Apocalipsa după Amodei

Când Mario Amodei, șeful Anthropic, a ieșit pentru a se opune modelelor open weight(adică gratis de utilizat pe propria infrastructură), a rezultat un scandal deoarece lumea a intuit imediat că personajul caută să-și facă un soi de „pârtie” pentru propria companie. Ulterior a negat această ipoteză, spunând că e vorba de ... securitate.

Iată că acum a ieșit cu un nou eseu(„We Must Pace the Frontier”) mult mai consistent, în care susține o idee care fusese expusă și de Musk în urmă cu ceva vreme, anume o încetinire și o supraveghere atentă a modelelor de frontieră pentru „a nu scăpa de sub control”. În esență, punctele principale ale eseului său sunt următoarele:

1. Frânarea autorecursivității(Recursive Self-Improvement) - adică a practicii de creare și optimizare a generațiilor viitoare de modele prin intermediul modelelor AI din generațiile curente. Această autorecursivitate poate depăși capacitatea oamenilor de a înțelege sau de a menține controlul asupra sistemelor.   
2. Audit permanent de la terți(Embedded Auditors) - adică marile laboratoare să dea acces permanent și complet evaluatorilor independenți la modelele pe care le dezvoltă direct din faza de antrenare.   
3. Standarde comune de siguranță între democrații - aici este o declarație geopolitică, propunând un set comun de practici astfel încât nicio companie să nu fie tentată să renunțe la protecție doar pentru a câștiga avantaje comerciale.   
4. Restricții geostrategice și pe hardware - adică pledează pentru menținerea unor controale stricte pe cipuri de înaltă performanță folosite la antrenare și limitarea distilării neautorizate de modele pentru chinezi. Ca să nu mai iasă scandal, precizează că nu susține interzicerea modelelor open-source/open-weight, ci doar aplicarea unor standarde riguroase de securitate.   
5. Prevenirea riscurilor catastrofale - adică evitarea pierderii controlului sau utilizarea AI în atacuri cibernetice complexe sau crearea de arme biologice.   

OK, la prima vedere pare a fi îngrijorarea normală a unui om care lucrează în industrie și care vede amenințările care pot apărea. Însă, dincolo de îngrijorările justificate, eu văd altceva, anume o disperare. La fel a fost și-n cazul lui Musk care sesizase că a rămas în urmă și căuta un soi de armistițiu astfel încât să-și pună pe picioare modelul. Nu i-a ieșit. Dar în cazul lui Amodei? Până una-alta Anthropic este liderul absolut în ceea ce privește eficiența modelelor sale. N-o spun eu, o spun testele. Și-atunci?

Părerea mea e că omul ăsta știe ce vorbește, iar temerile sale sunt reale. Însă nu e vorba de ceea ce susține și nici pe departe nu securitatea e ceea ce-l îngrijorează. Iar dacă ar fi să pronunț un nume cu care să-mi încep expozeul acesta ar fi DeepSeek 4.1. Flash. 

DeepSeek nu e produs de o companie mare, având doar 200 de angajați. Comparați cu cei 3 500 ai lui Anthropic sau OpenAI. Cu toate acestea, încă de la apariție, DeepSeek a adus inovații absolut excepționale în domeniu. În ceea ce privește ultimul lor model, au reușit câteva optimizari năucitoare. Cum mulți dintre cei care citesc materialul de față nu sunt specialiști în AI, o să prezint elementele în termeni simpli, astfel încât să fie înțelese. 

