joi, 15 octombrie 2026

De ce arată România așa?


Am stat mult să mă gândesc dacă merită pornită acum o astfel de dezbatere. De fapt, sincer să fiu, nici măcar nu e o dezbatere. E pur și simplu un punct de vedere abrupt pe care îmi propun să-l spun apăsat, astfel încât să nu rămână loc de echivocuri. Este o distilare a ceea ce am înțeles din mine și din noi, un soi de radiografie necesară, menită a arăta limpede miezul tumorii. 

Cel mai mare rău care ne-a fost făcut a fost cel produs de un domnitor pe care toți îl respectăm: Dimitrie Cantemir. Culmea, era un om educat, respectat pretutindeni și cu viziuni cât se poate de deschise. Însă nu era nici pe departe bun de domnitor. Nu pentru că ar fi fost prost, tiran sau ticălos. Culmea, nenorocirea pe care ne-a produs-o a fost un efect al educației și erudiției sale. 

În perioada lui Dimitrie Cantemir, Imperiul Otoman își începuse decadența. Dădea semne clare de distrugere a fundațiilor sale. Ca un fin observator, Cantemir a văzut fenomenul. Iar acțiunile sale s-au bazat pe disoluția societății otomane pe care o identificase. Imperiul rămânea vizibil în urmă. Ceea ce l-a făcut să creadă că va putea da cu ușurință o lovitură aprigă asupra celui mai anacronic imperiu al istoriei. Presupoziție falsă, de intelectual care vede fenomenul, dar care nu e capabil să țină cont de inerție. 

Întotdeauna ignorarea inerției are consecințe dezastruoase. Ludwig von Rochau a introdus noțiunea de realpolitik, iar Kissinger a popularizat-o. Termenul nu are de-a face direct cu inerția, dar te obligă să evaluezi la rece puterea momentului. Nu faci presupoziții legate de evoluții posibile fără să ții cont de situația certă de la momentul la care analizezi. Realpolitik-ul poate fi văzut acum limpede în confruntarea dintre alianța China-Rusia cu SUA/Occidentul. Cu toate că Imperiul Occidental e într-o putrefacție aproape descompusă, niciuna dintre puterile ascendente nu dă atacul frontal deoarece scopul unei puteri în devenire este acela de a slei muribundul până când vine el singur să-și ceară „ultima dorință” înainte de a-și da răsuflarea finală. 

Dimitrie Cantemir a intrat într-o combinație periculoasă și a pierdut. Iar ca efect, în Moldova și Țara Românească s-au instaurat regimurile fanariote. Istoria insistă pe jaful practicat de aceste regimuri. Din punctul meu de vedere, jaful a fost irelevant. Jaful la care suntem supuși acum e infinit mai mare! Însă catastrofa cea mai mare a fost distorsionarea mentalității. Cele două state nu au mai avut domni ai pământului, iar boierimea s-a transformat într-o slugă a „celui care vine”. Ba, mai mult, boierimea a învățat să-și facă drum cu coatele pe la Înalta Poartă, să găsească pe-acolo tot soiul de birocrați, chițibușari, oameni de nivel inferior, dar aflați în slujba Sultanului, astfel încât să aibă „acoperire”. Și uite-așa, constanta absolută a fost slugărnicia, „capul plecat sabia nu-l taie”, atitudinea ghiocelului. Ca și cum n-ar fi fost suficient, ne-am mai îmbolnăvit și de-o corupție generalizată. Estimativ, limba română are peste 150 de cuvinte și expresii care exprimă noțiunea de a da mită. Toate acestea au venit peste o tară genetică nefastă, moștenită de la daci: trădarea. Și uite-așa, la unirea Principatelor ne-am trezit ca o masă de trădători slugarnici și corupți până-n măduva oaselor, convinși că „lumina nu poate veni decât din exterior”. Că dacă până atunci n-ai avut decât străini la putere, care erau puși de alți străini, e clar că „lumina ta”  n-are cum să vină din interior.

