Pentru că sunt tot felul de proști specializați în a vira în derizoriu tot ceea ce spune Georgescu, aș vrea să trec azi la unul dintre pilonii săi principali, anume „trezirea în conștiință a poporului român”. N-o fac pentru a-l „acoperi” ci, culmea, pentru a-l contrazice!
O să încep cu câteva exemple. Ieri am publicat un articol referitor la arhitectura financiară mondială, cea care ne-a adus pe noi aproape în sapă de lemn,. Și despre cum Ceaușescu s-a prins de șmecherie, motiv pentru care a fost belit. În mod normal, pentru un om normal, un astfel de articol e subiect de reflecție. Da, aș fi putut să fiu contrazis pe diverse paliere. De exemplu că am simplificat excesiv modelul - nu am explicat cum acționează inflația ca o frână în prăbușirea sistemului s.a.m.d. Dar, indiferent de cine ar citi articolul, nu pot fi criticat pe motiv de „prorus” sau „Marș la Moscova!”. Așa ceva trădează o prostie galopantă.
Ceva mai târziu a apărut știrea cu drona de doi bani pentru care brava Armată Română a deplasat două MIG-uri, pardon, F-16. Imaginile pe baza cărora am realizat analiza - din care rezulta clar că avem de-a face cu o dronă de proveniență ucraineană - sunt cele publicate de Miruță-„Cap de Tanc”. Culmea, am constatat cu surprindere că inclusiv modelele AI au dat răspunsul corect, în ciuda propagandei autorităților române. Ei bine, în acest context, să te apuci să contești imaginea pe care se bazează raționamentul este prostie pură.
Cu exemplele proaspete în cap, ar trebui să înțelegem, acum cu adevărat conceptul de „trezire”. Ce este el de fapt? E o conștientizare a ceea ce ești tu în raport cu lumea, e momentul în care înțelegi cum funcționează lucrurile și cum trebuie să funcționezi tu astfel încât să-ți maximizezi potențialul. Pentru că, până la urmă, despre asta e vorba.
Deschid o paranteză pentru cârcotași. Într-adevăr, conceptul de „trezire în conștiință” e mult mai larg, având o puternică semnificație spirituală și presupunând transformarea interioară, astfel încât să apară o trecere de la un mod automat de viață la o stare de prezență, claritate și înțelegere de sine. Sunt nenumărate aspecte ale fenomenului, dar nu mă voi opri într-o analiză detaliată deoarece cu totul alta este direcția pe care o urmăresc acum.
Ceea ce ar trebui cunoscut este că, de-a lungul timpului, au existat numeroase tentative de trezire a oamenilor în conștiință. Citind publicistica lui Eminescu înțelegem disperarea sa în a-i trage pe contemporani spre o astfel de stare. S-a întâmplat ceva? Hai să vă povestesc un singur aspect: Afacerea Strousberg. Un act imens de corupție care stă la temelia fondării Regatului.
În 1868, statul român condus de Carol I(cel rupt în cur), a acordat consorțiului condus de antreprenorul german Heinrich Strousberg concesiunea construirii rețelei naționale de cale ferată. Era vorba de linii de interes precum Roman–Galați–București–Ireach/Vârciorova. De la bun început afacerea a fost atât de coruptă încât efectiv unora nici măcar azi nu le vine să creadă! Deh, veniseră „pro-ioropienii” la putere.
Ca să vă dați seama de prostia și ticăloșia nemțească, în ciuda corupției extreme, în 1870, consorțiul Strousberg a intrat în faliment, fiind în incapacitatea de a plăti dobânzile către acționari(care erau cetățeni germani!). Otto von Bismarck, a exercitat o presiune diplomatică uriașă asupra României, amenințând chiar cu nerecunoașterea independenței țării dacă statul român nu își prelua obligațiile financiare și nu răscumpăra acțiunile la prețuri avantajoase pentru germani. Iar noi, desigur, am stat capră!
Aspectul esențial a fost însă altul. Din poziția de redactor-șef la ziarul Timpul, Eminescu a declanșat o campanie de presă virulentă împotriva întregii afaceri a căilor ferate. El denunța convențiile drept o „jefuire a țării” și un „act de înaltă trădare”. Adică fix ceea ce era! Demonstra limpede cum statul român plătea sume enorme pentru o infrastructură prost construită, doar pentru a satisface apetitul financiar al speculanților străini și al politicienilor autohtoni care primiseră mită. Atunci, exact ca și acum, Eminescu susținea că România era transformată într-o colonie economică a Germaniei și că interesele naționale erau sacrificate pe altarul politicii externe. Wow, parcă am fi astăzi!
De partea cealaltă a baricadei îl avem pe Titu Maiorescu. Doar de prostie nu poate fi acuzat acesta. Ei bine, Maiorescu a fost angajat drept reprezentant juridic al Societății Acționarilor Căilor Ferate Germane pentru a negocia termenii financiari și juridici ai răscumpărării de către statul român. Adică a fost cel care a uns drumul spinos al asumării de către România a pierderilor rezultate din acțiunile ultra-corupte ale societății germane. Cu toate că se spune că Maiorescu reprezenta „realpolitik-ul”, în realitate își rotunjea veniturile din temperarea lui Eminescu.
Și-aici se vede limpede situația: Eminescu era omul trezit în conștiință, profund moral și dedicat suveranității țării, în timp ce Maiorescu era șmenarul mărunt, care se bucura de firfireii care scăpau din portofelul bogaților, A reușit Eminescu să-i trezească în conștiință pe contemporanii săi? Evident nu. De ce? Ei bine, aici e un aspect cu adevărat important care se cere înțeles.
