luni, 19 august 2019

Ecologism cu verdele de la dolar

Suntem în faţa unei crize majore, cu profunde implicaţii în absolut orice domeniu. De la săpătorii de şanţuri care, probabil, nu vor mai avea ce să sape şi până la „marii maeştri” ai sistemului care-şi văd pământul fugind de sub picioare, absolut toţi sunt ameninţaţi de criza care vine. Spun asta nu pentru a epata, ci pentru a vă atrage atenţia că găuroiul e atât de mare încât nici şeful lor suprem, cu toate legiunile sale lăsate libere, nu mai poate face mare lucru.

Când s-a pus pe tapet frauda de la Bretton Woods, se ştia că nu va funcţional la infinit, că-n 20-50 de ani va pica deoarece aceasta este limita oricărui fals sistem financiar. Sistemul pus la punct la Bretton Woods era, în sine, unul fraudulent deoarece punea toate finanţele lumii pe spatele unei teorii fanteziste, anume cea care mai prăbuşise odată lumea în prima jumătate a secolului XX. Noua utopie monetară promitea să nu mai repete eşecurile celei vechi şi să statuteze un sistem financiar uniform şi „corect” la nivel mondial. În fapt nu era decât o iluzie, iar stabilitatea noii înţelegeri venea, în fapt, din masa mult mai mare căreia i se aplica sistemul. Se ştie bine că într-un orăşel cu câteva mii de locuitori o schemă piramidală se duce de râpă în câteva luni. Dacă însă o extinzi la populaţia unei ţări şi fixezi intervale de plată(„înmulţire”) mai mari, o poţi duce bine câţiva ani. Dacă, şi mai mult, extinzi treaba la nivelul planetei, poţi spera la o perioadă suficient de mare de timp, astfel încât să apari „investitor serios” care şi-a înmulţit de sute de ori banii şi şi-a ridicat sumele, ca prin minune, fix înainte de prăbuşirea căruţei.

Spre deosebire de schemele piramidale, sistemele financiare actuale au anumite metode de „îndepărtare” a dezastrului prăbuşirii. Prima şi cea mai importantă este cea a inflaţiei. Inflaţia e precum pasărea Phoenix: face să ardă banii şi să renască aceiaşi bani fără a le fi distrusă credibilitatea. Aceasta deoarece „arderea” se produce lent, fără ca populaţia să simtă că se întâmplă ceva „peste noapte”. Însă, cu fiecare zi de tânjeală, cu fiecare moment pierdut, banii sunt măcinaţi de demonul inflaţiei. Banii celor de la bază, întrucât insiderii cunosc mecanismul şi au şi instrumentele de a-şi asigura rate de profit superioare inflaţiei, astfel încât, în timp ce majoritatea sărăceşte, minoritatea să se îmbogăţească şi mai mult.

Treaba ar fi funcţionat, doar că la vârful sistemului sunt plasaţi indivizi care n-au răbdare ca inflaţia să-şi desăvârşească în linişte crimele. E în natura omului să fie grăbit, doar „viaţa nu aşteaptă”, mai ales într-un sistem clădit strict pe un materialism dement. De-aceea se provoacă uneori dezechilibre atât de mari încât se pune însăşi existenţa sistemului în discuţie. Pentru acest gen de probleme există un alt mecanism de urgenţă care promite un „hard reset” al sistemului: criza economică. Criza se declanşează în general atunci când dezechilibrele provocate de speculanţii de la vârful sistemului sunt atât de mari încât nu mai pot fi cârpite. Şi-atunci se taie în carne vie. De-aceea uneori, în marile crize, mai pier şi mahări din vârful sistemului.

Criza însă nu e o chestiune atât de impredictibilă pe cât pare. Cheia oricărei crize se află în mâna Băncii Centrale. Când Banca Centrală apasă butonul STOP, totul îngheaţă şi cei prinşi pe picior greşit o înhaţă în plină meclă. Ar fi greşit să nu înţelegem că există şi la acest nivel insiderii care ştiu bine cum stau lucrurile. Şi care, înainte de dezastru, se aruncă făcând aşa-numitele „gesturi inspirate” care-i fascinează pe proşti. În fapt, acele gesturi nu-s decât nişte tranzacţii având la bază informaţii confidenţiale. Prost să fii să nu le pui în aplicare!

