vineri, 31 octombrie 2008

Evolutia preturilor

O excelentă animaţie care prezintă evoluţia preţurilor la imobiliare în SUA:


Card. Credit Card!

E timpul să vorbim despre o nouă bubă care este pe cale să explodeze în America şi în lume: creditul pe card. Cu toate că este un subiect pe care mă gândisem să-l atac încă de anul trecut, până acum, nu am găsit timpul necesar. O voi face acum, înainte de a curge tone de cerneală pe marginea acestei probleme.

Ani la rândul, schema pusă la cale de organizaţiile de carduri le-a oferit băncilor o sursă substanţială de venit. Modalitatea facilă de acces la bani, aparentul confort al dobânzii zero în perioada de graţie, precum şi dobânda substanţială percepută pentru fiecare zi întârziere au fost reţetele câştigătoare pentru bănci(statistica arată că sub 5% din clienţii băncilor aduc banii în perioada de graţie). Mirajul câştigurilor facile a fost mare, iar piaţa cardurilor de credit este imensă. Cauza este dublul profit obţinut de bănci: odată de la clienţi, iar a doua oară de la organizaţiile de carduri(sub formă de promoţii, excursii, scheme de incentivare, programe de marketing etc.). Numai că,emiterea nejustificată de carduri de credit a ajut ca efect "sufocarea financiară" a multor americani. Acesta este motivul pentru care, în ultimii ani, schemele de "debt consolidation" au atras ca un magnet consumatorii americani. În urma plăţii unei taxe mai mult sau mai puţin modice, cetăţeanului consumator de hamburgeri şi sufocat de bill-uri i se oferea o schemă de refinanţare a tuturor împrumuturilor pe care le avea. Asta pentru că indivizii, în neghiobia lor, nu-şi dădeau sema că, prin schemele puse la dispoziţie de către bănci, nu plăteau decât dobânda la card, împrumutul rămânând acelaşi.

Câştigul gras a impulsionat vânzările şi, presaţi de isteria de a câştiga o cotă tot mai mare de piaţă, bancherii au aruncat în aer întreg arsenalul din dotare: au emis din ce în ce mai multe carduri către clienţii bun platnici(sau le-au suplimentat limitele), au vândut carduri prin diverse canale alternative (comercianţi, site-uri partenere, magazine online etc.) şi, în final, au atacat cu seninătate piaţa subprime. Aşa s-a ajuns ca Bank of America să lanseze carduri de credit pentru imigranţii ilegali! Nu, nu e o glumă, s-au emis carduri de credit pentru persoane care, din punct de vedere legal, nu există, deci care nu au cum să răspundă. Odată pornită criza, cu un şomaj în creştere, campionii de altătdată privesc cu îngrijorare cum restanţele cresc văzând cu ochii. Iar de cum de la restanţe mari la blocaj nu e decât un pas, bănuiţi ce urmează!

Asta înseamnă că, în scurt timp, vom auzi din nou câteva nume cunoscute: JP Morgan Chase, Bank of America şi Citi (le-am enumerat doar pe primele trei, în funcţie de cota de piaţă). Şi cum Unchiul Sam rezolvă totul "ca la noi, la Texas", vom vedea o nouă "revărsare a robinetelor" care, evident, va mai creşte cu vreo câteva trilioane nota de plată.

La noi subiectul nu prea e de actualitate întrucât piaţa rudimentară nu a acceptat cardul de credit. Oricum, există câteva bănci care au emis nejustificat de multe carduri fără garanţii, ceea ce le-ar putea cauza dureri de cap în perioada următoare, dar cred că problemele nu vor fi semnificative.

joi, 30 octombrie 2008

Alti bani, alta distractie

Putem spune că, până la urmă, ca orice altă perioadă din istorie, şi criza asta are profeţii, eroii şi actorii ei. Roubini, după ce a prezis criza a sărit de la statutul de profesor obscur la cel de superstar al economiei, transformându-se într-un apostol al crizei.

Într-una din ultimele intervenţii, Roubini a afirmat că SUA trebuie să mai cheltuiască, înainte de terminarea mandatului lui Bush, o sumă cuprinsă între 400 si 500 mld. de dolari(prin lansarea unui pachet de stimulare a economiei). Şi asta numai pentru evitarea colapsului economic. Mai multe în clipurile de mai jos.





miercuri, 29 octombrie 2008

Ce urmeaza

Având în vedere desfăşurările de forţe de pe piaţa mondială, este momentul să ne punem firesc întrebarea: ce urmează? Ieri, "Ziarul Financiar" a afişat pe o pagină întreagă preţurile incredibile la care au ajuns acţiunile româneşti. Dacă acum un an cineva ar fi estimat actualele valori ale SIF-urilor sau ale băncilor, în mod sigur, ar fi fost considerat nebun. Realitatea însă ne-a dat peste cap şi cele mai sumbre previziuni.

