Recunosc, Bolojan îmi provoacă atâta scârbă încât, când îi văd fața aia dubioasă, prefer să nu-l ascult, să-l ignor. E ca și cum pe marginea drumului ar fi o baltă puturoasă. Ce faci când ești pe trotuar și riști să fii stropit de mașinile care circulă cu viteză? Te grăbești să o depășești, desigur. La fel e sentimentul meu față de Bolojan.
Ieri însă am fost curios. Ce are de spus unul care organizează absolut ilegal un congres, strict pentru a-l sări pe rivalul său? Și ce au de spus ăia din sală, cărați la București precum oile înghesuite pe vapoarele arabe spre „Sărbătoarea Sacrificiului”? Sincer, în alte circumstanțe aș fi răs. Dar de data aceasta m-am cutremurat. Și, mai mult, am înțeles de ce, instinctiv, îl ocoleam pe nea Ilie de la Oradia. Discursul său de ieri e mai limpede decât o sentință, mai relevant decât o fișă medicală. Aveți doar puțină răbdare și veți înțelege exact despre ce e vorba.
A început cu hiperbolizarea unor elemente cvasi-normale pentru a sugera o luptă absurd de inegală pe care a dat-o. „În vara anului trecut am luat un buget în comă” - și alte afirmații similare sunt menite a-și justifica o stimă de sine fragilă. Recunosc, m-am apucat să-i caut declarații anterioare și am înțeles că nu e vorba de o excepție, ci de o regulă a gândirii sale. În termeni tehnici indică un delir de revendicare și de măreție(megalomanie). Astfel de manifestări apar la cei care vor să dea un sens anxietății interioare masive. Psihicul personajului transformă banalele obstacole zilnice în „monștri” sau „comploturi uriașe”. În acest stil se înscrie auto-victimizarea sa în relația cu PSD-ul, care i-a înfipt cuțitul pe la spate. Ceea ce însă remarcă este că, în ciuda înfrângerii, consideră că a câștigat o luptă inegală. Tot ceea ce a făcut prezintă în termeni elogioși, indicând o nevoie psihotică de auto-glorificare pentru a compensa, de multe ori, un sentiment profund de neputință.
Dar ceea ce este absolut șocant - și hazliu în același timp - este modul în care își pierde granițele identității reale și se identifică drept o figură salvatoare. Revedeți-i discursul(dacă aveți stomac) și veți remarca un soi de auto-suficiență mistică. Acest lucru apare ca un mecanism extrem de apărare împotriva haosului psihic interior: dacă lumea din capul meu se prăbușește, înseamnă că eu am rolul cosmic de a o salva. Fiind cuprins de delir, Bolojan își „asumă” o poziție mesianică. Mai râdeam în trecut spunând că idiotul chiar a crezut ceea ce a scris Liiceanu despre el. În fapt, acum tind să cred că jigodia aia de Liiceanu l-a mirosit și și-a direcționat limba atât de precis încât personajul să simtă plăcerea maximă din scârbasa forare a propriului dos, efectuată profesionist de „filosoful și omul de afaceri”.
„Suntem într-un asalt teribil din toate părțile și cu toate armele. Nu știu să fi existat în ultimii ani un atac atât de puternic asupra unui partid” - spune tocmai reprezentantul abuzatorilor, al beneficiarilor de „proptea informațională”. Să auzi asta de la unul înhăitat cu băsiștii, admirator al torționarilor gen Monica Macovei sau Luluța, e mai mult decât simptomatic! Culmea, din nou, nu e o excepție, e un șablon, un pattern. Îmi spunea cineva din Oradea că la fel proceda și acolo, „identificând” tot felul de conspirații. Despre ce e vorba? Nici mai mult nici mai puțin decât de un delir de persecuție(paranoia). E un nucleu paranoid vizibil din avion. El proiectează propriile frici și propria agresivitate inconștientă asupra lumii exterioare. Neutrul nu există; ceilalți nu sunt doar străini, ci devin inamici activi care complotează, urmăresc sau vor să îi facă rău.
Poate veți spune că exagerez, dar vă dau un alt element vizibil de fiecare dată când apare Bolojan. L-ați văzut cum merge? Cu capul în jos, evitând contactul vizual și refuzând să răspundă întrebărilor. Doar în puține cazuri, atunci când se simte „apărat” de cei pe care-i percepe drept aliați, iese puțin din tipar, dar nu mult, ci cât să lase altă impresie. Nu e ceva normal, fiind în linie cu temerile sale interioare. Lumea exterioară este, pentru el, un loc extrem de amenințător. Evitarea privirii și refuzul dialogului sunt mecanisme de baricadare: încearcă să reducă stimulii externi și să se protejeze de „pericolele” pe care le percepe la ceilalți. De asemenea, un astfel de comportament poate indica prezența halucinațiilor auditive. Este atent la „vocile” pe care le aude și care-i indică „să se protejeze”.