Crizele sunt elemente ultime ale corecţiei. Ele se diferenţiază doar prin anvergură şi, teoretic, ar trebui să acopere suficient de bine găurile. Asta doar teoretic. Practic, în momentul în care apar marile acumulări de capital, dublate de marile interese şi de şi mai marile lăcomii, distorsiunile sunt atât de mari încât este imposibilă corecţia prin intermediul crizelor. La nivel naţional apar aşa-numitele „stabilizări”, momente în care se preschimbă moneda suport, iar excesul acumulat în vechea monedă e topit. E un fenomen de sărăcire în masă. Într-adevăr, dispar şi câţiva dintre şmecherii sistemului, însă cei care suportă cel mai greu sunt tot amărâţii care-au strâns un biet spor printr-o activitate suplimentară şi care-şi văd economiile de-o viaţă topite în furnalele stabilizării.

Ultima asemenea stabilizare a fost mascată de trecerea la EUR. În acest fel, statele dezvoltate ale UE din primul val au putut să-şi corecteze dezechilibre grave. Desigur, întrucât am avut de-a face iniţial cu o monedă de cont, şmecherii şi-au spălat sumele negre, astfel încât adevărata stabilizare i-a prins acoperiţi. Însă, reţineţi că pentru sistemele financiare din primul val mişcarea a fost benefică.

Pentru cei care-au aderat la EUR după primul val, a fost un dezastru. De ce, e simplu de explicat: întrucât deja exista o monedă în care şmecherii să-şi convertească banii negri, la aderare, distorsiunile economice se propagau, astfel încât aderarea, în loc să fie un reset era o accelerare a dezastrului. Asta s-a întâmplat cu Grecia şi cu Cipru, ţări lovite profund şi sărăcite de ultima criză.

Să revenim însă la sistemul financiar internaţional. Ultima criză n-a putut salva fundul SUA. Largile dezechilibre generate de băncile locale n-au putut fi acoperite nici măcar prin eliminarea unuia dintre mega-vampirii financiari, anume Lehman Brothers. Pentru peticirea sistemului s-au folosit atât mişcări coordonate ale Băncilor Centrale - în premieră istorică - cât şi modificări legislative care-au permis ignorarea mizeriei din bilanţurile marilor bănci. Aceasta a deschis calea a ceea ce am numit sistemul cu masă monetară infinită.

Însă nimic nu funcţionează la infinit fără o bază reală. Aşa se întâmplă şi acum. La început apare neîncrederea în procesele economice, apoi cea în monedă. De-aceea orice criză financiară e precedată de o neîncredere în economie(oamenii încearcă să scape de produse pentru a se refugia în bani). La fel s-a întâmplat în 2007-2008, când lumea a ieşit de pe imobiliare pentru a reintra pe bani provocând cea mai aprigă criză a istoriei, întrucât imobiliarele respective erau legate de produse piramidale care valorau cu de câteva ori mai mult decât PIB-ul mondial. În aceste condiţii, refugiul în monedă de la baza sistemului se lăsa cu pierderi fabuloase la vârful său.

Un mecanism similar se-ntâmplă şi-acum. În fapt e vorba de o schemă identică de externalizare a riscului practicată de aceiaşi şmecheri de la Goldman Sachs. Acelaşi tip de instrumente financiare derivate au început să fie cumpărate de fondurile de investiţii, cu absolut aceeaşi lipsă de analiză. Desigur, la început garanţiile sunt acordate de mari societăţi de garantare. Însă, pe măsură ce acestea se atrag, apar şoricei mici gata să-şi pună pielea la bătaie. Şi, dacă pe lângă ei mai rămâne şi-o mare societate, cu atât mai bine.

Setupul fiind acelaşi, mă aştept ca marea falie să apară tot prin zona imobiliară, mai ales că e plin de „investiţii” intens sprijinite(subvenţionate?) de către bănci. Cu un asemenea setup şi cu mizeria rămasă prin contabilităţile marilor bănci internaţionale, e logic să vedem o explozie care-ar putea pune sub semnul întrebării întreaga finanţă mondială. Întrucât, în momentul în care treaba se îngroaşă, goana nu mai este cea după bani, ci cea pentru satisfacerea necesităţilor de bază.