Că stăm prost, cred că e deja clar pentru toţi: deficitul de cont curent este extrem de mare, datoria publică nesustenabilă, iar deficitul bugetar probabil se va învârti în jurul valorii de 3.5%(ceea ce ne va atrage şi sancţiuni din partea Comisiei Europene). Economia românească încă nu a fost lovită de criză. Efectele acesteia de-abia acum se simt.

Primul şoc resimţit este cel al industriei auto. Dacia şi-a închis porţile pentru patru zile, la fel ca toate celelalte fabrici europene. O disfuncţionalitate a producătorilor auto induce un scurtcircuit în toată industria de componente auto. Iar industria de componente este una dintre ramurile de care am profitat pate cel mai mult în ultima perioadă. De asemenea, având în vedere greutăţile cu care se confruntă industria auto de peste ocean, investiţia de la Craiova poate fi pusă sub semnul întrebării.

Creşterea dobânzilor va scoate din competiţie numeroase firme autohtone care vor fi nevoite să-şi închidă porţile. Asta înseamnă că anul viitor ne vom confrunta cu un şomaj ridicat, pe fondul migraţiei inverse a căpşunarilor.

Săptămâna aceasta sunt aşteptate nervos de către investitorii de pe toate meridianele două evenimente: şedinţa FED de astăzi în care se estimează că dobânda va fi scăzută la 1%, şi publicarea datelor trimestriale ale SUA(mâine) care, cel mai probabil, vor marca intrarea economiei americane în recesiune. Aceasta înseamnă că SUA(şi implicit economia mondială) vor face cunoştinţă cu o faţă mult mai urâtă a crizei: stagflaţie urmată de recesiune şi inflaţie galopantă. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru noi, dar cu o inflaţie mult mai mare. Contrar estimărilor INS şi BNR, este posibil să avem anul viitor o cădere economică de 0.5-1%.

Singura veste bună este că viitorul guvern are soluţia rezolvării acestei crize: infrastructura precară. Poate suna hilar, dar infrastructura rutieră şi feroviară are nevoie de investiţii care, la rândul lor, pot atrage forţă de muncă şi pot contrabalansa efectele nocive ale crizei. Asta însă numai în condiţiile în care aceste proiecte vor fi derulate corect. Ceea ce este destul de greu in România!

marți, 28 octombrie 2008

Inconştienţa


C
u toate că telenovela "salarii pentru profesori" este departe de a se fi terminat, tratez acum acest subiect întrucât, indiferent de dezvoltările ulterioare, răul a fost făcut, iar consecinţele vor fi drastice. Nu voi comenta imbecilitatea unor politicieni mediocri care, în fuga disperată după ciolan, au început să arunce cu tot felul de pomeni. Poate că este normal ca odată la 4 ani cei care au stat şi au sforăit prin parlament şi prin celelalte instituţii ale statului să se întoarcă la popor cu propuneri idioate, să promită în stânga şi-n dreapta tot felul de aiureli şi să se dea în spectacol. Nu m-ar deranja acest circ dacă ar rămâne la nivelul propunerilor hazlii, fie ele legate de tot felul de ajutoare şugubeţe sau de trimiterea românilor în spaţiu(în legătură cu "problema spaţială" chiar nu-mi dau seama de ce n-a plusat nimeni până acum; ar fi fost momentul să susţină trimiterea românilor pe Marte sau chiar un program spaţial românesc). În acest moment consider că principalele vinovate sunt preşedinţia şi Banca Naţionala. Prima întrucât se implică disperat într-o campanie electorală care nu ar trebui să o intereseze, iar cea de-a doua pentru tăcerea suspectă pe care o afişează şi pentru implicare politică.

Dacă atunci când s-a propus majorarea pensiilor Isărescu a ieşit la rampă pentru a arăta greşeala groaznică pe care o face guvernul, acum, într-un moment de o gravitate mult mai mare, guvernatorul tace. Nu l-am auzit spunând nimic despre acest subiect, motiv pentru care îl suspectez de implicare politică. În ceea ce priceşte preşedinţia cred că nu mai trebuie să insistăm prea mult. Implicarea în campania electorală a acestei instituţii este de domeniul evidenţei. Oricum, comportamentul celor două instituţii mă face să cred din ce în ce mai mult zvonul conform căruia Mugur Isărescu se pregăteşte să devină prim-ministru.

Rezultatele acestei acţiuni nu se vor lăsa aşteptate. Standard&Poor's deja a scăzut rating-ul României, întorcându-ne înapoi cu cel puţin patru ani. Urmează să asistăm la comportamente similare şi din partea celorlalte agenţii de rating. Dacă e să-mi exprim o opinie, cred că Standard&Poor's oricum ar fi scăzut ratingul României(nu voi fundamenta acum această opinie). Este clar că "analizele" erau făcute, dar cred că scăderea nu ar fi fost atât de radicală dacă nu era în discuţie problema salariilor.

