Un dezastru numit Boeing

Boeing 737 MAX a fost un eșec din start. Gândit ca o aeronavă care să concureze direct cu Airbus A 320 Neo, 737 MAX a dovedit ceea ce era logic de intuit, anume că modificarea nefericită a structurii unei companii o poate distruge din temelii.

Noua luptă de clasă

În nebunia pandemiei devenise extrem de uzitată înfierarea bătrânilor. „Ce caută ăștia pe stradă?” - urlau idioții utili ai propagandei de parcă străzile erau monopolul exclusiv al celor care aveau meritul unei vârste inferioare. Niciunul dintre cei care „înfierau tovărășește” nu și-a pus vreodată întrebarea dacă ai vreun drept tu, ca individ, să-i spui altuia care sunt riscurile la care are dreptul sau nu să se expună. Deloc întâmplător, aceiași imbecili sunt susținătorii eutanasierii. Desigur, când vor ajunge la vârstele respective își vor schimba brusc opiniile, fără a realiza însă că imbecilitatea lor a stat la baza viitoarei terori.

Meta-eşecul

Pe la începuturile existenţei Snapchat, Facebook şi-a simţit ameninţată poziţia. Astfel, ca să le taie aripile concurenţilor, a adoptat o tehnică pe cât de rudiemntară, pe atât de eficientă: a copiat funcţionalităţile Snapchat. Snapchat isşise în evidenţă cu conceptul mesajele care se auto-distrug, o chestie teribilă pentru o anumită categorie a publicului. Ideea a fost imediat replicată în WhatApp şi Snap şi-a pierdut „elementul de unicitate”.

Teroarea ideologică

Intrăm în momentul în care ideologia începe să macine inclusiv propria mașinărie de propagandă. În Anglia avem o nouă vedetă a cenzurii de stat: Advertising Standards Authority sau ASA, un fel de autoritate care are dreptul de a retrage orice material publicitar dacă descoperă că nu îndeplinește anumite standarde.

Propaganda

Partea proastă a propagandei este aceea că, în relația cu ea, de fiecare dată te trezești prea târziu. E un fenomen pervers care te hipnotizează atâta timp cât e nevoie, până faci acțiunea. După ce ți s-a luat consimțământul, devii inutil, neinteresant. De obicei atunci te trezești și-ți dai seama ce prostie ai făcut.

Facebook - despre cenzura, putere si post-democratie

Voi începe prin a le mulţumi lui Constantin Gheorghe, Mirel Palada şi tuturor celor care m-au ajutat cu distribuirea articolului meu de sâmbătă. Din păcate, blocarea contului de facebook mi-a întrerupt brutal orice legătură cu cercul de prieteni de-acolo şi m-am aflat efectiv în imposibilitatea de a transmite cel puţin un rămas bun.

Duminică, după ce tevatura recuperării luase sfârşit mă aflam la un bun prieten care, credeam eu, nu avea habar de tot tărăboiul. Sincer să fiu nici nu ştiam că are facebook, el fiind din fire mai suspicios. Din una-n alta îmi spune: „Ce s-a întâmplat cu tine? Te-au şters ăştia de pe facebook de peste tot”. Zâmbesc. Apoi înţeleg ceva mai mult şi mă hotărăsc să reiau de la cap tot articolul pe care-l pregătisem în completarea celui de sâmbătă. Sunt într-adevăr mult mai multe aspecte pe care sper să reuşesc să le descriu în continuare.

O achizitie ciudata

Google se află într-o expansiune teribilă. Luptă pe toate fronturile, este activ în toate domeniile și pare lipsit de inhibiții când e vorba de intrarea pe piețe noi. Până acum business-ul a mers incredibil de bine, iar mișcările făcute în trecut s-au dovedit a fi inspirate. Astfel am ajuns să ne împiedicăm de ei la fiecare pas și fiecare împiedicare de acest tip se transformă în venituri substanțiale pentru ei.

Întrebarea esențială pe care suntem tentați să o punem este cea referitoare la practicile Google în ceea ce privește afacerile. Sunt ei revoluționari sau doar niște copii răzgâiați cu bani mulți și care-și permit să cheltuiască irațional? Aceste întrebări ni le-am pus la fiecare achiziție deșănțată de-a lor, la fiecare sumă incredibil de mare pe care au aruncat-o în joc. Privind de pe margine, Google pare uriașul care joacă un joc al cărui singur sens este acela de a crește miza.

