I-au păcălit chinezii pe americani?

Politicul american a obligat ByteDance, proprietarul TikTok, să vândă proprietatea asupra operațiunilor din SUA ale companiei. A fost o mișcare grosolană, bazată strict pe presiune politică și șantaj. În final, ByteDance a fost nevoită să accepte „târgul”. Termenii tranzacției au fost dezastruoși pentru companie: de la 40-50 miliarde cât fusese evaluat TikTok SUA, la data tranzacției evaloarea a fost stabilită din topor la 14 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că ByteDance a încasat în jur de 11 miliarde $ și păstrează doar 20% din acțiunile noii entități.

Principalii cumpărători care au partea leului din acționariatul noii companii(TikTok USDS Joint Venture LLC) sunt: Oracle(care are și rolul de custode pentru date și algoritm), Silver Lake(firmă de private equity), MGX(fond de investiții din Abu Dhabi), Dell Family Office(vehiculul de investiții al lui Michael Dell).

Văzând rezultatul putem spune că ByteDance a fost jefuită. Efectiv a pierdut controlul business-ului său din SUA, fiindu-i aruncată în final o sumă derizorie. Doar că treburile nu stau chiar așa, iar toată povestea pare a fi o păcăleală de zile mari pe care compania chineză a aplicat-o americanilor. 

După terminarea tranzacției și preluarea activității pe noua entitate, se constată un dezastru catastrofal pentru „noul TikTok”. Brusc, magia algoritmului a dispărut! Cea mai mare nemulțumire a utilizatorilor vizează feed-ul care a devenit „plictisitor” sau „generic”, asemănător cu Instagram Reels sau YouTube Shorts. Mulți spun că algoritmul nu mai „ghicește” interesele de nișă ca înainte, pierzându-și acea precizie aproape intuitivă care a făcut aplicația celebră. Dinspre noua companie se spune că „vina” pentru această funcționare este acordul de transfer, conform căruia algoritmul trebuie reantrenat pentru SUA, folosind exclusiv date din SUA „pentru a elimina influența chineză”.

Însă nemulțumirile țin inclusiv de moderarea conținutului sub noul management, care e apropiat de administrația Trump. Utilizatorii au raportat că postările despre anumite figuri politice sau teme controversate(cum ar fi „dosarele Epstein” sau critici la adresa agențiilor federale precum ICE) sunt șterse sau primesc „shadowban”.

Colac peste pupăză, centrul de date a fost și subiectul unei pene de curent, pierzându-se o grămadă de conținut. Și, ca să fie treaba treabă, adică în linie cu noul capitalism american, în procesul de tranziție către noua structură juridică, sistemele de plăți au întâmpinat dificultăți majore. Mulți creatori de conținut s-au trezit cu balanțele blocate sau cu întârzieri în procesarea plăților din programul de recompense. Astfel, brandurile și agențiile de marketing au devenit sceptice, reducând bugetele pentru campanii până când situația legală și tehnică a noii entități devine complet stabilă.

Cu alte cuvinte, dintr-un succes vibrant, noul TikTok e un dezastru pe linie, transformându-se într-o aplicație banală, din care nu mai ai ce să alegi. Să recapitulăm puțin povestea. 

În ianuarie anul trecut, ByteDance primise decizia blocării întregii activități în SUA, confruntându-se cu o pierdere totală. Au profitat de revolta creatorilor de conținut, care au pus presiune pe Administrația Trump. Astfel, au acceptat vânzarea operațiunilor din SUA, inclusiv la un preț subevaluat(de la 4-50 miliarde la 14 miliarde). Însă, ceea ce au livrat în final pare în linie cu ceea ce au primit, adică un jeg. Sunt convins că TikTok SUA nu are algoritmul original și că ByteDance a livrat un algoritm de generație veche, ceva similar celor utilizate la YouTube Shorts, Facebook Story etc. Adică un algoritm fără sare și piper. De ce au făcut așa? Pentru că alternativa era aceea a închiderii, adică a pierderii totale. Astfel au încasat 12 miliarde și au livrat pentru asta un algoritm fake.

