marți, 8 septembrie 2026

O altă istorie falsificată


Azi vom vorbi despre ceva atât de ascuns încât efectiv pentru unii falsul istoric a devenit adevărul absolut. V-ați întrebat oare de ce budismul este singura religie acceptată de cei mai atei agitatori? De exemplu, în Grupul de la Frankfurt, budismul era considerată unica religie digerabilă, iar Daisetz Teitaro Suzuki devenise aproape un idol. Peste tot vei auzi despre budism că este „religia păcii”, permanent este prezentată într-o lumină pozitivă. Fără a intra într-o polemică religioasă, mă întreb totuși „de ce?”. Iar răspunsul e mai surprinzător decât ați putea crede. Pregătiți-vă să vă scoateți din minte unul dintre cele mai adânc implantate șabloane!

Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso. Vă este cunoscut numele acesta? Probabil nu sub această formă, dar acesta este numele real al actualului Dalai Lama. Fotografia care însoțește articolul este una făcută la data fugii din Tibet. Iată o primă controversă: întreaga propagandă vă spune că Dalai Lama era un biet copil când a fugit din Tibet. Vi se pare copil în fotografie? O să înțelegem inclusiv din punct de vedere istoric, cu date reale, cât de copil era. 

Tot propaganda ne zugrăvește societatea tibetană drept una pașnică, tradițională, care-și desfășura viața simplă și pașnică, la momentul deturnării de către „ocupanții chinezi”. Din nou, vă rog să înțelegeți că nu vreau să intru în nicio controversă legată de acel eveniment. Nu vreau să spun că Tibetul aparține Chinei sau că Tibetul nu aparține Chinei. Pur și simplu, voi remarca faptul că armata chineză a intrat în Tibet în 1951, iar Dalai Lama a fugit de-acolo în 1959. E de reținut evenimentul. 

Însă, de departe, cel mai interesant lucru este cel legat de societatea tibetană tradițională, cea de dinainte de intrarea Armatei Populare de Eliberare. 

Tibetul era guvernat de un sistem feudal teocratic, în care elita conducătoare reprezenta aproximativ 5% din populație. Aceștia dețineau absolut tot acolo, terenul fiind împărțit între autoritățile religioase, marile mănăstiri și un număr de aproximativ 200 de familii dintre care se alegeau autoritățile laice de conducere. 

Populația de mijloc și clasele lucrătoare reprezentau aproximativ 90% din populație. Majoritatea covârșitoare a acestora erau țăranii legați de glie(Mi-ser sau Tralpa). Aceștia lucrau pământurile deținute de mănăstiri sau de nobili. Cu toate că nu erau sclavi total, erau, din punct de vedere legal, legați de moșia pe care se aflau, trebuiau să presteze muncă neplătită și să plătească taxe mari în produse agricole sau animale. O parte mai mică a acestei clase era reprezentată de micii fermieri independenți și păstorii nomazi(Dropka). Aceștia aveau o viață ceva mai bună, dar tot erau obligați să plătească taxe în unt, lână și carne către guvern sau mănăstiri. Ultima parte a populației de mijloc și cea mai mică era cea a negustorilor și meșteșugarilor, o clasă infimă, trăind în zonele urbane, dar profitând din plin de statutul său. 

Cel mai de jos pe scara socială erau așa-numitele grupuri marginalizate, formate din măcelari și pescari, fierari și olari și, cel mai de jos, culegătorii de cadavre. 

Teoretic ar părea o societate tradițional-feudală, doar că, în esență, era o societate a terorii. Nu-i de mirare că în armata chineză au fost numeroși „copii ai Tibetului” care doreau să scape de nebunia regimului teocratico-feudal. Țăranii legați de glie erau practic într-un stadiu de iobăgie. Dacă un țăran aparținând unei moșii se căsătorea cu o țărancă aparținând de altă moșie, copiii celor doi erau împărțiți între cele două moșii(fetele aparțineau moșiei mamei, iar băieții moșiei tatălui). Cei care încercau să fugă sau care contestau sistemul de servituți, erau pedepsiți prin mutilare fizică. Cea mai crudă dintre acestea era practica jupuirii. Și mai dubios este că nobilii, incluzându-l aici pe Dalai Lama, colecționau piei ale sclavilor pedepsiți astfel. Dovezile puse la dispoziție de chinezi sunt indiscutabile și, în același timp, absolut nedigerabile pentru un om normal. Iar ele sunt combătute cu argumente de genul „nu e posibil așa ceva deoarece budismul este o religie a păcii”  sau „erau piei colectate de la cadavre, servind unor ritualuri șamanice, de protecție”.