O privatizare necesara

Ieri ANAF a blocat conturile TVR pentru datorii în valoare de 308 milioane lei. Este cel mai recent dintre scandalurile în care această instituție este implicată. Practic, după '89, TVR a fost o continuă gaură neagră, o instituție care nu a făcut altceva decât să livreze antiperformanță. Este de neimaginat cum o televiziune care, pe lângă o taxă abuzivă, mai este susținută și de la bugetul statului, se află practic în faliment. Mai mult, situația nu este justificată de vreo performanță notabilă. TVR este un dezastru în audiențe, iar acest trend de cădere este unul cunoscut de mult timp.

De ani de zile Televiziunea Română este o instituție prin intermediul căreia sunt plătiți de la Buget propagandiștii puterii. Un sport practicat de toate partidele care s-au perindat pe la putere. Rezultatele se văd din plin acum: o instituție insignifiantă pe piața media, cu cheltuieli imense și pierderi pe măsură. Văzând dezastrul de la TVR te întrebi sincer ce fac celelalte televiziuni pentru a supraviețui? Cum se descurcă alte posturi fără taxă TV? Toată lumea știe că în piața de televiziune performanța este cea care conduce spre câștig. Orice realizator TV tremură când aude cuvântul rating deoarece este măsura instantanee a performantelor sale. La TVR aceste chestiuni sunt străine. Acolo umflatul facturii și obediența față de putere par a fi principalele elemente luate în considerare. 

N-o să mai descriu și alte lucruri scandaloase deoarece nu are sens. Sunt cunoscute de toată lumea de-atâta amar de vreme. Având în vedere că toate partidele care au trecut pe la putere au făcut aceleași compromisuri soldate cu plata unor facturi piperate de către stat, cred că a sosit momentul separării apelor: TVR trebuie privatizată! Ce sens are să mai ții pe spatele statului o instituție falimentară care nu mai reprezintă mare lucru pe piața media? Într-adevăr, în Europa se mai obișnuiește să fie subvenționate televiziuni de stat. Însă peste tot aceste televiziuni livrează performanță. În România, de aproximativ 15 ani băgăm sume imense pentru resuscitarea unui cadavru. Nu merită!

Privatizarea TVR ar putea aduce bani la Buget recuperând, chiar și parțial, pierderile de până acum. Marele câștig ar consta în tăierea cheltuielilor viitoare și reducerea apetitului manipulator al politicienilor mioritici. Fără jucăria numită TVR piața media s-ar mai curăța, abuziva taxa TV ar fi eliminată și toată lumea ar fi mulțumită. Nu în ultimul rând atrag atenția că acum este unul din ultimele momente când se mai pot scoate bani frumoși pe cadavrul în semi-putrefacție numit TVR. Concurența acerbă de pe piața TV din România va face ca licitația pentru preluarea stațiilor de stat să fie una puternică și să se obțină bani frumoși. Mai târziu nu se știe ce loc va mai ocupa televiziunea în preferințele publicului. Mai degrabă vor face bani companiile media care vor ști să se adreseze paralel pe toate canalele de comunicare: radio, presă scrisă, internet, dispozitive mobile și TV. TVR nu este pregătită pentru așa ceva.

În aceste condiții cred că este clar pentru toată lumea că privatizarea este cea mai bună soluție pentru TVR și pentru noi. De asemenea, ar fi un lucru bun chiar și pentru Guvern deoarece ar da un semnal de bunăcredință. Atunci când renunți de bunăvoie la un instrument de manipulare arăți că ai curajul să elimini din vechile metehne. Iar pentru actuala majoritate(în special pentru componenta PSD) o asemenea demonstrație de bunăcredință este mai mult decât benefică. 

Adevarurile tulburatoare sau despre utilitatea povestilor

Ieri am difuzat un material care circulă de ceva vreme pe net. Timpul nu mi-a permis să scriu ceea ce aș fi dorit despre el, dar cred că, fără să vreau, am reușit un exercitiu interesant. Despre ce este vorba?

