Ucraina, aproape de finish

Idioții pro-Ucraina sunt în culmea fericirii ca efect al „loviturilor reușite” ale Ucrainei împotriva Rusiei. Este adevărat că s-au reușit câteva lovituri care au îngreunat teribil situația exporturilor petroliere ale Rusiei. La fel de adevărat este că Ucraina a început inclusiv atacuri teroriste asupra petrolierelor rusești în apele internaționale, motiv suficient pentru ca spălații pe creier să radieze de fericire, fără a înțelege ce consecințe poate avea un astfel de gest. O să încep prin a explica ceea ce se întâmplă în realitate, pentru ca apoi să înțelegem unde ne aflăm și care este destinația.

În primul rând trebuie să conștientizăm că războiul din Ucraina nu este despre Ucraina, ci despre Rusia. Ucraina a fost gândită strict ca unealtă folosită de puterea hegemonică americană împotriva Rusiei. Așa cum în Al Doilea Război Mondial Hitler a utilizat banderiștii ucraineni împotriva URSS, la fel se întâmplă acum, când imperiul în derivă al Americii utilizează tehnica de manipulare nazistă pentru a instrumentaliza o agresiune asupra Rusiei. 

Ei știu bine ce fac și de aceea, de fiecare dată, au lucrat sub acoperire. Cel mai mare dezavantaj al Rusiei este acela că nu poate duce un război la scară împotriva Ucrainei. Motivul? Populația. Când 90% dintre ucraineni sunt vorbitori de limbă rusă și când mai bine de jumătate sunt atașați mai degrabă idealurilor „Maicii Rusia”, e greu să-ți organizezi atacul. De partea cealaltă, Occidentul știe bine ce face: utilizează scutul uman și instrumentează eficient agresiunea asupra Rusiei. E un joc pervers, pe care Rusia l-a acceptat așa, iar aici motivele sunt discutabile. Ceea ce este cert e că planificatorilor din spate nu le pasă de Ucraina și ucraineni, ci de rezultatele concrete ale agresiunii. Mai țineți minte atacurile asupra radarelor de avertizare timpurie Voronej? Sau atacul împotriva bombardierelor strategice rusești? Toate au avut un singur scop: slăbirea Rusiei astfel încât, la un moment dat, SUA să intre în joc precum cavalerul pe cal alb și să le spună rușilor că-s slabi și au nevoie de un nou deceniu nouă. Ceea ce e imposibil și nu se poate lăsa decât cu o iarnă nucleară.

Unii cred că venirea lui Trump a schimbat jocurile. Aiurea, nimic nu s-a schimbat! Trump a schimbat doar abordarea, însă rezultatul urmărit este aceeași, anume continuarea agresiunii. În timp ce se preface că moare de grija soldaților ruși(atenție la retorica de aici!), în realitate oamenii săi negri lucrează cot la cot cu țările care aparent se află în „disensiune” cu SUA, adică Anglia și Uniunea Europeană.

Cea mai recentă operațiune este cea pe care o putem numi oficial „Operațiunea Drona”: Anglia a lansat un pachet de ajutor pentru Ucraina constând în ... drone. 120 000 de drone spun ei, amintind, între altele, că sunt drone cu diverse utilizări, de la cele FPV până la drone cu rază lungă de acțiune. Oups, nu vi se pare că cineva s-a detonat? De fapt care e șmecheria? 

Anglia e doar o perdea de ceață. În realitate, pachetul pe care l-au dat Ucrainei a constat în cea mai mare parte în „drone ucrainene” cu rază lungă de acțiune. Cu toate că sunt fabricate în SUA și Anglia, sunt făcute să pară ucrainene, cu denumiri în ucraineană și tot tacâmul diversionist. De ce se face această mișcare acum? Simplu: Trump controlează petrolul din emisfera vestică și se gândește că dacă taie picioarele Rusiei și oprește Orientul Mijlociu în a furniza petrol Chinei, va reuși să câștige războiul economic prin întoarcerea tuturor la pupatul ghiului stăpânului american. Asta e strategia sa! 

