Afacerea Nvidia - câteva precizări necesare

Sunt bombardat de o puzderie de clipuri făcute cu AI-ul despre situația amoroasă a lui Jensen Huang. Unele chiar amuzante. Imaginea care însoțește articolul de față este una preluată dintr-un astfel de clip. Mai e unul gen  Gangnam Style, care reproduce scena dansului din garaj, cu Musk îmbrăcat într-un costum verde. Cool! Meme-urile explodează, toată lumea râde, toată lumea se distrează. Dar Jensen Huang nu mai e. Și-a dat demisia. Asta după ce i s-a descoperit o a doua amantă, de data aceasta în companie. 

Au sărit stângiștii de aveai impresia că au fost curentați la organele anexe. Pff, așa ceva e de neconceput! Cum adică să aibă relații amoroase? Păi noi suntem morali, nu-i așa? Altfel nu se poate. Hai, totuși, să ne tragem sufletul și să privim realitatea în față, așa cum e ea.

În primul rând, avem declarația Departamentului de Justiție și a FBI, exprimată cât se poate de explicit de Todd Blanche: „Nu s-a ajuns la nicio concluzie de către Departamentul de Justiție, de către mine sau de către directorul FBI, Kash Patel, cu privire la cine este sau nu este ea [Alice Huang]”. OK, deci procurorii spun că, cel puțin pe moment, nu-i nicio treabă de spionaj. Atunci de unde vine nebunia?

Totul a pornit de la o „investigație” a cocinii stângiste „New York Times”. Aceștia și-au bazat articolul pe „surse din CIA” care suspectau că Alice Huang ar fi fost recrutată de Ministerul Securității Statului din China. Însă, la nivel oficial, cei din Biroul Directorului Informațiilor Naționale au considerat eticheta de „spion” ca fiind „nu tocmai exactă, ci exagerată”. 

Trăgând linie, constatăm că spioanca n-a fost tocmai spioancă, iar din tot scandalul rămâne doar componenta sexuală. OK, pot considera inclusiv argumente morale, dar ca asta să fie cap de acuzare „peste care nu se poate trece” mi se pare absolut exagerat și de netolerat în țara în care Pornhub e o instituție! Lăsați-mă cu rahaturile astea de doi bani!

Ceea ce vreau însă să subliniez este că, dacă aș fi un strateg al Partidului Comunist Chinez, strategia mea ar fi aceea de a deturna industria AI americană. Deoarece acolo e singurul loc unde SUA mai excelează. Iar ceea ce s-a întâmplat la Nvidia ar fi fix ceea ce aș urmări. Lăsați de-o parte convingerile politice sau de altă natură și priviți lucrurile așa cum sunt!

Desigur, demisia lui Jensen Huang nu înseamnă că Nvidia nu va mai face acceleratoare grafice. Știu, nu Huang le concepea, sunt echipe de ingineri care se ocupă de direcția tehnologică. Însă aici e altceva: Huang era omul care fixa ritmul, care dădea cadența și, nu în ultimul rând, cel care era creativ, având puterea să ridice business-ul, inclusiv prin mai mici sau mai mari potlogării, pe care eu unul le-am tot arătat de-a lungul timpului.

Locul lui Huang a fost luat de CFO-ul companiei, Colette Kress. O variantă mai proastă nu putea exista. Cum să aduci contabilul la vârful companiei? Să mă ierte contabilii care mă citesc, n-am absolut nimic cu meseria lor. Problema este că n-ai cum să fii un contabil bun dacă nu ești riguros. Doar că rigurozitatea îți mănâncă din creativitate. Fără să fii creativ, e practic imposibil să conduci o companie de succes. E nevoie și de puțină superficialitate, de puțină nebunie, de o apetență ceva mai crescută pentru risc și de alte ingrediente care, pentru un contabil, sunt căi de sinucidere profesională. E ca și cum ar spune că e posibil să înregistreze o sumă doar într-o parte a balanței. 

