duminică, 5 iulie 2020

Virusul de la MAE

O
româncă a devenit oficial prima turistă detectată cu coronavirus la intrarea în Grecia. Chestiunea în cauză m-a șocat, dar cel mai mult m-a șocat avântul muncitoresc al mass mediei autohtone care a supraexpus evenimentul. Culmea, MAE a intrat în joc și a dat un comunicat referitor la respectiva româncă.

Problema însă e cusută cu ață albă și e meritul lui Răzvan Pașcu pentru descoperirea chichiței. Acesta a pornit de la inexistența unei curse charter din România în data menționată de autoritățile grecești. Mai mult, nu au existat curse charter românești cu escală la Atena(așa cum se specifica în comunicat). În consecință, rezultă limpede că respectiva româncă nu venea din România ci, probabil, dintr-o altă țară membră a Uniunii Europene. Tot Răzvan Pașcu emite ipoteza(conform unor informații pe care le deține) că respectiva turistă a sosit din ... Germania.

Acum s-o luăm logic. Știm bine care e situația conaționalilor noștri care, mutați peste tot de-a lungul și de-a latul continentului, și-au păstrat cetățenia. De asemenea, știm situația evoluției pandemiei și că, până de curând, granițele dintre statele UE au fost practic închise. Probabilitatea ca o româncă să fi mers în Germania strict pentru a pleca de-acolo în Grecia e practic zero. E cât se poate de clar că respectiva, în ciuda cetățeniei române, probabil locuia și muncea în Germania. Adică era aproape nemțoaică din punctul de vedere al timpului petrecut acolo.

E tipul de amănunt pe care onoratul Minister de Externe al României evită să-l pronunțe. E cât se poate de clar că România n-are nicio vină în toată povestea asta, dar MAE n-are ochi și nici urechi, asumându-și și, în felul acesta, obligându-ne să ne asumăm consecințele. Care consecințe se văd cu ochiul liber: românii își petrec jumătate de zi în granița dintre Bulgaria și Grecia deoarece autoritățile grecești testează toți românii. În aceste condiții, știrea cu românca infectată, fără a beneficia de precizările necesare, riscă să ridice și mai sus bariera măsurilor aplicate românilor. Care-i treaba? Devine limpede că MAE e băgat până peste cap în șmecheria asta cu isterizarea populației. Probabil, în mintea sa bolnavă, plăvanul își dorește organizarea alegerilor în timpul unei stări de urgență, astfel încât securiștii să-i facă un scor de peste 70% pentru partidele sale. Doar că asta produce un rău imens țării.

Mi-e limpede că securiștii din MAE - în frunte cu ministrul lor fumând trabuce cu mănușile de cauciuc - fac un joc suspect și absolut antinațional. Pe păduchii ăștia îi plătim pentru a ne pune bețe-n roate. Are cineva habar care-i rostul Ministerului de Externe? În alte țări, un asemenea minister are contribuții esențiale la PIB întrucât reprezintă un canal prin intermediul căruia se transmit informații comerciale, numai bune pentru companiile din țara mamă. La noi, ministerul cu pricina e compus din îmbuibați care aleargă precum curcile după posturi călduțe de ambasadori, în urma cărora se aleg cu sume grăsuțe.

Știe cineva ce face pentru România ambasadorul nostru din Germania? Vă spun eu, acoperă ticăloșiile care se pun acolo la cale împotriva noastră. El a fost elementul central al traficului de sclavi-sparanghel din România, el acoperă toate abuzurile comise asupra muncitorilor români și tot el nu scoate o vorbă despre ticăloșia „detașărilor” în Germania. Am uitat să vă spun, ambasadorul nostru de-acolo are ... cetățenie germană! O asemenea bătaie de joc nici că s-a mai văzut.

Știu că știți că tot ceea ce înseamnă stat român e, în esență, o construcție care luptă împotriva românilor. O spun însă ca o moară stricată că poate, cine știe?, m-or mai auzi unii cu gândirea scrântită și le-o mai veni mintea la cap.

vineri, 3 iulie 2020

Morga aurului

A
urul nostru, mutat printr-un act de trădare națională în Banca Angliei, ar trebui să fie din nou în actualitate prin prisma evenimentelor recente.

