Epstein cu steroizi

Ce-ați spune dacă aș afirma cu tărie că, în timp ce noi, ăștia normali, ne uităm cu ură și cu sârbă la ceea ce ni se servește în dosarele Epstein, tot ce mișcă în lumea asta este gestionat de un Epstein chiar mai mare? Dacă v-aș spune că cineva are o putere imensă, dată de faptul că deține secretele mizerabile ale tuturor jegurilor împinse în față pentru a ne conduce? Ce-ați spune dacă v-aș zice că dosarul Epstein este pistol cu apă pe lângă ceea ce deține noul Epstein? Păi știu: mi-ați spune că sunt conspiraționist. La fel mi-ați spus și cu ocazia „fișierelor Podesta”(ah, se pare că ați uitat!), la fel mi-ați spus și cu ocazia serverului lui Hillary Clinton, cu ocazia dosarului inițial Epstein sau cu ocazia laptopului deviantului fiu al lui Biden. 

Ei bine, eu vă spun că noul Epstein are date compromițătoare colosale despre orice om politic sau șef de companie și asta fără să fi organizat petreceri destrăbălate, altele decât cele pentru propria-i plăcere. Și, ca să fie treaba treabă, vă voi mai spune că una dintre petrecerile sale dark a fost organizată ... în România. Curioși? Ei, numele personajului e ultra-cunoscut: Peter Thiel. Iar baza sa imensă de informații provine din ascultarea a tot ce mișcă. Legal sau ilegal culese, informațiile ajung la Palatir-ul lui Thiel, după care el oferă „servicii specifice” statelor care sunt interesate de produsele sale. În principal SUA, desigur. Vreți să știți ce putere are Thiel? Vă voi spune doar că unul ca Trump pentru Thiel e un șoricel în fața unui elefant. Nu spuneți că exagerez că nu-i așa! Dacă vrea, Thiel poate da lumea peste cap cu o sutime din informațiile pe care le deține.

Zilele trecute, Kim Dotcom a publicat pe contul său de X o „știre” cu iz SF, pe care v-o redau integral mai jos:

„Se pare că Palantir a fost atacat de hackeri. Un agent de inteligență artificială a fost folosit pentru a obține acces la nivel de superutilizator și iată ce se presupune că au găsit hackerii:

Peter Thiel și Alex Karp comit o supraveghere în masă a liderilor mondiali și a titanilor industriei la scară largă. Au mii de ore de conversații transcrise și indexate între Donald Trump, JD Vance și Elon Musk. Au creat backdoor-uri în dispozitivele, mașinile și avioanele liderilor mondiali și au acumulat cea mai mare arhivă de materiale de șantaj.

Palantir ajută la fabricarea de capabilități nucleare și de arme biologice pentru Ucraina și lucrează îndeaproape cu CIA pentru a învinge Rusia. Ei cred că sunt la un an distanță de obiectiv și intenționează să realizeze acest lucru ținând Rusia ocupată cu negocieri inutile de pace.

Palantir este responsabil pentru majoritatea morților palestiniene din Gaza. Ei au dezvoltat inteligența artificială pentru a ajuta Israelul. Palantir este o ramură a CIA și toate datele de la clienții internaționali sunt copiate într-un cloud de spionaj al CIA.

Palantir a devenit cea mai periculoasă companie din lume. Dacă lucrezi acolo, ai tot dreptul să știi că AI-ul Palantir este folosit pentru astfel de acțiuni, fără ca tu să fii conștient de asta.

Datele Palentir pe care hackerii le-ar fi adunat vor fi transmise Rusiei și/sau Chinei. Am fost ales ca partener de încredere pentru această publicare. Nu sunt implicat în atacul cibernetic Palentir și nu-i cunosc pe hackeri. Dar știu că atacul cibernetic a avut loc.”

Pare o postare cu exagerări, pe care Kim Dotcom le mai face. Mulți dintre cei care intră în ițele cu care operează Kim Dotcom, ajung la absolutizări care-i descalifică. Mă rog, e un subiect destul de vast pe care tot vreau să-l atac, dar pe care îl amân pentru că e teribil de mult de scris. Să revenim însă la postare. Nu știu cât de adevărată este postarea în ceea ce privește hacking-ul asupra Palantir. Pare desprins din SF. Însă, în ceea ce privește informațiile pe care le-ar putea scurge de-acolo cineva care le-ar fura date, sunt ferm convins că e adevărat.

