Planul noului reset

„Degrevarea bugetului prin suspendarea datoriei publice. Nu vom spune că nu mai plătim. Să spunem deocamdată că nu mai putem acum. Ce va fi vom vedea. Asta nu e nici faliment, nici rușine. Nu putem. Creditorii noștri să ne acorde un moratoriu. Sau să ne facă un împrumut din care să acoperim pe câțiva ani acest serviciu. Au făcut-o atâtea alte state înaintea noastră. Și mai sărace decât noi, dar și mai bogate. Și mai mici decât noi, dar și mult mai mari.”

Când credeți că s-au spus cuvintele citate? N-am să vă țin în tensiune. E un extras din editorialul lui Nae Ionescu intitulat „Un program” și tipărit în Cuvântul din 25.02.1932. Motivul pentru care vi l-am adus în prim-plan este acela de a înțelege că problema datoriilor externe nu este una recentă, ci una cu care am trăit de multă vreme, în special după ce peste tot în lume a triumfat modelul statului așa-zis democratic.

Din tonul articolului din 1932 puteți înțelege că situația era critică. O parte importantă din bugetul statului mergea la plata datoriilor. Mai mult, acum știm că poziția României din acea perioadă era cu atât mai disperată cu cât, în câțiva ani, urma să înceapă de-a de-a doua conflagrație mondială. Așadar, de unde bani?

Mergând pe fir, ați putea lesne constata că acei bani, în realitate, nu existau decât pe hârtie. E drept, puteai cumpăra ceva cu ei, produse tangibile, însă asta nu le schimba caracterul iluzoriu. Și s-a văzut limpede cum, după Război, totul s-a resetat. Unde-au dispărut oare acele datorii? Fiind iluzorii au fost șterse sau, mai bine spus, reîmpărțite. Spre exemplu noi n-am mai avut datorii către cei care ne împrumutaseră bani înainte de Război, ci către URSS sub forma despăgubirilor de război. Ciudat traseu are finanța asta, nu vi se pare?

La criza din 2008 Grecia a fost îngropată de un amănunt aparent minor: „și-a ascuns datoria”. Asta s-a tradus prin faptul că „investitorii” au realizat că țara avea o datorie mai mare decât PIB-ul. Într-adevăr, șocantă treabă! Doar că, în aceeași situație se aflau și alte țări, cel mai facil exemplu fiind Italia. De ce n-a izbucnit scandalul și cu italienii? Simplu, nu erau pe „foaia de parcurs”. Ce s-a întâmplat cu Grecia, în mare, cam știți. A fost nevoită să-și privatizeze companiile cele mai bănoase prin intermediul unei comisii internaționale de privatizare exceptată de la legislația penală a țării. Înțelegeți? Au putut să facă jaf încălcând toate „principiile” pe care, de altfel, instituțiile care-i patronează le tot clamează. Nu mai insist pentru că nu ăsta e scopul articolului.

Ce s-a întâmplat în acest an? Am avut făcătura cu pandemia. Pe firul scurt li s-a transmis tuturor conducătorilor de state că trebuie să-și carantineze țările. Frumos, nu-i așa? Ca efect direct al opririi nejustificate a activității economice a crescut nivelul datoriei publice. La ora actuală doar câteva țări din lume mai au o structură solidă a datoriei publice. În rest, majoritatea covârșitoare a lumii trăiește în imaginar.

Problema pe care v-o puteți pune constatând aceste realități este una simplă: cine-s cei care au avut atâția bani încât să împrumute toate statele lumii. Dacă veți avea curiozitatea să vă uitați la structura datoriei publice a câtorva țări, veți putea constata că, în mare, cumpărătorii de datorie sunt mari corporații bancare. De unde au însă ei banii necesari unor asemenea „plasamente”?

Aici chestiunea devine cu adevărat interesantă. Marile bănci americane au active totale de câteva zeci de ori mai mari decât PIB-ul SUA. Dacă adunăm activele bancare ale tuturor instituțiilor bancare ale lumii, vom constata că multiplicatorul raportat PIB-ului mondial e chiar mai mare decât în cazul SUA. Ciudat, nu-i așa?

Și poate și mai ciudat e faptul că aceste instituții au bani să împrumute oricât e nevoie. E simplu: în realitate capitalul lor e infinit. Iată marea păcăleală pe care refuzați s-o observați. Câțiva șmecheri au inventat un sistem Ponzi care, de fiecare dată când căruța riscă să se defecteze, e resetat. Doar că proștii nu se prind că-n tot jocul absurd la care asistăm nu-i vorba de bani, ci de acapararea bunurilor reale și a puterii. E un joc de putere pe care insiderii îl joacă în defavoarea proștilor care preferă să joace jocul iluzoriu al banului.

Să revenim la lockdown. Așadar s-a forțat o farsă mondială care a avut ca efect creșterea gradului de îndatorare a țărilor. Cât de departe suntem de o isterie a „gradului de îndatorare” care, în unele cazuri depășește de peste două ori PIB-ul? Evident, destul de aproape. Însă ținta nu este statul mic și pricăjit, ci „Regele Lumii”, adică SUA. Situația de-acolo, așa cum v-am mai spus, este disperată. Din 2008 nu se face decât tipărire de bani. Singurul care-a încerca să oprească tăvălugul a fost Trump. Însă încercarea sa a fost în van. Nu te poți lupta cu toate jigodiile, mai ales în condițiile în care instituțiile SUA sunt pline de hiene.

Eroarea fundamentală a lui Trump a fost reprezentată de picarea în capcana pandemiei. Eroarea americanilor e că s-au lăsat duși de val. Ceea ce nu înțelege omul de rând este că SUA are o economie zombificată. N-o spun eu, o spune Bloomberg care, analizând peste 3000 de mari companii listate, constată că peste 200 dintre acestea nu-și mai pot plăti datoriile în condițiile actuale cu dobânzi negative, stimulente, scutiri s.a.m.d. Datoriile totale ale companiilor menționate aproape s-au triplat față de criza precedentă(de la 500 mld $ la 1.36 trln. $). De asemenea, Bugetul țării e secătuit, iar asta se vede limpede inclusiv din punct de vedere militar unde țări cu bugete net mai mici au avansat teribil, lăsând în urmă „Puterea Americană”. Probabil mai țineți minte cum Coreea de Nord a șocat Administrația americană cu anunțul că rachetele lor balistice pot atinge SUA.

Trump spunea că luptă pentru SUA deoarece, dacă SUA e cucerită, atunci toată lumea e cucerită. Șmecheria pandemiei însă l-a îngenuncheat. Deja acum a permis echipei de tranziție a lui Biden să acceseze fondurile care-i sunt alocate prin lege câștigătorului alegerilor.

Care credeți că e prima măsură pe care vrea s-o ia Biden? Lockdown-ul SUA. Totă lumea e conștientă că din punct de vedere economic țara intră în colaps în cazul în care își mai blochează din nou economia. Însă oare nu asta se dorește? Cu SUA intrată definitiv la apă, drumul către „Marele Reset” e deschis.