Sănătatea și pensia

O să încerc în câteva rânduri să le clarific celor care încă mai visează cam care sunt conceptele din spatele diverselor scheme sociale existente la ora actuală în societate. Voi încerca să folosesc un limbaj cât mai simplu, astfel încât să înțeleagă tot omul cu ce se mănâncă domeniul.


În mare avem două concepte: cel bazat pe solidaritate și cel individual. Să le luăm pe rând. Sistemul de pensii de stat e unul bazat pe solidaritatea între generații în sensul în care din contribuțiile populației active se asigură plata plata pensiilor celor în vârstă. Sistemul este unul pus la punct de Otto von Bismarck, fiind considerat revoluționar la vremea sa. Trebuie menționat că acest sistem a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață și a crescut longevitatea populației. De asemenea, a funcționat fără probleme indiferent de provocările istoriei. Este cât se poate de clar că cei care nu prind pensia sunt contributori neți la sistem, în timp ce aceia care sunt longevivi ajung beneficiari neți ai sistemului. Însă oare nu acesta este și motivul pentru care a fost introdus un astfel de sistem?

La fel stau lucrurile și cu sistemul public de sănătate. Toți plătesc, însă de beneficiat beneficiază cei bolnavi. Cu alte cuvinte, se pun toți banii într-o găleată și, în funcție de necesități, banii sunt retrași de-acolo. E logic că un om care-a fost sănătos toată viața și moare într-un accident auto sau e secerat de o boală fulgerătoare e contributor net la sistem, în timp ce un bolnav cronic e beneficiar net al sistemului.

În ceea ce privește sistemele bazate pe solidaritate, e cât se poate de logic ca cei care beneficiază să se învârtă în jurul unei „calități medii”. Pensia asigurată de un asemenea sistem trebuie să fie, în mare, cam de aceeași valoare pentru fiecare. La urma urmei e un sistem de întrajutorare socială. Astfel, raportul dintre pensia maximă și cea minimă nu ar trebui să depășească valoarea 2. Știu, pare destul de dur, dar cam asta e esența sa. La fel și în ceea ce privește serviciile medicale. Într-un asemenea sistem atenția e îndreptată spre rezolvarea problemelor medicale și mai puțin pe cele secundare. E normal să n-ai pretenția de la un sistem public să-ți asigure rezervă privată și condiții hoteliere avansate. Serviciile „de cazare” trebuie să fie doar decente întrucât sistemul trebuie să asigure tratament la nivel mediu pentru fiecare participant. Este, dacă vreți, un sistem de întrajutorare în care banii se împart egal la beneficiari.

Să trecem acum la schemele individuale. În domeniul pensiilor avem schemele private în care un terț îți asigură diverse plasamente ale banilor strânși de tine în vederea asigurării unei pensii bazate strict pe ceea ce ai acumulat. Un calcul simplu ne indică faptul că un contribuabil cu un stagiu de 45 de ani care speră să trăiască după pensie 20 de ani ar trebui să economisească aproximativ 30% din venit dacă ar dori să aibă un nivel de trai similar celui din viața activă. Însă, în cazul în care se nimerește să trăiască mai mult, dacă și-a cheltuit pensia acumulată, rămâne muritor de foame. În cazul său, varianta „fericită” e să moară la timp sau înainte de data limită. Dar oare cine-și dorește asta?

Cam la fel stau treburile și la sistemele individuale de sănătate, cu excepția faptului că aici intri pe mâna unui sistem mult mai pervers, anume cel de asigurare privată. La modul teoretic ai pachete care-ți diferențiază nivelul de acces la sistemul de sănătate. Plătești un pachet minim, te trezești că nu-ți acoperă tratamentul în cazul unor boli grave. Chiar și atunci când plătești un pachet scump trebuie să te aștepți ca acesta să nu-ți acopere cheltuielile decât până la o anumită limită. Chestiunea e simplă: casa privată de asigurări are ca principiu de funcționare maximizarea profitului, ceea ce înseamnă că va schimba regulile astfel încât să iasă pe plus. Până la urmă trebuie să apelezi tot la buzunarul propriu și, dacă te țin curelele, beneficiezi de servicii de top. Dacă nu, Dumnezeu cu mila!

Ca o idee generală, indiferent de tipul de sistem, cei bogați au parte de servicii de top datorită capacității lor financiare care-i ajută să cumpere serviciile cele mai bune. E clar că pentru un om care primește dividente câteva milioane de euro, pensia pe care-o primește de la sistemul public e o nimica toată, iar în cazul în care are nevoie de spitalizare alege o soluție de top.

În ceea ce-i privește pe cei săraci, în cazul unui sistemelor bazate pe solidaritate, au și-o pensie decentă - la nivelul la care se află în acel moment țara - și beneficiază și de servicii medicale la care altfel n-ar avea acces. Însă, în cazul unui sistem individual, e limpede că cel sărac nu e capabil să-și asigure nici pensia și dacă se întâmplă să fie mai bolnăvicios ajunge la cimitir cu mult înaintea sorocului deoarece îi va fi imposibil să se trateze.

Nu știu dacă era nevoie de atâta demonstrație pentru ca omul să înțeleagă că e mult mai bine să fii bogat decât sărac. Însă, ceea ce e de-a dreptul hilar e că, la ora actuală, la noi, săracii speră că din privatizarea sistemului de pensii sau al celui de sănătate vor avea venituri de nababi sau vor beneficia de servicii medicale de lux. Nu, mujicilor, chestiunea e tocmai opusă! Dacă introduci privatul în ecuație trebuie să mai faci loc și profitului acestuia în aceeași ecuație. Și trebuie să mai accepți că interesul său nu e bunăstarea ta, ci maximizarea propriului profit. În ceea ce privește pensiile private maximizarea profitului înseamnă comisioane percepute din ce în ce mai mari, iar în ceea ce privește sănătatea, ghici ce?, reducerea la maxim a serviciilor de care beneficiezi. Așa că, în loc să visezi, mai bine pune mâna pe un creion și fă-ți un calcul banal ca să vezi cum ieși mai câștigat.

Mă rog, nu-mi fac multe speranțe cu spălații pe creier. Ăștia vor continua să viseze și să măcăne slogane până se vor lovi de prag. Și, unii dintre ei, nici măcar atunci nu vor realiza cât au fost de proști.

P.S. Din punctul de vedere al acestui articol te încadrezi la categoria săraci dacă veniturile tale nete sunt sub 60 000 EUR/an.