Marele patri(h)ot Iuliu Maniu

În articolul de ieri s-a strecurat o eroare, anume că Iuliu Maniu a fost împușcat. Mă rog, am vrut să spun omorât, a ieșit împușcat. Și, cum am avut o zi complicată, nu mi-am găsit răgazul să intervin pe text pentru a-l corecta.

Pentru azi am un articol scurt, o revenire la cel de ieri întrucât am fost uimit de comentariile în care mi se reproșează că sunt nedrept cu Maniu. „Cum adică a fost spion britanic?” - mă întreabă unii de parcă azi s-ar fi născut pe planetă. Alții, mai agresivi, mă insultă spunând că aceste chestii sunt „scorneli comuniste”. Zău? 

În primul rând, colaborarea lui Maniu cu serviciile secrete engleze este documentată de arhivele SOE, fondul România(de la HS5 750 la HS5 870). Istoricul constănțean Marian Zidaru a cercetat manuscrisele și a documentat cât se poate de exhaustiv întreaga operațiune. 

Pe scurt, Iuliu Maniu a fost agățat de englezi prin intermediul omului de afaceri britanic Alfred George Gardyne de Chastelain. Racolarea s-a făcut în casa unui inginer petrolist, de asemenea membru al spionajului britanic în România. Inițial, fripturistului Maniu i se propusese să facă un guvern românesc în exil la Londra, dar ulterior tot englezii au declinat oferta. Probabil, în logica de război a momentului, coada de topor le era mai utilă aici decât la Londra.

Informațiile trimise de Maniu englezilor ajungeau inclusiv la NKVD întrucât exista un schimb de informații secrete intens între serviciile aliate. De aceea, este posibil ca numeroase solicitări de informații adresate lui Maniu să fi fost, în realitate, sosite de la ruși.

Aici unii ar putea motiva că Maniu făcea asta deoarece se situa „de partea corectă a istoriei”. Trebuie să fii foarte prost ca să crezi că Maniu avea vreun ideal. Sub nicio formă! Pentru ceea ce făcea era plătit, iar pentru a-l plăti englezii foloseau un contrabandist turc de arme, Salvet Lufti Tozan, care era și consulul onorific al Finlandei la Bucureşti. Conform documentelor citate de istoric, „Maniu a primit 50.000 de dolari în două tranşe, diamante în valoare de 72.000 de lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii”.

Cu toate că ați putea crede că „dosarul spionajul” ar fi cea mai mare problemă a lui Maniu, realitatea este cu totul alta și mult mai surprinzătoare. Puțini știu despre activitatea „marelui patriot Maniu” din Parlamentul Maghiar, unde ajunsese ca reprezentant al românilor din Transilvania. Hai să spicuim din discursurile sale de atunci:

„Suntem cu toată curățenia sufletului fii credincioși ai acestei țări! […] Baza patriotismului nostru e că trecutul nostru e legat de această țară întocmai ca și viitorul nostru... Susținerea Ungariei și în general a Monarhiei austro-ungare este o necesitate politică și internațională, atât pentru români cât și pentru maghiari. Conștiința acestei necesități și sinceritatea sentimentelor este punctul de mânecare al activității noastre politice. […] Știm că aici suntem în Ungaria și că țara aceasta din punct de vedere al dreptului public o recunoaștem ca Ungarie... Monarhia aceasta și Ungaria în cadrul acesta, are o menire mare. […] Trecutul nostru e legat de țara aceasta întocmai ca și sentimentele noastre, aspirațiunile noastre de viitor vrem să le realisăm aici, în Ungaria, cercând base sigure în țara aceasta pentru desvoltarea noastră culturală și economică”

Ăsta a fost „marele român” ridicat în slăvi de unii. În esență, Maniu a fost o jigodie, un fripturist care nu a știut decât să profite de pozițiile sale politice. Dacă aveți stomac, vă recomand să citiți pamfletul „Istoria unei legende: Iuliu Maniu”, publicat de Nicolae Iorga. E un portret perfect, din care veți înțelege cine era, în realitate, Maniu(găsiți aici pamfletul). Și gata, pun punct întrucât deja mă simt „înscârboșat”.

Excesul geopolitic românesc e din nou la un nivel extrem

Există numeroase momente în istoria noastră în care ne-am dovedit extremiști din punct de vedere geopolitici. De fiecare dată ne-am făcut calcule geopolitice fără să ne înțelegem rolul real și ignorând realitățile. Exemplul celui de-al Doilea Război Mondial este unul relevant. Am intrat într-o alianță militară cu Germania - cea responsabilă pentru sfârtecarea țării - și am mers cu ei într-un război de agresiune împotriva URSS. Dacă ne-am fi limitat la Basarabia, treaba ar fi fost perfect justificată din punct de vedere istoric și geopolitic. Însă noi am depășit absolut aberant granițele naturale, mergând într-o aventură fără sens(pentru noi) alături de Germania. Ceea ce e cert este că, după Război, am recâștigat Transilvania, dar am pierdut atât Basarabia, cât și Bucovina de Nord. 

