Stafiile

Mai ții minte prima ta oră de istorie? Ce înălțător, vei învăța despre tot ce s-a întâmplat în lume. Doar că, undeva s-a cam rupt totul. N-ai mai învățat nimic și pa! Stafia deja era în tine. Dar prima oră de engleză o mai știi? Ai crezut că ți se vor deschide ochii cunoscând o limbă străină. Aiurea, stafia intra în tine. La fel cu fiecare materie pe care-o făceai. Tu credeai că o faci pentru tine, dar, în realitate o făceai pentru ea, pentru stafia care, treptat, intra din ce în ce mai mult în tine.

E aproape ca atunci când iei droguri. Nu te mai poți opri, iar dacă încerci să te oprești ajungi la sevraj. De fapt e chiar mai rău. De droguri te mai poți lăsa, dar să scoți stafia din tine e aproape imposibil. Pentru că ea, treptat, devine parte din tine, iar când devine TU e deja prea târziu.

Ca să înțelegem despre ce e vorba să facem un mic ocol, un apel la memorie. Dacă ai fi trăit acum un secol n-ai fi știut nimic din toate cele pe care le știi. Ai fi știut doar să ari pământul, să ai grijă de animale, să-ți construiești casa, să faci haine pentru uzul tău, să faci conserve pentru iarnă s.a.m.d. Cu alte cuvinte cele trebuincioase traiului. Probabil singura ta evadare spirituală ar fi fost slujba de la biserica din sat. Iar ca socializare i-ai fi  avut ca parteneri pe cei din sat. 

Acum poți să afli cum funcționează sateliții lui Elon, ai habar de rachete, telescoape, corpuri cerești care-n alte timpuri nici măcar nu erau cunoscute. Ca să nu mai vorbesc că poți să-l înjuri live pe președintele SUA, că poți să ți-l iei aliat pe vreo rețea socială pe vreun contestatar de-al acestuia și să porniți împreună o fabuloasă campanie în urma căreia puternicul zilei să fie înfrânt. Cine-ar fi visat așa ceva acum un secol?

Hai să ne trezim! În primul rând ne ciupim, ca să fim siguri că suntem treji și apoi ne punem oglinda în față pentru a ne întreba sincer: CE ȘTIU EU SĂ FAC? Da, sunt ferm convins că știi o mulțime de lucruri, dar fizic, adică din ceea ce rămâne, ce știi exact să faci? A face o prezentare în PowerPoint,  un tabel în Excel sau un document Word, în esență nu sunt cunoștințe. A face un program pe calculator, oricât ar părea de surprinzător, nu e cunoștință. Și nici măcar a recruta oameni, a coordona proiecte, a manipula un strung sau mai știu eu ce altceva. Acestea nu sunt cunoștințe. De ce? Pentru că poți trăi fără ele. Mai mult, voi plusa, dându-ți o definiție a cunoașterii extrem de diferită față de cea pe care ai primit-o și, în același timp, extrem de contestabilă. Este cunoaștere tot ceea ce te ajută să trăiești. Restul e altceva. 

Din perspectiva dată, ce știi tu? În 99% din cazuri NU ȘTII NIMIC! De ce? Pentru că așa ai fost crescut. Stafia a intrat în tine și nu te mai poți rupe de ea. Cine-a făcut-o? N-o să insist și, în esență, nici nu contează întrucât trebuie înțeles e mecanismul, nu complotistul. Ce e stafia? În dicționar ni se spune că este duhul unui mort. La modul generic eu o văd ca pe un duh al morții. Și-abia de-aici cred că începi să te cutremuri(sau să mă consideri nebun). Important e să înțelegi cum ți se injectează acest duh al morții programatic, cum ești transformat în mort viu, cum, în realitate, ești făcut să crezi că tu chiar îți trăiești viața, timp în care nimic din ceea ce ți se întâmplă nu-ți aparține. TOTUL E FALS! Nu te-ai gândit niciodată la asta, așa-i?