Ideea e că utilizatorii au migrat și continuă să migreze spre alte aplicații. Cea mai surprinzătoare migrație a fost cea către RedNote(versiunea internațională a aplicației chinezești Xiaohongshu). La începutul lui 2025, când panica referitoare la închiderea TikTok SUA era mare, RedNote a înregistrat peste 3 milioane de utilizatori noi într-o singură zi în SUA, devenind pentru scurt timp cea mai descărcată aplicație gratuită din App Store. Numărul de utilizatori activi zilnici în SUA a sărit de la sub 700.000 la peste 3,4 milioane în timpul perioadelor de panică digitală. După ce TikTok a fost preluat de entitatea americană, entuziasmul pentru RedNote s-a mai temperat, dar aplicația a păstrat un nucleu dur de aproximativ 1 - 1,5 milioane de utilizatori americani activi, fiind văzută ca o alternativă „estetică” și mai puțin controlată algoritmic.

Fenomenul a căpătat și un nume, „TikTok Refugees”. Mulți americani s-au mutat pe o altă aplicație chinezească pentru a protesta împotriva guvernului american care voia să interzică TikTok din motive de... securitate legate de China. RedNote(Xiaohongshu) este un mix între Instagram și Pinterest, iar utilizatorii au fugit acolo pentru că algoritmul lor nu fusese încă „stricat” de schimbările de management din SUA.

Ceea ce a fost însă fascinant a fost modul în care utilizatorii chinezi i-au întâmpinat pe americani. Pe RedNote au apărut mii de ghiduri traduse, prin care chinezii îi învățau pe americani cum să folosească aplicația, ce să mănânce în China sau pur și simplu făceau schimb de glume despre politică. Inclusiv acum RedNote este plină de sfaturi pentru cei care o folosesc prima dată, dar și de ... cursuri de chineză. În filmulețe scurte, utilizatorilor de limbă engleză li se prezintă elemente de vocabular sau gramatică chineză.

Și nu doar RedNote a fost considerat refugiu, ci și sora TikTok, Lemon8. Aplicația deținută tot de ByteDance, a fost,  după RedNote, principala beneficiară a exodului de utilizatori. Lemon8 este poziționată ca un mix între Instagram și Pinterest, fiind mai mult axată pe „lifestyle”. La începutul lui 2025 a urcat pe locul 2 în App Store-ul american, imediat după RedNote. Creatorii de pe TikTok au primit instrucțiuni și uneori plăți  pentru a-și mute audiența pe Lemon8 înainte de finalizarea vânzării TikTok către consorțiul american condus de Oracle.

În prezent, Congresul SUA a început deja să monitorizeze RedNote și Lemon8, existând temeri că vor avea aceeași soartă ca TikTok dacă numărul de utilizatori trece de un anumit prag critic(peste 10-15 milioane). Doar că, după cum bine se vede, chinezii par a fi învățat un nou joc: vinde-le fraierilor un junk și încasează cât mai mult de pe urma sa. Și nu m-ar mira ca acum să profite de „sensibilitatea”  deosebită a Congresului pentru a face bani frumoși.

Însă, din toată afacerea, altceva trece dincolo de dimensiunea financiară, anume hăul imens care separă elita americană de baza societății. Populația SUA nu mai are nici pic de atașament față de elitele sale, iar faptul că atunci când era amenințat TikTok oamenii au fugit către o aplicație necunoscută(RedNote) doar pentru că e chinezească, spune multe, mult mai mult decât ar putea acoperi orice propagandă. La ora actuală, fanfaronada pseudo-patriotică a lui Trump a condus, culmea!, la o lepădare față de valorile tradiționale americane. Nu-mi arătați așa-zisa mișcare patriotică! Ea e compusă din babuini care înghit mesajul distorsionat al MAGA! Adevăratul patriotism e ceva cu totul și cu totul diferit. 

