marți, 15 octombrie 2019

Facts

1

PIB-ul României a crescut cu 35% de când „Ciuma Roşie” a preluat guvernarea de la de la „Guvernul meu”, recte Cioloş. Care „Guvern al meu” reuşise în doar un an să producă ţării un dezastru de proporţii: creşterea deficitului bugetar, scăderea drastică a colectărilor de taxe şi impozite, blocarea economiei, ştrangularea absorbţiei de fonduri etc.

Datoria publică a ţării este mai mică în prezent cu aproape 8% decât la preluarea guvernării de către PSD. Avem una dintre cele mai mici datorii din lume raportate la PIB, de doar 35.1% din PIB. Imaginaţi-vă că dacă nu ar fi existat tiriplicii băsescu-boc, datoria publică externă a ţării ar fi fost azi de sub 15 mld$!


Colectarea la TVA în vremea Guvernului Cioloş s-a dus în păpuşoi. Ce-i drept, nici în prezent nu e grozavă, ţara fiind în topul UE la deficitul de colectare. Însă, chiar şi-aşa, sumele colectate s-au îmbunătăţit cu 14%. Probabil vă întrebaţi de ce doar atât de puţin. Mai ţineţi minte propunerea legislativă legată de plata defalcată a TVA-ului? Ar fi adus colectarea la 100%, doar că ar fi picat mafia protejată de securişti, care se îndoapă cu nesimţire din furtul TVA. Aşa că s-au făcut presiuni imense pentru trântirea respectivei reglementări. Fapt care s-a întâmplat.

Sistemul public de pensii, în ciuda mâncătorilor de rahat, e mai solid decât oricând, asta în condiţiile în care pensiile au crescut. Colectarea s-a îmbunătăţit substanţial. Singura problemă este reprezentată de pensiile speciale ale securiştilor şi magistraţilor care, fără a contribui la sistem, sug cea mai mare parte a sa. Însă, desigur, nici naiba nu se va autosesiza în acest caz.

Sunt doar patru elemente care demonstrează cu vârf şi îndesat că, în ciuda mâncătorilor de căcat, în România se trăieşte mai bine de când „ciuma roşie” e la putere. Performanţe similare nu vor fi atinse de niciun guvern „dă dreapta” pentru un motiv cât se poate de banal: le e foame, vin să fure, să jefuiască precum lăcustele. Şi nu numai ei, ci mai ales mahării care le-au tot ţinut spatele. Notaţi-vă vă rog datele pe care vi le-am dat. De-acum trebuie să vă obişnuiţi cu minusul. Cu minusul şi cu propaganda.

2

Când le arăţi cretinilor cifre, ei inventează imbecilităţi. Asta s-a întâmplat cu ultima postarea mea anterioară(1). Le-am dat câteva cifre şi, automat, propagandiştii au început să latre isteric la lună. Tactica e una banală şi consacrată: tu spui că lumea are apă la robinet, iar ei contrează spunând că e rău pentru că ieri unu' se pişa pe stradă.

Zice un 'telectual liberal că „dăgeaba a crescut PIB-ul, că asta nu să vede în buzunarele la oameni”. Cică e cea mai rapidă devalorizare a monedei naţionale şi, vezi Doamne!, de-aici rezultă că, de fapt, puterea de cumpărare a scăzut, iar creşterile au fost în vânt. Să mori tu, măi tiripliciule? Hai să vedem cum stau treburile.

Salariul mediu în România era la începutul anului 2017 de 512 EUR. Calculat la cursul de ieri(care include „distorsiunea 'Werner cel prost' care vrea Guvernul mieu”) acesta este de 640 EUR, aşadar cu 25% mai mult. Punctul de pensie, la venirea „ciumei roşii”, era de 195 EUR. Acum, tot raportându-ne la cursul generat de „ciuma Werner”, punctul de pensie e de 266 EUR, adică avem o creştere reală de 36%!!! Mai vreţi? Pensia minimă a crescut de la 89 EUR la 148 EUR, adică amărâţii au cu 66% mai mulţi EUR în buzunar. La fel şi cu salariul minim care a crescut de la 280 EUR la 494 EUR, adică un mizilic de 76% pe plus în termeni reali.

Dar, desigur, în România se trăieşte rău! La fel se întâmpla şi când salariile medicilor creşteau accelerat, iar propaganda ne demonstra „cu cifre” pe care nu le arătau că acestea au scăzut. Şi tot la fel, pe măsură ce pensiile creşteau, propagandiştii mâncau rahat că acestea scad.

