miercuri, 22 ianuarie 2020

Botanice

Mai țineți minte când s-au deschis magazinele de etnobotanice? De multe ori m-am întrebat cum de s-a întâmplat asta. Ele au apărut peste noapte, la schimbarea de putere. Inițial lumea le-a privit cu suspiciune, de teamă să nu fie ilegale. Apoi, văzându-le vânzările, diverși oameni de afaceri de periferie au început să privească serios „afacerea”.

În acea perioadă mi-a mi-a venit un văr de la țară care mi-a cerut bani să-și facă și el unul în orașul în care se mutase. Am fost intrigat și i-am spus să-și bage mințile-n cap. Ceva puțea urât. Și cum tot o ținea că vrea să-și facă un rost, i-am spus să-și facă o covrigărie, dându-i în afara banilor și un supervizor. M-a ascultat și acum trăiește din aceeași afacere pe care, spre mândria mea, a multiplicat-o. Dar să revin. Vărului meu îi venise ideea cu etnobotanicele de la un vecin care făcuse bișniță cu mașini și căruia-i vânduse pontul un dubios din gașca lui. După o lună cu magazinul de etnobotanice a constatat că bișnița de mașini era depășită. Vărul meu văzuse evoluția vecinului său și dorea același lucru. Mai ales că ăla îi desenase pe hârtie schema și oricum ar fi dat-o i-ar fi ieșit 15000-20000 pe lună.

Treaba s-a spart brusc, la fel cum apăruse. O decizie apăsată și gata. Atunci m-am felicitat că l-am ghidat pe vărul meu spre un business perfect legal. Vecinul său nu s-a împăcat cu ideea că trebuie s-o ia iar de jos, adică de la bișnița cu mașini. Îl prinsese drogul câștigurilor mari. După ce s-a stopat treaba și magazinul i-a fost închis cu forța a încercat să meargă în ilegalitate și-a sfârșit-o în pușcărie. A scăpat relativ ușor și, după cum veți vedea, istoria sa nu se termină aici.

M-a frapat modul brusc de evoluție a afacerii etnobotanicelor. Se vedea de la o poștă că totul fusese pregătit în detaliu. Zilele trecute un cunoscut destul de ocult mi-a și confirmat suspiciunile atunci când mi-a povestit care-s „bănuielile” sale. Totul a fost pus pe roate de insideri. Scopul? Un experiment menit a studia reacția populației la expunerea față de drogurile ușoare. Între altele se dorea stabilirea capacității de răspândire a drogurilor când se pornește de la zero cu o gamă de produse necunoscute, studierea vectorilor de răspândire și evoluția modelelor comportamentale post-consum. Marfa a fost adusă în țară, iar distribuția inițială a fost făcută tot de „băeți” și afiliații lor. Ulterior au intrat în afacere gușterii gen vecinul vărului meu. Inclusiv ăștia au fost cobai deoarece s-a studiat chiar și capacitatea de perpetuare a modelelor de distribuție după trecerea în ilegalitate a produselor. O treabă de la A la Z. Din care probabil s-a câștigat și mult pe toate părțile.

M-am întâlnit cu vărul meu după Revelion. Nu știu de ce, la un moment dat l-am întrebat despre fostul său vecin. Mi-a spus că s-a mai întâlnit cu el după ce-a terminat cu pușcăria, că l-a ajutat cât a putut, dar că acum s-a cam îndepărtat de el deoarece i se pare că s-a reapucat de prostii. M-am uitat strâmb și mi-a spus că l-a văzut mult prea des într-o zonă a orașului unde se distribuie iarbă. I-am spus că poate l-o fi prins patima consumului. Aiurea, mi-a spus, e mai prosper ca oricând.

Așa se face că, tot discutând despre etnobotanice cu ocultatul meu, i-am relatat întâmplarea. A zâmbit spunându-mi că face parte din același experiment: când nu mai poți ține sclavii în mână trebuie să inventezi altceva astfel încât să nu te calce în picioare. Acum încă funcționează ideologia și controlul soft. Însă, pentru cazul puțin probabil în care nu va mai merge, socoteala se va desfășura pe două planuri: control brutal și droguri. Controlul se va face prin dispozitive de care îți va fi imposibil să te debarasezi(chip-are), iar drogurile vor fi folosite pentru atingerea „stării de bine” în timpul liber.