Culmea, recursul la patriotism al lui Trump, făcut astfel încât să evidențieze blabla-ul patriotard în defavoarea esenței, conduce la o lepădare de America, resimțită din ce în ce mai clar de locuitorii săi mai degrabă ca un dușman și nu ca o mamă protectoare. Asta e ceea ce se întâmplă cu SUA. Când un rahat de aplicație devine subiect de dezbatere națională și de interdicție doar pentru că o folosesc mulți americani, e un semn clar că avem de-a face cu o cădere în gol. Știu, nu mă credeți, dar o veți constata singuri ceva mai târziu!

Buzduganul lui Trump

Văd foarte multe emoții referitoare la „Raportul Congresului SUA” în ceea ce privește anularea alegerilor. Da, e un document important, dar am două observații. Prima și cea mai importantă: în cazul în care nu ați aflat suntem în anul 2026, iar alegerile au fost anulate în 2024. de-atunci încoace drepturile românilor sunt încălcate în mod grosolan, iar la conducerea statului au fost împinși un debil și-un mafiot, care taie și spânzură după cum li se dictează. Chiar atât de mult le-a trebuit ălora să compileze? Nu în ultimul rând atenționez că este vorba despre un document preliminar emis de Comisia Juridică, iar pe mine tocmai acest „preliminar public” mă îngrijorează deoarece pare a fi un fel de „buzdugan al zmeului” trimis din dorința de a negocia ceva!

Democracy is Coming to the USA

Parcă așa suna titlul cântecul băiatului ăluia care recita pe scenă. Lumea fredona și se simțea bine, marea majoritate neînțelegând versurile profund ideologice ale melodiei. Doar că melodia nu era decât un simptom al vremurilor. Direcția aberantă în care a luat-o SUA nu de azi de ieri, ci tocmai de prin anii 70. Într-adevăr, noi nu vedeam, dar în subteran se forma un val ucigaș pe care l-am văzut explodând abia în mandatul lui Obama.

Chiar și-atunci, în prima parte, povestea mergea bine întrucât, la nivel practic, toată mișcarea se baza pe o economie solidă din punct de vedere al cifrelor. Astfel încât nu puteai acuza comunismul în formare de-acolo. Totul părea a se susține întrucât, atâta timp cât „roata se învârte” n-ai ce și cui reproșa nimic deoarece totul e justificat de cifre. Așa am avut ceea ce numesc eu „creșterea comunismului în America”, într-o perioadă în care țara se dezvolta bine de tot. America de după 1990 învinsese comunismul(deci nu-i mai era frică să-și implementeze propriul comunism), domina lumea din punct de vedere economic și nimic nu părea s-o oprească. Doar era „Farul Lumii”.

În perioada în care subsemnatul s-a trezit din sevrajul pseudo-capitalist pe care începusem să-l văd la tot pasul, economia americană era bine. Astfel, între 1995 și 2007, avansa cu o medie de 3.2% pe an. Mai cârcotaș fiind din fire, arătam către creșterea datoriei publice, dar mi se trântea în ochi evidența, anume că, în timp ce datoria creștea cu doar 2,9%, economia creștea cu 3.2%, astfel încât creșterea datoriei era una sănătoasă după orice standard. Într-adevăr, pe vremea aia le spuneam cunoscuților că ei se înșeală deoarece nu iau în considerare riscul datoriei. Spuneam pe atunci că la o creștere constantă, ai o necunoscută în ceea ce privește dobânda(din păcate abia în 2007 mi-am făcut blogul, astfel încât n-am cum să „justific” ceea ce spuneam în acea perioadă cu ceva scris; dar nici nu contează).