O altă tactică iubită de propagandişti e proiectarea în viitor. „Da, bă, pare bine acum, dar de fapt e dezastru că dezechilibre, deficite bugetare şi alte chestii pe care voi, proştii, nu le înţelegeţi”. E unu' Câţu, geniul pustiu al finanţelor liberale, care ne tot spune că se prăbuşeşte ţara. La fiecare început de an, căcatul ăsta povestea cum se prăbuşeşte economia din cauza „măsurilor aberante” ale PSD. În septembrie 2017 estima un deficit bugetar de aproape 5%. Economistu' lu' peşte, la 9 luni nu a fost în stare să dea o estimare cât de cât logică a deficitului la 12 luni, care a fost de 2.88%. În decembrie 2017, acelaşi geniu pustiu ne recita ca din carte: „deficitele au explodat, moneda a picat, veniturile fiscale sunt supraestimate cu cel puţin 8.6 mld. RON!!!”. Aproape că-ţi venea să fugi din ţară. În martie 2018, acelaşi Câţu revenea în forţă comparându-ne cu Grecia, Venezuela, Argentina. Ce mai, eram în prăpastie şi se apropia inevitabil momentul în care „românii trebuiau să plătească politica PSD”. Ce s-a întâmplat în 2018 ştim toţi. Economia a mers şnur. Ca şi în 2019 de altfel.

O repet de-atâta timp: rahatul ăsta de Câţu a fost economist şef al ING. Vă imaginaţi ce rezerve de genii sunt prin băncile noastre dacă ăsta era economist şef? Mă rog, mai aveţi un exemplu, pe Ionuţ Dumitru, guşatul de la Raiffeisen, la fel de aberant în estimări. Sau pe Libocor de la BRD(nici nu mai ştiu dacă infatuatul ăsta se mai învârte pe-acolo). Dacă-i iei la scuturat vezi că nu e nimic de ei. Dar, până la urmă, cu ce naiba să defilezi când la vârf se-nvârt oameni precum Croitoru, Isar, Eugen Rădulescu sau acel repetitor savant de şabloane şi nonsensuri Daniel Dăianu?

Nu vreau să mă întind prea mult. Vreau doar să subliniez că, la treizeci de ani de la Revoluţie, societatea românească încă e cu fundu-n sus: proştii sunt percepuţi ca deştepţi, iar cei care într-adevăr au ceva de spus şi sunt cu toţi boii acasă sunt arătaţi cu degetul. Pentru actuala stare de fapt vina aparţine omului de rând care s-a lăsat îndobitocit până la un nivel extrem. Pur şi simplu e inadmisibil să fii atât de prost precum e o mult prea mare parte a semenilor noştri. De-aceea spun că-şi merită soarta. Dacă până acum au fost nemulţumiţi că le-au crescut veniturile şi, orbiţi de propagandă, susţineau că le-au scăzut, iaca a venit timpul s-o ia şi-n bot: de-acum înainte vor avea de-a face cu tăieri, dar propaganda le va spune că le e bine. Şi ei vor fi fericiţi.

Şi uite-aşa, toată lumea e fericită. Proştii vor trage precum măgarul lui Nastratin care tot spera că, trăgând mai tare, va ajunge la morcovul pe care stăpânul său i-l ţinea în faţă. De mâncat nu vor mai mânca, dar li se va spune că e bine. Iar când vor muri, oficialii statului de drepţi se vor întreba la fel ca Nastratin Hogea: „Cum naiba de-aţi murit tocmai acum când vă învăţaserăţi să nu mai mâncaţi?”. 

vineri, 11 octombrie 2019

Marea Mafie

Când Plăvanul a fost chemat la Casa Albă aşa cum chemi chelnerul la cazino, Trump i-a trasat nişte sarcini legate de afacerile de corupţie ale lui Biden, zis şi Prostovanul. Acum, prin prisma renumelui lui Biden de posesor al unui creier deficient, ar trebui să vă daţi seama că, între el şi Plăvan n-are cum să nu se dezvolte o relaţie nativă de simpatie. Doar sunt pe aceeaşi baricadă a IQ-ului insuficient. Însă asta nu e singura poveste sulfuroasă.

luni, 7 octombrie 2019

Biciul fermecat

În urmă cu vreo doi ani(sper să nu mă înşele memoria) spuneam că producătorii de telefoane mobile din China nu se mai uită la marile nume din industrie, precum Samsung sau Apple, ci concurează doar între ei. N-o să vă spun ce-a fost la gura criticilor mei, doar mă legam de monştrii sacri pieţelor. Cum pot să spun ceva de Samsung, care Samsung e liderul absolut?

