Complicații

Contractul pentru motorină semnat între SUA și Rusia i-a lăsat pe cei mai mulți cu gura căscată. Aici nu e vorba de o impresie sau de ceea ce se vede. E vorba strict de contract și de implicațiile pe care le are pe toate planurile. Chestiunile nu sunt atât de simple pe cât par și tocmai aici vreau să insist.

Toată lumea spune că, prin încheierea contractului pentru livrarea de motorină, SUA a trădat Ucraina. Doar că povestea are alte ramificații. Mai țineți minte când Trump îi spunea public lui Zelensky să nu mai atace rafinăriile rusești deoarece nu face altceva decât să crească prețul internațional al carburanților? La Trump e vorba de disperare pentru că-i bat alegerile la ușă, iar publicul său e cel mai sensibil la prețul de la pompă. Ce-a făcut Zelensky? A multiplicat atacurile. De ce, e limpede: pentru a-i submina poziția lui Trump la alegeri. Cel puțin mie asta-mi rezultă.

Europenii sunt șocați deoarece avem o iarnă în față. De data aceasta iarna este fără gaze în depozitele europene, fără posibilitatea de a cumpăra de undeva în condițiile sancțiunilor aplicate Rusiei și a situației complicate din Golf. Să-i vezi pe americani încheind un contract de achiziție direct din Rusia e ceva care demolează întreg establishment-ul european. 

Dar stați că situația nu e comodă nici pentru Rusia. Mai precis pentru alianța sa cu Iranul. Rusia vinde motorină SUA, iar SUA își aliniază portavioanele ca să atace Iranul. Cum văd iranienii povestea asta? Nu-mi dau seama, dar evenimentul trebuie pus în balanță cu noul credit de 1 miliard pe care Rusia l-a dat Iranului și de creșterea flotei din Marea Caspică, flotă care ajută Iranul să evadeze de sancțiunile americane. 

Treaba însă nu se termină aici: combustibilul care face obiectul contractului ruso-american acoperă consumul SUA pentru vreo 8 zile. Doar 8 zile! E o picătură într-un ocean și întrebarea logică e de se face un astfel de contract? Părerea mea e că acele cantități sunt cele pe care Rusia le mai poate livra, în condițiile în care se ține puternic de contractul cu China. Faptul că acum Rusia compensează petrolul Orientului Mijlociu în relația cu China e un efort major. Pe care oricum Rusia nu are niciun interes să-l saboteze. Astfel încât americanii trebuie să stea la rând și să se mulțumească doar cu ceea ce rămâne.

Mai e și o altă implicație aici, pe care puțină lume o vede. India. Politica sa duplicitară se răzbună. Trump le-a dat faultul cu vizele, nu se mai pot aproviziona din Golf cu petrol, iar rușii au redus livrările ca efect al „alinierii” lui Modi la politica SUA. Acum, practic, India e într-o situație absolut imposibilă, fără aliați. Doar Putin e singurul fraier care le mai iartă derapajele și asta strict ca efect al tradiției. 

Treburile încep să nu mai aibă logică. Un Trump Turbat, o Europă frustrată, o Rusie care se luptă pe mult mai multe fronturi decât pare, o Indie care e lăsată pe margine și mii de cioburi aruncate în toate direcțiile. Fiecare dintre aceste „mici cioburi” se poate transforma într-un element declanșator al unei catastrofe. Asta e lumea de azi!

Mai mult, anumite informații ceva mai obscure vorbesc de o negociere pentru preluarea Nord Stream de către americani, negociere cu care ar fi venit la Moscova cei doi papagali care joacă rolul de emisari ai lui Trump. 

Care e, totuși, miza? Părerea mea e că totul pornește de la disperarea lui Trump. Dacă pierde alegerile pentru el e stop joc. La pierderea alegerilor au pus umărul bine de tot atât europenii cât și Zelensky. Toți îi vor capul încă de când s-a înscăunat. Toți au acționat în termenii „liniei de rezistență” stabilită în ultimele zile ale administrației Biden. Cu toate că se știa public de această rezistență, Trump a ignorat-o, iar europenii au acționat în linia stabilită anterior prezidențialelor americane. Acum se trezește disperat și hăituit din mai multe părți. Singurul element de surpriză în toată povestea e faptul că infatuarea lui Trump a jucat mult mai bine și mai solid împotriva sa decât și-ar fi imaginat orice dușman. Acum încearcă s-o dreagă prin acțiuni haotice, cum ar fi acest contract cu Rusia. 