Nu e ciudat că „știi totul” despre univers, că ai habar cum funcționează o rachetă sau un satelit, dar ești incapabil să te uiți pe cer și să identifici corpurile cerești? Nu e ciudat că nu mai înțelegi semnele lumii? Un om de-acum o sută de ai ar fi știut că vine inundație sau secetă și și-ar fi luat măsurile de precauție. Într-adevăr, era și el luat uneori prin surprindere, dar tu, fără rubrica meteo, ai fi luat MEREU prin surprindere. De altfel nu ți se pare ciudat că, de la an la an, te ia prin surprindere acea ninsoare bruscă apărută după ce vremea s-a încălzit și credeai că ai terminat-o cu iarna? Nici n-ai habar că cel de-acum o sută de ani nu era surprins și nu-și punea cojocul de-o parte întrucât ȘTIA că vine ceea ce el numea „iarna mieilor”. Așa-i că ești surprins? Dar nu-i ciudat că te surprind chestiuni care-n alte vremuri păreau normale? Ba da și asta se întâmplă pentru că ai stafia-n tine!

Să-ți mai spun ceva înainte de a clarifica totul. Imaginează-ți că mâine tot ceea ce cunoști tu dispare. E atât de fragil totul! Dispare energia electrică, se opresc serverele și stâlpii de comunicație, se blochează aprovizionarea și lumea ta pică. Trăiești într-un bloc în care n-ai curent electric, n-ai apă, n-ai gaze. Ce faci? Nici nu mai contează. Vecinii tăi, probabil, au umplut deja canalizarea și miroase pestilențial. Tremuri în casă pentru că e frig. Și-apoi vine senzația de foame. Ce faci? Magazinul e o ruină, a fost jefuit când cineva a răspândit zvonul că pe-acolo s-ar ascunde mâncare. Și ți-e foame. Nu vorbești cu nimeni, dar pândești pe oricine. Dacă vecinul ascunde pe undeva mâncare? Parcă l-am văzut liniștit, în timp ce mie-mi chiorăie mațele. Ce-ar fi dacă l-aș jefui? Dacă l-aș pândi când iese din casă și l-aș forța să-mi arate ce ascunde. Dar el nu iese și-atunci te hotărăști să mergi să-i spargi ușa, să intri peste el. Nemernicul, îi merge bine! Iar când deschizi ușa, constați că și el face același lucru deoarece gândește exact ca tine. Niciunul n-aveți nimic, dar sunteți în stare să vă omorâți pentru nimicul acela. Stafia iese la lumină! DE fapt, ce știi tu? Abia în acest scenariu poți să conștientizezi că nu știi nimic. E tragic și, mai ales, e prea târziu! Stafia e pregătită să te ducă acolo unde-i e rădăcina: în moarte.

Probabil ai creierii franjuri. Nu înțelegi despre ce vorbesc. E normal întrucât mă încumet să-ți arăt lumea reală, cea care-ți este ascunsă. Să înțelegem, totuși, tâlcurile. Ce-i cu școala? E rău că ești educat? Nu. E catastrofal! O spun apăsat și cât se poate de ferm. Școala te prostește, te face stafie. De când e lumea lume există două căi: calea vieții și calea cărții. Calea vieții înseamnă a deprinde cunoașterea necesară, adică ceea ce, în urmă cu un secol, se moștenea de la părinți și bunici. Calea cărții înseamnă SĂ ȘTII TOTUL! Și-abia după ce știi totul poți înțelege că nu știi nimic, dar la un alt nivel. Cunoașterea e dificilă și, mai ales, grea. Ai nevoie de o abandonare inclusiv a ta pentru a putea să treci prin ceea ce au gândit alții și să nu devii captiv gândirii lor. Întrucât importantă nu e informația, ci mecanismul. De aceea când spui „Budha spunea că ceea ce gândim, devenim” ești un prost, pentru simplul motiv că te oprești la informație fără a înțelege mecanismul. Nevoia lecturii nu vine din a asimila informații gândite de alții, ci din a înțelege mecanismul prin care aceia au ajuns la concluziile respective. Iată de ce, în esență, calea cărții este istovitoare din cel puțin două motive: primul e că poți să te rătăcești, oprindu-te la informații, deci smintindu-te, iar cel de-al doilea este cauzat de imposibilitatea de a-ți dezvolta un mecanism propriu. Chiar dacă știi că înțelegerea mecanismului e esențială, ajungi să înțelegi mecanismele celorlalți, dar ți-e imposibil să ți-l construiești pe-al tău, deci ești pierdut. 

