Programul de guvernare: o însăilare de slogane neaplicabile și, mai ales, contradictorii

Vasilică Siegfried sună paradoxal ca un castel țigănesc care încercă să împace arhitectural marile palate ale Europei cu mult mai familiarul coviltir. E un soi de șaorma cu de toate pe care-o scoți zgomotos din „punga de-un leu” și-ncepi s-o molfăi la „The Fat Duck”. 

Probabil nu veți rămâne uimiți atunci când veți constata că, asemeni individului, programul său de guvernare e o îmbinare atât de nefericită de concepte, sloganuri și pseudo-idei încât parcă s-ar fi încercat ridicarea unui Luvru din rahat, cu piramida din curte având moț aburind. 

Cu toate că pentru mulți va părea o prostie, ieri am stat și-am disecat așa-zisul „Program de guvernare” cu care Siegfried Vasile Mureșan a mers în Parlament. A fost într-adevăr o pierdere de timp, dar în același timp și o demonstrație că prostia naturală e imposibil de mascat cu inteligența artificială. Dacă vreți, cumva, articolul de mai jos este o demonstrație a sentimentului pe care-l oricine când îi vede pe „adunații guvernamentali”: da, sunt proști. Foarte proști.

Însă, în același timp, totul este și o demonstrație a catastrofalei prostii de import reprezentate de acest trimis infatuat al înaltei porți de la Bruxelles, poartă care-i de fapt depozitarul monopolist al prostiei în stare pură de pe Continent. Trebuie să fii tare prost ca să răzbați acolo!

O să las pentru final concluziile, propunându-mi acum să intri abrupt în problemă deoarece e vorba de aberații flagrante, prostești și, mai ales, absolut inaplicabile.

* În paragrafele 8.1, 8.2 și 22.7 se afirmă accelerarea adoptării legii unice de salarizare după principiul „fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesionișt”. Acestea intră în conflict cu paragrafele 7.14 și 7.17 în care se stipulează că „cheltuielile de personal coboară gradual spre 7,9% din PIB” și „aplicarea integrală a OUG nr. 7/2026”.

Eliminarea inechităților fără scăderi înseamnă creșteri ale fondului de salarii. Iar Cultura(paragraful 23.9) și Educația(paragraful 16.2) promit creșteri!

Adoptarea legii salarizării în forma electorală prezentată de Vasilică aduce o cheltuială de 1.8 mld. lei pe an pentru fiecare 1% creștere a fondului de salarii!

* Ca o palmă dată constatării anterioare, „Programul” statutează interdicția majorărilor salariale atâta timp cât gradul de îndatorare este peste 60%. Însă prevederea intră în conflict nu doar la capitolul salarizare, ci și cu paragrafele:

• 3.14 - cumularea indemnizației de creștere cu salariul
• 5.16 - sprijin direct pe factură pentru persoanele vulnerabile
• 7.3 - indexarea pensiilor și a alocațiilor, 
• 16.7 - măriri de venituri la cadrele didactice
• 22.10 - scheme de îngrijire pentru bătrîni(centre de zi, asistență la domiciliu etc.)

* Avem nu mai puțin de patru formulări pentru indexarea pensiilor:

• Indexarea cu rata inflației(Ministerul Muncii, 22.2, pg 84)
• „Indexarea pensiilor păstrează puterea de cumpărare a celor cu pensii mici și este conformă cu strategia fiscal-bugetară”(Ministerul Finanțelor, 3.2, pg 67)
• „potrivit legii”(în 7.14)
• „prudentă”(în lista de măsuri)

Recalcularea pensiilor de serviciu prevăzută în paragraful 11.1 are 3 abordări diferite(tipic pt Miruță-cap de tablă:

• în paragraful 24.8 se vorbește despre un plan HR bazat pe pensionări anticipate
• în paragraful 24.9 se vorbește despre „protejarea capacității operative”, deci cumva invers față de paragraful anterior.
• în paragraful 3.1 se vorbește direct despre „eliminarea pensionării anticipate”

Impactul bugetar al majorării pensiilor cu aprox 8% este de 14-15 mld. lei/an.

* Paragraful 1.6 (dvidendul reformei care merge spre reducerea taxării muncii) intră în contradicție cu paragraful 7.14 care spune că „spațiul fiscal câștigat peste acestea se folosește pentru reformele care rezolvă probleme structurale”, dar și cu „Principiile unor politici fiscale liberale”(pagina 65), unde se specifică pe șleau că asta se întâmplă „ după ce deficitul coboară sub 3% din PIB.”, adică din 2030!

