA s-au aliniat în spatele licuriciului pentru boicotarea AIIB. Asta în ciuda faptului că respectiva bancă avea un statut deschis și invitase toate țările interesate să adere în baza unui principiu cât se poate de transparent.

miercuri, 29 ianuarie 2020

Încă un pion

Trei surse diferite(una de la vârful talibanilor din Afganistan, una evreiască și una rusească) anunță lichidarea lui Michael D’Andrea, șeful CIA din Orientul Mijlociu, supranumit și Ayatollahul Mike. Acesta se afla într-un avion ușor, supervizând o misiune de culegere de informații din Afganistan.

marți, 28 ianuarie 2020

Al treilea val

În istorie au existat două valuri de electrificare. Primul a fost pionieratul, situat la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, atunci când energia electrică era folosită punctual. În această perioadă se fac principalele descoperiri care permit electrificarea unor zone restrânse. De asemenea, se pun bazele teoriei și practicii astfel încât să se pregătească universalizarea soluțiilor.

Cel de-al doilea val al electrificării îl regăsim după Al Doilea Război Mondial, atunci când energia electrică s-a universalizat. Statele au investit în construcția de linii de transport a energiei electrice, s-au pus bazele sistemelor energetice naționale și, cel mai important lucru, curentul electric a penetrat întreaga societate. Practic n-a mai existat casă care să nu beneficieze de electricitate.

Acum suntem în al treilea val de electrificare, cel în care electricitatea aduce mobilitate. Sau, mai bine zis, se electrifică tot ceea ce nu era electrificat. Motivele sunt multiple. În primul rând este vorba despre picajul industriei auto, ajunsă la un stadiu de suprasaturație. Apoi e vorba de previzibila epuizare a resurselor. Știu că mulți mă vor contrazice, dar dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în SUA unde epuizarea gazului de șist este mult mai rapidă decât exprimau chiar și cei mai pesimiști analiști, cred că înțelegeți la ce mă refer. Și, nu în ultimul rând, e vorba de politică, de foarte multă politică.

Repetarea obsedantă a pseudo-teoriilor cu încălzirea globală, apocalipsele prezise de diversele „ceasuri” care sunt depășite din ce în ce mai jos, apariția „Gretelor” și a fenomenelor similare converg toate către factorul politic. Revoltele corecte politic fac parte din actuala modalitate de guvernare prin intermediul „revoluțiilor dorite”. Telecomandaților li se transmite prin educație și canalele limtrofe o temă astfel încât, la pubertate ajung să se revolte în direcția dorită. Și, cum societatea noastră e cea mai bună dintre lumile posibile, apleacă ascultătoare urechea făcându-le pe plac revoltaților pro-sistem. Mă opresc momentan aici pentru a ne întoarce ceva mai târziu la acest aspect.

Ce aduce cu sine acest al treilea val? În primul rând un faliment al industriilor perimate legate de petrol și combustibilii fosili. Automobilul e doar vârful aisbergului. Sub zona vizibilă stă o întreagă infrastructură de extracție, prelucrare, transport și distribuție. Care toată - cu foarte mici excepții - va deraia în următorul deceniu. Petrochimia va mai avea o zonă de explorat pe partea de mase plastice care nu va dispărea. Ba, mai mult, sub imperiul noii „directive” se va dezvolta. La fel și extracția va mai avea o pâine de mâncat pentru a putea pune la dispoziție materia primă, însă toate acestea se vor desfășura la scale mult inferioare celei de azi.

Normele de poluare impuse de Uniunea Europeană - și care se vor copia peste tot în lume - fac imposibilă producerea motoarelor cu combustie internă. Vehiculele hibride sunt o tranziție, în niciun caz o alternativă. Scăparea de teroarea emisiilor se va face doar cu trecerea la „full electric”, cu disrupțiile de rigoare.

