Se afișează postările cu eticheta Auto. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Auto. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 ianuarie 2026

Tsunamiul chinezesc


În 2025, China și-a consolidat statutul de lider absolut în producția de mașini. Cu 34,35 milioane de unități vândute, China e de departe lider absolut. Ca să înțelegeți magnitudinea, vă voi spune că locul 2 este ocupat de SUA cu 10,5 milioane și Japonia cu 8.8 milioane. 

marți, 11 noiembrie 2025

Musk, inovația și confruntările prezentului


Musk este un caz de individ care știe să profite de val și știe s-o facă atât de bine încât, pentru a profita la maxim, își inginerizează propriile valuri. Așa a fost cu banii digitali, cu tehnologia spațială „low cost”, cu mașinile electrice s.a.m.d. Inclusiv în politică a vrut să-și facă propriul drum, doar că nu i-a mers, întrucât acolo s-a lovit de un adevărat zid impenetrabil. 

miercuri, 23 iulie 2025

Împărțirea lumii


Sfârșitul acestui an va împărți lumea în două din punct de vedere inflaționist(și nu numai!). Pe de o parte SUA și proștii, iar de partea cealaltă China și șmecherii. Da, iar voi fi criticat de tembelii corecți politic, iar voi fi făcut pro-rus, dar legile economice sunt cât se poate de clare și, așa cum veți vedea pe propria piele, se va dovedi - ca întotdeauna - că tot ce spun aici este corect.

luni, 3 februarie 2025

De ce taxele vamale impuse Canadei sunt sinucigașe?


Azi va fi o zi extrem de importantă. Este de urmărit piața bursieră din Canada întrucât agresiunea economică a lui Trump nu se va lăsa fără consecințe. Oamenii se crucesc, nerevenindu-și din perplexitate, dar asta nu înseamnă că nu se vor vedea consecințele imediate. Ele își vor face efectul de la primele ore, de ambele părți ale graniței. O să vă dau câteva exemple pentru a înțelege ce urmează să se întâmple.

miercuri, 18 decembrie 2024

Jurnal buleftrik


Am niște treabă prin nordul Italiei și implică mai multe deplasări. Așa că necesitatea unei mașini e nediscutabilă. Dar sunt probleme mari cu mașina. În primul și-n primul rând parcarea. Dar și reglementările absolut tembele care-ți cer ca, în cazul în care ai o mașină termică, să plătești anumite taxe de mediu prin anumite zone ale orașelor. Nu știi că ai trecut pe-acolo, nasol: te filmează și te trezești cu amendă acasă. Ei bine, fix la strategia pe care s-o urmez mă gândeam atunci când băiatul de la centrul de închirieri m-a întrebat ce mașină vreau. Așa că am luat una „plug-in hibrid” ca să scap de taxele aberante și ca să fiu și un pic român(o să înțelegeți puțin mai târziu de ce). 

vineri, 13 septembrie 2024

Ramolismentul producătorilor auto occidentali


Mulți se întreabă, cu stupoare, care-i motivul pentru care producătorii auto occidentali au ajuns atât de rău în groapă. Cum e posibil ca firme care în urmă cu doar câțiva ani dădeau ora exactă în industrie să ajungă acum precum boschetarii? Vi se pare normal ca firme cu tradiție mai mare de un secol să ajungă să se plângă de niște necunoscuți din China, apăruți peste noapte? OK, putem vorbi de subvenții mai mult sau mai puțin ascunse, dar spuneți-mi oare ce șanse ar avea un automobil produs în Burkina Faso, cu toate subvențiile acordate acolo, să îngenuncheze Europa? E primul element pe care trebuie să-l înțelegeți. Despre celelalte vom vorbi în continuare.

