Isterizarea Ungariei

În Ungaria, Uniunea Europeană își joacă ultima carte. În cazul în care reușește debarcarea lui Orban, actuala conducere coruptă de la Bruxelles se va perpetua, jefuind în continuare întreg continentul pentru beneficiile unei mafii extrem de agresive. Însă, în cazul în care meciul maghiar va fi pierdut, toată oligarhia de la Bruxelles se va prăbuși întrucât va fi un semnal al schimbărilor profunde.

În Ungaria nu s-au dat înapoi de la nimic. Mișcarea lui Péter Magyar nu este una politică, este o sectă, îndoctrinată după toate regulile cunoscute. Oamenii sunt îndopați cu false idealuri, sunt încurajați să creadă că eșecurile personale i se datorează lui Orban. Ceva similar aberațiilor pe care le-am văzut la noi îndreptate împotriva lui Dragnea. Nu-i de mirare că în spatele opozantului din Ungaria s-au aliniat toți ratații, toți nerealizații, toți idioții care au ajuns să creadă că Péter Magyar e un soi de eliberator mesianic. 

Cei din România - care nu prea cunosc realitatea politică a vecinilor noștri - ar trebui să știe că Péter Magyar nu a venit călare pe un cal alb, ci a fost extras din fieful lui Viktor Orban. Tocmai de aici vine imensul său potențial întrucât - în afara frustraților cretinizați care oricum votează fix ceea ce li se transmite de la Bruxelles - Magyar a atras și un segment din susținătorii lui Orban. Culmea, „iluminarea” sa pro-europeană nu a venit din senin, ci ... de la nevastă. 

Mai precis, în februarie 2024 a început un scandal legat de grațierea unui bărbat acuzat de mușamalizarea unor cazuri de pedofilie într-un orfelinat. Scandalul a fost enorm întrucât această grațiere era împotriva valorilor familiei promovate de FIDESZ. Grațierea acordată de președinta Ungariei Katalin Novák fusese contrasemnată de fosta soție a lui Magyar, Judit Varga, ministru al Justiției. Ca efect al scandalului, atât Novák cât și Varga au fost nevoite să se retragă din viața publică. Momentul a fost speculat mișelește de Magyar, care a ieșit exploziv în presă cu sloganul „nu mai vreau să fac parte dintr-un sistem în care adevărații vinovați se ascund în spatele fustelor femeilor”, speculând că cele două politiciene de fapt ar fi răspuns comenzilor lui Orban și a strategului său principal, Antal Rogán. 

Nu vă gândiți că a făcut-o deoarece era în joc fosta sa soție. Ei erau divorțați, iar Magyar nu a făcut altceva decât să profite de o oportunitate. Și, ca orice oportunist al Bruxelles-ului, omul nu-i cu toți boii acasă. Fosta sa soție a dat un interviu devastator, în care descrie momentele de violență domestică și teroare psihologică de care a avut parte în perioada în care a fost căsătorită cu Magyar. Desigur, acesta a negat, spunând că e vorba de „denigrare”. Doar că inclusiv documentele de la divorț și un raport devastator al poliției(din anul 2020, deci înainte de defectarea lui Magyar) spun o altă poveste. Și nu doar trecutul lui Magyar e unul violent ci, culmea, inclusiv prezentul. 

În vara anului 2024, Magyar a fost implicat într-un act de violență în public. Într-un club de noapte, a luat telefonul unui individ care-l filma și l-a aruncat în Dunăre. Procuratura a cerut ridicarea imunității sale(de europarlamentar) pentru cercetarea incidentului. Așa cum era de așteptat, Parlamentul European a făcut scut în jurul său, decizând în octombrie 2025 să îi mențină imunitatea. Deh, ce nu faci pentru marioneta ta?

Stilul violent și deviant al individului se manifestă zi de zi. Jurnaliștii - inclusiv cei apropiați de zona pro-Bruxelles - îl acuză că nu acceptă întrebări incomode și că se manifestă violent de fiecare dată când se află în momente-limită. Uneori își continuă atacurile, la modul absolut aberant, pe rețelele de socializare, semn clar că nu-i cu toți boii acasă. Inclusiv partidele de opoziție tradiționale îl critică pentru că a „canibalizat” electoratul lor, fără a prezenta un program economic detaliat, bazându-se mai mult pe carismă și pe atacuri la adresa elitei din care a făcut parte.