Automobilul electric se înscrie în categoria conceptelor inventate pe Continent, exportate în America, pentru ca apoi aceleași concepte să revină reîmpachetate în Europa. Puțini știu că la începutul erei automobilului motoarele erau electrice. Așadar, nicio diferență. Doar că acum întreg conceptul a revenit reîmpachetat sub forma Tesla. A fost destul pentru ca autoritățile europene să se entuziasmeze și să peroreze în direcția „energiei verzi”. Atât nemții cât și francezii s-au gândit că o asemenea schimbare de parc auto e o oportunitate nemaipomenită de a-și relansa industriile auto intrate bine de tot la apă. Doar că avem două problemuțe. Prima - și cea mai importantă - e aceea că problemele de la începutul epocii automobilului încă n-au fost rezolvate. Bateria încă nu a atins nici măcar un sfert din densitatea energetică a combustibililor fosili. Ceva progrese s-au făcut, dar insignifiante. Mai mult, încărcarea noilor hodoroage se face greu, iar amprenta ecologică - dacă e să judecăm în termenii noii ideologii - e chiar mai mare decât cea a combustibililor fosili. Dar, dacă-i ordin cu plăcere.

Există însă o componentă de care arhitecții noii schimbări n-au ținut cont - sau poate, dacă au ținut cont și-au proiectat planul pe cel puțin 50 de ani. Așa cum valurile anterioare de electrificare au avut puternice componente naționale, la fel se întâmplă și acum. Cam toate țările care se chinuiesc să scoată capul și-au propus ca noua paradigmă să se facă prin eforturi proprii. Turcii au anunțat un plan de a-și face propria mașină electrică, polonezii la fel și nici Putin n-a rămas pe margine. De chinezi nu mai amintesc deoarece deja au invadat lumea cu zeci de propuneri. Planurile ar putea transforma întregul complex auto-tradițional european într-un morman de fier vechi. Chiar și-n propriile țări producătorii auto tradiționali sunt atacați de „neofiți”. Atât în Germania cât și în Franța, firme apărute de nicăieri lansează cu succes modele electrice low cost. De ce-o fac? Pentru că e posibil.

Și iată că am ajuns la un element nevralgic. În mod normal o mașină electrică nu are de ce să coste mult. O grămadă din fierătaniile mașinii cu combustie internă nu mai sunt necesare, astfel încât prețul nu are de ce să fie mai mare de 70% din cel al unei mașini similare ca segment de piață. Prețurile imense pe care producătorii tradiționali le aruncă în piață țin de propria lor înțepeneală și incapacitate de a proiecta ceva fiabil din punctul de vedere al prețurilor. Mașina de oraș de 4000-6000 EUR nu-i sub nicio formă o himeră în domeniul electric. Doar că actualele complexe industriale sunt atât de înțepenite în conceptele cărora le sunt tributare încât le e efectiv imposibil să coboare prețurile. Astfel, mai devreme sau mai târziu, se vor trezi în faliment. Și nu știu dacă vor mai găsi înțelegere la statele care acum se gândesc să facă efortul electrificării pentru folosul actualei industrii. În tot cazul, de suferit vor suferi periferiile.

Luați cazul Slovaciei care tocmai s-a confruntat cu prima oprire a unei linii de producție. Sau la Turcia, unde Volkswagen a abandonat investiția. Cu toate că s-a dat o aură politică abandonului, în realitate n-a fost politică, ci disperare. Vor urma și celelalte. La noi, dacă vă gândiți că modelul succesului Dacia se va repeta, vă înșelați amarnic. Cel mai probabil francezii vor opri linia de producție în momentul în care comenzile nu-i vor mai satisface. Oricum, pe moment, Renault caută cu disperare sprijin de la stat pentru a trece de ruperea de Nissan. Există un zvon în piață conform căruia Renault urmează să facă brusc „electrificarea” cu ajutorul unui puternic pachet de asistență pentru dezvoltarea de mașini electrice (și autonome) ... în Franța. Proiectul s-ar constitui în transformarea uzinelor din Franța în uzine pentru mașini electrice(„uzinele viitorului”), periferiile urmând să producă tot modelele vechi, fără îmbunătățiri. Mai țineți minte cum a apărut Dacia? Renault a vândut statului român Renault Gordini și cu el am rămas până la „a doua descălecare a francezilor”. Cam la fel va fi și-acum, doar că toată polata rămâne sub patronajul Renault și va funcționa cât timp se vor mai vinde junk-uri cu combustie internă în periferii și pe la vecinii din mărginimea UE. După aceea, Dumnezeu cu mila.

