Cea mai mare problemă a lui Trump

În ciuda a ceea ce credeți, sub nicio formă Iranul nu este cea mai mare problemă a lui Trump. Doar că acum, după ce a fost tăvălit în țărână de ai lui, Trump caută în orice mod să iasă din strânsoare, iar Iranul pare a fi „ieșirea perfectă” pentru el. Vom lua azi problemele pe rând, pentru a înțelege de ce un eveniment aparent banal, trecut deja la „și altele” are efecte de-a dreptul devastatoare. Și nu doar pentru Trump.

Este vorba, desigur, de decizia Curții Supreme a SUA, cea care i-a limitat drastic puterea lui Trump de a se juca cu taxele vamale. Chiar dacă a ieșit precum un cocoșel anunțând 15% tarife globale, ceea ce nu a înțeles gloata este că întreaga operațiune este una strict de imagine. Motivul? Legea pe care s-a bazat Trump în impunerea acelui 15% îi permite să facă asta doar pentru maxim 150 de zile fără condiții suplimentare! Așadar, în 3 luni, puterea i se diluează din nou, fără posibilitatea altor subterfugii. Singura variantă ar fi cea în care Congresul prelungește tarifele. Însă, dacă asta nu se întâmplă, în ziua 151, taxa nu mai e aplicabilă. Și, ca să fie treaba treabă, vă voi spune că inclusiv această taxă este contestabilă, ceea ce i-ar putea tăia grav de tot aripile false ale lui Trump.

În mod sigur, decizia Curții Supreme va lansa o grămadă de procese de recuperare a tarifelor ilegal colectate. Suma calculată este situată între 190 și 260 miliarde dolari. Din punct de vedere teoretic acești bani se vor întoarce în economie: ori sub forma discounturilor la produsele importate, ori sub forma investițiilor. Așadar, pentru economie, funcționează similar unui stimulent. Locul unde lovește însă devastator este la nivelul datoriei publice. Chiar și fără beleaua asta pe cap, Trump a reușit să crească datoria SUA cu un incredibil 2.6% din PIB pe an. Raportați creșterea datoriei la creșterea economică de doar 2.16% și veți înțelege scenariul dezastrului: fiecare punct de creștere economică necesită un punct și ceva de îndatorare. E spirala absolută a dezastrului. Acum, cu returnările de taxe, datoria va crește și mai mult! 

Pentru a completa tabloul vă voi mai spune că, în medie, economia americană a crescut cu 2.36%(2011-2019). În 2022 a crescut cu 2.52%, în 2023 cu 2.93%, iar în 2024 cu 2.79%! Fac toate precizările legate de cifre pentru a le aminti „deștepților”  care mă contraziceau că ceea ce ei considerau a fi o „strategie genială a lui Trump pentru reindustrializarea SUA” s-a dovedit - așa cum am afirmat la momentul potrivit - un eșec. Bomboana de pe colivă vine din datele trimestrului 4 al anului 2025, când creșterea s-a blegit de tot, ajungând la 1.4%, după 4.4% în T3!

De ce vă povestesc toată poliloghia asta? Ca să înțelegeți că situația internă a lui Trump e destul de complicată. Așa cum prevăzusem, pe măsură ce trece timpul statul subteran își arată din ce în ce mai clar colții. Inclusiv în ceea ce privește intervențiile militare, constatăm o intrare „pe turnantă” a lui Rubio și un pas în spate al lui Vance. 

În ceea ce privește atacul Iranului, Rubio pare a fi vioara principală deoarece, ca neocon, are războiul în sânge. Inclusiv discursul său de la München a fost unul tipic de neocon și mai puțin unul apropiat de MAGA. E drept că s-a apropiat de tabăra lui Trump pe măsură ce rezultatul devenea clar, dar personal cred că „a fost direcționat” pentru a sluji „misiunii”. Nu întâmplător nulitatea Țoiu se simte în siguranță lângă Rubio. Până la urmă, ambii vorbesc aceeași limbă. Și nu întâmplător lui Nicu Psihicu i s-a făcut loc pe holuri tot la Rubio. E cel mai apropiat de aripa tefelistă.

