Yalta 2.0: de ce Rusia, SUA și China trebuie să convină asupra unor noi reguli pentru ordinea mondială

V-am tradus mai jos un articol recent de-al economistului Sergei Glaziev, preluat din cotidianul economic Vedomosti. Glaziev este una dintre eminențele cenușii reale ale Kremlinului și arhitectul al sistemului financiar-economic al Rusiei care s-a dovedit a fi rezilient în condiții considerate imposibile de oricine în perioada premergătoare conflictului din Ucraina. 

Veți înțelege din articolul de mai jos, într-un mod cât se poate de simplu și logic,  care-s vectorii de putere, ce anume dorește fiecare parte, și la ce putem să ne așteptăm în oricare dintre scenariile viitoare. Este, consider eu, un document cât se poate de coerent despre lumea în care trăim și direcția spre care evoluează aceasta.

Nu aș fi tentat să mă declar tributar ideilor exprimate frumos și al idealurilor la care visează oricine. Cu siguranță, orice tip de „ordine mondială” are în subsidiar termenii și condițiile scrise cu litere mici și care sunt aplicabile celor slabi. Nu-s adeptul „cavalerului pe cal alb”. Dar, dincolo de cuvinte, avem acțiunile, forțele care se confruntă și posibilele rezultante ale acestora. Iar meritul articolului de mai jos este acela de a sintetiza interacțiunile marilor puteri și direcțiile care ar putea urma. Lectură plăcută! 

Yalta 2.0: de ce Rusia, SUA și China trebuie să convină asupra unor noi reguli pentru ordinea mondială

Serghei Glaziev

1. Lumea se află într-un proces de tranziție sistemică

Ordinea mondială contemporană traversează o criză sistemică, provocată de schimbarea paradigmelor tehnologice și economice mondiale. Nu se prăbușește doar vechea arhitectură a securității internaționale: se schimbă centrele economice de putere, sistemul financiar, liderii tehnologici și chiar principiile de interacțiune internațională.

Tranziția de la paradigma economică mondială imperială la cea integrală a început odată cu destrămarea URSS și culminează acum cu prăbușirea Pax Americana. Vechile instituții internaționale nu mai sunt capabile să asigure stabilitatea, în timp ce cele noi prind contur în mijlocul unei lupte între vechile și noile centre de putere. În timpul schimbării anterioare a paradigmelor economice mondiale, această luptă a fost mediată de Primul și de Al Doilea Război Mondial, conflicte provocate de Marea Britanie în încercarea de a-și păstra dominația globală. Deși Marea Britanie și-a atins obiectivele în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial a dus la dezintegrarea imperiului ei colonial, iar lumea a trecut la o paradigmă economică mondială imperială bipolară, cu centre în URSS și în Statele Unite.

Actuala tranziție se desfășoară și ea printr-un război mondial, prin care elita conducătoare a Statelor Unite încearcă să păstreze hegemonia globală pe care și-a instaurat-o după prăbușirea URSS. Deși este un război hibrid, în care liniile principale ale frontului trec prin spațiul cognitiv-informațional și prin cel economico-financiar, izbucnirile sale pot degenera în orice moment într-un război nuclear. Acțiunile militare din Ucraina și Iran, criza sistemică din Europa, războaiele financiare și comerciale, ridicarea unor bariere tehnologice și cursa înarmărilor care implică inteligența artificială, pot părea probleme izolate. În realitate, ele sunt legate între ele prin procesul general de schimbare a paradigmei economice mondiale.

Tocmai de aceea există acum o necesitate istorică pentru o nouă „Yalta“, a cărei agendă istorică nu ar trebui să fie împărțirea lumii între câteva puteri. Sarcina sa este, mai degrabă, să convină asupra unor reguli de coexistență pașnică în lumea policentrică care se conturează.

2. Trei lideri, o unică șansă istorică

În februarie 1945, Stalin, Roosevelt și Churchill s-au întâlnit la Yalta. Războiul încă se desfășura, dar liderii înțelegeau deja că victoria asupra nazismului nu garanta, în sine, pacea. Trebuia stabilit un nou sistem de relații internaționale. Atunci erau în discuție împărțirea sferelor de influență, crearea Organizației Națiunilor Unite și principii capabile să prevină repetarea unei catastrofe globale. Această înțelegere în trei a oprit alunecarea lumii în haos și a pus bazele unei ordini care a durat decenii.