În întreg programul de guvernare e un haos în ceea ce privește alocarea resurselor din diverse surse(privatizări, economisiri, tăieri s.a.m.d.), acești bani fiind investiți ori în sănătate, ori în investiții, ori la armată. Refrenul e unul care contrazice urgența clamată de Vasilică, anume reducerea deficitului bugetar. 

* Paragraful 7.9(practic identic cu 18.11) este cel mai hazliu sin întreg programul de guvernare. În prima parte afirmă că „niciun contract de investiții fără sursă de finanțare pe toată durata lui”, iar apoi e completat de „supracontractare de maximum 20%, ca angajament de plată al statului;” Un etalon al gradului de tâmpenie al celor care au întocmit așa ceva. Dar stați că nu e tot! 

Paragraful 18.9 dă de pământ cu toate sloganele lor sforăitoare: „pe un program european de circa 40 de miliarde de lei s-au depus proiecte de aproape 490 de miliarde, iar pentru circa 200 de miliarde contractele de lucrări sunt semnate fără decizie de finanțare, la un buget anual de investiții de circa 30 de miliarde și un rest de executat de aproximativ 300 de miliarde;”

* În capitolul dedicat politicii Ministerului de Finanțe(pg. 62), se specifică revizuirea cheltuielilor fiscale și că „nu promitem facilități fiscale noi”. Însă întreg programul de guvernare este plin de promisiuni de facilităși, după cum urmează:

• 2.7 - utilizarea veniturilor din privatizări
• 3.15 - „Contul Viitorul”
• 3.20 - Stimularea investițiilor
• 4.5 - subvenție pentru dobânda bancară, creditul fiscal deductibil etc.
• 16.11 - granturi pentru validare
• 22.6 - pachet pt. mobilitatea forței de muncă
• 22.8 - pachet pentru tineri

Ca să „dea la culoare” cioara vopsită, inclusiv Ministerul Finanțelor își încalcă propria promisiune propunând la punctul 8.2 din programul său(pagina 75) facilități pentru economiile românilor.

* În paragraful 18.10, se promite terminarea A7, A8 și Sibiu-Pitești, cu toate că în paragraful anterior(18.9) se specifică limpede că „rutierul și-a epuizat fondurile europene”.

* În paragraful 9.4 se propune ceremonios „Un singur domeniu, un singur program”, dar ce te faci când citești paragraful 19.4 care creează un nou cadru național pentru finanțarea infrastructurii sau două paragrafe mai încolo(19.6) în care se transferă proiectele nerealizate din PNRR într-un nou program național. Și, ca și cum n-ar fi îndeajuns, paragraful  19.11 creează bazele unui „program integrat pentru dezvoltarea orașelor mici”.

În mod evident, nu este specificată finațarea, contrazicând MF când spune că nu se semnează contracte fără finanțarea asigurată. 

Vi le-am expus pe cele mai grave, dar trebuie să înțelegeți că programul e o harcea-parcea. Nu mai vorbesc despre măsurile dublate pentru a face un document masiv(vezi 13.8 cu 14.7, 8.1 cu 22.7, 4.8 cu 7.10, 7.9 cu 18.11, 23.11 cu 26.3 etc.) sau de chestiunile de-a dreptul hilare(de exemplu se prevăd prime pentru cei din MF, dar se vorbește de salarizare unitară și „fără inechiteți în sectorul public”). 

Să vă mai amintesc că Vasilică Siegfried propune aberații efectiv nefinanțabile? Știu, vreți exemple. Luați de-aici cele mai importante întrucât eu am identificat vreo 20 și nu vreau să vă plictisesc:

• Creșterea bugetului Educației de la 4% la 6%(paragraful 16.2) înseamnă între 55 și 65 miliarde pe an;
• 5% din PIB pentru Apărare(25.1) înseamnă un plus de vreo 55 miliarde pe an
• 1% din PIB pentru Cercetare-Dezvoltare(16.2) înseamnă 10-18 mld pe an
• Reducerea TVA la 19%(paragraful 3.3) are un cost de peste 15 miliarde pe an, ceea ce nu mai fezabil în economia devastată lăsată de Bolojan

Mai vreți? Mai am. Întreg programul idiotului de Bruxelles este plin de termene absolut nerealiste:

• legea salarizării aprobabtă în Parlament până la 31 octombrie
• rectificarea bugetară fără majorarea deficitului în 30 de zile de la investire! Asta în condițiile în care Bolojanul a rostogolit toată plățile semnificative pe trimestrul IV!
• Bugetul 2027 votat în Parrlament până la finalul lunii Noiembrie(zici că-s beți!)
• Deschiderea în acest an a tuturor clusterelor de negociere pentru Moldova și Ucraina(putea să lipsească păduchii de pe frunte?), asta în copndițiile în carec totul depinde de unanimitatea UE!