Din punct de vedere logic, noua electrificare e o himeră din mai multe puncte de vedere. În primul rând densitatea energetică a bateriilor e încă jenantă. Apoi, necesitatea ca după trei ani să schimbi bateriile crește puternic TCO-ul, dar despre asta nu spune nimeni mai nimic. Apoi, din punct de vedere al poluării, „curatele” mașini electrice au, per total, emisii mai mari decât cele „murdare”, date fiind procesele tehnologice complexe pentru extragerea materiilor prime necesare, precum și cele implicate în fabricarea bateriilor. Nu în ultimul rând, infrastructura necesară încărcării mașinilor electrice este și ea deficitară. Este posibil ca, în cazul adoptării în masă a acestor vehicule într-un termen scurt, să fie nevoie se construiască stații de încărcare alimentate de generatoare funcționând pe combustibili fosili. Adică un fel de ... moartea pasiunii ecologice.

Întrebarea care se pune este dacă toate aceste elemente anterior înșirate sunt probleme spinoase. Modul în care s-a dezvoltat economia ne demonstrează că răspunsul e negativ. Nu e prima dată când omenirea a mers în direcția unei himere și a petrecut o groază de vreme în ea. Sistemul monetar actual este o himeră care funcționează de un secol fără probleme. Cea de-a doua electrificare a fost, de asemenea, o himeră îndeplinită printr-un efort fantastic. Aveți așadar un răspuns generic pentru toate întrebările de acest tip. Există însă și răspunsuri concrete.

Noua tehnologie este una care, pentru dezvoltare, va avea nevoie de accesarea unor resurse financiare excepționale. Cum creditul este mama economiei actuale, existența unor domenii - chiar și inventate! - care au nevoie de finanțare echivalează cu creșterea economică. Asta în ciuda problemelor cauzate de industria aflată acum în picaj și ale cărei belele financiare vor fi preluate cu voioșie de statele cărora le aparțin. Problema infrastructurii pentru încărcare e și ea una rezolvabilă printr-o tehnologie cu adevărat revoluționară. SMR este acronimul Small Modular Reactor, o tehnologie care miniaturizează și democratizează reactoarele nucleare. Un asemenea reactor poate funcționa sigur în zone izolate și produce suficientă energie electrică pentru întregi regiuni. Modele mai mici - încă inexistente comercial - pot constitui tehnologia cheie pentru rețelele viitoare de stații de încărcare. În ceea ce privește modelele de SMR, la ora actuală este o acerbă concurență internațională. Rusia are șase propuneri de design, China are vreo două, SUA patru, Anglia și Franța câte două s.a.m.d. Există toate premisele pentru dezvoltarea unei piețe concurențiale care să conducă la producția democratică de energie electrică.

Iată așadar că piedicile pot fi învinse cu ușurință. Și, din punct de vedere politic, treaba e una care oferă coerență actualei ideologii. Mașina electrică reduce mobilitatea populației, astfel încât controlul poate deveni mai strict. De asemenea, tehnologiile self-drive din ce în ce mai promovate, vor ridica nivelul controlului la un nivel superior. Imaginați-vă un fugar care, odată urcat într-o asemenea mașină, în loc să fugă de poliție, e condus împotriva voinței sale la cea mai apropiată secție, unde autoritățile deja sunt alertate despre capturarea sa.

Mă opresc aici pentru a nu lungi prea mult expunerea - și-așa destul de mare. Am vrut doar să vă fac o prezentare asupra noii lumi care, prin intermediul deciziilor luate la nivel politic, se va rostogoli peste noi în cel mai scurt timp. Ca și fratele său clasic, autovehiculul electric se dorește a fi vârful unui alt aisberg industrial al secolului XXI. În timp ce automobilul clasic promitea libertatea deplină, evoluția sa - în ton cu vremurile - ne anunță că limitele libertății sunt păzite de colții tiraniei.

miercuri, 22 ianuarie 2020

Botanice

Mai țineți minte când s-au deschis magazinele de etnobotanice? De multe ori m-am întrebat cum de s-a întâmplat asta. Ele au apărut peste noapte, la schimbarea de putere. Inițial lumea le-a privit cu suspiciune, de teamă să nu fie ilegale. Apoi, văzându-le vânzările, diverși oameni de afaceri de periferie au început să privească serios „afacerea”.

marți, 21 ianuarie 2020

Dacă

Dacă viața ta s-ar termina acum, peste zece sau peste cincizeci de ani rezultatul ar fi același. O mână de oameni - mai mică sau mai mare - care te-ar plânge, după care, treptat, ai fi dat uitării. Cam asta e legea lumii, am putea spune. Așa se văd lucrurile din exteriorul tău.

