marți, 1 decembrie 2020

1 Decembrie

Azi e 1 Decembrie. Ziua Unirii. Ar fi trebuit să fie cea mai importantă sărbătoare a noastră. Nu e. A fost redusă la o chestiune de nimic, în care armata va prezenta onorul ăluia ai cărui strămoși au luptat împotriva unirii noastre.

Oare cum se răsucesc strămoșii noștri în morminte știind sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca nouă să ne fie bine trăind toți în aceeași casă? Cum se simt țăranii-ostași care au ținut piept tăvălugului nemțesc la Mărășești, Mărăști și Oituz? Cum se simt eroii noștri văzând că țara a ajuns bătaia de joc a unor lepre străine de neam pe care, Dumnezeule!, chiar noi cu mâna noastră i-am pus acolo.

Prin toate satele prin care mergeți veți găsi monumente ale eroilor din Primul Război Mondial. Fiecare sat și-a jertfit fiii cei mai destoinici pentru eliberarea patriei. Azi monumentele lor sunt prăfuite. Și la fel e și memoria lor.

Oare cei care-au votat ca orașul să le fie condus de un neamț, unul care n-are nicio legătură cu pământul acesta, oare aceia mai pot fi numiți români? Oare cei care-au pus ștampila pe neamțul ăsta oligofren care ne conduce acum, oare aceia mai pot fi considerați români? Oare cei care votează un partid condus de fiul unui securist maghiar mai pot fi considerați români?

Oare noi, românii, dată fiind starea deplorabilă în care ne aflăm, mai putem fi considerați români? Dacă eroii noștri ar fi știut că vom ajunge așa cum suntem astăzi, oare ar mai fi luptat? Știu e o întrebare idioată. Ei ar fi luptat oricum pentru că aveau un alt sentiment al datoriei, pentru că aveau alte idealuri și trăiau o viață infinit mai curată decât mizeria în care ne scăldăm azi.

Imaginați-vă o armată prinsă în menghină. Dinspre vest venea pecinginea germanică. Dinspre est, foștii aliați fuseseră cotropiți de bolșevicii aflați parțial în slujba nemților. Două treimi din pământul nostru ajunseseră sub stăpânire străină. În fruntea țării se aflau un rege papleacă și-o regină curvă. Mai erau 2-3 oameni politici cu viziune și, dar și ei corupți până-n măduva oaselor. Țara era, practic, singură, deznădăjduită. Și-atunci a venit minunea! Oamenii aceia minunați care s-au încăpățânat să nu-l lase pe neamț să treacă. Cu orice preț, chiar și de-ar fi să se lovească de cadavrele lor înălțate precum un zid! Și nu l-au lăsat. „Pe-aici nu se trece” a devenit o piatră esențială a constituției oricărui român adevărat. Pentru că atunci, strânși în menghină, am reușit ca pe picioarele noastre să ne eliberăm. Fără ajutorul nimănui. Țara de-atunci s-a confundat cu acei țărani minunați, veniți de la plug pentru a-și apăra glia cu arma. Pe acei oameni trebuie să-i plângem azi, nu pe trădătorii care s-au pus în fruntea victoriei și cărora, ulterior, li s-au ridicat statui.

Faptul că acum, la peste un secol de la Marea Unire, suntem cuceriți de cei care au vrut să ne cucerească atunci, arată limpede căderea noastră. Nu suntem vrednici nici măcar să le sărutăm picioarele eroilor de-atunci, n-avem dreptul nici măcar să călcăm pe unde-au călcat ei. Ne-am bătut joc de o moștenire frumoasă și, mai mult, asistăm pasivi la călcarea în picioare a memoriei lor.

Azi trebuia să fie o zi de sărbătoare. Nu e! S-a transformat într-o zi în care armata îi prezintă onorul unei javre trădătoare, o zi în care defilarea înseamnă survolarea Bucureștiului cu avioane scoase din uz, cumpărate pe bani grei de la cei care ne-au bombardat capitala în 1944. Ce poate fi mai umilitor?