După ce am înțeles ce anume presupune calea cărții și de ce e atât de grea, e timpul să privim critic la sistemul de învățământ. Indiferent de continent, indiferent de țară, învățământul public și obligatoriu este o normă. Care-i sensul său? Indiferent de ceea ce-mi veți spune, eu o voi ține pe-a mea: unicul sens al său este smintirea. Prin simplul fapt că iei omul și-l înșeli că-l conduci pe calea gândirii, în condițiile în care tu îl duci invariabil pe calea smintelii, devine limpede că sistemul de învățământ este cea mai rudimentară și mai perversă formă de manipulare. El transformă omul într-un dobitoc, într-un așa zis „cretin cu carte”. Îi vezi la tot pasul indiferent că e vorba de-un profesoraș de țară, de-un respectabil cadru universitar sau de vreun pompos academician. Toți, în esență, sunt niște dobitoci, niște cretini care nu fac altceva decât să repete șabloane. Când îți începe un prost fudul - precum cei din triada comică Pleșu, Liiceanu și Patapievici, dar și acoliții sau admiratorii lor - să-ți țină un discurs fără sfârșit care începe cu un citat și se termină, iremediabil, cu alt citat, trecând printr-un  șir de nenumărate citate, abia atunci percepi dimensiunea reală a smintelii. Ăștia se consideră vârful intelectualității, tot ceea ce-a dat mai bun „lumea cunoașterii”. Niște repetitori de citate, niște unii care confundă gândirea cu repetarea unor șabloane. Iată de ce, a pune un AI să delireze în locul ăstora sau a celor ca ei este de preferat întrucât, cel puțin, AI-ul nu are mize atât de mici.

Înțelegând cele spuse până acum, veți putea înțelege disperarea dictatorilor care încearcă să-și protejeze poporul și care ajung victima poporului pe care încearcă să-l ferească de rău. De ce se întâmplă asta? De ce ajung toți dictatorii care nu merg „pe linie” la momentul perplexității, când văd că cei mai încrâncenați dușmani sunt fix cei despre care credeau că le sunt recunoscători pentru că-i protejează? Înțelegând ceea ce v-am spus până acum ar trebui să realizați sensul smintirii în masă efectuate de ceea ce numim „sistem de învățământ”: ducând individul pe calea cărții și abandonându-l undeva la jumătatea(sau sfertul) său, obții o masă browniană, haotică. Teoretic, această masă este disciplinată prin intermediul legilor interne. Dar, prin metode specifice, ea poate fi ușor dezintegrată și retransformată în masă dezordonată căreia i se dă ca țintă a nemulțumirilor sale tocmai dictatorul-victimă. La fel s-a petrecut cu toți dictatorii lumii contemporane. Gaddafi și-a ridicat regimul sprijinindu-se pe o populație cvasi-needucată și a ajuns victimă după ce „și-a educat poporul”, adică după ce a generalizat stafia.

Pentru „inginerii smintelii”, a genera haosul e o chestiune de proceduri. De exemplu, acum doresc să dărâme regimul iranian, calculele spunându-le că pot genera haosul dacă reușesc să atragă în „revoluție” doar 3.5% din populație. Înțelegeți? Doar 3.5% trebuie instigați pentru a-i controla pe cei 96.5%. Ce se întâmplă după ce-i ai pe acei minoritari? Se formează „vârtejuri” care-i atrag pe ceilalți gură-cască și-i transformă în luptători împotriva propriilor interese. Studiați Revoluția Franceză cu creionul pentru a înțelege cum se generează programatic haosul.

