Ziua în care se întoarce foaia

E imposibil să nu fi dat în viața asta de indivizi inițial exagerat de politicoși, care vă acordau o atenție sporită, tratându-vă ca pe regi și care, după ce și-au văzut sacii în căruță, să întoarcă foaia, tratându-vă cu indiferență sau chiar jignindu-vă. Oricine trece prin așa ceva, nimeni nu e ferit. Ei, dar ce se întâmplă când așa ceva se petrece la nivel de țară? Ați fi tentați să spuneți că n-aveți idee cum e. Culmea, am trăit-o pe noi, dar n-ați realizat-o. Iată de ce, în cele ce urmează, o să vă dau câteva exemple relevante pentru a înțelege în profunzime fenomenul, pentru a-i vedea „semnele prevestitoare” și ceea ce urmează după ce se declanșează „schimbarea de atitudine”.

Anii '70. România. Țară din Estul European aflată în siajul Moscovei. Brusc, președintele său începe să aibă „tracțiune internațională”. Motivul? Era cel mai liberal lider comunist. Se opusese invaziei Cehoslovaciei și astfel era preferatul cancelariilor occidentale. El însă își știa problemele, pe care le dezvăluia partenerilor de discuții. Așa i s-a tot turnat veninul otrăvit în urechi: „Ai nevoie de capital. Dacă ai capital îți îmbunătățești economia, iar o economie bună produce și mai mult capital, atât pentru datorii, dar și pentru profitul țării. Așa funcționează economia concurențială și de-aia întreprinderile noastre sunt mai performante decât ale voastre”. A întrebat cum se face, i s-a indicat FMI, Banca Mondială și, uimit de faptul că toate acestea funcționează sub egida ONU, a început să se împrumute. Apoi, de la finanțiștii internaționali i s-au indicat alte cluburi mai mult sau mai puțin oculte, de unde să-și finanțeze „accelerarea economiei”. Treptat însă, cluburile de finanțare ieftină și-au închis porțile și a fost pasat pe „piața liberă”, adixcă la cămătarii care, pe vremea aia, aveau sediul la Londra.  Și uite-așa, după răciri treptate, la începutul anilor 80 s-a trezit cu portăreii la ușă, spunându-i pe un ton ferm că e cazul ca țara să-și declare falimentul și să accepte formula de restructurare a datoriei propusă de ei. Acela a fost momentul „întoarcerii foii”. Disperat, Ceaușescu a făcut ceea ce nimeni nu credea că e posibil: i-a refuzat! Și, mai mult, a urmat un program accelerat de plată a datoriilor, cel pe care noi l-am perceput ca „deceniul foamei”. Doar că, treptat, lui Ceaușescu i s-au închis toate ușile, iar la final a fost inclusiv condamnat la moarte.

Spre deosebire de România, Polonia a acceptat restructurarea datoriei, adică ceea ce Ceaușescu nici n-a vrut să audă. Peste tot veți întâlni șablonul „v-a mers greu pentru că Ceaușescu n-a vrut să restructureze datoria”. Cum a fost cu Polonia? Păi anii 80 au fost tot un deceniu pierdut întrucât, dincolo de restricții, Polonia a trăit permanent cu teama invaziei sovietice pe motiv de „Solidaritatea”. Mai e un amănunt: în 1990, în timp ce România avea datorie ZERO, Polonia, de la datoria restructurată de 25 miliarde $ ajunsese la aproape 50 miliarde! Diferența? Wojciech Jaruzelski a murit în patul său.

Să vă mai dau un exemplu rapid: Grecia. A intrat în 1981 în CEE(precursoarea UE) cu o datorie publică de 26% din PIB. Până în 2001, anul aderării la moneda euro, datoria a sărit la aproape 104% din PIB. Iar în 2008 s-a întors foaia. Cei care-o pupaseră pe frunte, felicitând-o pentru „viziunea liderilor săi”, s-au trezit că datoria de peste 100% din PIB a Greciei e catastrofală, că e pericol de incapacitate de plată s.a.m.d. Așa a ajuns Grecia la o creștere bruscă a datoriei publice la ... 170% din PIBși asta peste noapte! Iar în prezent, după ce-a privatizat tot, e la 151%! Cine plătește dezastrul? Amărâtul, desigur. Au explodat impozitele pe proprietate atât de mult încât se plătesc lunar(!!!), s-au redus pensiile și salariile, iar cetățeanul de rând e un erou doar pentru că reușește să-și ducă traiul de pe o zi pe alta. 