Ceea ce vreau să te întreb apăsat este însă cum se văd toate acestea din interiorul tău? Cu siguranță nu ți-e egal - așa cum îi e majorității covârșitoare a celor din jurul tău - dacă mori azi, mâine sau peste cincizeci de ani. În primul rând e vorba de instinctul tău de conservare. Știu, în afară de asta mai e și altceva și-aici poți să-mi înșiri o groază de argumente. Însă, în toată cavalcada de argumente și motive, cei mai mulți oameni vor rata esențialul. Spuneți-i cum vreți: argumentul suprem, motivul absolut, esența esențelor s.a.m.d. Există ceva care îți spune că n-a sosit momentul să mori pentru că mai ai ceva de făcut. Dar nu știi care-i acel ceva.

De-aceea când moare cineva dintre cunoscuții tăi te îngrozești. Știi că mai ai ceva de făcut și sentimentul că decedatul n-a apucat să facă ceea ce era de făcut te copleșește și pe tine. Timpul trece și, după ceva timp, un alt cunoscut moare și din nou îți aduci aminte că aveai ceva de făcut în viața asta și n-ai făcut. Și-apoi timpul trece, uiți și te scufunzi în aceeași delăsare. Asta până când îți vine rândul. Și, dacă în acele momente ai încerca un sentiment de sinceritate față de tine, te-ai pălmui spunându-ți că, într-adevăr, întrucât oricum n-ai făcut acel ceva esențial, fraza cu care am început articolul ar fi adevărată în cazul tău. Cu alte cuvinte, cum se spune în popor, „ai făcut umbră pământului degeaba”.

Dacă ar fi să-ți rezumi viața de până acum ce-ar rămâne în afara rutinei: „trezit/muncit, trezit/muncit, trezit/muncit, trezit/muncit, trezit/muncit, distrat puțin fără să înțeleg de ce, odihnit din cauza excesului și-apoi de la început”? Poți descrie altfel săptămâna ta de lucru? Poate că da, dar pe-acolo te învârți. Ți se pare „cool” viața asta? Nu uita că trăiești „cea mai bună dintre lumile posibile”. Ai mașină la scară, bagi mâncare-n tine ca-n batoză, poți să bei până te îneci în alcool. Poți face orice. Ești fericit? Asta-i fericirea?

Ia-ți viața la interogat și o să înțelegi că ai o libertate mai mică decât un vierme. Ăla se mișcă liber, tu ești prins în capcana propriilor dorințe. Care dorințe nu-s ale tale, ci ți-au fost implantate pentru ca tu să servești ca un sclav destoinic. Privește-ți viața-n față și constată că e goală și prăfuită. Nu te ascunde după chestiuni sterile. Ești doar un balast de care chiar și tu te-ai debarasa cu plăcere. Fii obiectiv, nu încerca să te ascunzi pentru că n-ai de cine. Eu sunt în spatele literelor acestui text, nu în fața ta. Ești singur cu tine și poate că ar fi timpul să înțelegi cine ești.

Ai apărut pe lume dintr-un hazard? Existența ta e la fel de necesară precum cea a unei pietre căzute întâmplător în mijlocul drumului? N-ai niciun rost pe lume? Dacă te tentează răspunsul afirmativ, atunci nu înțeleg de ce mai pierzi timpul. Cumva pentru că în adâncul sufletului tău ceva îți spune că trebuie să mai faci ceva. Sau doar îți e pur și simplu frică pentru ceea ce e dincolo? Dacă dincolo nu e nimic de ce ți-e frică?

Ești la fel ca cea mai mare parte a oamenilor zilelor noastre. Știi prea puține pentru a discerne și prea multe pentru a beneficia de nativitatea ta. Când ești tânăr te crezi zeu. Îți forțezi limitele organismului care pur și simplu refuză să cedeze. Bei, fumezi, te droghezi, mănânci dulciuri cu tona, faci excese de toate tipurile. Nimic nu-ți stă în cale. Până-ntr-o zi când constați că ceva crapă-n tine. E doar o chestie care se rezolvă - îți spui amăgindu-te. Dar, treptat, constați că alte și alte organe încep să cedeze. Și-atunci se întâmplă să te întâlnești cu alți cunoscuți de-ai tăi din tinerețe care acum n-au problemele tale. Și-abia atunci îți dai seama că acești oameni care acum sunt sănătoși tun fac parte din două categorii: ori „fraierii fraierilor” - care nu gustau deloc excesele tinereții, ori „șmecherii șmecherilor” care, în ciuda faptului că luau parte la toate acele dezmățuri, rămâneau raționali și evitau excesele. Niciunul dintre oamenii aparținând acestor categorii nu erau „eroii petrecerii”. Acest rol îți era rezervat ție și celor ca tine. Adică majorității acelora care acum își târâie oasele neputincioase prin spitale.