Suntem călcați în picioare. Iar vina ne aparține în totalitate. E 1 Decembrie, e timpul să ne privim în oglindă și, din nefericire, să constatăm bărbătește cât de degenerați am ajuns.

La mulți ani, Țară! Iartă-ne pe noi, copiii tăi cei mai nevrednici!

luni, 30 noiembrie 2020

Revoluția

D
e ce nu facem o revoluție? De ce nu ne strângem toți, de ce nu ieșim în stradă și de ce nu ne spunem apăsat punctul de vedere? De ce? Și, mai ales, de ce se găsesc ticăloși ca mine care bat câmpii spunându-vă ca, din contră, trebuie să vă feriți de revoluții? Ei bine, iată-ne ajunși la capitolul uneia dintre cele mai perverse arme de distrugere în masă: revoluția. E timpul s-o înțelegeți, astfel încât mă voi opri azi asupra sa.

duminică, 29 noiembrie 2020

Naționalismul

S
unt contactat în ultima perioadă de tot felul de oameni care-mi spun să particip la diverse construcții politice. În primul rând nu-mi dau seama de ce-mi fac asemenea propuneri oamenii care nu mă citesc, dat fiind faptul că am anunțat de atâtea ori că nu mă interesează să intru în politică. Dacă aș fi vrut s-o fac, credeți-mă că puteam s-o fac la nivel mare, nu pornind după caii verzi pe pereți ai oricărui aventurier. Nu în ultimul rând, ar trebui să fiu deosebit de idiot să-mi arunc credibilitatea și, mai ales, credința mea în joc pentru o chestie „experimentală” a unor oameni mici.

vineri, 27 noiembrie 2020

Politica sau noi cu cine votăm?

P
entru a nu vă mai îngropa în iluzii o să vă prezint pe scurt întreaga poză a politicii noastre. Nu-s informații noi pentru nimeni, însă nu fac decât să sintetizez și să vă ofer o imagine care, cel puțin, vă va ajuta să luați decizia cea mai potrivită. 
 
Scena politică autohtonă e formată din trei partide mari, un partid „indispensabil” și mai multe partide mici.

joi, 26 noiembrie 2020

Prigonirea Bisericii

Să intri cu potera în Biserică pentru a-i răspândi pe niște oameni care se roagă este o intruziune de neacceptat, un abuz menit a ne pregăti pentru vremurile care stau să vină. Poate ar trebui să înțelegem că ceea ce se petrece în Biserică nu ține de stat, ci de credința omului. E o chestiune pe care statul laicizat nu are cum s-o înțeleagă, dar e obligat s-o respecte. De aceea este cât se poate de necesară o măsură de protecție legală a instituțiilor de cult prin care să se interzică accesul instituțiilor de forță acolo. Este aberant să intri cu pulanul și să întrerupi o slujbă.

marți, 24 noiembrie 2020

Planul noului reset

„Degrevarea bugetului prin suspendarea datoriei publice. Nu vom spune că nu mai plătim. Să spunem deocamdată că nu mai putem acum. Ce va fi vom vedea. Asta nu e nici faliment, nici rușine. Nu putem. Creditorii noștri să ne acorde un moratoriu. Sau să ne facă un împrumut din care să acoperim pe câțiva ani acest serviciu. Au făcut-o atâtea alte state înaintea noastră. Și mai sărace decât noi, dar și mai bogate. Și mai mici decât noi, dar și mult mai mari.”

luni, 23 noiembrie 2020

Un ceai și câteva amintiri

Tocmai ce-am realizat că, în jurnalul meu privind guturaiul, am omis să vă spun despre arma mea secretă care mă ajută în lupta cu toate afecțiunile de acest tip. Este vorba despre ceaiul de ghimbir. Însă nu orice ceai, ci unul făcut după rețeta lui Karan din Jaipur.