Așa funcționează „întoarcerea foii”. V-ați întrebat ce-a fost cu disperarea aia de la anularea alegerilor? Păi ce să fie? Reprezentanților așa-zisului stat li s-a întors foaia în față. Așa s-au trezit unii dintre „marii oameni de stat” cu dosare de pedofilie, de relații nepotrivite, de bani șmangliți prin fapte crâncene de corupție s.a.m.d. Chestii pe care le credeau numai de ei știute! Și fix așa s-a „coalizat” mișcarea pro-ioropiană. Diktatul a sunat clar: diliul președinte, măcelarul premier. De ce? Pentru că se întoarce foaia, motiv pentru care e cazul să afle și prostimea! Covrigarul s-a împrumutat în 2024 cu 50 mld. EUR. An electoral, deh. Șocul vine însă în 2025, când Mafiotul de la Oradia s-a împrumutat cu ... 48 mld. EUR. Păi cum, frate, doar 2 miliarde mai puțin? Iar deficitul real e mai mare decât cel al Covrigarului? Cum vine asta? Vă spun eu exact!

Datoria externă a sărit la 60% din PIB. Pentru completarea până la 100% mai e nevoie de doar patru ani. Sau poate chiar și mai puțin întrucât dobânzile tot bubuie la nivel mondial. Stăpânii știu bine care-i optimul. Esențial pentru ei e să-i învețe pe proști din timp cu răul. Așa că „finanțatorii” sunt din ce în ce mai zgârciți și din ce în ce mai pretențioși. E simplu, România le-a intrat în plasă, nu mai are cum să scape decât dacă apare vreunul care să se trezească și să schimbe macazul. Păi care să fie ăla? Că doar toți sunt pro-Ioropieni, toți cu Ucraina-n suflet, toți cu ăia, nimeni cu românii. Asta înseamnă destin păduchios pe care ți-l faci singur. Rolul lui Bolojan e simplu: să arate că nu se poate. Și cum poți arăta mai bine decât blocând tot, aruncând cu taxe la ăia care-abia își mai duc zilele, dar scutindu-i pe marii guzgani care sug țara asta de orice energie. Asta e ceea ce se petrece. Se schimbă foaia. Și ni se va spune franc: până acum ați trăit bine pentru că puteați să vă împrumutați. Acum trăiți prost pentru că nu mai aveți de unde. Și-atunci să te ții. Privatizări de tot și toate, concesionări de teren, „flexibilizarea” pieței muncii(vedeți exemplul lui Milei!) s.a.m.d. Dacă vei vrea să faci ceva ți se va spune că n-ai voie. Că, deh, neamțul are exclusivitate într-un domeniu, franțuzul în altul, englezul în altul și americanul peste tot. Tu? Să zici mulțumesc că te mai lasă să respiri. Dar și aia trebuie s-o faci cui parcimonie, să nu cumva să poluezi mediul!

Suntem practic acolo, aproape de ziua în care se va întoarce oficial foaia. De întors ea s-a întors, dar proștii încă n-au aflat. Va fi anunțată și oficial, dar mai sunt câteva asasinate economice de făcut. După care...

De ce a intrat România în recesiune? Explicația pe care nu ți-o va da nimeni!

„România a intrat în recesiune, de ce nu comentezi asta?” - mi-a scris un cititor revoltat într-un comentariu. Și chiar m-am enervat, desigur inutil. Când ești de partea asta a tastaturii și știi ce-ai scris de-a lungul timpului, te enervează astfel de comentarii și tinzi să-i răspunzi radical: „Am comentat-o când toți spuneau că n-o să fie!”. Doar că omul ăla n-are nicio vină. El e un vizitator pasager pe blog sau pe rețelele de socializare și a ajuns la articol întâmplător. Nu are viziunea a ceea ce am scris pentru că vede strict articolul sau postarea respectivă. Și e normal să i se pară nepotrivit ca eu să vorbesc despre Iran, Rusia, geopolitică etc. în condițiile în care aici a luat for țara. Dar realitatea e aceeași: am spus încă de la primele măsuri că dobitocul de la Oradia ne va băga în recesiune. Mai mult am avertizat că va fi dezastruos faptul că marea criză care urmează ne va lua foarte de jos, scufundându-ne la un maxim pe care nici măcar nu ni-l putem imagina acum. Nu în ultimul rând, am estimat o cădere de 7% pentru economia românească în 2026. 

