vineri, 20 noiembrie 2020

Când ești vinovat că exiști

O să vă spun acum o chestiune care mi-a lăsat un gust amar. Atât de amar încât nu pot să-l uit.

Se întâmpla cam imediat după starea de urgență. Eram într-un magazin și, la un moment-dat un bătrân a început să tușească. Se observa clar că e o tuse cronică, nu una specifică răcelii. Atunci am auzit-o pe o individă urlând la bărbată-su: „Hai repede de-aici că nesimțitu' ăla tușește, lua-l-ar dracu'”. Am rămas surprins să constat cum, toți oamenii care-au auzit-o, în loc să-i spună că e o vacă nesimțită, au căutat care mai de care să degajeze zona. S-a lăsat o liniște apăsătoare, iar bătrânul a băgat ochii în pământ. Îi era rușine, iar ochii îi sticleau trist sub presiunea lacrimilor.

Am rămas împietrit, neștiind cum să reacționez. Și-atunci am realizat că, iată, pe fondul unei isterii induse, ne-am transformat din nou în brute. De ce ne ferim? De ce ne comportăm ca niște idioți? Au luat decizia obligativității purtării botniței, v-ați executat imediat. Știți ce înseamnă asta? Conformism. Iar dacă-mi spuneți c-o faceți pentru a vă proteja, înseamnă și cretinism pe deasupra. Să crezi că e posibil să iei virusul în aer liber e semn de mare inteligență.

Însă, probabil, cea mai mare imbecilitate e culpabilizarea bolnavului. Nu e destul că omul atins de boală e amărât! Mai vin și-o groază de imbecili să-l acuze: „Din cauză că nu te-ai protejat bine!”, „Nu credeai în boală! Acum te-ai îmbolnăvit! Na, ți-e bine? ” sau, mult mai plasticul „Ciumatule!”. Ce suflet poți să ai să te-apuci să înjuri omul bolnav? Ce brută trebuie să fii!

Desigur, comportamentul a fost indus de imbecilii aflați la butoane. Mai țineți minte când luau cu japca asimptomaticii pentru a-i băga la pușcăria spitalicească? Mai țineți minte când plănuia Plăvanul să aresteze în spitalele de carton nu doar asimptomaticii, ci și familiile acestora. Vă dați seama ce tembelism? De-atunci a început culpabilizarea nebună a bolnavilor.

Toată socoteala a fost de la bun început cusută cu ață albă. Există destul know-how în ceea ce privește lupta cu pandemiile de acest tip. V-am mai povestit despre pandemiile recente: cea asiatică(1957-1958) și cea numită Hong Kong(1968-1969). Care-i problema cu aceste pandemii? Întrucât e o tulpină nouă, practic orice om o poate lua. În funcție de contagiozitatea bolii, ea se răspândește mai repede sau mai încet. Problema e că, în cazul unei noi tulpini, cei cu probleme(în special bătrânii) sunt vulnerabili. Dacă în cazul gripelor sau răcelilor normale sistemul lor imunitar e rodat de-a lungul vieții, o tulpină schimbată îi prinde cu garda jos. Sistemul lor imunitar nu știe să lupte cu intrusul și e și slăbit din cauza sănătății precare. Iar, pe fondul unui atac suplimentar, organismul cedează. De-aceea într-o pandemie sunt atâția morți. Oamenii suferinzi, care în mod normal n-ar avea problemă cu virușii de care s-au tot ciocnit începând din copilărie, infectându-se cu noua tulpină se transformă în victime. Asta însă nu înseamnă că acei oameni - poate cu mici excepții - nu se aflau în anticamera morții. Pandemia doar le accelerează moartea cu zile, săptămâni sau luni.

Revin, se știau aceste lucruri. În mod normal, atunci când te lovește o pandemie, trebuie să-ți iei populația ca aliat. Trebuie să explici, fără isterie și fără a te insinua prostește, care-i problema. S-a făcut asta în Suedia. Și s-a făcut bine. Oamenii au înțeles și și-au protejat persoanele vulnerabile. Și totul a mers înainte.