În mai multe rânduri l-am auzit rostind obsedant că „trebuie să suferim acum pentru a ne fi mai bine mai târziu”. Inclusiv în discursul său a tușat-o absolut grotesc. În psihoză, logica morală standard este complet distrusă. Obsesia sa indică o raționalizare delirantă a cruzimii sau a controlului. El este convinsă de o „misiune superioară” și crede că suferința pe care o provoacă acum are o valoare purificatoare sau salvatoare(logică întâlnită uneori în ritualurile delirante sau în sindromurile maniaco-mistice). Înțelegeți, din nou misticismul!
Un element pe care l-am observat în discursul său este susținere a unor poziții antagonice. „În aceste zile se caută tot felul de explicații conspiraționiste pentru creșterea cotei de încredere a PNL împotriva măsurilor nepopulare” versus „Am devenit un partid mediu spre mic, eu vă chem să redevenim un partid mare”. Și nu e singura dată când trece de la hiperbolă la litotă pentru același element. E vorba aici de o ambivalență psihică și disociere/dezorganizare a gândirii. Cu toate că poate părea ceva normal, acesta este un simptom cardinal în schizofrenie(„teoria celor 4 A” ai lui Eugen Bleuler include ambivalența și asocierea defectuoasă). Psihicul nu mai poate integra nuanțele și coexistă, în același timp, două stări afective sau idei complet opuse fără ca persoana să sesizeze contradicția. E o fragmentare vizibilă a logicii formale.
Trăgând linie, putem observa fără doar și poate un set de comportamente care descriu o stare psihotică acută, cel mai probabil o formă de schizofrenie paranoică. Cu toate că unii pot considera că exagerez, părerea mea este că ar trebui să ne alarmăm. Acest tip de schizofrenie necesită internare doar în stările acute și, de obicei, este păstrată în limite cât de cât normale de antipsihoticele atipice. Dar asta nu înseamnă că psihicul lor funcționează normal.
Ceea ce e periculos legat de astfel de bolnavi este că, dintre toate formele de schizofrenie, cea paranoidă este cea în care bolnavii pot masca cel mai bine boala, putând părea absolut normali. Aceasta este o caracteristică extrem de înșelătoare și tulburătoare pentru cei din jur.
În final, ceea ce ar trebui înțeles este că de mai bine de un an întreaga conducere a țării este preluată de două personaje absolut halucinante din punct de vedere psihic. Poate că mă înșel eu dând astfel de verdicte care, până la urmă, sunt rezervate specialiștilor. Totuși n-ai cum să treci peste elementele care ne arată fără drept de apel că „e cel puțin ceva ciudat cu ei”. Și, nu în ultimul rând, același lucru putem să-l spunem și de cei care-i urmează. Sper că nu e vreunul care poate nega starea mentală precară a unuia ca CTP-ul.
Poate că ar fi momentul să observăm cum eșecul nostru pe toate liniile pare a fi cauzat de faptul că în structurile superioare ale statului au pătruns tot soiul de dilii. Oamenii cu psihicul praf sunt cei care pot deturna o societate, împingând-o în zona de eșec total. Ceea ce se vede cu ochiul liber în România.
P.S. Și ar mai fi ceva demn de amintit. Oare de câte ori nu v-ați confruntat cu fake-uri ordinare legate de Călin Georgescu? Tot felul de așa-zise „dubioșenii” rostite de acesta? N-are cum să nu vă fi sărit acea asociere aberantă a lui cu „guru” sau „mesia”, bazată pe chestiuni exclusiv scoase din context. Nu e ciudat că fix manifestările pe care le reclamă la Georgescu sunt cele care afectează din greu tabăra lor?
Fenomenul este descris cât se poate de clar în literatura de specialitate. Delirul de proiecție paranoidă apare atunci când bolnavul simte că ceva este profund greșit în mintea lui, dar ego-ul nu poate accepta ideea că „eu sunt cel nebun”. Atunci, creierul ia toate simptomele interioare și le „proiectează” pe ceilalți.
Bolnavii de schizofrenie paranoidă au o capacitate fantastică de a observa detalii microscopice pe care oamenii normali le ignoră. Ei folosesc o „logică” defectuoasă numită hiper-reflectivitate. Așa se naște delirul de interpretare.
Nu în ultimul rând, persoanele cu tulburări psihice grave, în momentele lor de luciditate parțială, resimt o frustrare uriașă din cauza etichetei de „bolnav” pe care le-o pune societatea. Pentru a se elibera de această presiune, ei folosesc o strategie de inversare a rolurilor, devenind ei „psihiatrii” și transformându-i pe cei din jur în „pacienți”.
Repet: Nu e ciudat cum absolut toate „păcatele lui Georgescu” pe care ei le descriau „la milimetru”, le descoperim acum plenar fix la idolii lor?
