Parcă așa suna titlul cântecul băiatului ăluia care recita pe scenă. Lumea fredona și se simțea bine, marea majoritate neînțelegând versurile profund ideologice ale melodiei. Doar că melodia nu era decât un simptom al vremurilor. Direcția aberantă în care a luat-o SUA nu de azi de ieri, ci tocmai de prin anii 70. Într-adevăr, noi nu vedeam, dar în subteran se forma un val ucigaș pe care l-am văzut explodând abia în mandatul lui Obama.
Chiar și-atunci, în prima parte, povestea mergea bine întrucât, la nivel practic, toată mișcarea se baza pe o economie solidă din punct de vedere al cifrelor. Astfel încât nu puteai acuza comunismul în formare de-acolo. Totul părea a se susține întrucât, atâta timp cât „roata se învârte” n-ai ce și cui reproșa nimic deoarece totul e justificat de cifre. Așa am avut ceea ce numesc eu „creșterea comunismului în America”, într-o perioadă în care țara se dezvolta bine de tot. America de după 1990 învinsese comunismul(deci nu-i mai era frică să-și implementeze propriul comunism), domina lumea din punct de vedere economic și nimic nu părea s-o oprească. Doar era „Farul Lumii”.
În perioada în care subsemnatul s-a trezit din sevrajul pseudo-capitalist pe care începusem să-l văd la tot pasul, economia americană era bine. Astfel, între 1995 și 2007, avansa cu o medie de 3.2% pe an. Mai cârcotaș fiind din fire, arătam către creșterea datoriei publice, dar mi se trântea în ochi evidența, anume că, în timp ce datoria creștea cu doar 2,9%, economia creștea cu 3.2%, astfel încât creșterea datoriei era una sănătoasă după orice standard. Într-adevăr, pe vremea aia le spuneam cunoscuților că ei se înșeală deoarece nu iau în considerare riscul datoriei. Spuneam pe atunci că la o creștere constantă, ai o necunoscută în ceea ce privește dobânda(din păcate abia în 2007 mi-am făcut blogul, astfel încât n-am cum să „justific” ceea ce spuneam în acea perioadă cu ceva scris; dar nici nu contează).
Ce s-a întâmplat după criza economică din 2007-2008? Fix capcana „creditării sănătoase”. Oficialii americani au fost nevoiți să intervină brutal în piață pentru acoperirea găurilor, rezultând o scăpare de sub control a datoriei. FED-ul a trebuit să acționeze sincronizat cu Banca Japoniei, Banca Angliei și cu Banaca Centrală Europeană. Astfel, din 2009, situația datoriei vs. creșterea economică a început să se egalizeze. Iar din 2020 totul s-a dat peste cap! Din 2020 până în 2025 pasivele au crescut cu o rată de 10.2% din PIB pe an, în timp ce PIB-ul a crescut cu 2.4% pe an! Există însă o debalansare teribilă între guvernul federal, guvernele locale și mediul privat în ceea ce privește apetitul pentru datorie. Astfel, ca structură, guvernul federal împrumută în medie 2 trilioane pe an, companiile doar 0.25 trilioane $ pe an, iar statele și guvernele locale doar 0.1 trilioane $ pe an.
Se vede cât se poate de limpede cum, în SUA, datoriile și riscurile private sunt înlocuite cu datorie guvernamentală, crescând astfel dependența economiei țării de apetitul satului pentru împrumut. Ce altceva este asta dacă nu o tranziție mascată spre comunismul în care statul deține economia? Știu, veți arăta cu degetul spre marii profitori care se îmbogățesc în timp ce americanul de rând se prăbușește. Dar nu așa era și în comunism? O elită păpa din ce în ce mai mult în timp ce talpa țării suferea?
Culmea, în tot acest peisaj desuet apare unul ca Trump care ar vrea să rezolve problemele după tipicul vechii școli: tăierea avântului comunistoid al democraților, reîntoarcerea la principiile de bază s.a.m.d. Teoretic e benefic întrucât o astfel de întoarcere ne-ar feri de dezastru. Dar întrebarea fundamentală este: SE MAI POATE?
Și-aici vine ghilotina statistică: la ora actuală SUA, pentru a crește economic cu un punct procentual, trebuie să se împrumute de peste trei ori mai mult!!! Repet: fiecare punct de creștere economică se vede ca 3% din PIB în împrumuturi. Ce-avem aici? Nici mai mult nici mai puțin decât rețeta spre dezastru. Un dezastru profund și absolut. Iar Trump, în toată ecuația, e doar „cel care întârzie”, așa cum a fost și în primul mandat(am scris în 2019 despre asta, vezi aici!).
La cum arată cifrele, direcția SUA e clară. La cum arată dinamica din interiorul SUA(mă refer aici la trepidația politică), totul mi se pare „crystal clear”. Indiferent cum ar vrea Trump să facă ordine, îi va fi imposibil întrucât întreg mecanismul statului îi este împotrivă. La ora actuală „adeziunea” față de politica lui Trump ține de ajutoare, adică de bani împrumutați de stat pentru a da - sub o formă sau alta - ajutoare de supraviețuire. Iar ăsta este un comunism în stare pură. Degeaba te declari conservator în condițiile în care acțiunile tale sunt de sorginte comunistă. Știu, nu le zici ajutoare, ci beneficii. Știu, trebuie să muncești ca să beneficiezi de ele. Însă întrebarea este: de ce nu poți trăi normal, câștiga normal și să fii pe picioarele tale fără ajutorul de la stat? Ce ne spune aspectul enunțat? Că indiferent cât de mult ar frâna Trump, la un moment dat nu va mai putea face nimic. Se va bloca, exact cum s-a blocat și la primul mandat. Și fix acela va fi momentul în care „democracy is coming to the USA”. Acela va fi momentul hazliu în care, cu toate că dezastrul va fi produs de mult prea multul comunism din SUA, lumea va vocifera considerând că eșecul nu poate fi rezolvat decât cu „și mai mult comunism”.
Asistăm, dragii mei, la sfârșitul unei aventuri. Lumea veche s-a încheiat, lumea nouă nu mai are răbdare. Noi suntem undeva la graniță, cu peste două treimi în tabăra comunistă și doar ceva mai puțin de o treime văzând realitatea. Unde ne vom situa după tranșarea granițelor nu pot intui întrucât pare că vom fi iar victima hazardului și a înțelegerilor pe sub masă. Dar ceea ce văd din cifre e că viitorul nu sună bine pentru cei cu ochii deschiși. Pentru ceilalți, în schimb, e un delir de plăcere.
P.S. V-am dat link-ul articolului din 2019, citiți-l și spuneți-mi dacă am greșit cu ceva. La fel e și acum, doar decorul e puțin schimbat pentru a stârni neîncrederea proștilor în ceea ce privește curgerea iremediabilă spre catastrofă.
