Golful în prăpastie sau cheia Iranului

Cu toate că se clama distrugerea a peste 95% din capacitatea Iranului de război, iată că s-a ajuns la cel de-al șaptezeci și treilea val de atacuri aeriene. Rețineți, în trei săptămâni 73 de atacuri aeriene asupra unor ținte diverse din Orientul Apropiat. Prima dată s-a început cu rachete de fabricație veche, aparent întărind bănuielile dușmanilor care-au sărbătorit mult prea devreme îngenuncherea statului iranian. 

Remarcabilă în conflictul actual este atitudinea Iranului. Nu a dramatizat, nu a exagerat, nu s-a plâns. Până acum a acționat cu calm, în conformitate cu un plan care pare a fi fost pus la cale cu mult timp în urmă. Nici măcar nu s-au obosit să răspundă propagandei zgomotoase a SUA și Israelului. Aripa militară a regimului iranian a dat doar comunicate punctuale referitoare la acțiunile desfășurate(prin intermediul unei singure figuri, anume colonelul Ebrahim Zolfaghari), în timp ce aripa politică a țării pare a fi lăsat întreaga comunicare externă ministrului Abbas Araghchi, care, de asemenea, are un discurs cât se poate de protocolar. Dacă vreți, atitudinea adoptată sugerează calm, controlul absolut al situației și un comportament de mare putere.

Ieri am avut unul dintre cele mai devastatoare atacuri ale Iranului asupra Israelului. În orașul Arad(la nord de Deșertul Negev), o singură rachetă iraniană a distrus un întreg cartier al orașului, provocând o spaimă teribilă între locuitori și un număr mare de răniți. În deșertul Negev, orașul strategic Dimona, a fost și el ținta iranienilor. Aici, conform surselor iraniene, a fost atacat un buncăr în care se aflau specialiști nucleari ai regimului israelian alături de mai mulți capi militari. Iranul pretinde că distrus acel buncăr și că toți cei de-acolo au murit. Nu avem detalii sau confirmări, altele în afara unui șir mare de ambulanțe și a concentrării unui număr imens de elicoptere. Dar acestea puteau fi pentru oricine. 

Aici nu este vorba dacă s-a reușit penetrarea buncărului israelian, ci certitudinea că racheta iraniană a trecut ca prin brânză. Iată marea problemă și sensul mesajului transmis! Iar Iranul a anunțat că în urma acestui atac are supremația asupra cerului israelian.

Atacul din Dimona a avut un și un scop paralel. Trump tocmai ce amenințase Iranul că-i va face praf întreaga infrastructură energetică dacă nu deblochează Strâmtoarea Ormuz. Răspunsul a venit imediat prin intermediul lui Abbas Araghchi: dacă SUA sau Israelul vor ataca infrastructura energetică a Iranului, întreaga infrastructură energetică a Israelului și a statelor din Golf va fi pusă la pământ. După care a venit demonstrația de forță a valului de atac. În Israel au atacat Tel Aviv,  Holon(conglomerat industrial în sudul Tel Avivului), Rișon Le-Țion, baza Ben Ami(probabil cel mai important centru logistic al armatei israeliene), Arad, Dimona etc. De asemenea, au fost atacate bazele americane din Irak, Kuweit și Bahrain.

Araghchi a spus că Iranul nu acceptă încetarea focului, ci doar o pace solidă cu garanții. Și, ca să nu mai existe dubii, a expus și condițiile obligatorii: retragerea tuturor bazelor militare ale SUA din Golf, plata unei despăgubiri de război pentru daunele produse Iranului și garanții solide în ceea ce privește neînceperea unui nou conflict. 

