luni, 5 decembrie 2022

Secta al cărui membru eşti fără să ai habar


Modelul societăţii introduse de revoluţiile burgheze a venit la pachet, dincolo de modelul statului aşa-zis democratic, cu o nouă sectă religioasă instaurată peste tot, căreia i se roagă toţi, dar despre care mai nimeni nu are habar. Pare paradoxal, dar în ciuda negaţiei, ciudata sectă care prosperă de mai bine de două sute de ani îşi desfăşoară şi acum viaţa la fel de tenebrios ca şi atunci când a fost inventată. 

Adepţi ai cultului despre care vă vorbesc sunt absolut toţi oameni planetei, indiferent de religia pe care şi-o proclamă. Mai mult, cultul supravieţuieşte nepretinzând că reprezintă vreo religie ci, culmea, considerându-se un fel de garant al tuturor libertăţilor omului. Ştiu, nu vă vine să credeţi, dar chiar acum, citind articolul de faţă, aveţi prin buzunare câteva icoane ale cultului şi vă rugaţi să vă mai luaţi şi altele. 

Lăcomia este un păcat în orice religie. Noua religie însă ştie că acesta este motorul nostru intern, păcatul nostru cel mai intim şi, de aceea, nu-l critică. Ba, din contră, îl aclamă! Iar nouă ne place pentru că ne eliberează de „strânsoarea absurdă” a tradiţiei. Şi atât de mult ne place încât, ascultându-i predicile, am ajuns să credem că aceasta este „ordinea firească a lucrurilor”. 

Tot ceea ce vedem, cu toate că e absolut nenatural, luăm de bun ca efect al aderării la noua religie. De exemplu sacrificarea vieţii active. De milenii omul face trecerea către maturitate relativ rapid, într-o succesiune de evenimente perfect acordate ceasului biologic, având apogeul în momentul căsătoriei, al înfiinţării unei noi familii. Apoi apar copiii, totul înşiruindu-se după aceeaşi logică. Noua religie, pentru a exista, a statutat desfiinţarea adevăratei ordini naturale, instituindu-şi propria sa ordine, în care trecerea la maturitate este amânată indefinit, generând sacrificarea celei mai active perioade a vieţii pe altarul idealurilor obscure ale noii religii. De aceea maturizarea întârzie, pubertatea prelugindu-se spre 40 de ani. Pentru unii trecerea spre maturitate nu mai există, rămânând captivi adolescenţei toată viaţa, în ciuda aparenţei lor de „oameni la locul lor”. De altfel îi identifici aproape instantaneu după câteva propoziţii. 

Recunoaşteţi religia? Sigur că nu, dar nu vă mai fierb. Este vorba despre religia băncilor centrale, cea care a remodelat esenţa banului şi cea care ne dictează ce e normalitatea. Desigur, nu se pretinde a fi un cult, o sectă, ci ne spune că ea este normalitatea. În mod cât se poate de ciudat aţi putea constata că asta fac toate sectele: clamează normalitatea ca fiind cea naturală. Secta lui Osho spunea asta, secta „Templul popoarelor” din Guyana pretindea acelaşi lucru, sfârşind prin a-şi convinge adepţii să se sinucidă. În acelaşi fel în care sectele înlocuiesc realitatea reală cu cea indusă, infamul sistem al băncilor centrale a reuşit să modifice întreaga realitate a omului. 

Cu toate că nu-şi recunoaşte caracterul sectar, tagma bancară e dezvoltată exact pe aceeaşi structură, având apostolii săi, înţelepţii şi rugăciunile sale specifice. Asemeni Papei care prin bulele sale denunţă sau înalţă, şeful FED-ului anunţă creşterile sau scăderile dobânzii de intervenţie. Instantaneu, tagma credincioşilor începe să conceapă scenarii: o fi semn de bine sau de rău? În anumite scenarii, o acţiune poate fi benefică în timp ce, în alte contexte aceeaşi acţiune se poate dovedi dezastruoasă. Nimeni nu ştie nimic, indiferent de opinia exprimată. Însă, per total - ne spun apostolii sistemului - secta are un efect benefic: „Uitaţi-vă la progrese!”, „Priviţi realizările noastre!”, „Magazinele sunt pline de mărfuri, tu ai x maşini în curte, casa plină cu electrocasnice, nicicând n-a fost mai bine”. Şi unul neiniţuiat pică în admiraţie, dând instantaneu gir acestui tip de opinii care vin direct de la marii preoţi ai sectei. În mod evident ignorăm mizeria morală în care ne scufundăm, dezordinea socială ajunsă la stadiu braunian, polarizarea extremă sau falsitatea acestei bunăstări. Mâncarea din farfurie e toată o mizerie, electrocasnicele şi mijloacele de transport sunt plătite cu greu şi au viaţa limitată din fabrică pentru a te obliga să consumi. Îţi iei un telefon şi peste şase luni schimbarea sa e o normă socială. Totul atârnă precum sacii cu plumb de grumazul zelotului sectei.