Să revenim acum la esența problemei, adică la noi. Ce-i cu noi? E jale. Dacă suntem deja stafii ce șanse mai avem? Din punct de vedere practic nu sunt mari șanse întrucât am fost „inginerizați” pentru a fi victimele manipulării. Dar, consider că știind elementul esențial, adică locul exact unde am fost strâmbați, putem cel puțin să ne adaptăm. Noi am fost învățați că a ști înseamnă a învăța. Iar a învăța a memora precum Trăsnea. Societatea noastră este una în care meritocrația echivalează cu absorbirea cât mai multor cunoștințe și punerea lor în practică. Acum ați înțeles că asta e o iluzie și, mai ales, că am fost lăsați undeva pe drum, zbătându-ne ca niște viermi neputincioși cu așa-zisa știință acumulată care nu-i bună de nimic. Practic, fără societate - așa cum s-a dezvoltat ea acum - noi nu suntem capabili de nimic. Iată de ce, reconstrucția noastră poate începe tot de la acumulare, dar acumularea aspectelor esențiale, cele care ne ajută să trăim. Este, dacă vreți, o reînvățare a supraviețuirii, adică a stratului cu care strămoșii noștri aproape că se nășteau. Un om al acelor vremuri știa să trăiască oriunde. În afara unei bucăți de pământ nu mai avea nevoie de nimic. Ei bine, de-aici trebuie să începi. Și după ce te vei desăvârși în înțelegerea aspectelor pe care le înțelegea un om normal al acelor vremuri, după ce vei înțelege și vei interpreta corect semnele lumii, de-abia de-acolo poți decide dacă te întorci pe drumul cărții sau rămâi pe calea de bază. Ambele te duc în același loc, dar alegerea îți aparține.

Îți spun toate acestea deoarece AI-ul va dărâma întreaga așa-zisă meritocrație a prezentului. Rămânând în bula în care-ai fost educat, vei ajunge material de ronțăit pentru AI-uri. Iar AI-urile sunt manipulate de aceeași farsori care-au manipulat societatea până acum. Gândește-te bine și alege-ți calea! Poate, cine știe, vei reuși să scoți stafia din tine!

Est vs Vest

„Aglomerația” din vecinătatea Iranului, deranjul intern din Taiwan referitor la obligarea mutării tehnologiei avansate de producție a chip-urilor în SUA, conflictul din Ucraina, demența Europei și tot ce vedem acum pe planetă au un singur sens: lupta Est-Vest, pământ vs mare, viitor vs trecut.

Rizea. Acel Rizea!

O să vă spun din start că nu fac parte dintre fanii lui Rizea. Nu l-am suportat pe personaj încă de la apariție, considerându-l cam rudimentar. Însă nu înțelegeam de ce era împins în față de PSD. Avea o atitudine de golan politic și, din punctul meu de vedere, aducea un minus partidului. Între timp au ieșit la iveală mai multe legături ale personajului cu diverși sus-puși din servicii, dintre care relația cu generăleasa Anaconda a fost cea mai șocantă. De altfel, la momentul dezvăluirii, mi-au fost clare două aspecte. Pe de o parte că nu Elena Istode era ținta - subiectul era spectaculos, dar ea ieșise la pensie - ci chiar Cristian Rizea. De cealaltă parte, am realizat că Rizea e o cărămidă mult mai importantă în arhitectura din umbră decât crezusem inițial. M-am mirat teribil la momentul respectiv, dar am crezut că se va pune batista pe țambal, așa cum se întâmplă de obicei cu afacerile discrete.

De ce plătim atât de mult energia sau adevărul despre piața românească de energie(pe înțelesul tuturor)

Pentru a preveni o creștere accelerată a prețului la gaze, guvernanții au venit cu o idee creață: transformarea Romgaz în distribuitor, pe modelul Hidroelectrica. Cu alte cuvinte, Romgaz, care oferă gazul cel mai ieftin și e deținut de stat, e obligat să intre pe piața de distribuție pentru a forța scăderea prețului. Pare interesant însă sunt două chestiuni care nu-mi dau pace. 

Cea mai mare problemă a lui Trump

În ciuda a ceea ce credeți, sub nicio formă Iranul nu este cea mai mare problemă a lui Trump. Doar că acum, după ce a fost tăvălit în țărână de ai lui, Trump caută în orice mod să iasă din strânsoare, iar Iranul pare a fi „ieșirea perfectă” pentru el. Vom lua azi problemele pe rând, pentru a înțelege de ce un eveniment aparent banal, trecut deja la „și altele” are efecte de-a dreptul devastatoare. Și nu doar pentru Trump.

Este vorba, desigur, de decizia Curții Supreme a SUA, cea care i-a limitat drastic puterea lui Trump de a se juca cu taxele vamale. Chiar dacă a ieșit precum un cocoșel anunțând 15% tarife globale, ceea ce nu a înțeles gloata este că întreaga operațiune este una strict de imagine. Motivul? Legea pe care s-a bazat Trump în impunerea acelui 15% îi permite să facă asta doar pentru maxim 150 de zile fără condiții suplimentare! Așadar, în 3 luni, puterea i se diluează din nou, fără posibilitatea altor subterfugii. Singura variantă ar fi cea în care Congresul prelungește tarifele. Însă, dacă asta nu se întâmplă, în ziua 151, taxa nu mai e aplicabilă. Și, ca să fie treaba treabă, vă voi spune că inclusiv această taxă este contestabilă, ceea ce i-ar putea tăia grav de tot aripile false ale lui Trump.