Apoi, în 1918 a venit Marea Unire. Stratului mental dubios al Regatului i s-a adăugat stratul ardelenesc, cel în care trădarea și „lumina străinului” s-a combinat cu atitudinea slugarnică a iobagului. Așadar, slugărniciei corupte a Regatului i s-a adăugat slugărnicia iobăgească a Ardealului rezultând un mix absolut distructiv. Cu toate că e vorba de două atitudini de slugărnicie, ele nu sunt congruente. Cei din Regat sunt slugarnici și corup pentru a fi lăsați să-și facă de cap, pe principiul „te faci frate du dracu' până treci puntea”. Slugărnicia iobăgească e una aflată la nivelul cel mai jos de robie, în care ești slugă pentru că ăsta ți-e ADN-ul, iar dorința de independență, de voință liberă ți-ai inhibat-o. Ca rob îl trădezi pe celălalt pentru că a îndrăznit să se gândească la eliberare și nici nu-ți trece prin cap să te eliberezi tu. 

Iată originea „mândriei” absolut tâmpite a unora din spațiul transilvan - avându-l ca exponent pe nătărăul ăla de Sabin Gherman - care se traduce într-o „superioritate” izvorâtă din faptul că „ai fost rob austro-ungar, în timp ce ăia din Regat au dat tribut la turci”. Cât de prostească poate fi o astfel de atitudine? Aceeași mentalitate este cea care-i face preponderent pe cei din Transilvania să fie atașați tiraniei Europene, să fie dispuși să stea capră, indiferent de imbecilitatea care vine de-acolo. Iar asta unii dintre ei o consideră „calitate”, „aleasă trăsătură de caracter”.

Nu pentru a jigni aduc atenție aceste caracteristici. Ne-am contagiat unii de la ceilalți, astfel încât bubele pe care unii le văd la munteni, moldoveni sau ardeleni ne sunt caracteristice tuturor într-o oarecare măsură. Acum românul e un mix purtând în el un amestec de slugărnicie prefăcută cu una „cimentată ideologic”, o credință absolută că „străinul e mai deștept și mai bun decât localnicul”. Tot omul care citește aceste rânduri ar trebui să conștientizeze rahatul în care ne-am scufundat. 

Oricare român, orbit de credința că lumina vine obligatoriu din afara țării, își caută fericirea acolo. De aceea nejustificat de mulți au făcut pasul, de-am ajuns să fim răspândiți precum evreii, în toate colțurile lumii. Doar că evreii s-au răspândit peste tot în lipsa unei țări, în timp ce noi fugim ca zăbăucii de țara noastră care-i reală, palpabilă, bogată și frumoasă. Însă viermele ăla pe care-l avem implantat în cap, cum că ăilalți sunt cu stea în frunte, nu ne dă pace! Și când ne trezim că-i o prostie, deja e prea târziu. Nu mai vorbesc că, în timp ce evreii se caută cu disperare unii pe alții, noi fugim de-ai noștri ca de râie. 

Ne uităm cu scârbă la clasa politică. De ce-i atât de plină de proști, de ce-i atât de insalubră? Păi cum poate fi altfel? Asta e elita în termenii idealurilor pe care le avem sădite în noi: dacă trădarea, corupția și slugărnicia ne sunt valorile, e logic să ai în vârful țării cei mai trădători, cei mai corupți și cei mai slugarnici dintre noi. Prostia e un efect secundar al triadei slugărnicie-corupție-trădare. N-ai cum să fii altfel când te subordonezi unor asemenea „valori”. Și dacă vă gândiți să mă contraziceți, răspundeți-mi sincer la întrebarea aceasta: „Câte țări din lumea ne-bananieră au avut un cetățean străin șef al Serviciului de Informații Externe?”. Hai, să v-aud!

Cu toate că schimbarea clasei politice pare o urgență care nu mai poate fi amânată, problema e în noi. Prostul și dementul ăla care e la butoane a fost votat pentru că „e văzut bine de francezi”. Nulitatea de Plăvan a fost votată pentru că „e neamț”. La fel ca și nulul de Fritz. Și-atâția alții. Chiar dacă li s-au împins voturi pentru a fi puși în funcție, problema reală tot în mentalitatea noastră e. Indivizii ăștia au o masă incredibil de mare de voturi, iar motivul acestor voturi stă în mentalitatea de robi. De-aici vin cele mai grave probleme. 