Ce s-a întâmplat după criza economică din 2007-2008? Fix capcana „creditării sănătoase”. Oficialii americani au fost nevoiți să intervină brutal în piață pentru acoperirea găurilor, rezultând o scăpare de sub control a datoriei. FED-ul a trebuit să acționeze sincronizat cu Banca Japoniei, Banca Angliei și cu Banaca Centrală Europeană. Astfel, din 2009, situația datoriei vs. creșterea economică a început să se egalizeze. Iar din 2020 totul s-a dat peste cap! Din 2020 până în 2025 pasivele au crescut cu o rată de 10.2% din PIB pe an, în timp ce PIB-ul a crescut cu 2.4% pe an! Există însă o debalansare teribilă între guvernul federal, guvernele locale și mediul privat în ceea ce privește apetitul pentru datorie. Astfel, ca structură, guvernul federal împrumută în medie 2 trilioane pe an, companiile doar 0.25 trilioane $ pe an, iar statele și guvernele locale doar 0.1 trilioane $ pe an. 

Se vede cât se poate de limpede cum, în SUA, datoriile și riscurile private sunt înlocuite cu datorie guvernamentală, crescând astfel dependența economiei țării de apetitul satului pentru împrumut. Ce altceva este asta dacă nu o tranziție mascată spre comunismul în care statul deține economia? Știu, veți arăta cu degetul spre marii profitori care se îmbogățesc în timp ce americanul de rând se prăbușește. Dar nu așa era și în comunism? O elită păpa din ce în ce mai mult în timp ce talpa țării suferea?

Culmea, în tot acest peisaj desuet apare unul ca Trump care ar vrea să rezolve problemele după tipicul vechii școli: tăierea avântului comunistoid al democraților, reîntoarcerea la principiile de bază s.a.m.d. Teoretic e benefic întrucât o astfel de întoarcere ne-ar feri de dezastru. Dar întrebarea fundamentală este: SE MAI POATE?

Și-aici vine ghilotina statistică: la ora actuală SUA, pentru a crește economic cu un punct procentual, trebuie să se împrumute de peste trei ori mai mult!!! Repet: fiecare punct de creștere economică se vede ca 3% din PIB în împrumuturi. Ce-avem aici? Nici mai mult nici mai puțin decât rețeta spre dezastru. Un dezastru profund și absolut. Iar Trump, în toată ecuația, e doar „cel care întârzie”, așa cum a fost și în primul mandat(am scris în 2019 despre asta, vezi aici!).

La cum arată cifrele, direcția SUA e clară. La cum arată dinamica din interiorul SUA(mă refer aici la trepidația politică), totul mi se pare „crystal clear”. Indiferent cum ar vrea Trump să facă ordine, îi va fi imposibil întrucât întreg mecanismul statului îi este împotrivă. La ora actuală „adeziunea” față de politica lui Trump ține de ajutoare, adică de bani împrumutați de stat pentru a da - sub o formă sau alta - ajutoare de supraviețuire. Iar ăsta este un comunism în stare pură. Degeaba te declari conservator în condițiile în care acțiunile tale sunt de sorginte comunistă. Știu, nu le zici ajutoare, ci beneficii. Știu, trebuie să muncești ca să beneficiezi de ele. Însă întrebarea este: de ce nu poți trăi normal, câștiga normal și să fii pe picioarele tale fără ajutorul de la stat? Ce ne spune aspectul enunțat? Că indiferent cât de mult ar frâna Trump, la un moment dat nu va mai putea face nimic. Se va bloca, exact cum s-a blocat și la primul mandat. Și fix acela va fi momentul în care „democracy is coming to the USA”. Acela va fi momentul hazliu în care, cu toate că dezastrul va fi produs de mult prea multul comunism din SUA, lumea va vocifera considerând că eșecul nu poate fi rezolvat decât cu „și mai mult comunism”. 

Asistăm, dragii mei, la sfârșitul unei aventuri. Lumea veche s-a încheiat, lumea nouă nu mai are răbdare. Noi suntem undeva la graniță, cu peste două treimi în tabăra comunistă și doar ceva mai puțin de o treime văzând realitatea. Unde ne vom situa după tranșarea granițelor nu pot intui întrucât pare că vom fi iar victima hazardului și a înțelegerilor pe sub masă. Dar ceea ce văd din cifre e că viitorul nu sună bine pentru cei cu ochii deschiși. Pentru ceilalți, în schimb, e un delir de plăcere.