În mod sigur, decizia Curții Supreme va lansa o grămadă de procese de recuperare a tarifelor ilegal colectate. Suma calculată este situată între 190 și 260 miliarde dolari. Din punct de vedere teoretic acești bani se vor întoarce în economie: ori sub forma discounturilor la produsele importate, ori sub forma investițiilor. Așadar, pentru economie, funcționează similar unui stimulent. Locul unde lovește însă devastator este la nivelul datoriei publice. Chiar și fără beleaua asta pe cap, Trump a reușit să crească datoria SUA cu un incredibil 2.6% din PIB pe an. Raportați creșterea datoriei la creșterea economică de doar 2.16% și veți înțelege scenariul dezastrului: fiecare punct de creștere economică necesită un punct și ceva de îndatorare. E spirala absolută a dezastrului. Acum, cu returnările de taxe, datoria va crește și mai mult! 

Pentru a completa tabloul vă voi mai spune că, în medie, economia americană a crescut cu 2.36%(2011-2019). În 2022 a crescut cu 2.52%, în 2023 cu 2.93%, iar în 2024 cu 2.79%! Fac toate precizările legate de cifre pentru a le aminti „deștepților”  care mă contraziceau că ceea ce ei considerau a fi o „strategie genială a lui Trump pentru reindustrializarea SUA” s-a dovedit - așa cum am afirmat la momentul potrivit - un eșec. Bomboana de pe colivă vine din datele trimestrului 4 al anului 2025, când creșterea s-a blegit de tot, ajungând la 1.4%, după 4.4% în T3!

De ce vă povestesc toată poliloghia asta? Ca să înțelegeți că situația internă a lui Trump e destul de complicată. Așa cum prevăzusem, pe măsură ce trece timpul statul subteran își arată din ce în ce mai clar colții. Inclusiv în ceea ce privește intervențiile militare, constatăm o intrare „pe turnantă” a lui Rubio și un pas în spate al lui Vance. 

În ceea ce privește atacul Iranului, Rubio pare a fi vioara principală deoarece, ca neocon, are războiul în sânge. Inclusiv discursul său de la München a fost unul tipic de neocon și mai puțin unul apropiat de MAGA. E drept că s-a apropiat de tabăra lui Trump pe măsură ce rezultatul devenea clar, dar personal cred că „a fost direcționat” pentru a sluji „misiunii”. Nu întâmplător nulitatea Țoiu se simte în siguranță lângă Rubio. Până la urmă, ambii vorbesc aceeași limbă. Și nu întâmplător lui Nicu Psihicu i s-a făcut loc pe holuri tot la Rubio. E cel mai apropiat de aripa tefelistă.

De fapt, treburile stau în felul următor: Rubio este mărul otrăvit din executivul lui Trump, suficient de uns cu alifiile necesare pentru a-l prosti pe președinte. De partea cealaltă, Vance, chiar dacă e pe o poziție superioară față de Rubio, constată că are ușile închise. Iar aici nu-i vorba de adeziunea față de Trump, ci de interesul urmărit de fiecare. Rubio are în spate interesele statului subteran american, motiv pentru care împinge în față agenda pro-război sub aspectul unor „reparații”. De exemplu, „nu atacăm Venezuela, ci luptăm împotriva drogurilor” sau „nu avem nicio treabă cu regimul iranian, dar suntem nevoiți să-i lovim pentru că ei amenință stabilitatea zonei și interesele SUA”. Spre deosebire de el, Vance merge pe ideea unei relansări economice profunde deoarece vrea să aibă șansă la viitoarele alegeri, nu să fie puiul numai bun de sacrificat de către partid.