luni, 25 martie 2024

O dramoletă electrică


Mă gândeam să schimb niște mașini și am mers în târg să văd ce opțiuni aș avea. Am constatat stupefiat că, de fiecare dată, dealerii scot prima dată la bătaie chestii de neales: ba hibrid, ba hibrid full, ba electric. Unii producători nici măcar nu mai au în ofertă altceva decât hibrid. Culmea asta se întâmplă inclusiv pe segmentul cel mai sensibil  la prețuri: clasa medie. Este, de departe, cea mai mare agresiune la adresa mobilității oamenilor. 

vineri, 16 februarie 2024

Propaganda care ține de foame


În timpul crizei alimentare a anilor 80, regimul era disperat să găsească înlocuitori pentru proteina animală și, într-o logică aliniată Vestului, a fost introdusă soia. Salamul cu soia a devenit astfel coșmarul întregii Românii. Doar că românul nu avea habar că la așa-zisa Revoluție se aruncă din lac în puț. Primul semn a venit chiar în timpul răzmeriței, când Occidentul pur și simplu nu înțelegea doleanța românilor: „Nu mai vrem salam cu soia!”. Românii nu înțelegeau de ce ăia nu înțeleg, iar ăia nu înțelegeau ce e cu românii.

joi, 15 februarie 2024

Occidentul în recesiune


Japonia a intrat „surprinzător” în recesiune. Asta spun tabloidele economice. În realitate nu e nicio surpriză întrucât economia Japoniei e o himeră. Din 1990 nimic nu mai merge acolo, cu excepția creditării perpetue a statului și a economiei de către Banca Centrală, într-o macro-schemă ponzi în care Banca Centrală joacă rolul „izvorului perpetuu de bunăstare”. E o chestiune care nu ar trebui să surprindă pe nimeni, la fel ca și previzibilul eșec al viitoarelor „tratamente” aplicate de Banca Japoniei. De fapt, peste tot în „Occidentul fericit” bunăstarea a ajuns la finish, dar nimeni nu vrea s-o recunoască.

marți, 19 decembrie 2023

Secta asasinilor


Data de 12 decembrie a trecut neobservată cu toate că a fost o dată crucială în ceea ce privește scufundarea noastră ca națiune. Aveți idee ce-am comemorat? Sigur nu știți! Moartea democrației. Surprinși? Fix despre asta e vorba, doar că în ziua de azi vorba e controlată, iar a spune ce gândești a ajuns din nou, ca pe vremea răposatului, o aventură riscantă. Înainte de a vă dezvălui despre ce e vorba o să fac o paranteză necesară. 

miercuri, 1 februarie 2023

Un element pe care nu-l aminteşte mai nimeni


O chestiune la care trebuie să vă gândiţi. Toată lumea vorbeşte despre „electrificare”, despre un mediu mai curat, despre CO2 şi alte fantasme inventate. OK, poate că în regulă să fim ecologişti, poate că e în regulă să repetăm slogane prosteşti, dar oare e în regulă să ne punem sănătatea la bătaie? 

sâmbătă, 23 iulie 2022

Marea dezordine economică


În timp ce ne uităm la război, uităm să privim cifrele care, fără doar şi poate, sunt fundamente ale situaţiei explozive în care se află planeta. Ca urmare a acestei stări de fapt, acutizarea conflictelor este singura situaţie care le rămâne politicienilor la dispoziţie deoarece ea oferă calea risipelor chiar mai mai mari decât până acum, fără a exista consecinţe pentru încălcarea fără pic de bun simţ a normelor de bază  ale bunului simţ.

luni, 31 ianuarie 2022

Economia de unică folosință


O mașină electrică ieftină din China, după un an de la cumpărare, își mai păstrează doar 67% din valoare, în timp ce una clasică își păstrează aproximativ 74% din valoare. Asta e o statistică publicată de Caixin. Partea interesantă este că ei dau vina pe un anume tip de „progres”, generat de faptul că modelele noi vin cu baterii mai puternice și performanțe mai ridicate. Realitatea însă e puțin diferită dacă ne apucăm să studiem problema în detaliu.

miercuri, 21 iulie 2021

Mai luați piciorul de pe accelerație!