Referitor la Dalai Lama, acesta provenea dintr-o familie foarte bogată, care deținea 27 de moșii, 30 de ferme și peste 6000 de sclavi. E de remarcat că acesta a pactizat cu „ocupanții chinezi” timp de 8 ani, după care a încercat să organizeze o revoltă, eșuată în 1959. Istoria oficială vorbește despre țăranii care se opuneau colectivizării, în condițiile în care colectivizarea muta terenul din mâna nobililor în cea a lor. În fapt, întreaga revoltă a fost organizată de stăpânii pământurilor care i-au atras de partea lor pe o parte a fermierilor independenți și a nomazilor Dropka. Conducătorul revoltei, Gonpo Tashi Andrugtsang, era un negustor foarte bogat din Lhasa. 

Când treburile s-au acutizat și devenea clar că stăpânirea lui Dalai Lama se apropia inevitabil de sfârșit, acesta a fugit. Avea 22 de ani, deci nu era un copil, așa cum ni se spune. De asemenea, se spune că a urmat un traseu foarte periculos pentru a scăpa de chinezi. Poate, doar că același traseu a fost urmat de aproximativ 3.2 tone de aur, foarte multe tone de argint, 20 000 de articole de lux și bijuterii și peste 10 000 de bucăți de piei și țesături fine. Oare cât de periculos a fost drumul acela în condițiile în care s-au cărat atât de multe?

Ceea ce se uită este că Dala Lama a început să fie un asset al CIA încă din 1950. Frații săi mai mari, Gyalo Thondup și Taktser Rinpoche, au fost canalele de legătură cu CIA. De asemenea, CIA a oferit arme membrilor revoltei tibetane. Inclusiv fuga lui Dalai Lama a fost sprijinită de operatorii radio instruiți de CIA, acesta ținând legătura cu Washingtonul în fiecare etapă a fugii sale. Cu alte cuvinte, nu e vorba de o fugă pur și simplu, ci de o operațiune atent organizată. Mai mult, azilul politic pe care guvernul indian i l-a acordat lui Dalai Lama a venit ca efect al presiunilor diplomatice făcute asupra premierului indian Jawaharlal Nehru de către SUA. 

Nu e de neglijat faptul că, începând cu anul 1957 și până în 1972, CIA a finanțat „Programa ST CIRCUS” care antrena gherile tibetane, parașuta arme și chiar a înființat o bază militară în Nepal(Baza din Mustang), de unde peste 2.000 de gherile tibetane efectuau raiduri peste graniță împotriva armatei chineze.

Paralel cu aceste acțiuni, începe acțiunea de spălare a lui Dalai Lama. Peste tot este prezentat într-o lumină pozitivă, iar cartea laudativă a lui Heinrich Harrer, „7 ani în Tibet”, este promovată intens. Însă, ceea ce se uită este că Heinrich Harrer a fost un canal de comunicație folosit intens de CIA în relația cu Dalai Lama(în perioada în care liderul tibetan încă se afla în Tibet). Să nu fiu înțeles greșit: nu sunt dovezi că Harrer a fost agățat de CIA, dar i s-a făcut debriefing, a furnizat informații detaliate despre zonă și a fost cel prin intermediul căruia s-au purtat discuțiile cu Dalai Lama.

