Înșelăciunea

Există o capcană în care suntem împinși să cădem constant. O capcană care ne mănâncă inutil timpul și care, dacă ne prinde, ne conduce inevitabil la depresie. Eu îi spun falsa țintă și este, probabil, cea mai mizerabilă capcană a lumii moderne. E cunoscută din cele mai vechi timpuri, doar că democrația a sublimat-o într-un asemenea hal încât în ziua de azi a devenit banal să pici în ea. 

Să vă explic chestiunea în termeni teoretici, după care vom trece la partea practică. Luați lumea în care trăiți, proximitatea voastră imediată și pe cea extinsă. Aveți acolo mai multe tipuri de oameni: unii săraci, alții bogați. Unii o duc mai bine, alții o duc mai prost. Independent de starea materială, unii sunt mai fericiți, alții sunt triști. Sau unii nebuni de-a binelea. Priviți cu atenție la ceea ce eu numesc „lumea imediată”. Aceea este lumea reală, în care vă petreceți 99% din timp. Doar pasager o părăsiți(concediu, deplasări de scurtă durată, etc.). Dar chiar și când o părăsiți, tot în ea rămâneți deoarece sunteți conectați. Doar hotărârile radicale - gen mă mut în altă localitate sau în altă țară - vă fac să o părăsiți și să intrați într-o altă realitate imediată, în mare cu aceleași caracteristici.

Practic întreaga voastră viață se desfășoară în acea realitate, în colțul vostru de lume. Acolo aveți totul: realizarea, înfrângerea, ispita, izbânda s.a.m.d. Puteți vedea limpede că asupra colțului vostru de lume acționează aceleași forțe, aceleași legi, aceleași influențe. Cu toate acestea, pentru unii e mai bine, pentru alții e mai rău. Și uite-așa apare întrebarea: de ce mie îmi merge mai rău decât celuilalt? Apoi vine frustrarea: ăla e mai prost ca mine, e mai neșlefuit, mai rudimentar și, cu toate acestea, o duce mai bine. De ce? Nu cred că e om care să nu fi fost ros de întrebarea aceasta. De altfel, a ajuns de-a dreptul frustrantă pentru majoritatea covârșitoare a oamenilor. 

Bun, hai să ne așezăm și să analizăm pe îndelete. Cine e de vină? Limitându-ți orizontul la nivelul lumii tale, poți limpede să găsești răspunsul. Doar că, de cele mai multe ori, răspunsul este unul deranjant întrucât inevitabil se ajunge la noi înșine. Iar nouă ne e teribil de greu să recunoaștem că, până la urmă, vina în ceea ce ne privește, ne cam aparține în totalitate. Altfel cum se face că unii sunt mai fericiți decât tine, practic în aceleași condiții? Și fix aici, în acest punct nevralgic, vine înșelăciunea.

Mecanismul e unul banal. Psihicul tău e cel care-ți joacă feste. Caută să te protejeze încercând să găsească un vinovat extern. Doar că acest vinovat nu poate fi din cercul tău imediat întrucât inconștient știi că se va dovedi că nu acolo e vina. De aceea nu te duci la vecin să-i ceri socoteală pentru faptul că ai rămas fără bani. Ai fi penibil, ai ajunge de râs. Iar inconștientul tău știe asta. Motiv pentru care caută un dușman inaccesibil, unul care nu poate riposta. Și-aici așează societatea așa-zis democratică cea mai mare capcană a istoriei: vinovatul de serviciu, sub forma politicianului, a președintelui, premierului s.a.m.d.

Cine e de vină pentru că ai rămas fără bani? Cu siguranță nu tu, ci vreunul de prin Parlament. Și uite-așa, timpul îți trece înjurându-l pe acela în loc să cauți să-ți rezolvi problema. Care problemă ține de cercul tău imediat, de modul în care îți asiguri resursele, de lumea ta și nicidecum de lumea la care te uiți în mod fals, așteptându-te să-ți rezolve problemele. 

Să ne înțelegem. Nu vreau să-i absolv pe politicieni de vreo vină. De atâta amar de vreme spun că cea mai mare parte a răului vine de la ei. Mă rog, nu de la ei, ci de la sistem în ansamblul său. Doar că problemele care vin de la ei „radiază” în mod egal asupra lumii tale. Cu siguranță că un bou nemernic precum Bolojan e vinovat 100% pentru creșterea generalizată a prețurilor, cu siguranță că un diliu precum Nicu Psihicu nu are unde să ne ducă în altă parte decât în prăpastie, dar povestea la care trebuie să te gândești este alta. Atâta timp cât în proximitatea ta sunt oameni fericiți, atunci înseamnă că acei oameni au reușit să găsească antidotul la „radiația malefică” venită de sus și care acționează la fel asupra tuturor. Deci chestiunea la care trebuie să te gândești este cum de ceilalți au găsit o soluție, în timp ce tu nu.