Cam asta au transmis - deocamdată - Italia și Franța Comisiei Europene în ceea ce privește „Pactul Verde”. În ceea ce privește Franța n-aveam mari speranțe atâta timp cât fotoliul prezidențial e ocupat de un cretin păpușat precum Macron. Vă dați însă seama cât de groasă e situația în condițiile în care idiotul și-a aplecat urechea la solicitările industriei auto? În Franța e vorba de peste 400 000 de joburi care ar fi șterse ca efect al tranziției accelerate. 

sâmbătă, 27 martie 2021

Totul corect politic


În societatea capitalistă multilateral dezvoltată în care-am ajuns să trăim, nu doar ceea ce spui trebuie să fie corect politic, dar și ceea produci sau faci. Faptul că tembelii de la Parlamentul European, alături de ceilalți neajutorați mental de la Comisia Europeană, au hotărât că noțiunile de mamă și tată nu-s deloc în regulă reprezintă nu o forțare, ci un simptom al timpurilor pe care le trăim. Poate că ați zâmbit la citirea știrii. Știu, e de râs, dar totul tinde să se transforme în tragedie. Motivul e banal de intuit dacă ai exercițiul istoriei.

luni, 8 februarie 2021

Criza semiconductorilor și consecințele vizibile

Excesele și nebuniile trecutului încep să se vadă violent în prezent. Pe moment suntem propulsați într-o situație excepțională care afectează întreaga „lume progresistă”. Dacă am fi vorbit în anii trecuți despre o criză a chipurilor, am fi fost considerați nebuni. Cu toate acestea, lumea a fost luată din nou pe nepregătite de o criză apărută acolo unde nu s-ar fi așteptat nimeni: fix în inima sistemului tehnologic mondial. În cele ce urmează vă voi dezvălui care sunt cauzele și la ce trebuie să ne așteptăm.

miercuri, 20 ianuarie 2021

Dacia și Renault

D
acă-l asculți pe Luca de Meo vorbind despre Dacia, aproape că rămâi vrăjit. Spune că „succesul de aici trebuie conservat” și, mai mult, că trebuie să devină o marcă de sine stătătoare. Frumos, ce să spun. Doar că, după cum bine știți, vorbele nu țin de foame. Și-o să înțelegeți imediat de ce.

Fără înflorituri spus, Renault e cam în rahat. Nu doar că nu prea mai vinde, dar e prinsă și pe picior greșit de evoluția pieței auto. Lovitura de palat pe care și-a auto-administrat-o în Japonia, cu punerea sub acuzare a lui Gohsn, începe să se răzbune. Se vorbește pe față despre îngrijorările japonezilor în ceea ce privește componentele „Alianței” de acolo. Spre deosebire de noi, japonezii sunt foarte atenți când vine vorba de propriile locuri de muncă. Și nu doar de asta, ci și de viitorul industriei lor auto. De aceea sunt planuri serioase de retragere din Alianță și de reunire a tuturor producătorilor japonezi într-un singur concern în jurul Toyota.

marți, 23 iunie 2020

Schimbarea de paradigmă în industria auto

Cel care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. Avertismentul se referea la faptele istorice îndepărtate care, nefăcând parte din bagajul de cunoștințe al contemporanilor, riscă să repete. Ce te faci însă când faptele uitate sunt unele de dată recentă? Riști să le repeți și pe-acestea, cu siguranță. Într-un fel tocmai în asta constă demența societății actuale: sub valul uriaș de false informații ne transformăm într-o plasă permeabilă, supusă de multe ori acelorași stimuli. Exact ca peștele care înoată într-un borcan și are impresia că străbate oceane întrucât, după ce-a atins peretele borcanului, uită evenimentul.

marți, 28 ianuarie 2020

Al treilea val

În istorie au existat două valuri de electrificare. Primul a fost pionieratul, situat la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, atunci când energia electrică era folosită punctual. În această perioadă se fac principalele descoperiri care permit electrificarea unor zone restrânse. De asemenea, se pun bazele teoriei și practicii astfel încât să se pregătească universalizarea soluțiilor.