Pentru a contracara mișcarea perversă instrumentată acum în Ucraina, Rusia a început să dea lovituri devastatoare infrastructurii feroviare. Vânează locomotive, pe care le face praf cu drone. Mișcarea e isteață: trenurile sunt „circuitul sanguin” al armatei Ucrainei. Distrugându-le trenurile, castrează capacitatea de aprovizionare a armatei de pe linia frontului, afectând minimal populația. Partea interesantă e că Occidentul nu prea poate ajuta aici deoarece Ucraina folosește căi ferate cu ecartament mare. Locomotivele distruse nu pot fi înlocuite de Occident cu altele pe care le are în uz, astfel încât dauna este majoră pentru perioada de vârf în pragul căreia ne aflăm.  

Planul Rusiei e unul total, anume distrugerea din temerii a actualei Ucraine, adică a banderismului și asta fără a afecta sentimentele majorității populației. E clar că Federația Rusă nu va mai sta ca în comunism, să vâneze banderiștii pentru ca apoi să fie parazitată de mafia ucraineană. Cel mai probabil, planul Rusiei va fi acela de a aduce în interiorul său regiunile de graniță și sudul. Mai precis, Rusia țintește: Sumî, Harkov, Luhansk, Donețk, Zaporoja, Herson, Mykolaiv, Odesa și, desigur, totul va veni la pachet cu Transnistria. Acela este cordonul sanitar de garantare a intereselor Rusiei.  

Scenariul post-război nu lasă loc de dubii. Cel mai probabil, aripa radicală ucraineană va fi masată într-o republică formată din Ternopil, Ivano-Frankivsk, Liov, Volînia și Rivne. Aceasta se va învecina la est cu o republică tranzitorie, formată din Jitomir, Vinniția, Ceraski și Kiev. Iar locul rămas, mai precis Kirovohrad, Dnipropetrovk și, posibil, Poltava pare rezervat „Entității K”. Restul regiunilor ori vor fi împărțite, ori vor forma ele însele regiuni de sine stătătoare. Exact ca în filmul „Sluga Poporului”.

Ce se joacă acum? Părerea mea e că ne aflăm în preajma „ultimei strigări”. Industria rusă are în lansare mai multe modele de drone autonome long range, care-i vor ieftini teribil costul războiului, dar o vor pregăti inclusiv pentru o interacțiune dură cu Occidentul, dacă va fi cazul. Alături de greii S-70 Okhotnik și Grom, cel mai probabil vedeta va fi Geran 5 , deja testată și aflată în faza de scalare a producției. Toate, în paralel cu un avans semnificativ în ceea ce privește lupta anti-dronă. Întreg complexul industrial rusesc este concentrat pe scalarea soluțiilor deja existente. Pantsir-SMD-E este probabil cea mai bună soluție din lume, combinând muniția ieftină(mini-rachete) cu o precizie extremă. Dar în afara acestuia mai avem o duzină de soluții care sunt combinate într-o strategie multi-strat de apărare.

Problema nu este însă capacitatea de doborâre a dronelor, aceasta fiind de mult rezolvată de tehnologiile multistrat existente. Problema e detecția. Acesta este motivul pentru care Rusia introduce o rețea de radare novatoare stratificată pe care o vom trece pe scurt în revistă. Soluții precum RLS-P18-2 „Cameleon”(conceput special pentru a detecta ținte care zboară la firul ierbii), Valdai -Sistemul 1RL248(este stratul imediat următor, combinând un radar 3D cu camere termice și un sistem de goniometrie) sau sistemul „Borshchevik”(conceput inițial pentru a detecta terminalele Starlink și adaptat pentru a identifica fluxurile video transmise de dronele FPV către operatori) sunt soluțiile de linie. Acestea urmează să stea în spatele unei rețele de senzori audio-optici care se instalează practic pe toate turnurile și zonele înalte din vestul țării și care este coordonată de un software dotat cu AI pentru identificare timpurie. Avantajul rețelei este acela că poate identifica ușor o dronă, o poate diferenția de păsări și poate avertiza în timp util, „desenându-i” inclusiv traiectoria. La fel ca și în cazul celorlalte elemente, aici e vorba de scalare, unde Rusia vrea să se bazeze strict pe capacitățile sale. Și o să înțelegem imediat de unde vine obsesia sa pentru internalizare.

S-au făcut avansuri incredibile inclusiv pe linia frontului, unde soldații au în buzunar un avertizor de dronă, care identifică spectrul de radiofrecvență și avertizează soldatul înainte ca drona FPV să ajungă în zona sa vizibilă și să fie prea târziu. 