Un grup de oameni se apucă să studieze o parte extrem de puțin cunoscută a istoriei naționale. Componența grupului este eterogenă: foști militari, scriitori, cercetători din domenii diverse etc. Se strâng date, se dă un fir logic și se ajunge la o concluzie surprinzătoare: noi, de fapt, nu suntem urmașii Romei, ci ai noștri sau, mai bine spus, ai dacilor. Din tot firul expunerii se remarcă idei fabuloase: latina, de fapt, se trage dintr-o limbă ancestrală din care se trage și limba dacă, scrierea a fost inventată de daci s.a.m.d. Afirmația de forță, din punctul meu de vedere, este cea referitoare la originile Romei care ar fi fost fondată de traci. Iată că avem un alt curs al istoriei. Folosește cuiva?

N-o să mă apuc să aduc argumente pro sau contra deoarece fac parte dintre cei care au studiat istoria numai la școală(plus câteva alte lecturi suplimentare, dar niciodată sistematic). De asemenea, trebuie să recunosc faptul că sunt conștient de subțirimea raționamentului și de lipsa dovezilor. Grupul de dacologi care a realizat materialul de ieri a fost deosebit de activ după 1989. Au scos cărți, au făcut buzz cultural, au organizat și participat la numeroase congrese, s-au făcut cunoscuți și nu numai pe plan local. Chiar dacă ieri a fost prima dată când ați auzit de ei, veți fi surprinși să aflați că ideile lor sunt cunoscute în surprinzător de multe locuri. Ideea existenței unei mari civilizații la gurile Dunării, similară celei egiptene, dar cumva pierdută în negura vremurilor, este un subiect care aprinde imaginația multora. Și când un asemenea lucru se întâmplă, credeți-mă că nu mai contează dacă este adevărat sau fals.

Avem de-a face cu o poveste capabilă să aprindă imaginația oamenilor. Ce putem face cu ea? Păi primul lucru, înainte de a ne consuma energia spunând că e albă sau neagră, ar fi să profităm de ea. Am luat decizia publicării acestui material abia când am văzut publicitatea inclusă în film, mai precis cea cu agenția de turism. Practic aceasta este rețeta în turism: pentru a-l face ai nevoie de ceva mai mult decât hoteluri și mâncare. Ai, în primul rând, nevoie de povești. Bine scrise, prezentate coerent și capabile să-i capteze pe oameni. Materialul despre daci este o asemenea poveste. Dacă a fost sau nu așa chiar nu mai contează. Dracula n-a existat, o știe toată lumea, dar asta nu-i împiedică pe americani să-și dorească să petreacă Halloween-ul la castelul său(care de fapt nu e al său, dar asta e o altă poveste).

Și, la final, vă voi mai spune o poveste de prin vecinătățile noastre. Totul a început prin 2005, atunci când un metalurg transformat peste noapte în arheolog a anunțat că a descoperit cea mai mare piramidă din lume, construită înaintea marii piramide a lui Keops. Este de-a dreptul șocant să afirmi așa ceva, mai ales că sună aiurea. Păi dacă e atât de mare, cum de ai fost primul în istorie care ai descoperit-o? Omul se numește Semir Osmanagić, iar locul descoperirii este localitatea sa natală, orășelul Visoko din Bosnia. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai șocante, Osmanagić a anunțat că nu este vorba de o singură piramidă, ci de un întreg complex, aliniat similar celor din Egipt. În realitate e vorba de niște dealuri perfect piramidale. Sub ele susține bosniaco-americanul(care pare venit din filmele cu Indiana Jones) s-ar afla îngropate cele mai mari piramide ale omenirii. Cu toate că este puternic contestat de mediul științific, cu toate că este luat în râs, omul merge mai departe. Dar ceea ce este cu adevărat important este că a transformat micul orășel cu arhitectură comunistă într-un oraș turistic. Lucrul nu este singular pentru Bosnia, o țară care este departe de a-și fi epuizat resursele necesare dezvoltării de atracții. 