Cel de-al doilea val al electrificării îl regăsim după Al Doilea Război Mondial, atunci când energia electrică s-a universalizat. Statele au investit în construcția de linii de transport a energiei electrice, s-au pus bazele sistemelor energetice naționale și, cel mai important lucru, curentul electric a penetrat întreaga societate. Practic n-a mai existat casă care să nu beneficieze de electricitate.

Acum suntem în al treilea val de electrificare, cel în care electricitatea aduce mobilitate. Sau, mai bine zis, se electrifică tot ceea ce nu era electrificat. Motivele sunt multiple. În primul rând este vorba despre picajul industriei auto, ajunsă la un stadiu de suprasaturație. Apoi e vorba de previzibila epuizare a resurselor. Știu că mulți mă vor contrazice, dar dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în SUA unde epuizarea gazului de șist este mult mai rapidă decât exprimau chiar și cei mai pesimiști analiști, cred că înțelegeți la ce mă refer. Și, nu în ultimul rând, e vorba de politică, de foarte multă politică.

Repetarea obsedantă a pseudo-teoriilor cu încălzirea globală, apocalipsele prezise de diversele „ceasuri” care sunt depășite din ce în ce mai jos, apariția „Gretelor” și a fenomenelor similare converg toate către factorul politic. Revoltele corecte politic fac parte din actuala modalitate de guvernare prin intermediul „revoluțiilor dorite”. Telecomandaților li se transmite prin educație și canalele limtrofe o temă astfel încât, la pubertate ajung să se revolte în direcția dorită. Și, cum societatea noastră e cea mai bună dintre lumile posibile, apleacă ascultătoare urechea făcându-le pe plac revoltaților pro-sistem. Mă opresc momentan aici pentru a ne întoarce ceva mai târziu la acest aspect.

Ce aduce cu sine acest al treilea val? În primul rând un faliment al industriilor perimate legate de petrol și combustibilii fosili. Automobilul e doar vârful aisbergului. Sub zona vizibilă stă o întreagă infrastructură de extracție, prelucrare, transport și distribuție. Care toată - cu foarte mici excepții - va deraia în următorul deceniu. Petrochimia va mai avea o zonă de explorat pe partea de mase plastice care nu va dispărea. Ba, mai mult, sub imperiul noii „directive” se va dezvolta. La fel și extracția va mai avea o pâine de mâncat pentru a putea pune la dispoziție materia primă, însă toate acestea se vor desfășura la scale mult inferioare celei de azi.

Normele de poluare impuse de Uniunea Europeană - și care se vor copia peste tot în lume - fac imposibilă producerea motoarelor cu combustie internă. Vehiculele hibride sunt o tranziție, în niciun caz o alternativă. Scăparea de teroarea emisiilor se va face doar cu trecerea la „full electric”, cu disrupțiile de rigoare.

Automobilul electric se înscrie în categoria conceptelor inventate pe Continent, exportate în America, pentru ca apoi aceleași concepte să revină reîmpachetate în Europa. Puțini știu că la începutul erei automobilului motoarele erau electrice. Așadar, nicio diferență. Doar că acum întreg conceptul a revenit reîmpachetat sub forma Tesla. A fost destul pentru ca autoritățile europene să se entuziasmeze și să peroreze în direcția „energiei verzi”. Atât nemții cât și francezii s-au gândit că o asemenea schimbare de parc auto e o oportunitate nemaipomenită de a-și relansa industriile auto intrate bine de tot la apă. Doar că avem două problemuțe. Prima - și cea mai importantă - e aceea că problemele de la începutul epocii automobilului încă n-au fost rezolvate. Bateria încă nu a atins nici măcar un sfert din densitatea energetică a combustibililor fosili. Ceva progrese s-au făcut, dar insignifiante. Mai mult, încărcarea noilor hodoroage se face greu, iar amprenta ecologică - dacă e să judecăm în termenii noii ideologii - e chiar mai mare decât cea a combustibililor fosili. Dar, dacă-i ordin cu plăcere.

