Cea mai mare minciună din economia românească

De la zicerea lui băsescu referitoare la „omul gras de la stat care stă pe umerii omului slab de la privat” și până la recentele restructurări aberante din învățământ și alte zone ale statului, operate de la fel de ticălosul Bolojan, există o minciună care e perpetuată. O minciună înfiorătoare menită a ține sub tensiune societatea românească. 

Din acest punct de vedere, graficul Eurostat are menirea unui bisturiu care extirpă o tumoare. România este țara cu cel mai mic număr de bugetari(raportat la populație) din Uniunea Europeană. În aceste condiții, a te apuca să tai precum cioclul Bolojan sau să propui cifre aberante de tăieri - așa cum a făcut Simion în campania electorală - înseamnă că nu ai habar pe ce lume trăiești. Ori ești prost, ori ticălos, nu există cale de mijloc. Din punctul meu de vedere, în ceea ce-l privește pe Bolojan, programul său de tăieri avea ca scop prăbușirea economiei românești, motiv pentru care acum ar fi trebuit să se afle după gratii, nu în plimbări în care să țină discursuri moralizatoare de doi bani.

Adevăratele probleme apar în altă parte, anume în ceea ce privește cheltuielile statului(din total PIB) cu salarizarea bugetarilor. Deci, pe de o parte ai cel mai mic număr de bugetari, pe partea cealaltă ești pe locul patru la capitolul plăți salarii raportat la total PIB(unde avem un 22%). E o chestiune absolut paradoxală, dar, de asemenea, aberant interpretată.

Având în față cele două statistici, prostovanii de rit Consiliul Fiscal, FMI, BM s.a.m.d., vor trage imediat concluzia că salariile de la stat sunt mari. Cu alte cuvinte, vor aduce din nou imaginea „omului gras”. E o imagine care-l face pe omul simplu, chinuit zi de zi, să izbucnească la adresa „îmbuibaților de la stat”. Însă, același om, nu are nici cea mai mică curiozitate să se uite la cum sunt îmbrăcați „oamenii statului” cu care interacționează. Dacă ar face-o, adevărul ar ieși la suprafață. 

Unde-i buba? Nu în numărul „mare” de salariați de la stat, nu în „veniturile lor exagerate”, ci în altă zonă. O zonă care rămâne discretă în ciuda faptului că e publică. Într-adevăr, unele venituri de la stat sunt numai bune de aruncat în ochii proștilor pentru a le stârni furia. Unii, precum mafiotul Bolojan, se cațără pe idealurile unei lupte de tăiere a veniturilor. O fac nu din dragul eficienței, ci pentru a câștiga capital electoral. Eficiența e zero: tăierile se recuperează mai târziu în instanță cu penalități, iar statul devine și mai fragil. 

OK, destul cu criticile. Sunteți pregătiți să înțelegeți realitatea crudă? Notați-vă că e șocant. În România avem cam 77% angajați care lucrează în economia reală și restul de 22% bugetari. În mare, 1 din patru români e bugetar. În China „comunistă” situația e absolut devastatoare: 630 milioane de oameni lucrează în economia reală, iar în zona bugetară sunt doar 50 milioane de oameni, incluzând aici și Partidul Comunist!!! Cu alte cuvinte, doar 7% din forța de muncă a Chinei lucrează prin birourile statului, iar restul de 93% e în economia reală. Nu e ceva dubios aici?

De fapt, marea problemă a noastră nu este numărul mare de bugetari, ci numărul foarte mic de salariați din zona privată. De asemenea, veniturile mari ale salarizării bugetarilor în total PIB nu sunt cauzate de salariile mari, ci de PIB-ul mic al României! Rețineți, vă rog, aceste două aspecte: România are un număr mic de salariați în mediul privat și un PIB mic față de cât ar trebui să fie în realitate. De ce se întâmplă toate acestea? TOTUL ESTE CAUZAT DE STATUTUL ROMÂNIEI DE ȚARĂ AFLATĂ SUB OCUPAȚIE!