La fel e și cu viața. Îți spun că te afli în categoria majoritară care e sortită pieirii. Sub tine sunt „proștii proștilor” care au inteligența nativă de a face ceea ce trebuie și „deștepții deștepților” care au făcut efortul de a se rupe de masă și de a înțelege care e calea. Cei ca tine sunt „eroii zilei”. Toți vă considerați supraoameni, știți tot și nu mai aveți ce învăța de la nimeni. Asemeni „tânărului invincibil” ajuns spectru al spitalului, la fel veți ajunge și voi să constatați că, de fapt, ceilalți au fost mult mai deștepți. Nu contează că unii s-au bazat pe nativitate, în timp ce alții pe învățătură. Rezultatul a fost că cele două categorii extreme sunt cele care s-au salvat și tu te uiți la ceilalți cu regretul că nu poți fi ca ei. Asta ți se rezervă la apusul vieții tale. Nu vei putea muri senin, cu sentimentul unei vieți împlinite, ci cu o teamă teribilă, de animal hăituit.

Îți mai spun încă odată: faci parte din tagma nefericiților. Ți-a fost deschis capul doar pe jumătate, atât cât să bâjbâi cu ochii deschiși într-o ceață deasă. Dacă vei fi sincer cu tine vei constata că totul e un haos în capul tău. Știi o groază de lucruri, dar de fapt nu știi nimic. Ai informații, dar n-ai cunoștințe. De-aceea mergi bâjbâind în ceața zilelor noastre.

Și-ți mai spun ceva. Pentru ca dezastrul tău să fie maxim, calea pe care ai fost condus prin intermediul educației e una fără întoarcere. Nu te mai poți întoarce la „prostie”, la „norul necunoașterii”. Cei care te-au adus în punctul în care te afli au știut bine ce fac și unde te duc. Te-au îmbătat cu mirajul luminii și te lasă să bâjbâi în ceață, acolo unde lumina pare a veni de pretutindeni și de nicăieri. Nu te mai poți întoarce, singura ta șansă e să te ridici deasupra ceții. Dacă poți, o faci și te salvezi. Dacă nu, roagă-te ca altcineva să aibă puterea să te extragă de-acolo!

luni, 20 ianuarie 2020

A doua treaptă

După ce am discutat despre iluziile democrației-liberale, e timpul să vedem care este calea de eliberare din capcanele acesteia. Cunoașterea capcanei în care suntem prinși de mai bine de două sute de ani este esențială pentru a ne putea elibera de jugul artificial, de iluziile actualei societăți.

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Iluziile democrației

O să vă explic în cele ce urmează de ce nu trebuie să așteptați nimic bun de la actuala paradigmă de organizare a societății. Teoretic, democrația ne ajută să obținem absolut tot ce ne dorim. Pentru a ajunge însă să-ți pui în practică ideea, trebuie să intri în politică, iar unitatea de bază a politicii este partidul.

Așadar, dacă ai o idee, trebuie să intri într-un partid(sau să-ți faci unul), să treci prin furcile caudine ale selecției, să intri în Parlament, acolo să propui modificarea legislativă pe care o dorești și, în final, să obții votul legii care te-a făcut să intri în politică. Pe hârtie totul arată teribil. În realitate însă lucrurile stau radical opus.

vineri, 17 ianuarie 2020

Statul eșuat și posibila soluție

Vă dați seama ce cloacă e politica asta a noastră în condițiile în care personaje tragicomice gen Andrei Caramitru, Moise Guran, Marian Ceaușescu, Nicușor Dan, Dan Barna, Cosette Chichirău s.a.m.d. au loc în prim planul scenei? Cum adică să se uite cineva în gura lui Moise Guran? Sau a lui Andrei Caramitru?