De fapt ce avem aici? După ce Rusia a contracarat toate provocările „de ultimă oră” ale Occidentului(tancuri, dispozitive de artilerie de ultimă generație, dispozitive antiaeriene s.a.m.d.), a rămas doar cu această vulnerabilitate, dată de spațiul imens pe care trebuie să-l apere. După ce va termina operațiunea aceasta, practic Occidentul care luptă în Ucraina va avea mâinile legate. Ucraina nu mai are soldați deoarece ori au fost omorâți, ori sunt grav răniți, deci neutilizabili, iar mafia mega-coruptă nu mai are cum să se apere.

Așa se văd lucrurile prin ochii rușilor, dar așa cum v-am spus, tabloul este mai complex de-atât. Trump urmărește să dea lovitura devastatoare întregii lumi și să-și asigure supremația pentru următoarea perioadă. Cum? Prin „subvenționarea” de conflicte. Retrăgându-se oficial din Ucraina a „vândut franșiza” Europei și Marii Britanii. În Orientul Mijlociu vrea să facă același lucru „vânzând franșiza” statelor arabe, iar cu China și-ar dori un conflict în care coaliția să fie japonezo-coreeano-indiano-taiwanez. Dacă vreți, este vorba de un soi de „Anaconda Multipolară”. 

În Europa pare a-și fi găsit idioții care au ajuns să bagii banii în conflictul din Ucraina din credință. În Orientul Mijlociu pare că singurii idioți utili rămași pe masă sunt statele satelit ale Israelului: Iordania și Emiratele Arabe Unite. Prea puțin. Iar în Asia? 

Aici e întrebarea: cine va avea curaj să ridice mâna împotriva Chinei? Este doar una dintre întrebări. Cealaltă este dacă putem fi siguri pe actuala direcție a Chinaei. Știu că sună dubios pentru unii, dar China nu este o țară care să-și facă un ideal din a conduce lumea. Istoric, China a fost o societate închisă și nici acum nu este diferită. Ea își este ultra-suficientă sieși, nu nu a avut niciodată și nu are nici acum chef să se bată pentru supremația mondială. Gândirea îi este neschimbată de-a lungul vremii. Acum China se află într-o poziție facilă, dată de piața americană, care achiziționează orice rahat, indiferent de zona în care este produs. Dacă există un deranj al Chinei, acesta este dat de schimbarea arbitrară a regulilor jocului. Teoretic, China nu-și dorește un conflict cu SUA și doar imbecilitatea politicienilor americani poate genera așa ceva. 

E esențial să înțelegem aspectul acum, în condițiile în care, începând de miercuri, vom avea o vizită la nivel înalt a lui Trump în China. Și aici e posibil să se întâmple ceea ce unii vor considera „trădarea Chinei”. Nu spun că se va întâmpla, spun doar că se poate petrece. În ce constă „trădarea”? În semnarea unor acorduri cu Trump care vor justifica încălcarea acordurilor și a „prieteniei eterne” declarate anterior Rusiei. Dacă se întâmplă, va fi, probabil, cea mai mare fractură geopolitică, prin intermediul căreia SUA își va putea prelungi puterea încă vreo 10-15 ani.

Până acum relațiile ruso-chineze au fost impecabile, însă în condițiile în care doar Rusia a avut contacte la nivel direct cu SUA și s-a ținut de termenii tratatului care prevede informarea proactivă a celeilalte părți cu privire la rezultatul întâlnirii, la subiectele discutate și acordurile semnate. Acum e rândul Chinei să-și demonstreze hotărârea de a merge pe linia multipolară. Iată așadar motivul pentru care Rusia a respins până acum dependența de China, cu toate că acolo și-ar fi putut găsi calea către scalarea eficientă a întregii industrii militare. Rusia a preferat să acționeze prin ea însăși, astfel încât, în scenariul în care China ascultă cântecul de sirenă al SUA, să fie pe propriile-i picioare.

În esență, Trump știe că nu China este dușmanul numărul 1 al său, ci Rusia. Și asta pentru că Rusia, din punct de vedere militar și al resurselor este auto-sustenabilă. China e mai ușor de pacificat, chiar dacă e o forță redutabilă atât economic, cât și militar. Vulnerabilitatea sa sunt resursele naturale, mai precis cele energetice. 

