O altă istorie falsificată

Azi vom vorbi despre ceva atât de ascuns încât efectiv pentru unii falsul istoric a devenit adevărul absolut. V-ați întrebat oare de ce budismul este singura religie acceptată de cei mai atei agitatori? De exemplu, în Grupul de la Frankfurt, budismul era considerată unica religie digerabilă, iar Daisetz Teitaro Suzuki devenise aproape un idol. Peste tot vei auzi despre budism că este „religia păcii”, permanent este prezentată într-o lumină pozitivă. Fără a intra într-o polemică religioasă, mă întreb totuși „de ce?”. Iar răspunsul e mai surprinzător decât ați putea crede. Pregătiți-vă să vă scoateți din minte unul dintre cele mai adânc implantate șabloane!

Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso. Vă este cunoscut numele acesta? Probabil nu sub această formă, dar acesta este numele real al actualului Dalai Lama. Fotografia care însoțește articolul este una făcută la data fugii din Tibet. Iată o primă controversă: întreaga propagandă vă spune că Dalai Lama era un biet copil când a fugit din Tibet. Vi se pare copil în fotografie? O să înțelegem inclusiv din punct de vedere istoric, cu date reale, cât de copil era. 

Tot propaganda ne zugrăvește societatea tibetană drept una pașnică, tradițională, care-și desfășura viața simplă și pașnică, la momentul deturnării de către „ocupanții chinezi”. Din nou, vă rog să înțelegeți că nu vreau să intru în nicio controversă legată de acel eveniment. Nu vreau să spun că Tibetul aparține Chinei sau că Tibetul nu aparține Chinei. Pur și simplu, voi remarca faptul că armata chineză a intrat în Tibet în 1951, iar Dalai Lama a fugit de-acolo în 1959. E de reținut evenimentul. 

Însă, de departe, cel mai interesant lucru este cel legat de societatea tibetană tradițională, cea de dinainte de intrarea Armatei Populare de Eliberare. 

Tibetul era guvernat de un sistem feudal teocratic, în care elita conducătoare reprezenta aproximativ 5% din populație. Aceștia dețineau absolut tot acolo, terenul fiind împărțit între autoritățile religioase, marile mănăstiri și un număr de aproximativ 200 de familii dintre care se alegeau autoritățile laice de conducere. 

Populația de mijloc și clasele lucrătoare reprezentau aproximativ 90% din populație. Majoritatea covârșitoare a acestora erau țăranii legați de glie(Mi-ser sau Tralpa). Aceștia lucrau pământurile deținute de mănăstiri sau de nobili. Cu toate că nu erau sclavi total, erau, din punct de vedere legal, legați de moșia pe care se aflau, trebuiau să presteze muncă neplătită și să plătească taxe mari în produse agricole sau animale. O parte mai mică a acestei clase era reprezentată de micii fermieri independenți și păstorii nomazi(Dropka). Aceștia aveau o viață ceva mai bună, dar tot erau obligați să plătească taxe în unt, lână și carne către guvern sau mănăstiri. Ultima parte a populației de mijloc și cea mai mică era cea a negustorilor și meșteșugarilor, o clasă infimă, trăind în zonele urbane, dar profitând din plin de statutul său. 

Cel mai de jos pe scara socială erau așa-numitele grupuri marginalizate, formate din măcelari și pescari, fierari și olari și, cel mai de jos, culegătorii de cadavre. 