Să nu credeți că mesajul ministrului iranian a venit din senin. Nu, e vorba de numeroase tentative puse pe masă de SUA prin interpuși. Ultima dintre ele a fost o cerere de-a lui Trump de încetare a focului, cerând Iranului să-și suspende activitatea de producție de rachete timp de cinci ani, să renunțe la programul nuclear și să nu mai finanțeze Hamas, Hezbollah sau rebelii Houthi. Orice prost știe că tipul ăsta de negociere îi este specific lui Trump care, la ora actuală, e disperat și ar înceta conflictul inclusiv dacă Iranul ar ieși și ar declara ceva de genul: „Gata, noi nu mai atacăm Israelul, dăm drumul transportului prin Ormuz și promitem solemn că nu o să producem bomba atomică!”. Vă spun cât se poate de clar că, dacă vreun oficial iranian ar ieși cu o astfel de declarație, Trump ar termina conflictul în 24 de ore. 

Doar că e o mică trebușoară aici. Moderații din puterea de la Iran au fost omorâți de clovnii israeliano-americani. Și au fost omorâți nu în urma unor operațiuni complexe, ci pur și simplu pentru că ei, ca ținte, nu s-au ferit. Să-l ucizi pe Khamenei, cel care interzisese dezvoltarea armei atomice și să te miri acum că a venit Mojtaba Khamenei, infinit mai radicalizat, e dovadă de prostie. Mojtaba Khamenei n-ar fi avut nicio șansă pe timp de pace! Nici măcar tatălui său nu-i trecea prin cap să-l lase în locul său. De altfel, Ali Khamenei nu l-a inclus pe lista succesorilor, iar poziția religioasă nu-i permitea ascensiunea la postul de Ayatollah. Însă, în condiții de criză, IRGC-ul l-a împins în față pe Mojtaba Khamenei deoarece a consdiderat-o o „măsură reparatorie”. 

OK, poate vă gândiți că uciderea lui Ali Khamenei a fost doar neinspirată, conspiratorii neștiind ce-ar putea urma. Însă, a-l ucide pe unul ca Larijani e semn de infinită prostie. Te-ai mândrit câteva zile, dar acum nu mai ai cu cine vorbi. În locul lui Larijani a venit altcineva, un alt „imam ascuns” care nu va ieși decât la victoria finală. Proștii ăia din echipa lui Trump și din cea a lui Netanyahu efectiv n-au realizat dezastrul în care se cufundă! Conducerea „ocultată” a Iranului nu mai este una cu care să se poată vorbi deoarece scopul lor este acela de „a se face dreptate”. Ce înseamnă dreptatea? Cel puțin eliminarea definitivă a SUA și a Israelului!

Vă spun cât se poate de sincer că oferta lui Araghchi, cea cu retragerea SUA și plata unor despăgubiri de război Iranului este, probabil, una dintre ultimele opțiuni normale de ieșire din criză. Mulți se vor uita strâmb la mine și-mi vor spune că aberez. Așa au spus mereu prostovanii și de fiecare dată, după o oarecare perioadă, au realizat că am avut dreptate. Așa e și acum. Dacă isteții care planifică acțiunile agresive ale SUA și Israelului mai elimină mulți dintre cei vizibili, se vor trezi că se luptă cu fantomele. Nu cu cele imaginare, ci cu cele reale, palpabile. Iranul nu doar are puterea să distrugă întreaga energie a Golfului, dar are și determinarea s-o facă. Asta pentru că aici e vorba de dreptate, fix în termenii puterii ocultate. Dacă tu mi-ai distrus infrastructura energetică, atunci eu o distrug pe-a ta și pe-a aliaților tăi. Cu o putere la vedere mai poți s-o dai cotită, dar cu una ocultată nu-ai ce face pentru că, pur și simplu, nu ajungi să o vezi.

Vreți sau nu să credeți,  cheia conflictului e infinit mai complicată decât la început. Și prețul pe care trebuie să-l plătească SUA e infinit mai mare. Îl va plăti? Cu siguranță nu și, cel mai probabil, va continua să crească concentrarea de trupe și echipamente sperând că astfel vor impresiona Iranul. Nu, nu-l vor impresiona, iar răspunsurile vor fi din ce în ce mai determinate. Și costurile vor crește până la niveluri imposibil de suportat! 

