miercuri, 20 noiembrie 2019

Iluziile democraţiei

Înainte de a înjura vă rog să vă gândiţi bine. Tot circul pe care l-am trăit în ultimii treizeci de ani a culminat cu evenimentele de aseară. Un retardat care refuză o confruntare directă cu contracandidata sa urmează să fie ales preşedinte. Un retardat care, pentru a para momentul jenant în care se află, îşi organizează o chermeză mediatică jalnică unde nişte servitori îi pun întrebări atât de facile încât şi-un copil ar putea „trece peste moment”. Un prostovan care abia articulează bine, un sec, fără capacitatea de a raţiona, repetând ca un robot slogane golite de sens, iată actualul şi viitorul preşedinte al României. N-o simţiţi ca pe un afront personal? Nu vă simţiţi jigniţi de aşa o situaţie?

Absolut tot ceea ce se întâmplă cu noi are o cauză profundă, ţinând strict de sistemul politic instaurat după 89. Voi spune direct, fără ocolişuri: vinovăţia pentru stagnarea în acest hal a societăţii o poartă ceea ce generic numim democraţie. E un sistem abject în care permanent o ţară e nevoită să-şi reducă aspiraţiile la cel mai mic numitor comun. Simţim aceasta nu doar la noi, ci peste tot pe unde „democraţia funcţionează”.

Uitaţi-vă la Anglia, la Franţa sau Germania. Toate conduse de papiţoi mestecând concepte goale de sens. Uitaţi-vă la SUA - patria cea mai avansată în domeniul democraţiei - ce spectacol macabru înfăţişează. Uitaţi-vă peste tot şi veţi vedea doar state eşuate sau cotropite de forţe ilegitime care mimează aşa-zisa „egalitate deplină în faţa legii”.

Democraţia e virusul care a omorât societăţile tradiţionale rupându-le de tradiţie şi care, prin aceasta, a reuşit să înscrie lumea pe un drum fără întoarcere. Mai circumspecţi, englezii şi-au menţinut monarhia. Însă climatul democratic a detonat-o programatic astfel încât, în prezent, şi monarhia britanică e tot o formă fără fond.

În condiţiile în care este imposibilă întoarcerea în trecut, iar prezentul e din ce în ce mai obsedant, care ar fi soluţiile? În mod sigur continuarea în aceeaşi direcţie de permanentă „reducere la cel mai mic numitor comun” nu are decât o finalitate: prăbuşirea societăţii. La ce altceva te poţi aştepta de la o societate care se auto-prosteşte programatic pentru a respecta „canoanele stricte ale democraţiei”? Căci, nu-i aşa, pentru a fi toţi egali trebuie să fim toţi la fel de proşti.

Gândiţi-vă puţin la ceea ce v-am spus acum. E clar că nu mai merge aşa, că iluzia cu „fiecare are dreptul la opinia sa” costă prea mult. La ce bun ca un analfabet care nu înţelege nimic din această viaţă să influenţeze prin „dreptul lui” opinii fundamentate ale unor oameni care, cel puţin, au avut bunul simţ de-a studia o problemă. Un prost nu face altceva decât să voteze ce-i spune propaganda. Ori, a transforma propaganda în motor de canalizare socială e cea mai mare jignire pentru fiinţa umană.

În realitate democraţia nu există şi nu e funcţională. Terminaţi cu şabloanele şi priviţi realitatea în faţă: democraţia înseamnă un retardat incapabil în fruntea statului. Nu v-aţi plictisit de asemenea spectacole macabre? Hai mai bine să privim realitatea-n faţă şi să încercăm să găsim altceva mai bun care, cel puţin, va promite să împingă în faţă oameni oneşti nu proşti histrionici şi dominaţi de reacţiile maladiilor psihice care-i chinuie.

miercuri, 13 noiembrie 2019

Externalizarea puterii

Statutul de semi-autonomie avut de Principatele Române a fost multă vreme pentru turci una dintre cele mai eficiente metode de a împăca şi capra şi varza. De multe ori turcii se amestecau în alegerea domnitorului şi reuşeau să înscăuneze un domnitor-telecomandă care devenea chezaşul plăţii birului. Ştiau ei ce ştiau: domnitorul local vorbea pe limba localnicilor, avea aceleaşi apucături ca şi aceştia şi ştia cum să pună problema când era vorba de biruri. În general sistemul le-a funcţionat, dar aveau şi probleme. Se mai nimerea câte un domnitor vertical care constata că birul e prea mare şi se revolta. Uneori câştiga, alteori o sfârşea tragic. Indiferent de rezultat, în general birurile scădeau. Pentru ca apoi să urce treptat.