Ceea ce este cert e că piețele sunt întinse absolut la maxim. Rapoarte americane spun că anumite petroliere plătesc pe ascuns bani Iranului pentru a fi lăsate să treacă. Astfel, sub nasul SUA, o nouă înțelegere de taxare a transportului prin Ormuz de către Iran se cimentează. În timp ce SUA consumă resurse imense pentru așa-numita blocadă. Cu toate că nu pare, prezența americană joacă în favoarea Iranului.

Repet ceea ce am mai spus: haosul e din ce în ce mai mare. Și, în scurt timp, va deveni incontrolabil.

Cea mai mare provocare a istoriei e după colț

Citiți articole despre năzdrăvăniile făcute de algoritmii de inteligență artificială și despre tot soiul de interpretări SF. Ideea e că acele interpretări SF sunt simple bagatele față de ceea ce se petrece în realitate. Și o să vă explic imediat de ce. Vă garantez că veți înțelege cât de mare este provocarea.

În timp ce unii citesc povești eu mă uit la lucruri concrete. De exemplu, dacă ați sta să studiați modul în care a fost atacat Hugging Face de către OpenAI, ați înțelege cum întreaga operațiune s-a făcut de două generații diferite de agenți. Generația inițială lăsase mesaje care apoi au fost preluate de generația a doua. Atacul nu s-a făcuut pentru că ar exista o „conștiință ascunsă”, ci a fost o consecință a tehnicii de antrenament: există scenarii de antrenare a modelelor LLM î care li se dau inclusiv task-uri imposibile, pentru a se studia modul în care răspund la astfel de probleme. 

De exemplu, îi dai unui model un scenariu de genul: „un iepure este într-o cușcă metalică solidă, ancorată într-o placă de beton. La 20 de metri e un câmp de morcovi. Gaseste modul in care iepurele poate mânca morcovi doar prin puterile sale”. Răspunsul e că e imposibil. Când nu i-am spus că iepurașul poate trebuie să facă asta prin propriile-i puteri, Gemini mi-a făcut o simulare în care eu trebuie să eliberez iepurașul, apăsând pe anumite butoane.

Ei bine, în cazul OpenAI, provocarea imposibilă dată modelului aflat în testare a fost aceea de a accesa internetul dintr-un mediu izolat(sandbox). Teoretic nu era posibil. Doar că modelele de generația 1 au găsit câteva vulnerabilități pe care le-au notat într-o zonă internă(Artifactory), iar noile generații au citit experiența lor și au continuat să investigheze modul în care pot evada. Asta deoarece, înainte de a spune că e imposibil, modelul trebuie să epuizeze toate variantele. De-aici înainte istoria e cunoscută: agenții au reușit să evadeze și au făcut prăpăd la Hugging Face.

Ați putea spune că e fabulos ceea ce s-a întâmplat, dar nu e nici pe departe așa. În timp ce jurnaliștii sau opinioniștii de ocazie tot scot povești prăfuite de la naftalină, cărora le dau „aparență adevărată” - și de la care cei care au habar de tehnologie izbucnesc în râs - treburile cu adevărat spectaculoase se petrec în știrile absolut nespectaculoase. De exemplu, ce poate fi sexy în infirmarea conjecturii lui Borsuk sau a conjecturii Ibragimov–Iosifescu? Sau în verificarea și formalizarea completă a Marii Teoreme a lui Fermat? Câh, asta-i matematică, pe cine interesează?

Când am auzit însă de progresele majore obținute prin intermediul AI-ului în domeniul Ipotezei Riemann am început să-mi pun probleme adânci. Asta pentru că povestea are legătură cu distribuția numerelor prime. Și, din nou, veți spune că acestea sunt chestiuni matematice avansate care n-au treabă cu prețul carburantului sau cu al pâinii. 

Și tocmai aici e problema. Credeți că investește cineva bani aiurea pentru a demonstra că un neamț ciudat care a trăit în secolul XIX are sau nu dreptate? Ca să înțelegeți despre ce e vorba, vă voi în cazul în care se demonstrează că Ipoteza Riemann e falsă, tot ceea ce înseamnă criptografie contemporană pică. Și dacă pică, asta oferă o cale excepțională atacatorilor de a profita de toate bunătățile internetului. Adică tot ceea ce înseamnă bază de date, serviciu de încredere și chiar contul tău din bancă. O întreagă secțiune pe care s-a bazat securitatea mondială este aruncată la gunoi!