Aceasta fiind perspectiva, şmecherii din spatele sistemului(pentru care unul precum Soros e doar un căţeluş) au pus la punct şi metoda de ieşire: schimbarea întregii economii. Pentru aceasta se tot propagă utopia referitoare la gazele cu efect de seră şi tot pentru aceasta aşa-zisele partide ecologiste(în fapt o altă faţă a mafiei mondiale) ies în scenă cu scenarii dezastruoase şi cu propuneri legislative pe măsură. Întreaga utopie a schimbării climatice efectuate de om e falsă, e o fraudă menită a acoperi gravele sincope ale sistemului financiar actual. Încercând redirecţionarea întregii economii spre falsul verde se crede că se va salva şi căruţa marilor interese financiare mondiale. În fapt, cam asta stă în spatele filmuleţelor în care o nulitate precum Al Gore lansează teorii abracadabrante sau Germania obligă întreaga Europă s-o vireze „pe verde”.

luni, 12 august 2019

Fantasmele imobiliare şi iluzia banului infinit

Jyske Bank din Danemarca(a treia bancă din sistem) oferă credite ipotecare pe zece ani cu o dobândă de -0.5% p.a. Da, aţi citit bine şi nu e nicio greşeală! Banca respectivă te plăteşte ca să te împrumuţi, iar la sfârşitul perioadei suma plătită este inferioară sumei primite iniţial.

Oficialii băncii spun că acel minus din faţa dobânzii ar fi cârligul prin intermediul căruia ar vrea să prindă clienţii, iar în final şi-ar recupera banii din comisioanele pe care ar urma să le plătească acei clienţi. Un alt fel de-a da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Chiar şi-n aceste condiţii e cel puţin imoral - din punct de vedere strict capitalist - să oferi dobânzi negative. Aruncă în aer orice teorie. Dar să nu ne aventurăm aiurea!

joi, 8 august 2019

Revoluţia proştilor eroici

Am „senzorii” mei destul de bine implementaţi în societate pentru a observa că masa de prostovani a fost re-radicalizată. Dacă anul trecut era Dragnea, anul ăsta nu e nimeni, dar asta nu-i o problemă pentru a radicaliza masa ineptă. Ştiu, pentru un om cu un minim simţ al realităţii, a te radicaliza „la comandă” e un nonsens. Nu însă şi pentru dobitoacele de laborator care-şi toacă minţile precare sclavagind pe la te miri cine şi având impresia că răstoarnă planeta cu deşteptăciunea lor.

marți, 6 august 2019

Noua veche fentă sau cum se instrumentează revoluţia proştilor

Primesc până la 100 de cereri de prietenie pe zi. Dau de curiozitate pe unele şi constat că absolut toate sunt identice: două-trei pozuţe, o poză de profil abstractă şi-atât. Put de la o poştă a fake-account. La fel stau treburile şi cu comentariile/reacţiile la articolele mele. Mă trezesc cu câte o şarjă de câţiva comentaci care mă înjură şi-şi dau like unul celuilalt. Sau câte unul care se lipeşte ca râia şi se-apucă să comenteze fiecare articol din ultimele zece zile. Bagă câte-o injurie, strecoară câte-un invectiv pentru a rămâne acolo.

duminică, 4 august 2019

Caracal şi Deveselu


Se induce o fobie naţională prin „blocarea” întregii cazarme media pe subiectul criminalului din Caracal. Tuturor le e frică de prezumtivii pedofili care-ar putea apărea de niciunde, toţi oamenii discută despre criminali, crime s.a.m.d. Aş fi considerat-o o întâmplare dacă nu mi-ar fi rămas prin cotloanele memoriei amintiri fragmentate despre „blocări” similare ale media din diverse alte părţi ale lumii. Blocări care au indus o teamă bolnăvicioasă în societate, un sindrom care-i face pe oameni să se uite cu teamă la fiecare pas pe care-l fac, să-şi baricadeze copiii în spatele uşilor consolidate, mulţumind proniei că există consolele de jocuri şi nesfârşitele naraţiuni produse de social media.