Marș la Moscova - câteva explicații necesare

Acum două zile am publicat pe DDWall o analiză referitoare la veniturile rușilor vs cele ale nemților. Așa cum mă așteptam, idioții „Marș în Rusia” au început să se latre și să se târâie cu fundul de pământ de parcă ar fi fost cuprinși de spasme. Proști fiind, era cât se poate de logic să se manifeste astfel, deci, din punctul meu de vedere nu a fost absolut nicio surpriză. În fapt, acest tip de idioți reacționează violent atunci când sunt loviți cu cifre. Și, instantaneu, se apucă să încerce să găsească cifre care să le justifice imbecilitatea.

Complicații

Contractul pentru motorină semnat între SUA și Rusia i-a lăsat pe cei mai mulți cu gura căscată. Aici nu e vorba de o impresie sau de ceea ce se vede. E vorba strict de contract și de implicațiile pe care le are pe toate planurile. Chestiunile nu sunt atât de simple pe cât par și tocmai aici vreau să insist.

Cea mai mare provocare a istoriei e după colț

Citiți articole despre năzdrăvăniile făcute de algoritmii de inteligență artificială și despre tot soiul de interpretări SF. Ideea e că acele interpretări SF sunt simple bagatele față de ceea ce se petrece în realitate. Și o să vă explic imediat de ce. Vă garantez că veți înțelege cât de mare este provocarea.

În timp ce unii citesc povești eu mă uit la lucruri concrete. De exemplu, dacă ați sta să studiați modul în care a fost atacat Hugging Face de către OpenAI, ați înțelege cum întreaga operațiune s-a făcut de două generații diferite de agenți. Generația inițială lăsase mesaje care apoi au fost preluate de generația a doua. Atacul nu s-a făcuut pentru că ar exista o „conștiință ascunsă”, ci a fost o consecință a tehnicii de antrenament: există scenarii de antrenare a modelelor LLM î care li se dau inclusiv task-uri imposibile, pentru a se studia modul în care răspund la astfel de probleme. 

De exemplu, îi dai unui model un scenariu de genul: „un iepure este într-o cușcă metalică solidă, ancorată într-o placă de beton. La 20 de metri e un câmp de morcovi. Gaseste modul in care iepurele poate mânca morcovi doar prin puterile sale”. Răspunsul e că e imposibil. Când nu i-am spus că iepurașul poate trebuie să facă asta prin propriile-i puteri, Gemini mi-a făcut o simulare în care eu trebuie să eliberez iepurașul, apăsând pe anumite butoane.

Ei bine, în cazul OpenAI, provocarea imposibilă dată modelului aflat în testare a fost aceea de a accesa internetul dintr-un mediu izolat(sandbox). Teoretic nu era posibil. Doar că modelele de generația 1 au găsit câteva vulnerabilități pe care le-au notat într-o zonă internă(Artifactory), iar noile generații au citit experiența lor și au continuat să investigheze modul în care pot evada. Asta deoarece, înainte de a spune că e imposibil, modelul trebuie să epuizeze toate variantele. De-aici înainte istoria e cunoscută: agenții au reușit să evadeze și au făcut prăpăd la Hugging Face.

Ați putea spune că e fabulos ceea ce s-a întâmplat, dar nu e nici pe departe așa. În timp ce jurnaliștii sau opinioniștii de ocazie tot scot povești prăfuite de la naftalină, cărora le dau „aparență adevărată” - și de la care cei care au habar de tehnologie izbucnesc în râs - treburile cu adevărat spectaculoase se petrec în știrile absolut nespectaculoase. De exemplu, ce poate fi sexy în infirmarea conjecturii lui Borsuk sau a conjecturii Ibragimov–Iosifescu? Sau în verificarea și formalizarea completă a Marii Teoreme a lui Fermat? Câh, asta-i matematică, pe cine interesează?

Când am auzit însă de progresele majore obținute prin intermediul AI-ului în domeniul Ipotezei Riemann am început să-mi pun probleme adânci. Asta pentru că povestea are legătură cu distribuția numerelor prime. Și, din nou, veți spune că acestea sunt chestiuni matematice avansate care n-au treabă cu prețul carburantului sau cu al pâinii. 

Și tocmai aici e problema. Credeți că investește cineva bani aiurea pentru a demonstra că un neamț ciudat care a trăit în secolul XIX are sau nu dreptate? Ca să înțelegeți despre ce e vorba, vă voi în cazul în care se demonstrează că Ipoteza Riemann e falsă, tot ceea ce înseamnă criptografie contemporană pică. Și dacă pică, asta oferă o cale excepțională atacatorilor de a profita de toate bunătățile internetului. Adică tot ceea ce înseamnă bază de date, serviciu de încredere și chiar contul tău din bancă. O întreagă secțiune pe care s-a bazat securitatea mondială este aruncată la gunoi!