De fapt, treburile stau în felul următor: Rubio este mărul otrăvit din executivul lui Trump, suficient de uns cu alifiile necesare pentru a-l prosti pe președinte. De partea cealaltă, Vance, chiar dacă e pe o poziție superioară față de Rubio, constată că are ușile închise. Iar aici nu-i vorba de adeziunea față de Trump, ci de interesul urmărit de fiecare. Rubio are în spate interesele statului subteran american, motiv pentru care împinge în față agenda pro-război sub aspectul unor „reparații”. De exemplu, „nu atacăm Venezuela, ci luptăm împotriva drogurilor” sau „nu avem nicio treabă cu regimul iranian, dar suntem nevoiți să-i lovim pentru că ei amenință stabilitatea zonei și interesele SUA”. Spre deosebire de el, Vance merge pe ideea unei relansări economice profunde deoarece vrea să aibă șansă la viitoarele alegeri, nu să fie puiul numai bun de sacrificat de către partid.

Povestea de la Curtea de Justiție a SUA l-a împins pe Trump într-un scenariu în care cuvintele otrăvite ale lui Rubio prind tracțiune. Acesta îi sugerează că regimul iranian este unul slab, că pot să-l instaureze rapid pe șah și că astfel vor avea controlul total al resurselor iraniene, sugrumând China. Fals deoarece China oricând poate folosi Rusia ca pe propria benzinărie, mai ales în condițiile în care sunt puse ambele la stâlpul infamiei. Inclusiv Rubio știe asta, dar interesul său, repet, este cel de împingere în față a agendei războinice întrucât din asta trăiesc neoconii și întreg statul subteran. 

Acum lui Trump i se suflă în urechi vorbe otrăvite. Pe o parte Rubio, pe partea cealaltă Netaniahu. Fiecare cu interesul său. Iar Trump îi ascultă prostește pe toți crezând că, dacă a pierdut Nobelul pentru pace, cel puțin va avea șanse la cel pentru Război(sau la titlul de „Napoleon”, fără a părea să știe că acel titlu se dă doar în instituțiile de specialitate). Doar că așa ceva nu există. Iar de câștigat nu va câștiga decât compromiterea sa definitivă. Cu economia făcută praf, cu armata deplasată aiurea acolo, Trump e prins într-o cursă de șobolan. Iranul n-a mai acceptat blatul cu bombardamentele reciproce și de negociat reducerea arsenalului standard nu negociază sub nicio formă deoarece e ca și cum și-ar negocia dacă pedeapsa capitală să le fie aplicată sub formă de spânzurare sau împușcare. Și așa se ajunge la punctul fără ieșire, anume la cel în care lui Trump i se va spune că efectiv nu are ce să facă deoarece asta e ultima lui șansă. Și că oricum înfrângerea Iranului e ceva facil de obținut. 

Mulți așteaptă următoarea rundă de negocieri care e vineri și spun că SUA nu vor ataca până atunci. Serios? Păi data trecută cum au făcut? N-au atacat înaintea sesiunii de negociere? Posibil ca la fel să facă inclusiv acum. 

Ceea ce însă e cert e că, în timp ce oamenii ca subsemnatul se uită la evenimentele respective cu teamă, cei de la manete se și visează numărând teancuri „fără număr” bancnote. Și fix aceia, mai precis lăcomia lor, sunt cei mai mari dușmani ai lui Trump în special și ai americanului de rând în general. Astfel, dacă e să se meargă la rădăcina problemelor omului simplu, pe-acolo ar trebui să se caute, nu prin Iran sau aiurea. Dar, mă rog, ceea ce am afirmat sunt simple vorbe-n vânt în condițiile în care interesele mafiei restrânse primează mereu. 

Aventuri americane și alte povești de „succesuri”

Uneori nu comentez imediat evenimentele deoarece estimez că ceea ce vor genera va fi mult mai spectaculos și, în același timp, edificator pentru înțelegerea întregului context. Despre asta e vorba în ceea ce s-a numit prima(sau a doua?) întâlnire a „Consiliului Păcii” al lui Trump, o organizație bombastică, la fel ca și inițiatorul său, al cărei scop nu-l poate explica mai nimeni, dar care e blindată ori cu personalități accentuate ale politicii mondiale actuale, ori cu fripturiști, ori cu amici de-ai lui Trump care-au mers acolo „ca să-i facă damblaua”. În ceea ce ne privește pe noi, Consiliul Păcii are meritul de a-i fi transformat pe mucușoriști din anti-Trumpiști în Trumpiști și pe Trumpiștii ziși suveraniști în anti-Trumpiști. Dar să le luăm cu ușurelul, ca să înțelegem contextul. 