Cum poate lua cineva în serios aberațiile pe care le spun ăștia? E clar că e ceva putred atât la noi, cât și în sistemul pe care l-am ales. Într-adevăr, democrația are păcatul fundamental de a reduce totul la cel mai mic numitor comun, însă sunt țări care reușesc să compenseze acest neajuns prin promovarea unor personalități menite a echilibra cumva balanța.

La noi e situația cea hidoasă: sistemul încurajează proștii și proștii îl acaparează. De-aceea nu se mai poate respira. Politica e invadată de proști imbecili, cultura de lumpenintelectuali, iar instituțiile statului colcăie de nulități. Sunt convins că mlaștina în care ne scufundăm nu se va putea corecta niciodată, astfel încât singura șansă de contracarare este dezvoltarea unei structuri paralele care să nu interfereze cu statul, sau, dacă o face, să o facă la modul minimal.

Spun toate acestea deoarece, la fiecare articol în care prezint neajunsurile sistemului în care-am fost târâți, mult prea mulți mă întreabă care sunt soluțiile. Singura soluție pe care o văd este ignorarea actualului stat și construirea unui alt stat bazat pe principii solide. Ridicarea de jos în sus, pe fundația solidă a rădăcinilor naționale, a principiilor noastre care ne eliberează, nu pe baza toxicelor ideologii de import.

Treptat, în perioada următoare, o să încerc să creionez ceva mai multe, invitându-vă să participați atât la partea de construcție intelectuală a acestui sistem, dar, mai ales, la cea fizică. Schimbarea României nu se mai poate face decât de jos în sus. Nu vă așteptați minuni că nu se vor întâmpla. Dacă vreți să schimbați ceva, schimbarea trebuie să fiți voi!

joi, 16 ianuarie 2020

Economia minciunilor

Aflu cu stupoare că Larry Ellison, șeful suprem al Oracle, a câștigat 1.6 mld $ din momentul în care a intrat în board-ul Tesla. Pe 27 decembrie 2018, Ellison a cumpărat un număr de 3 milioane de acțiuni ale producătorului american de mașini electrice. După șase luni, investiția lui Ellison și-a pierdut aproape jumătate din valoare. Din acel moment de minim, acțiunile au crescut isteric, iar în prezent acțiunile se află din nou pe maxim. Întrebarea logică ar fi „de ce?”.

miercuri, 15 ianuarie 2020

Japonia de dincolo de propagandă

Carlos Ghosn a evadat spectaculos din Japonia, după care, într-o conferință de presă fulminantă, a arătat ceea ce știa toată lumea, anume că regele e gol. Cei care au cât de cât habar de situație, știu bine Japonia și democrația sunt precum „baba și boxul” - dacă e să folosesc o expresie din copilăria mea.

duminică, 12 ianuarie 2020

Teroarea ideologică

Intrăm în momentul în care ideologia începe să macine inclusiv propria mașinărie de propagandă. În Anglia avem o nouă vedetă a cenzurii de stat: Advertising Standards Authority sau ASA, un fel de autoritate care are dreptul de a retrage orice material publicitar dacă descoperă că nu îndeplinește anumite standarde.

joi, 9 ianuarie 2020

Trump, un fel de Dragnea. Sau invers

Prima acțiune pe care a făcut-o Trump când a venit la Casa Albă a fost închiderea paginii gay a site-ului instituției al cărei șef devenise. Susținătorii săi au răsuflat a satisfacție. N-au trecut însă decât vreo doi ani de la acea acțiune și Trump a dat ordin direct tuturor ambasadorilor pe care-i are SUA în lume pentru a forța peste tot ceea ce generic numim „agenda gay”.

miercuri, 8 ianuarie 2020

Guvernul ticăloșiei absolute

Au trecut doar două luni de când guvernul marionetă a fost investit printr-o lovitură parlamentară. Aveți idee ce s-a întâmplat în aceste două luni? S-o luăm pe rând.