A conduce o companie precum Nvidia, obligă la descoperirea unor zone noi, dezvoltarea sau chiar crearea de piețe de la zero. Jensen Huang nu doar se maimuțărea la evenimentele companiei, ci găsea sau inventa canale de distribuție pentru produsele companiei, crea așteptări și necesități noi. Asta n-are cum s-o facă un contabil. 

Iată de ce mă aștept ca, în perioada următoare, să asistăm la numeroase scandaluri de natură financiară,  reglări de conturi în interiorul Nvidia(în special în ceea ce-i privește pe „oamenii lui Huang”), la șuntarea finanțării startup-urilor - care era metoda preferată de Huang pentru creșterea bazei de clienți -, la închiderea cercurilor financiare și la numeroase alte acțiuni de „îndreptare” a comportamentului financiar al Nvidia. Chestiuni care, fără doar și poate, vor afecta producătorul american. Nu imediat, dar pe termen mediu cred că va fi prăpăd. Aveți exemplul Apple, care devenise o carcasă fără sens până la reîntoarcerea lui Steve Jobs. Dacă vreți, cam așa văd situația Nvidia.

Și-abia acum ar trebui să ne întrebăm cine, totuși, poate fi atât de cretin încât să-și tragă un glonț în propriul picior? Pentru că eu fix așa văd ceea ce s-a întâmplat în SUA cu scandalul de la Nvidia. Ei bine, urmărind „iepurele” n-avem cum să nu bănuim altceva în afara cercurilor democrate. Idioții ăștia au câștigat alegerile pe o agendă anti-AI, anti-tehnologie, din dorința de a se răzbuna pe tehno-capitaliștii care au renunțat la finanțarea viselor lor comuniste. Și-acum trag cu bazooka. 

Este cât se poate de previzibilă o „reglementare a întregului domeniu AI”, probabil după model european, astfel încât să blocheze dezvoltarea. Gândiți-vă acum, din prisma chinezilor, ce înseamnă asta. Vă spun eu: Paradisul! SUA ia o pauză de la dezvoltare, dând timp Chinei să acopere gap-ul tehnologic. Din punctul de vedere al acceleratoarelor/chip-urilor AI, China este acum cu doar câteva luni în urma SUA. Într-adevăr, dacă punem în balanță și blocarea accesului la litografia de ultimă generație, diferența se mărește la 1-2 ani. Însă, o posibilă încetinire a Nvidia ar da un imbold nou producției locale de litografe(DUV intră în producție de serie anul viitor, iar pentru EUV chinezii au un plan ambițios care presupune lansarea prototipului în 2028!). 

Privind prin ceea ce se petrece în realitate, părerea mea e că AI-ul e tot mai mult un cal mort pentru America. Democrații și votanții lor vor „să-și ia revanșa”, iar ceva îmi spune că, de data aceasta, vor omorî găina cu ouă de aur înainte de a fi putut să facă primul său ou. 

Iată cum istoria îi dă din nou dreptate lui Sun Tzu care, probabil, îi răsună în urechi lui Xi: „Nu îți întrerupe niciodată dușmanul atunci când face o greșeală”.

Yalta 2.0: de ce Rusia, SUA și China trebuie să convină asupra unor noi reguli pentru ordinea mondială

V-am tradus mai jos un articol recent de-al economistului Sergei Glaziev, preluat din cotidianul economic Vedomosti. Glaziev este una dintre eminențele cenușii reale ale Kremlinului și arhitectul al sistemului financiar-economic al Rusiei care s-a dovedit a fi rezilient în condiții considerate imposibile de oricine în perioada premergătoare conflictului din Ucraina. 

Europa și economia ei

Hai să fim verzi, așa că vom începe din Franța. Ați auzit de „Proiectul Carbon”, mai precis „gigafabrica” de panouri solare de la Fos-sur-Mer(lângă Marsilia)? A fost considerat simbolul suveranității franceze în domeniul energiei verzi. Cu toate acestea, cred că nu știți povestea!

