O altă istorie falsificată

Azi vom vorbi despre ceva atât de ascuns încât efectiv pentru unii falsul istoric a devenit adevărul absolut. V-ați întrebat oare de ce budismul este singura religie acceptată de cei mai atei agitatori? De exemplu, în Grupul de la Frankfurt, budismul era considerată unica religie digerabilă, iar Daisetz Teitaro Suzuki devenise aproape un idol. Peste tot vei auzi despre budism că este „religia păcii”, permanent este prezentată într-o lumină pozitivă. Fără a intra într-o polemică religioasă, mă întreb totuși „de ce?”. Iar răspunsul e mai surprinzător decât ați putea crede. Pregătiți-vă să vă scoateți din minte unul dintre cele mai adânc implantate șabloane!

Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso. Vă este cunoscut numele acesta? Probabil nu sub această formă, dar acesta este numele real al actualului Dalai Lama. Fotografia care însoțește articolul este una făcută la data fugii din Tibet. Iată o primă controversă: întreaga propagandă vă spune că Dalai Lama era un biet copil când a fugit din Tibet. Vi se pare copil în fotografie? O să înțelegem inclusiv din punct de vedere istoric, cu date reale, cât de copil era. 

Tot propaganda ne zugrăvește societatea tibetană drept una pașnică, tradițională, care-și desfășura viața simplă și pașnică, la momentul deturnării de către „ocupanții chinezi”. Din nou, vă rog să înțelegeți că nu vreau să intru în nicio controversă legată de acel eveniment. Nu vreau să spun că Tibetul aparține Chinei sau că Tibetul nu aparține Chinei. Pur și simplu, voi remarca faptul că armata chineză a intrat în Tibet în 1951, iar Dalai Lama a fugit de-acolo în 1959. E de reținut evenimentul. 

Însă, de departe, cel mai interesant lucru este cel legat de societatea tibetană tradițională, cea de dinainte de intrarea Armatei Populare de Eliberare. 

Tibetul era guvernat de un sistem feudal teocratic, în care elita conducătoare reprezenta aproximativ 5% din populație. Aceștia dețineau absolut tot acolo, terenul fiind împărțit între autoritățile religioase, marile mănăstiri și un număr de aproximativ 200 de familii dintre care se alegeau autoritățile laice de conducere. 

Populația de mijloc și clasele lucrătoare reprezentau aproximativ 90% din populație. Majoritatea covârșitoare a acestora erau țăranii legați de glie(Mi-ser sau Tralpa). Aceștia lucrau pământurile deținute de mănăstiri sau de nobili. Cu toate că nu erau sclavi total, erau, din punct de vedere legal, legați de moșia pe care se aflau, trebuiau să presteze muncă neplătită și să plătească taxe mari în produse agricole sau animale. O parte mai mică a acestei clase era reprezentată de micii fermieri independenți și păstorii nomazi(Dropka). Aceștia aveau o viață ceva mai bună, dar tot erau obligați să plătească taxe în unt, lână și carne către guvern sau mănăstiri. Ultima parte a populației de mijloc și cea mai mică era cea a negustorilor și meșteșugarilor, o clasă infimă, trăind în zonele urbane, dar profitând din plin de statutul său. 

Cel mai de jos pe scara socială erau așa-numitele grupuri marginalizate, formate din măcelari și pescari, fierari și olari și, cel mai de jos, culegătorii de cadavre. 

Teoretic ar părea o societate tradițional-feudală, doar că, în esență, era o societate a terorii. Nu-i de mirare că în armata chineză au fost numeroși „copii ai Tibetului” care doreau să scape de nebunia regimului teocratico-feudal. Țăranii legați de glie erau practic într-un stadiu de iobăgie. Dacă un țăran aparținând unei moșii se căsătorea cu o țărancă aparținând de altă moșie, copiii celor doi erau împărțiți între cele două moșii(fetele aparțineau moșiei mamei, iar băieții moșiei tatălui). Cei care încercau să fugă sau care contestau sistemul de servituți, erau pedepsiți prin mutilare fizică. Cea mai crudă dintre acestea era practica jupuirii. Și mai dubios este că nobilii, incluzându-l aici pe Dalai Lama, colecționau piei ale sclavilor pedepsiți astfel. Dovezile puse la dispoziție de chinezi sunt indiscutabile și, în același timp, absolut nedigerabile pentru un om normal. Iar ele sunt combătute cu argumente de genul „nu e posibil așa ceva deoarece budismul este o religie a păcii”  sau „erau piei colectate de la cadavre, servind unor ritualuri șamanice, de protecție”.