Societatea noastră e perversă tocmai din cauză că te ajută să găsești facil un dușman intangibil, pe care să dai vina. Cu toate că asta îți rezolvă frustrarea de moment, nu-ți vindecă durerea. Ba, mai mult, mascând-o, o face să crească în intensitate și să se cronicizeze. Până când? Păi până când o iei razna. Devii paralizat, ai impresia că orice pas îți este interzis de „marele dușman”. Culmea, indivizi care sunt de-a dreptul insignifianți în realitatea ta, ajung să te blocheze. De ce? Pentru că mintea îți joacă feste: pentru a te proteja, te încurajează să găsești vina în altă parte, cât mai îndepărtat de tine, cât mai inaccesibil, astfel încât să te mulțumești cu gândul că „oricum n-am ce să fac”.

Treptat, astfel de distorsiuni devin din ce în ce mai mari. Și, în paralel, viața ți se distruge. Ai speranțe zadarnice că următorul care va veni îți va rezolva problema. Dar nu se întâmplă deoarece așa ceva e imposibil. Și-l înjuri pentru că „te-a trădat”. Faci asta uitând că problemele pe care le ai țin de realitatea ta imediată, nu de un politician abstract care oricum e pus acolo să joace un rol, să canalizeze disperările și frustrările oamenilor. Latura perversă a actualei societăți e aici, în modul în care îți oferă pe tavă astfel de „refugii”. Și-o face pentru că mersul sistemului este alimentat de gradul de frustrare a societății. 

Bolnăviciunea societății în ansamblul său e o garanție că artizanii sistemului își conservă puterea. E micul element care nu e scris nicăieri. Atâta timp cât te raportezi la „instrumentele de hulă” pe care ți le pune la dispoziție cu voioșie societatea, nu ai altă direcție decât una a ratării și a transformării tale într-o unealtă a sistemului. Dacă însă ai puterea să îți confrunți slăbiciunile, să înțelegi ce anume te ține în lanțuri și să depășești confortul dat de identificarea „dușmanului extern” responsabil de eșecurile tale, abia de la acel moment începi să trăiești. 

Coincidențe?

Ieri, pe seară. M-am oprit din drumul meu ca să mănânc pe undeva. Firele de întuneric începuseră să se prelingă ușor prin lumină, făcând lumea puțin mai neclară, dar, în același timp, împroșcând-o cu mister. Mergeam pe străzile orașului aceluia și, sincer să fiu, nu știam de ce-o fac. Nu mai aveam mult până acasă, dar am preferat să mă opresc acolo. Uneori pașii mă poartă aiurea, dar eu îi las să-și facă de cap.

Cum ești modelat?

De fiecare dată când se anunță o vreme ceva mai călduță, căruța cu proști de la INMH se răstoarnă în platourile TV explicând cum e cu „încălzirea globală”. Dacă plouă, e jale: Arafat dă cu coduri roșii de parcă s-ar rupe norii. Iar în final totul se dovedește a fi fost o binecuvântată ploaie răcoritoare de vară. Dar prostul se îngrijorează, în timp ce unii se tăvălesc pe jos.

Ucraina update. Rusia intră în război

Cu toate că nu doream să revin, o să fac o scurtă actualizare a articolului de duminică întrucât au apărut numeroase informații suplimentare esențiale. De asemenea, atacurile Rusiei nu s-au oprit, arătând cât se poate de clar că suntem într-o nouă etapă a conflictului, de data aceasta una radicală.

Ce semnificația eu ultimele dezvoltări din Ucraina?

Operațiunea din Ucraina a intrat într-o nouă etapă. Ultima în granițele actuale! Ceea ce vedem acum este cimentarea unei așezări definitive a forțelor Rusiei în vederea asigurării unei centuri de siguranță extinse. „Cu cât mai multe crime sunt săvârșite împotriva populației noastre civile, cu atât mai mare va trebui să fie zona de siguranță pe care Federația Rusă trebuie să și-o asigure în teritoriul inamic” - a spus Putin, preluând de facto operațiunile militare împotriva Ucrainei. Iar „centura” este posibil să nu se refere strict la Ucraina!

A doua pisică arătată lui Bolojan. Dar nu-s motive de bucurie!

Scandalul bătrânilor de la Oradea îl lovește frontal pe Bolojan. A doua oară după scandalul Ciucu. Și ceva îmi spune că ceea ce se pregătește să iasă la suprafață este cu mult mai mare.

Cine sapa groapa altuia...