De exemplu, în procesul de generare a textului de răspuns se folosește ceea ce se numește „cache-ul KV”* și care este o memorie pe termen scurt(similară memoriei noastre pe termen scurt).  Aceasta devine uriașă dacă valoarea de intrare(ceea ce-i ceri modelului AI, împreună cu restul de context) este mare. Ei bine, DeepSeek a reușit să minimizeze utilizarea acestei memorii la 890 octeți per token**. Unui nespecialist nu-i spune nimic, dar dacă vă voi spune că această dimensiune este de 4 ori mai mică decât la modelul flash anterior al companiei și de ... 400 de ori mai mică decât în cazul unui model LLM clasic, veți înțelege că chinezii au obținut o optimizare extremă. Nu mai puțin de patru inovații esențiale au contribuit la aceasta: Shared Sparse Attention, Cuantizare extremă la FP4, Bounded Replay, Causal Encoder-Decoder Design. Le-am enumerat doar pentru a vă da puncte de pornire în cazul în care vă interesează cu adevărat. 

Cu toate că față de prima versiune a DeepSeek, versiunea actuală 4.1 Flash are de zece ori mai mulți parametri, în faza de prefill(cea de înțelegere a ceea ce-i este trimis) modelul are o eficiență de 8.3 ori mai mare, iar în faza de generare eficiența este de 4.2 ori mai mare. 

Ce înseamnă aceasta în termeni umani? Că în timp ce competitorii americani alocă cu nemiluita bani și resurse. chinezii performează într-o fereastră extrem de economică. Acest model despre care v-am povestit a fost optimizat pentru acceleratoarele grafice chinezești, încă mai slabe decât cele americane, dar asta nu înseamnă că nu se luptă de la egal la egal la nivel mondial. În ceea ce privește generarea de cod, task-uri de agent și terminal, matematică competițională, DeepSeek este pe primul loc, lăsând în urmă modelele mult mai grele occidentale. E adevărat că la raționamentul complex pe termen lung pierde în fața Fable 5.1 și GPT6 Astra, dar e vorba de un teren pe care, momentan, niciun model Flash nu poate concura cu un model de frontieră întrucât e vorba de limitări de design. Însă asta nu știrbește cu nimic performanțele și inovația extraordinară a chinezilor.

Să introduc acum un alt model, anume GLM de la Ziphu. Când a apărut GLM 5.2, întreaga comunitate a rămas mască deoarece se bătea cu greii domeniului în condițiile în care părea a fi apărut de niciunde. Aici vine un element care se leagă de „manifestul” lui Amodei. La scurt timp după 5.2, a apărut modelul GLM 5.3, mult mai bun, dar realizat exclusiv prin „șlefuirea” versiunii anterioare. 

În generarea unui model, cel mai mare cost este cel de antrenare. Când a prezentat versiunea 5.3 a modelului său, Ziphu de fapt n-a mai trecut prin procesul de antrenare, ci a optimizat automat, cu ajutorul propriului model AI, varianta 5.2. Cu alte cuvinte, varianta 5.2 a ajutat la generarea variantei 5.3. Mai mult, Ziphu a intrat pe piață cu varianta sa flash, testând-o sub numele „Ox Alpha” pe infrastructura OpenRouter și OpenCode. În timpul testelor, neștiind despre ce model e vorba, mulți l-au considerat un model de frontieră. Doar că el era varianta mini(sau flash) a lui GLM 5.3, obținută tot prin optimizări făcute tot automat, de către propriul lor model AI. 

Și-aici e marea problemă a lui Amodei. Care nu-i doar a sa, ci a abordării energoface a domeniului, făcută de SUA. Conform „ideologiei” americane, dacă nu merge cu ciocanul, dai cu barosul. Așa s-a ajuns ca, în domeniul inteligenței artificiale, SUA să devină o putere energofagă, consumând resurse absurd de mari. Și-aici vine problema extremă.

Până acum, exuberanța irațională a marilor granguri din domeniul inteligenței artificiale a fost susținută de piață și de banii ieftini. Ca să nu mai vorbim de credința conform căreia apariția AGI ar crea avantaje extraordinare țării care va reuși asta. A fost un soi de vrajă, de magie, care le-a prins creierii tuturor. Dar, probabil, vă întrebați de ce n-ar mai continua asta?