Sunt mulți idioți care au impresia și chiar se bucură de posibilitatea ca China „să-și ia Siberia înapoi”. Dacă privim din punctul de vedere al SUA, balansul între China și Rusia e un joc extrem de riscant. Mergând pe scenariul extrem, în care Chinei i s-ar promite Siberia în urma unei înfrângeri a Rusiei(scenariu care, sincer, e mai degrabă fantastic), ce faci după? Mai ești capabil tu, ca hegemon american, să faci față unei copleșitoare forțe economice, care are și resursele energetice, naturale și, mai ales, pe cele militare și geopolitice? Poți lupta împotriva unei construcții de acest tip?

Ca idee, privind acum prin prisma întregii table de șah geopolitic, putem constata că ne aflăm într-un moment limită. Dacă discuțiile cu China se vor sfârși în direcția „pacificării” față de SUA, situația se va complica pentru Rusia care va fi nevoită să închidă ecuația ucraineană printr-un război rapid la scară, fără reguli și fără limite. SUA, în paralel cu subvenționarea Europei pentru continuarea războiului cu Rusia, vor forța atacul multi-vectorial asupra Iranului, bazându-se pe no-combat-ul chinezesc. Și nu-mi este foarte clar modul în care Rusia va putea să se implice și în conflictul iranian pentru apărarea celor de-acolo. 

În schimb, dacă întâlnirea Trump-Xi nu va decurge conform dorințelor lui Trump, este de așteptat o integrare accelerată ruso-chineză și o imposibilitate de acțiune în Iran pentru armata SUA. De asemenea, în Ucraina Rusia va acționa conform scenariului pe care vi l-am descris întrucât masarea naziștilor ucraineni la granița cu Polonia le va face polonezilor zile fripte, în lipsa „dușmanului rus”.  Fără doar și poate, petrolierele flotei fantomă a Rusiei vor fi militarizate prin intermediul capacității de scalare a Chinei, iar regulile traficului internațional vor fi schimbate pentru totdeauna. Într-un asemenea scenariu, disoluția SUA se va produce mai repede, în maxim 5 ani, după care nimic nu va mai fi la fel pe Continentul Nord-American. 

În mare, cam așa arată fotografia geopolitică a lumii de acum. După vizita din China vom avea și confirmarea direcției pe care se va continua. 

Conspirația proștilor și punctul terminus

Nici n-a fost bine eliminat de pe poziție mafiotul asasin impus prin forță, că s-a și pornit mișcarea propagandistică. „Facem lumină” - urlă, în cel mai pur stil comunist mașina de mâncat rahat a USR(i)-ului. Și bagă la mesaje emoționante de-i curg lacrimile tefeleului care se simte vinovat că nu s-a făcut suficient chezaș pentru eroul prostimii. Secta ineptă se cutremură: „Toți suntem Bolojan” - par a spune, timp în care flașneta propagandei ventilează rahatul, asigurându-se că niciun colțișor nu va rămâne nemaculat. Ceea ce v-am spus cunoașteți deja, vedeți limpede. E clar, e de-a dreptul deranjant.

Trump își declară victoria pentru a putea pierde în liniște

Recunosc, în ultima perioadă nu mă mai uit la ceea ce declară Trump. E clar că omul e dus în lumea lui în care are discuții zilnice cu iranieni inexistenți care-i cer disperați pacea. Iar când se trezește din halucinații constată cu stupoare că lumea reală i-a luat-o înainte, punându-l la colț. 

PNL este userist de dinainte de a exista USR, iar acum plătește

În timp ce mulți s-au declarat șocați de userismul lui Bolojan, extrem de puțini mai au habar că Bolojan nu e un simptom, ci o manifestare a unei tumori care parazitează de mult timp PNL-ul. E timpul să reînțelegem un fenomen care, iată, ne arată limpede cât de toxic este compromisul. Faptul că la ora actuală PNL a ajuns un gunoi, o carcasă toxică, are cauze cât se poate de clare. Iar opiniile lui Crin Antonescu, care tună și fulgeră prin studiouri chinuindu-și talentul retoric, sunt cu atât mai comice cu cât înțelegem problema reală, anume aceea cxă el însuși se află la baza actualului dezastru.

26 iulie 2014 este data despre care discutăm și de la care a început distrugerea PNL. Puțini mai țin minte evenimentele. Aceasta este data la care s-a format ACL - Alianța Creștin-Liberală, cea care a condus la fuziunea dintre PNL și PDL. Crin Antonescu demisionase „cu cântec” de la conducerea PNL în mai, iar în iunie a fost adus Plăvanul la conducere, cu o majoritate zdrobitoare. În iulie, sub umbrela Plăvanului cel idiot, s-a intrat în linie dreaptă pe traiectoria fuziunii, după ce PNL părăsise ALDE și intrase în PPE(mișcare făcută de tovarășul Crin pentru a ușura adoptarea pedeleilor).