PIB-ul e mic din două motive. În primul rând multinaționalele și alte scheme de „corupție albă” fură  anual cam 20% din PIB! Apoi, statul român este un stat ticălos, care, în realitate, se opune capitalului privat autohton. Legile de aici nu sunt legi care să încurajeze inițiativa localnicilor, ci menite a proteja mafiile transnaționale. ANAF este un organism terorist în relația cu micul întreprinzător și un animal de casă al marelui capital. Iată motivele reale pentru care România e în fundătură!

Mai vreți, vă mai spun. În relația cu UE, România este într-un deficit usturător. Plătim pentru apartenența la UE mai mult decât încasăm. Sumele alocate României ca fonduri europene au fost sume doar alocate, nu și cheltuite. De ce? Pentru că României i s-au impus permanent criterii imposibil de îndeplinit, astfel încât fondurile să fie doar pe hârtie, nu ți în economie. Puținele fonduri care au ajuns au fost ori unele încasate de companiile străine și repatriate în statele lor de origine, ori împrumuturi pentru a cumpăra mărfuri din afara țării. 

Când auzi politicienii îndobitociți urlând că „multinaționalele angajează mulți români”, gândiți-vă la o realitate: în afara constructorilor de mașini, singurele multinaționale care angajează cu ghiotura sunt cele din zona comercială. S-a ajuns ca aproape 20% dintre români să lucreze în comerț, în condițiile în care în perioada comunistă ponderea acestuia abia depășea 4%. Ce e cu comerțul? E zona cea mai vibrantă prin intermediul căreia capitalul românesc este scos din țară. În condițiile în care aici avem un oligopol al marilor lanțuri europene, care practică o aprovizionare aproape exclusiv din afara țării, iată sursa deficitului comercial al României! Tu nu mai poți face producție de bunuri de larg consum întrucât rețelele comerciale au ca scop scoaterea banilor din România. Inclusiv mărfurile autohtone care se cumpără sunt, în majoritatea lor covârșitoare, mărfuri produse aici de companii externe cu materiale/semipreparate  importate.  Iată de ce România exportă grâu și importă aluat congelat! Teoretic produce pâine în țară, dar cu aluat congelat din afară! Și iată de ce deficitul de cont curent al țării este atât de mare.

Nu vă mai înșir, doar rețineți că nu trebuie să scadă numnărul de salariați de la stat, ci să crească cel din mediul privat! E simplu! Poate vă întrebați cum mai pot crește, că nu există forță de muncă în țară. Se poate, în mod evident și nu cu forță de muncă importată de prin fundul Asiei sau Africii. Avem o întreagă Românie în afara țării, trăind în condiții grele, cu eforturi monumentale. Cum pot fi readuși acasă? Nu cu heirup-uri ci cu condiții mai bune decât acolo. Și, credeți-mă, nu e deloc greu! Vă spun sincer că schimbarea traiectoriei României se poate face în maxim 3 ani, fără sacrificii. Dar e nevoie de reforme cu adevărat fundamentale!

Impulsionarea liberei inițiative prin sprijinirea antreprenorilor locali e crucială. Scăderea programatică a cotelor de impozitare și a contribuțiilor, pe măsură ce se modifică balanța de venituri a statului este, de asemenea, esențială. Eliminarea fraudei cu TVA se poate face în maxim 3 luni! Asta înseamnă venituri suplimentare la stat. Și, paralel cu toate acestea, programe masive de repatruiere a românilor care se chinuiesc aiurea prin afara țării. Nu cu vorbe goale, ci cu proiecte concrete.  În esență, în România trebuie să se câștige mai bine decât în Occident! Și asta nu e greu. Trebuie deparazitat statul, o poziție mai fermă cu partenerii externi și alungați șobolanii ambasadelor de-aici!

