Situația de la ANCPI continuă până mâine. Așa spun ei. Teoretic, pe 22 iulie toate serviciile ar trebui să fie repornite. Acum, din punct de vedere strict IT, putem spune că „se mai întâmplă”. Că e inacceptabil să ai o asemenea oprire a activității, e altă treabă. Mai ales când e vorba de un astfel de serviciu care, realmente, a blocat întreg sistemul imobiliar al țării. Imaginați-vă că nu s-au putut face înscrieri sau ridicări de ipoteci, nu s-au putut face transferuri de proprietăți s.a.m.d. O bucată din economie s-a blocat.
Dar ceea ce trebuie să ne intereseze e altceva, iar, din acest punct de vedere, întreaga tărășenie de la ANCPI are tâlcul ei, de o importanță copleșitoare. Suntem în plin proces de invadare a vieților noastre de către digital. Nu doar că avem tot soiul de gadgeturi care transmit în demență date „la centru”, dar inclusiv statul e tentat să-și exercite tirania sa pentru digitalizarea vieților noastre. Agresiunea cu noua carte electronică de identitate e mai mult decât evidentă.
Să facem o teleportare imaginară într-un viitor apropiat. Nu mai există cash, totul e electronic. Plățile sunt fluide, aproape că nici nu mai ai noțiunea banului. Sau, mai bine spus, o ai doar atunci când banca te anunță că ți-ai atins limita de îndatorare, astfel încât nu mai poți cheltui nimic până când nu plătești dobanzile și mai adaugi bani. Dar e bine! Ți-e foame, e suficient să o spui: în zece minute ți se spune că masa este pusă. Trei feluri de mâncare, dintre cele preferate de tine. După care pleci. Te întâlnești cu prietenii. Nu mai ai habar de aprovizionare, de curățenie, de absolut nimic. Când vii acasă totul e lună. Niciun stres.
Mă rog, asta ar fi varianta ideală, la care unii speră din toată inima și care, pe cei cu capul pe umeri, îi sperie îngrozitor. Și-acum să introducem elementul neprevăzut, cel mai banal. Din cauza unor sabotaje în lanț, rețeaua de energie electrică pică. Inițial e un disconfort suportabil. Oamenii ȘITU că e ceva temporar și de aceea nu-și fac nicio problemă. Ba, mai mult, mai glumesc între ei la telefon. Pentru că telefoanele încă merg. Chiar dacă noi nu avem lumină, centrele de date, site-urile pentru comunicația mobilă, serviciile financiare s.a.m.d. merg fără probleme. Poți chiar să ieși la un restaurant deoarece plățile sunt procesate. Doar că totul se cam face pe întuneric.
După o zi începi să-ți faci probleme. Echipamentele din casă și-au cam terminat energia. Frigiderul trebuie dezghețat și spălat, iar mâncarea din el aruncată. Liniștea devine din ce în ce mai apăsătoare. Te trezești că nu mai funcționează nici gazele. Cauți cu disperare ceva de mâncare, dar nu ai decât prea puține chestii neperisabile. Ar trebui să mergi să-ți cumperi, dar cu ce plătești? În situația ta e toată lumea. Stați în fața magazinului așteptând o minune. Magazinul însă e ca un buncăr. Înainte de a-și epuiza energia, i s-au închis ușile. Doar prin zona de evacuare a gunoaielor e mișcare. Cu ultimele fire de energie din acumulatori, magazinul își golește stocul de mărfuri perisabile care, din cauză că au stat în căldură, au un miros greu. Oamenii se uită pierduți. Obloanele grele, din oțel, se lasă zgomotos, iar zăvoarele se aud din interior. E acel scenariu la care nu se aștepta nimeni, dar care e obligatoriu de implementat.
După încă vreo câteva zile rămâi fără mâncare. Și n-ai de unde să iei. Chiar dacă ai avea, nu ai bani, pentru că sistemele sunt închise. N-ai cui să-i ceri socoteală. Serverul care-ți ține gestiunea banilor tăi e undeva, departe. În realitate nimeni nu știe unde. Și chiar dacă ar ști, la ce-ar ajuta? Doar să te răzbuni. Așa că stai și te cuprinde un fir rece de transpirație pe șira spinării. Ești terminat și nu înțelegi ce ți se întâmplă!
Situația, cu toate că e preluată dintr-un ipotetic viitor, e absolut identică inclusiv azi. Constatăm cum un banal atac asupra unui registru - pentru că, în ultimă instanță, asta e respectiva instituție, are capacitatea de a bloca întreaga țară din punct de vedere imobiliar. Vă imaginați că un atac asupra Spațiului Privat Virtual de la ANAF ar putea pune pe brânci întreaga economie națională? Și aici nici măcar nu e vorba de bani virtuali, ci, pur și simplu, de niște instituții ale statului care au ajuns să fie - la modul inutil - cuplate la economie.
Poate că ar fi un exercițiu serios pentru oricine să-și evalueze reziliența proprie din acest punct de vedere. Dacă începând de mâine n-ar funcționa absolut niciun serviciu electronic, cât ai rezista? Sau, mai bine spus, ai rezista? Dacă serviciile centralizate(distribuțiile de utilități) ar crăpa, ce-ai face? Dacă nu ai avea apa, energie s.a.m.d. cum te-ai descurca? Te-ai gândit la posibilitatea asta? Știu că nu, dar ar trebui s-o faci. Nu de alta, dar într-un scenariu nerezonabil, asta face diferența dintre viață și moarte.