Mai țineți minte PDL? Acele jigodii „emanate” din aripa cea mai securistă a FSN-ului? Cei care-l susținuseră pe băsescu trup și suflet erau atunci efectiv epuizați din punct de vedere politic. Nu-i mai vota nimeni întrucât erau asociați cu dezastrul provocat de tiranul de carton, bețivul deviant băsescu. Care erau caracteristicile PDL? Securismul și prostia, fix aceleași cu cele ale USR-ului. Diferența dintre cele două partide ține doar de vârstă, însă jigodismul e același. Când o văd pe Țoiu, automat gândul mă duce la Boagiu. Ați uitat-o pe puipila lui băsescu? Când o văd pe tupeista Buzoianu, brusc îmi vine în minte tîrla de pițipoance tupeiste din gașca pedelistă. Le-ați uitat pe cele ale căror reprezentante de frunte erau Mioara Mantale sau pe Roberta Anastase? Tipologie identică! Nu mi se mai dezlipește de retină costumația lui Buzoianu de la consultările de la Cotroceni(vezi foto). Cum să te îmbraci, fă, cu negru și cizme scurte albe? Cum poți fi atât de țărancă? Doar tupeul îi depășește rudimentarismul. E din același registru cu toate scăpătatele lui băsescu pe care le identificai după astfel de „semnalizări”, intuind încă de dinainte de a deschide gura ceea ce aveau a spune. Adică prostii, aberații, șabloane.

PDL-ul de atunci era, în mod cât se poate de clar, USR-ul de acum. Totul e tras la indigo. Vechii liberali erau mai degrabă boemi, statici, așteptând să primească decât să-și ia singuri. De aceea, de fiecare dată, au preferat președinți-locomotivă, care să-i tragă după ei. Cu toate că Tăriceanu a fost președintele care a demonstrat ceva - făcându-i față riguros ticălosului băsescu - PNL a preferat să-l schimbe pentru aventurierul retoric Antonescu. Așa au intrat într-o combinație inconsecventă cu PSD, pe care au bușit-o fix în momentul în care câștigaseră în fața lui băsescu. Atunci a venit pe turnantă Plăvanul. Cel care i-a confiscat partidul lui Antonescu, aruncându-l ca pe o măsea stricată. Și care, de altfel, a netezit accelerarea fuziunii PNL-PDL. Încă de atunci am spus că, prin fuzionarea cu cancerul pedelist, PNL și-a pregătit cuiele pentru coșciug. 

Chiar dacă pedeliștii de tristă amintire gen boc, Blaga s.a.m.d. nu s-au manifestat la primul nivel, au infectat eșaloanele inferioare ale partidului și ajungând astfel să-l conducă „pe la spate”. Dar nici în ceea ce privește garnitura de vârf nu s-au abținut, infectân-o cu noname-uri, figuri cât mai șterse ale fostului PNL sau infectați de rit nou. S-a început cu Alina Gorghiu - o pițipoancă a fostului PNL, superficială, manipulabilă și irelevantă - s-a continuat cu Turcan(pedelistă), apoi cu Ludovic Orban - aventurier de cârciumă - Florin Cîțu(tipologie tipic useristă), Nicolae Ciucă(un nimeni absolut) și, în prezent, cu Ilie Bolojan, manifestarea plenară a luării întregului control al partidului de către paraziți. 

Ce este Ilie Bolojan? E aceeași manifestare a pedelismului pur, adus în vârf pe baza manipulărilor și ingineriilor specifice unora ca Blaga, boc, etc. M-am cutremurat când am văzut că la mitingul de susținere pentru Bolojan în public a apărut nimeni altul decât ... Berceanu. Băi frățioare, așa ceva pare imposibil. Credeam că Berceanu s-a retras undeva într-un buncăr. Aiurea, omul își vede de afaceri. Inclusiv acum, la cei 75 de anișori ai săi, e la fel de infatuat, așa cum îl știți. Și-și urmărește cu cerbicie, la fel ca odinioară, propriile afaceri. 