Îţi omori tinereţea „pentru că aşa e bine” şi te trezeşti neputincios întrebându-te ce-ai făcut în viaţa asta în afară de a-ţi achiziţiona câteva zeci de telefoane care acum stau aruncate inutil prin casă? Răspunsul nu-ţi dă linişte deoarece, chiar şi inconştient, ştii că ai alergat după himere. Care-s himerele? Cele cerute de propria ta lăcomie. Sistemul îţi scoate în faţă „sfinţii realizării”, miliardarii care întotdeauna au o viaţă vibrantă şi mai mereu au pornit de jos. De ce trebuie să fi pornit de jos? Pentru că acolo eşti tu şi întreg sistemul e croit pe măsura lăcomiei tale. „Lăcomia nu e un păcate, e benefică, e motorul lumii” - iată adevărul întors pe dos care-a devenit motto al lumii în care ne aflăm. Privind de pe margine, arhitecţii sectei se felicită. Şi au de ce întrucât, pe măsură ce timpul trece, averea şi influenţa le cresc exponenţial. 

Doar că e o mică problemă. Ca orice sectă şi aceasta are un început, un apogeu şi un final. Văzând cum stau lucrurile am putea spune că ne aflăm la apogeu. Dar e ceva ciudat: la fel am fi putut spune şi anul trecut şi acum cinci ani şi, culmea, exact la fel am fi spus şi în urmă cu un secol. Cum e posibil aşa ceva? Simplu, e vorba de caracteristica din care secta-şi hrăneşte vivacitatea. Bazându-se pe lăcomie, sistemul sectei trebuie să producă o bunăstare continuă, adică să contrazică însăşi natura. De aceea sistemul se află într-o continuă expansiune. Fără expansiunea perpetuă, credincioşii şi-ar pierde credinţa. Şi-aici vine şi paradoxul deoarece expansiunea face ca averile celor mari să crească, iar sărăcia credinciosului de la bază să crească şi ea, polarizarea socială dintre cele două clase transformându-se într-un hău ale cărui limite sunt la plus şi minus infinit.

Iată-ne în capcana supremă. Natura ne spune că atunci când contradicţia ajunge la un asemenea nivel, totul se prăbuşeşte. Acum noi ştim bine ce interese sunt în sistem şi înţelegem că aşa ceva e de neimaginat pentru mulţi. Doar că aceste treburi nu pot merge la infinit. Iar apogeul pe care-l vedem acum e apogeul bulei hrănite de infama creştere geometrică. Aceasta are capacitatea de a ne face să ne pierdem speranţa în sfârşitul său deoarece când afirmi că totul se va prăbuşi te contrazice dându-ţi peste nas cu o creştere şi mai imposibil(sic!) de înghiţit. Însă, ca orice bulă speculativă, şi aceasta va face la fel, explodând brusc şi lăsându-ne pe toţi într-o admiraţie sau, după caz, într-o depresie fără margini. Va veni dezastrul absolut? Cu siguranţă că va veni, dar fix atunci când nu ne vom aştepta.

duminică, 4 decembrie 2022

Duşmanul din buzunarul tău


Când am afirmat, în urmă cu vreo doi ani, că WhatsApp nu e o aplicaţie, ci un troian, mulţi au ales să mă înjure. „Prea e gogonată” - mă trăgea de mânecă un prieten. Spunea el, „gândind logic şi profund”, că avem de-a face cu o companie(Meta) care e cotată la bursă şi al cărei interes este să producă bani, nu să te spioneze pe tine, un biet amărât insignifiant. Din păcate, acest tip de gândire buruienoasă, îi aruncă pe mulţi în ghearele dezastrului. Şi, dacă e să mă întrebaţi pe mine, vă voi spune cu cinism că o merită deplin. La fel cum au meritat să-şi ia ţeapa cu plăvanul, cu driapta şi cu alianţa de stânga-dreapta din prezent. 

