sâmbătă, 29 februarie 2020

Imperiul ascuns

Mulți dintre cei care mă citesc mă aprobă știind că de fiecare dată când am făcut o afirmație am argumentat-o, iar când nu am făcut-o motivele au ținut strict de două elemente: timpul destul de limitat pe care-mi permit să-l aloc blogului/rețelei de socializare și spațiul de exprimare relativ redus la care trebuie să mă limitez. Nu vreau să fac nimănui un proces de conștiință, dar lumea de azi ne-a făcut atât de superficiali încât ne este imposibil să ne mai concentrăm la lecturi care depășesc mai mult de trei sferturi de coală A4. E o realitate pe care-o constat cu amărăciune.

Astăzi mă voi opri asupra unui element mult prea puțin cunoscut și care explică multe dintre cele care ni se întâmplă. Dar pentru a înțelege elementul despre care vă voi vorbi, trebuie să mai tragem o perdea aruncată „întâmplător” peste realitatea social-politică a lumii contemporane. Când v-am prezentat isprăvile deturnării lumii de către găști perfide acționând concertat, probabil v-ați crucit văzând cum câțiva oameni și-au putut face de cap într-un asemenea hal, lucrând absolut în afara legii și nelovindu-se de rigorile ei. V-am descris rând pe rând ororile „marx-izării” lumii și deturnărle inevitabile pe care am ajuns să le trăim. Ceva probabil nu se leagă în toate acestea, făcându-vă din nou să vă puneți aceeași obsedantă întrebare!: cum de-au fost posibile toate acestea?

Ar trebui în primul rând să înțelegeți că, dincolo de polish-ul exterior al lumii actuale - văcsuit cu bune intenții și vorbe mari precum „libertate”, „democrație” s.a.m.d. - există un strat obscur, absolut inaccesibil omului de rând, având ca ideal tocmai contrariul marilor „principii” enunțate. Acea lume este inaccesibilă de la nivelul marii majorități a populației, însă ea poate fi lesne intuită în două moduri: în primul rând prin studiul manifestărilor sale de la suprafața societății sau, dacă prima strategie pare cumva mult prea greoaie, prin studiul evenimentelor disonante, care contrazic flagrant principiile afișate de societate și care, mult prea ușor, sunt trecute cu vederea.

V-ați întrebat, probabil, cum de-a putut fi ucis Kennedy. Mai mult, v-ați întrebat și cum de a fost posibil ca într-o țară atât de avansată în ceea ce privește spionajul, tocmai capul, șeful suprem, să fie ucis într-un mod atât de banal precum cel susținut de versiunile oficiale ale evenimentelor. Ați realizat că și-atunci se vorbea de „amestecul rușilor în odioasa afacere”? Totuși, cum de nu v-a rimat „deturnarea alegerilor americane” cu acele eveniente? Revenind mai aproape de noi, probabil vă îngroziți de înscenările grosolane cu iz juridic pe care le tot constatați de-o vreme încoace. De la „Mani Pulite” și până la așa-zisa luptă anticorupție de la noi, totul se desfășoară după același tipic. Cum e posibil să se falsifice în asemenea hal noțiunea de justiție, cum de e posibil ca înscenări grosolane, în care minciuna se întrezărește fără niciun efort, să treacă drept întâmplări obișnuite? Așa-i că v-ați format un instinct pavlovian de a trece mai departe, cu toate că vă îngroziți atunci când realizați ceea ce se petrece? E un semn al manipulărilor și deturnărilor ale căror victime sunteți zi de zi.

Poate că ar fi bine să înțelegeți o altă latură a lumii actuale, anume ceea ce este generic denumit Imperiul Britanic. Așa-i că vreți să-mi întoarceți un zâmbet sfidător și să-mi spuneți că, începând cu independența Rhodezie din 1908(devenită între timp Zimbabwe) și terminând cu cedarea Hong Kong-ului din 1997, noțiunea de „Imperiu Britanic” aparține, în cel mai bun caz, istoriei? Așa să fie?

