De mai multă vreme vreau să vă anunț că puteți să citiți excelentele analize ale lui Călin Rechea pe Substack. Este una dintre puținele voci realiste din zona analizei economice de la noi. Azi s-a întâmplat să derulex X-ul și să-mi sară în ochi articolul domniei sale al cărui titlu e absolut sugestiv „Standardele extreme de eficiență energetică deteriorează clădirile și cresc costurile”. Îl aveți pe Substack și chiar vă recomand să-l citiți întrucât este extrem de bine documentat. Ceea ce vreau să fac în continuare este explicarea părții practice, cea pe care o evită apostolii autohtoni sau internaționali ai „verdelui absolut”.
Pe-aici pe la noi sunt mulți viermi propagandiști, cu verdele-n suflet. Unul ar fi dubiosul ăla cu scandalul generat de aplecațiile sale pedofile. Când îl auzi vorbind, dacă nu ai habar de domeniu, ai impresia că o casă pasivă costă „doar cu puțin mai mult” decât una normală, dar că beneficiile sunt exponențiale. Chestiune absolut falsă. În realitate, construcția unei case pasive este cam cu vreo 40% mai scumpă decât o casă semi-pasivă. Iar problemele sunt infinit mai mari la cea pasivă.
Sincer, când aud aberații de genul ăsta, adică poveștile cu casele care mai au puțin și ajung să te plătească ele pe tine, mă apucă tensiunea întrucât am studiat suficient de atent problema. Nu sunt de meserie constructor, dar am prostul obicei să-mi fac calculele. Și să le fac bine. Ca să înțelegeți la ce mă refer, vă voi face un calcul simplu în ceea ce privește energia solară.
Se spune peste tot că „solarul este ieftin”. OK, o să mergem pe această idee. Să presupunem că am un consum mediu de 150 kwh pe lună(scenariul majorității consumatorilor). Pentru un astfel de consum am două variante: varianta hibridă(adică cea în care mă transform în prosumator) și varianta off-grid(în care mă deconectez total de la curent). În prima variantă am nevoie de un sistem de 4 kWp, cu o baterie de 10 kWh(ca să acopere consumul inclusiv pentru zilele înnorate). Costul? Cam 22 000 RON. În cea de-a doua variantă, investiția e mai mare, constând într-un sistem de 8 kWp, cu stocare de 20 kWh(pentru o autonomie de 3-4 zile consecutive fără soare), al cărei cost este de aproximativ 42 000 RON. În lumea reală, investițiile sunt mai mari, dar mergem pe prețul de catalog.
La modul teoretic ți se spune că prima investiție se amortizează în 6.5-7 ani, iar cea de-a doua în 14-16 ani. Doar că e un mod brut de calcul, pe care-l face Gigel de la sculărie sau Moise Guran de la propagandă. Ce nu iau năvlegii în calcul? Costul real al banului(banul investit acum este mai valoros decât banul recuperat în viitor), deprecierea performanțelor panourilor(cam 0.5% pe an) și deprecierea bateriei care, la 12 ani, trebuie schimbată. Iar pentru a fi corecți trebuie să luăm în calcul și aprecierea prețului energiei electrice. Cum pare? Din start sunt mai mulți parametri. Dar hai să vedem cum funcționează!
N-o să stau să vă desfășor un calcul exhaustiv, dar vă voi spune parametrii pe care i-am luat în calcul și vă voi da rezultatul, astfel încât să puteți verifica singuri. Așadar avem: o rată de actualizare de 6% pe an , rata de depreciere a panourilor de 5% pe an, rata de creștere a energiei electrice 5% pe an, costul de înlocuire al bateriei mici 5 000 RON, iar al bateriei mari de 14 000 RON. Cu aceste date, amortizarea investiției hibride se face în aproape 10 ani(9 ani și 10 luni), iar a celei autonome NICIODATĂ!
Prostul care se crede „investitor”, când spune că „nu nai plătește nimic pe curent”, nu ia în calcul că a dat o poală de bani acum X ani și că, în momentul în care se ajunge la anul 25 va trebui să „reseteze” contorul. Și rețineți: asta e valabilă la actualele tarife nesimțite. Dacă se prăvălește cotația ca efect al unei „revoluții geopolitice”, toată investiția în panouri se va dovedi un rahat.
Acum, după ce am văzut cum se fac temeinic calculele, e timpul să ne întoarcem la subiectul articolului, cel al construcțiilor pasive. Ca să înțelegeți situația, încă de la început am urmărit să-mi fac casa eficientă energetic. Mai mult, pe parcurs, am investit în diverse sisteme care îmbunătățesc confortul și economisirea. Unele au fost inspirate, altele au fost bani aruncați. Deci experiență am, iar, din punctul meu de vedere, investiția cea mai eficientă este într-o casă semi-pasivă. Sau, mai bine spus, o casă ca un tot unitar, nu o hardughie în straturi(o să înțelegeți imediat la ce mă refer).
Cu toate că poate părea contraintuitiv, de la un moment încolo, orice ban investit în sisteme de eficiență energetică înseamnă obligația plății unor facturi mai mari în viitor. Și să începem cu prima poveste. Clădirile înalt eficiente energetic sunt asemenea unor capsule izolate de exterior. Nicio picătură de aer nu iese, niciuna nu intră. Asta înseamnă că, în interior, umiditatea crește(de la baie, de la respirație etc.) și apare fenomenul condensului, urmat de mucegai. În special prin zona ferestrelor, dar și pe pereți. Mucegaiul distruge atât sănătatea oamenilor, cât și pe cea a clădirilor.