Concluzia pe care o trag poate părea surprinzătoare, dar eu o consider a fi cea normală. ”Fenomenul dacii” se înscrie într-unul regional. Văduviți de o istorie măreață, balcanicii, în marea lor majoritate, și-au dezvoltat imaginația. Aceasta i-a făcut capabili să conceapă povești surprinzătoare, să creeze ”mistere la minut”. Ceea ce prin alte colțuri ale lumii e de neconceput aici face parte din cotidian. Noi de fapt trăim între povești, uneori chiar în povești. Și culmea, poveștile acestea au un farmec aparte, sunt capabile să provoace controverse sângeroase chiar în lumea științifică. Având aceste povești suntem mai bogați. Important e să știm și să profităm de pe urma lor. Și ar mai fi un lucru: nu e obligatoriu ca cei care se pronunță împotriva opiniilor din acest povești să aibă dreptate! Noțiunile de dreptate, adevăr, chestii de altfel riguroase în alte părți, au aici valențe diferite. Cam asta cred că ar trebui să se înțeleagă din materialul de ieri!

O confirmare necesara

În luna mai a acestui an insistam asupra apariţiei Google Edition. Ca şi acum, post-ul de pe blog apărea cu o oarecare înrârziere faţă de ştire, motiv pentru care câţiva prieteni m-au urecheat pentru delictul de "evoluţie întârziată" :-). Aşa cum am explicat atunci, mişcarea era prea importantă pentru a fi trecută cu vederea, fiind o dezvoltare esenţială atât pentru Google cât şi pentru viitorul cărţilor digitale.

Lansarea de atunci fost confirmată magistral de un contract pe care firma din Mountain View l-a semnat săptămâna trecută cu Editura Hachette Livre, cel mai mare editor din Franţa. Este vorba de un contract care permite Google scanarea şi vinderea cărţilor Hachette pe care editura le consideră nereeditabile. Este vorba de un număr de aproximativ 50 000 de titluri de limbă franceză cuprinzând literatură sau lucrări academice. La o primă vedere, acordul pare o jucărie, dar dacă ne vom apleca ceva mai atent asupra subiectului, putem lesne să ne dăm seama că, în realitate, avem de-a face cu o nişă pe care Google este forţa dominantă.

Cărţile despre care vorbim sunt cărţi rare, pe care, până acum, le găseai prin anticariate sau care circulau multiplicate la copiator. Nici nu e de mirare să se întâmple aşa deoarece acest tip de cărţi au un public extrem de mic. Chiar şi la publicare, multe dintre acestea sunt ori sponsorizate, ori suportate de către autor(care garantează achiziţionarea unui anumit număr de exemplare). Cu toate că vorbim despre un public extrem de rarefiat, acesta este oarecum constant în timp, ceea ce se constituie într-o piaţă destul de bună. 

Pentru Hachette, avantajele sunt multiple. Pe de o parte reuşeşte să obţină un venit dintr-un domeniu din care cu siguranţă nu mai obţinea nimic. Pe de altă parte, are un control deplin asupra preţului cărţilor, un domeniu sensibil asupra căruia editorul a insistat foarte mult în relaţia sa cu ceilalţi distribuitori(mă refer în special la tensiunile pe care le-a avut cu Amazon şi care au avut ca efect retragerea unor titluri de la vânzarea pe Amazon).

În cazul Google avem de-a face cu o mare victorie datorită notorietăţii editorului Francez. Chiar dacă acest contract pare nesemnificativ, este de aşteptat ca marile edituri să ia în considerare în prima fază cel puţin această oportunitate. După care, uşor, uşor vor încerca oportunităţile oferite de mediul digital, ceea ce va avea ca efect propulsarea Google în fruntea distribuitorilor de carte. 

Nu fac apologia firmei din Mountain View, dar remarc viziunea de care au dat dovadă de-a lungul timpului. Spre exemplu, în momentul în care au lansat Earth şi Google Maps, mişcarea a fost copiată imediat de către competiţie. Numai că scopul final al Google era acela de a intra pe piaţa GPS şi probabil, într-un final, de vindere a publicităţii prin acest nou canal. La fel s-a întâmplat şi cu Google Books. Concurenţa a sărit să copieze ideea mai mult pentru a putea oferi motoarelor proprii de căutare un izvor de surse în plus, în timp ce Google plănuia cea mai mare reţea globală de distribuţie a conţinutului digital. O reţea care, cel puţin până acum, nu are concurenţă. Să fim bine înţeleşi: construcţia Amazon sau prostiuţele de distribuţie ale Apple sunt nişte jucării pe lângă dezvoltarea coerentă a celor de la Google. Probabil că primul care va trebui să reacţioneze şi să-şi regândească strategia va fi Amazon, deoarece dezvoltarea exclusivă în jurul Kindle se va dovedi de-a dreptul păguboasă.