Asta nu influențează prețul pâinii sau al petrolului ci ABSOLUT TOT. Inclusiv salariul sau pensia ta nu vor mai putea  fi virate în condiții de siguranță. Nu e SF, nu e cu terminatori, e cu niște băieți puțin mai isteți decât restul lumii care, discret, pot profita de niște breșe masive de securitate. 

Ce-au discutat Trump și Xi Jimping în ceea ce privește securitatea informatică n-avem cum să știm atâta vreme cât nu am fost acolo. Întrebarea însă e alta: ce ar avea de discutat un ramolit din SUA cu un politruc chinez într-un domeniu atât de tehnic? Trump are în IT exact aceleași competențe pe care le are cotoiul meu. Și Xi e tot pe-acolo. Faptul că o astfel de temă a ajuns subiect de discuție la un nivel atât de înalt înseamnă că toți s-au scăpat în pantaloni. Oare dacă v-aș spune că o astfel de breșă descoperită prematur mi-ar permite să lansez o rachetă nucleară.

Și, după ocolul acesta prin matematici, e timpul să coborâm pe pământ unde descoperim chestii mai apropiate de înțelegerea publică. Ați auzit de Photosuite.app? Probabil nu, dacă nu sunteți implicați în procesarea imaginilor. Este o clonă Adobe Photoshop creată prin „vibe coding”(adică îi spui modelului AI să-ți facă un program și el ți-l face). AutoShop e o altă clonă Photoshop. Clonele de Illustrator, de asemenea explodează. Ca și suitele de editare a pdf-urilor sau editoarele video. Toate gratuit, cu sursele publicate pe github. V-aș putea înșira multe alte clone, dar tâlcul e altul. Un model de business se prăbușește.

Care e diferența dintre aceste clone și software-urile originale de la Adobe? Funcțional nu e mare. Dar la capitolul costuri e vorba de zeci sau sute de dolari pe lună în subscripții. La ora actuală nu mai poți cumpăra un Photoshop fără o subscripție la serviciul lor cloud. Unele funcții ale produselor Adobe sunt dependente de procesarea în cloud. Să vă spun că Autoshop îmbină funcțiile clasice ale Photoshop cu modelele Gemini/Stable Diffusion pentru funcții de tip Generative Fill, făcute complet gratuit pe propriul calculator? Practic un întreg model de business zboară!

Modelul „subscription” este cel care a impulsionat companiile tech în umflarea bursei americane. Dacă până acum un user nu se simțea bine dacă nu se afla în fața unei interfețe gen Photoshop, acum nu mai poate acuza „blocajul”. Iar compania va fi fericită ca pentru departamentul de marketing să nu mai plătească subscripții aberante la Adobe pentru un simplu fill într-o imagine.

Nu se oprește aici. Am spus-o de mai multe ori: nu înțeleg de ce s-ar folosi într-o companie, pentru editarea textelor, altceva în afara unui editor markdown banal. 90% din funcțiile folosite zilnic sunt acolo. Fără complicații, fără bătăi de cap. Userul însă se blochează că nu e atât de „prietenoasă interfața”. De parcă ar fi vorba de prietenii, nu de scris trei rânduri banale, de genul „Prin prezenta se adeverește că ...”. Ok, se va rezolva și asta. Când chinezii de la KingSoft(acum VPS Office) au replicat office-ul la ivel de buton, am păcălit mulți useri să-l folosească, jurându-se că au Word-ul sau Excel-ul. Aiurea, era un chinezism. Astfel de jucării vor exploda, detonând fundamentul de business al giganților. 

Aici nu mai e vorba de matematică, de teoreme necunoscute sau de ipoteze exotice. E un flux care, treptat, se va stinge: fără subscripții, marii giganți nu-și vor mai putea finanța business-ul cu AI și, uite-așa, treburile se vor cerne. Cine spunea că avem de-a face cu o creștere fără sfârșit? Dar cine ne va spune cum va arăta bursa, bugetul SUA sau economia mondială după ce acest model se va face simțit în venituri? 

Hmm, cam multe provocări pentru a nu observa că ibtrăm într-un scenariu „dacă nu A atunci B”. Unde A e înfiorător, iar B de coșmar.