1.5 miliarde de euro investiție inițială, 45 de hectare dimensiunea facilității și o producție anuală de 10 milioane de panouri solare. Proiectul aducea 3000 de locuri de muncă directe, având un impact deosebit asupra zonei. Totul minunat. Doar că „simbolul” a murit înainte de ridicarea sediului. Chiar dacă se obținuseră autorizațiile de construcție, compania a anunțat brutal abandonul definitiv al proiectului. 

Cum e totuși posibil ca un astfel de proiect să se prăbușească într-un mod atât de banal, prin retragerea investitorilor? Totuși, Europa este „farul călăuzitor” în domeniul așa-ziselor „energii verzi”. Proiectul de la Fos-sur-Mer era coloana vertebrală a „decarbonizării” Hexagonului. De ce s-a prăbușit? 

Aparent a fost vorba de un vid legislativ care ar fi trebuit să oblige cumpărătorii de panouri fotovoltaice din UE să cumpere doar produse europene. Adică să blocheze orice import. Culmea, un astfel de act nu s-a dat din cauză că, în final, ar fi condus la ... oprirea adopției panourilor solare întrucât mai e un element care trebuie luat în calcul.

Un modul fotovoltaic produs în Europa costă cam 25,5-40 de cenți pe watt, în timp ce un panou similar livrat de China în Europa se vinde cu doar 8-12 cenți pe watt!!! E vorba de un preț de vânzare de trei-patru ori mai mic decât cel de producție în Europa. UE acuză China de subvenționare a producției ceea ce e absolut aberant întrucât nimeni pe lumea asta nu poate subvenționa un produs astfel încât să se vândă de trei-patru ori mai ieftin. E ilogic. Însă adevărul e dezarmant.

Ceea ce se petrece cu prețurile panourilor fotovoltaice chinezești este, într-adevăr dramatic. Da, chinezii au ajuns să vândă panourile solare sub prețul de producție. Doar că acesta este un efect nu al subvențiilor statului - care nu mai există și care oricum nu ar avea cum să susțină astfel de aberații - ci al hiperconcurenței. Fabricile de panouri solare din China s-au dezvoltat sub impulsul imobiliarelor în creștere. Când piața imobiliară de-acolo s-a prăbușit, producătorii s-au trezit cu o capacitate imensă de producție(care ar acoperi de două ori cererea mondială) și cu stocuri pe măsură. Motiv pentru care a început un război al prețurilor. Iar prețurile au scăzut sub cele de producție deoarece atunci când ai o astfel de situație lupți pentru cash-flow în speranța că celălalt se va sufoca primul, iar tu vei recupera după ce se va rarefia piața. 

Ce-avem aici? Vă spun eu, e vorba de ceva ce îi face să tremure pe occidentali. Nu, nu e subvenția guvernului chinez, nu-i o tactică mârșavă, ci are un nume inventat tot de Occident. Îi spune capitalism pur, concurență atroce, performanță, lupta pentru cota de piață. Ceea ce prin Occident nu prea mai întâlnești. 

Cu toate acestea, punând prețurile reale pe masă, vom constata că și dacă ar fi să se elimine pierderile chinezilor, prețul lor de vânzare ar crește pe la 12-14 cenți per watt, adică tot de două ori sub cel de producție din Europa. Iar aici problema e majoră. 

Energia fotovoltaică a fost descoperită în Germania, astfel încât țara e logic să-și asume un rol primar în această industrie. Astfel, SolarWorld era un nume. A căzut dramatic în 2017, când a intrat în insolvență. S-au găsit până la urmă niște investitori din Qatar care s-o salveze, dar în 2018 a intrat definitiv în faliment. Motivul? Model de business învechit și costuri fixe mari. 

Dar de Meyer Burger ați auzit? Inițial un producător de de echipamente și utilaje de înaltă precizie pentru industria solară(fabricau cele mai bune mașini de tăiat și procesat celule din lume), convertit la producător de celule solare deoarece piața de utilaje se mutase în Asia! În Europa au mizat pe panouri de înaltă performanță, dar când au văzut că situația e abruptă, au căutat salvarea în SUA. Aiurea! În iunie 2025, filiala din Germania a depus cererea de faliment, iar liniile de producție din SUA au fost oprite. 