Însă nu trebuie uitat că Iranul are cheia. Dacă se lasă călcat în picioare pierde petrolul, gazele și celelalte resurse. Dacă însă reacționează dur, poate pierde petrolul în bombardamente sau poate pierde gazele. Însă, distrugând infrastructura energetică a Golfului îngroapă definitiv și SUA și Israelul. Decât să moară, Iranul preferă să moară cu ei de gât. Știu că astfel, sacrificându-se, lovesc mortal ambii dușmani. Și, din nou vă spun: să ne ferească Sfântul de momentul în care Iranul va dori să moară! Pe măsură ce o mai mare parte a conducerii sale devine ocultată, determinarea pentru scenariul „mor cu ei de gât” e din ce în ce mai mare. Asta n-au înțeles israelienii și asta n-au cum să înțeleagă americanii.

Hermann von Keyserling - Psihanaliza Americii

Kafka a avut o superbă intuiție asupra Americii în romanul cu același nume, văzând limpede capcana „visului american” și modul în care aceasta acționează exact ca o momeală pentru pradă. Care pradă e omul, mai precis acea esență a sa la care trebuie să renunțe pentru a se transforma într-o rotiță a unui aparat birocratic imens și dezumanizat. La cinci ani de la moartea lui Kafka apare „America Set Free” a contelui-filosof Hermann von Keyserling. Aparent, între cele două scrieri nu e nicio legătură. Tocmai de aceea, dincolo de cronică, vă invit să constatați modul plenar în care marile spirite se ating. 

Fără doar și poate,  Keyserling e o figură unică și misterioasă a peisajului cultural european. Mulți îi spun lui filosof, în timp ce alții remarcă atitudinea sa aristocratică și cosmopolită, care-l fac să aibă o viziune unică asupra lumii. Aș insista, în special, pe apartenența sa aristocratică, de modă veche, cea care-i dă unicitatea. Keyserling este, dincolo de scrierile și ideile sale, o frescă a vârfului aristocratic, a idealului omului eliberat de cele materiale și preocupat de construcția sa ca om. 

America Set Free, tradusă la noi sub titlul Psihanaliza Americii, nu este o lucrare de psihanaliză în sensul freudian, ci o radiografie culturală și spirituală a societății americane din perioada interbelică. Keyserling încearcă să înțeleagă „sufletul” națiunii americane, intuind forța sa de creștere și determinarea de a deveni puterea dominantă a lumii. Astfel o supune analizei prin lupa sa pătrunzătoare, pentru a ajunge la o imagine mai clară decât o disecție multi-dimensională. Înainte de a pătrunde în subiect, menționez faptul că această carte a fost scrisă direct în engleză, asemeni unui manifest pe care aristocratul nostru a dorit să-l ofere direct spațiului respectiv.

Keyserling nu vede America ca pe o civilizație matură, ci ca pe un experiment gigantic. El consideră că americanii sunt, în esență, un popor „primitiv”, dar acest primitivism nu-l vede într-un sens peiorativ, ci filosofic: americanii sunt plini de energie vitală, dar lipsiți de profunzimea istorică și culturală a Europei.

Cartea arată într-un mod clar cum standardizarea obiectelor(adică ceea ce numim acum „producția de masă”) a dus la o standardizare a gândirii. De asemenea, remarcă presiunea imensă de „a fi ca ceilalți”, ceea ce el observă că e o formă de tiranie socială mai puternică decât orice dictatură politică europeană.

Omul modern american este, în analiza sa, înscris în conceptul „The Chauffeur Type” - omul-șofer. El este expert în manevrarea mașinăriilor și a tehnologiei, dar nu are nicio curiozitate despre „motorul” spiritual al existenței. Este tipul uman care trăiește la suprafață, fiind extrem de eficient în acțiune, dar gol pe interior. Vi se pare cunoscut? Aveți puțintică răbdare pentru că urmează și alte surprize.