În perioada medievală, în Moldova și Țara Românească exista un soi de șerbie, de legare de glie care afecta o mare parte din clasa țărănească. În Moldova celor care trăiau în această stare li se spunea vecini, iar în Țara Românească ... rumâni(iată un motiv suficient pentru a schimba denumirea țării!). Șerbia medievală a fost desființată oficial de către Constantin Mavrocordat. În Țara Româneacă în 1746, iar în Moldova în 1749. Acei țărani nu au devenit însă total liberi deoarece erau dependenți economic de boier. Astfel, pentru a putea trăi, au trecut în starea ce clăcași(fiind obligați să efectueze un anumit număr de zile de muncă pe moșiile boierului). Starea de clăcășie a dispărut abia în 1864, cu ocazia Reformei Agrare a lui Cuza.
Cum poți oare să trezești în conștiință o clasă abrutizată istoric, în care analfabetismul se manifesta cronic? Ce anume putea face Eminescu? Mai nimic! Textele sale puteau ajunge la aristocrație, care era o clasă moartă și la burghezia care era, mai degrabă, liberală. În plus, e greu să trezești în conștiință indivizii care ajung la jigodism, precum Titu Maiorescu. Aș spune chiar că e imposibil.
După 1918, România Mare chiar a fost o realizare, dar se uită faptul că în statul nou creat 30% din populație, cea transilvană, a intrat cu instincte profund iobăgești. Ca să înțelegeți fenomenul, iobăgia fusese desființată de facto în Transilvania în 1854, cu 10 ani înainte de Reforma Agrară a lui Cuza, dar cu mai bine de 100 de ani după desființarea șerbiei în Moldova și Țara Românească. Așa se face că, la 1918, țăranii transilvăneni erau într-o stare de dependență față de boierii maghiari(practic, erau în clăcășie), cu instincte slugarnice. Nu mai vorbim despre faptul că maghiarii au dus o politică activă de maghiarizare, fapt pentru care „marele român” și, în același timp, spion britanic, Iuliu Maniu susținea, înainte de unire, în Parlamentul maghiar că „românii pot fi buni maghiari”. Iar jigodia asta încă e prezentată în istoria oficială drept „mare român”. Mă rog, pentru cei care vor să aprofundeze subiectul, recomand cu căldură cartea „Păcatele Ardealului față de sufletul vechiului Regat” de Ion Rusu Abrudeanu. Citiți și cruciți-vă!
Ideea este că, din nou, în perioada interbelică nu avea cum să se producă o „trezire în conștiință”, mai ales în condițiile în care majoritatea populației era la fel de abrutizată și analfabetă. Iar clasa conducătoare a României s-a dovedit a vira-o extrem de rapid către jigodism, exact ca Maiorescu.
A urmat apoi perioada de aplatizare națională, reprezentată de regimul comunist. În prima parte s-a încercat dez-naționalizarea românilor, prin importul unor ideologii istorice aberante(vezi crimele făcute de unii ca Roller). România a intrat într-un soi de robie. Singura perioadă de respiro a venit în a doua parte a comunismului, prin naționalismul lui Ceaușescu, care însă a fost terminat de anii 80, în care în România s-a cam răbdat de foame. Cu alte cuvinte, nici din comunism n-am ieșit mai liberi, ci la fel de „cu fruntea plecată”.
Poate fi acum un moment de „trezire în conștiință”, așa cum spune Călin Georgescu? Eu cred că nu. Și dovada e simplul fapt că, în ciuda dovezilor absolut clare, românii ori se fac că nu văd, ori se refugiază în jigodism. Acum trădarea națională e sport oficial, politică de stat. Oricând în istorie, să faci chestiuni similare celor pe care le-a făcut politicul autohton în ultimii 20 de ani ar fi echivalat cu plutonul de execuție. Afacerea Strousberg este un biet copil pe lângă PNRR sau SAFE! Doar mandatul jegului Virgil Popescu la Energie e mai flagrant decât a reușit să fure Carol al II-lea cât timp a fost la butoane.
E ceva infernal ceea ce se petrece. Iar a afirma într-un asemenea climat efectiv sufocant că există o „trezire în conștiință” mi se pare o exagerare! Pentru a avea de-a face cu o adevărată trezire în conștiință ar trebui să eliminăm iobăgia din noi. Cum să facem asta în condițiile în care o componentă mult prea mare a populației din Transilvania redescoperă „beneficiile și frumusețea vieții de iobag”???
Ce altceva poate însemna votarea de două ori a unuia ca Fritz în Timișoara? Ce altceva poate însemna mandatul infractional al unora ca boc, Bolojan sau Falcă? Mă rog, nu vreau să fac discriminare întrucât mimetismul e teribil. Mă uit cruciș la Iași, oraș de unde-mi sosesc pe blog cei mai aberanți tefeliști. Altă dată, o planetă în sine, un reper cultural raportându-se la sine, Iașul a ajuns un târg provincial prăfuit în care „cei mai deștepți” au ajuns cei care repetă papagalicește mantrele ioropiene și care votează tembeli precum Nicu Psihicu sau acel deviant personaj Chirică.
Iar despre Bucureștiul nostru ce altceva putem spune decât că, în mediul corporatist, se dezvoltă monștri chiar mai cretini decât cei de la Cluj, a căror imbecilitate are însă în plus un patriotism local buruienos.
Iată aspectul real, IATĂ ȚARA! Dacă cineva spune că o asemena ruină umană are capacitatea de a se trezi în conștiință, acel cineva, în mod sigur, exagerează.