Péter Magyar a ocupat permanent funcții bine plătite în aparatul de stat, îmbogățindu-se de pe urma acestora. Asta însă îl face însă vulnerabil tot pe Orban, acuzat de oamenii săi că a ținut șarpele la piept. Ideea e că apartenența la FIDESZ îl face pe Magyar un cunoscător al „poveștilor nespuse” și al fragilităților mișcării, elemente pe care le utilizează cu abilitate. De asemenea, ca orice candidat al sistemului, are acces la cantități nelimitate de bani. Confiscarea mașinii ucrainene pline de euro proaspăt tipăriți și de aur a reprezentat un moment limită, în care forțele de securitate maghiare au deturnat o cantitate imensă de bani negri care urmau să intre în campania electorală a țării. 

Noi știm bine cum funcționează aceste sisteme paralele de plată și cât de mult îi înrăiesc pe beneficiari. Când îl vezi pe unul ca CTP-ul urlând demonizat prin studiouri TV sau pe net, trebuie să realizezi că fiecare rictus al său ascunde în spate sume babane pe care le încasează pentru prestație. A te lua după aparițiile sale modeste, după treninguirile scorojite cu care umblă, pentru a-l considera moral înseamnă să pici în capcana sa de păianjen ticălos, care se ascunde în spatele aparentei sărăcii precum păianșenul în spatele pânzei. În fapt CTP-ul face totul pentru a-și alimenta  tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă(TPOC) care-l transformă într-un Hagi Tudose contemporan. Am făcut pauza cu CTP-ul pentru a înțelege „Tipologia Bruxelleză” care acționează din plin și în Ungaria.

Ce urmează să se întâmple? Greu de definit. Ceea ce observăm este că isterizarea în masă a fost condusă profesionist. Péter Magyar nu este un om politic, ci un fel de mesia de la care imbecilizații săi suporteri așteaptă totul. De fapt, fix stilul de lider deviant este preferatul Bruxelles-ului.  De ce? Pentru că dezamăgirea de după eventuala sa alegere va fi atât de mare încât va conduce la o destabilizare internă a Ungariei. 

De ce credeți că la noi Bruxelles-ul a preferat lideri devianți? De la bețivul de băsescu la cretinul Werner și „bateria morții” compusă din bolnavul psihic Nicușor și ticălosul Bolojan? Astfel de lideri garantează o destabilizare internă a societății, o luptă surdă între pro și contra care transformă populația în animale cu ochii injectați, incapabile să vadă jaful practicat de Bruxelles și de cozile lor de topor din mediul economic. Acesta este planul inclusiv pentru Ungaria. Iar dacă Péter Magyar va câștiga, pentru unguri va fi un dezastru absolut. Vor ajunge să moară de foame, dar vor lupta cu abnegație pro sau contra lui.

Pentru înfrângerea lui Orban s-au pus la bătaie absolut toate metodele cunoscute. Scandaluri false de ultim moment, sondaje cu cifre aberante, care arată creșterea bruscă a preferințelor pentru Péter Magyar, cat și, cel mai probabil, o armată de „oameni negri” meniți a falsifica voturi pentru a-l împinge în față pe preferatul puterii de la Bruxelles. Șefii birocrației europene au nevoie ca de aer de o astfel de victorie întrucât pot să le arate tuturor celor care vor să „evadeze” din politicile lor cretine că jocul încă e stăpânit de mafia de la Buxelles. Dacă însă vor rata, mișcările de contestare le vor da peste nas, forțând debarcarea înainte de termen a întregii garnituri de proști coordonată de mega-corupta Ursula von der Leyen.

Un armistitiu înaintea exploziei

La 24 de ore de la semnarea armistițiului dintre SUA și Iran, putem deja deduce că cel care se considera cel mai mare câștigător este, în realitate, cel mai mare perdant, iar cel care se considera cel mai mare perdant este de fapt marele câștigător. De aceea e foarte posibil ca jucătorii, treziți din amețeală, să încerce să reia nebunia, ceea ce le va fi fatal.

Capitularea SUA

„Ceea ce e cert e că mâine dimineață ne vom trezi într-o cu totul altă lume” - așa îmi încheiam analiza de aseară legată de ceea ce urmează să se întâmple în Golf. La toate palierele puterii iraniene fusese transmis ordinul de începere a rezistenței și, în același timp, a atacului(inclusiv cel necoordonat). Practic se statutase pornirea haosului, în care, dacă un ordin nu vine în timp util către o anumită unitate, aceasta capătă puterea de a acționa așa cum crede de cuviință, în limitele unui plan anterior agreat. Doar că...