Există însă o componentă de care arhitecții noii schimbări n-au ținut cont - sau poate, dacă au ținut cont și-au proiectat planul pe cel puțin 50 de ani. Așa cum valurile anterioare de electrificare au avut puternice componente naționale, la fel se întâmplă și acum. Cam toate țările care se chinuiesc să scoată capul și-au propus ca noua paradigmă să se facă prin eforturi proprii. Turcii au anunțat un plan de a-și face propria mașină electrică, polonezii la fel și nici Putin n-a rămas pe margine. De chinezi nu mai amintesc deoarece deja au invadat lumea cu zeci de propuneri. Planurile ar putea transforma întregul complex auto-tradițional european într-un morman de fier vechi. Chiar și-n propriile țări producătorii auto tradiționali sunt atacați de „neofiți”. Atât în Germania cât și în Franța, firme apărute de nicăieri lansează cu succes modele electrice low cost. De ce-o fac? Pentru că e posibil.

Și iată că am ajuns la un element nevralgic. În mod normal o mașină electrică nu are de ce să coste mult. O grămadă din fierătaniile mașinii cu combustie internă nu mai sunt necesare, astfel încât prețul nu are de ce să fie mai mare de 70% din cel al unei mașini similare ca segment de piață. Prețurile imense pe care producătorii tradiționali le aruncă în piață țin de propria lor înțepeneală și incapacitate de a proiecta ceva fiabil din punctul de vedere al prețurilor. Mașina de oraș de 4000-6000 EUR nu-i sub nicio formă o himeră în domeniul electric. Doar că actualele complexe industriale sunt atât de înțepenite în conceptele cărora le sunt tributare încât le e efectiv imposibil să coboare prețurile. Astfel, mai devreme sau mai târziu, se vor trezi în faliment. Și nu știu dacă vor mai găsi înțelegere la statele care acum se gândesc să facă efortul electrificării pentru folosul actualei industrii. În tot cazul, de suferit vor suferi periferiile.

Luați cazul Slovaciei care tocmai s-a confruntat cu prima oprire a unei linii de producție. Sau la Turcia, unde Volkswagen a abandonat investiția. Cu toate că s-a dat o aură politică abandonului, în realitate n-a fost politică, ci disperare. Vor urma și celelalte. La noi, dacă vă gândiți că modelul succesului Dacia se va repeta, vă înșelați amarnic. Cel mai probabil francezii vor opri linia de producție în momentul în care comenzile nu-i vor mai satisface. Oricum, pe moment, Renault caută cu disperare sprijin de la stat pentru a trece de ruperea de Nissan. Există un zvon în piață conform căruia Renault urmează să facă brusc „electrificarea” cu ajutorul unui puternic pachet de asistență pentru dezvoltarea de mașini electrice (și autonome) ... în Franța. Proiectul s-ar constitui în transformarea uzinelor din Franța în uzine pentru mașini electrice(„uzinele viitorului”), periferiile urmând să producă tot modelele vechi, fără îmbunătățiri. Mai țineți minte cum a apărut Dacia? Renault a vândut statului român Renault Gordini și cu el am rămas până la „a doua descălecare a francezilor”. Cam la fel va fi și-acum, doar că toată polata rămâne sub patronajul Renault și va funcționa cât timp se vor mai vinde junk-uri cu combustie internă în periferii și pe la vecinii din mărginimea UE. După aceea, Dumnezeu cu mila.

Din punct de vedere logic, noua electrificare e o himeră din mai multe puncte de vedere. În primul rând densitatea energetică a bateriilor e încă jenantă. Apoi, necesitatea ca după trei ani să schimbi bateriile crește puternic TCO-ul, dar despre asta nu spune nimeni mai nimic. Apoi, din punct de vedere al poluării, „curatele” mașini electrice au, per total, emisii mai mari decât cele „murdare”, date fiind procesele tehnologice complexe pentru extragerea materiilor prime necesare, precum și cele implicate în fabricarea bateriilor. Nu în ultimul rând, infrastructura necesară încărcării mașinilor electrice este și ea deficitară. Este posibil ca, în cazul adoptării în masă a acestor vehicule într-un termen scurt, să fie nevoie se construiască stații de încărcare alimentate de generatoare funcționând pe combustibili fosili. Adică un fel de ... moartea pasiunii ecologice.