E un program în câțiva pași, care poate fi pus în aplicare fără cheltuieli sau eforturi bugetare și care poate genera o creștere economică de peste 15% pe an! 

Începe curățenia

Așa cum estimam în articolul referitor la întâlnirea ruso-chineză, situația din Ucraina începe să se complice, în sensul în care Rusia a pornit atacurile decisive. Practic, din acest moment, a început politica de „curățenie” în propria sferă de influență. Motivul pentru care Trump și-a anulat programul obișnuit nu a ținut doar de Iran, ci de intrarea într-o nouă a conflictului din Ucraina.

Ceea ce s-a întâmplat în noaptea trecută a fost total diferit de ceea ce am văzut până acum. Rusia a atacat direct Kievul, în puncte nevralgice, esențiale din punctul de vedere al coordonării efortului de război al Ucrainei. Ca o paranteză, zona marcată pe imaginea satelit este sediul SBU, care a fost șters de pe suprafața pământului.

Se știe că au fost atacuri dure, cu rachete balistice de putere, dar nu se știe exact ce rachete au fost folosite. Locuitorii dintr-o anumită zonă a Kievului spun că racheta care a lovit un centru de comandă a armatei a fost incredibil de rapidă și extrem de precisă. A fost lovit exact centrul clădirii, racheta făcând un crater imens, fără a afecta locuințele din vecinătate. Bănuiala unora este că rușii au folosit, pentru testare, un nou Oreșnic gol. 

Sunt știri care-l dau mort pe Sîrki, comandatul armatei ucrainene. Pe moment ceea ce ne vine de-acolo este încă vag, cel mai probabil în orele următoare vom o imagine ceva mai clară. Dar, din imaginea generală, putem înțelege că s-a trecut deja la un alt nivel de escaladare.

Propaganda occidentală vorbește de o „trecere cu succes a armatei ucrainene prin iarnă”, ceea ce e o aberație menită a ascunde o altă realitate. De mai multe ori am vorbit despre lipsa de cadre a armatei ucrainene. Situația a ajuns dezastruoasă. Sunt știri care vorbesc despre înrolarea cu forța a femeilor în diverse zone ale Ucrainei. Despre modul în care sunt vânați bărbații, indiferent de vârstă și starea de sănătate, aveți sute sau chiar mii de clipuri pe rețelele sociale. Asta arată un nivel de disperare care oricărui om îi sugerează apropierea sfârșitului.

Care sunt acum zonele roșii ale Occidentului? Fără doar și poate, zona litorală. Planul rusesc este acela de a trece Niprul prin Zaporoja, pentru ca de acolo să lanseze atacuri multi-vectoriale asupra sudului Ucrainei, oprindu-se la gurile Dunării. E singura strategie care are sens și care ar conduce la anihilarea Ucrainei.

Dacă vă întrebați de ce Maia Sandu tot sugerează unirea cu România, ei bine, acesta este planul de intrare în război a țării noastre. Pe scurt, e un plan în două etape. În prima fază ar fi așa-zisa „unire” - care se va face doar pentru ca Moldova să intre sub umbrela de securitate a României, după care, posibil ca Ucraina să se ofere inclusiv să „cedeze” temporar sudul Basarabiei. Motivul este cât se poate de clar, anume implicarea României și a NATO în lupta de apărare a Odesei. 

Ce înseamnă „implicarea NATO”? În mare cam ceea ce înseamnă acum „sprijinul acordat Ucrainei”. Cel mai probabil, Alianța nu-și va asuma nimic în ceea ce privește noile teritorii „anexate” de România, dar, întrucât e vorba de un stat NATO, se vor oferi să ne sprijine cu echipament militar. Iar noi vom ajunge să luptăm „cot la cot” cu ucrainenii. Am pus cot la cot între ghilimele deoarece, în acest caz, expresia ar presupune ca noi să furnizăm carnea de tun, întru „rezistența” Ucrainei. Ucrainenii oricum nu mai au ce.