O să vă explic exact, iar dușmanii nu sunt chinezii. Sau nu doar chinezii. Inclusiv în lumea AI-ului american există numeroși revoltați. Trei dintre aceștia, Diogo Almeida, Erik Gafni și Sasha Sheng și-au făcut propriul laborator, lansând zilele trecute un model ultra-ieftin și extrem de util(nu insist pentru că e ceva mai mult de discutat pe marginea sa). E doar un exemplu din multe altele. Ideea, de fapt, e alta.

Părerea mea e că ceea ce vrea să evite Amodei, inclusiv prin controlul strict „de securitate” al modelelor, este dezvoltarea modelelor ultra-inteligente mici, care pot rula pe hardware-ul propriu al clientului. Deja piața americană este devastată de invazia modelelor chinezești open weight. O analiză de dată recentă arată că peste 70% dintre startup-urile americane utilizează modele chinezești. De ce? Pentru că sunt ieftine și pot fi rulate pe propria infrastructură. 

Ceea ce face DeepSeek, Ziphu și restul companiilor chinezești, alături de revoltații din mediul american este o tentativă de rupere a eficienței, de dezvoltare a unor modele mici și ultra-inteligente, capabile să fie rulate pe hardware ieftin. Asta înseamnă că-ți rulezi propriul model la tine acasă și nu mai transmiți datele tale către un server controlat de ei. Ceea ce e o catastrofă pentru modelul pus la punct de aceste companii. 

În ceea ce privește controlul exporturilor spre China, după cum limpede puteți observa, NU FUNCȚIONEAZĂ. Sau, mai bine spus, funcționează în favoarea Chinei care e obligată să-și dezvolte propriul ecosistem. De la dependența tehnologică de Vest, China devine pe zi ce trece suverană la procese complexe cum sunt cele de litografiere.

Și-abia acum atingem esența. Unde merge China cu aceste modele lansate la liber? Ipoteza că SUA ar putea rămâne cu sute de miliarde de dolari blocate în centre de date supradimensionate – în timp ce China democratizează AI-ul prin modele ultra-eficiente – este un scenariu dezbătut intens în Silicon Valley. De ce? Pentru că, în esență, China caută să ajungă la ceva extraordinar: antrenezi un model ultra-inteligent, pe care apoi îl scrii pe un chip cât o monedă pe care-l vinzi cu 20-30$. Ce rezultă de-aici? O trecere brutală de un model centralizat(cea a centrelor de date masive de azi) la cea de calcul distribuit, în care îți trebuie doar de un chip pentru a rula pe propriul computer sarcinile de care ai nevoie. Și-aici nu mai e nevoie decât de un singur pas. Care, de fapt, ași  fost făcut de canadienii de la Taalas(cumpărați între timp de AMD).

Posibilitatea de a scrie un model AI inteligent pe un chip e cumva limitată tehnologic de arhitectura modelului și de dimensiunea sa. De-aceea cursa către modelui AI ultra-optimizat, ultra-mic și ieftin este cea care, în realitate, devastează modelul de afaceri al giganților tehnologici. Dacă apare așa ceva, toate subscripțiile - care oricum nu acoperă costurile de funcționare ale giganților AI - zboară! Și întregul lor model de business se prăbușește. 

De fapt aici ne duce întreaga discuție. Cei din tagma lui Amodei vor să împiedice o astfel de dezvoltare deoarece simt că le fuge pământul de sub picioare, iar torentul de trilioanele de dolari investite în industrie nu doar că se va stopa, dar riscă să prăbușească și consecințele peste toți cei implicați. Și-aici e sursa mâniei! Sau Apocalipsa după Amodei.

________

*cache KV = în esență e un tabel având o cheie formată din token** și valoarea formată din informația pe care o poartă tokenul. 