P.S. V-am dat link-ul articolului din 2019, citiți-l și spuneți-mi dacă am greșit cu ceva. La fel e și acum, doar decorul e puțin schimbat pentru a stârni neîncrederea proștilor în ceea ce privește curgerea iremediabilă spre catastrofă.

La un pahar de vorbă cu noul șef al FED-ului

Marțea trecută vă vorbeam despre ciclul de 45 de ani, practic încheiat. Ieri l-am ascultat cu surprindere pe Kevin Warsh, proaspătul nominalizat de Donald Trump pentru șefia Federal Reserve, vorbind despre același lucru. Iar ceea ce spune nu e puțin lucru, semn că jugul apasă tare. O să încep prin a vă expune pe scurt viziunea lui Warsh, pentru a trece apoi la discuția de fond.

Despre Iran și ceva în plus

Prostovănimea are impresia că în Iran Ayatollahul este un fel de dictator care taie și spânzură și că tot ce se face acolo se face doar cu voie de la el. Este imaginea clasică a „dictatorului rău” care este vânturată permanent de „Occidentul bun”. În esență, un dictator este rău din start pentru că nu este democrat, adică nu respectă sistemul vândut de Occident ca fiind cel mai potrivit pentru lume.

Moartea imperiul minciunii

Dacă întrebi „esperții” - care mai nou își iau înțelepciunea din halucinațiile AI-ului - îți vor spune că SUA au parte de o creștere economică solidă. Și, dacă ne uităm pe cifre, fix așa e. 2.5% în 2022, 2.9% în 2023, 2.8% în 2024 și undeva între 1.9% și 2.5% estimat pentru 2025. Pentru o economie dezvoltată, creșterea PIB-ului arată cât se poate de OK. Dar abia aici începe povestea care nu-mi dă pace.

Dacă ne uităm pe piața creditului din SUA, avem câteva revelații. De exemplu, începând cu T2 2022, observăm un fenomen interesant. Cu toate că în termeni nominali creșterea medie trimestrială a pieței agregate de credit a fost de 0,86%, în termeni reali creșterea este ultra-rahitică, de doar 0.02%. Asta înseamnă că pe perioada a 14 trimestre(T2 2022-prezent) activitatea de creditare a fost complet înghețată! 

Pentru ochiul neformat, cifrele prezentate în paragraful anterior n-au nicio noimă. De aceea le punem în context spunând că, în condiții de creștere economică sănătoasă, piața agregată de credit crește cu 0.7% până pe la 1.55% pe trimestru(în termeni reali). Ca exemplu, în perioada 1994-2007 am avut o creștere medie de 1.5%, iar în perioada 2015-2021 de 0.7%. 

Dacă intrăm și mai adânc în structura creditului constatăm alte elemente absolut dubioase. Pe segmentul creditelor ipotecare, practic nu avem modificări de sold. Pe segmentul creditelor de consum avem o contracție 2.7% - 3.2% pe an, ceea ce nu s-a mai văzut de la criza din 2008. Iar pe segmentul creditelor corporative avem o contracție situată între 1.4% și 3.3% pe an. Vorbesc în termeni reali. Iar întrebarea legitimă pe care și-o pune orice om normal la cap este cum poți avea creștere economică în condițiile unui asemenea dezastru pe piața creditului?

Cu un grad de îndatorare de 124% din PIB, scenariile care permit creșterea sunt extrem de puține. Astfel, un scenariu posibil ar fi cel în care creșterea economică ar fi impulsionată prin exporturi. Însă nu este cazul întrucât SUA au un deficit comercial situat între 2.8% și 3.7% din PIB. Mai trebuie să menționez că acel 2.8% este cel estimat pentru anul care a trecut, deci posibil scos din burtă de Administrația Trump. Și dacă e corect, e un dezastru întrucât survine agresivității cu care Trump a impus aberantele tarife!