Keyserling susține că America este o societate dominată de femei, considerând-o mai degrabă un „matriarhat social”. El argumentează că, în timp ce bărbații sunt ocupați exclusiv cu afacerile și acumularea de bani, femeile controlează cultura, educația și standardele morale, creând o societate centrată pe confort și securitate, mai degrabă decât pe aventură spirituală sau eroism.

Spre deosebire de europeanul care este adesea paralizat de prea multă analiză, americanul este definit de acțiune. Totuși, Keyserling avertizează că această fugă de singurătate și de reflecție face ca poporul american să fie vulnerabil în fața crizelor spirituale. De altfel, scopul scrierii-manifest nu este acela de a desființa America, ci de a o „elibera”(de unde și titlul original), considerând că dacă America reușește să combine energia sa brută cu o cultură a spiritului și a individualității, ar putea deveni cu adevărat lumina lumii.

Poate pentru unii e greu de înțeles ce relevanță mai poate avea acum o carte scrisă în 1929. Pe mine mă apucă furnicăturile constatând că de-abia de-acum cartea devine mai necesară decât oxigenul, fiind mai mult decât aplicabilă stării în care am ajuns. Marea tragedie a Europei este dată de pierderea direcției sale, de dizolvarea în acidul dezintegrant american. În timp ce Europa lui Keyserling încă mai avea spirit, actuala Europă e o masă amorfă, epuizată, fără energia primordială specifică Americii, dar absolut lipsită de profunzimea istorică și culturală, care în alte vremuri îi era ADN-ul. 

Cu toate că Psihanaliza Americii(America Set Free) era o carte menită Americii, acum, după ce drogul american a cuprins aproape întreaga lume, devine un manifest pentru fiecare, iar Keyserling un soi de „om cu portavoce” care ne strigă din hăul timpului, avertizându-ne că ne pierdem ca oameni intrând într-un mecanism infernal, genial intuit de Kafka.

Fără doar și poate, apariția în limba română a acestei radiografii a Americii este mai mult decât binevenită și pare apărută într-un moment perfect ales, chiar dacă e o întâmplare. E nevoie, în situația tulbure de azi, să vedem unde am ajuns și care sunt consecințele. Inclusiv actualul conflict din Iran va căpăta valențe inedite în momentul în care veți percepe esența cărții. Veți înțelege atunci că nu avem de-a face cu un simplu conflict între două armate, ci între două culturi diametral opusă: cea feminizată, a confortului și a pierderii individualității în interiorul „mașinăriei”, contra celei a spiritului încadrat în istorie, valori religioase și comunitate, dar individualist și autonom, pentru care eroismul reprezintă o valoare, nu o sursă de frică.

Nu închei înainte de a-i mulțumi lui Horațiu Pușcașu pentru munca excelentă pe care o face în tăcere. A te încăpățâna să aduci publicului autohton scrieri atât de valoroase, e de remarcat. Lumea nu știe că activitatea editorială e una spinoasă, care mai mult te costă și a cărei unică satisfacție este reușita de a aduce la lumină cărți valoroase, pe care le-ai descoperit și pe care vrei să să le descopere și ceilalți de lângă tine. Culmea, aceste edituri mici și încăpățânate sunt cele care pompează oxigen pe piața noastră ultra-saturată de mizerii și șabloane subvenționate de societatea superficială în care suntem scufundați cu forța.

Cartea o puteți achiziționa doar de pe site-ul Editurii Sens. 

„Invincibilul” e de fapt doar o goangă de marketing

Ieri s-a petrecut un eveniment militar în premieră absolută. Unul care are capacitatea de a dărâma ideea de infailibilitate americană. Este vorba despre lovirea unui F-35 american de către antiaeriana iraniană. Cei care nu știu, ar trebui să realizeze că F-35 a avut parte doar de publicitate, nefiind implicat în nicio luptă reală. S-a spus despre el că este un avion absolut de neatins, că e o tehnologie aproape extraterestră. Că treburile sunt putrezi mi-a rezultat din momentul în care presa a exultat ridicând în slăvi doborârea primului avion de către un F-35 în luptă. Da, s-a petrecut în Iran, iar avionul respectiv era un F14 de antrenament, ceva similar MIG-urilor noastre.