Povestea de la Curtea de Justiție a SUA l-a împins pe Trump într-un scenariu în care cuvintele otrăvite ale lui Rubio prind tracțiune. Acesta îi sugerează că regimul iranian este unul slab, că pot să-l instaureze rapid pe șah și că astfel vor avea controlul total al resurselor iraniene, sugrumând China. Fals deoarece China oricând poate folosi Rusia ca pe propria benzinărie, mai ales în condițiile în care sunt puse ambele la stâlpul infamiei. Inclusiv Rubio știe asta, dar interesul său, repet, este cel de împingere în față a agendei războinice întrucât din asta trăiesc neoconii și întreg statul subteran. 

Acum lui Trump i se suflă în urechi vorbe otrăvite. Pe o parte Rubio, pe partea cealaltă Netaniahu. Fiecare cu interesul său. Iar Trump îi ascultă prostește pe toți crezând că, dacă a pierdut Nobelul pentru pace, cel puțin va avea șanse la cel pentru Război(sau la titlul de „Napoleon”, fără a părea să știe că acel titlu se dă doar în instituțiile de specialitate). Doar că așa ceva nu există. Iar de câștigat nu va câștiga decât compromiterea sa definitivă. Cu economia făcută praf, cu armata deplasată aiurea acolo, Trump e prins într-o cursă de șobolan. Iranul n-a mai acceptat blatul cu bombardamentele reciproce și de negociat reducerea arsenalului standard nu negociază sub nicio formă deoarece e ca și cum și-ar negocia dacă pedeapsa capitală să le fie aplicată sub formă de spânzurare sau împușcare. Și așa se ajunge la punctul fără ieșire, anume la cel în care lui Trump i se va spune că efectiv nu are ce să facă deoarece asta e ultima lui șansă. Și că oricum înfrângerea Iranului e ceva facil de obținut. 

Mulți așteaptă următoarea rundă de negocieri care e vineri și spun că SUA nu vor ataca până atunci. Serios? Păi data trecută cum au făcut? N-au atacat înaintea sesiunii de negociere? Posibil ca la fel să facă inclusiv acum. 

Ceea ce însă e cert e că, în timp ce oamenii ca subsemnatul se uită la evenimentele respective cu teamă, cei de la manete se și visează numărând teancuri „fără număr” bancnote. Și fix aceia, mai precis lăcomia lor, sunt cei mai mari dușmani ai lui Trump în special și ai americanului de rând în general. Astfel, dacă e să se meargă la rădăcina problemelor omului simplu, pe-acolo ar trebui să se caute, nu prin Iran sau aiurea. Dar, mă rog, ceea ce am afirmat sunt simple vorbe-n vânt în condițiile în care interesele mafiei restrânse primează mereu. 

Aventuri americane și alte povești de „succesuri”

Uneori nu comentez imediat evenimentele deoarece estimez că ceea ce vor genera va fi mult mai spectaculos și, în același timp, edificator pentru înțelegerea întregului context. Despre asta e vorba în ceea ce s-a numit prima(sau a doua?) întâlnire a „Consiliului Păcii” al lui Trump, o organizație bombastică, la fel ca și inițiatorul său, al cărei scop nu-l poate explica mai nimeni, dar care e blindată ori cu personalități accentuate ale politicii mondiale actuale, ori cu fripturiști, ori cu amici de-ai lui Trump care-au mers acolo „ca să-i facă damblaua”. În ceea ce ne privește pe noi, Consiliul Păcii are meritul de a-i fi transformat pe mucușoriști din anti-Trumpiști în Trumpiști și pe Trumpiștii ziși suveraniști în anti-Trumpiști. Dar să le luăm cu ușurelul, ca să înțelegem contextul. 

Nici nu s-a terminat bine întrunirea Consiliului Nimicului Absolut, că Trump a încasat un croșeu de la Curtea Supremă a SUA. Cu o majoritate covârșitoare, judecătorii Curții au decis că e cazul ca Trump să nu se mai joace cu  tarifele așa cum se juca, atunci când era mic, cu țuțurelul în țărână. Iar asta, credeți-mă că, indiferent de circul făcut ulterior de Trump, a fost cu adevărat o „pălitură de osândă” pe care-a luat-o în moalele capului. Practic, în toată afacerea nu e vorba despre tarife, ci despre un mesaj care i se transmite dur lui Trump: SUA nu-i feuda ta! Este răscoala statului subteran american care, treptat, se va face din ce mai vizibilă. Suntem în 2026 și dușmanii lui Trump mizează pe un dezastru al său la Midterms, după care întreg mandatul îi va fi făcut praf, în dulcele stil clasic. De aceea decizia, tradusă prin prisma băsismului mioritic, ar fi „Trumpulică, nici nu știi/ cât de mic începi să fii”.