P.S. Ați văzut „Inception”?

marți, 21 ianuarie 2020

Dacă

Dacă viața ta s-ar termina acum, peste zece sau peste cincizeci de ani rezultatul ar fi același. O mână de oameni - mai mică sau mai mare - care te-ar plânge, după care, treptat, ai fi dat uitării. Cam asta e legea lumii, am putea spune. Așa se văd lucrurile din exteriorul tău.

Ceea ce vreau să te întreb apăsat este însă cum se văd toate acestea din interiorul tău? Cu siguranță nu ți-e egal - așa cum îi e majorității covârșitoare a celor din jurul tău - dacă mori azi, mâine sau peste cincizeci de ani. În primul rând e vorba de instinctul tău de conservare. Știu, în afară de asta mai e și altceva și-aici poți să-mi înșiri o groază de argumente. Însă, în toată cavalcada de argumente și motive, cei mai mulți oameni vor rata esențialul. Spuneți-i cum vreți: argumentul suprem, motivul absolut, esența esențelor s.a.m.d. Există ceva care îți spune că n-a sosit momentul să mori pentru că mai ai ceva de făcut. Dar nu știi care-i acel ceva.

De-aceea când moare cineva dintre cunoscuții tăi te îngrozești. Știi că mai ai ceva de făcut și sentimentul că decedatul n-a apucat să facă ceea ce era de făcut te copleșește și pe tine. Timpul trece și, după ceva timp, un alt cunoscut moare și din nou îți aduci aminte că aveai ceva de făcut în viața asta și n-ai făcut. Și-apoi timpul trece, uiți și te scufunzi în aceeași delăsare. Asta până când îți vine rândul. Și, dacă în acele momente ai încerca un sentiment de sinceritate față de tine, te-ai pălmui spunându-ți că, într-adevăr, întrucât oricum n-ai făcut acel ceva esențial, fraza cu care am început articolul ar fi adevărată în cazul tău. Cu alte cuvinte, cum se spune în popor, „ai făcut umbră pământului degeaba”.

Dacă ar fi să-ți rezumi viața de până acum ce-ar rămâne în afara rutinei: „trezit/muncit, trezit/muncit, trezit/muncit, trezit/muncit, trezit/muncit, distrat puțin fără să înțeleg de ce, odihnit din cauza excesului și-apoi de la început”? Poți descrie altfel săptămâna ta de lucru? Poate că da, dar pe-acolo te învârți. Ți se pare „cool” viața asta? Nu uita că trăiești „cea mai bună dintre lumile posibile”. Ai mașină la scară, bagi mâncare-n tine ca-n batoză, poți să bei până te îneci în alcool. Poți face orice. Ești fericit? Asta-i fericirea?

Ia-ți viața la interogat și o să înțelegi că ai o libertate mai mică decât un vierme. Ăla se mișcă liber, tu ești prins în capcana propriilor dorințe. Care dorințe nu-s ale tale, ci ți-au fost implantate pentru ca tu să servești ca un sclav destoinic. Privește-ți viața-n față și constată că e goală și prăfuită. Nu te ascunde după chestiuni sterile. Ești doar un balast de care chiar și tu te-ai debarasa cu plăcere. Fii obiectiv, nu încerca să te ascunzi pentru că n-ai de cine. Eu sunt în spatele literelor acestui text, nu în fața ta. Ești singur cu tine și poate că ar fi timpul să înțelegi cine ești.

Ai apărut pe lume dintr-un hazard? Existența ta e la fel de necesară precum cea a unei pietre căzute întâmplător în mijlocul drumului? N-ai niciun rost pe lume? Dacă te tentează răspunsul afirmativ, atunci nu înțeleg de ce mai pierzi timpul. Cumva pentru că în adâncul sufletului tău ceva îți spune că trebuie să mai faci ceva. Sau doar îți e pur și simplu frică pentru ceea ce e dincolo? Dacă dincolo nu e nimic de ce ți-e frică?