Cum combați fenomenul? Ori prin aerisiri riguroase(care, la rândul lor înseamnă pierderi de temperatură acumulată ca efect al intrării aerului la temperatura exterioară) ori prin trecerea la nivelul următor, adică prin investiția într-un sistem de aerisire continuă cu recuperare de căldură(testat și utilizat inclusiv de subsemnatul).
Sistemele de aerisire continuă sunt de două feluri: centralizate și distribuite. Un sistem centralizat are o centrală care extrage aerul uzat și introduce aer proaspăt, recuperând până la 90% din temperatură(încălzește/răcește aerul exterior prin schimbul de căldură cu aerul interior). Pentru aceasta are nevoie de tubulatură către toate camerele. Asta înseamnă altă investiție masivă, dar și curent electric consumat pentru ventilația continuă. Teoretic dezavantajul poate fi rezolvat printr-un sistem distribuit. Adică, în fiecare cameră cu perete exterior se execută o gaură cu o înclinare de 5% în afară, iar pe această gaură se instalează sistemul de aerisire continuă pentru acea cameră.
Sistemul, din punctul meu de vedere, e util atunci când pleci foarte mult timp de-acasă deoarece găsești aer proaspăt, nu acel aer închis, stătut. În rest, îl țin pornit doar când sunt temperaturi extreme, preferând aerisirea clasică. Doar că în locuințele înalt eficiente energetic, deschiderea geamului NU MAI ESTE POSIBILĂ. De ce? Din dorința de a avea o eficiență cât mai mare. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mulți oameni lipsa unei ferestre care să se deschidă, e un disconfort cel puțin psihic.
Totul pare frumos pe hârtie, doar că nu este așa. Sistemul necesită o mentenanță riguroasă. În primul rând trebuie să respecți schimbarea filtrelor(care nu e deloc ieftină!), iar dacă ai un sistem centralizat, periodic trebuie să dezinfectezi tubulatura întrucât pe aceasta se formează umiditate, cu toate consecințele de rigoare. Și, ai ghicit: costă serios.
În plus, astfel de sisteme nu sunt cele mai performante din punctul de vedere al fiabilității. Fiind echipamente într-o continuă mișcare, ajung să se strice, iar nota de plată și deranjul costă. Ce trebuie să știți este că, într-o casă înalt eficientă energetic, în cazul în care sistemul de aerisiere continuă pică, în câteva ore calitatea aerului interior scade dramatic. De ce? Pentru că e un sistem calculat la limită, care schimbă aerul astfel încât să nu simți(oricum îl simți). Înțelegeți perversitatea complexității?
Să trecem acum la următoarea componentă, anume pompa de căldură. Cu toate că vi se spune că în astfel de case nu trebuie să încălzești, e vorba de un slogan pentru proști,. Ai nevoie, iar politicile verzi, în locul sistemelor solide și eficiente de încălzire cu gaze, îți aruncă în față pompele de căldură. Care costă în draci, sunt dependente de mentenanță deasă și scumpă și au o durată de viață mică, de aproximativ 10 ani. În plus, hardughia consumă curent electric la greu, obligându-se să intri în schema Ponzi a panourilor solare, pe care v-am expus-o!
Există însă și alte probleme mult mai perverse. De exemplu, fațadele acestor clădiri se deteriorează mult mai repede. Izolarea cu polistiren sau vată minerală conducând la probleme crâncene ale fațadei, pe care le puteți vedea inclusiv la blocurile izolate acum 5-7 ani. Stratul subțire de tencuială aplicat peste izolație se încălzește repede ziua și se răcește la fel de repede noaptea. Cu alte cuvinte, în loc ca întreaga clădire să lucreze ca un tot unitar, avem de-a face mai multe straturi independente, cu temperaturi diferite, formând un ansamblu eterogen. Fațada ajunge să colecteze condens la exterior, care se materializează în alge sau ciuperci(faceți diferența în funcție de culoarea verde, respectiv neagră).
Nu mai vorbesc despre rezistența mecanică slabă a acestor fațade. Astfel ajung să colecteze ciuperci sau alge și, de asemenea, în unele cazuri în care nu e bine montată, ajung cuib de păsări sau de alte viețuitoare. Pentru a combate situația e nevoie de re-vopsiri cu biocide speciale la fiecare câțiva ani. Adică alți bani, altă distracție!
Există inclusiv greșeli constructive flagrante, gen izolarea clădirilor de cărămidă cu polistiren, intens practicată în România și nu numai, care în timp degradează clădirea din cauza diferenței de permeabilitate. Sau utilizarea de tencuieli improprii la izolarea cu vată bazaltică.
Ceea ce însă e cert este că, în timp, casele ultra-eficiente energetic se dovedesc o catastrofă din punctul de vedere al costurilor de întreținere. Ca fiecare inițiativă tembelă a UE și aceasta e una care, în timp, produce o catastrofă a prețurilor.
Iată încă o dovadă a faptului că Europa se transformă, încet și sigur, într-o cocină incredibil de scumpă. Dar deosebit de inconfortabilă.
.jpeg)