Aţi avut sub ochi modul mişelesc în care NSO, prin intermediul troianului său, penetra fără probleme WhatsApp-ul doar printr-un singur apel la care nu era necesar să răspunzi. Îţi suna telefonul pe WhatsApp şi gata, telefonul ţi se transforma într-o unealtă prin intermediul căruia erai urmărit. Partea interesantă e că, după ce a protestat mai mult formal, Meta - proprietarul WhatsApp - a ales să lase aplicaţia aşa cum e. Formal a aplicat un patch de securitate, dar găurile au rămas acolo. Iar asta se vede limpede deoarece s-a ajuns ca orice ageamiu poate să pirateze prin intermediul aplicaţiei de mesagerie a Facebook. Vreţi dovezi, ştiu. Păi poate daţi o căutare pe Darknet ca să verificaţi dacă numărul propriu de telefon se află printre cele aproape 400 milioane de numere scoase la vânzare pe piaţa neagră a net-ului. 

De ce persistă găurile în WhatsApp? Pentru că aşa cere măria sa Securistanul global. E nevoie ca în cea mai populară platformă de mesagerie să fie lăsate găuri astfel încât securistul să intre liber şi să mai dea şi el câte-un ochi pe-acolo. Parcă vă simt tentaţi să-mi spuneţi că ceea ce susţin eu e ilogic deoarece securiştii americani oricum au acces la cloudul Meta, astfel încât găurile din aplicaţie n-au sens: dacă oricum vezi „de la centru” ce se transmite de ce să te duci la dispozitiv? Păi vedeţi ce înseamnă să nu priviţi îndeajuns de adânc? Pe securişti nu-i interesează obligatoriu bănculeţele penibile care circula pe platforma Meta, ci accesul la dispozitiv deoarece de acolo supravegherea poate deveni totală. WhatsApp e doar o interfaţă care dă posibilitatea imensului sistem global de supraveghere să-şi monitorizeze oile. Însă nu e singurul. 

Prin puzderia de „startupuri tehnologice” aţi putea da, spre exemplu, de MsgSafe, o platformă care permite nici mai mult nici mai puţin decât o mesagerie criptată end-to-end. Ne-a luat minţile acest concept prin intermediul căruia ţi se spune părinteşte că poţi trimite „absolut confidenţial” un mesaj prin intermediul unei platforme care nu te ascultă deoarece totul e criptat de la un cap la celălalt. Ce mişto! Asta pretinde şi WhatsApp că face! Dar oamenii se lasă duşi cu preşul. Ceva mai târziu, vor afla că nişte experţi în securitate au descoperit că MsgSafe doar pretinde că criptează, în realitate mesajul trecând cât se poate de transparent pe serverele lor. Şi e logic să fie aşa deoarece platforma e făcută să asculte, să-i prindă pe iepurii care caută „alternative obscure” menite a le asigura confidenţialitatea. Şi uite-aşa cad în gura lupului.

Ar fi fost frumos dacă povestea s-ar fi terminat aici. Doar că ea e mult mai adâncă. MsgSafe aparţine unei obscure organizaţii numită ... TrustCor. TrustCor este o autoritate de certificare recunoscută de toate browserele majore, asta însemnând că este, practic, una dintre acele autorităţi care garantează securitatea internetului la nivel de bază. Toate certificatele emise de TrustCor sunt considerate viabile de toată lumea. Şi mai interesant e că TrustCor este o companie cu sediul în Panama, operată de ... o mână de ofiţeri de informaţii americani. Scandalul a bubuit acum câteva săptămâni, iar de curând Firefox şi Edge au anunţat că renunţă la recunoaşterea certificatelor TrustCor. 