Ca o concluzie, totul este o bătaie de joc de la cap la coadă. În mod normal, prostul de la Bruxelles, după o asemenea jignire a logicii, după un astfel de fault al intelectului, n-ar trebui lăsat să intre în Parlament pe motiv de lipsa IQ-ului necesar. Să te prezinți cu o asemenea aberație, cu o asemenea însăilare incoerentă de nonsensuri este, fără doar și poate, o dovadă a cât de jos a ajuns politica noastră. Mă rog, pare o platitudine atâta timp cât îl ai pe Nicu Psihicu în capul țării, schizo-Bolojan la Guvern și strâmbele alea agramate în fruntea ministerelor. Asta ca să dau exemplele cele mai flagrante.

Ieri v-am explicat ce situație complexă este la nivel mondial. Vă dați seama, târla asta de proști și nebuni sunt împinși în față pentru a se lupta cu ceea ce vine. Vai de capul nostru!

Programul de guvernare îl găsiți în format pdf peste tot. Din păcate nu-l pot atașa aici.

Reintrarea pe tărâmul nisipurilor mișcătoare

Miercuri, 23 septembrie, a fost o dată remarcabilă în actuala stare de fapt a finanțelor americane. Tehnic, s-a înregistrat una dintre cele mai severe vânzări masive din ultimii ani, episod descris în piețe drept „Miercurea Neagră”. Astfel, randamentul titlurilor la 10 ani a depășit 5,11%, atingând cel mai ridicat nivel din 2007 încoace.

Pentru omul simplu, ceea ce am spus mai sus e aproape o hieroglifă, dar pronunțând data magică 2007, spectrul crizei care-a urmat din 2008 deja stârnește o temere severă. Ca să traduc într-un limbaj curat, ceea ce s-a întâmplat miercuri este echivalentul a ceea ce se întâmplă atunci când o companie dă faliment: creditorii săi se înghesuie să mai recupereze ceea ce mai poate fi recuperat. 

SUA nu e un oarecare împrumutator, ci cel mai mare debitor de pe planetă. Entitățile statale nu merg la bancă să se împrumute, ci vând propria datorie pe piețe reglementate. Adică emit niște hârtii de datorie, pe care investitorii le cumpără pentru ca, la scadență, să încaseze banii investiți plus o dobândă. 

Miercuri, Trezoreria SUA a ieșit pe piață cu o emisiune de datorie la 5 ani. Cererea pentru emisiunea de datorie americană a fost deosebit de scăzută, motiv pentru care Trezoreria a fost nevoită să vândă datoria la un randament de 5,033%, cu 3 puncte de bază peste nivelul de pe piața secundară înainte de licitație. A fost o diferență semnificativă pentru un volum atât de mare. Cu tot discountul, oferta Trezoreriei nu a ajuns la investitori - care au lipsit cu desăvârșire - ci la dealerii primari, cei care sunt obligați să absoarbă tot ceea ce rămâne nevândut.  În concluzie, un eșec teribil care demonstrează că nu mai există apetit de risc pentru datoria americană. 

Pentru a calma piața și a tempera creșterea costurilor de împrumut, Scott Bessent a derulat operațiuni de răscumpărare a datoriilor pe termen lung(20–30 de ani), cele care se vând la discounturi consistente. Dacă mai țineți minte, v-am spus despre „trilionul” cu care americanii vor să înlocuiască datoria pe termen lung(răscumpărând-o cu discount semnificativ) cu una pe termen scurt pentru care e cerere mare. Doar că și aici Trezoreria a dezamăgit, ieșind cu doar 6 miliarde de dolari în condițiile în care așteptările pieței erau la cel puțin 10 miliarde de dolari. 

Efectul gripării „mașinăriei americane de împrumut” s-a văzut direct în piețe, unde s-a înregistrat o scădere a indecșilor bursieri americani, dublată de o creștere a ratelor ipotecarelor pe 30 de ani la un incredibil 7%! 