Aniversare intarziata

Prins în vârtejul unor evenimente am uitat efectiv că în urmă cu o lună, "Trenduri economice" a împlinit trei ani. Noroc cu Flavian care, încercând să mă tragă de urechi, mi-a amintit că au expirat nişte pariuri pe care le făcusem cu doi buni prieteni de-ai mei, pariuri despre care acum pot vorbi. Dar să le luăm pe rând.

Blogul de faţă a apărut în 9 septembrie 2007, ca o reacţie la aberaţiile din presa economică a vremii. Pentru cei care mai ţin minte, la vremea respectivă erau câteva surse de informaţie economică al căror grad de înţelegere a fenomenului era(şi în unele cazuri încă este) extrem de limitat. În afara acestora existau şi câteva voci timide de "bloggeri anonimi"(parcă aşa erau caracterizaţi de mass media) precum Aristotel Costel, Manole s.a.m.d. care împărtăşeau opinii contrare celor ale esperţilor. Era o perioada de exuberanţă, în care imobiliarele creşteau văzând cu ochii, perioadă în care un prim ministru se lăuda că economia duduie şi în care mai nimeni nu întrevedea negurii crizei. Atunci m-am apucat să scriu ca  reacţie la toate bazaconiile pe care le auzeam. Nu mi-a fost frică niciodată să-mi afirm ideile deschis, fără urmă de echivoc, iar ceea ce am făcut pe blog cred că demonstrează cu prisosinţă acest lucru. Cum probabil marea majoritate a celor care citiţi acest articol cunoaşteţi istoria blogului, o să vă vorbesc despre două lucruri amuzante legate de blog.

Nici nu începusem bine să postez articole pe blog când, un bun prieten expert în internet s-a oferit să mă ajute cu promovare profesională. Stând noi la o bere, i-am explicat că aş vrea ca oamenii să ajungă natural pe blog şi că, cel mai probabil, publicul pe care-l vreau se va aduna treptat, fără alte artificii de marketing. Iniţial mi-a spus că nu voi reuşi să strâng mai mult de 20-30 de oameni, marea majoritate fiind prieteni curioşi. Aşa s-a născut primul pariu. I-am spus că pentru primul an am un target de aproximativ 150 vizitatori pe zi, iar pentru al treilea an de aproximativ 1000(încins fiind mă gândeam la o evoluţie aproape geometrică). El a scăzut miza la 800 şi am făcut pariul(condiţiile se refereau la evitarea oricărei modalităţi de promovare şi de neafiliere la vreun site cu trafic). Ceva mai târziu, când traficul site-ului crescuse binişor, un alt prieten a avut o controversă cu mine referitoare la adsense. El susţinea, pe baza unor informaţii de pe alte pieţe, că se poate trăi din publicitate livrată de google chiar dacă ai un trafic modest. Aceasta a fost sursa celui de-al doilea pariu şi motivul pentru care am inserat adsense-ul în blog. 

Ei bine, rezultatele celor două pariuri probabil că le intuiţi: pe primul teoretic l-am pierdut deoarece site-ul are o medie de 500-600 vizitatori pe zi, iar pe cel de-al doilea l-am câştigat, aşa cum se poate vedea limpede din extrasul de la adsense atasat(asta ca să le mai spulber unora fumurile şi ipotezele). Cu toate acestea, în ceea ce priveşte primul pariu, pot spune că pe 9 septembrie(data limită a pariului) am avut 817 vizitatori unici, motiv pentru care cred că nu ar trebui să-i dau banii omului(poate mă ajutaţi cu argumente în acest sens :-)) )!