**token = unitatea de bază în AI-ul actual, reprezentând un cuvânt al cerinței sau un fragment dintr-un cuvânt; de exemplu când trimiți către un model ceva care conține formularea „de dimineață”, în funcție de model tokenii generați pot fi:

• în cazul modelelor noi avem 3 tokeni: „de” - primul, „dimin” - al doilea, „eață” - al treilea
• în cazul modelelor mai vechi avem 4 tokeni: dim + in + ea + ta

Ca regulă, în limba română un cuvânt scurt conține un token, iar unul mediu-lung cam 3-4 tokeni. 

Cum a ajuns Nicu Psihicu la Siegfried? - descurcând ițele unei minți încurcate

Dacă încerci să explici acțiunile neica nimeniului de la Cotroceni în cheie logică, eșuezi grav. Pur și simplu, absolut tot ceea ce face, pentru omul normal, e haotic, eronat, nepotrivit. Însă, cu toate acestea, există o logică extrem de coerentă, dar pentru a o înțelege trebuie să înțelegi personajul, să faci simularea pe mecanismul defect care-i „filează” în creier.

A apărut lebăda neagră în China?

Mă tot uit la imaginile de la Summitul BRICS. Lui Xi Jinping i s-a făcut rău și a trebuit să părăsească India în regim de urgență. Unii spun că a suferit un AVC și că acum ar fi în spital. Nu este nimic clar. Am văzut imaginile de-acolo, inclusiv cele în care s-a urcat în avion. O face pe picioarele sale, neajutat de nimeni. Unii acuză o imobilitate a mâinii stângi, care se vede atunci când te uiți atent. Alții dau imagini din perioada anterioară crizei de sănătate, în care arată spre casca pe care a scos-o din ureche.

Șocul Golfului

Gata, s-a atins limita. De-aici înainte va veni jalea absolută. Desigur, la noi se fac mișcări securistice de compromitere a ciobanilor, în condițiile în care în câteva luni toată lumea îi va pupa în fund. De ce? Pentru că nu vor mai fi de niciunele. Da, sunt prăpăstios, da sunt „conspiraționist”, dar am prostul obicei să vorbesc pe bază de date, nu de impresii sau păreri.

Câteva explicații și posibile soluții

În articolul de ieri, menit a explica banii exagerat de mulți care se duc la stat, unii au înțeles că e mai logic să contrazică noțiunea de salariu mediu, motivând-o prin faptul că sunt foarte mulți cei care sunt plătiți „cu minimul pe economie”. Într-adevăr, e vorba de aproximativ o treime din forța de muncă, lucrând pe salariul minim pe economie. Dar chiar și așa, din salariul ăla anemic din care nu știu cum se poate trăi, tot merg anual către stat, la prima strigare, vreo 5 300 EUR! Ceea ce e enorm!

Parcurgerea comentariilor este încă o dovadă a imbecilizării oamenilor. Nu faptul că, în medie, se duc o groază de bani aiurea la stat e problema, ci că „acel salariu mediu ar fi umflat”. Nu, nu e umflat! Asta rezultă din calcule. 

În mod evident au apărut și propagandiștii bolojeniști, cu schema lor clasică: „Bolojan a luat o țară dusă în dezastru de PSD și n-a putut să-și ducă reforma la cap din cauza aceluiași PSD”. Evident, pentru o astfel de judecată rămâi repetent la școală. Cum adică PSD? Păi cocalarul ăla de Ciuleacu n-a guvernat cu PNL-ul, nu i-a urmat lui Ciucă și celorlalți retardați care-au făcut praf bugetul? Catastrofa bugetară își are rădăcina în două chestiuni istorice pentru care vina o poartă în egală măsură PNL/USR și PSD: 

• jaful din pseudo-pandemia COVID, unde impactul bugetar a fost mult peste 20 miliarde EUR(aceasta e cifra coafată, în realitate fiind mai mare);
• ajutorul dat Ucrainei pe care îl estimez a fi mult mai mare și care, în sfidarea întregii populații, continuă cu nesimțire. 
• menținerea furtului care, anual, e cât cele două elemente luate împreună!