Întrebarea care se pune este dacă toate aceste elemente anterior înșirate sunt probleme spinoase. Modul în care s-a dezvoltat economia ne demonstrează că răspunsul e negativ. Nu e prima dată când omenirea a mers în direcția unei himere și a petrecut o groază de vreme în ea. Sistemul monetar actual este o himeră care funcționează de un secol fără probleme. Cea de-a doua electrificare a fost, de asemenea, o himeră îndeplinită printr-un efort fantastic. Aveți așadar un răspuns generic pentru toate întrebările de acest tip. Există însă și răspunsuri concrete.

Noua tehnologie este una care, pentru dezvoltare, va avea nevoie de accesarea unor resurse financiare excepționale. Cum creditul este mama economiei actuale, existența unor domenii - chiar și inventate! - care au nevoie de finanțare echivalează cu creșterea economică. Asta în ciuda problemelor cauzate de industria aflată acum în picaj și ale cărei belele financiare vor fi preluate cu voioșie de statele cărora le aparțin. Problema infrastructurii pentru încărcare e și ea una rezolvabilă printr-o tehnologie cu adevărat revoluționară. SMR este acronimul Small Modular Reactor, o tehnologie care miniaturizează și democratizează reactoarele nucleare. Un asemenea reactor poate funcționa sigur în zone izolate și produce suficientă energie electrică pentru întregi regiuni. Modele mai mici - încă inexistente comercial - pot constitui tehnologia cheie pentru rețelele viitoare de stații de încărcare. În ceea ce privește modelele de SMR, la ora actuală este o acerbă concurență internațională. Rusia are șase propuneri de design, China are vreo două, SUA patru, Anglia și Franța câte două s.a.m.d. Există toate premisele pentru dezvoltarea unei piețe concurențiale care să conducă la producția democratică de energie electrică.

Iată așadar că piedicile pot fi învinse cu ușurință. Și, din punct de vedere politic, treaba e una care oferă coerență actualei ideologii. Mașina electrică reduce mobilitatea populației, astfel încât controlul poate deveni mai strict. De asemenea, tehnologiile self-drive din ce în ce mai promovate, vor ridica nivelul controlului la un nivel superior. Imaginați-vă un fugar care, odată urcat într-o asemenea mașină, în loc să fugă de poliție, e condus împotriva voinței sale la cea mai apropiată secție, unde autoritățile deja sunt alertate despre capturarea sa.

Mă opresc aici pentru a nu lungi prea mult expunerea - și-așa destul de mare. Am vrut doar să vă fac o prezentare asupra noii lumi care, prin intermediul deciziilor luate la nivel politic, se va rostogoli peste noi în cel mai scurt timp. Ca și fratele său clasic, autovehiculul electric se dorește a fi vârful unui alt aisberg industrial al secolului XXI. În timp ce automobilul clasic promitea libertatea deplină, evoluția sa - în ton cu vremurile - ne anunță că limitele libertății sunt păzite de colții tiraniei.

joi, 16 ianuarie 2020

Economia minciunilor

Aflu cu stupoare că Larry Ellison, șeful suprem al Oracle, a câștigat 1.6 mld $ din momentul în care a intrat în board-ul Tesla. Pe 27 decembrie 2018, Ellison a cumpărat un număr de 3 milioane de acțiuni ale producătorului american de mașini electrice. După șase luni, investiția lui Ellison și-a pierdut aproape jumătate din valoare. Din acel moment de minim, acțiunile au crescut isteric, iar în prezent acțiunile se află din nou pe maxim. Întrebarea logică ar fi „de ce?”.