Cum funcționează cenzura în UE și România?

Pornind de la articolul de ieri în care am povestit despre mucoșii de la Factual, am constatat că lumea nu prea are habar prin ce pușcării digitale îți pierde timpul. Modul în care Uniunea Europeană a statutat cenzura este unul absolut pervers. Vă recomand să citiți întreg materialul, de la A la Z, indiferent de buzz-ul mediatic care se face în prezent. Veți înțelege niște noțiuni extrem de importante. Iar, pe final, vă promit ceva exploziv!

Ca idee, introducerea cenzurii s-a făcut prin intermediul actului privind Serviciile Digitale(Digital Services Act - DSA), mai precis prin intermediul articolului 22 al acestuia care, aparent, nu e atât de incisiv pe cât ne-am aștepta. În primul rând, ceea ce trebuie să înțelegeți este că atribuția de decizie în privința ștergerii, etichetării sau marcării unui material rămâne la platforme. Cu alte cuvinte, cea care-mi etichetează articolul că este „fals” sau chiar îl șterge, este platforma care oferă serviciul. Însă asta nu se face automat, ci postarea trebuie să fie „marcată” de o terță parte, recunoscută ca făcând parte din așa-numiții „trusted flaggers”. Acestea sunt ONG-uri care trimit sesizări către platforme referitoare la existența unor postări cu probleme. 

Nu vă gândiți că dacă blocați respectivele jigodii scăpați deoarece nu se întâmplă așa. În fapt, javrele cu cenzura primesc acces la dashboard-uri profesionale oferite de platforme. Acestea creează cozi de mesaje pe care platforma le scoate în evidență în funcție de anumite caracteristici(viralizare, raportări, persoane care distribuie sau anumite cuvinte cheie). Cenzorii preiau „la verificat” acele postări și  pot marca o anumită postare ca fiind falsă sau conținând anumte elemente interzise de rețea. Și asta fără nicio probă. Mai mult, ei pot să jongleze cu vizibilitatea unui user, știind regulile platformei. De exemplu, fact checkerii știu că dacă ești marcat de X ori că răspândești informații false, algoritmul te dă mai jos în listing, până când poți să rămâi fără audiență. Simplu, nu-i așa?

DSA, aparent e „ocrotitoare”, obligând platformele să ofere căi de comtestare a deciziei. Ele însă nu funcționează. Eu unul, din toate sesizările trimise, n-am primit de la niciuna vreun răspuns. Dacă e să fim coreți, ar mai trebui să remarcăm ceva, anume că nu este obligatoriu vina platformei. Efectul de moderare excesivă apare deoarece DSA impune amenzi uriașe platformelor care nu elimină rapid conținutul ilegal. Astfel, rețelele sociale devin hipersensibile și pot șterge din prudență opinii legitime sau controversate. De asemenea, DSA definește voit în termeni confuzi „conținutul dăunător”, iar granița dintre „dezinformare” sau „discurs de ură” și o opinie politică dizidentă devine opacă. În acest fel, anumite idei politice sunt defavorizate prin moderare.

Partea cu adevărat interesantă este că, pentru a face parte dintre așa-numiții „trusted flaggers”, trebuie să fii autorizați de autoritatea națională în domeniul comunicației. Și-aici e bomba! La noi, după cum bine se știe, autoritatea competentă este rahatul ăla de ANCOM, condus de „colegul lui Mihai Viteazul”, agramatul Zgonea. ANCOM este obligat să autorizeze „notificatorii de încredere” pe baza unei metodologii specifice. Lista notificatorilor este publicată aici. Și, conform acesteia, sunt patru entități care fac asta în România:

• Organizația Salvați Copiii
• Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
• Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiații din România (JRS Romania)
• Asociația eLiberare

Hopa! Ce caută iezuiții aici? Și, mai ales, remarcați ce domeniu de activitate au: refugiații! Înțelegeți cum acționează mâna lungă a Vaticanului într-o țară eminamente ortodoxă? 

Dar să lăsăm de-o parte amănuntele ăstea. Întrebarea care mi-a venit instantaneu în minte este una simplă: UNDE ESTE FACTUAL? UNDE SUNT CEILALȚI LIMBRICI CARE FAC TOT FACT CHECKING? Că nu sunt înregistrați la ANCOM, deci ceea ce fac ei este piraterie. E o încălcare flagrantă a DSA! Cum de le permit platformele accesul?

Am crezut că e „colegu'” mai prostovan - cum de fapt și e - așa că mi-am întins tentaculele la UE. La nivelul Comisiei Europene există o bază de date centralizată denumită „Trusted flaggers under the Digital Services Act(DSA)” și pe care o puteți găsi aici. Din nou, nici aici nu există nici Factual și nici jepații ăia de la Veridica.

Întrebarea legitimă este cum de fac ăștia fact checking? Cum de au acces la dashboard-ul rețelelor sociale(Facebook, TikTok, etc.). I-a băgat Securiatea? Că, din punctul meu de vedere, activitatea lor e ilegală, încadrându-se la categoria hărțuire. Nu-mi dau seama cum de i-au luat în seamă rețelele sociale, dar povestea deja pute. Aviz amatorilor care vor să se îndrepte împotriva lor!