Ești la fel ca cea mai mare parte a oamenilor zilelor noastre. Știi prea puține pentru a discerne și prea multe pentru a beneficia de nativitatea ta. Când ești tânăr te crezi zeu. Îți forțezi limitele organismului care pur și simplu refuză să cedeze. Bei, fumezi, te droghezi, mănânci dulciuri cu tona, faci excese de toate tipurile. Nimic nu-ți stă în cale. Până-ntr-o zi când constați că ceva crapă-n tine. E doar o chestie care se rezolvă - îți spui amăgindu-te. Dar, treptat, constați că alte și alte organe încep să cedeze. Și-atunci se întâmplă să te întâlnești cu alți cunoscuți de-ai tăi din tinerețe care acum n-au problemele tale. Și-abia atunci îți dai seama că acești oameni care acum sunt sănătoși tun fac parte din două categorii: ori „fraierii fraierilor” - care nu gustau deloc excesele tinereții, ori „șmecherii șmecherilor” care, în ciuda faptului că luau parte la toate acele dezmățuri, rămâneau raționali și evitau excesele. Niciunul dintre oamenii aparținând acestor categorii nu erau „eroii petrecerii”. Acest rol îți era rezervat ție și celor ca tine. Adică majorității acelora care acum își târâie oasele neputincioase prin spitale.

La fel e și cu viața. Îți spun că te afli în categoria majoritară care e sortită pieirii. Sub tine sunt „proștii proștilor” care au inteligența nativă de a face ceea ce trebuie și „deștepții deștepților” care au făcut efortul de a se rupe de masă și de a înțelege care e calea. Cei ca tine sunt „eroii zilei”. Toți vă considerați supraoameni, știți tot și nu mai aveți ce învăța de la nimeni. Asemeni „tânărului invincibil” ajuns spectru al spitalului, la fel veți ajunge și voi să constatați că, de fapt, ceilalți au fost mult mai deștepți. Nu contează că unii s-au bazat pe nativitate, în timp ce alții pe învățătură. Rezultatul a fost că cele două categorii extreme sunt cele care s-au salvat și tu te uiți la ceilalți cu regretul că nu poți fi ca ei. Asta ți se rezervă la apusul vieții tale. Nu vei putea muri senin, cu sentimentul unei vieți împlinite, ci cu o teamă teribilă, de animal hăituit.

Îți mai spun încă odată: faci parte din tagma nefericiților. Ți-a fost deschis capul doar pe jumătate, atât cât să bâjbâi cu ochii deschiși într-o ceață deasă. Dacă vei fi sincer cu tine vei constata că totul e un haos în capul tău. Știi o groază de lucruri, dar de fapt nu știi nimic. Ai informații, dar n-ai cunoștințe. De-aceea mergi bâjbâind în ceața zilelor noastre.

Și-ți mai spun ceva. Pentru ca dezastrul tău să fie maxim, calea pe care ai fost condus prin intermediul educației e una fără întoarcere. Nu te mai poți întoarce la „prostie”, la „norul necunoașterii”. Cei care te-au adus în punctul în care te afli au știut bine ce fac și unde te duc. Te-au îmbătat cu mirajul luminii și te lasă să bâjbâi în ceață, acolo unde lumina pare a veni de pretutindeni și de nicăieri. Nu te mai poți întoarce, singura ta șansă e să te ridici deasupra ceții. Dacă poți, o faci și te salvezi. Dacă nu, roagă-te ca altcineva să aibă puterea să te extragă de-acolo!

luni, 20 ianuarie 2020

A doua treaptă

După ce am discutat despre iluziile democrației-liberale, e timpul să vedem care este calea de eliberare din capcanele acesteia. Cunoașterea capcanei în care suntem prinși de mai bine de două sute de ani este esențială pentru a ne putea elibera de jugul artificial, de iluziile actualei societăți.