E deja un leitmotiv. Toate aceste companii au încercat imposibilul: să facă producție competitivă de masă într-o regiune cu costuri ridicate(energia, birocrația și forța de muncă din Europa), concurând cu o piață hiper-competitivă și hiper-optimizată precum cea chineză. E imposibil, iar ceea ce v-am povestit până e doar cântecul de lebădă a ceea ce urmează(și pe care v-o tot povestesc de mult timp).

Industria auto e și ea una tot de masă. Iar faptul că producătorii iconici de automobile sunt situați în Europa poate părea până de curând o redută mult prea greu de cucerit. Aiurea! Dezintegrarea se vede deja la lumina zilei. Volkswagen s-a confruntat cu o înjumătățire a profitului, compania fiind nevoită să facă concedieri masive(100 000 de oameni). BMW și-a dus estimările pentru marja operațională din sectorul auto la niveluri infime, cuprinse între -0,5% și 0,5%. Mercedes-Benz s-a trezit că piața de lux din China - pe care o domina - a fost cucerită de producătorii locali, iar agențiile internaționale de rating au retrogradat perspectivele producătorului, subliniind că marjele operaționale și fluxurile de numerar s-au redus sever față de anii anteriori. E chin și jale.

În Franța, Stellantis a fost adusă aproape de faliment de un manager tembel, care-a tras strict pentru salariul său, ducând producătorul celor mai „emoționale”  mașini direct în gard. Supraviețuirea grupului vine din participația minoritară la Leapmotor, producător chinez care a și început să preia din fabricile Stellantis din Europa(de exemplu pe cea din Polonia).

Doar că BYD a vândut peste 23.000 de vehicule în Germania în 2025, ceea ce corespunde unei creșteri de șapte ori față de anul precedent, iar în noiembrie anul trecut, înmatriculările lunare în Germania au crescut cu 834% față de anul precedent. Mărcile chinezești reprezintă deja 11% din vânzările de mașini noi în întreaga Europă, iar în segmentul vehiculelor hibride plug-in, din trei vândute, una e chinezească. Iar aproape încă una e ori coreeană, ori japoneză. Cum e posibil așa ceva?

Să vă mai spun ceva, legat de bateriilșe care electrifică noile mașini. Bloomberg remarcă faptul că pentru aceeași baterie, cea chinezească costă cam 84 de dolari pe kWh, în timp ce cea europeană e cu 56% mai scumpă. Motivul nu-s subvențiile chinezești, așa cum arată cu degetul nulitățile de la Bruxelles, ci realitate că 70% din costul bateriilor vine din materii prime. Și-aici avem un exemplu clasic: peste 90% din rafinarea grafitului anodic global controlat de China. V-aș putea da și alte exemple, dar n-am avea nici spațiu și nici voi răbdare să le derulați până la capăt. 

Ce se întâmplă? Pe măsură ce Europa se centralizează devenind din ce în ce mai socialistă, nu mai ascultă vocile disperate de la bază care arată dezastrul în care ne cufundăm. La vârf, specialiștii în nimic știu perfect normele și normulițele care au ajuns să reglementeze inclusiv curbura bananei. Așa s-a ajuns la cea mai cretină construcție posibilă, în care prostia s-a cristalizat la vârf, condamnând baza la sărăcie. Cu o asemenea conducere nu e de mirare sărăcirea zilnică a cetățeanului european, scăderea constantă a nivelului de trai și îngroparea din ce în ce mai mult în cenușiu. 