De la nivelul omului simplu, istoria oficială, cea care curge liniar și fără semne de întrebare, cea în care evenimentele sunt clare și precise, fără nicio urmă de echivoc. Însă, dacă vom trage perdeaua ocultă despre care v-am vorbit, vom înțelege că Imperiul Britanic - ascuns la al treilea nivel de percepție - e mai actual ca niciodată. Și, ca să nu vă las cu ochii în soare, vă voi spune că nivelul unu de percepție este poza frumoasă pe care o vedem afară, nivelul doi e constituit de coropișnițele cultural-sociale care deturnează lumea, iar cel de-al treilea nivel e unul ocultat total pentru omul de rând. În acest spațiu acționează ca forță dominantă(de fapt supremă, absolutistă) Imperiul Britanic, rămas intact, dar bine ascuns sub perdelele de fum ale arhitectonicii lumii actuale. Și, ca să vă mai dezvălui câte ceva, vă voi mai spune că acest al treilea nivel de percepție nu e ultimul. Mai sunt alte câteva, riguros stratificate și pe care le voi aborda cu altă ocazie. Până la episodul viitor în care vă voi mai povesti despre mega-experimentul spiritual căruia-i suntem victime, vă invit să reluați două articole ceva mai vechi pentru a înțelege în context ceea ce-o să vă mai povestesc. Lectură plăcută(link-urile mai jos)!
 

vineri, 28 februarie 2020

Toboganul vampirului

O imagine face cât o mie de cuvinte. Aveți imaginea evoluției indicelui DOW, mai precis poza celei mai abrupte căderi de la Marea Criză din 1928 până în prezent. Și ăsta poate fi doar începutul.

Ceea ce e hilar e faptul că întreaga nebunie pornește de la o chestiune insignifiantă din punctul mei de vedere, anume coronavirusul. Și este de râs întrucât, atunci când ai o economie pe perfuzii încă din 2008, este de necrezut ca dezastrul să înceapă de la o nebunie pornită din vuvuzelarea unei întâmplări de faptul divers.

Însă nu trebuie să privim așa lucrurile. Există și un alt tâlc, anume că totul pornește din China. Poate mai țineți minte vremurile în care spuneam că dominația economică a Chinei e atât de mare încât viitoarea criză va fi o externalizare a problemelor Chinei. Asta începe să se vadă: când China strănută, lumea se îmbolnăvește, iar cei mai slabi de înger dau colțu'. Este imaginea cu care trebuie să vă obișnuiți.

Toată tărășenia riscă să ia o cotitură și mai hazliu-tragică decât cea de-acum. Trump, precum un cavaler falit, promite să lupte cu virusul. Și pentru asta îl face responsabil pe Pence. În termeni politici, acțiunea lui Trump se numește spectacol pentru distragerea atenției, în termeni de business delegarea responsabilităților, iar în termeni corporatiști „aruncatul mortului din mână pe linie ierarhic-descendentă”. Corporatismul ne învață că atunci când ai o problemă gravă o pasezi celui de sub tine pentru ca el s-o paseze și mai departe unui comitet format din alți subordonați astfel încât, în momentul exploziei, vina să revină vreunui middle manager mai ageamiu sau unui grup de nevolnici cărora întreaga organizație le dă „șutu-n cur cu pasiune”. Evident, asta nu înseamnă c-ai rezolvat treaba, ci că ți-ai salvat propriul fund.

În mare, Trump încearcă să-și salveze fundul de la un dezastru electoral. De partea cealaltă, democrații simt că le suflă vântu-n pânze, dar au o problemă cât casa cu anti-Trump-ul perfect, anume Bernie Sanders. Pe ăsta nu-l vor, altul n-are șanse să câștige în fața lui Trump. Mă rog, acestea sunt problemele politicii americane. Trump poate fi salvat de o minune medicală, anume de un vaccin scos pe blat sau de vreun tratament minune pe care industria farma l-ar scăpa de frica comunismului afișat de Bernie.