Propagande jenante și realități usturătoare

Tot aud idioțenii de genul „De ce n-au terminat rușii conflictul în trei zile?” sau „De ce durează atât de mult războiul din Ucraina?”. Teoretic sunt întrebări legitime dacă luăm ca bază diferențele militare dintre cele două țări. Și, totuși, sunt aspecte pe care nu vrea să le înțeleagă nimeni. Culmea, dacă în ceea ce privește publicul de la noi confuziile sunt de înțeles - întrucât suntem permanent sub asaltul fake news-urilor propagandei de război coordonate de Marea Britanie, este de-a dreptul de neînțeles atitudinea bloggerilor militari ruși care, fără probleme, ar putea fi preluați de propaganda ucraineană. Vă spun sincer că dacă vrei să citești critici vehemente ale armatei ruse nu trebuie să mergi spre propaganda ucraineană, ci spre bloggerii ruși care uneori sunt într-o asemenea stare de vehemență încât îi bănuiești că au pactizat cu dușmanul.

Să vă dau un exemplu recent. A explodat presa pro-ucraineană în ceea ce privește mega-contraatacul efectuat de ucraineni care au reușit o spectaculoasă pătrundere de 20 kilometri în zona Zaporoja. Dacă stai și judeci logic, ai impresia că rușii sunt niște pămpălăi. Păi cum vine asta, te câcâi atâta ca să ajungi la periferia Zaporojei și vine ucraineanul și-ți trage o directă de te-a potolit! Dar stați, că n-ați citit ce spun rușii. „Incompetenta armatei”, „ucrainenii au intrat în noi ca-n brânză” și alte cuvinte grele de ziceai că mai e puțin și-ajung în Crimeea. Sunt, totuși, curios ce s-ar întâmpla dacă în „democratica Ucraina” cineva ar avea atitudinea unor bloggeri ruși gen Mihail Zvinciuk(Rybar) sau al Anastasiei Kașevarova. E drept că Igor Girkin(Strelkov) a ajuns la zdup pentru extremism, dar dacă citeai ce scria acolo în condiții, totuși, de război, efectiv te cruceai la aproape injuriile adresate conducerii superioare a armatei și previziuni care le depășeau în radicalism pe cele făcute de idiotul Ben Hodges. 

Revenind la contraatacul ucrainean, s-a dovedit că, în realitate, a fost un fâs total. Într-adevăr, armata Ucrainei a intrat, dar într-o pungă ... unde nu era nimeni! Cu alte cuvinte, a găsit a fâșie liberă și-a pătruns acolo, în prezent fiind expusă la focuri din trei părți. Așa ceva e semn de incompetență crasă, nicidecum de eroism!

Dar sunt obișnuit cu astfel de elemente. Încă din primele zile ale războiului, mașina de mâncat rahat a propagandei din Ucraina a tot gonflat realitatea. De exemplu, inclusiv acum lumea are impresia că Rusia a pierdut bătălia de la Ivankovo, în condițiile în care a fost vorba de un succes răsunător. În mai puțin de 28 de ore armata rusă a învins și a forțat retragerea brigăzilor 14 Mecanizată și 95 Asalt Aerian, reușind să cucerească o întreagă rețea de orașe din zona metropolitană a Kievului și făcând joncțiunea cu cu trupele debarcate anterior pe aeroportul Gostomel. Inclusiv controlul unui cap de pod la trecerea râului Irpin. E vorba de un marș de aproape 100 kilometri, o pătrundere care s-a extins ca o pânză de păianjen, surprinzând și paralizând defensiva ucraineană. Ei bine, toată această operațiune de care nu știu ce armată din lume ar fi capabilă, a fost bagatelizată și transformată în ... victorie a Ucrainei. Propaganda de război, în acest caz, a excelat aproape la fel de mult ca fake-ul de la Bucea!