Astăzi situația este diferită, dar analogia este clară: omenirea a ajuns din nou la un punct de cotitură istoric. Miza nu mai este împărțirea unei lumi postbelice, ci păstrarea ei, mai exact o înțelegere asupra regulilor de coexistență pașnică a statelor în cadrul sistemului multipolar în curs de formare.

Comunitatea de experți discută posibilitatea unei întâlniri a liderilor Rusiei, Statelor Unite și Chinei în marja summitului APEC de la Shenzhen. O astfel de întâlnire ar putea da un impuls semnificativ unui proces de negociere în care interesele principalelor centre civilizaționale ale lumii să fie aduse în acord cu reguli comune de securitate și dezvoltare.

Analogia istorică arată astfel: Statele Unite reiau astăzi rolul Marii Britanii, încercând să-și mențină dominația globală; China, ca SUA la Yalta, urmărește să-și continue transformarea într-o putere globală de prim rang; iar Rusia, ca URSS, are nevoie de victorie pentru a-și asigura propria supraviețuire și dezvoltarea suverană.

În consecință, diferă și motivațiile participanților. Trump se află în situația cea mai dificilă, deoarece nu are în spate un consens național.

Se știe acum că, la Yalta, Churchill ascundea o ranchiună: planul perfid, Operațiunea „Unthinkable“, prin care urma să accepte o capitulare separată a Germaniei și, în alianță cu rămășițele Wehrmachtului, să lanseze un atac asupra URSS pentru a distruge țara noastră. Ar fi fost o repetare a încercării făcute după Primul Război Mondial, când foștii aliați din Antanta au lansat o intervenție armată menită să dezmembreze Rusia în sfere de influență.

Trump, mânat de ideea „Make America Great Again“, are motivații asemănătoare: să întărească poziția SUA în rivalitatea cu China, pe seama Rusiei și a Europei. Îl îndeamnă atât precedentul istoric al avântului economic american, alimentat de un aflux masiv de capital și de talente din Europa în timpul războaielor mondiale din secolul trecut, cât și criza actuală a economiei americane, în care deprecierea activelor fixe o depășește pe cea a înlocuirii lor, din lipsă de investiții productive. Elita conducătoare americană a căutat în mod tradițional să depășească asemenea tendințe prin instigarea la războaie în străinătate, pentru a asigura un flux de resurse din națiunile devastate de război.

O escaladare a războiului hibrid mondial ar putea fi însă catastrofală pentru Statele Unite, declanșând prăbușirea bulei cu valoare de cvadrilioane de dolari a instrumentelor financiare derivate și a bulei de mii de miliarde de dolari din evaluarea companiilor care dezvoltă inteligență artificială, inclusiv pentru aplicații militare. Rusia dispune, în plus, de un „ac“ capabil să spargă aceste bule. Dacă s-ar întâmpla asta, puterea financiară și militară a Statelor Unite s-ar dezumfla, piramida financiară a datoriei lor naționale s-ar prăbuși, iar dolarul și-ar pierde statutul de monedă de rezervă globală: Pax Americana ar repeta soarta Imperiului Britanic.

Așadar, Trump are cu siguranță motive să negocieze: păstrarea rolului central al dolarului rămâne, obiectiv, un interes vital al Statelor Unite. Alte națiuni caută să se îndepărteze de dependența de dolar pentru a-și proteja activele și pentru a-și pune operațiunile de plată și decontare la adăpost de riscuri. Soluția posibilă nu este distrugerea sistemului monetar și financiar global, ci transformarea lui într-o arhitectură multivalutară. Dolarul și-ar putea păstra rolul internațional, în timp ce utilizarea monedelor naționale, regionale și internaționale de decontare se extinde și se creează mecanisme independente de plată și decontare.

În acest fel, concurența financiară se transformă dintr-o sursă de confruntare într-un element al unui sistem global complementar.

Motivația conducerii Chinei este simplă și este declarată deschis în inițiativele președintelui Xi Jinping, precum „comunitatea cu un viitor comun pentru omenire“, „Inițiativa Centura și Drumul“ și „Inițiativa Globală pentru Dezvoltare“. Pentru a menține ritmuri ridicate de creștere economică și poziția de principală putere industrială a lumii, China are nevoie de pace. Ea a devenit deja centrul apariției noii paradigme economice mondiale, în jurul căreia s-a format un nou centru al dezvoltării.