Nu înțeleg disperarea lui Crin Antonescu întrucât totul a pornit de la el. PNL a fost adus de foștii pedeliști exact așa cum fusese adus PDL-ul după băsescu. Nici naiba nu-i mai votează. După atâția ani de Plăvan, după anularea alegerilor și, mai ales, după dezastrul Bolojan, nimeni nu mai votează PNL. Și asta pentru că îndrăciții care sunt fanaticii lui Bolojan votează USR, iar dintre cei rămași, voturile merg mai degrabă la PSD. Cu alte cuvinte, gașca de paraziți pedeliști a reușit să mai facă praf încă un partid. Motiv suficient pentru a instrumenta o fugă în masă.

După dezastrul guvernării nulității de la Oradia, în PNL au început să apară voci critice. Bolojan pare că ține situația sub control, dar de fapt joacă teatru, făcând cu PNL-ul același lucru pe care l-a făcut cu guvernarea: ignoră orice opinie contrară, nu ascultă pe nimeni, făcându-se pe sine unica sură de lumină. Așa cum a făcut și la Oradea, unde „el știa ce e mai bine” și nimeni nu trebuia să i se opună. Deh, comportament de șofer care interacționează doar cu „colacul” și care, în cazurile extreme, îi tratează pe toți ca pe propriul „colac”.

De aceea, ceea ce vedem acum este o operațiune tipică, extrasă din „manualul pezdelistului” sau, dacă vreți, al „(u)sereistului”. Care, în realitate, operează după regula clasică a marxistului îndoctrinat. Prin atitudinea sa, nulitatea de Oradia a croit, exact ca la manual, două tipologii în public: cei care-l urăsc sincer - și care sunt majoritatea - și cei care sunt radicalizați și care se auto-radicalizează pe măsură ce idolul lor este „atacat”. În ecuația în care operează Bolojan, esențială este capacitatea de a produce idioți radicalizați și, după cum se vede, a reușit destul de bine. Acum e momentul în care „eroul neomarxist” al sectei este „lovit pe nedrept”, obținându-se strângerea rândurilor. 

Pentru un astfel de specimen, dar și pentru toată șobolănimea useristo-pedelistă din PNL, inclusiv o revoltă a PNL-ului tradițional este nu doar așteptată, ci chiar dorită. „Eroul” trebuie să treacă inclusiv prin furcile caudine ale trădării din partea propriului partid. De aceea Pledoiu este beștelit. Cu toate că și el provinde dinspre PDL, tipologia sa e mai degrabă una de PNL-ist, nu de USR-Ist. Bolojan își dorește cu ardoare să fie exclus din PNL sau să i se ia puterea deoarece, atât el cât și întreaga păduchelniță pedelistă din PNL urmăresc să-și piardă urmele. Să fugă? Nicidecum, ci să se înconjoare de ceața unei false legende.

Astfel, „tovarășul erou” urmează să plece dezamăgit din PNLul care e o mârțoagă găurită și are imaginea făcută praf de la atâta pedelizare. Iată motivul pentru care devine mult mai tentantă „excluderea” care să-i permită croirea unei noi formațiuni politice, începută „de la zero”. De fapt nu-i de la zero deoarece este așteptat cu flori în USR. Și, ca să nu bată la ochi, după rețetă, USR va fuziona cu mișcarea lui Bolojan pentru a face un partid de tip „Albă ca zăpada”, pe care idioții cretinizați și spălați pe creier îl vor marketa ca „unica speranță”, „partidul incoruptibililor” s.a.m.d. 

Cei mai în vârstă își amintesc probabil legendele „comunistului bun”, care avea doar „tărie de caracter în stil marxist”, cu ajutorul căreia făcea doar bine și mișca munții din loc întru prosperitatea proletarului. Ei bine, aceeași placă stricată este pusă acum în joc. Iar proștii vor pica din nou în capcană. 

Plecarea lui Bolojan de la Guvern nu e nici pe departe o lovitură care i se dă întrucât și-a realizat task-urile pentru care a fost numit: a sărăcit românii, a dat din nou multinaționalelor liber la furat, a îndatorat România prin SAFE, a băgat economia în gard. A făcut suficient de mult rău încât de-acum înainte va putea să ragă că „uite, din cauză că m-au dat jos totul merge prost”. În realitate merge prost din cauza sa și a acoliților săi.