De fapt, ce se întâmplă? E vorba despre fenomenul pe care vi l-am explicat de atâtea ori: de pe datoria americană SE IESE, iar intrările sunt, pur și simplu, simple scamatorii. Să vă explic! Japonia, în continuare cel mai mare creditor al SUA, și-a redus expunerea cu ~3,3% de la an la an. Motivul principal este sprijinirea propriei monezi, yenul, prin intervenții valutare ale Băncii Japoniei. De asemenea, Japonia crește randamentele obligațiunilor guvernamentale(JGB), care atrag capitalul local înapoi acasă, într-o mișcare pe care am explicat-o în trecut. N-o face ca să se răzbune ci pentru că e cu spatele la zid. Șefa Guvernului Japoniei,  Sanae Takaichi, care este de facto o coadă de topor americană, efectiv nu are ce face. Altfel și-ar omorî țara.

China, cel de-al treilea deținător de datorie americană, continuă un trend accelerat de dezinvestire cu o scădere masivă de -13,4% an-pe-an. Deși o parte din dețineri au fost mutate indirect prin noduri offshore(cum ar fi Belgia, Luxemburg sau Insulele Cayman), Banca Populară a Chinei a vândut titluri americane pentru a-și diversifica rezervele în aur și alte active reale. Acum puteți înțelege și de ce a fost așteptat Xi Jinping „la roata avionului” de cele două figuri tragicomice, Donald și Melania Trump.

Alți cumpărători, în alte vremuri tradiționali, și-au redus masiv expunerile: Brazilia are o scădere drastică de 21,8%, India o scădere de 18,0%, iar Elveția o scădere de 5,2%. Sunt date an-pe-an.

Nu în ultimul rând, ședința Trezoreriei a fost zguduită de anunțul neașteptat al gigantului tech Oracle de a trimite o notificare de Forță Majoră legată de megaproiectul său de centre de date de 165 miliarde $(Project Jupiter / Stargate din New Mexico). Compania a invocat această clauză contractuală din cauza întârzierilor legate de rețeaua energetică și aprobările de mediu pentru conducta de gaz de 17 mile necesară alimentării megacentrului. Clauza le permite teoretic să amâne plățile contractuale din 2028 dacă proiectul nu devine operațional la timp.

Decizia a ridicat semne mari de întrebare pe piața obligațiunilor corporative cu privire la profilul de risc al creditării marilor expansiuni AI. Morningstar a avertizat că o întârziere a acestui proiect poate pune în pericol ratingul de credit investment-grade al Oracle din cauza împrumuturilor masive. Adică acea boală care este universaliztă în rândul hyperscalerilor.

Începe să curgă sânge în zona AI, confruntându-ne cu primul semn al unei hemoragii mult prea mult ascunsă, dar despre care v-am povestit cu ceva timp în urmă. 

Cu toate că multora li se par genul de știri mult prea abstracte pentru a stârni atenția, dacă am teleporta genul acesta de știri la nivel mainstream, dimensiunea sa ar echivalentul cu o știre despre cum au fost asasinat ritualic președintele SUA de către propria soție, în prezența lui Xi Jinping și fără ca serviciile de securitate să intervină. 

Ca să fie și mai bine înțeles subiectul, vă voi mai face un desen cât se poate de sugestiv. Imaginați-vă o tablă de biliard în care bila albă este randamentul titlurilor americane care miercuri a ajuns la 5.11%. Când o astfel de bilă de 1 trilion lovește manta - reprezentând randamentele obligațiunilor SUA - impactul transferă impulsul cinetic spre toate celelalte bile de pe masă. Și ne vom deplasa pe la fiecare pentru a constata impactul. 

Japonia este prima bilă lovită direct deoarece deține peste 1,1 trilioane $ de datorie SUA. Creșterea randamentelor la dolari rage capitalul afară din yen într-un ritm accelerat. Yenul se prăbușește spre pragul critic de 160-165 yeni/dolar. Astfel moneda își pierde stabilitatea și începe să se rostogolească spre colțul mesei, spre gaura de depreciere severă și amenințând să provoace inflație importată în Japonia. Pentru a se apăra, cei din interiorul bilei(BoJ) vor fi nevoiți să vândă din rezervele de obligațiuni americane, turnând și mai mult gaz pe foc pe piața SUA. Vor face asta pentru a obține dolari lichizi și a cumpăra yeni. Paralel, BoJ va fi presată să urgenteze majorarea dobânzii de referință în Japonia la un nivel neatins de două decenii, pentru a-și reține capitalul intern și a împiedica prăbușirea monedei.