Referitor la Dalai Lama, acesta provenea dintr-o familie foarte bogată, care deținea 27 de moșii, 30 de ferme și peste 6000 de sclavi. E de remarcat că acesta a pactizat cu „ocupanții chinezi” timp de 8 ani, după care a încercat să organizeze o revoltă, eșuată în 1959. Istoria oficială vorbește despre țăranii care se opuneau colectivizării, în condițiile în care colectivizarea muta terenul din mâna nobililor în cea a lor. În fapt, întreaga revoltă a fost organizată de stăpânii pământurilor care i-au atras de partea lor pe o parte a fermierilor independenți și a nomazilor Dropka. Conducătorul revoltei, Gonpo Tashi Andrugtsang, era un negustor foarte bogat din Lhasa. 

Când treburile s-au acutizat și devenea clar că stăpânirea lui Dalai Lama se apropia inevitabil de sfârșit, acesta a fugit. Avea 22 de ani, deci nu era un copil, așa cum ni se spune. De asemenea, se spune că a urmat un traseu foarte periculos pentru a scăpa de chinezi. Poate, doar că același traseu a fost urmat de aproximativ 3.2 tone de aur, foarte multe tone de argint, 20 000 de articole de lux și bijuterii și peste 10 000 de bucăți de piei și țesături fine. Oare cât de periculos a fost drumul acela în condițiile în care s-au cărat atât de multe?

Ceea ce se uită este că Dala Lama a început să fie un asset al CIA încă din 1950. Frații săi mai mari, Gyalo Thondup și Taktser Rinpoche, au fost canalele de legătură cu CIA. De asemenea, CIA a oferit arme membrilor revoltei tibetane. Inclusiv fuga lui Dalai Lama a fost sprijinită de operatorii radio instruiți de CIA, acesta ținând legătura cu Washingtonul în fiecare etapă a fugii sale. Cu alte cuvinte, nu e vorba de o fugă pur și simplu, ci de o operațiune atent organizată. Mai mult, azilul politic pe care guvernul indian i l-a acordat lui Dalai Lama a venit ca efect al presiunilor diplomatice făcute asupra premierului indian Jawaharlal Nehru de către SUA. 

Nu e de neglijat faptul că, începând cu anul 1957 și până în 1972, CIA a finanțat „Programa ST CIRCUS” care antrena gherile tibetane, parașuta arme și chiar a înființat o bază militară în Nepal(Baza din Mustang), de unde peste 2.000 de gherile tibetane efectuau raiduri peste graniță împotriva armatei chineze.

Paralel cu aceste acțiuni, începe acțiunea de spălare a lui Dalai Lama. Peste tot este prezentat într-o lumină pozitivă, iar cartea laudativă a lui Heinrich Harrer, „7 ani în Tibet”, este promovată intens. Însă, ceea ce se uită este că Heinrich Harrer a fost un canal de comunicație folosit intens de CIA în relația cu Dalai Lama(în perioada în care liderul tibetan încă se afla în Tibet). Să nu fiu înțeles greșit: nu sunt dovezi că Harrer a fost agățat de CIA, dar i s-a făcut debriefing, a furnizat informații detaliate despre zonă și a fost cel prin intermediul căruia s-au purtat discuțiile cu Dalai Lama.

În ceea ce-l privește pe Dala Iama, părerea mea e că, cu după ce-l lași să deschidă gura, n-ai cum să nu-ți dai seama că el, ca om, este deosebit de prost. E departe de orice caracteristică a unui individ sfânt, nu are absolut niciuna dintre calitățile unui lider religios. E pur și simplu o conservă transformată în mit de mașina de șlefuit a propagandei americane, în frunte cu Hollywood-ul. De altfel, episodul scârbos de pedofilie desfășurat în fața camerelor video și care a surprins o întreagă lume, l-a aruncat pe idiot în umbră(vezi alăturat imaginea dacă n-o știi încă). Cu toate acestea, când este nevoie, CIA își scoate conserva la recitat slogane despre „cum să facem bine, adică să nu facem rău”, cât de răi sunt chinezii și ce chinuit a fost el. În realitate, ca la orice lider fabricat, sclipiciul lui Dalai Lama pică la prima investigare serioasă. Iar „paradisul tibetan” de dinaintea intrării Chinei e departe de lumina pozitivă în care e prezentat.