Teoretic ar părea o societate tradițional-feudală, doar că, în esență, era o societate a terorii. Nu-i de mirare că în armata chineză au fost numeroși „copii ai Tibetului” care doreau să scape de nebunia regimului teocratico-feudal. Țăranii legați de glie erau practic într-un stadiu de iobăgie. Dacă un țăran aparținând unei moșii se căsătorea cu o țărancă aparținând de altă moșie, copiii celor doi erau împărțiți între cele două moșii(fetele aparțineau moșiei mamei, iar băieții moșiei tatălui). Cei care încercau să fugă sau care contestau sistemul de servituți, erau pedepsiți prin mutilare fizică. Cea mai crudă dintre acestea era practica jupuirii. Și mai dubios este că nobilii, incluzându-l aici pe Dalai Lama, colecționau piei ale sclavilor pedepsiți astfel. Dovezile puse la dispoziție de chinezi sunt indiscutabile și, în același timp, absolut nedigerabile pentru un om normal. Iar ele sunt combătute cu argumente de genul „nu e posibil așa ceva deoarece budismul este o religie a păcii”  sau „erau piei colectate de la cadavre, servind unor ritualuri șamanice, de protecție”.

Referitor la Dalai Lama, acesta provenea dintr-o familie foarte bogată, care deținea 27 de moșii, 30 de ferme și peste 6000 de sclavi. E de remarcat că acesta a pactizat cu „ocupanții chinezi” timp de 8 ani, după care a încercat să organizeze o revoltă, eșuată în 1959. Istoria oficială vorbește despre țăranii care se opuneau colectivizării, în condițiile în care colectivizarea muta terenul din mâna nobililor în cea a lor. În fapt, întreaga revoltă a fost organizată de stăpânii pământurilor care i-au atras de partea lor pe o parte a fermierilor independenți și a nomazilor Dropka. Conducătorul revoltei, Gonpo Tashi Andrugtsang, era un negustor foarte bogat din Lhasa. 

Când treburile s-au acutizat și devenea clar că stăpânirea lui Dalai Lama se apropia inevitabil de sfârșit, acesta a fugit. Avea 22 de ani, deci nu era un copil, așa cum ni se spune. De asemenea, se spune că a urmat un traseu foarte periculos pentru a scăpa de chinezi. Poate, doar că același traseu a fost urmat de aproximativ 3.2 tone de aur, foarte multe tone de argint, 20 000 de articole de lux și bijuterii și peste 10 000 de bucăți de piei și țesături fine. Oare cât de periculos a fost drumul acela în condițiile în care s-au cărat atât de multe?

Ceea ce se uită este că Dala Lama a început să fie un asset al CIA încă din 1950. Frații săi mai mari, Gyalo Thondup și Taktser Rinpoche, au fost canalele de legătură cu CIA. De asemenea, CIA a oferit arme membrilor revoltei tibetane. Inclusiv fuga lui Dalai Lama a fost sprijinită de operatorii radio instruiți de CIA, acesta ținând legătura cu Washingtonul în fiecare etapă a fugii sale. Cu alte cuvinte, nu e vorba de o fugă pur și simplu, ci de o operațiune atent organizată. Mai mult, azilul politic pe care guvernul indian i l-a acordat lui Dalai Lama a venit ca efect al presiunilor diplomatice făcute asupra premierului indian Jawaharlal Nehru de către SUA. 

Nu e de neglijat faptul că, începând cu anul 1957 și până în 1972, CIA a finanțat „Programa ST CIRCUS” care antrena gherile tibetane, parașuta arme și chiar a înființat o bază militară în Nepal(Baza din Mustang), de unde peste 2.000 de gherile tibetane efectuau raiduri peste graniță împotriva armatei chineze.

Paralel cu aceste acțiuni, începe acțiunea de spălare a lui Dalai Lama. Peste tot este prezentat într-o lumină pozitivă, iar cartea laudativă a lui Heinrich Harrer, „7 ani în Tibet”, este promovată intens. Însă, ceea ce se uită este că Heinrich Harrer a fost un canal de comunicație folosit intens de CIA în relația cu Dalai Lama(în perioada în care liderul tibetan încă se afla în Tibet). Să nu fiu înțeles greșit: nu sunt dovezi că Harrer a fost agățat de CIA, dar i s-a făcut debriefing, a furnizat informații detaliate despre zonă și a fost cel prin intermediul căruia s-au purtat discuțiile cu Dalai Lama.