Iată că a venit momentul adevărului. Samsung şi-a închis ultima fabrică de telefoane pe care-o mai avea în China, cea din Huizhou. Cota de piaţă a companiei coreene pe piaţa din China a scăzut de la 20% - cât avea în vremurile bune - la sub 1% în prezent. Vedetele pieţei chinezeşti se numesc Huawei(36%), vivo(19%), Oppo(18%), Xiaomi(12%), etc. Samsung nu mai există! Iar Apple vine abia după cei enumeraţi, cu o cotă de doar 6%, în scădere drastică.

vineri, 4 octombrie 2019

Mlaştina

Dacă m-ar pune cineva fi să caut un indicator relevant pentru starea unei naţiuni nu m-aş uita la indicatori palpabili gen PIB sau la alţii ideatici precum „Fericirea Internă Brută” din Bhutan. M-aş opri la un indicator greu măsurabil, dar esenţial şi foarte uşor de perceput de la nivelul străzii. N-o să vă întind curiozitatea la maxim şi-o să vă spun încă de acum cum se numeşte acest indicator: „gradul de degenerare” sau, prescurtat, GD.

Din însăşi denumirea sa ne putem da seama că e greu măsurabil. Teoretic ar trebui să iei un eşantion reprezentativ de populaţie şi, pe baza acestuia, să stabileşti ce procent de indivizi degeneraţi ai. Teoretic spun, deoarece practic ar fi mult mai dificil întrucât ai avea probleme serioase în ceea ce priveşte construirea eşantionului. Dincolo de eşantion, probabil vă gândiţi la greutatea de identificare a degeneratului. Cum faci să introduci pe cineva în această categorie? La prima vedere pare greu, dar e mai simplu decât vă imaginaţi.

Există o metodologie nu doar clară, dar şi simplă de definire a imbecilului. Totul e descris într-o carte pe care o citeşti în aproximativ douăzeci de minute: „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” a lui Carlo M. Cippola. Celebrul profesor de istorie a economiei a reuşit ca, în doar câteva pagini, să „separe apele” într-un mod remarcabil. Dacă n-aţi citit-o, daţi fuga la librărie sau furaţi-o de unde apucaţi întrucât e revelatoare. Pe scurt, Cippola formulează cinci legi ale imbecilităţii, după cum urmează:
1. Omul subestimează numărul imbecililor care-l înconjoară.
2. Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calităţi ale sale.
3. Prostul – este acea persoană a cărei acţiune produce pierderi altor oameni şi lui însuşi inclusiv.
4. Deștepții mereu subestimează potențialul distructiv al proștilor.
Legea nr. 3 dă împarte oamenii în patru categorii: naivii(N) - cei care acţionează în defavoarea lor, dar aduc beneficii altora,  deştepţii(D) - cei care acţionează atât în favoarea lor cât şi a celorlalţi, infractorii(I) - cei care acţionează în favoarea lor, dar în defavoarea celorlalţi şi proştii(P), cei care acţionează atât în defavoarea lor cât şi a celorlalţi. 

Cu acest bagaj teoretic la teşcherea, ne dăm seama limpede că identificarea degeneraţilor e mai simplă decât ne-am imagina. Simplitatea metodei însă, în mod paradoxal, face aproape imposibil de calculat la modul riguros procentul de degeneraţi dintr-un eşantion deoarece ar fi nevoie să observi o perioadă de timp fiecare individ în parte pentru a-l putea include în una dintre cele patru categorii. Însă, la fel de adevărat este că, la nivel de grup, GD e simplu de perceput. Îţi poţi da seama rapid dacă un grup de oameni are un grad de degenerare mai mare decât un alt grup. La fel stau lucrurile şi la nivelul naţiunilor: amestecându-te printre oamenii simpli, îţi poţi da seama cam care e gradul de degenerare al acelei naţiuni fără a sta să faci calcule complicate. 