Însă realitatea cea mai crâncenă, ascunsă cu dibăcie de propagandă este cu totul alta și ține de cifrele brute. Rusia a început conflictul din Ucraina cu o armată de 175 000 oameni. Ucraina, de partea cealaltă, avea în jur de 300 000 de soldați(250 000 armata regulată plus 50 000 strânși în perioada pre-invazie), iar până în mai a ajuns la cel puțin 700 000 de soldați. Rușii abia în septembrie au făcut o mobilizare, ajungând la un total de 300 000 de oameni pe front. În condiții de un soldat rus la cel puțin patru soldați ucraineni, rușii au cucerit Mariupolul, au făcut joncțiunea terestră cu Crimeea, au intrat în Est eliberând o mare parte a Donbasului, reușind menținerea pe poziții. Retragerea din Herson a fost văzută ca un dezastru, dar armata aia de până în 200 000 de oameni a ținut un front de o mie de kilometri, menținându-se în atac și având inițiativa în teren. Abia acum rușii urmează să aibă aproape 600 000 de soldați pe linia frontului. Asta în condițiile în care estimez că ucrainenii au pierdut aproape două milioane de soldați în conflict și reușind să aibă acum în jur de opt sute de mii de soldați. De fapt tocmai aici este discuția referitoare la „penuria de soldați” de-acolo. În urma topirii a două armate, Zelensky nu mai are de unde recruta, iar rușii tind să lupte pentru prima dată aproape de la egal la egal cu ucrainenii - din punctul de vedere al numărului de soldați.  Ar mai trebui adăugate daunele de peste un trilion constând în ajutoare acordate Ucrainei de către Occident, credite, armament, muniție, dar și distrugeri înregistrate în infrastructură civilă și militară. Asta în condițiile în care Rusia și-a impus un război curat, fără pagube civile. Dacă aveți ceva de reproșat, comparați cu ceea ce se întâmplă în Gaza unde s-ar fi putut face ordine cu forțele de poliție, nu cu armata!

Inclusiv în ceea ce privește cucerirea fortărețelor Bahmut, Ceasiv Iar, Avdiivka, toți au arătat cu degetul la pierderile rusești, uitând adevărul jenant al imenselor pierderi ucrainene. Inclusiv în primul contraatac major al armatei Ucrainei, cel în care a cucerit Izium și Lîman, se uită că întreaga cucerire s-a făcut pe strategia înecării mitralierelor adverse, iar armata rusă s-a retras cu pierderi minime. Cam asta e realitatea.

Mai e însă ceva, care sperie adversarii Rusiei. Războiul ăsta - în realitate unul NATO-Rusia - a reușit să trezească ursul. Am spus-o de mai multe ori: Rusia se afla într-o perioadă romantică, în care, în ciuda puterii militare, nu era standardizată în ceea ce privește războiul modern. În doi ani Rusia și-a făcut o strategie coerentă în ceea ce privește dronele, făcând un upgrade major artileriei. Zona navală care era, de asemenea, rămasă în urmă, a compensat în timp record cu progrese absolut uimitoare. De la dronele de suprafață GRYLIAN, Molnîia(echivalentul acvatic al Geranului) sau Vizir și până la dronele subacvatice de ultimă generație gen Poseidon, Argus sau Octavia(stație subacvatică de încărcare a dronelor și de preluare a datelor colectate de acestea, fără a mai fi nevoie să iasă la suprafață), toate au ca scop trecerea Rusiei către o forță navală ieftină, scalabilă, capabilă de a opera oriunde pe glob și aliniată noilor realități. Vremea portavioanelor și a masivelor vase de război a trecut! 

Însă, de departe cel mai avansat proiect este Sfera, noua paradigmă rusească de utilizare a spațiului cosmic. Nu prea se știe mare lucru din capacitatea noilor sateliți, dar, printre rânduri, vă pot da câteva detalii. Este vorba despre o mega-constelație de 600 de sateliți cu un design novator, structurată pe asigurarea unor servicii absolut SF pentru mulți. Primul segment este cel de observare(i se mai spune „Ochii Sfera”), compus din sateliți Berkut-X/XLP(sateliți radar care oferă imagini indiferent de condiții meteo sau de lumină), Berkut-O/VD(sateliți optici de înaltă și foarte înaltă rezoluție pentru poze detaliate), Berkut-S(de supraveghere cu spectru larg, folosiți pentru monitorizarea schimbărilor rapide la sol) sau Smotr(Sateliți dedicați monitorizării infrastructurii de gaze și petrol). De unde vine noutatea absolută a „Ochilor Sfera”? Din faptul că rușii reușesc prin noua lor tehnologie monitorizarea în timp real a întregului glob. Estre ceva absolut revoluționar! Cel de-al doilea segment este cel de internet și date, denumit „Vocea Sfera” și compus din Skif(sateliți pentru internet broadband), Marafon-IoT(constelație de sute de sateliți mici dedicați „Internetului Lucrurilor”, care vor conecta senzori de pe conducte, vehicule autonome și echipamente militare) și Express-RV(sateliți pe orbite eliptice înalte, concepuți special pentru a oferi semnal stabil în zonele polare, unde sateliții geostaționari obișnuiți nu ajung).