Dar, ca să nu mai vorbim aiurea în vânt, eu unul o să vă ofer o lecție istorică despre cum se întâlnesc „marile spirite” pe același teritoriu. În 2015, Amir Elichai(fost ofițer în forțele speciale israeliene), Alex Dizengof, Yony Yatsun și Lital Leshem înființează o societate al cărei nume era Reporty Homeland Security. Ideea i-a venit lui Elichai după ce a fost jefuit pe o plajă din Tel Aviv și a realizat cât de greu este pentru serviciile de urgență să localizeze precis un apelant. În 2018, compania s-a rebranduit în Carbyne și și-a mutat sediul central la New York, păstrând centrul de R&D în Tel Aviv. Tehnologia lor a început să fie implementată în sute de centre 911 din Statele Unite, Mexic și Europa.

Ca idee, tehnologia Carbyne transformă un simplu apel telefonic într-o sesiune de streaming video și date. Și, mai mult decât atât, „suge” absolut tot ce poate din convorbire, pompând totul în serverele companiei. De ce am ales această companie? Nu întâmplător ci pentru că, atunci când era startup, unul dintre primii investitori a fost premierul israelian de atunci, Ehud Barak. Doar că Ehud Barak a fost doar un proxy, în timp dovedindu-se că banii proveneau de la ... Jeffery Epstein. Interesant, nu-i așa? Doar că aici e abia începutul. 

În august 2018, Founders Fund(firma de venture capital co-fondată de Peter Thiel) a condus o rundă de finanțare de tip Series B în valoare de 15 milioane de dolari pentru Carbyne. În urma acestei investiții, Trae Stephens, partener la Founders Fund și apropiat al lui Thiel, s-a alăturat consiliului consultativ al companiei. Thiel a investit, de asemenea, în Carbyne și prin intermediul Mithril Capital, un alt fond pe care l-a co-fondat.

Dosarele Epstein ne scot în evidență însă un adevăr tulburător, anume că Ehud Barak, la acea vreme președintele Carbyne, a fost cel care a facilitat legătura cu Thiel. E-mailuri scurse au arătat că Jeffrey Epstein a încercat să folosească relația sa strânsă cu Peter Thiel(pe care îl numea "un mare prieten") pentru a promova interesele Carbyne și pentru a-i pune în contact pe oficialii israelieni cu miliardarul american. Deși un purtător de cuvânt al lui Thiel a negat că Epstein ar fi fost "coproprietar" al fondurilor sale, s-a confirmat că Epstein a fost un "limited partner" în Valar Ventures, o altă firmă administrată de echipa lui Thiel. Și uite-așa, marile spirite își dau mâna peste timp, având investiții comune în companii care se ocupă, în realitate, cu supravegherea în masă.

Dacă bănuiți că ceea ce face Carbyne ține de lumea tehnologică, vă înșelați amarnic. În consiliul lor de administrație au fost permanent figuri de prim rang ale statului subteran american sau israelian, precum: Michael Chertoff(fost secretar al Homeland Security în SUA), David Petraeus (fost director CIA) sau  Pinchas Buchris(fost comandant al Unității 8200 - serviciul de spionaj cibernetic al Israelului). 

Doar cele trei nume anterior menționate au rolul de a vă face să tremurați. Să vă mai spun și că în noiembrie 2025, gigantul Axon Enterprise(liderul mondial în camere corporale pentru poliție) a achiziționat Carbyne pentru aproximativ 625 de milioane de dolari? Ce vă spune accesul la voce și date în același timp și, mai ales, cât de mare e bogăția de date colectate de la camerele corporale ale agenților de poliție. Ca să fac o paranteză, vă voi mai spune că, în ciuda faptului că Motorola(competitorul direct al Axon) este furnizorul camerelor corporale ale agenților români de poliție, acestea sunt proiectate să funcționeze într-un ecosistem de urgență Carbyne. Cool, nu-i așa?