Însă, indiferent de tratamente minune și victorii electorale, de posibile succese sau eșecuri, există o problemă majoră pe care nimeni nu vrea s-o observe: economia. Ea e doborâtă de un cancer cu multiple metastaze. De fapt, cancerul care-i invadase organismul a înlocuit treptat fiecare celulă devenind el însuși organismul, astfel încât, a omorî cancerul înseamnă a omorî totul pentru simplul motiv că organismul nu mai există. Aici e realitatea pe care n-o vede nimeni, dar care îi va vedea pe mulți și-i va prinde în horă. Coronavirusul e doar un pisoi. Vampirul care pândește e atât de mare, iar lumea atât de aproape de el încât efectiv cei mai mulți n-au capacitatea de a-l mai vedea. Trebuie să fii la distanță mai mare pentru a-l cuprinde. Însă el vede tot și privește pofticios când constată că o halcă din ce în ce mai mare se îndreaptă spre hambarele sale care-i vor asigura hrana mult timp de-acum înainte.

joi, 27 februarie 2020

Ce urmează

V-ați revenit? Dar de ce-ați fost dezamăgiți? Cumva vă așteptați ca gauleiter-ul să facă ceva constructiv pentru România? Înseamnă că suferiți de sindrom bipolar. Hai să analizăm așezat, de la fundație, pentru a înțelege de ce treburiule merg așa și ce urmează.

marți, 25 februarie 2020

Doctrina idioților utili

Am văzut și eu clipul în care Chirilă se declară dezamăgit de Plăvan și de guwernerul său. Pe scurt - ca să nu vă mai chinuiți cu urmărirea întregii poliloghii - treaba stă în felul următor: personajul nostru s-a îndrăgostit de școala finlandeză - deh, ca orice tefelist - s-a dus pe-acolo cu ajutorul Ambasadei Finlandei pentru o „documentare” - în fapt un fel de plimbărică pe la diverse instituții - după care s-a hotărât să organizeze un workshop la București pe această temă, urmând ca apoi să forțeze implementarea sistemului educațional finlandez la noi.

sâmbătă, 22 februarie 2020

Asaltul nemernicilor

Siegfried Mureșan spune că minerii din Valea Jiului n-au de ce să-și facă probleme deoarece vor lucra pe salarii babane în domeniul energiilor regenerabile. Uite-așa au păcălit jigodiile ăstea o țară întreagă și la fel o păcălesc și-acum. Dacă n-ați fost în Valea Jiului, nu vă băgați în seamă pentru că n-aveți habar ce-i aia sărăcie.

vineri, 21 februarie 2020

Bomba dezamorsată

Până mai ieri coșmarul democraților americani era Trump. Care ar fi problema cu Trump? În principal că e împotriva progresismului, fără a fi însă radical. Dacă judecăm politica SUA de după alegerea lui Trump vom putea spune că nu-s mari schimbări. Și chiar cele care-au fost făcute nu s-au făcut într-o direcție corectă, ci tot într-una infectată de demonul progresismului tembelizant.

marți, 18 februarie 2020

Sănătatea și pensia

O să încerc în câteva rânduri să le clarific celor care încă mai visează cam care sunt conceptele din spatele diverselor scheme sociale existente la ora actuală în societate. Voi încerca să folosesc un limbaj cât mai simplu, astfel încât să înțeleagă tot omul cu ce se mănâncă domeniul.

luni, 17 februarie 2020

Privindu-ne în oglindă

Mă simt cuprins de disperare când văd cum, cu atâta seninătate, asistăm pasiv la propria lichidare. Suntem un popor eminamente laș, căldicel, care se retrage atunci când e cazul să-și arate puterea și se ridică abia atunci când e prea târziu și nu se mai poate face nimic. E o dimensiune tragică în toată această atitudine paradoxală a noastră.

sâmbătă, 15 februarie 2020

Despre ceea ce se ascunde în spatele „Afacerii Ditrău”

O să mă opresc azi la cazul Ditrău. Am mai spus-o, e vorba de o operațiune complexă de spălat creierul românilor. Și nu doar creierul lor întrucât, în final, se va dovedi un caz școală pentru pedepsirea tuturor celor care calcă în picioare „idealul globalist”.