În ceea ce-l privește pe Dala Iama, părerea mea e că, cu după ce-l lași să deschidă gura, n-ai cum să nu-ți dai seama că el, ca om, este deosebit de prost. E departe de orice caracteristică a unui individ sfânt, nu are absolut niciuna dintre calitățile unui lider religios. E pur și simplu o conservă transformată în mit de mașina de șlefuit a propagandei americane, în frunte cu Hollywood-ul. De altfel, episodul scârbos de pedofilie desfășurat în fața camerelor video și care a surprins o întreagă lume, l-a aruncat pe idiot în umbră(vezi alăturat imaginea dacă n-o știi încă). Cu toate acestea, când este nevoie, CIA își scoate conserva la recitat slogane despre „cum să facem bine, adică să nu facem rău”, cât de răi sunt chinezii și ce chinuit a fost el. În realitate, ca la orice lider fabricat, sclipiciul lui Dalai Lama pică la prima investigare serioasă. Iar „paradisul tibetan” de dinaintea intrării Chinei e departe de lumina pozitivă în care e prezentat. 

31 de comentarii:

  1. ce nu stiu multi este ca nazistii au adus cu ei diverse obiecte din piele umana din Tibet.

    RăspundețiȘtergere
  2. exista o carte care ataca subiectul Dalai Lama si Budismul destul de precis.
    "THE SHADOW OF THE DALAI LAMA Sexuality, Magic and Politics in Tibetan Buddhism"

    e scrisa de un cuplu german fosti practicanti de budism. i-a atras aceasta religie si s-au imprietenit cu Dalai Lama, acesta oferindu-le diverse texte pentru a le traduce si publica pentru publicul european. in timp, acestia au ajuns la concluzia ca budismul vestic poarta o fatada si ca adevarul este total diferit.

    daca ar fi sa fac o analogie, budismul este un proto-sabbateanism. cred ca asta spune destule.

    RăspundețiȘtergere
  3. "întreaga propagandă vă spune că Dalai Lama era un biet copil când a fugit din Tibet" - nu stiu despre ce propaganda vorbesti, dar el s-a nascut in 35 si a plecat in exil in 59...adica la 24 de ani...chiar si pe wikipedia gasesti aceste date, nu este nici o propaganda despre exilarea "copilului de 15 ani"........

    RăspundețiȘtergere
  4. "Teoretic ar părea o societate tradițional-feudală, doar că, în esență, era o societate a terorii. " - din aceasta remarca se vede de la posta ca habar nu ai despre caste, ce este in spatele lor - reincarnare, nu te nasti intamplator intr-o casta inferioara, dar atentie, maestrii adevarati ofereau ORICUI, din orice casta invataturi; cred ca te ai bagat intr-o tema de care habar nu ai, nici tu nici cei care te ajuta; pacat....iti scade credibilitatea enorm de mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, mai studiaza. Mai sunt sisteme de caste și în alte țări, unele tranzitând inclusiv democratizarea societății. Doar că pe-acolo nu te jupuia nimeni de viu pentru că ai plecat de pe plantație.

      Ștergere
    2. Putea să nu-și bage dracul coada! Ai apărut tu cu reîncarnarea! Băăăăă ! În viața ta viitoare să fii o rîmă și să te fugărească găinile pănă crăpi!

      Ștergere
    3. marsh la cotetz, hashtagrezist !

      Ștergere
    4. Despre reincarnare se vorbeste si in Evanghelie. Matei 17:10. Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
      11. Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate.
      12. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.
      13. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.

      Ștergere
    5. Dute-n tibeată și te suferește acolo cât vrei !Pământul ăsta dintre Tisa Dunăre, Marea Neagră și Nistru nu va ține niciodată de tâmpeniile indianului cu nume de closet.

      Ștergere
  5. "În ceea ce-l privește pe Dala Iama, părerea mea e că, cu după ce-l lași să deschidă gura, n-ai cum să nu-ți dai seama că el, ca om, este deosebit de prost. E departe de orice caracteristică a unui individ sfânt, nu are absolut niciuna dintre calitățile unui lider religios. E pur și simplu o conservă transformată în mit de mașina de șlefuit a propagandei americane, în frunte cu Hollywood-ul" - aici ai prin totusi un adevar.....datorita decaderii generale a societatii actuale, acelasi lucru se poate observa la TOTI lideri religiosi oficiali, actuali, indiferent in ce directie te uiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu integral la această afirmație, observată de mine și de alții de multi ani încoace. Pe și simplu nu exista comparație între prostiile lui Dalai și înțelepciunea de inspirație divină a sfinților creștini. Un domn foarte deștept ne spunea odată că,, adevărații maeștrii spirituali sunt sfinții creștini

      Ștergere
  6. Cu niste ani in urma am citit un studiu medical facut pe calugari budisti in Tailanda, doi din trei aveau diabet, cand sunt sarbatori la ei, oamenii vin la manastire cu prajituri de casa cu mult zahar, lacomii le mancau pe rupte, nu se gandeau prea mult la saraci.