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Iluziile democrației

O să vă explic în cele ce urmează de ce nu trebuie să așteptați nimic bun de la actuala paradigmă de organizare a societății. Teoretic, democrația ne ajută să obținem absolut tot ce ne dorim. Pentru a ajunge însă să-ți pui în practică ideea, trebuie să intri în politică, iar unitatea de bază a politicii este partidul.

Așadar, dacă ai o idee, trebuie să intri într-un partid(sau să-ți faci unul), să treci prin furcile caudine ale selecției, să intri în Parlament, acolo să propui modificarea legislativă pe care o dorești și, în final, să obții votul legii care te-a făcut să intri în politică. Pe hârtie totul arată teribil. În realitate însă lucrurile stau radical opus.

vineri, 17 ianuarie 2020

Statul eșuat și posibila soluție

Vă dați seama ce cloacă e politica asta a noastră în condițiile în care personaje tragicomice gen Andrei Caramitru, Moise Guran, Marian Ceaușescu, Nicușor Dan, Dan Barna, Cosette Chichirău s.a.m.d. au loc în prim planul scenei? Cum adică să se uite cineva în gura lui Moise Guran? Sau a lui Andrei Caramitru?

Cum poate lua cineva în serios aberațiile pe care le spun ăștia? E clar că e ceva putred atât la noi, cât și în sistemul pe care l-am ales. Într-adevăr, democrația are păcatul fundamental de a reduce totul la cel mai mic numitor comun, însă sunt țări care reușesc să compenseze acest neajuns prin promovarea unor personalități menite a echilibra cumva balanța.

La noi e situația cea hidoasă: sistemul încurajează proștii și proștii îl acaparează. De-aceea nu se mai poate respira. Politica e invadată de proști imbecili, cultura de lumpenintelectuali, iar instituțiile statului colcăie de nulități. Sunt convins că mlaștina în care ne scufundăm nu se va putea corecta niciodată, astfel încât singura șansă de contracarare este dezvoltarea unei structuri paralele care să nu interfereze cu statul, sau, dacă o face, să o facă la modul minimal.

Spun toate acestea deoarece, la fiecare articol în care prezint neajunsurile sistemului în care-am fost târâți, mult prea mulți mă întreabă care sunt soluțiile. Singura soluție pe care o văd este ignorarea actualului stat și construirea unui alt stat bazat pe principii solide. Ridicarea de jos în sus, pe fundația solidă a rădăcinilor naționale, a principiilor noastre care ne eliberează, nu pe baza toxicelor ideologii de import.

Treptat, în perioada următoare, o să încerc să creionez ceva mai multe, invitându-vă să participați atât la partea de construcție intelectuală a acestui sistem, dar, mai ales, la cea fizică. Schimbarea României nu se mai poate face decât de jos în sus. Nu vă așteptați minuni că nu se vor întâmpla. Dacă vreți să schimbați ceva, schimbarea trebuie să fiți voi!

joi, 16 ianuarie 2020

Economia minciunilor

Aflu cu stupoare că Larry Ellison, șeful suprem al Oracle, a câștigat 1.6 mld $ din momentul în care a intrat în board-ul Tesla. Pe 27 decembrie 2018, Ellison a cumpărat un număr de 3 milioane de acțiuni ale producătorului american de mașini electrice. După șase luni, investiția lui Ellison și-a pierdut aproape jumătate din valoare. Din acel moment de minim, acțiunile au crescut isteric, iar în prezent acțiunile se află din nou pe maxim. Întrebarea logică ar fi „de ce?”.

miercuri, 15 ianuarie 2020

Japonia de dincolo de propagandă

Carlos Ghosn a evadat spectaculos din Japonia, după care, într-o conferință de presă fulminantă, a arătat ceea ce știa toată lumea, anume că regele e gol. Cei care au cât de cât habar de situație, știu bine Japonia și democrația sunt precum „baba și boxul” - dacă e să folosesc o expresie din copilăria mea.