sâmbătă, 3 august 2019

În cinci ani

În cinci ani banii tăi nu vor mai exista în formă fizică. TTotul va fi electronic, iar impozitele, taxele sau celelalte obligaţii se vor reţine la sursă aproape în totalitate. Vei vedea cum banii îţi tranzitează portofelul, dar îţi va fi imposibil să-i opreşti. Banii aceia pe care-i vei folosi nu vor fi banii ţării tale sau ai comunităţii tale, ci nişte creaţii absolut impersonale aparţinând unor entităţi abstracte cărora le vei plăti inclusiv taxa pentru utilizarea banului. Asta, în ciuda faptului că va exista o lege care îţi va interzice să foloseşti orice alt instrument pentru schimburile pe care le faci. Trocul va fi scos în afara legii, la fel ca orice alt schimb care nu are ca oglindă portofelul tău electronic.

Absolut tot ceea ce deţii îţi va fi înregistrat în acel portofel. Doar pe baza acelor date vei putea să-ţi asiguri bunurile şi absolut tot ceea ce nu se vede acolo nu va fi al tău.

În cinci ani cel care te va amenda pentru infracţiunile din trafic nu va fi poliţistul, ci propriul tău autoturism. Amenzile îţi vor fi afişate „live” în portofelul digital şi vei plăti pentru fiecare mică eroare din trafic. Vei avea în continuare dreptul de a contesta, dar nu vei câştiga niciodată deoarece nu vei avea temei de contestare. Şi, oricum, orice contestare nejustificată îţi va scădea ratingul, astfel încât te vei gândi de mai multe ori dacă are sens să începi o aventură juridică. Pentru a scăpa de haosul amenzilor şi de impozitele piperate vei avea posibilitatea să-ţi închiriezi serviciile unei maşini care se conduce singură. Asta însă nu te va scuti de riscul de a muri într-un accident generat de un comportament aberant al maşinii, un accident în care nu vei putea interveni.

În cinci ani portofelul tău va fi şi identitatea ta digitală, un stigmat de care nu vei mai avea cum să scapi. Te vei naşte cu un portofel, la fel cum acum, după naştere, ţi se alocă un CNP. Spre deosebire de actualul CNP, identitatea ta digitală va conţine absolut tot ceea ce faci, iar workeri AI vor decide ce-ai făcut bine şi ce nu pe baza unor norme vagi la care trebuie să te adaptezi. Vei avea surpriza să constaţi că, în ciuda faptului că n-ai încălcat nicio lege, la un moment dat workerii AI vor decide că undeva sau cândva în trecutul tău ai încălcat o regulă a prezentului şi, în consecinţă, scoringul tău va fi diminuat. 

În cinci ani se va generaliza justiţia automatizată. În loc de a te prezenta în faţa unui judecător, vei iniţia un proces din portofelul tău digital, iar de judecat te va judeca, cel puţin în primă instanţă, un program specializat dotat cu AI. Procesele vor fi aproape imposibil de escaladat la treapta superioară deoarece va fi unanim acceptat faptul că „maşina nu are cum să greşească”. Şi chiar dacă te vei adresa unei instanţe umane, aceasta va fi tributară ideii „general valabile” că e imposibil ca un program care e tobă de drept şi practică judiciară să dea greş.

În cinci ani atomizarea socială va atinge cote imposibil de imaginat la momentul actual. Inclusiv relaţiile intra-familiale - dacă va mai exista noţiunea de familie - vor fi intermediate de procese electronice şi cam fiecare om de pe Pământ va trăi în „lumea lui”. O cantitate enormă de timp se va petrece în realitatea virtuală care va deveni prima formă de interacţiune socială, intermediată de substanţe psihotrope care vor dezvolta dependenţa de mediul virtual.

În cinci ani vor apărea tehnologii de producere a copiilor care vor face ca procesul natural de naştere să devină o excepţie. Oricum, în aceste condiţii, serviciile publice de sănătate nu vor mai aloca fonduri pentru maternitate sau problemele generate de aceasta. Dacă vei vrea să ai un copil pe cale naturală va trebui să-ţi asumi acest risc. De la a treia generaţie de copii născuţi(produşi) artificial procesul va deveni ireversibil, iar naşterea naturală va fi imposibilă, astfel încât controlul populaţiei va deveni un fenomen legat de strategiile economice. Dacă vreţi să aprofundaţi procesul, citiţi „Minunata lume nouă”.