O analiză istorică făcută corect ar trebui să arunce la gunoi toate jegurile de partide care s-au perindat pe la putere și care au devalizat bugetul. Iar pe cei responsabili să-i trimită la pușcărie. 

Culmea, propagandiștii bolojeniști vin cu mitul salvatorului în condițiile în care banditul ăsta a dat cel mai mare tun din istorie, direcționând 10 miliarde din SAFE către contracte cu cântec, semnate absolut netransparent pentru niște echipamente de care armata nu are nevoie. Totul pare făcut pe repede-înainte pentru a se încasa comisionul, care poate ajunge pe la 1,5 miliarde EUR!

Prin materialul de ieri am încercat să arăt tuturor că s-a cam ajuns la limită, dar oamenii continuă să fie proști și să se lase purtați în diverse non-subiecte precum „care-s ăia care iau atâția bani?” sau acel stupid „nu e corect că dacă unul are două găini și unul n-are niciuna, pe medie fiecare are câte o găină”. Chestii absolut prostești, care ratează esența.

Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le înțeleagă fiecare:

1. Indiferent de regim, indiferent de forma de organizare a societății, inegalitățile nu vor putea fi șterse. Întotdeauna vor exista bogați și săraci, frumoși și urâți, grași și slabi s.a.m.d. Pentru că asta e esența: suntem diferiți, nu suntem făcuți să fim egali. Văd foarte mulți care sunt supărați că un judecător sau un procuror câștigă mult. Nu pun în discuție sumele, dar întreb: DE CE NU TE-AI FĂCUT JUDECĂTOR, PROCUROR SAU MAI ȘTIU EU CE ALTCEVA? De ce nu te-ai făcut șmecher? Indiferent de răspuns, taci pentru că nu e un subiect pentru tine! Singurul subiect pe care trebuie să-l ai în vedere e cât câștigi tu(dacă e vorba de bani) și, mai ales, de ce nu câștigi cât ai vrea? Singurele categorii care ar putea ridica obiecții și ar putea comenta pe marginea acestor povești ar fi pensionarii deoarece ei sunt deja prinși în sistem.

2. Dacă printr-o minune de mâine ar fi scăzute salariile judecătorilor, procurorilor, securiștilor s.a.m.d. asta nu înseamnă că tu vei câștiga mai mult! Din contră: dacă ălora le scade salariul, înseamnă că s-a ajuns cu furtul la zona „hard” a societății, adică te vor jumuli până când nu vei mai avea nici fulgi pe tine! Știu că e contraintuitiv, dar ca să meargă bine la bază e obligatoriu să meargă bine la vârf. Când la vârf nu merge bine, la bază e jale. Bagă bine la cap chestia asta pentru că așa te păcălesc mereu jigodiile, arătând cu degetul spre bogați, după care tot pe tine te jefuiesc pentru bogați!

3. Nu prin disponibilizări se poate ajunge la creșteri calitative ale societății, cu toate că în final se ajunge inclusiv la acestea.

Și-acum, pe baza celor spuse, hai să vedem, care sunt soluțiile. Asta pentru că întotdeauna când scriu câte un articol critic mă trezesc cu întrebarea de bază: „Dar ce soluții ai?”. Evident, o astfel de întrebare nu poate pune decât un idiot întrucât nu eu sunt la butoane ca să fie nevoie de soluțiile mele. Dar, așa cum veți vedea, soluții există. 

Primul pas care trebuie efectuat este cel de oprire a hemoragiei. După cum bine știm, România se află în poziția în care pierde o grămadă de bani din TVA. De fapt nu-i pierde, ci închide ochii atunci când sunt furați. Autoritățile spun că nu se poate face nimic. Aiurea, soluția e simplă: contul de TVA. În cazul unei asemenea reglementări frauda cu TVA ar scădea la zero. Adică ar aduce zece miliarde euro la buget! La prima strigare. 