Banca Centrală Europeană(BCE) este bila prinsă la mijloc. Pe de o parte, randamentele mari din SUA atrag capitalul din Europa(Euro depreciindu-se față de dolar), iar pe cealaltă parte, randamentele americane ridică automat și costul de împrumut al statelor din Zona Euro(randamentul Bund-urilor germane și BTP-urilor italiene crește în lanț). Astfel crește dramatic ecartul dintre datoria Germaniei și datoria țărilor vulnerabile(Italia, Spania, Grecia). Bila europeană se fisurează în mai multe fragmente de risc.

Ce se întâmplă în interiorul „bilei” europene? Activarea previzibilă a TPI(Transmission Protection Instrument), mecanismul prin care Lagarde și BCE vor fi trece la activarea scuturile anti-fragmentare,  cumpărând selectiv datorie italiană și spaniolă pentru a preveni o criză de risc de țară în Sudul Europei. 

Dar problema nu se rezolvă întrucât. Stagnarea economiei europene ar trebui combătută cu o scădere a dobânzii operată de BCE. Doar că BCE nu va putea tăia dobânzile deoarece o diferență prea mare față de dobânzile SUA ar prăbuși moneda Euro, aruncând-o  sub dolar. Cu consecințe teribile. 

Dar ce se întâmplă în masiva „bilă chinezească”? China privește șocul ca pe o confirmare a strategiei sale de a părăsi piața datoriilor americane. Totuși, la scurt timp după șoc, yuanul chinezesc se va afla sub o presiune enormă de depreciere, deoarece dobânzile mari la dolari fac din SUA un "aspirator" global de lichidități. Ceea ce înseamnă că nici poziția chinezilor nu e confortabilă(cum, de altfel, am tot spus!).

Motivul? Se poate ajunge la ieșiri masive de capital din piețele financiare chinezești către activele americane generatoare de randament ridicat. Motiv pentru care PBoC se va apăra prin aprofundarea dezinvestirii. China e previzibil să accelereze vânzarea titlurilor de stat SUA, continuând să direcționeze acei bani spre aur fizic și active reale în piețele emergente(proiecte de infrastructură BRICS). Iar pentru protecția împotriva hemoragiei financiare devine previzibilă o politică a PBoC de "fixare zilnică" a cursului și de restricții pe transferurile valutare private pentru a împiedica devalorizarea scăpată de sub control a yuanului.

Pentru piețele emergente(Brazilia, India, Turcia, Europa de Est), creșterea randamentelor datoriei SUA la peste 5% și aprecierea dolarului reprezintă scenariul clasic de coșmar. Datoria lor denominată în dolari devine instantaneu mult mai scump de rambursat. Apare riscul la refinanțare, spargerea bulelor de credit locale și prăbușirea monedelor naționale.

Băncile centrale din America Latină și Asia vor fi obligate să oprească orice ciclu de relaxare monetară și chiar să majoreze dobânzile peste noapte pentru a stopa fuga capitalului. Disperate, vor apela la liniile de lichiditate în dolari ale Rezervei Federale sau vor împrumuta din facilitățile de urgență ale FMI. Sunt absolut fără apărare(aviz amatorilor care au impresia că un guvern Prăpădel-Siegfried Mureșan ne va „proteja” de tsunamiul în formare).

FED, banca centrală a SUA, este pusă aproape într-o poziție de șah mat(pe care am prevăzut-o). Dacă lasă randamentele să crească nestăvilite, falimentează piața imobiliară, sectorul bancar regional și aruncă Guvernul SUA într-o criză de sustenabilitate a datoriei.

Măsurile de apărare ar fi reprezentate de un Pivot Forțat în care Fed va fi nevoită să oprească programul de reducere a bilanțului(Quantitative Tightening) pentru a nu mai fi și ea un vânzător de Treasuries. Devine previzibilă o alianță Trezorerie-Fed pentru a interveni pe piață, cumpărând direct titlurile cu maturitate lungă(pe 20–30 ani), cele de la care s-a produs eșecul. Vor finanța totul emițând titluri de stat pe termen scurt(T-bills pe 3-6 luni) și încercând astfel să restabilească artificial calmul pe masă.