    RăspundețiȘtergere
  7. Un gunoi de om ,vândut către po-pulime ca ciocolată fină...
    Trebuie să recunoaștem că la propagandă, neobolșevicii occidentului, sunt a'deavului de buni!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru a înțelege macar ceva din se întâmplă acolo, este important să cunoaștem anumite aspecte legate de "Societatea Dragonului Verde". Sa stim cate ceva despre "Gladio" si Julius Evola, un sinarhist, reprezentant important al lui Rene Guenon, care a lucrat cu SS, influențându-l puternic pe prietenul lui Dalai - Lama, Miguel Serrano. Serrano a fost, de asemenea, conectat cu colonia nazistă "Colonia Dignidad" din Chile, care a servit "Operațiunii Condor" a CIA și așa mai departe.

    Recomand cu incredere cartea:
    Monkey on a Stick: Murder, Madness, and the Hare Krishnas
    by John Hubner (Author), Lindsey Gruson (Author)

    Lama(șii) tibetani au sugerat deja cu 100 de ani în urmă că se aflau în spatele marxismului. Povestea neoficială occidentală era că iezuiții l-au învățat pe Marx la Londra. Mai puțin cunoscut este faptul că iezuiții erau prezenți în Tibet din 1642, având propria lor mănăstire.

    Naziști și lama tibetani s-au întâlnit în Tibet în 1931.
    Naziștii erau obsedați de puterea magică a lamașilor și au realizat un documentar în care ofițerul SS Ernst Schäfer spunea: "Ei (lama) sunt mai presus de toți conducătorii de pe acest pământ, prin faptul că sunt regi adevărați, lideri absoluți... Modul lor de viață este mândru și bărbătesc..."

    În anii 1930, generalul german și erou de război din Primul Război Mondial, Ludendorff, a afirmat că toate societățile secrete evreiești și creștine erau controlate din Tibet, iar naziștii nu făceau excepție. Josef Strunk a scris o carte în 1937 în care afirma că toate religiile, societățile secrete (și guvernele...) capitulaseră și că Tibetul era puterea globală care controla pe toată lumea, inclusiv pe evreii occidentali. Ceea ce nimeni nu a menționat a fost posibilitatea ca Dalai Lama să fi fost un cripto-evreu asiatic. Acest lucru este profețit și în profețiile creștine.

    Freeing the Buddha: Diversity on a Sacred Path-Large Scale Concerns
    by Brian Ruhe (Author), Pia Ruhe (Author)

    În cartea „Eliberându-l pe Buddha, diversitatea pe o cale sacră” se spune: „când rușii au ajuns la cartierele lor din suburbiile Berlinului, le-au descoperit corpurile goale întinse în rânduri ordonate, fiecare cu un cuțit ceremonial străpungându-i abdomenul...” Lamașii se sinuciseseră în masă.

    Practic, subiectul este extrem de vast.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. AAA, ceea ce spuneți mi se pare că este o întărire/ confirmare a ceea ce a scris si Dyonysios Farasiotis în Marii inițiați ai Indiei și părintele Paisie. Și a ceea ce spun sfinții părinți demult despre budism. Aveți mare dreptate, subiectul e vast.

      Ștergere
  9. Dar o mica observatie, teazaurul l-a trimis inainte de fuga in India si a intrat in posesia lui cand a ajuns si el in India

    RăspundețiȘtergere
  10. Andrew Anglin, unul care trage in tot ce misca, zice ca in Tibet se practica canibalismul inainte sa vina chinezii peste ei, iar pe Dalai Lama l-a calcat in picioare pur si simplu intr-o multime de texte publicate pe internet - pe unde a putut, fiindca e vinat si blocat de stapinii internetului. E interesant ca evreul american Ron Unz, care are un site (unz.com) pe care libertatea de exprimare e - foarte surprinzator - conform Constitutiei SUA, i-a publicat in ultimii ani, dovedind mult curaj, citeva articole.