Puterea tenebrelor(2)

Dacă în episodul trecut v-am vorbit despre ceea ce înseamnă ideologia actuală care înarmează „Puterea tenebrelor”, azi vom vorbi despre moartea ei. Sau, ca să nu fiu foarte optimist, despre provocarea căreia trebuie să-i facă față. 

Puterea tenebrelor(1)

8 iulie 1853 a fost o dată crucială în istoria Japoniei. În acea zi, Golful Edo au ancorat  patru nave militare înfricoșătoare, pe care japonezii le-au botezat Kurofune, în traducere „Navele negre”. Nimeni nu mai făcuse până atunci așa ceva întrucât singurul port unde aveau dreptul străinii să ancoreze era Nagasaki. 

HAOS

Rusia a dezactivat sistemul electric al Kievului. De atacat atacă cu drone Geran de generație nouă, dezvoltate acum inclusiv pentru a distruge stâlpii liniilor de înaltă tensiune. De fapt, marea facilitate a acestor drone de generație nouă este capacitatea de a fi programate pentru anumite ținte, fără a mai avea, obligatoriu, nevoie de orientare prin satelit. În ultima parte a călătoriei identifică ceea ce au de distrus și distrug.

Podul de peste Nipru din sudul Kievului((Pivdennyi Mist) este cel responsabil cu 90% din transportul dintre cele două maluri. A fost atacat tot cu Geran de nouă generație, în zona de susținere structurală. Nu s-a dărâmat, dar a devenit nesigur, circulația pe el fiind oprită. 

Culmea, de când a început atacul masiv asupra Ucrainei nazificate, Rusia de fapt economisește resurse, din punct de vedere militar. Asta în condițiile dezastrelor structurale pe care le provoacă acolo. Sunt deja două luni de când atacurile se succes continuu dezactivând elemente esențiale de infrastructură. După ce Ucraina a atacat diverse puncte comercial-industrial-energetice ale Rusiei, s-a deschis cutia Pandorei. Ucraina nu mai are nicio rafinărie în picioare, nu mai are niciun combinat de prelucrare a metalelor, nu mai are centrale electrice sau termice de capacitate mare, nu mai are centre de date, nu mai are infrastructură logistică și comercială. Mă rog, acestea nu sunt distruse în proporție de 100%, dar Rusia dărâmă continuu. Și, pe zi ce trece, se mai stinge câte o zonă.

Doar propaganda nu poate fi oprită. Pe-aici mijloacele de informare în masă continuă mâncatul de rahat pe tema „Ucraina câștigă”. Asta în timp ce orice om normal vede că pierde. Zilele trecute toată propaganda urla că Putin a declanșat mobilizarea. Un fake news promovat cu o obstinație bolnăvicioasă deoarece aceasta ar justifica teza absolut falsă referitoare la așa-zisele „pierderi masive” ale Rusiei. Pierderi masive sunt, dar în Ucraina: peste 2 milioane de oameni conform estimărilor independente.

Putin, în decretul dat, nu a făcut nicio mobilizare, ci a mărit efectivele armatei. Operațiune pe care-o tot face de la începutul conflictului. Poate vă întrebați de ce? Simplu: pentru că știe că Operațiunea Specială din Ucraina este doar vârful aisbergului în ceea ce privește agresiunea Occidentului asupra Rusiei. E doar începutul și acesta este motivul esențial pentru care armata Rusiei a crescut numeric, de la 1.01 milioane de soldați în 2022 la 2.44 milioane în prezent. Iar tema propagandei e desființată de logică: dacă efectivele armatei ruse cresc, asta n-are cum să însemne că acea armată a pierdut masiv soldați, că n-ai mai avea de unde să adaugi oameni. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina e răsturnat de propagandă și prezentat a fi o problemă a Rusiei. Care, în realitate, are pierderi marginale. 

Dar, de fapt, care-i treaba? Așa cum am văzut de-a lungul timpului, în acest conflict Occidentul a fost cel care a tot ridicat miza. Prima dată au spus că dau doar echipamente defensive, după care au tot eliberat echipamente din ce în ce mai ofensive. Culmea, mizau pe faptul că „broasca va fi fiartă în apa care se încălzește doar cu un grad pe oră”. Doar că s-au trezit că, în loc să fiarbă apa în balta Rusiei, au fost păcăliți, încălzind-o pe cea în care stau ei. 