Aceasta a fost posibilă printr-un sistem de gestionare a dezvoltării socio-economice cu un ordin de mărime mai eficient decât cele ale URSS sau ale Statelor Unite, iar alte națiuni asiatice încearcă să implementeze elemente ale acestuia. A început un ciclu asiatic secular de acumulare de capital, care va defini dezvoltarea economică globală pe parcursul întregului secol curent.

Motivația conducerii Rusiei este și ea clară și transparentă și a fost expusă în repetate rânduri în declarațiile președintelui Vladimir V. Putin: construirea unei lumi multipolare bazate pe respect reciproc față de suveranitatea națională, avantaj reciproc și cooperare voluntară. Exemple ale acestei abordări sunt structurile de integrare la a căror creare a participat Rusia, precum Statul Unional, UEE, CSI, OCS și BRICS. Rămâne de actualitate și inițiativa șefului statului rus de a înființa un Parteneriat Eurasiatic Extins.

3. Obiectivul principal: un nou sistem global de securitate

Astfel, pozițiile Rusiei și Chinei converg și sunt consolidate de parteneriatul lor strategic. Elita conducătoare din Statele Unite rămâne mânată de setea de hegemonie globală, deși se află în derută după eșecul celei de-a treia etape a strategiei nebunești a lui Brzezinski (transformarea Ucrainei într-un stat anti-rus; ruperea Europei de Rusia; instalarea unui regim marionetă în Rusia; distrugerea Iranului; izolarea Chinei). Încercarea de a sări direct la a patra etapă și de a zdrobi Iranul s-a soldat cu o catastrofă pentru SUA, comparabilă cu fiasco-ul din 1956 al încercărilor britanice și franceze de a recâștiga controlul asupra Canalului Suez. Aceste evenimente ilustrează clar deplasarea centrelor de putere ale lumii și marchează încheierea tranziției către o nouă paradigmă economică internațională. Se pare că Trump înțelege acest lucru și este pe deplin capabil să „încheie o înțelegere“ care păstrează măreția SUA fără a face rău celorlalte centre ale unei lumi multipolare.

Obiectul unui acord între cele trei mari puteri ar trebui să fie întregul complex de factori ai securității internaționale și ai stabilității strategice: stabilirea unor sisteme de securitate cibernetică și interzicerea folosirii inteligenței artificiale pentru a ucide ființe umane; securitatea biologică, inclusiv interzicerea sintetizării de microorganisme patogene pentru om; și restabilirea controlului asupra neproliferării armelor de distrugere în masă.

O parte pozitivă a agendei ar putea fi discutarea unor abordări pentru dezvoltarea unor sisteme comune de securitate planetară împotriva amenințărilor spațiale, climatice și tectonice, în interesul întregii omeniri.

Este necesară trecerea de la logica descurajării reciproce la principiul securității indivizibile, concept susținut constant de diplomația rusă: securitatea unei națiuni nu poate fi obținută în detrimentul securității alteia.

4. Paradigma economică mondială integrală

Această nouă ordine este numită „integrală“ deoarece combină planificarea strategică cu mecanismele pieței, suveranitatea națională cu cooperarea internațională, dezvoltarea tehnologică cu obiectivele sociale. Statul acționează ca integrator al intereselor diverselor grupuri sociale, pe baza criteriului general al bunăstării generale. El supraveghează circulația banilor, cu scopul de a pune toate resursele disponibile în slujba procesului de reproducție extinsă a economiei.

Fundamentul ei economic îl constituie prioritatea producției și a investițiilor productive; dezvoltarea infrastructurii, a științei, a educației și a capitalului uman; stimularea ciclurilor de investiții pe termen lung; și extinderea cooperării internaționale.

În locul concurenței pentru posibilitatea de a extrage rentă din slăbiciunile altor națiuni, apare un sistem de interdependență, în care dezvoltarea unui partener devine o condiție prealabilă a propriei dezvoltări. Globalizarea liberală este înlocuită de investiția comună ca principal motor al cooperării economice internaționale.

Astfel se conturează un nou principiu al economiei globale: nu un joc cu sumă nulă, ci extinderea colectivă a spațiului de dezvoltare. În acest context, securitatea europeană ar trebui urmărită nu prin izolarea, cu atât mai puțin prin distrugerea Rusiei (așa cum susțin revanșarzii dezlănțuiți), ci ar trebui să devină parte a unei noi arhitecturi pan-eurasiatice, și nu o continuare a confruntării între blocuri.