Din punct de vedere al tablei geopolitice mondiale, trebuie să vedem ce urmează. SUA are două mișcări: ori acceptă să se retragă în propria cochilie(așa cum i-a cerut China), renunțând de bunăvoie la rolul său de hegemon, ori va ataca Iranul puternic și va spori ajutorul dat Kievului. 

Pe moment situația e încă în coadă de pește. Dacă Trump pică de acord cu Iranul - așa cum se zvonește - înseamnă că s-a împăcat cu rolul său de putere locală și, treptat, toate conflictele se vor rezolva rapid. Dacă nu, urmează prăpădul!

O scriere șocantă

Citesc aproape maniacal. Cartea asta nu-mi dă pace, nu mă lasă să dorm. Citesc și mă îngrozesc, dar continui să citesc. Sunt cuprins de sentimente contradictorii. Cel mai mult mă mușcă frustrarea. Și așa mă întorc și mai maniacal la lectură. De mult n-am mai citit un text atât de șocant. 

A fi sau a nu fi ... memorie

Când șeful de la Seagate a declarat că nu va investi într-o fabrică nouă de memorie RAM, a  provocat o cădere bursieră inclusiv a companiei sale. Lumea nu prea a înțeles de ce, dar, cu siguranță, toți au iimitat insiderii pieței. Fără să înțeleagă care este cu adevărat treaba.

China și noua lume

Vizita lui Putin în China e abordată cu discreție de media occidentală. Parcă și-ar fi dorit să nu existe. Doar că s-a desfășurat. Iar rezultatele sunt diferite față de propaganda desfășurată de fiecare parte. Le-aș numi surprinzătoare pentru toate părțile, dacă nu aș înțelege dimensiunea reală.

În primul rând trebuie înțeles că vizita era una necesară respectării acordului de informare proactivă a celeilalte părți cu privire la întrevederea cu SUA. De data aceasta, Xi a preferat să-l invite pe Putin, semn că discuțiile au vizat fațete multiple și au necesitat un nivel de contact direct. 

Din punct de vedere ar semnalelor discrete, acestea au fost mai mult decât evidente: lui Putin i s-a acordat o atenție mai mare decât lui Trump, fiind tratat efectiv ca un prieten. A fost întâmpinat de ministrul de Externe, un semnal cât se poate de clar în ceea ce privește alianța dintre cele două țări. La toate capitolele, vizita lui Putin a fost vizibil superioară din punctul de vedere al atenției acordate și, mai ales, a detaliilor tăcute.

Concret s-au semnat peste 40 de acorduri, acoperind diverse domenii de cooperare. În ultimii zece ani dimensiunea comerțului dintre Rusia și China s-a triplat. Noile acorduri deschid capitole importante și, automat, o creștere a schimburilor comerciale. Care, dacă e să ne luăm după cifre, sunt cât se poate de echilibrate.

Să abordăm însă frontal așa-zisele probleme. Opinia publică din Rusia este dezamăgită de faptul că nu s-au făcut pași concreți pentru conducta „Power of Siberia 2”(POS2). Toată lumea se aștepta ca noua conductă să primească verde și astfel Rusia să înceapă construcția, urmată de livrarea în China. De fapt, aici e vorba de mai mult decât de bani. Putin vrea să se răzbuna pe Europa. În cazul parafării POS2, Europa devine absolut la „și alții” din punctul rușilor de vedere. Pentru China, fiecare metru cub de gaz importat din Rusia scade din prețul piperat pe care-l plătește pe LNG. Deci totul este în avantajul ambelor părți. Și-atunci care sunt problemele?