OK, Rusia a suferit și ea lovituri, umilințe, momente complexe s.a.m.d. Dar totul a venit la pachet cu beneficii economice de necontestat. Economia Rusiei s-a ridicat precum o rachetă, ajungând la al patrulea PIB al lumii(PPP). Ca idee, din 2022 și până acum Rusia și-a dublat PIB-ul ceea ce e o performanță de necontestat. Iar ponderea sa în economia mondială a crescut cu 0.31 procente. Ceilalți? SUA a încetinit vizibil, ponderea sa în economia globală scăzând cu aproximativ 1.5%. Dacă în 2022 era cu doar 4 trilioane în spatele Chinei, acum este cu 12 trilioane $. Abia mai vede liderul! Uniunea Europeană în întregul său a scăzut cu 2 procente ca pondere în economia mondială. Și e doar începutul! Toată lumea se întreabă dacă a meritat efortul?

Până la începutul acestui an părea că infama alianță a Occidentului mai are suflu. Doar că, din august, treburile s-au încrâncenat. Loviturile decisive - și continue! - ale Rusiei conduc spre o prăbușire a Ucrainei. Asta o vede toată lumea. În afara UE, desigur, care cară bani pentru Ucraina trăind cu speranța că „poate-poate”.

Spuneam la început că Rusia economisește în actualul atac. De ce? Pentru că și-au dezvoltat tehnologia  militară în direcția eficacității ultra-ieftine. Loviturile sale se dau cu arme ieftine, dar tenebros de eficiente. Culmea, în paralel își dezvoltă tehnica. Acum caută să ajungă la un hibrid „dronă-rachetă de croazieră”, ultra ieftin. Racheta Banderol ar fi primul astfel de element, dar iterațiile se succed cu rapiditate pentru a pune la punct hibridul total între cele două lumi: a rachetelor cu a dronelor. Și inovațiile se succed atât în ceea ce privește iterația în zona de „rachetă”, cât și în cea de dronă, ținta fiind atingerea unei drono-rachete ieftine, cu efecte devastatoare în câteva luni(6, maxim 8).

Teoretic, Rusia ar avea în mână ecuația ucraineană, dar Putin și oficialii ruși insistă prin a arăta că Ucraina e doar începutul. Inițial am crezut că exagerează, dar, după cum limpede se vede, evenimentele se succed. S-a început cu agresiunea Angliei, care a eliberat Ucrainei tehnologie pentru loviturile cu rază lungă de acțiune. A fost o mișcare disperată întrucât era evident că Ucraina pierde și s-au gândit să mai escaladeze puțin. Dacă mai țineți minte, s-a ajuns până în momentul în care Rusia era determinată să lovească devastator Anglia pentru a o pedepsi. Atunci americanii s-au deplasat de urgență, promițându-i lui Putin ... pedepsirea Angliei. Cum? Cu secesiunea Scoției și a Irlandei de Nord și cu Insulele Falkland. Mai țineți minte ce s-a întâmplat după vizita lui Trump la terenul său de golf din Irlanda? Toate acele discuții nu au fost întâmplătoare. Dar, în stilul mincinos-occidental, par a fi fost doar teatru, praf aruncat în ochi. 

Desigur, Rusia nu a crezut. Dar probabil că a calculat că nici nu ar fi momentul ideal. Situația e complexă în SUA și, cel mai probabil, strategii ruși consideră că e mult mai bine să lași „Castelul întunericului” să pice de la sine, în cel mai banal mod:  lăsându-l să facă ce vrea.

Trump a obligat statele UE să scoată petrol și gaz din rezerve pentru a echilibra piața. Asta pentru că SUA nu mai poate. Promisiunea lui Trump se vede de la o poștă: trimite trei portavioane spre Iran, promițând că va elibera Ormuzul, eventual, va distruge Iranul, iar apoi „lumea se va bălăci în petrol”. Această a treia intervenție, care e pregătită imediat după alegeri, cred că va fi eroarea finală. 

Ceea ce știm din anumite surse este că Rusia a eliberat către Iran tehnologii anti-navă. Americanii îi bănuiesc pe chinezi că ar fi eliberat diverse torpile anti-navă spre Iran, dar n-au habar despre cum lucrează iranienii. Nu folosesc, de principiu, armele altora, ci își însușesc o tehnologie și o internalizează. Motivul pentru care Iranul a tras acele rachete spre navele americane a fost strict pentru  testarea tehnologiei, acum deja fiind montată pe rachetele lor hipersonice.