Apoi analiza sectorială a afacerilor și înlocuirea impozitului pe profit(care se încasează doar de la firmele locale) cu un impozit raportat la cifra de afaceri(în funcție de domeniu). Iar încasarea aș face-o trimestrial. Dincolo de încasarea predictibilă a banilor datorați, asta generează debirocratizare și o transparență mai mare a sistemului. 

Cel de-al doilea pas ar fi tot unul de oprire a hemoragiei, dar din restul domeniilor. De exemplu, tăiere a 70% din bugetul de înzestrare al armatei și obligativitatea armatei de a face cel puțin 60% din achiziții din propria producție. Asta înseamnă că Armata va fi obligată să-și eficientizeze unitățile de producție, să le găsească piețe și să se auto-doteze. Apoi limitarea bugetelor serviciilor de forță, revizuirea cheltuielilor și tăieri de bugete acolo unde nu este necesar. De exemplu, în ceea ce privește supravegherea excesivă a românilor, spionarea lor prin camere video/telefon/internet și alte minuni absolut inutile. Practic, supravegherea de masă trebuie să înceteze!

Abia următorul pas ar fi cel de eficientizare internă. Principiul cel mai solid este acela prin care se taie toate taxele al căror cost de colectare e mai mare de 50% din cât se încasează. Apoi, în administrație, o automatizare în linie cu pensionarea celor din aparatul de stat. De asemenea, desființarea unităților teritoriale care nu au sens. Sunt comune mici, depopulate, care au o schemă de personal similară numărului de locuitori. Poți lăsa aparatul primăriei să funcționeze, dar nu mai faci alegeri de primar și consilieri, integrând unitatea teritorială în alta mai mare. Pe acest model aș merge chiar mai departe, desființând toate primăriile din zonele metropolitane, subordonând toate unitățile teritoriale municipiului, dar lăsând aparatele primăriilor de-acolo funcționale și menținând impozite la nivelul la care sunt pe o perioadă de cel puțin 50 de ani. Scopul nu este acela de a da oamenii afară, ci de a nu mai avea primar/consiliu local, rezultând o eficientizare totală  a activității. 

Eficientizarea instituțiilor și sectoarelor de stat ar fi în aceeași etapă. Stabilești criterii de performanță în toate instituțiile statului. Așa cum am mai spus, în cazul cadrelor didactice, dacă examenele anuale ale claselor pe care le au, nu obțin rezultate superioare celor de la preluare, apar consecințele salariale. Invers, pentru performanțe, vin creșterile de salarii. Curicula aș curăța-o de toată zoaia progresistă, iar școala aș orienta-o către învățământ clasic. S-a ajuns la o inflație de table electronice și profesori mai proști decât elevii.

În sistemul sanitar, de asemenea, eficientizarea vine din utilizarea intensivă a medicației generice și doar în cazuri specifice așa-zisele „medicamente novatoare”. De asemenea, limite clare ale tratamentului. Ar putea fi împărțite unitățile sanitare în cele „de linie” și „de excelență”. Cele de linie să lucreze cu protocoale clare. iar în cele de excelență ajung doar cazurile care n-au șanse cu protocoalele standard și care necesită abordări creative, multidisciplinare etc. Prevenirea risipei se poate face prin elemente simple, care au ca scop inclusiv cu calitatea vieții: de mult prea multe ori pacienților aflați în stadiu terminal și se fac operații inutile, care mai costă și mult și-i chinuiesc inutil, în loc să li se asigure medicație paliativă. Mă rog, sunt doar câteva elemente creionate, speciliștii sunt cei care pot trasa liniile directoare. 

Societățile comerciale de stat trebuie să se încadreze în anumite criterii de profitabilitate. Un rol mai mare aici ar trebui să aibă Curtea de Conturi, iar abuzurile făcute în administrarea societăților statului pedepsite exemplar, în urma unor procese accelerate. Nu mai vorbesc de mărirea pedepselor pentru mită până la nivele de la care să te gândești bine ce faci.  