În cinci ani supravegherea în masă va fi atât de dezvoltată încât fiecare pas pe care-l faci va fi înregistrat pe cel puţin trei canale diferite. „Cerul” te va supraveghea la modul real deoarece tehnicile imagistice ale sateliţilor vor evolua astfel încât va fi detectată chiar şi o zgârietură care ţi-a apărut în plus faţă de ieri. Urmărirea din satelit a populaţiei - atât la nivel de masă cât şi la nivel de individ - va deveni atât de performantă încât va arunca în derizoriu actualele tehnologii bazate pe camere video montate la fiecare colţ de stradă sau pe urmărirea prin intermediul telefonului mobil. 

Probabil vă întrebaţi dacă, în asemenea condiţii, va mai exista necesitatea „marcării” numărului personal pe mâna dreaptă sau pe frunte. Da, veţi fi chip-aţi, iar asta nu se va face din cauză că tehnologia nu e suficient de matură pentru a vă identifica în orice condiţii, ci pentru a vă face conştienţi de urmărirea la care sunteţi supuşi. Şi, mai mult, pentru a vă face să vă simţiţi vinovaţi atunci când încercaţi să scăpaţi de „semn”. Oricum rezistenţa va fi inutilă deoarece canalele de identificare vor fi atât de dezvoltate şi redundante încât nu vei putea trece neobservat nici măcar „în confortul casei tale”.

Libertatea de mişcare va fi limitată şi controlată. Pentru orice deplasare va trebui să iei aprobare pe care-o vei primi(sau ţi se va refuza) prompt prin intermediul portofelului tău. Nu va mai exista puşcărie, ci ţi se va restrânge dreptul de mişcare. În cazul în care vei suferi o condamnare, pur şi simplu nu vei mai putea părăsi incinta casei tale.

Dreptul de mişcare va fi corelat cu scorul social. Spre exemplu, un scor social slab nu-ţi va mai permite să te bucuri de anumite destinaţii. Mai mult, în ciuda faptului că te afli în concediu, un anumit comportament te-ar putea trimite acasă fără drept de apel.

Cele enumerate mai sus sunt doar câteva elemente pe care le veţi simţi pe propria piele mai repede decât vă puteţi imagina. Pe baza acestora veţi putea „interpola” fiecare aspect al vieţii care vă aşteaptă. Pare înfricoşător? E abia începutul!

vineri, 2 august 2019

Pagini din istoria falsificată: ideologia naţionalistă

De ceva vreme insist în prezentarea paginilor falsificate ale istoriei. Unii mă înjură întrucât le dărâm idolii care le-au fost cimentaţi în minte de versiunile oficiale ale istoriei. Alţii mă acuză de interese ascunse. Din păcate, înaintaşi de-ai mei au fost victimele evenimentelor despre care vorbesc, iar acesta e şi motivul pentru care devin subiectiv. 

Astăzi o să încercăm să panoramăm. Şi, pentru a porni de undeva, o să ne fixăm începutul la formarea statului naţional. Cum ne-am format noi ca naţiune? Cum s-au format ceilalţi? Istoria oficială ne dă ca dată de pornire a aventurii române 24 ianuarie 1859. Actul unirii dintre Moldova şi Ţara Românească reprezintă finalizarea unor evenimente care-au tot influenţat societatea autohtonă: în interior revoluţiile de la 1821 şi cea de la 1848, iar în exterior Războiul Crimeei(1853-1856) finalizat cu un congres de pace la Paris. Chiar şi un neavenit cunoaşte că 1848 a fost anul european al revoluţiilor. Au fost acestea oare revoluţii stârnite de vreo necesitate? Evident nu! Ca şi în cazul Revoluţiei Franceze, evenimentele care vor marca secolul XIX vor fi bazate aproape în exclusivitate pe minciuni şi manipulări. Dacă Revoluţia Franceză a consemnat debutul generalizării în societate a minciunii şi manipulării, evenimentele secolului XIX permanentizează, întăresc această nouă realitate.