Ultima aventură a clovnului nebun și sfârșitul lumii pe care o știm

Nu e cazul să vă îngrijorați, nu e cazul să vă arătați uimiți, ci e timpul să realizați că intrăm în negură. Indiferent de partea cu care simpatizați, rezultatul va fi același. Răul a fost făcut, ieșiri nu prea mai există. Idioții planetei s-au jucat cu chibriturile în depozitul benzinăriei și acum, aflându-ne în momentul exploziei, nu știu dacă mai încălzește pe cineva destinul piromanilor.

Ali Larijani și Cutia Pandorei

Ali Larijani asasinat! Israelul exultă absolut aberant. Șefii militari spun că e o lovitură teribilă. Iar oamenii îi cred, în condițiile în care realitatea e cu totul alta. Larjani nu a fost omorât în vreo locație ultra-secretă, nu a fost vânat în vreo hrubă despre care nimeni nu știa nimic. Nu, a fost ucis acasă la el, de o rachetă lansată spre locuința sa. Ali Larijani nu se ascundea, la fel cum nu s-a ascuns nici Khamenei. Și asta ar trebui să vă ridice numeroase semne de întrebare.

Ce trebuie să știți? Larijani era, în esență, un intelectual desăvârșit, cu o largă deschidere. Fin cunoscător al filosofiei occidentale, om care a deschis căi de comunicare inclusiv cu Vaticanul, Larijani era tipul de personalitate cu care se putea sta de vorbă „pe limba occiodentală”. Omorârea sa - dincolo de faptul că din punct de vedere operațional nu a ridicat absolut nicio problemă - e un act de o prostie greu de înțeles. Motivul e simplu: vor regreta când vor vedea cine va veni în locul său!

L-au omorât pe Khamenei și în locul său a venit Mojtaba Khamenei. Acum se plâng deoarece Mojtaba e radical diferit de tatăl său. E un spirit războinic și dornic de răzbunare. Consideră că „a venit ceasul”, iar de-aici nimic nu mai contează. Numeroși experți  occidentali de calibru spun ceea ce vă spun eu acum: spre deosebire de tatăl său, Mojtaba Khamenei se va dovedi un coșmar pentru Israel și SUA. Și-ar mai fi ceva demn de înțeles: în vremuri de pace, Mojtaba n-ar fi avut nicio șansă să ajungă Ayatollah!

Constatarea mea în ceea ce privește modul în care s-au așezat evenimentele se va dovedi surprinzătoare pentru mulți: dacă vreun dușman atroce al SUA și Israelului le-ar fi fost pus la butoane pentru a le provoca dezastre, n-ar fi reușit ceea ce a reușit cuplul de idioți Trump&Netanyahu. Mulți mă acuză că vorbesc cu ură despre SUA și că am ceva cu Trump. Ce-aș putea avea cu Trump? Constat doar cât de idiot e. Iar în ceea ce privește SUA, a constata decadența în care se află nu e un act de ură, ci pur și simplu o relatare a realității. Vă uitați la cum e SUA acum? A cerut ajutorul aliaților pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz și toți i-au întors spatele. Când vreodată s-a întâmplat un act de o asemenea sfidare? Și, dacă mai adaug că țări care au refuzat, precum Germania, Italia, Japonia sau Coreea de Sud, au statut de țări aflate sub ocupație, tabloul e complet. SUA a rămas fără putere inclusiv în ceea ce privește vasalii săi. Da, oricând se vor găsi lingăi scârboși - așa cum ne dovedim a fi noi - care să se pună preș, însă relevanța acestora e una minoră în ecuația mondială de putere. 