Poate aţi fi tentaţi să consideraţi lăudabilă iniţiativa. Asta înseamnă că fugiţi după fentă deoarece marea întrebare este cine i-a inclus pe „lista scurtă”? Dacă eu îmi fac mâine o autoritate de certificare(lucru care nu-i greu deloc) nici naiba nu mă recunoaşte. Pot investi milioane de dolari că nu sunt băgat în seamă. Şi-atunci rămâne întrebarea: cum de-a reuşit să pătrundă în acea listă rarefiată o companie făcută pe genunchi de o mână de securişti? Simplu: era nevoie ca numeroase siteuri să fie considerate sigure de către berbecii care-şi activează https-ul crezându-se invincibili. 

Iată aşadar o nouă lecţie care ne loveşte-n moalele capului. E un avertisment: nu doar telefonul e problematic, ci orice dispozitiv care foloseşte un browser, fie că e vorba despre un laptop, un televizor sau mai ştiu eu ce altceva. Îţi dezinstalezi whatsapp-ul, dar trebuie să fii conştient că prin dezinstalare n-ai acoperit decât o singură gaură, probabil cea mai facilă de accesat, dar numeroase altele sunt în continuare deschise. Pentru a le închide pe toate trebuie să renunţi la dispozitiv. Atât de simplu şi atât de complicat în acelaşi timp.

sâmbătă, 3 decembrie 2022

Dosarul Twitter


Bomba cenzurării informaţiilor referitoare la laptopul lui Hunter Biden e mult mai mare decât povestea în sine. După ce a achiziţionat Twitter, Elon Musk a început o campanie pentru libertatea totală de expresie. Personal nu mă încred prea mult în activitatea de PR pe care şi-o face deoarece cred că face parte dintr-o strategie de revitalizare a Twitter. Şi e logic în condiţiile în care a plătit pentru această reţea socială mult mai mult decât face. Însă, informaţiile pe care le-a pus la dispoziţie sunt extrem de interesante şi ne arată limpede modul de funcţionare a infernalei maşinării a cenzurii în societăţile aşa-zis libere. Povestea în sine este importantă mai ales în condiţiile în care ştim că întreaga operaţiune de cenzurare s-a desfăşurat sub nasul republicanilor aflaţi la putere. Teoretic Trump era la butoane, dar, cu toate acestea, nu a putut face absolut nimic în faţa asaltului infernalei maşinării a statului subteran american.

vineri, 2 decembrie 2022

A-ţi controla tehnologia


Izolarea tehnologică a Rusiei ca efect al evenimentelor din Ucraina arată fără tăgadă ce înseamnă să nu fii stăpân pe tehnologia pe care-o foloseşti. Lăsându-se ani de zile pe urechea „aşa-i optim”, ruşii se trezesc aproape cu fundul(tehnologic) în baltă. Şi asta în condiţiile în care niciodată Rusia nu a oprit cercetarea fundamentală în domeniile pe care le-a considerat critice. Cu toate acestea, efectele sunt devastatoare.

joi, 1 decembrie 2022

Azi


Încă de mic mi s-a spus, însă eu nu ştiam ce înseamnă toate acestea. Mi s-a spus despre iubire şi protecţie, despre apărare şi lucruri sfinte peste care nu se poate trece. Mi se spunea că eu sunt mai mult decât eu şi că există o extensie a mea şi a familiei noastre. Eram prea mic, nu înţelegeam nimic. Oamenii mari au darul de a complica lucrurile. Încearcă să le explice până când nu mai înţelegi nimic din nimic. Asta sunt ei, de-aia sunt oameni mari. 

miercuri, 30 noiembrie 2022

Demonstraţiile din China


În ultima vreme se înmulţesc teribil relatările despre protestele din China. Se tot spune că protestatarii cer demisia lui Xi, sugerându-se că e pe cale să vedem un cutremur politic major. Ceea ce, fără doar şi poate, e absolut fals. 

marți, 29 noiembrie 2022

Despre unire fără ocolişuri


Pentru a creşte popularitatea Maiei Sandu în România, securiştii au început să dea „pe surse” că individa de la Chişinău ar fi solicitat unirea Republicii Moldova cu România şi că Plăvanul, după ce iniţial ar fi refuzat, şi-ar fi dat acordul. E o ciudată campanie de PR care merge bine, paradoxal, pe ambele maluri ale Prutului.