5. Valorile comune, premisă a stabilității

Niciun sistem de securitate nu va dăinui însă dacă este lipsit de o fundație spirituală și morală. Nu este vorba de impunerea unui cod civilizațional unic întregii lumi. Rusia, China, India, Statele Unite, Europa, națiunile lumii islamice și alte civilizații au propriile tradiții istorice și culturale distincte.

Totuși, în ciuda acestei mari diversități, omenirea se poate sprijini pe un minimum comun de principii spirituale și morale: demnitatea persoanei, viața, familia, dreptatea, suveranitatea, onestitatea, respectul reciproc, munca constructivă și responsabilitatea față de generațiile viitoare. Tocmai acest minimum permite unor civilizații diferite să coexiste fără a-și abandona identitatea.

O analiză comparativă a valorilor asiatice, rusești și europene dezvăluie acest nucleu, pe baza căruia se poate ajunge la înțelegere reciprocă și se poate construi un viitor comun pentru omenire. Politicienii occidentali vor trebui, desigur, să renunțe la instrumentele lor preferate: minciuna și înșelarea partenerilor. Deși o astfel de schimbare ar putea necesita o schimbare de generație, ea trebuie începută acum, prin crearea unei rețele globale de interacțiune internațională onestă și responsabilă între oameni din națiuni și civilizații diverse, de dragul păstrării și al înaintării omenirii.

Valorile comune nu sunt un scop în sine, ci fundamentul social al securității și dezvoltării colective.

6. Spațiul informațional

Mediul informațional capătă o importanță aparte. Platformele digitale moderne pot nu doar să conecteze oamenii, ci și să le comercializeze atenția, să exploateze vulnerabilitățile cognitive și să faciliteze răspândirea conținutului distructiv.

Prin urmare, alături de securitatea fizică și cea economică, este esențial să se stabilească securitatea informațională a indivizilor și a societății.

Este sarcina statului și a societății să creeze condiții în care mediul digital să încurajeze educația, creativitatea, autorealizarea constructivă și implicarea civică responsabilă, în loc să transforme atenția umană într-un obiect de exploatare.

7. Principiile Yalta 2.0

O nouă arhitectură s-ar putea sprijini pe câteva principii fundamentale:

— Indivizibilitatea securității. Securitatea unei țări nu trebuie obținută în detrimentul securității alteia.

— Egalitatea suverană. Toate țările au dreptul de a-și determina în mod independent propria cale de dezvoltare.

— Prioritatea Cartei ONU. Dreptul internațional trebuie să servească drept fundament comun al securității.

— Policentrismul. Apariția mai multor centre de dezvoltare ar trebui să devină baza echilibrului, și nu o sursă de noi confruntări.

— Abordarea cauzelor profunde ale conflictelor. O pace durabilă este imposibilă fără eliminarea cauzelor care au dat naștere unui conflict.

— Dezvoltarea în comun. Interdependența economică trebuie transformată dintr-un instrument de presiune într-un mecanism de cooperare pe termen lung.

— Stabilitatea strategică. Rezultatul principal al unui nou sistem trebuie să fie eliminarea posibilității unei catastrofe globale.

8. De la Yalta 2.0 la o nouă arhitectură globală

„Yalta 2.0“ nu este numele unei conferințe. Este o formulă politică pentru tranziția omenirii de la un sistem de relații internaționale la altul.

Nucleul ei practic este o nouă arhitectură de securitate, care blochează folosirea oricăror tehnologii a căror aplicare militară ar putea duce la distrugerea omenirii.

Baza ei economică este o paradigmă economică mondială integrală, care combină planificarea strategică, piața, suveranitatea și cooperarea internațională.

Fundamentul ei social îl constituie principiile spirituale și morale comune întregii omeniri, cu păstrarea diversității civilizațiilor.

Conținutul ei istoric este trecerea de la logica confruntării la o logică a dezvoltării comune.

Lumea de astăzi nu are nevoie de o nouă reîmpărțire a sferelor de influență. Are nevoie de noi reguli de coexistență.

În 1945, Yalta a ajutat la întemeierea sistemului global postbelic. În secolul al XXI-lea, omenirea trebuie să facă următorul pas: să creeze un sistem de relații internaționale în care securitatea să nu necesite pregătirea de război, dezvoltarea economică să nu implice exploatarea celor slabi, iar diversitatea civilizațiilor să devină o sursă de cooperare, și nu de conflict.