Realizarea unei eficientizări a statului se poate face lejer într-un interval de 5 ani dacă se respectă un calendar strict de reformare. Nu e nevoie de heirup, ci de coerență. Iar coerența înseamnă fixarea unor principii clare și nemișcabile.  

Așa cum am spus, scopul nu trebuie să fie acela de a da afară oameni, ci de a eficientiza, automatiza activitatea. Având în vedere că peste 55% din oamenii din sistem au vârste de peste 45 de ani, înseamnă că se poate realiza rapid o reformă și o automatizare eficientă a proceselor statului fără disponibilizări. Ce credeți că s-ar întâmpla dacă bugetul ar fi generat în timp real, pe baza principiilor și nu pe baza negocierilor politice? Ce credeții că s-ar întâmpla dacă scopul Parlamentului n-ar fi acela de a da legi aberante pe bandă rulantă, ci de a eficientiza legislația, de a reduce birocrația statului și a-l face să lucreze pentru cetățean? 

Scopul final ar fi cel de a se ajunge la o automatizare a statului astfel încât întreaga sa activitate să devină previzibilă din punct de vedere financiar și, mai mult, să nu mai genereze pierderi. De fapt, dintr-o asemenea poziție se câștigă peste tot: impozite din ce în ce mai mici, posibilitatea creării unei rezerve de stat sub forma unui fond de investiție, care să poată fi pus la bătaie în perioade critice, creșterea permanentă a calității serviciilor sociale și, în general, menținerea întregului sistem într-o zonă a bunului simț. De asemenea, transparentizarea totală - mergându-se până la open accounting - pentru toate instituțiile statului. Credeți că ar fi imposibil? Nu, de fapt tocmai de-aici începe competitivitatea. Într-un mediu transparent nu prea ai loc de întors. Într-o legislație simplificată totul se desfășoară mai repede, iar birocrația nu mai apasă pe umerii cetățeanului. Și, culmea, toți escrocii n-ar mai fi interesați să ocupe funcții în stat deoarece corsetul ar fi atât de rigid încât asta ar echivala cu „internarea” lor rapidă la pușcărie.

Soluții sunt și, mai mult, sunt soluții care dacă sunt aplicate imediat, produc efecte. Așa cum am mai spus, doar prin încasarea TVA-ului și oprirea ajutorului către Ucraina am intra pe excedent bugetar. Dacă am pune în funcțiune și restul elementelor descrise, aceasta nu s-ar face deoarece e criză de bani, ci pentru a spori atractivitatea economică a țării, pentru a impulsiona investițiile reale - nu prostiile cărora li se spune acum investiții - și pentru a putea relansa țara. Într-o direcție în care nu s-a gândit niciodată că ar putea ajunge. 

Vă spun cât se poate de sincer că, dacă s-ar pune totul pe baze serioase, cei care acum sunt frânarii sistemului din cauză că fură porcește, ar avea oportunitatea să câștige înzecit prin muncă cinstită. Atât doar că nu prea-i duce capul! Dar sistemul deja e terminat, falit și dacă nu face nimic o să intre în gard. Iar odată intrat în gard, totul va aluneca în sărăcie lucie. 

12 300! Citește și crucește-te!

9 564 RON. Acesta este salariul mediu brut pe economie publicat de Institutul Național de Statistică pentru luna august. Cum vi se pare? Mic, mare? Unii dintre voi probabil nici nu aveți habar că ăsta e salariul pe care-l încasați. De-aici pornesc calculul meu de azi, de la românul mediu, care câștigă, evident, un salariu mediu. 

Constituția nebunilor

Fără doar și poate, Constituția noastră are multe probleme pe care le vedem zi de zi. Nu atât de grave precum am fi tentați să le calificăm, dar suficient de jenante în unele cazuri. În special în ceea ce privește delimitarea clară a puterilor fiecărei instituții. Sunt anumite zone unde, nefiind foarte clar delimitate granițele, pot apărea confuzii. Dar nu aceasta este cea mai mare problemă.