În ceea ce-l privește pe Dala Iama, părerea mea e că, cu după ce-l lași să deschidă gura, n-ai cum să nu-ți dai seama că el, ca om, este deosebit de prost. E departe de orice caracteristică a unui individ sfânt, nu are absolut niciuna dintre calitățile unui lider religios. E pur și simplu o conservă transformată în mit de mașina de șlefuit a propagandei americane, în frunte cu Hollywood-ul. De altfel, episodul scârbos de pedofilie desfășurat în fața camerelor video și care a surprins o întreagă lume, l-a aruncat pe idiot în umbră(vezi alăturat imaginea dacă n-o știi încă). Cu toate acestea, când este nevoie, CIA își scoate conserva la recitat slogane despre „cum să facem bine, adică să nu facem rău”, cât de răi sunt chinezii și ce chinuit a fost el. În realitate, ca la orice lider fabricat, sclipiciul lui Dalai Lama pică la prima investigare serioasă. Iar „paradisul tibetan” de dinaintea intrării Chinei e departe de lumina pozitivă în care e prezentat. 

Să fie un om de afaceri! Sau să tragem la sorți.

N-ați prins șpilul! Vă cufundați în controversele momentului, dar esența se ascunde printre detalii. Și detaliile cele mai evidente sunt incompetența, prostia, imbecilitatea. Rădăcinile sunt adânci și-abia atunci când le înțelegi privești diferit realitatea.

Urmează!

„Fie ce-o fi, azi îmi iau jambon!” - și-a spus cu hotărâre. „N-am mai simțit gustul ăla de cel puțin un an. Nici nu mai știu cum arată. Ce naiba a ajuns viața asta?”. 

De fiecare dată când mergea la magazin avea această atitudine revoluționară. amintindu-și de mâncăruri și senzații care-i erau din ce în ce mai refuzate. Și uite-așa s-a trezit împingând la coș, prin fața rafturilor. A apucat două pachete cu jambon, salivând. Apoi s-a apucat să-și cumpere cele necesare: pâine, săpun și prafuri sintetice de mâncare. Înainte însă de ieșire și-a făcut calculul. „Hmm, astea două jamboane îmi adaugă 700 de credite, iar până la reset mai sunt 100 de zile. Fie ce-o fi, le iau!”. A mai făcut un pas și și-a amintit că în două zile e ziua copilului. Și i-a cerut pui. Care va adăuga 400 de credite. Deci nu-și permite jambonul. Apoi a calculat dacă ar putea să ia unul singur. Ar însemna, totuși 350 de credite. Dar ar rămâne în minus cu 50 de credite, ceea ce ar însemna că, pe final de an, va ajunge iar în fața Consiliului. Și, posibil, ca anul ăsta să-și ia o săptămână fără drepturi. Ce-o să facă atunci? Hai că ei pot sta fără să mănânce, dar copilul? Să rămână nemâncat? Bine că și-a dat seama acum!

A făcut stânga-mprejur pentru a duce la loc jamboanele. S-a grăbit puținel deoarece ai doar 30 de minute ca să pui marfa la loc. Altfel se consideră că sabotezi magazinul și-ți scad cinci puncte pe „social”. Pe care, ca să recuperezi, trebuie să dai cu mătura pe stradă zece zile la rând câte o oră. Jumătate de punct ora și se uită toți la tine ca la un criminal. A răsuflat cu ușurare când raftul cu jamboanele n-a făcut bip-bip, ceea ce ar fi echivalat cu o condamnare. S-a mai învârtit puțin și l-a văzut pe acela. 