Există speranța că o Yalta 2.0 poate deschide calea către o lume stabilă, sigură, binevoitoare și armonioasă, atât pentru cei care trăiesc astăzi, cât și pentru toți cei care vor veni după noi.

Europa și economia ei

Hai să fim verzi, așa că vom începe din Franța. Ați auzit de „Proiectul Carbon”, mai precis „gigafabrica” de panouri solare de la Fos-sur-Mer(lângă Marsilia)? A fost considerat simbolul suveranității franceze în domeniul energiei verzi. Cu toate acestea, cred că nu știți povestea!

1.5 miliarde de euro investiție inițială, 45 de hectare dimensiunea facilității și o producție anuală de 10 milioane de panouri solare. Proiectul aducea 3000 de locuri de muncă directe, având un impact deosebit asupra zonei. Totul minunat. Doar că „simbolul” a murit înainte de ridicarea sediului. Chiar dacă se obținuseră autorizațiile de construcție, compania a anunțat brutal abandonul definitiv al proiectului. 

Cum e totuși posibil ca un astfel de proiect să se prăbușească într-un mod atât de banal, prin retragerea investitorilor? Totuși, Europa este „farul călăuzitor” în domeniul așa-ziselor „energii verzi”. Proiectul de la Fos-sur-Mer era coloana vertebrală a „decarbonizării” Hexagonului. De ce s-a prăbușit? 

Aparent a fost vorba de un vid legislativ care ar fi trebuit să oblige cumpărătorii de panouri fotovoltaice din UE să cumpere doar produse europene. Adică să blocheze orice import. Culmea, un astfel de act nu s-a dat din cauză că, în final, ar fi condus la ... oprirea adopției panourilor solare întrucât mai e un element care trebuie luat în calcul.

Un modul fotovoltaic produs în Europa costă cam 25,5-40 de cenți pe watt, în timp ce un panou similar livrat de China în Europa se vinde cu doar 8-12 cenți pe watt!!! E vorba de un preț de vânzare de trei-patru ori mai mic decât cel de producție în Europa. UE acuză China de subvenționare a producției ceea ce e absolut aberant întrucât nimeni pe lumea asta nu poate subvenționa un produs astfel încât să se vândă de trei-patru ori mai ieftin. E ilogic. Însă adevărul e dezarmant.

Ceea ce se petrece cu prețurile panourilor fotovoltaice chinezești este, într-adevăr dramatic. Da, chinezii au ajuns să vândă panourile solare sub prețul de producție. Doar că acesta este un efect nu al subvențiilor statului - care nu mai există și care oricum nu ar avea cum să susțină astfel de aberații - ci al hiperconcurenței. Fabricile de panouri solare din China s-au dezvoltat sub impulsul imobiliarelor în creștere. Când piața imobiliară de-acolo s-a prăbușit, producătorii s-au trezit cu o capacitate imensă de producție(care ar acoperi de două ori cererea mondială) și cu stocuri pe măsură. Motiv pentru care a început un război al prețurilor. Iar prețurile au scăzut sub cele de producție deoarece atunci când ai o astfel de situație lupți pentru cash-flow în speranța că celălalt se va sufoca primul, iar tu vei recupera după ce se va rarefia piața. 

Ce-avem aici? Vă spun eu, e vorba de ceva ce îi face să tremure pe occidentali. Nu, nu e subvenția guvernului chinez, nu-i o tactică mârșavă, ci are un nume inventat tot de Occident. Îi spune capitalism pur, concurență atroce, performanță, lupta pentru cota de piață. Ceea ce prin Occident nu prea mai întâlnești. 

Cu toate acestea, punând prețurile reale pe masă, vom constata că și dacă ar fi să se elimine pierderile chinezilor, prețul lor de vânzare ar crește pe la 12-14 cenți per watt, adică tot de două ori sub cel de producție din Europa. Iar aici problema e majoră. 

Energia fotovoltaică a fost descoperită în Germania, astfel încât țara e logic să-și asume un rol primar în această industrie. Astfel, SolarWorld era un nume. A căzut dramatic în 2017, când a intrat în insolvență. S-au găsit până la urmă niște investitori din Qatar care s-o salveze, dar în 2018 a intrat definitiv în faliment. Motivul? Model de business învechit și costuri fixe mari. 