Ei bine, abia acum îl putem introduce pe debilul nostru de la Cotroceni care a mers pe Tărâmul Făgăduinței, precum sărăciile lumii din alte vremuri. Doar că, în timp ce ăia căutau să trăiască normal, într-o lume cu adevăra nouă, deviantul nostru și delegația sa de papleci a mers la drum cu gândul acceptării conducerii ilegitime a României de către „lumea politică internațională”. Nici el - dar nici consilierii săi la fel de incompetenți - n-au cum să înțeleagă o realitate crâncenă, anume faptul că înainte de a fi acceptat, tu trebuie să exiști. Iar Nicu Psihicu, pur și simplu nu există! E un strigoi politic, un ilegitim care, pe lângă cocoașa oribilă pe care-o poartă-n spate, mai e și diliu(la propriu!), transformându-se astfel într-un personaj absolut nefrecventabil, de care nu se apropie nici dracu'!

Nu știu cine i-o fi șoptit că participarea la Consilul Nimicului îi va oferi șansa să intre în „lumea bună”, cel puțin prin prisma acceptării sale. Și ca să fie pusă inclusiv bomboana pe colivă, pentru „primenirea” diliului nostru a fost angajat Paolo Zampolli, un tiriplic având acces la Trump prin prisma faptului că a fost un fel de pește al Melaniei, cel care i-a pasat-o lui Trump în așternuturi. Unii cred că asta îl face capabil să facă „jocuri mărețe”. În realitate, personajul este o apariție exotică, un fel de combinație păduchioasă între slugă, pește, agent de vânzări și om-bun-la-toate, cocoțat pe un post diplomatic unde i se cer „rapoarte de vânzări” așa cum vezi pe la agențiile imobiliare de cartier. Ei bine, personajul ăsta a transformat întreaga vizită a Mucușorului Psihic într-o aventură tragicomică, mai penibilă chiar decât cea pe care Nicu Psihicu în persoană ar fi făcut-o dacă ar fi fost lăsat singur.

De la discursul halucinant, continuând cu disperarea de a da mâna cu Trump - penalizată de agentul de securitate și terminând cu așa-zisa întâlnire cu Rubio, totul a fost de pomină! Discursul în care mai avea puțin și adăuga „și dacă mai consideri matale că mai tre' pus ceva, punem și aia”, rostit icnit, de nici naiba n-a înțeles „ce vrea să spuie poietul(sic!)” părea desprins dintr-un scenariu în care repetentul clasei trage cu disperare să mai evite încă o corijență. Nu mai vorbesc despre faptul c-a promis cheltuirea unor bani de parcă dădea din ograda mă-sii. Cum naiba să promiți că aduci în România 1000 de copii din Gaza împreună cu 4000 de însoțitori de-ai lor? Tradus înseamnă o obligație de plată de vreo 5 milioane EUR lunar, fără costul tratamentelor medicale! De unde dai banii ăștia, diliule? Din taxele crescute pe care românii nu le mai pot plăti? Nici dacă-i dicta Netaniahu nu ieșea ceva atât de grav și periculos pentru România! Dar, evident, nu ne mai luăm de la asta întrucât au fost altele chiar mai grave! 

Modul în care Olimpișor al nostru a dat fuga să-l prindă pe Trump, a fost ceva mai comic decât cursa de prins iepuri. Cum naiba, băi diliule, să ajungi să te ia agentul de pază de urechi și să te trimită la colț? Cine l-o fi păcălit pe prostovan că trebuie să desfășoare o așa cursă demnă de „3000 metri cu obstacole”? Ce consilier cretin i-o fi spus „Fugi, Nicule, fugi!” de-a rămas toată lumea cu impresia că din partea României a participat Forrest Gump-versiunea chiar mai dilie? Cum să te ia, măi netotule, agentul de pază de guler și să te arunce la locul tău, exact așa cum făcea diriga cu golanul clasei? Mare tembel trebuie să fii pentru o asemenea nerozenie! Și, nu în ultimul rând, scamatorul politic Zampolli l-a strecurat pe Nicu Psihicu într-o întâlnire cu Rubio, undeva pe holuri, probabil în drumul lui Rubio spre WC. Motiv pentru care, cât se poate de logic, Nătărăul de România nici măcar n-a apărut în programul de întâlniri al lui Rubio. Păi n-avea cum întrucât, din fotografii se vede clar că așa-zisa întâlnire s-a desfășurat sub stindardul „Hai, Paolo, scurteaz-o că I'm pissing myself!”. Dar ca să fie treaba treabă, ca un adevărat salesman de duzină, Zampolli a băgat pe X textul de mai jos(pe care nu-l traduc deoarece îmi crapă obrazul de rușine):