Deficitul bugetar a explodat la 4.4% din PIB, fără ca vreun oficial de-al UE să se tăvălească pe jos din cauza ofuscării pricinuite de o asemenea depășire. Dacă sub guvernarea PSD s-ar fi întâmplat o depășire a celor trei procente, chiar și cu 0.01%, ar fi fost jihadul de la București până la Washington via Bruxelles. Iar ambasada Suediei s-ar fi tăvălit în chinuri de grija „bunăstării” afectate de ciuma roșie. Și nu doar că deficitul bugetar s-a dus în plopi, dar praf-ministrul de finanțe a hotărât să seteze un deficit bugetar pentru 2020 de 3.5%! Tot peste țintă și fără ca cineva să protesteze. Și e logic să nu protesteze nimeni. Populația care umple țara asta n-are habar de chestiuni atât de abstracte, însă șmecherii știu bine cu ce se mănâncă toate aceste chițibușuri.

luni, 6 ianuarie 2020

Soleimani și ceea ce urmează

3 ianuarie 2020, ziua în care a fost ucis Qasser Soleimani este ziua din care absolut nimic nu va mai fi ca înainte. Așa cum am mai spus, Soleimani a fost asasinat mișelește, într-un mod care a coborât nivelul confruntării la un nivel atât de jos încât secole întregi de civilizație au fost șterse cu buretele. De-acum înainte războiul va fi mai nemilos ca niciodată, crimele vor fi din ce în ce mai abominabile, iar imaginile pe care le vom vedea din ce în ce mai radicale. Lumea nu va mai fi niciodată ca acum. Dar să lăsăm lamentările și să înțelegem cum stăm în teren.

vineri, 3 ianuarie 2020

Moartea unui erou

Cred că am fost printre primii care-au aflat despre moartea generalului Qassem Soleimani. Inițial am crezut că e fake news. Apoi, după tweet-ul inițial, au început să se propage informațiile. Știam sursa, astfel încât nu le-am dat crezare. Era absolut penibil să fie așa. Ceva mai târziu, am primit confirmarea din partea a două surse „neinfectate” de tweet-ul inițial: una israeliană și una irakiană. Abia atunci am înțeles că știrea era adevărată.

Înainte de a trece mai departe, trebuie să înțelegeți că Soleimani a fost ucis mișelește. Toate operațiunea nu are absolut nimic de-a face cu războiul, cu vreo poveste complicată de spionaj sau cu altceva. Nu! Soleimani avea statut diplomatic în Irak, era trimis oficial acolo, astfel încât era persoană protejată, beneficiind de imunitate diplomatică. N-a fost nicio poveste cu spioni care-ar fi aflat despre „deplasările secrete” ale generalului iranian. Adevărul e că se știa că se află la aeroport deoarece nu se ferea de nimic. Lucra la vedere, beneficiind de statutul său diplomatic. Dacă ar fi vrut să fie nevăzut, în mod sigur ar fi acționat în umbră, așa cum a făcut-o nu de puține ori în teritoriul inamic.

Ceea ce a făcut Trump, ordonând lichidarea unei persoane care se bucura de statut diplomatic și se deplasa neprotejat, e o acțiune demnă de „subtilitatea” unor țărănoi nespălați și cu scuipat în barbă. Așa ceva pur și simplu nu se face.

Întrebarea care se pune acum este care va fi riposta? Greu de spus. Americanii au acționat atât de ghiolbănește încât nicio acțiune ulterioară nu va mai fi de neînțeles. Au coborât la un nivel atât de jos confruntarea încât totul a devenit de neimaginat. De-aceea mult timp am fost blocat și n-am dat crezare „zvonului” privind asasinarea sa.

Certitudinea pe care o am e că pentru mulți oameni din Orient, dispariția generalului reprezintă, în primul rând, un șoc teribil, urmat de perplexitate. Din punctul de vedere al succesiunii se va trece ușor peste dispariția sa întrucât cei din forțele Quds sunt toți militari bravi, de prim rang. Însă aura legendară pe care o avea va fi extrem de greu să fie obținută de altcineva. Soleimani intră direct în legendă, spre deosebire de dușmanii săi intrați definitiv în rahatul penibilului, al lipsei de onestitate și al banditismului afișat pe față.

Scânteia Orientului pare a se fi aprins odată cu acest gest mișelesc. Acum nu mai vorbim despre „dacă” ci despre „când”, iar de-aici lucrurile încep să se complice teribil. Vă voi reaminti un amănunt trecut cu vederea: tehnologia balistică pe care-o deține Kim Jong-un e de origine iraniană. Nu cred că liderul nord-coreean nu le va întoarce iranienilor serviciile prin know-how pentru obținerea armei nucleare. Iar asta se va produce repede, dacă nu cumva deja s-a produs. Și, cu acest prilej, transformarea Orientului într-un foc de artificii e extrem de aproape. Sunt curios pe cine va ferici cel mai mult noua paradigmă!