Dar de Meyer Burger ați auzit? Inițial un producător de de echipamente și utilaje de înaltă precizie pentru industria solară(fabricau cele mai bune mașini de tăiat și procesat celule din lume), convertit la producător de celule solare deoarece piața de utilaje se mutase în Asia! În Europa au mizat pe panouri de înaltă performanță, dar când au văzut că situația e abruptă, au căutat salvarea în SUA. Aiurea! În iunie 2025, filiala din Germania a depus cererea de faliment, iar liniile de producție din SUA au fost oprite. 

E deja un leitmotiv. Toate aceste companii au încercat imposibilul: să facă producție competitivă de masă într-o regiune cu costuri ridicate(energia, birocrația și forța de muncă din Europa), concurând cu o piață hiper-competitivă și hiper-optimizată precum cea chineză. E imposibil, iar ceea ce v-am povestit până e doar cântecul de lebădă a ceea ce urmează(și pe care v-o tot povestesc de mult timp).

Industria auto e și ea una tot de masă. Iar faptul că producătorii iconici de automobile sunt situați în Europa poate părea până de curând o redută mult prea greu de cucerit. Aiurea! Dezintegrarea se vede deja la lumina zilei. Volkswagen s-a confruntat cu o înjumătățire a profitului, compania fiind nevoită să facă concedieri masive(100 000 de oameni). BMW și-a dus estimările pentru marja operațională din sectorul auto la niveluri infime, cuprinse între -0,5% și 0,5%. Mercedes-Benz s-a trezit că piața de lux din China - pe care o domina - a fost cucerită de producătorii locali, iar agențiile internaționale de rating au retrogradat perspectivele producătorului, subliniind că marjele operaționale și fluxurile de numerar s-au redus sever față de anii anteriori. E chin și jale.

În Franța, Stellantis a fost adusă aproape de faliment de un manager tembel, care-a tras strict pentru salariul său, ducând producătorul celor mai „emoționale”  mașini direct în gard. Supraviețuirea grupului vine din participația minoritară la Leapmotor, producător chinez care a și început să preia din fabricile Stellantis din Europa(de exemplu pe cea din Polonia).

Doar că BYD a vândut peste 23.000 de vehicule în Germania în 2025, ceea ce corespunde unei creșteri de șapte ori față de anul precedent, iar în noiembrie anul trecut, înmatriculările lunare în Germania au crescut cu 834% față de anul precedent. Mărcile chinezești reprezintă deja 11% din vânzările de mașini noi în întreaga Europă, iar în segmentul vehiculelor hibride plug-in, din trei vândute, una e chinezească. Iar aproape încă una e ori coreeană, ori japoneză. Cum e posibil așa ceva?

Să vă mai spun ceva, legat de bateriilșe care electrifică noile mașini. Bloomberg remarcă faptul că pentru aceeași baterie, cea chinezească costă cam 84 de dolari pe kWh, în timp ce cea europeană e cu 56% mai scumpă. Motivul nu-s subvențiile chinezești, așa cum arată cu degetul nulitățile de la Bruxelles, ci realitate că 70% din costul bateriilor vine din materii prime. Și-aici avem un exemplu clasic: peste 90% din rafinarea grafitului anodic global controlat de China. V-aș putea da și alte exemple, dar n-am avea nici spațiu și nici voi răbdare să le derulați până la capăt. 

Ce se întâmplă? Pe măsură ce Europa se centralizează devenind din ce în ce mai socialistă, nu mai ascultă vocile disperate de la bază care arată dezastrul în care ne cufundăm. La vârf, specialiștii în nimic știu perfect normele și normulițele care au ajuns să reglementeze inclusiv curbura bananei. Așa s-a ajuns la cea mai cretină construcție posibilă, în care prostia s-a cristalizat la vârf, condamnând baza la sărăcie. Cu o asemenea conducere nu e de mirare sărăcirea zilnică a cetățeanului european, scăderea constantă a nivelului de trai și îngroparea din ce în ce mai mult în cenușiu. 

Culmea, la nivel de statistici, totul e beton. De exemplu, statistic, un neamț trăiește mai bine acum decât în anii 90, doar că statistica nu spune toată povestea. De exemplu, comparând mașinile de spălat de azi cu cele de acum 30 de ani, acestea sunt de 3 ori mai ieftine, dar au o durată de viață de 6-7 ori mai mică. O mașină cumpărată în anii 80-90 funcționează acum fără probleme și fară vizite dese la service, în timp ce una de azi mai ai puțin și iei service-ul după tine. 