Reîntorcându-ne la Rusia, modul în care se așează cărțile ne demonstrează că planificatorii lor au avut dreptate. În ultima perioadă s-au înmulțit „monitorizările” asupra enclavei Kaliningrad, dar și amenințările cu izolarea, în încălcarea brutală a înțelegerilor anterioare. Iată și motivul pentru care Putin a anunțat apăsat în cadrul Forumului Valdai că, în cazul unui atac asupra Kaliningradului, va reacționa cu toate armele, fără preaviz. Din nou, mulți spun că Putin fabulează, că nu-l amenință nimeni s.a.m.d. Fals!

Incidentul cu dronă de la Leipzig are toate datele unei mini-provocări de la Gleiwitz. Fără a fi atât de acut, evenimentul din 4-5 august ne readuce în memorie modul în care Germania Nazistă a înjghebat un soi de atac sub steag fals pentru a „demonstra lumii” că a fost atacată de Polonia. Fix din același registru sunt toate așa-zisele „atacuri instrumentate de Rusia” împotriva unor state europene.

Ceea ce ne conduce firesc la faptul că, în prezent, se caută cu orice preț o provocare a Rusiei, o atragere a sa într-un conflict mai mare, pe fondul epuizării Ucrainei. Rușii știu asta și evită pe cât posibil deoarece nimeni nu are chef să-și sacrifice zeci de ani pe fondul dorințelor unor devianți. Dar nici nu poți să stai fără apărare, motiv pentru care, ceea ce vedem acolo, este creșterea numerică a armatei și întărirea economiei de război.

Toate elementele ne arată că lumea e departe de pacificare. Probabil acesta este și motivul pentru care Putin „întinde” situația din Ucraina. În ciuda bombardamentelor neîntrerupte, tot mai lasă spațiu necesar „răbufnirilor Occidentului”, cumva pentru a păstra situația localizată. Dacă ai fi în locul lui ai înțelege perfect strategia: una e să vină atacurile dintr-o singură direcție și cu totul altceva e să vină din TOATE direcțiile. 

Ce speră Rusia? Speră într-o înfrângere a SUA în Iran. Sau o sleire definitivă. Care, fără doar și poate, ar face ca, la momentul la care mașinăria degenerată a democraților va ajunge la putere, să nu mai poată face nimic. Trump a reușit să facă prostii mai mari decât s-ar fi făcut dacă o mână nevăzută l-ar fi pus pe Putin să conducă ostil SUA. Teoretic, rușii speră ca destinul Americii să se sfârșească-n Golf.

Personal nu-s atât de sigur. S-au strâns multe frustrări pe fondul penuriei energetice, astfel încât nu m-aș mira dacă din toată nebunia n-ar ieși un haos infinit mai mare decât cel pe care-l trăim. Practic spre asta se îndreaptă lumea. 

Șocat ...

Un om a murit în singurătatea unei delte de la marginea Europei. Brusc, ecranele s-au umplut de păreri de rău, de regrete și formulări bombastice. Ai spune că a murit un rege, dar realitatea ne contrazice. Câți dintre cei care-au ieșit să-l plângă cu lacrimi de biți l-au sunat în ultima zi/săptămână/lună a vieții sale? Câți s-au dus să-l întâlnească sincer pentru a-l întreba dacă-i e bine sau dacă are nevoie de ceva? Nimeni. În ultima zi a vieții sale era doar el cu cei patru câini ai săi. Nu, n-a murit un rege, a murit un om, strivit de nepăsare și de atomizare, condamnat să-și urle-n liniște durerile și suferințele. Iar cuvintele voastre frumoase sunt doar înflorituri grosolane zugrăvite pe peretele falsei vieți pe care-o ciopliți la fiecare pas prin lume. Care viață vă va surprinde la fel de singuratic și apăsător atunci când vi se va spune „The End” sau „конец фильма”. Pentru că „Sfârșit”  e deja scos în afara legii.

Programul de guvernare: o însăilare de slogane neaplicabile și, mai ales, contradictorii

Vasilică Siegfried sună paradoxal ca un castel țigănesc care încercă să împace arhitectural marile palate ale Europei cu mult mai familiarul coviltir. E un soi de șaorma cu de toate pe care-o scoți zgomotos din „punga de-un leu” și-ncepi s-o molfăi la „The Fat Duck”.