Iar stratagema îi va funcționa pentru că se bazează pe prostia omului. Idiotul de TV va avea mintea ștearsă la următorul scrutin, rămânând cu imaginea care i se vinde: Bolojan va deveni astfel „ăla încruntat care a vrut să facă bine țării”. Și uite-așa, sistemul se va perpetua. E schema prin care neomarxismul acaparează tot. Și asta strict pentru că în tabăra cealaltă sunt doar proști care nu au înțeles jocul. Dacă l-ar fi înțeles, până acum Bolojan ar fi trebuit să fie în pușcărie. Iar pentru ceea ce a făcut la Guvern, atât el cât și acoliții săi ar trebui să ajungă direct la ocnă, pe viață. Însă determinarea celorlalți e ioc. Ca să nu mai spun că proștii au împrumutat din ideile crețe ale acestei guvernări ticăloase. O să vă mai explic azi, pe DDWall despre ce e vorba.

Se reîncinge Golful pregătind ultima confruntare, cea finală

După ce Trump a spus că armata SUA va deschide un „coridor sigur” în Ormuz, treburile s-au acutizat teribil. O navă militară care a încercat apropierea de Strâmtoare a fost atacată și determinată să facă rapid cale întoarsă. Ca bonus, Iranul a atacat mai multe obiective din Emiratele Arabe Unite, între care și portul Fujarah, cel prin care Emiratele plănuiesc să ocolească Strâmtoarea Ormuz.

O mutare de pion cu consecințe devastatoare

Emiratele Arabe Unite(EAU) au anunțat că ies din OPEC. Cu toate că știrea a fost făcută public, nu prea a stârnit mari valuri, în ciuda faptului că e vorba de o mișcare de-a dreptul epocală. Ruperea de OPEC înseamnă că Emiratele pot vinde pe piața internațională oricât petrol vor, fără a mai respecta constrângerile OPEC. E o mișcare radicală, fiind una vădit îndreptată împotriva unității arabe de până acum. Și chiar mai mult de-atât, este una împotriva intereselor tuturor statelor exportatoare de petrol, deci inclusiv împotriva  propriilor interese. Motiv suficient pentru a ne întreba ce anume a determinat un astfel de eveniment?

Din  punct de vedere al justificării oficiale, mișcarea a fost generată de dorința EAU de a-și monetiza mai rapid petrolul și de a trece pe tehnologii de „captare a dioxidului de carbon și energie verde”. O expresie de o frumusețe zdrobitoare pentru tembelii climatici. Dar care e motivul real?

Există un singur motiv care determină astfel de mișcări de auto-împușcare în picior, anume teleghidarea. Emiratele sunt, în esență, un regim-marionetă păpușat de SUA și Israel. Iar anunțul recent reprezintă de fapt o tentativă de scădere a prețului petrolului, care a ajuns să sufoce SUA și economia dolaro-centrică. De asemenea, mișcarea este una de destabilizare a Arabiei Saudite care, în urma înfrângerii SUA din Golf, este din ce în ce mai reactivă, alăturându-se unei arhitecturi de securitate având Pakistanul în centru. 

Am ajuns la punctul nevralgic, în care trebuie să înțelegem exact ce s-a petrecut acolo. Practic, pe nepusă masă, Pakistanul a format un fel de mini-NATO al Orientului Mijlociu cu Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Bahrain. SUA a fost exclusă din ecuația de securitate ca efect al eșecului de a apăra aceste țări, dar și din cauza încălcării suveranității statelor respective prin instrumentarea atacurilor de pe teritoriul lor fără permisiune. O astfel de îndrăzneală nu putea fi lăsată nesancționată, astfel încât marioneta din Emirate a fost împinsă la înaintare. 

Doar că, așa cum se știe, orice spargere din zona Orientului produce extrem de multe cioburi și nu știi care te va înțepa fix pe tine, cel care complotează. Iar acum, consecința mutării pionului EAU produce o spargere de neimaginat în trecut. Probabil până acum nu ați auzit mai nimic de Emiratul Sharjah. Capitala sa însă este al treilea cel mai mare oraș din EAU, dar mai puțin cunoscut publicului. Aeroportul din localitate a fost cel care a preluat tranzitul după ce Aeroportul din Dubai a fost atacat. Și nu e nimic întâmplător aici. 

Sharjah este un emirat conservator pronunțându-se împotriva alianței cu SUA și, mai ales, împotriva celei cu Israelul. Motiv pentru care acum, conform unor surse extrem de apropiate de politica din Emirate, Sharjah are în vedere declanșarea procedurilor de secesiune, urmând să devină emirat independent. Doar că povestea nu e deloc simplă. 