Revenind la conflictul din Iran, o să vă spun adevărul. Știți de ce Coaliția Epstein e dezarmată în fața Iranului? Pentru că, în realitate, nu au obiective militare reale împotriva cărora să lupte. Adevăratele obiective militare iraniene se află adânc îngropate în pământ, la adâncimi la care nu pot ajunge rachetele dușmanilor. Astfel, orice bombardament e inutil. De aceea Coaliția Epstein a trecut la atacuri teroriste: au bombardat depozite civile de combustibili sau instituții publice. În realitate, din punct de vedere militar, nu au ce face.

Pe un Ali Khamenei, care nu se ferea, l-au omorât. Pe Larijani care, de asemenea, îi sfida, l-au omorât. Doar că rezultatul e mai rău decât cred. E disperare mare că nu au habar unde e Mojtaba Khamenei? La fel va fi disperarea mare când vor vedea că nu știu unde se va afla înlocuitorul lui Larijani. Care, cu siguranță, nu va fi unul „moderat” ci o figură dură. Pentru că realitatea o impune. 

Să vă mai spun ceva: președintele Pezeshkian, ministrul de Externe Araghchi sunt, de asemenea, oameni care nu se feresc. La fel ca și Ali Larijani, sunt indivizi cărora nu le e frică de moarte. În Iran martirajul e o instituție, iar celor de-acolo nu le e frică de moarte. 

Veți întreba, probabil, de ce nu face la fel și Mojtaba Khamenei. Ei bine, pentru a înțelege comportamentul trebuie să ai habar de cultura și civilizația de-acolo. Practic, ceea ce face conducerea înlocuită a Iranului este traseul Imamului Ascuns. Așa cum „Al-Mahdi”(Cel Ghidat) a intrat în ocultație pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, la fel cei care vin la conducere ca înlocuitori ai unui martir intră în ocultație pentru a duce la capăt misiunea, anume războiul împotriva SUA și Israel. 

Idioții din conducerea SUA și a Israelului, când se bucură precum niște maimuțe că au reușit eliminarea unor lideri care erau facil de eliminat prin faptul că nu se ascundeau. Însă nu-și dau seama că intră într-o luptă fără întoarcere, cu un dușman absolut nevăzut. Este de așteptat ca Mojtaba Khamenei, până la terminarea războiului, să nu se mai arate deloc în public. La fel va face fiecare lider înlocuit. Iar lupta o să fie infinit mai aprigă față de ceea ce a fost până acum. Și din ce în ce mai fără reguli.

În timp ce nebunii se bucură, bolovanul se rostogolește spre ei. Iranul e altceva, mult mai subtil din punct de vedere cultural sau ideologic, astfel încât nebunii care au început acest război inutil nici n-au habar că, în realitate, au deschis Cutia Pandorei. 

Corupție până la cap! De ce Epstein este cheia conflictului din Iran?

Sunt unii care cred că denumirea „Alianța Epstein” este doar o bagatelă inteligentă, inventată de cineva din domeniul propagandei. Ce-i drept sună bine, e inteligent construită, dar asta nu înseamnă că e precum unei imagini de marketing, adică ceva gonflat, bun să stea în față doar cât timp durează campania publicitară. Aș spune că, în general, acesta este destinul nedrept al imaginilor prea conforme cu realitatea: cu toate că sunt reale, nimănui nu-i vine să creadă asta!

Cele mai recente evoluții din Golf

Cine seamănă vânt, culege furtună. O știm deja, dar unii dintre cei care se cred mai cu moț n-o știu. De exemplu, cuplul tragicomic Trump-Netanyahu. Credeți că Trump s-a gândit vreun moment că „înapoiații” ăia de iranieni îi vor ridica vreo problemă? Credeți că Netanyahu  s-a gândit vreo clipă că de la Iran i se va trage? Aiurea. Ambii erau cuprinși de entuziasm: „încă un vânat pe care o să-l ronțăim în jurul focului de tabără”.