În epoca de dinainte de UE, în special în anii '70–'90, Germania avea un model clar: un singur venit mediu într-o familie permitea plata unei locuințe, creșterea a doi copii, o mașină fiabilă, concedii anuale și o bătrânețe liniștită.

Astăzi, chiar dacă pe hârtie germanul are acces la tehnologie infinit mai avansată, costurile fixe obligatorii și nesiguranța viitorului fac ca nivelul de trai real - înțeles ca liniște financiară și durabilitate - să fie puternic inferior celui din generația anterioară. Iar ceea ce vă spun aici nu e valabil doar pentru Germania, ci pentru toți membrii UE!

Chestiunea deranjantă e că ceea ce vedem acum am mai văzut-o acum 40 de ani în Estul Europei, înainte de 1989. Aceeași prăbușire, aceeași criză a energiei, a aprovizionării, dar, mai ales, aceeași lipsă de sens. Asta e Europa de azi. Cei care cred că se mai poate vindeca sunt copii. Europa e într-o cădere iremediabilă, iar noi, din păcate, nu ne vom trezi nici măcar atunci când vom ajunge pe fundul gropii. Priviți lumea așa cum e, nu cum vi se spune că e!

AI de budoar

Există un mare scandal în SUA, legat de amantlâcul dintre Jensen Huang, șef al Nvidia, și Alice Huang, bănuită că ar fi un spion al Chinei, strecurat în așternuturile șefului celei mai importante companii pentru AI-ul american. OK, treaba e una de cancan, dar media occidentală i-a dat o valoare atât de mare încât a reușit prăbușirea acțiunilor Nvidia la bursă. Iată de ce am decis ca azi să vă prezint povestea reală, așa cum rezultă din ceea ce există concret la ora actuală, nu poveștile de budoar răspândite de niște securiști americani proști.

Analiza rezultatelor financiare ale principalelor companii americane

Evoluția bursei americane, demnă de celebrele „montagnes russes”, pare o poveste despre dimensiunea irațională a ființei. Însă nu e nici pe departe așa, treburile fiind, în realitate, mai grave de-atât! În timp ce toată lumea așteaptă spargerea bulei AI, „datele pieței” contrazic pesimiștii, aruncându-le în schimb coroane de laur optimiștilor(adică tâmpiților). Chiar dacă pot părea dur, îmi voi justifica opiniile dure în cele ce urmează, pe baza datelor financiare recent publicate. 

Care e „manualul” utilizat în cazul ideilor rebele?

Una dintre cele mai eficiente metode de interzicere a unei idei este aceea de compromitere. Sforarii din toate vremurile s-au folosit de ea, dar de dus la apogeu au dus-o teoreticienii Școlii de la Frankfurt, sociologi ca Pierre Bourdieu sau politologi precum Cass Sunstein. Atunci când ai toată puterea în mâini, e simplu să interzici. Doar că istoria ne-a arătat de atâtea ori că interzicerea fățișă creează frustrări care, la un moment dat, s-ar putea să te dărâme. Indiferent cât de puternic ai fi. 

Trump pierde alegerile. Care sunt consecințele

Pierderea alegerilor de către Trump era previzibilă. De altfel, cei care mă citesc știu bine că am prevăzut catastrofa sa electorală încă de pe vremea când se juca la modul imbecil cu taxele vamale. Sau, mai recent, la aventura iraniană. Am explicat de fiecare dată că sunt jocuri absolut cretine care vor avea consecințe nefaste. Și asta se vede. Începerea conflictului cu Iranul a fost picătura care a umplut paharul. Pur și simplu, n-ai cum să fii atât de prost și să nu înțelegi că te arunci în mocirlă. Trump fix așa a fost!

Cum ai devenit bolșevic?

Am publicat aseară pe DDWall un articol referitor la evenimentul lui Simonis de la Timișoara, atrăgând atenția că e un non-subiect cu iz marxisto-bolșevic. Din reacțiile care mi-au venit mi-am dat seama cât de prost e omul de rând. A luat-o peste bot cu propaganda și se lasă prostit în continuare. Înțeleg că atunci când câștigi câțiva firfirei pe lună, meniul de 500 EUR ți se pare de pe altă planetă, dar de-aici și până la a te apuca să preiei șabloanele propagandei și a nu observa că ești folosit la modul prostesc e cu totul altceva.