Ce s-a întâmplat la Ditrău deja știți. Comunitatea locală s-a revoltat împotriva unor muncitori din Sri Lanka și a cerut firmei la care aceștia erau angajați mutarea lor. Înainte de-a sări patriotard de cur în sus și să ripostăm cu slogane sterile de genul „sunt și ei oameni” sau că „sunt brutari buni”, ar trebui să pornim de la cei care contează, anume de la localnici.

vineri, 14 februarie 2020

Revenirea tiraniei

Dacă vreun pesedist revoltat îndrăznea să scape vreun pârț în timpul unei ședințe de guvern, automat hăitașii de la ANI, DNA, DIICOT, Parchetul General s.a.m.d. se puneau în acțiune. Pasămite nemernicul, prin faptul că a tras un pârț fără a se duce la WC a uneltit pentru a produce un folos necuvenit pentru sine deoarece, în timpul ședinței, în loc să fie atent să muncească pentru țară și popor, prin eliberarea gazelor, și-a creat un avantaj competitiv. Ca să nu mai vorbim că a poluat aerul încăperii.

miercuri, 12 februarie 2020

Diavolii chinezi și îngerii americani

Războiul dintre SUA și Huawei a ajuns la nivelul comei mediatice. Pentru a demonstra că Huawei „e răi”, vuvuzelele media americane împreună cu acoliții lor și-au dat mâna frățește întru critică tovărășească. Astfel, după ce ies „pă surse” informații care spun că există informații, vin greii la atac să ne spună ce și cum.

marți, 11 februarie 2020

Holera galbenă

Indiferent dacă vor fi sau nu anticipate, urmează patru ani de furie penelistă în care statul și cetățeanul vor fi realmente jupuiți. După ce băsescu a făcut primii pași - lovindu-se de o opoziție destul de dură - a venit rândul ca Plăvanul și gașca lui mizerabilă să ducă la îndeplinire cele mai negre scenarii pentru această țară.

duminică, 9 februarie 2020

Cine, cât și cum vă fură?

Raportând cifra totală de afaceri la impozitul pe profit colectat, constatăm că în România se încasează de vreo trei ori mai puțin decât ar trebui. Culmea e că, și în cazul țintelor pe care și le propun guvernele, situația stă similar, în sensul în care guvernul se declară mulțumit să colecteze sume insignifiante. Ținte care, invariabil de la an la an, sunt infirmate de „situația pieței”. Diferența, conform calculelor proprii se situează la aproximativ 6 miliarde de EUR anual.

sâmbătă, 8 februarie 2020

Adevărul despre stat

Nu știu dacă ați auzit, dar ambasadorul SUA - ăla de la care mulți așteptau „eliberarea” - tocmai ce-a spus la Craiova că România are nevoie de lideri vizionari precum Iohannis și Orban. Înțelegeți așadar ce înseamnă vizionarism în gândirea individului proaspăt înscăunat jupân în colonie: supraîndatorarea țării pentru cadorisirea grasă a companiilor din sfera de influență a licuriciului. În țări normale, asemenea „vizionarism” se rezolvă în fața plutonului de execuție.

marți, 4 februarie 2020

Salvarea e pe persoană fizică

Salvarea e individuală” sau „salvarea e pe persoană fizică”. Aud foarte des aceste formulări. Au ajuns un soi de mantră, de loc comun. În orice discuție, când vine vorba de salvare, se găsește câte unul care să spună că, da, salvarea nu poate fi decât individuală. Și toți ceilalți îl aprobă. Iată un clișeu toxic.

luni, 3 februarie 2020

Democrație?