luni, 11 noiembrie 2019

Alegeri

Rezultatele numărării(*) arată suspect de egal cu cât aveam la ora 12(rezultate compilate de mine din mai multe surse). Iohannis 37.3%(37% la ora 12), Dăncilă 22.9%(26% la ora 12), Barna 14.4%(14%), iar Diaconu 9%(8% la ora 12).

Pentru Iohannis e un eşec fără doar şi poate. Faţă de toate sondajele în care era dat cu peste 40%, căderea e cât se poate de clară. Şi e normal să fie aşa deoarece se află la capătul unui mandat în care n-a făcut nimic.

sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Cu oiştea-n gard

Atacul speculativ asupra leului este unul dintre episoadele extrem de ciudate ale perioadei postdecembriste. O să vă readuc aminte contextul de-atunci şi-apoi vom detalia puţin pentru a înţelege fenomenul.

Anul de graţie 2008. Băncile internaţionale erau varză, circuitele financiare se scurtcircuitaseră, iar climatul de neîncredere se instalase pretutindeni. În martie 2008 se produsese colapsul Bear Sterns. Pe 15 septembrie ştirea că Lehman Brothers a picat a venit ca un fulger. Se intra în cea mai crâncenă perioadă a crizei financiare. Pentru a face faţă tsunami-ului, Băncile Centrale ale lumii au lucrat perfect sincronizat, peticind cu mare greutate un sistem financiar falit în esenţa sa.

vineri, 8 noiembrie 2019

Găuri pesediste

Nici nu s-a instalat bine nea Ludo la Palatul Victoria, că, împreună cu finul finanţist Cîţu, a constatat că lipsesc vreo 8 miliarde de la Ministerul de Finanţe. Sincer să fiu, eram chiar emoţionat. Trecuseră mai mult de trei selfie-uri şi Cîţu încă nu băgase nimic legat de „odioasa moştenire”. Dar, după cum s-a văzut, aducerea unui finanţist atât de competent la Finanţe are avantaje incontestabile: lumea SF n-a fost nicicând mai aproape de noi. Celor care credeau că Cîţu s-a lăsat furat de vraja selfie-ului şi-au luat-o grav peste bot. Staţi, fraţilor, liniştiţi că Cîţu ştie cu ele. Aşa cum a prezis de trei ani încoace dezastre economice demne de vremea Armagedonului, iată că omul a luat-o vârtos în mână şi-a dezvăluit prima gaură: 8 melearde lipsă la Finanţe. Atât de abruptă a fost investigaţia încât onoarea prezentării descoperirii cîţiene i-a revenit însuşi Plăvanului care, cu privirea-i de viţel la poarta nouă şi vocea-i de „făptură umană cu testiculele raşchetate” ne-a spus că e na-soa-lă!

joi, 7 noiembrie 2019

Unde e ţara şi unde sunteţi voi?

O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase pungi de gaze în zona Sânnicolau Mare-Deszk. Chestiune despre despre care ştiu atât românii cât şi ungurii. Din câte ştiam noi, prin Banat s-au căutat ceva gaze de şist, dar fără mare succes. Şi cu îngrijorarea teribilă a localnicilor. Despre existenţa unui zăcământ clasic de anvergură n-a vorbit nimeni nimic la nivel oficial.

vineri, 1 noiembrie 2019

Bate un vânt

Să vă spun o chestie interesantă. Mai mult de jumătate dintre multinaţionalele prezente în România au planuri de mutare în alte zări a unor departamente care funcţionează aici. Motivul nu ţine de „proasta de Dăncilă” şi nici de „ciuma roşie”, ci de oportunităţi mult mai ieftine şi mai stabile în zona asiatică.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber întrucât s-a cam pus batista pe ţambalul angajărilor. În timp ce unii încă întocmesc planuri serioase de restructurare, alţii chiar au început să dea afară. Nu-ţi trebuie multă minte să observi asta. Doar să compari oferta de joburi existentă în urmă cu un an faţă de cea de-acum.