    Un alt personaj idealizat si eroizat de CIA a fost Nelson Mandela, un criminal-terorist care a organizat atentate cu morti si raniti civili, la unele participind direct. Avea scolarizarea in terorism facuta de Mossad. Desi pentru crimele comise ar fi trebuit executat, din pacate a facut doar puscarie, in plus refuzind cu incapatinare sa dea o declaratie scrisa, in schimbul eliberarii din inchisoare, in care sa se angajeze sa renunte la terorism. O generatie intreaga de copii si studenti americani si canadieni au fost indobitociti sa il venereze pe "pacifistul" Mandela. A fost plimbat prin universitatile americane ca o vedeta pop, iar copiii aia spalati pe creieri se calcau in picioare sa il vada si sa il asculte coplesiti de emotie, admiratie si iubire.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nici papii și nici patriarhii nu sunt chiar niște îngerași, infailibili. Deși autocefalia îi predispune pe unii la colaboraționism strict prin intermediul cultelor din deservicii. Tot așa, și budismul ăsta e cam autocefalic, foarte diferit între ramuri, parcă, doar sovieticii și maoiștii i-au nivelat la fel. Yankeii și britanicii au încercat să-i folosească, indiferenți la conținut și chiar la aparențe chiar și când se amuzau prin America Latină cu Corpul Păcii misionarist.
    Deci chinezii i-au vrut cooperativizați și de aceea secularizați, convingându-i cu vorba bună extrasă din cărticia roșie a lui Mao cel altfel pedofil? Poate de aici își trag seva și useriștii noștri cei liberalizați, vor secularizare cu metode patentate de fratele cel mare, servit cu mare amabilitate inconsecventă de chelnerul lui petrov, anume Coldea cel pocăit? P acilea nu se încheie concordate, așa am auzit, deși secularizarea dreptcredincioșilor grație securităților *protestante* nici măcar nu a fost vreodată ascunsă. Asta pen că împricinații autohtoniști nu sunt greci, nici în bine, d apăi în răul care face binele cu forța analfabetismului gradat.

    RăspundețiȘtergere
  12. interesanta treba cu DL ... asta a plecat cu una sau mai multe caravane (trimise inainte sau nu) ca pe la ei atunci nu erau trenuri si nci drumuri de camioane ...
    ... mihaita al nost' ... a plecat cu trenul ...
    VAI SARACII DE EI ... SI CAT S-AU ZBATUT EI PT BOBOR DUPA AIA ... MAI ALES DL ... CA MIHAITA A FOST MUCLES (VORBEA MAI GREU)

    RăspundețiȘtergere
  13. Întrebare la Radio Erevan: Care este diferența dintre Dalai Lama și Al Capone? Este adevărat că Dalai Lama și Al Capone aveau aceeași strategie economică?

    — Răspuns: În principiu da, Al Capone îți lua bunurile cu pistolul. Dalai Lama te convinge că nu ai nevoie de ele, după care le primește cu sacoșa.
    Capone venea cu pistolul, iar Dalai Lama cu predica. 😄

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma abat un pic de la tema, dar va rog sa nu uitati ca noi, in Romania, am avut iobagi pana dupa ww2

    RăspundețiȘtergere
  15. 1. Tot asa statea si treaba cu "biserica" si cu religia in Tara Romaneasca si Moldova pana la venirea lui Cuza.
    Acestia detineau cea mai mare parte din tara cu tot ce tine de ea, mai mult decat boierimea: pamanturi cu tot ce e pe ele si sub ele, plus sate intregi de robi (sclavi) care sa-i slugareasca in timp ce ei bolboroseau idiotenii mistice si proliferau amenintari, blesteme si acatiste asupra celora care nu se supun.
    Si DA! ERAU ROMANESTI NU GRECESTI!
    Nu mai fiti idioti!