Încep cu o chestiune care pare uitată. După atacul terorist ucrainean asupra Constanței, Nicu Psihicu a spus că în 7-10 zile vom avea un raport. Au trecut trei săptămâni, iar raportul canci! Nicu Psihicu îl face și pe ăsta exact ca pe cel cu anularea alegerilor. La calendele grecești.

Nu este oare surprinzător când toți tefeleii se bucură văzând atacurile teroriste ale ucrainenilor? Toți proștii care jubilează când află că vreo dronă nefericită a mai omorât niște copii sau că a mai dărâmat un bloc de locuințe. Oare câți dintre tefeleii din Constanța ar fi fost fericiți ca victime ale atacului terorist ucrainean? Întreb, nu dau cu parul!

Și nu o fac gratuit, ci asumat întrucât sunt ferm convins că după ce se va fi terminat conflictul cu Rusia, bandiții ucraineni - care acum își fac de cap pe front - vor face pasul către civilie ca mafioți, cu toate deprinderile necesare. Europenii nu au habar ce îi așteaptă și, mai ales, care va fi costul pe care-l vor plăti pentru susținerea abominațiunii de la Kiev.

O scurtă introducere în ceea ce „va să vie” deja a prins tracțiune. Monaco. Ieri, în jurul orei 21, liniștea a fost zdruncinată de o explozie petrecută la intrarea într-un imobil de lux aparținând magnatului ucrainean Vadim Iermolaev. Cu toate că, în esență, Iermolaev e un bandit de drumul mare, își ducea existența discret, în Principat. 

Ca idee, el este cel mai influent afacerist din estul Ucrainei și cel mai mare dezvoltator imobiliar din Dnipropetrovsk. Dar nu doar atât. El deține fabrici de mase plastice și de materiale de construcții, terenuri și afaceri agricole, diverse instituții de caritate s.am.d. În principal, grupul afaceristului ucrainean este cel mai mare conglomerat industrial din Est.

Ceea ce e interesant este că o parte destul de consistentă a investițiilor sale erau în Crimeea. După ce rușii și-au luat peninsula înapoi, pare că Iermolaev a picat la pace cu ei, conducându-și afacerile prin intermediul unor interpuși. Venirea la putere a piticului drogangiu de la Kiev l-a cam pus în dificultate pe magnatul ucrainean, care s-a prefăcut că nu știe „legea împărțirii” cu gașca lui Zelensky. De aceea a fost nevoit s-o șteargă din Ucraina și să-și ia cetățenie ... cipriotă. 

Acum nu vă lăsați orbiți de aparenta „onorabilitate” a personajului. În afara acestora, Iermolaev este un mafiot în toată regula. Băiatul său e capul unei rețele infracționale care a lăsat fără bani numeroși creduli din Europa. Poate ați auzit de oameni cărora li s-au promis câștiguri din plasamente în criptomonede. Inclusiv pe Telegram e un fals Dan Diaconu care promite astfel de plasamente dubioase și care le fură banii celor care cred că e vorba de mine! Eio bine, cea mai mare parte a rețelei de escroci era coordonată de Arthur Iermolaev, fiul oligarhului, iar call center-ele erau în Ucraina. 

Artur Iermolaev a fost prins de Europol și condamnat de autoritățile estoniene pentru infracțiunile menționate. Ceea ce e ciudat e că la noi, cu toate că au fost foarte mulți păgubiți prin astfel de scheme, autoritățile nu au făcut nimic pentru protejarea cetățenilor. Cel puțin estonienii, pentru nu-l condamna cu executare pe Arthur Iermolaev, l-au fript de 8.5 milioane de dolari! 

Să revenim acum la atacul terorist din Monaco. Un rucsac încărcat cu material exploziv, șuruburi și alte bucăți metalice(menite a cauza răni grave) a fost detonat la intrarea în imobilul deținut de oligarh. Au fost răniți Iermolaev, soția și copilul. Autoritățile spun că sunt pe urmele făptașului, dar la cât de eficientă e poliția franceză și la cât de protejată e Ucraina, e clar că făptașul va fi prins doar dacă se va dori acoperirea adevăratului făptaș.

După cum se știe, Iermolaev este certat la cuțite cu Zelensky. La fel a fost certat cu piticul și fostul consilier prezidențial Andriy Portnov. Iar drept răzbunare a fost împușcat în mai anul trecut la Madrid de doi criminai rămași necunoscuți. Interesant, nu-i așa? 

Aceste crime pe care vi le-am prezentat sunt însă doar chestiuni minore față de ceea ce va urma. Gândiți-vă la toți acei azoviști scăpați de sub control, care-și alimentau frustrările comițând acte oribile pe front. Ce vor face ei când vor rămâne fără „obiectul muncii”? Dacă mai țineți minte mafia rusă de după căderea URSS, puteți întrezări scenariul sumbru de care va avea parte UE.