Pe scurt, așa-zisa justiție britanică a decis blocarea repatrierii aurului venezuelean pe motiv că ... Anglia nu-l recunoaște pe Maduro ca președinte al Venezuelei. E absolut halucinant ceea ce se petrece. O grămadă de țări anexate intereselor americane l-au recunoscut ca președinte al Venezuelei pe Juan Guaidó. Individul n-a câștigat alegerile din Venezuela, nefiind nici măcar președinte de bloc pe-acolo. Pur și simplu s-a autoproclamat președinte și, cum e o conservă americană plasată în jocul politic al țării, a fost recunoscut de SUA și aliații săi. Jenant, absolut jenant.

Asta însă este deplin speculată de Banca Angliei care tocmai ce-a găsit motivul să nu mai returneze Venezuelei aurul pe care-l depozitase în visteria sa. Iată un argument cât se poate de logic în favoarea repatrierii urgente a aurului: atâta timp cât se află în altă țară, aurul nostru se supune legislației acelei țări. Dacă justiția de-acolo decide să nu ți-l returneze, nu ți-l returnează și e stop-joc. Exact așa s-a întâmplat cu Venezuela și la fel se poate întâmpla cu orice altă țară.

Ar trebui totuși să ne întrebăm DE CE s-a întâmplat un asemenea lucru? E cam pentru prima dată în istorie când Banca Angliei refuză să repatrieze aurul unei țări. De cerut nu-l cere Maduro ca să-l joace la păcănele, ci instituția care l-a depozitat acolo, anume Banca Centrală a Venezuelei. Refuzul e unul de-a dreptul hilar: președintele Venezuelei n-are de-a face cu aurul, ci Banca Centrală a țării respective. Guaidó nu contestă conducerea Băncii Centrale a țării sale, ci președinția. Refuzând să repatrieze aurul Venezuelei, Banca Angliei ar trebui să spună cui i-l poate returna: lui Guaidó pe persoană fizică? E de râs!

Uite-așa avem un semnal mare cât casa despre „viabilitatea” aurului depozitat acolo. Culmea e că acolo unde nu merge cu fonfleuri juridice de tipul celei aplicate Venezuelei, se merge pe intimidări și presiuni politice așa cum s-a întâmplat la noi. Într-o oarecare măsură, cererea de repatriere a aurului inițiată de Dragnea a atârnat extrem de greu la condamnarea sa. Mai țineți minte ce bățos era ambasadorul Angliei pe vremea dezmățului vitelor #rezist? De ce se întâmplă totuși toate acestea?

Răspunsul ar trebui să-l vedeți limpede dacă nu ați fi îndoctrinați zi de zi. Încrederea în bani scade, iar tot mai mulți se îndreaptă spre aur. Însă, cei care cumpără, știu jocul și cumpără aur fizic. Aur pe care nu-l mai stochează sub forma lingourilor primite, ci preferă să-l retopească pentru a verifica dacă lingoul primit e autentic sau nu. Asta se întâmplă după izbucnirea scandalului legat de circulația masivă a unor lingouri false.

Dorința de aur fizic a început să se manifeste la modul aproape isteric și printre cumpărătorii de hârtii „acoperite în aur” care au cerut să li se livreze aurul fizic. Doar că, așa cum se știe, cei care vindeau „aur de cont”, nu dispuneau de întreaga cantitate de aur fizic pe care-o vindeau. Uneori nici măcar nu aveau aur, ci o promisiune din partea unui deținător de aur că, în cazul în care se va cere livrarea de aur fizic, va fi livrat. Sunt suspiciuni extrem de credibile că o mare parte din piața aurului este de fapt o gigantică schemă Ponzi. Schemă din care nu putea să lipsească unul dintre cei mai mari deținători de aur fizic, anume Banca Angliei.