Asta nu influențează prețul pâinii sau al petrolului ci ABSOLUT TOT. Inclusiv salariul sau pensia ta nu vor mai putea  fi virate în condiții de siguranță. Nu e SF, nu e cu terminatori, e cu niște băieți puțin mai isteți decât restul lumii care, discret, pot profita de niște breșe masive de securitate. 

Ce-au discutat Trump și Xi Jimping în ceea ce privește securitatea informatică n-avem cum să știm atâta vreme cât nu am fost acolo. Întrebarea însă e alta: ce ar avea de discutat un ramolit din SUA cu un politruc chinez într-un domeniu atât de tehnic? Trump are în IT exact aceleași competențe pe care le are cotoiul meu. Și Xi e tot pe-acolo. Faptul că o astfel de temă a ajuns subiect de discuție la un nivel atât de înalt înseamnă că toți s-au scăpat în pantaloni. Oare dacă v-aș spune că o astfel de breșă descoperită prematur mi-ar permite să lansez o rachetă nucleară.

Și, după ocolul acesta prin matematici, e timpul să coborâm pe pământ unde descoperim chestii mai apropiate de înțelegerea publică. Ați auzit de Photosuite.app? Probabil nu, dacă nu sunteți implicați în procesarea imaginilor. Este o clonă Adobe Photoshop creată prin „vibe coding”(adică îi spui modelului AI să-ți facă un program și el ți-l face). AutoShop e o altă clonă Photoshop. Clonele de Illustrator, de asemenea explodează. Ca și suitele de editare a pdf-urilor sau editoarele video. Toate gratuit, cu sursele publicate pe github. V-aș putea înșira multe alte clone, dar tâlcul e altul. Un model de business se prăbușește.

Care e diferența dintre aceste clone și software-urile originale de la Adobe? Funcțional nu e mare. Dar la capitolul costuri e vorba de zeci sau sute de dolari pe lună în subscripții. La ora actuală nu mai poți cumpăra un Photoshop fără o subscripție la serviciul lor cloud. Unele funcții ale produselor Adobe sunt dependente de procesarea în cloud. Să vă spun că Autoshop îmbină funcțiile clasice ale Photoshop cu modelele Gemini/Stable Diffusion pentru funcții de tip Generative Fill, făcute complet gratuit pe propriul calculator? Practic un întreg model de business zboară!

Modelul „subscription” este cel care a impulsionat companiile tech în umflarea bursei americane. Dacă până acum un user nu se simțea bine dacă nu se afla în fața unei interfețe gen Photoshop, acum nu mai poate acuza „blocajul”. Iar compania va fi fericită ca pentru departamentul de marketing să nu mai plătească subscripții aberante la Adobe pentru un simplu fill într-o imagine.

Nu se oprește aici. Am spus-o de mai multe ori: nu înțeleg de ce s-ar folosi într-o companie, pentru editarea textelor, altceva în afara unui editor markdown banal. 90% din funcțiile folosite zilnic sunt acolo. Fără complicații, fără bătăi de cap. Userul însă se blochează că nu e atât de „prietenoasă interfața”. De parcă ar fi vorba de prietenii, nu de scris trei rânduri banale, de genul „Prin prezenta se adeverește că ...”. Ok, se va rezolva și asta. Când chinezii de la KingSoft(acum VPS Office) au replicat office-ul la ivel de buton, am păcălit mulți useri să-l folosească, jurându-se că au Word-ul sau Excel-ul. Aiurea, era un chinezism. Astfel de jucării vor exploda, detonând fundamentul de business al giganților. 

Aici nu mai e vorba de matematică, de teoreme necunoscute sau de ipoteze exotice. E un flux care, treptat, se va stinge: fără subscripții, marii giganți nu-și vor mai putea finanța business-ul cu AI și, uite-așa, treburile se vor cerne. Cine spunea că avem de-a face cu o creștere fără sfârșit? Dar cine ne va spune cum va arăta bursa, bugetul SUA sau economia mondială după ce acest model se va face simțit în venituri? 

Hmm, cam multe provocări pentru a nu observa că ibtrăm într-un scenariu „dacă nu A atunci B”. Unde A e înfiorător, iar B de coșmar.

Puterea tenebrelor(2)

Dacă în episodul trecut v-am vorbit despre ceea ce înseamnă ideologia actuală care înarmează „Puterea tenebrelor”, azi vom vorbi despre moartea ei. Sau, ca să nu fiu foarte optimist, despre provocarea căreia trebuie să-i facă față. 

Puterea tenebrelor(1)

8 iulie 1853 a fost o dată crucială în istoria Japoniei. În acea zi, Golful Edo au ancorat  patru nave militare înfricoșătoare, pe care japonezii le-au botezat Kurofune, în traducere „Navele negre”. Nimeni nu mai făcuse până atunci așa ceva întrucât singurul port unde aveau dreptul străinii să ancoreze era Nagasaki.