Avea pantofi sport moi în picioare și a aruncat în coș, cu indiferență, jamboanele proaspăt puse la loc în galantar. „Jamboanele mele!” - gândi cu năduf, păstrându-și totuși zâmbetul metalic pe care trebuie să-l afișezi pentru a nu fi luat la ochi. „Ce-o fi ticălosul ăsta?” - gândi. „O fi gardian sau superior? Uite ce pantofi are în picioare. Și pantaloni din material subțire. Iar pe sub pufoaica aia are o vestă de piele???”. Se imagină sărindu-i la gât ticălosului și dându-l cu capul de pământ. Iar apoi să-i ia cum emfază jamboanele din coș, ca simbol al victoriei asupra nemernicului. Care-ar fi piedica? Ar trebui să-i dea cineva o lecție aici, în fața tuturor. „Cum, copilul meu mănâncă doar prafuri toată ziua și doar de ziua lui își permite pui, iar ticălosul ăsta aruncă atât de indiferent jamboanele?”

„Sunteți bine? De trei minute stați în poziția statuii aici. Vă e rău? Ce s-a întâmplat.”

Abia atunci, când a auzit vocea femeii care căra marfă în magazin, a realizat că a luat-o razna cu gândurile tembele. „Doamne, m-ar costa și pe credite și pe social! Ce nebuinii mai gândesc! Și copilul?”. A simțit ceva ca un fior. Și, parcă instinctiv, s-a trezit cu o replică genială.

„Oh, mulțumesc mult. Sunteți atât de bună. Mama, mi-a murit mama acum vreo 7 ani și acum mi-am amintit că veneam cu ea la magazinul ăsta. M-au cuprins amintirile. Vă mulțumesc mult pentru că-mi purtați de grijă”. Și-apoi a făcut acel zâmbet care era norma.

Femeia i-a bodogănit ceva despre maică-sa și gata. A trecut, bine c-a trecut totul. O staționare suspectă, fără explicație, poate însemna tentativă de sabotaj, adică vrei 2,3 bucăți pe social, în funcție de cum evaluează sistemul de supraveghere. 

A împachetat rapid totul și-a răspândit, cu ușurare, zâmbete tuturor celor din jur. Chiar și la ușă, unde un nesimțit se oprise blocând traficul ca să vorbească la telefon tare. „Fiți bun, lăsați-mă vă rog să mă strecor!” și i-a zâmbit. Abia după trei pași și-a dat seama că ăla era ticălosul cu jamboanele. Ah, ce nebunie!

S-a uitat la cerul posomorât și la peisajul cenușiu. Oamenii se adunau pe străzi. Atunci și-a dat seama că e posibil să întârzie și, din nou, s-a îngrijorat. „Hai să nu fac prostii acum! Am suficiente credite de carbon pentru puiul proaspăt de ziua copilului, am reușit să rămân bine pe scorul social și, uite, o hârtie pe jos pe care o arunc în gunoi!” - Bip, a făcut gunoiul, semn că acum trece pe plus cu socialul. Ceea ce e bine! Faptele bune se adună. Și asta fără să-ți torni vecinul!

A întins pasul. De fapt a luat-o la fugă. Acasă doar a avut timp să arunce cumpărăturile și să-i spună copilului să-și amestece singur prafurile de mâncare, dar să aibă mare grijă să nu lase apa deschisă. „De fapt, știi ce? Mai bine ia din sticla aia apă. Nu te atinge de chiuvetă, că dacă se blochează iar robinetul? Lasă că după manifestație vin eu. Ai înțeles? Ascultă ce-am spus că am credite ca să-ți iau pui de ziua ta, vezi să nu faci vreo boacănă!”.

A răsuflat cu ușurare când i s-a marcat conform la manifestație, adică a ajuns în timp util. Deci fără penalizări și chiar pe plus cu socialul. Ah, asta e bine. 

În centru, în fața Guvernului s-a așezat pe locul marcat, căsuța 27334. A mai verificat-o încă o dată. A aplaudat când a apărut Președintele și-a văzut ledul verde, semn că se comportă conform.