Respectiva bancă a fost supusă unui stres major atunci când mai multe țări și-au retras aurul din visteriile sale. Germania, Franța, Olanda, Belgia s.a.m.d. și-au repatriat rezervele de aur, astfel încât prin visteria Băncii Angliei a cam început să bată vântul. Dacă nu cumva o bate definitiv, astfel încât proștilor ca noi nu le va mai rămâne decât praful de pe tobă.

Cu țările mai contondente se joacă farsa juridică. Majestatea Sa recunoaște un președinte pe care nu-l știe nimeni, iar această decizie prinde valoare juridică, constituindu-se în „motiv temeinic” de refuz al repatrierii aurului. Pentru restul proștilor, tentativele de repatriere se combat proactiv, prin intermediul cozilor de topor speriate de perspectiva aflării că aurul pe care l-au dus „pentru siguranță” la Londra ... s-a cam volatilizat. Curat-murdar, coane!

miercuri, 1 iulie 2020

Om bogat, om sărac

C
u ce te îmbraci? Dacă ești bogat, te îmbraci cu ce vrei tu. Poți să-ți iei cele mai scumpe haine, să-ți angajezi croitorul personal care să-ți coasă din cele mai scumpe materiale. Sau, la fel de bine, poți să-ți iei un tricou și niște blugi, valorând împreună câțiva dolari. Indiferent de cum alegi s-o faci, când ești bogat ți-e indiferent. N-ai nimic de demonstrat nimănui, oricum lumea din jur știe care ți-e averea, astfel încât hainele îți vor fi admirate. Sau comentate. Oricum, tot aia-ți e.

luni, 29 iunie 2020

Somnul cel nefast

Î
n timp ce guvernul bețivului Orban nu știe ce să mai facă pentru a interna cu forța asimptomaticii, oamenii care au cu adevărat nevoie de spitalizare se află într-o situație alarmantă. În România sistemul medical a fost obligat să împartă bolnavii în două categorii: cei bolnavi de coronavirus și ceilalți.

duminică, 28 iunie 2020

Lupta cea mare

V
-a fost și vă este frică de virus. E normal, până la urmă nimeni nu rămâne indiferent atunci când i se spune că e în pericol de moarte. Însă, dincolo de teama voastră instinctuală, ar fi trebuit să detectați dimensiunea imensă a propagandei. Faptul că s-a mulat pe teama voastră v-a făcut orbi și surzi. Aici trebuie să înțelegeți fenomenul banal care vă dezarmează și, fără doar și poate, trebuie să vă auto-adresați o întrebare crucială: oare dacă este în direcția mea, propaganda e bună?

vineri, 26 iunie 2020

Pe culmile disperării

C
urtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei probleme axiomatice, anume că nu e voie să te aresteze cu forța în spital. Asta după ce, în urmă cu câteva săptămâni, s-a pronunțat în legătură cu restrângerea de drepturi și libertăți. După ce, în urmă cu ceva timp, s-a pronunțat în legătură cu dorința securiștilor de a se insinua jegos în viața privată a individului.

Mă uit și nu-mi vine să cred. Am ajuns în situația penibilă în care Curtea Constituțională a devenit ultimul bastion în care ți se confirmă că apa caldă e caldă, iar cea rece e rece. Că ești totuși om și că ai niște drepturi și libertăți fundamentale care te deosebesc de găina din crescătorie. Te-ai gândi că o asemenea instanță se ocupă cu chestiuni complexe și interpretabile. Aiurea. E pur și simplu asaltată de spețe banale, izvorâte din mintea necoaptă a unor cretini cățărați cu forța la putere.

Un prieten îmi spunea că „ce bine e că există o instituție precum Curtea Constituțională, care cenzurează excesele puterii”. Am început să râd și i-am replicat că, ajungând să se bucure că o asemenea instituție se ocupă cu nimicuri, e un semn rău care ne sugerează că asaltul acesta imbecil e abia începutul și că nu e decât o chestiune de timp până când vor infecta și Curtea Constituțională. Ceea ce nu înțelegea el e că toată nebunia la care asistăm e generată de incapacitatea instituțiilor statului de a cenzura comportamentele despotice ale conducerii executive a țării, compuse dintr-un oligofren și-un bețiv. Vă imaginați, totuși, că două nulități sforăitoare, ambii corupți până-n măduva oaselor și, în plus, vânduți cu totul unor puteri străine, doi mâncători de căcat care toată viața lor au parazitat precum păduchii, au reușit să acapareze întreaga putere în țara asta?