În ceea ce priveşte partea de publicitate, m-am hotărât să o dezvolt şi poate se vor alătura şi alţii iniţiativei pe care o am acum. Am avut numeroase cereri de inserare de material publicitar pe blog pe care le-am refuzat. În mod sigur le voi reanaliza deoarece m-am gândit că e păcat să se piardă traficul şi oportunitatea. Cum însă nu am nevoie de banii respectivi, voi redirecţiona încasările către cei care au nevoie, adică ONG-uri, asociaţii care au proiecte concrete. Pentru a nu mă complica prea mult, doritorul de publicitate va "plăti" direct ONG-ului(va trebui să-mi dau un aviz prealabil în ceea ce priveşte destinatarul donaţiei) şi după ce-mi va transmite ordinul de plată vizat de bancă voi insera materialul publicitar. În scurt timp voi adăuga o pagină specială dedicată acestui program unde voi da link-uri şi către ONG-urile la care se poate transmite donaţia fără preavizare. Dacă aveţi propuneri de ONG-uri puteţi să mi le transmiteţi într-un comment. Evident, vor mai fi ceva detalii logistice de pus la punct.

În final nu-mi rămâne decât să le mulţumesc celor care încă mă vizitează indiferent că sunt sau nu de acord cu ideile mele. Per total, blogul acesta a fost şi este o experienţă fabuloasă pentru mine. El reprezintă peste 90% din "viaţa mea virtuală" şi, pe zi ce trece, mă captează din ce în ce mai mult.

Explore the Garden of Stupidity

"Sunt bani europeni!" spune o piţipoancă atunci când e luată la întrebări despre cum aruncă banii pe prostii. Afirmaţia mi-a reţinut atenţia în mai multe rânduri deoarece profită de un şablon de gândire al românilor: dacă cineva risipeşte banii mei e nasol, dar dacă face acelaşi lucru cu banii altora, atunci nu mă interesează şi chiar e de admirat! Marea problemă e că banii europeni nu sunt banii altora, ci banii noştri, iar o cheltuire aiuristică a acestora poate avea repercusiuni dintre cele mai grave.

În primul rând aceşti bani nu vin din neant. Ei provin din bugetul UE, buget la care suntem şi noi contributori. Cum până acum nu am reuşit să tragem de la UE mai mulţi bani decât am dat, rezultă logic pentru oricine că, de fapt, acei bani sunt chiar banii noştri. Mai mult, pentru a accesa bani de la UE trebuie ca tu să asiguri o parte din finanţarea totală a proiectului, adică, mai pe româneşte, să aduci bani de-acasă. În cazul în care autorităţile UE detectează că banii daţi au fost cheltuiţi aiurea şi nu s-au respectat clauzele stabilite, banii trebuie returnaţi. Privind din acest punct de vedere, rezultă clar un lucru: trebuie să fim foarte atenţi la cum se cheltuiesc respectivii bani sau, mai pe româneşte, trebuie să stăm cu ochii pe ei ca pe butelie.

În ceea ce priveşte brand-ul de ţară, cred că cei de la iStockFoto stau şiu se întreabă de ce oare le-a crescut traficul pe pagina asta. Dincolo însă de acest lucru, rămân întrebări crâncene, cărora piţipoanca, cu tupeul caracteristic, evident că nu le va răspunde. N-o să stau acum să analizez toată povestea deoarece puteţi citi în presa de azi toate detaliile. Personal bănuiesc un lucru ceva mai grav: este posibil ca firma care a realizat campania să fi fost nevoită să aloce un buget mic acestui proiect pentru a-şi putea păstra profitabilitatea. Faptul că logo-ul a suferit doar modificări simple(o rotire şi doi gradienţi inversaţi) mă face pe mine să trag concluzia că a cam fost făcut pe genunchi. La urma urmei, sunt operaţiuni pe care chiar şi un nepriceput ca mine putea să le facă. Ceea ce nu înţeleg este motivul pentru care nu au cumpărat cel puţin drepturile exclusive pentru acel logo. 