Nici nu s-a terminat bine întrunirea Consiliului Nimicului Absolut, că Trump a încasat un croșeu de la Curtea Supremă a SUA. Cu o majoritate covârșitoare, judecătorii Curții au decis că e cazul ca Trump să nu se mai joace cu  tarifele așa cum se juca, atunci când era mic, cu țuțurelul în țărână. Iar asta, credeți-mă că, indiferent de circul făcut ulterior de Trump, a fost cu adevărat o „pălitură de osândă” pe care-a luat-o în moalele capului. Practic, în toată afacerea nu e vorba despre tarife, ci despre un mesaj care i se transmite dur lui Trump: SUA nu-i feuda ta! Este răscoala statului subteran american care, treptat, se va face din ce mai vizibilă. Suntem în 2026 și dușmanii lui Trump mizează pe un dezastru al său la Midterms, după care întreg mandatul îi va fi făcut praf, în dulcele stil clasic. De aceea decizia, tradusă prin prisma băsismului mioritic, ar fi „Trumpulică, nici nu știi/ cât de mic începi să fii”.

Ei bine, abia acum îl putem introduce pe debilul nostru de la Cotroceni care a mers pe Tărâmul Făgăduinței, precum sărăciile lumii din alte vremuri. Doar că, în timp ce ăia căutau să trăiască normal, într-o lume cu adevăra nouă, deviantul nostru și delegația sa de papleci a mers la drum cu gândul acceptării conducerii ilegitime a României de către „lumea politică internațională”. Nici el - dar nici consilierii săi la fel de incompetenți - n-au cum să înțeleagă o realitate crâncenă, anume faptul că înainte de a fi acceptat, tu trebuie să exiști. Iar Nicu Psihicu, pur și simplu nu există! E un strigoi politic, un ilegitim care, pe lângă cocoașa oribilă pe care-o poartă-n spate, mai e și diliu(la propriu!), transformându-se astfel într-un personaj absolut nefrecventabil, de care nu se apropie nici dracu'!

Nu știu cine i-o fi șoptit că participarea la Consilul Nimicului îi va oferi șansa să intre în „lumea bună”, cel puțin prin prisma acceptării sale. Și ca să fie pusă inclusiv bomboana pe colivă, pentru „primenirea” diliului nostru a fost angajat Paolo Zampolli, un tiriplic având acces la Trump prin prisma faptului că a fost un fel de pește al Melaniei, cel care i-a pasat-o lui Trump în așternuturi. Unii cred că asta îl face capabil să facă „jocuri mărețe”. În realitate, personajul este o apariție exotică, un fel de combinație păduchioasă între slugă, pește, agent de vânzări și om-bun-la-toate, cocoțat pe un post diplomatic unde i se cer „rapoarte de vânzări” așa cum vezi pe la agențiile imobiliare de cartier. Ei bine, personajul ăsta a transformat întreaga vizită a Mucușorului Psihic într-o aventură tragicomică, mai penibilă chiar decât cea pe care Nicu Psihicu în persoană ar fi făcut-o dacă ar fi fost lăsat singur.

De la discursul halucinant, continuând cu disperarea de a da mâna cu Trump - penalizată de agentul de securitate și terminând cu așa-zisa întâlnire cu Rubio, totul a fost de pomină! Discursul în care mai avea puțin și adăuga „și dacă mai consideri matale că mai tre' pus ceva, punem și aia”, rostit icnit, de nici naiba n-a înțeles „ce vrea să spuie poietul(sic!)” părea desprins dintr-un scenariu în care repetentul clasei trage cu disperare să mai evite încă o corijență. Nu mai vorbesc despre faptul c-a promis cheltuirea unor bani de parcă dădea din ograda mă-sii. Cum naiba să promiți că aduci în România 1000 de copii din Gaza împreună cu 4000 de însoțitori de-ai lor? Tradus înseamnă o obligație de plată de vreo 5 milioane EUR lunar, fără costul tratamentelor medicale! De unde dai banii ăștia, diliule? Din taxele crescute pe care românii nu le mai pot plăti? Nici dacă-i dicta Netaniahu nu ieșea ceva atât de grav și periculos pentru România! Dar, evident, nu ne mai luăm de la asta întrucât au fost altele chiar mai grave! 