În toată istoria lui, Partidul Liberal a mâncat rahat cum că „libertate și egalitate”. Ajuns la putere, instantaneu a complotat pentru cea mai mare restrângere de drepturi și libertăți din istoria țării. Nici pe vremea comuniștilor n-au fost restrânse atâtea drepturi ca în pandemia lu' Pește. Realizați că au făcut toată asta strict pentru a fura în liniște? Sunteți conștienți că șpaga aia, chipurile imensă, de la Unifarm e doar un mizilic? Ați mai auzit ceva de linia de producție de măști cumpărată în regim de urgență cu 1 milion de euro și care nu e capabilă să producă o mască? Sau, mai bine spus, la fiecare mască produsă scoate trei rebuturi. Știți cât costă echipamentele respective în mod real? Vreo 70 000 EUR. Restul e șpagă. Ați auzit ceva despre echipamentele medicale achiziționate pe șest tot în regim de urgență? Despre dezinfectanții cumpărați la preț de aur? N-o să auziți nimic. V-au aruncat în ochi un dosar fâsâit pentru a vă închide gura. Și v-au închis-o pentru a redeschide alte dosare aberante, precum cel cu „Dragnia”. Că doar vine campania electorală și trebuie să se scoată un nou balaur de carton din buzunar.

În ciuda faptelor care, într-o societate normală, i-ar fi trimis pe ticăloși în fața plutonului de execuție, la noi sunt în continuare imbecili care se isterizează în favoarea nemernicilor de la piutere. Că sunt poate n-ar fi atât de grav, dar sondajele ne arată că ei sunt majoritari. Întreaga retorică publică e confiscată de un discurs buruienos, fără nicio logică, din care rezultă limpede calitatea intelectuală precară a celor care se dau „dă dreapta”, „occidentali” sau „deschiși la minte”. Multe denumiri pompoase date unor retardați îmbâcsiți de principii marxiste de doi bani. Am ajuns să trăim vremurile în care proștii cei mai invazivi, imbecilii supremi ai speciei, au ajuns să-și impună punctul de vedere, să dea direcția societății. Triste vremuri trăim.

Ce-i de făcut? Nu știu și tocmai de-aceea mă apucă disperarea. Când văd câtă prostie a generat democrația, îmi vine să pun mâna pe mitralieră și să încerc să institui dictatura bunului simț care să forțeze reinstaurarea normalității. Dar ies pe stradă și când văd câtă prostie agresivă se arată îmi dau seama că meciul e pierdut. Ce-i de făcut? Mult prea multe pentru mult prea puțini oameni care-au rămas normali. Poate că un prim pas ar fi acela de a ne găsi unii pe alții, de a încerca să construim un micro-climat normal într-o lume în care anormalul a ajuns să dicteze cele mai aberante hotărâri și comportamente. Lumea e cu fundu-n sus, dragii mei! Și naiba știe cine-o să fie capabil să o reașeze.

marți, 23 iunie 2020

Schimbarea de paradigmă în industria auto

Cel care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. Avertismentul se referea la faptele istorice îndepărtate care, nefăcând parte din bagajul de cunoștințe al contemporanilor, riscă să repete. Ce te faci însă când faptele uitate sunt unele de dată recentă? Riști să le repeți și pe-acestea, cu siguranță. Într-un fel tocmai în asta constă demența societății actuale: sub valul uriaș de false informații ne transformăm într-o plasă permeabilă, supusă de multe ori acelorași stimuli. Exact ca peștele care înoată într-un borcan și are impresia că străbate oceane întrucât, după ce-a atins peretele borcanului, uită evenimentul.