Va reuși FED-ul asta? Părerea mea e că nici nu mai contează. Tradus în limbajul ipoteticii mese de biliard globale, concluzia ar fi că „manta” datoriilor americane nu mai poate absorbi energia fuziunii dintre un deficit bugetar scăpat de sub control și dobânzi mari.

În momentul de față fiecare bancă centrală de pe glob trece acum din modul stabilizat în modul de auto-conservare, protejându-și propria monedă și făcând eforturi de blocare a capitalul în interiorul granițelor. De asemenea, în același timp caută cu disperare o alternativă la titlurile americane. Piața financiară globală pare definitiv fragmentată, incapabilă de a reveni la „normalitatea” anterioară.

Iată-ne reintrați pe tărâmul nisipurilor mișcătoare

De la proștii cu Google la cretinii cu AI-ul

Cu toate că acum pare incredibil, a fost la un moment dat o perioadă în care proștii își vedeau lungul nasului. Pe-atunci știau bine ce știu și nu ridicau nasul întrucât erau făcuți instantaneu de rahat. Acea perioadă este cea de dinaintea internetului de masă. 

Politică la modul radical

Am oprit ieri la semafor, la trecerea de pietoni, așa cum fac de fiecare dată când e roșu. Și m-a lovit priveliștea. Pe care probabil o știu din statistici, pe care o pot afirma pe blog sau în discuții, dar pe care, din punct de vedere fizic, am trecut-o mereu cu vederea. Ieri a fost momentul critic în care-am văzut realitatea, în care m-am lovit brutal de ea: pe trecerea de pietoni erau doar bătrâni. Și, de ce să mint, nici eu nu mai sunt tânăr, cu toate că mă încăpățânez să mă comport de parcă aș fi altul. Mă rog, psihologia are numeroase denumiri pentru asta: Sindromul Peter Pan, anxietatea de îmbătrânire, neoromantismul târziu etc. Dar nu asta-i problema. Ci gândul care mi=-a străfulgerat în fața priveliștii dezolante.

Chiar niciunul sănătos la cap nu poate exista?

Să ieși în față cu un program de guvernare generat de AI trebuie să dai dovadă de o mare prostie. De o prostie covârșitoare întrucât ai impresia că poți masca prostia naturală prin intermediul inteligenței artificiale. Oricine citește acel program de guvernare realizează că e o însăilare low cost. Limbajul folosit și ne demonstrează nu că a fost utilizat un AI profesional, ci o versiune low cost(de tip flash, gratuit), care generalizează la greu. Însă, după cum veți înțelege în continuare, asta e cea mai mică problemă.

Despre dosarul Georgescu

Tot spectacolul de ieri a fost unul de-a dreptul grețos. Să reactivezi rețeaua jurnaliștilor care primesc informații confidențiale pe mail, să dai date personale ale celor din dosar în spațiul public și să te mai și apuci să iei documente sau echipamente descoperite în timpul percheziției pentru a umple presa cu ele, asta e ceva ce numai pușcăriabilul ăla de Alex Florența putea pune la cale. Mă rog, poate că bănuiala mea e falsă, dar ceea ce am văzut ieri a fost un spectacol grețos. DIICOT trebuie să răspundă referitor la modul în care au ajuns documentele ridicate de la Georgescu în spațiul public, în condițiile în care la ei pe site sunt prezentate blurat. Asta e un abuz grosolan întrucât DOAR EI aveau acces la acele documente, în custodia lor au stat. Nu mai vorbesc despre filmările DI CASA lui Georgescu, furnizate „pe surse”. Sunt chestiuni care încalcă normele GDPR și pentru care pedepsele sunt exemplare(din punctul de vedere al amenzilor). Avocații lui Georgescu au multe de reclamat pentru circul petrecut acolo și ar fi bine să nu lase nimic neacoperit, inclusiv spectacolul macabru de execuție publică efectuat de televiziunile sistemului. Reclamațiile la CNA trebuie făcute, iar televiziunile a

Cum funcționează cenzura în UE și România?

Pornind de la articolul de ieri în care am povestit despre mucoșii de la Factual, am constatat că lumea nu prea are habar prin ce pușcării digitale îți pierde timpul. Modul în care Uniunea Europeană a statutat cenzura este unul absolut pervers. Vă recomand să citiți întreg materialul, de la A la Z, indiferent de buzz-ul mediatic care se face în prezent. Veți înțelege niște noțiuni extrem de importante. Iar, pe final, vă promit ceva exploziv!