A vedea în alb și negru

E vremea în care cad toate măștile. Așa văd eu evenimente. V-am povestit despre cernere și, pe măsură ce trece vremea, totul apare din ce în ce mai clar. A vedea lumea în alb și negru nu este un extremism, ci o necesitate. A trata totul ferm, a nu lăsa loc de echivocuri devine, pe zi ce trece, un filtru solid care-ți poate salva viața și poate chiar sufletul. 

Într-o lume a înșelăciunii nu prea mai ai cum să-ți permiți luxul compromisului. Îi înțeleg pe cei care mă critică deoarece las porți deschise. Știu, mă joc cu focul, dar e jocul pe care mi-l asum și pe care sper să-l controlez. Chiar dacă sunt atacat de intransigenți, le accept atacul, dar le atrag atenție să-și vadă de intransigența lor și, mai ales, să nu se lase copleșiți de înșelăciune. 

Oare cât a trecut din momentul în care așa-zișii suveraniști au venit pe cai albi? Nu mult. Au reușit să concentreze în jurul lor o grămadă de oameni. Chiar dacă mi s-a părut o strânsură i-am susținut dintr-un  motiv simplu: era alt aer decât îmbâcsita duhoare progresistă. Acum, când cad măștile, devine limpede că cei veniți pe cai albi nu-s nimic mai mult decât „adepții unei alte înalte porți” și nimic mai mult. Se separă din nou apele. Spre mainstream-ul suveranist aleargă toate jigodiile dintr-un motiv simplu: sprijină aceeași ideologie a pupatului în fund, astfel încât instinctele formate într-o tabără piot fi utilizare identic în cealaltă.

Care-i diferența dintre a-l pupa în fund pe Biden și a-l pupa în fund pe Trump? Este absolut aceeași. Nu-i nicio vitejie. Și chiar dacă ești ucis în lupta asta, nu-i niciun eroism să mori pentru idealurile altora. Îi văd pe unii care-n alte vremuri îmi adresau cuvinte de laudă(apropo, urăsc să fiu ridicat în slăvi) cum acum mă atacă din cauză că-s anti Trump. În fapt nici măcar nu sunt anti-Trump, ci pro noi. Eu nu pot să mă raportez la nicio forță externă ca la un stăpân. Consider că noi, ca oameni, ca popor, trebuie să avem puterea de a ne desena destinul, de a ne proiecta individualitatea în lume. Trebuie să avem puterea de a le spune nu și unora și altora. Iar a spune nu, sub nicio formă nu înseamnă a spune da altui stăpân.

Sunt, din păcate, puțin oameni care înțeleg elementul esențial a ceea ce propun. Eu nu sunt suveranist, eu sunt suveran. Asta înseamnă că eu, ca persoană, mă consider absolut stăpân pe destinul meu. Nu mă lupt pentru a mi se da ceva, ci pentru a fi lăsat în pace ca să-mi iau singur, să-mi fac singur ceea ce am nevoie. Acest singur e undeva la bază, e trăsătura de caracter pe care trebuie să ți-o înțelegi. E ceea ce te diferențiază de ceilalți, ceea ce te face să fii tu. 

Abia de-aici ne putem deplasa spre noțiunea de comunitate. Ce este comunitatea? E o grupare de oameni suverani, de personalități distincte, care stau alături unul de celălalt pentru a-și apăra valorile. Comunitatea nu e o adunătură, e o construcție coerentă în care fiecare înțelege că se poate dezvolta conform personalității sale. 

Ideologiile deviante ale secolelor XVII, XVIII, XIX și XX au format ideea că o comunitate e un comunism. Asta prin interpretarea deviantă a Bibliei și prin deturnarea înțelesurilor spirituale. Faptul că în comunitățile creștine incipiente oamenii îți împărțeau tot nu ținea de vreun comunism, ci de scopul înalt pe care-l urmărea fiecare, anume unirea cu Dumnezeu. Pentru acei oameni nu mâncarea, apa, hainele erau esențiale, ci setea fiecăruia pentru Dumnezeu. A veni și a propune o comunitate egalitaristă bazându-te pe faptul că primii creștini împărțeau totul între ei este o interpretare atât de prostească încât nici nu merită comentată. În mod evident, în termeni de posesie, acei oameni erau egali pentru că-și asumaseră să nu aibă nimic. Lupta lor însă era pe alt tărâm, pe cel spiritual, iar acolo, din punct de vedere obiectiv, nu mai exista nicio egalitate. Au fost doar individualități, chiar dacă au acționat colectiv. Asta este colectivitatea reală: nu o dizolvare a persoanei și personalității, ci un sprijin acordat individualului.