V-am dat informația nu pentru a divaga, ci pentru a înțelege că Palantir-ul lui  Thiel este doar vârful vizibil al unui aisberg copleșitor cu tentacule peste tot. Thiel are interese într-o groază de firme de aceeași factură care ridică numeroase semne de întrebare. Ceea ce ne face să realizăm că, în realitate, Thiel este moștenitorul din umbră al rețelei lui Epstein. E o congruență foarte mare și de-a dreptul dubioasă între interesele celor doi, precum și „marea prietenie” dintre ei, ca să nu mai vorbesc despre cercurile comune de prieteni. 

Să închidem acum subiectul. După ce Kim Dotcom a publicat postarea redată aici, s-au mai întâmplat niște evenimente. Un grup de 13 angajați ai Palantir au plecat din companie, trimițând o scrisoare deschisă care s-a viralizat și a cărei esență este în câteva fraze: „Palantir este complice prin normalizarea autoritarismul sub pretextul unei «revoluții» conduse de oligarhi. Trebuie să rezistăm acestei tendințe”. Apoi, cei de la Anthropic s-au trezit eliminați din toate contractele guvernamentale după ce s-au plâns la Palantir că produsul lor de inteligență artificială - Claude - a fost utilizat pentru omorârea venezuelenilor în operațiunea specială americană. 

Ar mai fi câteva elemente de adăugat, de data aceasta despre un alt personaj absolut deviant, din punctul meu de vedere: Alexander Karp, cel care este confondator și CEO al Palantir. Dar nu-mi mai pierd vremea întrucât nu ne-ar duce la alte concluzii.

Așadar, noul Epstein este printre noi, infinit mai puternic și mai tehnologizat decât fostul Epstein. Și, dacă vechiul Epstein era obligat să organizeze respectivele petreceri grotești pentru a strânge dovezi de șantaj, noul Epstein nu mai trebuie să se murdărească întrucât are deja toate dovezile necesare, strânse strict prin tehnici de spionaj. Cu alte cuvinte, devianții împinși la putere își sapă singuri groapa și, când tolba e plină de dovezi, sunt numai buni să fie puși în față deoarece e suficient material penal de șantaj. Așa funcționează lumea, dragii mei!

Momentul în care trebuie să te regândești ca om

Am, fost șocat zilele trecute. Nu știu dacă ați auzit de Seedance 2.0, un generator AI de clipuri video. Noi monitorizăm activ mișcările de pe piața AI, iar ceea ce face ByteDance este absolut remarcabil. Chiar aș vrea să le fac o vizită doar pentru a înțelege ce sistem de organizare au, ce reguli de business practică  și multe alte elemente. Sunt o companie de-a dreptul extraordinară, al cărei buzz nu e creat artificial de marketing, ci de produsele lor. Să revin la Seedance. 

Ziua în care se întoarce foaia

E imposibil să nu fi dat în viața asta de indivizi inițial exagerat de politicoși, care vă acordau o atenție sporită, tratându-vă ca pe regi și care, după ce și-au văzut sacii în căruță, să întoarcă foaia, tratându-vă cu indiferență sau chiar jignindu-vă. Oricine trece prin așa ceva, nimeni nu e ferit. Ei, dar ce se întâmplă când așa ceva se petrece la nivel de țară? Ați fi tentați să spuneți că n-aveți idee cum e. Culmea, am trăit-o pe noi, dar n-ați realizat-o. Iată de ce, în cele ce urmează, o să vă dau câteva exemple relevante pentru a înțelege în profunzime fenomenul, pentru a-i vedea „semnele prevestitoare” și ceea ce urmează după ce se declanșează „schimbarea de atitudine”.

De ce a intrat România în recesiune? Explicația pe care nu ți-o va da nimeni!