„Vă mulțumesc, oameni buni, că ați venit din proprie inițiativă pentru a protesta împotriva celor care afectează Planeta. Doar luna aceasta am avut douăzeci de urgențe climatice! Cât să mai suferim din cauza unor inconștienți? Ce e greu să-și ții promisiunea față de ceilalți? Ce e greu să fii responsabil, să-ți pese???”.

„Nouă ne pasă!” s-a trezit strigând, iar ledul a bipăit de două ori. Wow, încă un punct pe social! Hai că-i bine. Discursul a continuat.

„Știți că se fac eforturi continue și vă mulțumesc pentru solidaritate. Noi am făcut tot ce-i omenește posibil pentru ca oamenii să aibă gusturi diverse în farfurie. De aceea funcționează încă abatoarele, de aceea prietenii noștri de la UE au acceptat ca, în cazul nostru, să facă un efort și să permită în magazine câte-o bucățică din mâncarea de demult. Poate că e bine ca fiecare să aibă din când în când acel acces la gustul copilăriei, chiar dacă, din punct de vedere climatic, ne costă enorm.”

Din nou a aplaudat și ledul a bipăit așa cum face la primul care aplaudă când trebuie. Wow. Hai că nu mai e mult. Și-atunci a auzit din mulțime mai multe voci urlând isteric „Terminați cu puii!”. Hmm, o transpirație rece a început să i se formeze pe șira spinării întrucât era evident ce urmează. A văzut cum, două rânduri mai în față, ledul idiotului care urlase a clipit de mai multe ori. Asta e ceva extrem de rar și înseamnă cel puțin 5 pe social! Și-atunci a realizat că idiotul era cel din magazin, care-i luase jamboanele, care se oprise blocând cu nesimțire ieșirea. Doamne, ce nebunie!

„Știu - a continuare Președintele - vă știu îngrijorările de oameni responsabili, cărora le pasă. Da, o să scoatem puii! E o teroare pentru planetă și un consum de carbon inutil. Oricum carnea lor s-a dovedit nesănătoasă pentru om în cel puțin zece articole remarcabile de pe The Lancet, astfel încât de azi se va opri orice fermă, astfel încât să putem câștiga lupta cu clima, în conformitate cu jaloanele Uniunii Europene”.

„Dați-i la export!” - a urlat din nou idiotul, iar ledul a clipit de șapte-zece ori. Cei de lângă el au observat și-au începu să vocifereze: „LA EX-PORT! LA EX-PORT” și, pentru fiecare „la export”, ledul clipăia. Iar apoi toată lumea. Președintele a ridicat mâna.

„Da, dacă voi cereți asta, așa vom face! Oprim de mâine toată carnea de pui și dăm la export tot ce mai e prin magazine și abatoare! Vă mulțumesc din suflet, dragii mei cetățeni, pentru că, iată, din nou, ne-am adunat aici pentru a apăra clima. Fiecare dintre cei care-au participat aici primește câte un punct suplimentar pe social și 300 de credite de carbon. Vă mulțumesc pentru grija pentru planetă!”.

A simțit că i se împăienjenesc ochii. Idiotul ăla știa că asta urmează! De-aia și-a luat jamboanele. A fugit într-un suflet magazin de unde a luat rapid un jambon și-un pui, mulțumindu-și în sine pentru norocul de a mai fi găsit. În mod normal, după manifestații se umplu magazinele pentru că se dau credite, iar de data aceasta suma a fost generoasă. Pentru ca lumea să se răspândească rapid. În spate văzu cum  coadă devine interminabilă. Din nou și-a mulțumit pentru că, într-un magazin mare ca ăsta n-au voie mai mult de 200 de oameni în același timp. Iar ăia din magazin puneau cu repeziciune produse la sectorul de carne. Deci se știa că asta urmează, erau pregătiți! „Grăbiți-vă la case - s-a auzit din difuzor. Din cauza creșterii cererilor, timpul maxim de stat în magazin se reduce la 15 minute. Cei care termină în trei minute primesc un punct social. Vă mulțumim pentru că ați ales magazinul nostru!”