Vă mai supun un singur aspect înainte de a încheia. S-a încetățenit ideea de necesitate a venirii „investitorilor străini” ca garanție a bunăstării. Zău? Păi investitorii români ce au? Nu există? Așa e, dar inexistența lor e cauzată tot de politicile cretine și de mentalitatea noastră că n-am fi buni de nimic. În realitate, investitorul român poate exista doar cu mici modificări în legislație și în câteva instituții anchilozate ale statului. Și nu doar că poate exista, dar se poate transforma, la rândul său, în „investitor străin” pentru mulți alții. Cu beneficii reale pentru noi. Iar mișcarea asta e simplă, credeți-mă!

De ce România arată așa? Pentru că oamenii săi au ales să stea în peștera lui Platon în loc să se elibereze de lanțurile mentale în care sunt închistați. Gândiți-vă bine la ceea ce v-am spus și căutați să vă eliberați! Abia de la acel moment nu veți mai avea limite!

marți, 13 octombrie 2026

Marele patri(h)ot Iuliu Maniu


În articolul de ieri s-a strecurat o eroare, anume că Iuliu Maniu a fost împușcat. Mă rog, am vrut să spun omorât, a ieșit împușcat. Și, cum am avut o zi complicată, nu mi-am găsit răgazul să intervin pe text pentru a-l corecta.

luni, 12 octombrie 2026

Excesul geopolitic românesc e din nou la un nivel extrem


Există numeroase momente în istoria noastră în care ne-am dovedit extremiști din punct de vedere geopolitici. De fiecare dată ne-am făcut calcule geopolitice fără să ne înțelegem rolul real și ignorând realitățile. Exemplul celui de-al Doilea Război Mondial este unul relevant. Am intrat într-o alianță militară cu Germania - cea responsabilă pentru sfârtecarea țării - și am mers cu ei într-un război de agresiune împotriva URSS. Dacă ne-am fi limitat la Basarabia, treaba ar fi fost perfect justificată din punct de vedere istoric și geopolitic. Însă noi am depășit absolut aberant granițele naturale, mergând într-o aventură fără sens(pentru noi) alături de Germania. Ceea ce e cert este că, după Război, am recâștigat Transilvania, dar am pierdut atât Basarabia, cât și Bucovina de Nord. 

duminică, 11 octombrie 2026

Marș la Moscova - câteva explicații necesare


Acum două zile am publicat pe DDWall o analiză referitoare la veniturile rușilor vs cele ale nemților. Așa cum mă așteptam, idioții „Marș în Rusia” au început să se latre și să se târâie cu fundul de pământ de parcă ar fi fost cuprinși de spasme. Proști fiind, era cât se poate de logic să se manifeste astfel, deci, din punctul meu de vedere nu a fost absolut nicio surpriză. În fapt, acest tip de idioți reacționează violent atunci când sunt loviți cu cifre. Și, instantaneu, se apucă să încerce să găsească cifre care să le justifice imbecilitatea.

sâmbătă, 10 octombrie 2026

Complicații


Contractul pentru motorină semnat între SUA și Rusia i-a lăsat pe cei mai mulți cu gura căscată. Aici nu e vorba de o impresie sau de ceea ce se vede. E vorba strict de contract și de implicațiile pe care le are pe toate planurile. Chestiunile nu sunt atât de simple pe cât par și tocmai aici vreau să insist.

vineri, 9 octombrie 2026

Cea mai mare provocare a istoriei e după colț


Citiți articole despre năzdrăvăniile făcute de algoritmii de inteligență artificială și despre tot soiul de interpretări SF. Ideea e că acele interpretări SF sunt simple bagatele față de ceea ce se petrece în realitate. Și o să vă explic imediat de ce. Vă garantez că veți înțelege cât de mare este provocarea.