Modul în care Olimpișor al nostru a dat fuga să-l prindă pe Trump, a fost ceva mai comic decât cursa de prins iepuri. Cum naiba, băi diliule, să ajungi să te ia agentul de pază de urechi și să te trimită la colț? Cine l-o fi păcălit pe prostovan că trebuie să desfășoare o așa cursă demnă de „3000 metri cu obstacole”? Ce consilier cretin i-o fi spus „Fugi, Nicule, fugi!” de-a rămas toată lumea cu impresia că din partea României a participat Forrest Gump-versiunea chiar mai dilie? Cum să te ia, măi netotule, agentul de pază de guler și să te arunce la locul tău, exact așa cum făcea diriga cu golanul clasei? Mare tembel trebuie să fii pentru o asemenea nerozenie! Și, nu în ultimul rând, scamatorul politic Zampolli l-a strecurat pe Nicu Psihicu într-o întâlnire cu Rubio, undeva pe holuri, probabil în drumul lui Rubio spre WC. Motiv pentru care, cât se poate de logic, Nătărăul de România nici măcar n-a apărut în programul de întâlniri al lui Rubio. Păi n-avea cum întrucât, din fotografii se vede clar că așa-zisa întâlnire s-a desfășurat sub stindardul „Hai, Paolo, scurteaz-o că I'm pissing myself!”. Dar ca să fie treaba treabă, ca un adevărat salesman de duzină, Zampolli a băgat pe X textul de mai jos(pe care nu-l traduc deoarece îmi crapă obrazul de rușine):

„As Secretary Lugtig’s team’s request, hours later I delivered $420 million sale and further cooperation. This was formalized at the Munich Security Conference with our Ambassador to NATO, the National Energy Dominance Council, and the U.S. DAS. The genius vision for sport diplomacy of Secretary Rubio is enabling uncountable success. We also shared the work in progress with Secretary Rubio on the ongoing $30 billion energy deal, which I proudly initiated months ago with Minister Ivan of Romania’s Energy Ministry.”

Cu alte cuvinte, pentru aventura ratată din SUA, prostul nostru a plătit 420 milioane $ într-un nou contract cu cântec, absolut inutil pentru noi, ca de altfel toate contractele pentru înzestrarea așa-zisei armate naționale. Dar bomba vine de la neica nimeni ăla de la Energie care, aflăm, că a dat un contract de 30 miliarde de dolari către SUA. Băi, jegurilor, dar românilor, în afară de taxe și *UE, le mai dați ceva?

S-a făcut tam-tam pe tema confuziei cu „prim-ministrul”. Nu aia a fost gravă, ci întreaga circotecă pe care, iată, aflăm că o plătim cu bani grei, pe care nici nu-mi dau seama de unde o să-i luăm. Știți care e însă problema? Trump e deja mort. Consiliul său pentru Pace e un act ratat. Iar politica sa, în scurt timp, se va lovi de ziduri din ce în ce mai dure. După o perioadă de aparentă adormire, vedem cum statul subteran american se regruprează agresiv. Asta înseamnă că se intră mai devreme în cea de-a doua fază a rezistenței, similară celei din primul mandat, în care Trump a rămas prematur fără puteri. Mai țineți minte penibilitatea cu mitingul ăla care a fost canalizat „să degenereze”, dovedindu-se numai bun pentru ca dușmanii săi să  profite de el? Evenimente similare se vor desfășura și de-acum înainte. Ceea ce e și mai crâncen e că toată regruparea paraziților din statul subteran american se face în condițiile unei teribile crize de leadership din Partidul Democrat. Și, întrucât deviantul Mamdami nu poate participa la prezidențiale, nu știu de ce o voce îmi șoptește că se pregătește ce e mai rău pentru SUA, anume Alexandria Ocasio-Cortez! Doar că pentru noi nu e nimic pozitiv întrucât promisiunile lăutarilor care reprezintă România vor trebui îndeplinite, indiferent de cine se află la Casa Albă. Și indiferent de rezultatul dezastruos al vizitei diliului și al echipei sale de clovni. 

Vai de capul nostru de adormiți care nu facem altceva decât să îngițim, exact ca trotuarista proastă căreia peștele-i promite c-o să-i ia chiloți noi.

P.S. N-am mai considerat necesară comentarea prestației lingăilor de serviciu Mândruță sau Gâdea și nici repoziționările progresiștilor autohtoni gen Tapalabă sau deviantul CTP. Sunt mișcări normale: unii aleargă după sarmale în timp ce fripturiștii adevărați visează la banii deblocați ai USAID din care democrații să reaprovizioneze șobolanii de peste tot din lume. 