Le fel putem înțelege și statul contemporan. O construcție mult prea buruienoasă, care-și asumă tot felul de obiective(educație, sănătate, pensii etc.) pe care le ratează mai mult sau mai puțin. Putem vorbi despre fiecare în parte din punct de vedere comunitar, dar nu ca de un serviciu obligatoriu al statului. De altfel, acest tip de asumare a avut un scop precis, anume justificarea necesității existenței statului. Care, din ce în ce mai mult, se vede cu ochii liberi că este falsă.

Toate demențele ideologice ale secolelor trecute s-au decantat acum în două ideologii absolut identice în esență. Una susține că trebuie să sărăcească toți la o medie, cealaltă că unii trebuie să fie mult mai săraci pentru ca alții să fie mai bogați. Cele două ideologii însă sunt identice în esență, iar a te certa din cauza apartenenței la una sau la cealaltă e o prostie fără seamăn. De ce? Pentru că ele nici măcar nu sunt ideologii în adevăratul sens al cuvântului, ci doar perdele de fum menite a ascunde scamatorii din spatele scenei. În momentul în care vei înțelege asta, de-atunci nu va mai exista nicio ideologie pentru tine întrucât vei trăi eliberarea de înșelăciunea spectacolului în care ei te obligă să participi.

Abia de-aici începe privirea în alb/negru. Dacă te afli în acest punct, în afara ideologiilor și tembelismelor inventate, a privi în alb și negru e benefic întrucât doar așa poți deosebi omul normal de îndrăcit. Dacă însă te afli în interiorul vreunei așa-zise ideologii, nici nu mai contează dacă privești bicolor, multicolor sau curcubeizat întrucât e același lucru.

Desigur, articolul de azi nu este pentru cei care au parcurs drumul, reușind să privească totul din afara scenei, din afara teatrului, ci pentru cei care se auto-iluzionează că se află de partea bună a istoriei. Pentru voi, a privi în alb și negru e distructiv deoarece nu faceți altceva decât să vă adânciți într-o mlaștină al cărei rezultat final e distrugerea voastră. Din păcate, asta se întâmplă cu majoritatea covârșitoare a oamenilor care, în ciuda faptului că au la dispoziție o istorie întreagă de exemple  și sacrificii inutile, merg pe același drum. 

Cum s-a ajuns într-o situație fără ieșire

Ieșirea isterică a lui Trump de pe TrustSocial semnalizează mai mult decât limpede că situația e încordată la vârful puterii americane. Idiotul de la Casa Albu nu și-a imaginat în ce rahat va intra, iar acum este cât se poate de disperat întrucât e încolțit. Democrații simt că puterile îl lasă și se așteaptă la o victorie zdrobitoare la viitoarele alegeri. Și, ca să economisească timp, s-au apucat încă de acum de procedurile pentru demiterea nebunului portocaliu. Ce-o veni după el, Dumnezeu cu mila!

Marea Implozie

Nu cred că greșesc dacă spun că acum suntem în anticamera celei mai mari dezordini a istoriei. Am mai avut ceva similar doar la căderea Imperiului Roman. Acum însă, cu toate că pare contraintuitiv ceea ce spun, dimensiunea dezastrului va fi mai mare. Toată lumea se gândește că e imposibil așa ceva deoarece - conform propagandei - acum avem o bază infinit mai mare de cunoștințe decât atunci, astfel încât putem lua deciziile cele mai bune. E o prostie. Să presupunem că acum e o perioadă de foamete - cum au fost atâtea altele în istorie. E ca și cum am spune că actuala foamete nu se va manifesta la fel de radical deoarece acum avem posibilitatea de a tipări bani la infinit. Ce legătură are banul cu faptul că nu mai cresc plantele agricole care constituie baza sustenabilității alimentare a civilizației noastre? Exact, zero. La fel e și cu „cunoștințele acumulate”: sunt fix precum niște pietre în condițiile unei deteriorări atât de vizibile a capacităților cognitive ale oamenilor.

Iranul încotro?

Nu-s foarte multe vești care să iasă din tipar. Iranul este în continuare în creștere în ceea ce privește utilizarea de rachete și dă lovituri năucitoare după un pattern care pare extrem de bine studiat. Fiecare atac pare a avea o tematică: am avut atacuri asupra infrastructurii militare, petroliere, chimice și chiar ... tehnologice. Toate sunt extrem de coerente, ceea ce pare a arăta o funcționalitate destul de interesantă a serviciilor de informații iraniene.