În timp ce unii citesc povești eu mă uit la lucruri concrete. De exemplu, dacă ați sta să studiați modul în care a fost atacat Hugging Face de către OpenAI, ați înțelege cum întreaga operațiune s-a făcut de două generații diferite de agenți. Generația inițială lăsase mesaje care apoi au fost preluate de generația a doua. Atacul nu s-a făcuut pentru că ar exista o „conștiință ascunsă”, ci a fost o consecință a tehnicii de antrenament: există scenarii de antrenare a modelelor LLM î care li se dau inclusiv task-uri imposibile, pentru a se studia modul în care răspund la astfel de probleme. 

De exemplu, îi dai unui model un scenariu de genul: „un iepure este într-o cușcă metalică solidă, ancorată într-o placă de beton. La 20 de metri e un câmp de morcovi. Gaseste modul in care iepurele poate mânca morcovi doar prin puterile sale”. Răspunsul e că e imposibil. Când nu i-am spus că iepurașul poate trebuie să facă asta prin propriile-i puteri, Gemini mi-a făcut o simulare în care eu trebuie să eliberez iepurașul, apăsând pe anumite butoane.

Ei bine, în cazul OpenAI, provocarea imposibilă dată modelului aflat în testare a fost aceea de a accesa internetul dintr-un mediu izolat(sandbox). Teoretic nu era posibil. Doar că modelele de generația 1 au găsit câteva vulnerabilități pe care le-au notat într-o zonă internă(Artifactory), iar noile generații au citit experiența lor și au continuat să investigheze modul în care pot evada. Asta deoarece, înainte de a spune că e imposibil, modelul trebuie să epuizeze toate variantele. De-aici înainte istoria e cunoscută: agenții au reușit să evadeze și au făcut prăpăd la Hugging Face.

Ați putea spune că e fabulos ceea ce s-a întâmplat, dar nu e nici pe departe așa. În timp ce jurnaliștii sau opinioniștii de ocazie tot scot povești prăfuite de la naftalină, cărora le dau „aparență adevărată” - și de la care cei care au habar de tehnologie izbucnesc în râs - treburile cu adevărat spectaculoase se petrec în știrile absolut nespectaculoase. De exemplu, ce poate fi sexy în infirmarea conjecturii lui Borsuk sau a conjecturii Ibragimov–Iosifescu? Sau în verificarea și formalizarea completă a Marii Teoreme a lui Fermat? Câh, asta-i matematică, pe cine interesează?

Când am auzit însă de progresele majore obținute prin intermediul AI-ului în domeniul Ipotezei Riemann am început să-mi pun probleme adânci. Asta pentru că povestea are legătură cu distribuția numerelor prime. Și, din nou, veți spune că acestea sunt chestiuni matematice avansate care n-au treabă cu prețul carburantului sau cu al pâinii. 

Și tocmai aici e problema. Credeți că investește cineva bani aiurea pentru a demonstra că un neamț ciudat care a trăit în secolul XIX are sau nu dreptate? Ca să înțelegeți despre ce e vorba, vă voi în cazul în care se demonstrează că Ipoteza Riemann e falsă, tot ceea ce înseamnă criptografie contemporană pică. Și dacă pică, asta oferă o cale excepțională atacatorilor de a profita de toate bunătățile internetului. Adică tot ceea ce înseamnă bază de date, serviciu de încredere și chiar contul tău din bancă. O întreagă secțiune pe care s-a bazat securitatea mondială este aruncată la gunoi!

Asta nu influențează prețul pâinii sau al petrolului ci ABSOLUT TOT. Inclusiv salariul sau pensia ta nu vor mai putea  fi virate în condiții de siguranță. Nu e SF, nu e cu terminatori, e cu niște băieți puțin mai isteți decât restul lumii care, discret, pot profita de niște breșe masive de securitate. 