„România a intrat în recesiune, de ce nu comentezi asta?” - mi-a scris un cititor revoltat într-un comentariu. Și chiar m-am enervat, desigur inutil. Când ești de partea asta a tastaturii și știi ce-ai scris de-a lungul timpului, te enervează astfel de comentarii și tinzi să-i răspunzi radical: „Am comentat-o când toți spuneau că n-o să fie!”. Doar că omul ăla n-are nicio vină. El e un vizitator pasager pe blog sau pe rețelele de socializare și a ajuns la articol întâmplător. Nu are viziunea a ceea ce am scris pentru că vede strict articolul sau postarea respectivă. Și e normal să i se pară nepotrivit ca eu să vorbesc despre Iran, Rusia, geopolitică etc. în condițiile în care aici a luat for țara. Dar realitatea e aceeași: am spus încă de la primele măsuri că dobitocul de la Oradia ne va băga în recesiune. Mai mult am avertizat că va fi dezastruos faptul că marea criză care urmează ne va lua foarte de jos, scufundându-ne la un maxim pe care nici măcar nu ni-l putem imagina acum. Nu în ultimul rând, am estimat o cădere de 7% pentru economia românească în 2026. 

Propagande jenante și realități usturătoare

Tot aud idioțenii de genul „De ce n-au terminat rușii conflictul în trei zile?” sau „De ce durează atât de mult războiul din Ucraina?”. Teoretic sunt întrebări legitime dacă luăm ca bază diferențele militare dintre cele două țări. Și, totuși, sunt aspecte pe care nu vrea să le înțeleagă nimeni. Culmea, dacă în ceea ce privește publicul de la noi confuziile sunt de înțeles - întrucât suntem permanent sub asaltul fake news-urilor propagandei de război coordonate de Marea Britanie, este de-a dreptul de neînțeles atitudinea bloggerilor militari ruși care, fără probleme, ar putea fi preluați de propaganda ucraineană. Vă spun sincer că dacă vrei să citești critici vehemente ale armatei ruse nu trebuie să mergi spre propaganda ucraineană, ci spre bloggerii ruși care uneori sunt într-o asemenea stare de vehemență încât îi bănuiești că au pactizat cu dușmanul.

Să vă dau un exemplu recent. A explodat presa pro-ucraineană în ceea ce privește mega-contraatacul efectuat de ucraineni care au reușit o spectaculoasă pătrundere de 20 kilometri în zona Zaporoja. Dacă stai și judeci logic, ai impresia că rușii sunt niște pămpălăi. Păi cum vine asta, te câcâi atâta ca să ajungi la periferia Zaporojei și vine ucraineanul și-ți trage o directă de te-a potolit! Dar stați, că n-ați citit ce spun rușii. „Incompetenta armatei”, „ucrainenii au intrat în noi ca-n brânză” și alte cuvinte grele de ziceai că mai e puțin și-ajung în Crimeea. Sunt, totuși, curios ce s-ar întâmpla dacă în „democratica Ucraina” cineva ar avea atitudinea unor bloggeri ruși gen Mihail Zvinciuk(Rybar) sau al Anastasiei Kașevarova. E drept că Igor Girkin(Strelkov) a ajuns la zdup pentru extremism, dar dacă citeai ce scria acolo în condiții, totuși, de război, efectiv te cruceai la aproape injuriile adresate conducerii superioare a armatei și previziuni care le depășeau în radicalism pe cele făcute de idiotul Ben Hodges. 

Revenind la contraatacul ucrainean, s-a dovedit că, în realitate, a fost un fâs total. Într-adevăr, armata Ucrainei a intrat, dar într-o pungă ... unde nu era nimeni! Cu alte cuvinte, a găsit a fâșie liberă și-a pătruns acolo, în prezent fiind expusă la focuri din trei părți. Așa ceva e semn de incompetență crasă, nicidecum de eroism!

Dar sunt obișnuit cu astfel de elemente. Încă din primele zile ale războiului, mașina de mâncat rahat a propagandei din Ucraina a tot gonflat realitatea. De exemplu, inclusiv acum lumea are impresia că Rusia a pierdut bătălia de la Ivankovo, în condițiile în care a fost vorba de un succes răsunător. În mai puțin de 28 de ore armata rusă a învins și a forțat retragerea brigăzilor 14 Mecanizată și 95 Asalt Aerian, reușind să cucerească o întreagă rețea de orașe din zona metropolitană a Kievului și făcând joncțiunea cu cu trupele debarcate anterior pe aeroportul Gostomel. Inclusiv controlul unui cap de pod la trecerea râului Irpin. E vorba de un marș de aproape 100 kilometri, o pătrundere care s-a extins ca o pânză de păianjen, surprinzând și paralizând defensiva ucraineană. Ei bine, toată această operațiune de care nu știu ce armată din lume ar fi capabilă, a fost bagatelizată și transformată în ... victorie a Ucrainei. Propaganda de război, în acest caz, a excelat aproape la fel de mult ca fake-ul de la Bucea!