    De ex Manastirea Cozia a fost construita de Mircea cel Batran cu mesteri sarbi adusi din Moravia dupa modelul bisericii din Krusevac, intr-o combinatie arhitecurala sarbeasca + bizantina, nu de catre "mesteri manole" si inca de la infiintare a primit din partea domnitorului multe si diverse "danii" (donatii), iar dupa doar cateva zeci de ani, la moartea acestuia devenise a doua cea mai bogata manasire din Tara Romanesca dupa Tismana.
    Manastirea Cozia pe vremea lui Mircea cel Batran detinea din "danii" peste 10 sate intregi cu robi si peste 300 de familii de tigani robi. In timp, peste secole, numarul acestora a crescut, atat cel al satelor de robi cat si cel al familiilor de tigani dar si de romani robi. Inca de pe vremea lui Mircea cel Batran pe langa drepturile de exploatare a pamanturilor pentru agricultura si al padurilor pentru vanat, cherestea si lemn, Manastirea detinea si multe mori pentru macinat cereale (pe care ti le puteai baga in cur daca erau nemacinate), balti si helestee pentru pescuit, dar si dreptul de exploatare a sarii din salinele din apropiere, Ocnele Mari (ocne da, NU mine!), dar si de exploatare si spalare a nisipurilor din raurile Olt si Lotru pentru aur, plus multe altele ca sa nu mai vorbim si despre controlul comertului pe raul Olt dintre Transilvania si Tara Romanesca. Asa ca averea manastirii dar si numarul satelor si al familiilor de robi A CRESCUT IN PERMANENTA.
    Lui Mircea cel Batran sa-i multumiti pentru inceperea aducerii tiganilor in Tara Romanesca din Imperiul Otoman si mai apoi lui nepotu-so, Vlad Tepes, care a adus si el peste 20.000 de tigani fierari-mestesugari, ca romanii erau palmasi si plugari (chipurile, asa cum stim din istoria antica, cu o mana pe plug si cu una pe sabie, in realitate pe pula, sa-i spunem "cosor", adica o "sabie" minuscula) si nu faceai treaba cu ei decat la concursul de plecat capul si pupat cururi se straini, ca si astazi de altfel. Poate reusiti sa intelegeti ce inseamna peste 20.000 de tigani in contextul numarului populatiei autohtone din perioada respectiva. Probabil asta este si motivul schimbarii numelui original al manastirii din Nucet, ca se afla intr-o zona populata masiv cu nuci din Cozia, de la turcescul koz = nuc.

    Poate reuseste si neuronul ala stingher al unora, mai ales cel al idotilor religiosi, sa priceapa acum de ce intreaga istorie a Romaniei se reduce la "biserica l-a vandut pe voda, biserica a vandut tara, boierii l-au vandut pe voda, boierii au bandut tara". TOTUL se reduce la bani, avere, control si sclavi, nu la "patriotism", "nationalism" sau "credinta stramoseasca".
    In Ardeal inlocuiti biserica ortodoxa cu cea catolica plus boierii cu grofii si obtineti acelasi lucru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma ce dăștept ești tu, mă, globarici mic ce èști tu! Auzi, ,,idioții religioși"! Dar de idioții atei ce spui tu, măi? Idioții liber cugetători? Idioții utili ai globaricismului? Jos Biserica! Jos credința! Noi nu cunoaștem istoria, dar gândim modern! Ne dogmatizăm lovind in dogmatisme. Dărâmăm mitologii doar pentru a le inlocui cu altele, alea care ne plac noua. Care ne ajuta să ,,progresăm"! Gândim ideologic si dupa frânturi de adevăruri. Care tot minciuni sunt, pana la urmă.