Culmea, la nivel de statistici, totul e beton. De exemplu, statistic, un neamț trăiește mai bine acum decât în anii 90, doar că statistica nu spune toată povestea. De exemplu, comparând mașinile de spălat de azi cu cele de acum 30 de ani, acestea sunt de 3 ori mai ieftine, dar au o durată de viață de 6-7 ori mai mică. O mașină cumpărată în anii 80-90 funcționează acum fără probleme și fară vizite dese la service, în timp ce una de azi mai ai puțin și iei service-ul după tine. 

În epoca de dinainte de UE, în special în anii '70–'90, Germania avea un model clar: un singur venit mediu într-o familie permitea plata unei locuințe, creșterea a doi copii, o mașină fiabilă, concedii anuale și o bătrânețe liniștită.

Astăzi, chiar dacă pe hârtie germanul are acces la tehnologie infinit mai avansată, costurile fixe obligatorii și nesiguranța viitorului fac ca nivelul de trai real - înțeles ca liniște financiară și durabilitate - să fie puternic inferior celui din generația anterioară. Iar ceea ce vă spun aici nu e valabil doar pentru Germania, ci pentru toți membrii UE!

Chestiunea deranjantă e că ceea ce vedem acum am mai văzut-o acum 40 de ani în Estul Europei, înainte de 1989. Aceeași prăbușire, aceeași criză a energiei, a aprovizionării, dar, mai ales, aceeași lipsă de sens. Asta e Europa de azi. Cei care cred că se mai poate vindeca sunt copii. Europa e într-o cădere iremediabilă, iar noi, din păcate, nu ne vom trezi nici măcar atunci când vom ajunge pe fundul gropii. Priviți lumea așa cum e, nu cum vi se spune că e!

AI de budoar

Există un mare scandal în SUA, legat de amantlâcul dintre Jensen Huang, șef al Nvidia, și Alice Huang, bănuită că ar fi un spion al Chinei, strecurat în așternuturile șefului celei mai importante companii pentru AI-ul american. OK, treaba e una de cancan, dar media occidentală i-a dat o valoare atât de mare încât a reușit prăbușirea acțiunilor Nvidia la bursă. Iată de ce am decis ca azi să vă prezint povestea reală, așa cum rezultă din ceea ce există concret la ora actuală, nu poveștile de budoar răspândite de niște securiști americani proști.

Analiza rezultatelor financiare ale principalelor companii americane

Evoluția bursei americane, demnă de celebrele „montagnes russes”, pare o poveste despre dimensiunea irațională a ființei. Însă nu e nici pe departe așa, treburile fiind, în realitate, mai grave de-atât! În timp ce toată lumea așteaptă spargerea bulei AI, „datele pieței” contrazic pesimiștii, aruncându-le în schimb coroane de laur optimiștilor(adică tâmpiților). Chiar dacă pot părea dur, îmi voi justifica opiniile dure în cele ce urmează, pe baza datelor financiare recent publicate. 

Care e „manualul” utilizat în cazul ideilor rebele?

Una dintre cele mai eficiente metode de interzicere a unei idei este aceea de compromitere. Sforarii din toate vremurile s-au folosit de ea, dar de dus la apogeu au dus-o teoreticienii Școlii de la Frankfurt, sociologi ca Pierre Bourdieu sau politologi precum Cass Sunstein. Atunci când ai toată puterea în mâini, e simplu să interzici. Doar că istoria ne-a arătat de atâtea ori că interzicerea fățișă creează frustrări care, la un moment dat, s-ar putea să te dărâme. Indiferent cât de puternic ai fi. 

Trump pierde alegerile. Care sunt consecințele

Pierderea alegerilor de către Trump era previzibilă. De altfel, cei care mă citesc știu bine că am prevăzut catastrofa sa electorală încă de pe vremea când se juca la modul imbecil cu taxele vamale. Sau, mai recent, la aventura iraniană. Am explicat de fiecare dată că sunt jocuri absolut cretine care vor avea consecințe nefaste. Și asta se vede. Începerea conflictului cu Iranul a fost picătura care a umplut paharul. Pur și simplu, n-ai cum să fii atât de prost și să nu înțelegi că te arunci în mocirlă. Trump fix așa a fost!