  Conform unui studiu compilat de „Bennett Institute”(aparținând Universității Cambridge), gradul de insatisfacție în ceea ce privește democrația a ajuns la nivel global la 57.5%! 2005 a fost anul în care indicatorul menționat s-a aflat pe cea mai joasă poziție, un fel de apogeu al succesului democrației.

sâmbătă, 1 februarie 2020

Brexit

Nu-mi plac englezii. Îi consider rudimentari, murdari, ticăloși, fundamental răi s.a.m.d. E cât se poate de real bancul ăla care spune că dacă vrei să aduni englezii arunci o liră pe jos, iar dacă vrei să-i risipești arunci o bucată de săpun. A coborî în metroul din Londra e ca și cum ai coborî în iad. Nu știu de ce toți acei oameni mi se par evadați din scrierile lui Dickens.

Există însă și o altă față a Angliei, una radical diferită, anume cea aristocratică. Englezii fac pasul către aristocrație atunci când își cunosc neajunsurile și-și asumă lupta împotriva lor. De-aceea aristocratul englez e o ființă aleasă, pe care te poți baza și-n proximitatea căreia te simți bine. Din fericire Insula e condusă de aristocrați.

Începând de azi, Anglia a părăsit Uniunea Europeană. E pasul natural pe care-l puteau face niște aristocrați văzând cum, stând în această corabie - impresionantă pe exterior, dar împuțită pe interior - nu fac altceva decât să decadă, să se murdărească. De-aceea au preferat să-și reia soarta în propriile mâini.

E oare bine ceea ce au făcut? Să încerci să pleci cu bărcuța ta instabilă de pe vapor gigantic, cunoscute fiind turbulențele apelor lumii actuale, poate fi considerat un gest cel puțin hazardat. De-aceea mulți se întreabă cum le va fi englezilor după ce au părăsit barca Uniunii Europene.

Sub nicio formă nu le va fi bine. Nu va curge lapte și miere, nu le va fi deloc ușor. Vor avea parte de provocări majore, una dintre cele mai radicale venindu-le din Scoția. Economic vor cunoaște câțiva ani de haos profund. Multe fluxuri internaționale îi vor ocoli. Pe scurt, le va fi fantastic de greu.

Dar la fel de greu le-a fost și-n Al Doilea Război Mondial. Și-atunci și-au asumat riscul rezistenței, opunându-se singuri nebunei și perfectei mașini de război germane. Au luptat eroic, au suferit și, în final, au reușit să găsească suportul pentru a câștiga Războiul.

Acum, într-o măsură extrem de mare, lucrurile stau la fel. Germania a reușit să pună mâna pe Continent. Mai avea puțin și punea mâna chiar și pe Anglia. Englezii însă au înțeles care-i jocul Germaniei și, mai mult, au înțeles că a rămâne în UE echivalează cu a muri. Și-au preferat să înfrunte riscurile unui ocean turbulent decât să moară sufocați de căldura nemțească. Știți bine că, uneori, nemții pot fi atât de calzi încât riști să-ți dai seama prea târziu c-ai nimerit în crematoriu. Englezii au înțeles asta.

Și-ar mai fi o ipoteză. Poate că ei au văzut cum maiestuoasa corabie a Uniunii Europene a început să ia apă. Și, văzând acest amănunt, au preferat să-și salveze pielea acum decât să fie părtași la haosul generat de momentul în care toți pasagerii care acum se întind comod vor conștientiza că mega-Titanicului european se scufundă. Indiferent de motive, trebuie să remarcăm că Anglia a avut puterea de a se rupe înainte de momentul în care ruptura ar fi fost imposibilă. Decât să ajungă o remorcă a celui de-al patrulea Reich, au preferat să rămână demni pe picioarele lor. La urma urmei asta face diferența dintre o națiune mare și restul pigmeilor. Priviți Anglia cu respect deoarece, începând de azi, și-a ales un destin eroic. Poate să moară, dar decât să moară sugrumată de alții preferă moartea pe cont propriu. Și-ar mai fi ceva de spus: marile națiuni nu mor niciodată. Pigmeii însă sunt sugrumați fără ca nimeni să știe sau să se intereseze de soarta lor. Poate ne vom trezi și noi la un moment dat