De cele mai multe ori, gradul de degenerare al unei naţiuni se poate determina din studierea conducătorilor împinşi în faţă de acea naţiune. Trump, Macron, Merkel sunt răspunsuri depline în ceea ce priveşte gradul de degenerare al naţiunilor pe care le conduc. E limpede că gradul de degenerare e mare atunci când alegi un prost, un infractor sau un naiv deoarece ştii sigur că-ţi faci un rău iremediabil prin această alegere. 

Să luăm acum cazul nostru. Nu doar că suntem conduşi de-un prost suprem - Plăvanul, dar la fiecare nivel iese în frunte un alt prost. Indiferent că ne place sau nu, realitatea tragică în care ne scufundăm e că pe ăştia noi i-am adus la putere, astfel încât e de-a dreptul banal de constatat că gradul de degenerare al naţiunii e unul înfiorător de mare. 

Sondajele dau un procent covârşitor, de peste 40% în favoarea Plăvanului. Înţelegeţi ce spun? Peste 40% îl preferă pe Plăvan, în ciuda dovezilor irefutabile de prostie şi ticăloşie. Alţi 12%-14% o au în preferinţe pe Veorica şi un număr similar pe Barna. În cazul votanţilor de „Veorica” ne e limpede cum stă treaba, dar, totuşi, cât de prostovan trebuie să fii ca să-l votezi pe Barna? Privind cu un ochi la lista de candidaţi şi cu celălalt la preferinţele electoratului ne rezultă că doar un procent de aproximativ 20% din populaţie e nedegenerată. Chiar şi acest procent ar putea fi mult mai mic de-atât, doar Legea 1 ne spune limpede că, în general, suntem tentaţi să subestimăm numărul imbecililor.

Acestea fiind zise, vă întreb sincer: ce mai e de făcut? Cu un asemenea procent covârşitor de degeneraţi, naţiunea e realmente paralizată. Practic nu mai avem nicio şansă. N-am avut noi şanse în Interbelic, atunci când a ieşit la lumină o generaţie sclipitoare de tineri. Cum am putea avea acum, când suntem copleşiţi de degenerare? Credeţi că mai avem vreo cale de ieşire? Eu unul sunt sceptic şi mă gândesc că doar soluţiile extreme ne-ar mai putea salva. Ştiu că aşa gândesc doar oamenii dezarmaţi, care se simt neputincioşi. 

Dincolo de scenarii şi gânduri, cred totuşi că e util să înţelegem cam care e raportul de forţe. Şi, mai mult, odată ce-am înţeles, pasul următor e acela de a-i căuta pe cei care nu-s imbecili şi a încerca să-i uneşti cumva într-o comunitate. Comunitatea non degeneraţilor, aceasta cred că e singura cale de salvare la care ne mai putem gândi. Chiar dacă e mică, cel puţin îi poate oferi fiecăruia dintre cei care mai sunt normali în ţara asta anormală un minim suport. Altfel, în cazul în care ne vom complace în continuare în actuala stare de fapt, mai devreme sau mai târziu vom fi înghiţiţi de mlaştină. Gândiţi-vă bine la asta!

marți, 1 octombrie 2019

Bani murdari

Iqbal Khan, un private banker care intenţiona să plece de la Credit Suisse, s-a trezit că face obiectul unei filări. Aflându-se în centrul Zurich-ului cu sotia sa, şi-a dat seama că e urmărit insistent de o maşină. A frânat, a reuşit să ia câteva instantanee cu urmăritorii săi şi s-a plâns poliţiei.

luni, 30 septembrie 2019

REPOrtarea mizeriei

De o bună bucată de vreme FED-ul inundă piaţa cu lichiditate prin operaţiuni repo overnight, al căror volum a crescut de la 75 mld$ la 100 mld$. De asemenea, facilităţile la două săptămâni şi-au dublat volumele, de la 30 mld$ la 60 mld$. Toată lumea saltă din umeri în faţa acestor cifre seci şi nu înţelege de ce intervine FED-ul în piaţă.

marți, 24 septembrie 2019

Poporul nostru şi statul altora

O să vă spun un lucru care mă ruşinează, dar pe care trebuie să-l spun. În cazul în care ar fi reuşit să strângă semnăturile necesare candidaturii, eu n-aş fi votat cu Liviu Pleşoianu. Aş fi făcut acelaşi lucru pe care îl voi face, adică să stau acasă pentru a nu mai lua încă odată ţeapa unei curse în care candidează doar iepuri ai unei puteri ticăloase din umbră.