E una singură, a Chinei. Care e cumva reciprocă și pentru Rusia. China nu vrea să fie dependentă de o singură sursă energetică. Intrarea gazului rusesc ar crește dependența Chinei față de Rusia. La fel, nici Rusia nu vrea să fie dependentă de China. De aceea nu a trecut cu arme și cu bagaje în corabia tehnologică chinezească, preferând să-și dezvolte singură tehnologiile. Dacă studiați cifrele, veți constata că Rusia exportă ceva mai mult în China decât importă. Excedentul balanței nu-l îndreaptă pe Putin către consum din China, cu toate că are nevoi multiple. De ce se întâmplă asta? 

Cele două țări, în ciuda alianței, aparțin unor sfere de influență diferite. China zonei asiatice, iar Rusia celei eurasiatice, mai mult spre Europa. Din punct de vedere teoretic, Europa este în aria de influență a Rusiei. Asta se va vedea clar după retragerea începută de Trump. China judecă întotdeauna pe termen lung, motiv pentru care inclusiv acum, prin temporizare, transmite un mesaj Rusiei, acela de a-și rezolva problemele din propria sferă de influență. Dacă Rusia trece cu arme și bagaje în Asia, deja vor fi prea mulți poli de putere acolo, ceea ce, în final, va conduce la război.

Înseamnă că POS2 nu se va construi? Nicidecum! În ritmul în care merge China, sigur va fi nevoie inclusiv de gazele rusești pentru a-și optimiza costurile viitoare. Însă temporizarea(care s-ar traduce cu întârzierea parafării cu aproximativ 6 luni) are loc ca semnal dat Rusiei: „Atenție, trebuie să-ți stabilizezi zona de influență!”. Este o judecată strict în termeni multipolari!

La fel a discutat Xi și cu Trump. I-a spus că e cazul să-și ia tălpășița din Iran dacă nu vrea să aibă pierderi catastrofale. De asemenea, i-a spus că nici Europa nu-i aparține. Și, mai mult, l-a asigurat că interesul Chinei nu e acela de a deveni viitorul hegemon, ci de a fi garantul unei evoluții multipolare. Astfel, dacă SUA se retrage în cochilia sa, va putea să-și continue dezvoltarea în liniște și cu mult mai puține cheltuieli.

Repet: gândirea Chinei este pe termen lung. Ce urmărește acum? Pur și simplu lichidarea totală a modelului hegemonic care se repetă de aproximativ 500 de ani. China consideră că lumea nu mai poate evolua într-un mediu imperialist sau pseudo-imperialist precum cel hegemonic american din prezent. De aceea nu vrea să preia puterea întrucât asta ar echivala cu menținerea pattern-ului de până acum. Atât Trump - din poziția de competitor - cât și Putin - din poziția de aliat - au propus Chinei, în esență, același lucru. SUA a cerut să rămână în continuare hegemonul mondial, în timp ce Rusia a mers cu propunerea de a împinge China spre preluarea rolului de hegemon. Niciuna dintre aceste propuneri nu sunt în interesul Chinei. Ambele vin din trecut, iar China vrea ca la nivel de politică globală să se treacă la paradigma viitoare.

Într-un fel, rușii au motive de supărare pentru că își imaginau o rezolvare prin prisma paradigmei trecutului. Doar că acum China trăiește deja în viitor, motiv pentru care le-a cerut partenerilor să se ridice la nivelul noii lumi. Semn că lumea deja s-a schimbat!

529

Au trecut 529 de zile de la anularea abuzivă a turului 1 de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2024! 529 de zile de la lovitura de stat instrumentată de CCR. 529 de zile de ilegalitate crasă a unei țări rămase fără stat. Avem deja un an și șase luni de când o mână de imbecili s-au pus stăpâni peste țară. Totul într-o crasă ilegalitate.

„A dat mail Oana”, guvernul panaramă și teatrul de trei parale

„A sunat Lia!” - au urlat săptămâni întregi tefeleii imbecilizați, din cauza unei chestii banale. Care nu avea nici cea mai mică conotație infracțională. Dar ce se întâmplă când vicepremierul Oana Gheorghiu trimite un mail precum cel despre care deja știe toată lumea? Se bagă capul la cutie!