Însă realitatea cea mai crâncenă, ascunsă cu dibăcie de propagandă este cu totul alta și ține de cifrele brute. Rusia a început conflictul din Ucraina cu o armată de 175 000 oameni. Ucraina, de partea cealaltă, avea în jur de 300 000 de soldați(250 000 armata regulată plus 50 000 strânși în perioada pre-invazie), iar până în mai a ajuns la cel puțin 700 000 de soldați. Rușii abia în septembrie au făcut o mobilizare, ajungând la un total de 300 000 de oameni pe front. În condiții de un soldat rus la cel puțin patru soldați ucraineni, rușii au cucerit Mariupolul, au făcut joncțiunea terestră cu Crimeea, au intrat în Est eliberând o mare parte a Donbasului, reușind menținerea pe poziții. Retragerea din Herson a fost văzută ca un dezastru, dar armata aia de până în 200 000 de oameni a ținut un front de o mie de kilometri, menținându-se în atac și având inițiativa în teren. Abia acum rușii urmează să aibă aproape 600 000 de soldați pe linia frontului. Asta în condițiile în care estimez că ucrainenii au pierdut aproape două milioane de soldați în conflict și reușind să aibă acum în jur de opt sute de mii de soldați. De fapt tocmai aici este discuția referitoare la „penuria de soldați” de-acolo. În urma topirii a două armate, Zelensky nu mai are de unde recruta, iar rușii tind să lupte pentru prima dată aproape de la egal la egal cu ucrainenii - din punctul de vedere al numărului de soldați.  Ar mai trebui adăugate daunele de peste un trilion constând în ajutoare acordate Ucrainei de către Occident, credite, armament, muniție, dar și distrugeri înregistrate în infrastructură civilă și militară. Asta în condițiile în care Rusia și-a impus un război curat, fără pagube civile. Dacă aveți ceva de reproșat, comparați cu ceea ce se întâmplă în Gaza unde s-ar fi putut face ordine cu forțele de poliție, nu cu armata!

Inclusiv în ceea ce privește cucerirea fortărețelor Bahmut, Ceasiv Iar, Avdiivka, toți au arătat cu degetul la pierderile rusești, uitând adevărul jenant al imenselor pierderi ucrainene. Inclusiv în primul contraatac major al armatei Ucrainei, cel în care a cucerit Izium și Lîman, se uită că întreaga cucerire s-a făcut pe strategia înecării mitralierelor adverse, iar armata rusă s-a retras cu pierderi minime. Cam asta e realitatea.

Mai e însă ceva, care sperie adversarii Rusiei. Războiul ăsta - în realitate unul NATO-Rusia - a reușit să trezească ursul. Am spus-o de mai multe ori: Rusia se afla într-o perioadă romantică, în care, în ciuda puterii militare, nu era standardizată în ceea ce privește războiul modern. În doi ani Rusia și-a făcut o strategie coerentă în ceea ce privește dronele, făcând un upgrade major artileriei. Zona navală care era, de asemenea, rămasă în urmă, a compensat în timp record cu progrese absolut uimitoare. De la dronele de suprafață GRYLIAN, Molnîia(echivalentul acvatic al Geranului) sau Vizir și până la dronele subacvatice de ultimă generație gen Poseidon, Argus sau Octavia(stație subacvatică de încărcare a dronelor și de preluare a datelor colectate de acestea, fără a mai fi nevoie să iasă la suprafață), toate au ca scop trecerea Rusiei către o forță navală ieftină, scalabilă, capabilă de a opera oriunde pe glob și aliniată noilor realități. Vremea portavioanelor și a masivelor vase de război a trecut! 