Ce-au discutat Trump și Xi Jimping în ceea ce privește securitatea informatică n-avem cum să știm atâta vreme cât nu am fost acolo. Întrebarea însă e alta: ce ar avea de discutat un ramolit din SUA cu un politruc chinez într-un domeniu atât de tehnic? Trump are în IT exact aceleași competențe pe care le are cotoiul meu. Și Xi e tot pe-acolo. Faptul că o astfel de temă a ajuns subiect de discuție la un nivel atât de înalt înseamnă că toți s-au scăpat în pantaloni. Oare dacă v-aș spune că o astfel de breșă descoperită prematur mi-ar permite să lansez o rachetă nucleară.

Și, după ocolul acesta prin matematici, e timpul să coborâm pe pământ unde descoperim chestii mai apropiate de înțelegerea publică. Ați auzit de Photosuite.app? Probabil nu, dacă nu sunteți implicați în procesarea imaginilor. Este o clonă Adobe Photoshop creată prin „vibe coding”(adică îi spui modelului AI să-ți facă un program și el ți-l face). AutoShop e o altă clonă Photoshop. Clonele de Illustrator, de asemenea explodează. Ca și suitele de editare a pdf-urilor sau editoarele video. Toate gratuit, cu sursele publicate pe github. V-aș putea înșira multe alte clone, dar tâlcul e altul. Un model de business se prăbușește.

Care e diferența dintre aceste clone și software-urile originale de la Adobe? Funcțional nu e mare. Dar la capitolul costuri e vorba de zeci sau sute de dolari pe lună în subscripții. La ora actuală nu mai poți cumpăra un Photoshop fără o subscripție la serviciul lor cloud. Unele funcții ale produselor Adobe sunt dependente de procesarea în cloud. Să vă spun că Autoshop îmbină funcțiile clasice ale Photoshop cu modelele Gemini/Stable Diffusion pentru funcții de tip Generative Fill, făcute complet gratuit pe propriul calculator? Practic un întreg model de business zboară!

Modelul „subscription” este cel care a impulsionat companiile tech în umflarea bursei americane. Dacă până acum un user nu se simțea bine dacă nu se afla în fața unei interfețe gen Photoshop, acum nu mai poate acuza „blocajul”. Iar compania va fi fericită ca pentru departamentul de marketing să nu mai plătească subscripții aberante la Adobe pentru un simplu fill într-o imagine.

Nu se oprește aici. Am spus-o de mai multe ori: nu înțeleg de ce s-ar folosi într-o companie, pentru editarea textelor, altceva în afara unui editor markdown banal. 90% din funcțiile folosite zilnic sunt acolo. Fără complicații, fără bătăi de cap. Userul însă se blochează că nu e atât de „prietenoasă interfața”. De parcă ar fi vorba de prietenii, nu de scris trei rânduri banale, de genul „Prin prezenta se adeverește că ...”. Ok, se va rezolva și asta. Când chinezii de la KingSoft(acum VPS Office) au replicat office-ul la ivel de buton, am păcălit mulți useri să-l folosească, jurându-se că au Word-ul sau Excel-ul. Aiurea, era un chinezism. Astfel de jucării vor exploda, detonând fundamentul de business al giganților. 

Aici nu mai e vorba de matematică, de teoreme necunoscute sau de ipoteze exotice. E un flux care, treptat, se va stinge: fără subscripții, marii giganți nu-și vor mai putea finanța business-ul cu AI și, uite-așa, treburile se vor cerne. Cine spunea că avem de-a face cu o creștere fără sfârșit? Dar cine ne va spune cum va arăta bursa, bugetul SUA sau economia mondială după ce acest model se va face simțit în venituri? 

Hmm, cam multe provocări pentru a nu observa că ibtrăm într-un scenariu „dacă nu A atunci B”. Unde A e înfiorător, iar B de coșmar.

joi, 8 octombrie 2026

Puterea tenebrelor(2)


Dacă în episodul trecut v-am vorbit despre ceea ce înseamnă ideologia actuală care înarmează „Puterea tenebrelor”, azi vom vorbi despre moartea ei. Sau, ca să nu fiu foarte optimist, despre provocarea căreia trebuie să-i facă față.