      Ștergere
  16. 2. Indiferent de denumire, de dogma, de perioada sau de locatie, faraonismul religios este identic cu faraonismul egiptean. Un sistem terorist de opresiune si de manipulare mistica si prin frica, in folosul si in beneficiul doar a catorva. Nu am vazut lideri religiosi calare pe cal sau cu arma in mana in fruntea ostilor la razboi, dar i-am vazut de nenumarate ori la ospatul si imparteala de dupa razboi unde si-au tras "partea leului" sau chiar totul. In schimb am vazut o gramada de prosti, unii dintre ei nobili, voievozi sau regi, si mai ales o gramada de saraci cu arma in mana si plini de simboluri religioase, si pe arme, si pe haine si pe cai si pe zgarda de la gat si pe absolut totul, care s-au dus sa moara in folosul altora si pentru nimic personal. E ca si cum te-ai duce acum la razboi "sa aperi Romania", adica mosiile lui Ikea, Schwaighoffer, ale lui Videanu, Basescu, Udrea, Paul Stanescu, ale diversilor arabi, italieni, danezi, nemti, americani, evrei, etc. plus ale numeroaselor fonduri de investitii si corporatii, cu alte cuvinte, ca si cum ai fi COMPLET IMBECIL inclusiv in ziua de astazi, cu atata scola si mai ales cu internet.
    Vorba catecului:
    "Why do they always send the poor?
    ...
    Blast off, it's party time
    And where the fuck are you?"
    https://www.youtube.com/watch?v=zUzd9KyIDrM

    RăspundețiȘtergere
  17. 1. Încep cu noțiunea tot fluturata pe aici, de "naziști". Este falsă, prea folosită, desueta și chiar nelalocul ei, mai ales pentru națiunea germană și istoria ei și chiar a Europei sec 19 și 2o. Așa, și Napoleon, atât de admirat, poate fi considerat un Robespierrist.
    Altfel, Rusia și acum afirmă vis a vis de România și românii anilor 1941-1944 ca "agresor/i fascist/i"! E chiar corect?
    2. "7 ani în Tibet", filmul, propagandă americană. Cu dezinformare și modificarea adevărului istoric, ca în orice producție de Hollywood!
    3."Sclavie" sau doar iobagie în Tibet, în sec 2o?!
    4.Jupuirea, ca supliciu? A morților sau pe cei vii?! Că "se afirma" că era la modă în China comuniștilor, nu în Tibet!
    5.De obiceiuri stranii am mai citit, legate de imposibilitatea inhumarii în general și, ca variantă, expunerea trupurilor decedatilor pe vârfuri, însângerate, ca pradă pentru vulturi, apoi sfaramarea resturilor osoase de către rude și, în final, pisarea, până la faramitare, a ceea ce mai rămânea și imprasiterea lor!?!
    6.DL "sărac și curat", mai știm noi pe unul sau altul, mai ales pe cel cu "garnitura de tren" ( despre care regalistii spun că nu, era a lui tac'su, plecat în exil, în Portugalia, în 194o,nu a copchilului, care a plecat să crească pui și oo în GB!

    Adevărul nu e niciodată la mijloc!
    El EXISTĂ, dar nu trebuie să-l știe cine nu trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu știu cu ce ajuta românii să știe ce păcălici este Dalai Lama.
    Jur.
    Dar uite ce păcălici este Emil Boc și subordonații săi cu salariile lunare de 7000 Euro și 10000 euro în România angajați la statul român în Cluj Napoca:

    https://www.facebook.com/watch/?v=515329028092665&vanity=vlad.mercori

    Noi românii ăștia răi și proști pe când ne ajungem și noi???
    Emil Boc e un adevărat Dalai Lama, la religia banului public, cea mai adevărată credință.
    In Banu Public noi credem. Budiști adevărați pentru că stau în meditație pe budă și banul public intră magic în buzunarele lor.
    E incredibilă această religie a banului public.
    Cum sa facem sa aderăm toți românii la religia banului public???
    Singura religie care funcționează cu adevărat în România este religia banului public!!!
    Vrem sa intrăm în această religie toți românii în sfârșit după 37 de ani!!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Tot respectul Dan
    Dar ce narativă mai servește Dalai Lama?
    Pentru că se întâmplă altceva.