Acasă, cel mic mâncase. A făcut ochii mari văzând jambonul și puiul. „Păi ziua mea e poimâine, de ce l-ai luat de-acum? Unde o să-l ținem până poimâine că se strică”. Frigiderele fuseseră interzise cu doi ani în urmă deoarece magazinele aveau totul, deci nu-ți era greu să iei de-acolo cât să mănânci într-o zi. În plus, prafurile de mâncare aveau termen de garanție nelimitat și nu necesitau refrigerare sau condiții speciale. Tocmai de aceea erau considerate un progres real, iar frigiderele fuseseră scoase pentru că astfel România câștiga imens dintr-un astfel de „deal” cu Uniunea Europeană: devenea campioana decarbonizării, un titlu care i-a adus o medalie președintelui și 100 de credite suplimentare anual fiecărui cetățean. Probabil nemții, bulgarii, francezii și ceilalți se uitau cu jind la noi!  

Se uită la copil și-i spuse calm: „Îl preparăm în seara asta și mâncăm carnea mâine pentru că acum ești sătul deja. O s-o las în balcon peste noapte că e mai frig și nu se va altera. Oricum îi voi pune sare mai multă. N-aveam ce să fac pentru că de poimâine se scoate puiul din magazine ca să luptăm mai bine cu clima”.

Copilul, uitându-se cu ochii mari, atât a mai spus: „O să mănând acum, chiar dacă nu mai pot. Cine știe ce se poate întâmpla până mâine?”. Și-apoi, după ce-a savurat o pulpă a întrebat trist: „Deci e ultimul pui din viața mea?”. Și-a plecat la culcare.

***

Nu, nu-i un fragment din vreun roman, e o cronică din ceea ce urmează. Distopia se instaurează treptat și sigur. Știu, din nou n-o să mă credeți. Nu-mi pasă. Nu scriu pentru a fi aprobat și nici măcar pentru bani. Uneori, chiar mă întreb pentru ce-o fac. Nu contează, întotdeauna e o miză în exercitarea libertății. De aceea n-am cum să nu spun ceea ce văd limpede.

Sistemul de credit social și cel de credite de carbon au intrat în linie dreaptă. Euro digital vine la pachet cu trasabilitatea carbonului. Fiecare produs din  magazin îți va afecta „creditele de carbon”. Inițial se vor plăti, după care se vor limita. C-așa-i în comunism! Torul merge în direcția aia. Ați uitat etichetele cu amprenta de carbon care-au apărut în dreptul unor produse? De ce credeți că se fac aceste eforturi? Gratuit? Nu!

Sunt sume imense pe care UE le bagă în fundul agitatorilor climatici. O nouă generație de propagandiști e furajată cu fonduri generoase de la centru. De ce? Pentru că asta e cea mai facilă schemă de încorsetare a omului. E aceeași dintotdeauna: când societatea o virează spre tiranie, controlul e obligatoriu. Iar societatea a devenit progresiv tiranică încă de la 9/11.

Alegerile din SUA îi vor aduce pe comuniști la putere și, din nou, UE se va conecta cu „comunismul pur” de peste Ocean. Mă uit la dezbaterile politice de-acolo și mă crucesc. Parcă aș asista la falsele dezbateri din showurile TV comuniste. 

Da, nu i spune comunism, ci progresism, dar e un comunism. Nu mă credeți, nu-i așa? Probabil că în urmă cu zece ani ați fi râs de mine dacă v-aș fi spus că veți avea nevoie de declarație pe proprie răspundere ca să ieșiți din casă sau că nu veți avea voie la magazin fără vaccin. Și asta peste tot în lume. Iar în 2020 toate s-au materializat, peste tot pe lume în același timp! Aproape fără excepție. Unde oare ați găsit în timpul falsei Pandemii COVID un loc normal pe Pământ? Doar în zonele nepopulate. În rest, teroare. Toată lumea s-a transformat atunci într-o uriașă Coreea de Nord. Ce repede uitați!