Cum s-a făcut la noi s-a văzut bine. Au făcut din țânțar armăsar, au mințit enorm și au transformat totul într-un circ ieftin, o propagandă care prinde doar la spălații pe creier. Care-i reacția la această agresiune? E simplu, negarea. Sunt o groază de oameni care-au mirosit minciunile și neagă existența virusului. Spre deosebire de cei din „secta covid”, aceștia sunt mai inteligenți deoarece au capacitatea de a nu pica în capcana propagandei. Singura lor problemă este că sunt radicalizați într-un asemenea hal încât, oriunde s-ar uita văd conspirații. Face parte din efectele adverse.

Ceea ce mă îngrijorează este că, iată, și această tabără a început să culpabilizeze bolnavul, însă cumva pe dos. Dacă tabăra tefelistă are atitudinea „Bine că te-ai îmbolnăvit, lua-te-ar moartea!”, negaționiștii au o atitudine aparent contrară, însă cu același efect: „Minți, porcule! Boala asta nu există!”. Am simțit-o pe pielea mea când am anunțat că m-am îmbolnăvit. Parcă aș fi conspirat împreună cu Oculta la înrobirea omului. Scriu un text cu ceea ce-am avut zi de zi, din respect pentru cei care s-au tot interesat de starea mea de sănătate și mă lovesc de acuze barbare de „plandemist”. Ba una, mai cu creierii franjuri, și-a permis să mă facă securist de-am simțit că se răsucește în mormânt tot neamul pe care-l am pe lumea cealaltă.

E evident că, având pielea bătătorită de atâția ani de înjurături, pot ignora cu ușurință bădărănismele de acest tip. Am rezistat băsiștilor, uSRIștilor, postacilor, iohaniștilor, tefeliștilor și tuturor jivinelor din lumea celor puțini la minte. Mă gândesc însă ce presiune e pe un om simplu, asemeni bătrânului din magazin. Singura lui vină e că e bolnav, iar pentru această vină unii îi spun „Mori!”, iar ceilalți „Minți, ticălosule!”. Ce poate fi în sufletul acelui om când constată că, brusc, noi cei dintr-o tabără sau alta am uitat să fim oameni?

Nu-mi rămâne decât să vă doresc să aveți o judecată lucidă și să încercați, pe cât posibil, să nu dați în cel căzut. Nu doar că e păcat, dar când vă va veni în minte nedreptatea pe care ați făcut-o, vă va fi rușine de voi.

6 comentarii:

  1. Am vazut aceleasi reactii si daca stranuti pe strada, oamenii sunt in stare sa te ia la bataie ca stranuti..atat de eficienta a ajuns propaganda

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare mie sau seamana cu experimentul maimutelor si bananei?
    https://marketpedia.ro/experimentul-cu-5-maimute-obiceiuri-sanatoase-sau-toxice/2020/04/

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa ziceți merci daca scapam doar cu atat. Vine din urma generatia de copii prostiti si mult prea rasfatati. Acum au 14-15 ani.
    Ăia care rad ca prostii tot timpul, dau cu petarde de sarbatori sub nasul tau si rad isteric de parca au făcut o gluma buna. Sunt urmasii parintilor fara carte care si-au lasat copiii sa se infrupte cu toate prostiile pe net.
    Desi unii romani urla ca simt nevoia sa se intalneasca si imbratiseze, eu simt din ce in ce mai mult ca vreau sa ma izolez. Nu de frica virusului. De uratul lumii ce ne inconjoara.
    Din fericire, este si o lume frumoasa, cu oameni si copii frumosi. Sper ca aceasta sa invinga si sa se extinda.

    RăspundețiȘtergere
  4. A se intelege printre randuri ..... https://www.youtube.com/watch?v=7BD14y8-9Hk

    RăspundețiȘtergere
  5. Rusinea e ulterioara faptei proscrise si e normala a se manifesta cat OMUL mai este OM !

    RăspundețiȘtergere