Ceea ce însă o să remarc este căderea tragică a noastră. Nu credeam că o să-l regret pe Plăvan, dar comparați vizita sa cu dileala cretinopatului de la Cotroceni, care ne-a transformat în cârpă de șters noroiul. Sau rahatul.

Totuși, ce se întâmplă cu Putin?

O întâmplare pe care n-o să v-o povestească nimeni. Dacă o știți, o știți fix pentru că „umblați pe net pe unde nu trebuie”, adică nu îngurgitați suficientă propagandă care să vă facă oameni „de nădejde” pentru regimul tefelistic.

Epstein cu steroizi

Ce-ați spune dacă aș afirma cu tărie că, în timp ce noi, ăștia normali, ne uităm cu ură și cu sârbă la ceea ce ni se servește în dosarele Epstein, tot ce mișcă în lumea asta este gestionat de un Epstein chiar mai mare? Dacă v-aș spune că cineva are o putere imensă, dată de faptul că deține secretele mizerabile ale tuturor jegurilor împinse în față pentru a ne conduce? Ce-ați spune dacă v-aș zice că dosarul Epstein este pistol cu apă pe lângă ceea ce deține noul Epstein? Păi știu: mi-ați spune că sunt conspiraționist. La fel mi-ați spus și cu ocazia „fișierelor Podesta”(ah, se pare că ați uitat!), la fel mi-ați spus și cu ocazia serverului lui Hillary Clinton, cu ocazia dosarului inițial Epstein sau cu ocazia laptopului deviantului fiu al lui Biden. 

Momentul în care trebuie să te regândești ca om

Am, fost șocat zilele trecute. Nu știu dacă ați auzit de Seedance 2.0, un generator AI de clipuri video. Noi monitorizăm activ mișcările de pe piața AI, iar ceea ce face ByteDance este absolut remarcabil. Chiar aș vrea să le fac o vizită doar pentru a înțelege ce sistem de organizare au, ce reguli de business practică  și multe alte elemente. Sunt o companie de-a dreptul extraordinară, al cărei buzz nu e creat artificial de marketing, ci de produsele lor. Să revin la Seedance. 

Ziua în care se întoarce foaia

E imposibil să nu fi dat în viața asta de indivizi inițial exagerat de politicoși, care vă acordau o atenție sporită, tratându-vă ca pe regi și care, după ce și-au văzut sacii în căruță, să întoarcă foaia, tratându-vă cu indiferență sau chiar jignindu-vă. Oricine trece prin așa ceva, nimeni nu e ferit. Ei, dar ce se întâmplă când așa ceva se petrece la nivel de țară? Ați fi tentați să spuneți că n-aveți idee cum e. Culmea, am trăit-o pe noi, dar n-ați realizat-o. Iată de ce, în cele ce urmează, o să vă dau câteva exemple relevante pentru a înțelege în profunzime fenomenul, pentru a-i vedea „semnele prevestitoare” și ceea ce urmează după ce se declanșează „schimbarea de atitudine”.

De ce a intrat România în recesiune? Explicația pe care nu ți-o va da nimeni!

„România a intrat în recesiune, de ce nu comentezi asta?” - mi-a scris un cititor revoltat într-un comentariu. Și chiar m-am enervat, desigur inutil. Când ești de partea asta a tastaturii și știi ce-ai scris de-a lungul timpului, te enervează astfel de comentarii și tinzi să-i răspunzi radical: „Am comentat-o când toți spuneau că n-o să fie!”. Doar că omul ăla n-are nicio vină. El e un vizitator pasager pe blog sau pe rețelele de socializare și a ajuns la articol întâmplător. Nu are viziunea a ceea ce am scris pentru că vede strict articolul sau postarea respectivă. Și e normal să i se pară nepotrivit ca eu să vorbesc despre Iran, Rusia, geopolitică etc. în condițiile în care aici a luat for țara. Dar realitatea e aceeași: am spus încă de la primele măsuri că dobitocul de la Oradia ne va băga în recesiune. Mai mult am avertizat că va fi dezastruos faptul că marea criză care urmează ne va lua foarte de jos, scufundându-ne la un maxim pe care nici măcar nu ni-l putem imagina acum. Nu în ultimul rând, am estimat o cădere de 7% pentru economia românească în 2026.