Însă, de departe cel mai avansat proiect este Sfera, noua paradigmă rusească de utilizare a spațiului cosmic. Nu prea se știe mare lucru din capacitatea noilor sateliți, dar, printre rânduri, vă pot da câteva detalii. Este vorba despre o mega-constelație de 600 de sateliți cu un design novator, structurată pe asigurarea unor servicii absolut SF pentru mulți. Primul segment este cel de observare(i se mai spune „Ochii Sfera”), compus din sateliți Berkut-X/XLP(sateliți radar care oferă imagini indiferent de condiții meteo sau de lumină), Berkut-O/VD(sateliți optici de înaltă și foarte înaltă rezoluție pentru poze detaliate), Berkut-S(de supraveghere cu spectru larg, folosiți pentru monitorizarea schimbărilor rapide la sol) sau Smotr(Sateliți dedicați monitorizării infrastructurii de gaze și petrol). De unde vine noutatea absolută a „Ochilor Sfera”? Din faptul că rușii reușesc prin noua lor tehnologie monitorizarea în timp real a întregului glob. Estre ceva absolut revoluționar! Cel de-al doilea segment este cel de internet și date, denumit „Vocea Sfera” și compus din Skif(sateliți pentru internet broadband), Marafon-IoT(constelație de sute de sateliți mici dedicați „Internetului Lucrurilor”, care vor conecta senzori de pe conducte, vehicule autonome și echipamente militare) și Express-RV(sateliți pe orbite eliptice înalte, concepuți special pentru a oferi semnal stabil în zonele polare, unde sateliții geostaționari obișnuiți nu ajung).

Inclusiv în ceea ce privește avioanele, proiectele în lucru sunt de-a dreptul incredibil de novatoare. Dacă știrile referitoare la SU-75 - avion de generație a cincea, menit a fi ieftin și bun - sau cele despre SU-57  - care trece în producție full de serie, cu îmbunătățiri semnificative la motor și instrumentar - par știri banale, proiectele în lucru despre care nu s-a spus prea mult sunt de-a dreptul de domeniul SF. De exemplu, interceptorul MIG-41(urmașul MIG-31) se dorește a fi un avion capabil să atingă viteze hipersonice și să opereze la altitudini extrem de mari, aproape de spațiul cosmic. Proiectanții ruși susțin că MiG-41 va putea lansa rachete interceptoare de sateliți și va fi dotat cu arme cu energie dirijată(lasere). De asemenea, un alt proiect „de frontieră” este bombardierul strategic invizibil, care e proiectat să înlocuiască bombardierele Tu-160 și Tu-95. Va fi de tipul „aripă zburătoare” și are ca scop transportul rachetelor nucleare și convenționale pe distanțe lungi fără a fi detectat de radar. Primele teste la sol ale unor componente au fost raportate recent.

Iată-ne ajunși la sfârșitul articolului de azi. Cu toate că mulți vor repeta șabloanele cu „propagandistul pro-rus”, singurul scop al articolului de față este acela de a vă arăta că, în spatele propagandei absolut aberante, se ascund realități care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la lumină. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. Și, la fel ca de fiecare dată, cei care se vor trezi prea târziu din beție, vor fi loviți în moalele capului. Ceilalți, cel puțin, știu la ce să se aștepte.

Din nou Iran-SUA-Israel

Se apropie un nou moment cheie în Iran. SUA au continuat să deplaseze echipamente militare în regiune. Un al doilea portavion urmează să sosească, în timp ce numeroase avioane americane se tot concentrează în zonă. Dacă până acum diferența dintre SUA și Iran era mare, acum este copleșitoare. Practic Trump a deplasat acolo cam tot ceea ce are mai avansat armata SUA.

Cele trei eșecuri ale Europei

Cu toate că lumea nu a conștientizat, există trei eșecuri ale Europei care au făcut ca Uniunea Europeană să devină o hazna irelevantă. În esență, UE ar avea toate ingredientele pentru a fi un proiect de succes, doar că îngustimea unor oficiali sau incapacitatea de a reacționa corespunzător au făcut ca UE să fie în prezent o fundătură sortită eșecului. Întrucât am extrem de multă treabă, articolul de față va fi ceva mai schematic, fără argumentele și exemplele cu care v-am obișnuit. Așadar, intrăm abrupt în prezentarea eșecurilor.