Inclusiv în ceea ce privește avioanele, proiectele în lucru sunt de-a dreptul incredibil de novatoare. Dacă știrile referitoare la SU-75 - avion de generație a cincea, menit a fi ieftin și bun - sau cele despre SU-57  - care trece în producție full de serie, cu îmbunătățiri semnificative la motor și instrumentar - par știri banale, proiectele în lucru despre care nu s-a spus prea mult sunt de-a dreptul de domeniul SF. De exemplu, interceptorul MIG-41(urmașul MIG-31) se dorește a fi un avion capabil să atingă viteze hipersonice și să opereze la altitudini extrem de mari, aproape de spațiul cosmic. Proiectanții ruși susțin că MiG-41 va putea lansa rachete interceptoare de sateliți și va fi dotat cu arme cu energie dirijată(lasere). De asemenea, un alt proiect „de frontieră” este bombardierul strategic invizibil, care e proiectat să înlocuiască bombardierele Tu-160 și Tu-95. Va fi de tipul „aripă zburătoare” și are ca scop transportul rachetelor nucleare și convenționale pe distanțe lungi fără a fi detectat de radar. Primele teste la sol ale unor componente au fost raportate recent.

Iată-ne ajunși la sfârșitul articolului de azi. Cu toate că mulți vor repeta șabloanele cu „propagandistul pro-rus”, singurul scop al articolului de față este acela de a vă arăta că, în spatele propagandei absolut aberante, se ascund realități care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la lumină. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. Și, la fel ca de fiecare dată, cei care se vor trezi prea târziu din beție, vor fi loviți în moalele capului. Ceilalți, cel puțin, știu la ce să se aștepte.

Din nou Iran-SUA-Israel

Se apropie un nou moment cheie în Iran. SUA au continuat să deplaseze echipamente militare în regiune. Un al doilea portavion urmează să sosească, în timp ce numeroase avioane americane se tot concentrează în zonă. Dacă până acum diferența dintre SUA și Iran era mare, acum este copleșitoare. Practic Trump a deplasat acolo cam tot ceea ce are mai avansat armata SUA.

Cele trei eșecuri ale Europei

Cu toate că lumea nu a conștientizat, există trei eșecuri ale Europei care au făcut ca Uniunea Europeană să devină o hazna irelevantă. În esență, UE ar avea toate ingredientele pentru a fi un proiect de succes, doar că îngustimea unor oficiali sau incapacitatea de a reacționa corespunzător au făcut ca UE să fie în prezent o fundătură sortită eșecului. Întrucât am extrem de multă treabă, articolul de față va fi ceva mai schematic, fără argumentele și exemplele cu care v-am obișnuit. Așadar, intrăm abrupt în prezentarea eșecurilor.

Fake-ul ca politică de sistem

În front update-ul de aseară am dat din greșeală un fake. Tocmai mă pregăteam să dau publicare când, brusc, îmi captează atenția mailul cu discuția lui Epstein despre al treilea război mondial. Sursa de la care o aveam era sigură, n-aveam îndoieli. Am zis să mai fac una-două verificări și o găsesc postată inclusiv pe X. Îmi spun, „e clar, i-au prins pe micuți!”. Și-o public.

Epstein

Epstein. Cazul Epstein. Piața e efectiv sufocată cu documente din dosarul său. Lumea se miră și arată ba spre unii, ba spre ceilalți. Esența însă se disipă exact la fel ca alcoolul dintr-o sticlă lăsată fără dop, iar de rămas rămâne un borhot urât mirositor cu care nimeni nu vrea să aibă de-a face.