Ieri, Bolojan, boul suprem, a ieșit să ne povestească despre criza carburanților. A uitat însă să precizeze un „mic” lucru esențial: există un singur vinovat pentru criza care ne lovește, anume Ucraina! Fără atacurile demente și absolut nejustificate ale piticului porno, criza nu ar fi existat! Este cât se poate de clar că atacul asupra terminalului Novorossiysk nu a fost unul împotriva Rusiei, ci împotriva României, Bulgariei, Greciei s.a.m.d. țări care se aprovizionau cu petrol din Kazahstan.
Ce nu v-a mai spus Bolojan este că incompertența papagalilor care-i compun așa-zisul guvern a făcut ca rafinăria Petrotel să fie încă nefuncțională! Băi, cât de ticăloș și trădător trebuie să fii ca să conduci România într-o astfel de situație? Aici nu e vorba de nimic altceva decât de o trădare cu sânge rece efectuată de gașca din fruntea țării.
V-am povestit despre penuria de carburanți care amenință să se instaureze în Europa. Iată că România, prin prostia și ticăloșia imbecililor din fruntea țării, devine avangarda. Am ajuns să plătim CEL MAI MARE PREȚ LA ENERGIE DIN LUME! Asta e realitatea în care ne-au adus proștii, cretinii, imbecilii, dobitocii, dezarticulații, neica nimenii, paraziții și retardații pro-europeni, pro-occidentali, pro-nato. Adică, în esență, proștii!
Pentru că suntem pro-europeni ne-am distrus industria și agricultura, luând prostește poziția caprei în fața tuturor tutelor și ramoliților care vin aici să dea ordine ticăloase. Pentru că suntem pro-europeni și pro-natură nu avem nici acum autostrăzi decente, ne-am distrus capacitățile de producție a energiei. Ne-am auto-interzis capacitățile de stocare a gazelor naturale, plătim pe un micro-reactor modular aproape cât pe o nouă unitate la Cernavodă s.a.m.d.
Pentru că suntem pro-NATO ne-am distrus armata, care acum e condusă de papagali gen Ciucă. Armata României e mai prost echipată decât în 1916, cu toate că am dat pe arme mai mult decât tot tributul dat Imperiului Otoman de-a lungul istoriei.
Pentru că suntem pro-occidentali ne-am distrus toată credibilitatea ca țară. Nimeni nu mai dă doi bani pe România. Și, până la urmă, de ce-ar face-o? Spațiul nostru vital a ajuns o carcasă ruginită pe care a fost cățărat un debil.
România e o ruină și știți bine asta! România nu e o țară, ci un teritoriu acaparat de mafia internațională. Românii care au fugit nu au fugit de România, ci din cauza ocupației. Doar că realitatea e mult mai turbată. De fapt, adevărul e că n-ai unde să fugi! Dacă ai șters-o din România și te simți bine unde te afli, asta se întâmplă pentru că încă nu te-ai prins care-i treaba acolo. Dacă nu te dezmeticești tu, se va dezmetici copilul tău și te vei supăra teribil când îți va spune că ești prost întrucât ai fugit de un monstru refugiindu-te în curtea mă-sii! Da, e tragic, dar ăsta e adevărul.
Și, dacă vreți, avem de-a face cu o mostră din tragismul românilor, în general. Se plâng că le merge greu, se plâng că e dușmanul rău, dar atunci când trebuie să dea piept cu el au două strategii greșite: ori fug, ori pleacă capul. În primul caz se numesc lași, în celălalt lingăi. De luptat luptă doar atunci când sunt încolțiți și o fac instinctual, exact ca animalul care nu mai are nimic de pierdut. Dar, dacă nu sunt încolțiți, preferă să dea vina unii pe alții.
Cei care-au fugit încearcă să-și justifice lașitatea prin servilismul celor care-au plecat capul. „Am fi luptat, frățioare, dar n-ai cu cine!”. Ceilalți, își justifică servilismul prin lașitatea celorlalți: „N-aș fi plecat capul dacă n-ar fi fost ăia lași!”. Și uite-așa totul se învârte într-o spirală absolut obsedantă în care toți se feresc să vadă ceea ce se vede cu ochiul liber din spațiu: în cazul tuturor e vorba de lașitate, o lașitate pe care preferă s-o vadă doar la ceilalți. Și uite-așa, după ce că se răstoarnă casa pe noi, ne îndeletnicim cu un păgubos război fratricid din care întotdeauna câștigă ocupantul!
Atât cei care fug cât și cei care pleacă capul sunt lași în aceiași măsură. Nu știu, nu judec, doar observ. Poate că și lașitatea asta a avut, de-a lungul timpului, un rol în conservarea noastră ca nație. Poate că așa ne-o fi felul și trebuie să ne obișnuim. Poate că nu avem nici pic de vână războinică în noi, poate că ne-am născut castrați.
Dar trebuie să fim convinși și să înțelegem că, perpetuându-ne modul ăsta de viață, nu avem cum să cerem un loc la masă. Până nu pui piciorul în prag, casa nu-i a ta. Te uiți la societate și vezi o polarizare tembelă: ăia care sunt cu europenii se ceartă cu ăia care sunt cu americanii, iar toți se ceartă cu ăia care sunt cu rușii. De fapt, fiecare dintre părțile ăstea consideră e mai bine să fim sub una dintre puteri. În condițiile în care nu are cum să ne fie bine decât dacă avem soarta în propriile mâini, fără nimic deasupra capului.
Ar fi trebuit să învățăm de la daci să nu ne fie frică decât de cer, să nu se prăvălească pe noi. Asta înseamnă libertatea și asta te poate conduce spre a-ți împlini destinul. Dar nu cumva suntem prea lași pentru a privi realitatea în față? Nu cumva ADN-ul nostru a fost infectat la un moment dat de o genă de slugă? Eu unul asta bănuiesc!