Se pune totuşi întrebarea ce s-a făcut cu restul banilor. Este oare posibil să fi fost nevoiţi să plătească ceva prestări de servicii vreunei firme mioritice? Sau îi consideră pe clienţi atât de proşti încât nu merită să se obosească prea mult pentru "acoperirea urmelor"? Nu ştiu, mă întreb şi eu ca tot omul, convins fiind că cineva ar avea răspunsul la aceste dileme. Poate e prima, poate e a doua sau poate, în cel mai rău caz, sunt ambele. Oricum e un moment jenant care ne demonstrează cum pot fi cheltuiţi aiuristic nişte bani. Din nefericire nu sunt singurii. Abia aştept să văd eRomania şi celelalte aberaţii care stau să apară.

Acestea fiind zise, cred că am putea încropi rapid un brand de ţară care ar prinde excelent. Să le spunem tuturor: "Veniţi să ne vedeţi! Suntem atât de proşti încât, în mod sigur, nu veţi regreta!". Privind prin prisma acţiunilor trecute şi prezente nu cred că putem asocia România cu altceva. Din păcate se pare că asta suntem, blestemaţi să trăim într-o imensă grădină a prostiei.

Problema Petrom

Aflăm dintr-un articol din Business Standard că guvernul este interesat să suprataxeze Petrom şi, pentru aceasta, încearcă să găsească un model în UE. Încă de când a început să răsufle "problema Petrom" s-a făcut referire la celebra taxă de redevenţă care nu poate fi schimbată şi care ar fi cauza principală a "pierderilor" pe care le înregistrăm prin netaxarea Petrom.

Subiectul în cauză este mai mult decât neserios şi, cel mai probabil, menit a ne întări ideea că nu mai e nimic de făcut. Par destul de suspecte ieşirile la rampă ale politicienilor care ne explică elegant cât de mult doresc să îndrepte greşeala făcută la privatizare şi că, din păcate, asta e. Evident că dacă cineva ar dori să taxeze Petrom ar face-o fără nicio problemă. Este cumva interzisă introducerea unei taxe pentru transportul petrolului extras de pe teritoriul ţării? Sau introducerea unei taxe pentru poluarea produsă de petrolul extras? Sau chiar o taxă pentru apa introdusă în puţurile petroliere? Atâta timp cât la un moment dat s-a discutat de introducerea taxei pe scaun, cred că o taxă pe viitoarele noxe emise de petrolul autohton nu ar fi exagerată(sau ceva similar).

Suprataxarea pe profit este o prostie atâtata timp cât achiziţiile Petrom de la firma mamă nu pot fi controlate(mai ţineţi minte scandalul legat de la achiziţiile Petrom din Elveţia?. Şi, dacă într-adevăr s-ar introduce această suprataxă, presimt că nu aş mai vedea clipul publicitar actual care invadează televizoarele. În schimb, probabil am vedea discuţii filosofice legate de "grava criză" prin care trece Petrom şi care ar putea avea ca efect înregistrarea de pierderi...

Campanie ratată la BCR

Recenta campanie de presă a BCR, menită a repoziţiona banca este, din punctul meu de vedere, un rateu de proporţii. Pe de o parte, transformarea bancherului într-un fel de Sherlock Holmes mioritic ("verigheta nouă de pe mână") şi, pe de altă parte, sloganul("N-ar fi frumos dacă ar exista cineva care să ştie exact ce îţi doreşti") conduc întreaga campanie către un dezastru.

Dacă ne gândim că prin această campanie se dorea anunţarea schimbării suferite de către BCR, transformarea ei dintr-o structură inertă într-o instituţie flexibilă, ne putem da lesne seama de ratarea fără drept de apel a obiectivului.

Oare chiar nu s-a gândit nimeni din departamentul de marketing al băncii la faptul că românii, în mare parte, încă mai suferă de complexul ascultării telefoanelor? Sau la faptul că, în istoria recentă, a existat cineva care ştia exact ce-ţi doreşti şi acel ceva/cineva se numea Securitatea? Şi chiar şi fără securitate, mi s-ar părea hidos să existe cineva care să ştie exact ce-mi doresc. Iar asta, în mod sigur nu mă va apropia de "noua BCR"(sparkasse?).

Rămâne să vedem în ce măsură va reuşi Erste să cosmetizeze portofoliul de produse al BCR şi să-şi fidelizeze clienţii. Până acum, sincer să fiu, nu s-au evidenţiat cu nimic.