O altă modalitate de creștere ar fi cea prin creșterea investițiilor publice. S-a văzut așa ceva în SUA? Desigur, nu. Într-adevăr, statul „compensează” înghețarea creditului printr-un apetit din ce în ce mai mare pentru cheltuieli, însă acestea intră într-o gaură neagră, gen aberanta „Big Beautiful Bill”. 

Ce-a mai rămas? O singură posibilitate, anume așa-zisa „creștere statistică”. Dar și aceasta este problematică întrucât, pentru a înregistra o asemenea creștere, trebuie să ai anumite condiții specifice gen efecte de bază, inflație moderată și un deflator de PIB facorabil, ceea ce nu e cazul. 

Observăm astfel limpede că nu există absolut niciun fundament care să justifice creșterile economice publicate de SUA în ultimii patru ani. Și aici ajungem la „frăția secretă” dintre democrați și republicani. E o frăție a minciunii, a ascunderii realității economice care este infinit mai precară decât lasă să se înțeleagă oficialii americani. Ca orice imperiu în declin, SUA este falită din punct de vedere economic. Picajul fluxului financiar „yen-dolar” este bomba care aruncă SUA în prăpastie. Și partea proastă este că Japonia - aflată sub ocupație - abandonează suveica nu pentru că ar vrea să dea dovadă de independență, ci pentru că nu mai poate! Cu o populație îmbătrânită, fondurile de pensii trebuie să-și aducă banii înapoi în țară pentru a își onora obligațiile față de bătrâni. Cu alte cuvinte, Japonia acționează așa pentru că nu mai are încotro, iar SUA nu găsește altă alternativă viabilă. 

Trump, cu gândirea sa rudimentară, a pus pe tapet un scenariu al profitului de ultimă instanță, generat de puterea militară. Nu-i nicio surpriză, exact la fel au făcut toate imperiile la apus, iar asta nu le-a prelungit viața ci, din contră, le-a scurtat-o! Acum avem aventura iraniană a lui Trump. Tot încearcă să concentreze forțe masive pentru a da o primă lovitură fatală. Nu știu care-i miza. Toată lumea pariază că Iranul va pierde, iar în cazul victoriei SUA prima de pariu e oricum mică. Dar ceea ce e sigur este că un eșec în Iran va distruge iremediabil și absolut rapid SUA. 

Fără surprize, în interiorul țării, problemele economice mascate cu dibăcie de statistici se văd limpede. Americanul de rând cunoaște o degradate vizibilă a puterii de cumpărare ca efect al creșterii prețului vieții. Într-adevăr, „Big Beautiful Bill” a condus la o îmbunătățire a condițiilor de la bază, dar per total, americanii o duc din ce în ce mai prost. Un alt indicator care arată gradul de eroziune! 

Care-i concluzia? Una cât se poate de simplă și absolut intuitivă: SUA trăiește într-o minciună absolută, falsificând statisticile atât de grosolan încât acestea nu se mai corelează. Când ajungi la astfel de artificii, e clar că te afli pe patul de moarte. Și poate chiar ai murit, dar cineva imită bătăile inimii pentru „a salva situatia”!

Dedolarizarea - de la slogan la realitate

Saltul cotațiilor metalelor, dincolo de „actualizarea valorii”, sugerează mai mult ca oricând faptul că dedolarizarea nu mai este un slogan fluturat de adversarii SUA, ci chiar o realitate. Politica lui Trump, aceea de a face SUA mare din nou , cred că accelerează micșorarea sa, prin pierderea rolului primar al dolarului. Trăim momentul în care ceea ce se întâmpla în subteran se vede deja la suprafață, fiind unul cât se poate de disperat pentru cei care credeau că dolarul va rămâne fixat pentru totdeauna ca monedă de rezervă.