Știați că urmează să fie interzise centralele termice individuale în Europa? 2025 este anul în care s-a interzis subvenționarea acestora, din 2030 vor fi interzise în clădirile noi și din 2040 vor fi interzise definitiv. Alternativa? Pompa de căldură, adică definiția absolută a „cum să tremuri de frig iarna pe bani mulți”. Ca să fie treaba și mai frumoasă, în Germania nu se mai permit pompele de căldură aer-aer, ci doar cele geotermale. 

Vin vremuri interesante! Rugați-vă să le pice șandramaua pe ei întrucât altfel suntem condamnați. De ce? Rețeta e simplă: cei mai în vârstă deja și-au trăit viața, cei de vârstă medie sunt ținuți mult prea ocupați cu viața de zi cu zi, iar cei tineri deja au creierii prăjiți încât chiar cred tâmpeniile cu care au fost spălați pe creier la școală. 

Lumea de azi nu arată deloc bine!

Războiul din umbră

2 septembrie, anul curent. În portul Laem Chabang din Thailanda sosește portavionul USS Abraham Lincoln, oferind lumii o imagine mai mult decât sugestivă a puterii americane(vezi foto). Portavionul se mișcă greu, e ruginit, iar echipajul e epuizat. La bordul său au existat mai multe episoade de nesupunere, tentative de a sări peste bord sau probleme de sănătate mentală. De asemenea, vechea problemă cu toaletele, cu mâncarea alterată sau, deseori, raționalizată. Portavionul face o pauză de reparații(nerecunoscute oficial). Ceea ce a surprins experții este că portavionului nu-i funcționau lifturile pentru avioane, alături de, probabil, numeroase alte probleme interne.

De ce dolarul SUA este în cursa fără ieșire?

Fără doar și poate, lumea se deschide precum o portocală atunci când îi știi mecanismul. Totul devine limpede, clar. De exemplu, oare ce legătură poate exista între mijlocul secolului XVIII-lea, atunci când Amsterdamsche Wisselbank s-a apucat să elibereze bani sub formă de împrumuturi către municipalitatea orașului Amsterdam sau către Compania Olandeză a Indiilor Orientale și un alt element care apăruse cu un secol în urmă, anume separarea în Veneția a monezii mari destinată comerțului(Ducatul/Zecchino) de moneda de circulație internă, „moneta piccola”/soldi. La prima vedere par fapte disipate, dar ele au o logică extrem de coerentă, dată de ciclicitate.

Senzorul finlandez

Există un episod istoric tratat extrem de superficial în lumea de azi. Și e tratat așa întrucât din fapt istoric a ajuns obiect de propagandă. Finlanda. Mai precis ceea ce numim azi Războiul de Iarnă, desfășurat între  URSS și Finlanda între noiembrie 1939 și martie 1940. Acum se vorbește despre „eroica armată finlandeză” care s-a opus „agresorului rus”. După cum bine știm, istoria e parșivă și are obiceiul să se repete, motiv pentru care trebuie să ne raportăm la ea, adică la faptele reale, nu la propaganda în care s-a transformat.

Cea mai mare piraterie contemporană și cea mai mare prostie a prezentului

„Preluarea petrolului venezuelan” așa cum este prezentată în SUA sau „Acordul istoric cu Statele Unite”, așa cum este denumit în Venezuela, reprezintă cea mai mare operațiune de piraterie a contemporaneității. Ne-am fi gândit că în ziua de azi ar fi imposibilă o astfel de sfidare a legilor internaționale. Greșit! Punctul de la care trebuie pornit este cel esențial, anume că SUA, după orice definiții, este un stat terorist.