    China, deși oficial atee, investește miliarde de dolari în budism (temple, universități, schimburi culturale, infrastructură pentru pelerinaje) ca parte a unei strategii de „soft power” în Asia. Proiecte majore: 2 miliarde $ pentru o universitate în Nepal și 3 miliarde $ pentru dezvoltarea Lumbini (locul nașterii lui Buddha). India investește și ea 10 miliarde $ în zonă, semn de competiție pentru influență. Subiectul e legat și de Tibet – Beijingul revendică dreptul de a aproba următorul Dalai Lama, lucru respins de mulți budiști tibetani.

    De ce e important?
    Arată cum un stat ateu folosește religia ca instrument geopolitic, pentru a câștiga influență în regiune și a contracara influența Indiei, în timp ce controlează și narativa privind Tibetul și Dalai Lama.
    Întrebarea supremă:
    Este Dalai Lama expirat?

    RăspundețiȘtergere
  20. Ai pus exact degetul pe o legătură istorică fascinantă, iar informația ta este corectă. Huawei nu inventează conceptul de calcul ternar, ci îl readuce în prim-plan, adaptându-l la provocările actuale ale inteligenței artificiale. Legătura dintre cele două evenimente este una de inspirație și evoluție tehnologică, nu de coincidență. Iată o comparație care clarifică povestea:
    | Caracteristică | Computerul ternar „Setun” (URSS, 1958) | Brevetul Huawei pt logică ternară (China, 2025) |
    | Context | Construit la Universitatea de Stat din Moscova, de o echipă condusă de Nikolai P. Brusentsov. A fost primul computer ternar funcțional din lume | Depus de Huawei în septembrie 2023 și făcut public în martie 2025. Scopul principal este crearea de cipuri AI mai eficiente energetic |
    | Tehnologie | Folosea sistemul numeric ternar (valori: -1, 0, 1), considerat mai apropiat de logica umană, dar stocarea informației era parțial binară | Propune implementarea logicii ternare direct în hardware-ul cipurilor, pt a reduce numărul de tranzistori și consumul de energie |
    | Motivație | Experimentarea unui nou sistem de calcul și simplificarea operațiilor cu numere pozitive și negative | Găsirea unei soluții pt limitele fizice ale cipurilor binare și pt consumul enorm de energie al centrelor de date AI |
    | Rezultat final | Produs în aproximativ 50 de exemplare între 1959 și 1965. Folosit în universități și institute din URSS, dar abandonat în favoarea sistemului binar | Brevet teoretic și experimental. Încă nu este clar dacă poate fi produs la scară comercială, dar reprezintă o direcție strategică majoră|
    ### De ce este importantă această legătură?
    1. Revigorarea unei idei vechi: Huawei nu rescrie regulile de calcul de la zero, ci demonstrează că o idee abandonată acum 70 de ani poate fi cheia pt problemele de azi. Este un caz clasic de „ce este vechi devine din nou nou”.
    2. O soluție pt criza energetică AI: inteligența artificială consumă cantități uriașe de energie. Brevetul Huawei propune reducerea consumului la doar 33% față de un cip binar echivalent și o scădere a numărului de tranzistori cu 30%, ceea ce ar fi revoluționar.
    3. O potențială „scurtătură”: in contextul sancțiunilor SUA care împiedică accesul Huawei la tehnologii avansate de fabricație, dezvoltarea unor cipuri fundamental diferite ar putea fi o modalitate de a ocoli aceste restricții și de a crea un avantaj tehnologic.
    Pe scurt, legătura este una de continuare a unei viziuni: dacă sovieticii au dovedit că un calculator ternar poate funcționa, Huawei încearcă să demonstreze că un astfel de sistem poate fi soluția pt viitorul computației, în special pt AI. Dacă mai ai curiozități legate de acest subiect sau despre diferențele practice dintre sistemele de numerație, îți stau la dispoziție.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar ca Huawei au furat partea teoretica de la un savant rus și au patentat-o. A fost un scandal acoperit, dar rusul spunea că n-o să le meargă deoarece în teoria pe care i-au furat-o a strecurat voit anumite greșeli care se regăsesc în cererea de pantent.

      Ștergere
  21. interesant ca toti discutati despre dogme si putere, nu despre traditia autentica pe care doar practica buddhista o valideaza... cine vrea sa critice traditiile lor, nu ar fi bine sa o faca din/ dupa propria experienta?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)