Emiratul Sharjah împarte în două EAU, iar secesiunea sa ar lăsa de-o parte Dubaiul și Abu Dahbi, iar de partea cealaltă restul celor patru emirate mai mici: Ajman, Umm Al-Quwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah. EAU ar rămâne, practic, o structură absolut artificială, fără legătură terestră, extrem de greu de gestionat. Asta în condițiile în care treburile s-ar tranșa doar cu Sharjah. 

Structura Emiratelor ne dezvăluie însă cu totul altceva: în afara Abu Dhabi și Dubai, restul Emiratelor sunt, mai degrabă, conservatoare. Dintre emiratele nordice, doar Ajman ar fi ceva mai moderat, dar asta ca efect al faptului că pe acolo sunt foarte mulți „navetiști de Dubai”. Însă Ajman e o enclavă insignifiantă în Emiratul Sharjah. 

Semnele secesiunii Sharjah sunt mai mult decât transparente: recent, șeicul Sultan bin Muhammad Al-Qasimi, șeful absolut al Emiratului, a emis mai multe decrete în vederea creării unui sistem judiciar independent în Emirat, care lasă la nivelul actualului sistem doar aspectele care țin de federație. Este un semnal cât se poate de transparent semnalizând o mișcare centrifugă cât se poate de evidentă. 

Ceea ce este de-a dreptul devastator pentru Abu Dhabi este că Fujairah este o zonă ultra-strategică, fiind cea prin care Emiratele vor să ocolească Strâmtoarea Ormuz. Dacă Sharjah devine independent, nu se mai poate ajunge la Fujairah. Care Fujairah oricum e mult mai conservator-radical chiar decât Sharjah. Așadar, ceea ce vedem este o îngenunchere a Abu Dhabi și a progresistului său președinte. Dacă Emiratele pică, Abu Dhabi, în ciuda rezervelor sale, rămâne doar un chihuahua care latră la lună. 

Ceea ce vedem acum este o prăbușire, sub ochii noștri, a întregului sistemului dolaro-centric, rezultată direct din înfrângerea tactică a SUA de către Iran. Pakistan, în esență, înseamnă China, iar umbrela de securitate a Pakistanului întinsă peste întregul Golf Persic este una de sorginte chinezească. Asta în timp ce Trump clamează în fața Congresului că a finalizat Războiul din Iran, ieșind învingător de-acolo. Încă o înfrângere de-a Iranului de acest tip și SUA rămâne fără armată.

Treburile sunt clare, iar realitățile din Golf ne vin pe surse americane de informații. CNN a făcut un reportaj devastator la bazele americane din Orient, demonstrând că întreaga retorică a CENTCOM în ceea ce privește aceste baze este falsă. În realitate ele au fost efectiv distruse de bombardamentele iraniene, iar refacerea lor ar costa peste 1 trilion $, bani pe care nu e dispus nimeni să-i bage acolo. Fără baze, SUA este inexistentă în Golf, astfel încât e foarte posibil ca Emiratele și Iordania să fie ultimii săi mohicani în Golf, ceva similar Siriei după picajul URSS. De altfel, conducerile celor două țări, oricât de păpușate ar fi, ar trebui să înțeleagă că pentru ele nu va mai exista o fereastră generoasă de fugă, așa cum a fost cea pentru Al Assad. Și nici SUA nu va fi în viitorul apropiat ceea ce e Rusia acum.

Sancțiunile americane au fost aruncate brutal la gunoi de către China, care le-a considerat ilegale și a anunțat că le ignoră, un semnal mai mult decât brutal, care arată că apele urmează să se separe. Părerea mea e că autoritățile chineze au constatat că SUA e suficient de sleită, astfel încât inclusiv o confruntare directă este digerabilă pentru chinezi, ei fiind acum siguri de victorie. 

Culmea, cu toate că Golful a fost cea mai recentă scenă a agresiunii americane, pare că de-acolo se vor redesena hărțile. Celălalt punct nevralgic este cel care-a fost punctul inițial al agresiunii americane, anume Ucraina și despre care vom vorbi mâine. 

Tranziția

Există o mare agitație privind interzicerea accesului copiilor europeni pe rețelele de socializare. O operațiune care, din punct de vedere tehnic, ar trebui efectuată de familie, devine brusc o „îndatorire” a birocraților de la Bruxelles. Întrebarea de la care pornim e simplă și intuitivă: Cine le dă lor dreptul să interzică ceva copilului cuiva?