„As Secretary Lugtig’s team’s request, hours later I delivered $420 million sale and further cooperation. This was formalized at the Munich Security Conference with our Ambassador to NATO, the National Energy Dominance Council, and the U.S. DAS. The genius vision for sport diplomacy of Secretary Rubio is enabling uncountable success. We also shared the work in progress with Secretary Rubio on the ongoing $30 billion energy deal, which I proudly initiated months ago with Minister Ivan of Romania’s Energy Ministry.”

Cu alte cuvinte, pentru aventura ratată din SUA, prostul nostru a plătit 420 milioane $ într-un nou contract cu cântec, absolut inutil pentru noi, ca de altfel toate contractele pentru înzestrarea așa-zisei armate naționale. Dar bomba vine de la neica nimeni ăla de la Energie care, aflăm, că a dat un contract de 30 miliarde de dolari către SUA. Băi, jegurilor, dar românilor, în afară de taxe și *UE, le mai dați ceva?

S-a făcut tam-tam pe tema confuziei cu „prim-ministrul”. Nu aia a fost gravă, ci întreaga circotecă pe care, iată, aflăm că o plătim cu bani grei, pe care nici nu-mi dau seama de unde o să-i luăm. Știți care e însă problema? Trump e deja mort. Consiliul său pentru Pace e un act ratat. Iar politica sa, în scurt timp, se va lovi de ziduri din ce în ce mai dure. După o perioadă de aparentă adormire, vedem cum statul subteran american se regruprează agresiv. Asta înseamnă că se intră mai devreme în cea de-a doua fază a rezistenței, similară celei din primul mandat, în care Trump a rămas prematur fără puteri. Mai țineți minte penibilitatea cu mitingul ăla care a fost canalizat „să degenereze”, dovedindu-se numai bun pentru ca dușmanii săi să  profite de el? Evenimente similare se vor desfășura și de-acum înainte. Ceea ce e și mai crâncen e că toată regruparea paraziților din statul subteran american se face în condițiile unei teribile crize de leadership din Partidul Democrat. Și, întrucât deviantul Mamdami nu poate participa la prezidențiale, nu știu de ce o voce îmi șoptește că se pregătește ce e mai rău pentru SUA, anume Alexandria Ocasio-Cortez! Doar că pentru noi nu e nimic pozitiv întrucât promisiunile lăutarilor care reprezintă România vor trebui îndeplinite, indiferent de cine se află la Casa Albă. Și indiferent de rezultatul dezastruos al vizitei diliului și al echipei sale de clovni. 

Vai de capul nostru de adormiți care nu facem altceva decât să îngițim, exact ca trotuarista proastă căreia peștele-i promite c-o să-i ia chiloți noi.

P.S. N-am mai considerat necesară comentarea prestației lingăilor de serviciu Mândruță sau Gâdea și nici repoziționările progresiștilor autohtoni gen Tapalabă sau deviantul CTP. Sunt mișcări normale: unii aleargă după sarmale în timp ce fripturiștii adevărați visează la banii deblocați ai USAID din care democrații să reaprovizioneze șobolanii de peste tot din lume. 

Ceea ce însă o să remarc este căderea tragică a noastră. Nu credeam că o să-l regret pe Plăvan, dar comparați vizita sa cu dileala cretinopatului de la Cotroceni, care ne-a transformat în cârpă de șters noroiul. Sau rahatul.

Totuși, ce se întâmplă cu Putin?

O întâmplare pe care n-o să v-o povestească nimeni. Dacă o știți, o știți fix pentru că „umblați pe net pe unde nu trebuie”, adică nu îngurgitați suficientă propagandă care să vă facă oameni „de nădejde” pentru regimul tefelistic.