Poate că sunt mulţi cei care se întreabă dacă există o ieşire din această situaţie. Desigur că există! Soluţia s-a văzut în şedinţa de ieri când cursul a fost împins spre 3.7RON/EUR. Dacă până acum un curs care reflecta situaţia ar fi trebuit să fie undeva în banda 4-4.2, în lumina "noilor realizări" putem muta ţinta de curs peste 5RON/EUR. Iar asta se va vedea cu siguranţă după alegeri!

P.S. Poate că în urma lecturării acestui material unii cititori mă vor acuza de partizanat politic. Pentru a preîntâmpina o asemenea acuzaţie, nu voi aminti decât că, dacă ar fi după mine, aş înlocui alegerile cu o loterie în care candidaţii ar fi traşi la sorţi. Acesta este motivul pentru care din 1990 nu am mai votat.

luni, 27 octombrie 2008

Bretton Woods II ?

Într-o atmosferă socialistă, cu un Sarkozy dezlănţuit şi o asistenţă disciplinată, liderii asiatici şi europeni au căzut de acord că aşa nu se mai poate, deci e nevoie de o schimbare. Consensul absolut, întărit prin declaraţii sforăitoare şi mişcări teatrale, nu este decât o altă faţă a mediocrităţii unor lideri. Că trebuie făcută o schimbare poate că suntem de acord, dar ar fi interesant să aflăm despre ce schimbare e vorba. Ei bine, dincolo de sloganuri nu e nimic! Tot summit-ul a fost o lungă înşiruire de "we need even more financial regulation" şi alte "idei" valoroase.

Pentru a înţelege puţin mai bine cât de isteţi sunt factorii de decizie, nu trebuie decât să le analizăm acţiunile de până acum: pentru rezolvarea problemelor unei pieţe a cărei valoare totală era estimată la 3 trilioane de dolari, numai SUA şi UE au pompat în sistem aproximativ 2.5 trilioane. Rezultatele(sau, mai bine zis, lipsa lor) de până acum cred că pot fi văzute cu ochiul liber. Dacă statele lumii, în loc să pompeze banii în instituţii financiare falimentare, ar fi creat fonduri de solidaritate care să suplinească imposibilitatea băncilor de a credita, acum lucrurile ar fi arătat cu totul altfel. Ceea ce nu s-a înţeles încă este faptul că absolut totul pe lumea asta are un risc asociat, risc pe catre trebuie să ţi-l asumi. Şi asta e valabil atât pentru oameni cât şi pentru firme şi instituţii.

Falimentul băncilor nu a început în momentul în care câteva credite au scârţâit ci în momentul în care au început externalizările. Outsourcing-ul iraţional, practicat la scară largă este cea mai mare capcană în care au căzut instituţiile financiare. Şi culmea, au căzut în această capcană în numele eficientizării activităţii. Numai că, prin outsourcing, s-a ajuns la exportul de competenţe şi automat la slăbirea organizaţiilor. Iar când iluminaţii din vârful piramidei au luat decizia externalizării riscurilor situaţia a devenit explozivă. Oricum, ca idee, outsourcing-ul absolut nu este decât o utopie(vom dezvolta acest subiect într-un articol viitor).

Evident, orice om cu creier în cap ar fi lăsat instituţiile financiare să-şi rezolve problemele şi să se ducă acolo unde le este locul(poate în istorie?). Cei care cred că infuzia iraţională de capital a rezolvat ceva se înşeală amarnic. Numai dacă ne uităm către AIG care a reuşit să pape două treimi din ajutorul dat de Guvernul SUA putem vedea amploarea dezastrului.

Revenind la ceea ce s-a întâmplat la Beijing, nu pot remarca decât că că este începutul unei mascarade în stil Sarkozy(individul se pare că-şi trăieşte fantasmele de finanţist, după ce în campania electorală a jucat rolul de Napoleon). Mascaradă care va continua cu summit-ul din 15 Noiembrie şi, probabil, cu o mulţime de alte comitete şi comiţii. Îngrijorător este faptul că în mintea unora înfloreşte ideea unui socialism de piaţă ca model economic, a unei pieţe controlate strict de mega-regulamente şi mega-comisii. Ei bine, dacă se va ajunge la aşa ceva, probabil că vom fi martorii "naşterii" colapsului mondial.

P.S. Nu am atacat încă subiectul salariilor profesorilor pentru că aştept să văd desfăşurarea evenimentelor. Oricum, ceea ce se întâmplă este de domeniul irealului! După mine, ar trebui convocat CSAT pentru a analiza tentativa de subminare a economiei naţionale.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Is your money safe?

O foarte interesantă analiză a lui Peter Schiff. Pentru cei care nu ştiu cine e Schiff voi aminti doar că, asemenea lui Roubini şi Robert Schiller, este unul dintre economiştii care a prevăzut actuala criză.

joi, 23 octombrie 2008

Din nou despre Romania


Î
n ultima perioadă se încearcă acreditarea ideii conform căreia majoritatea analiştilor străini care prevăd aterizări forţate ale economiei româneşti sunt ori superficiali, ori prost informaţi ori rău intenţionaţi. Aproape eram tentat să cred acest lucru întrucât, la o primă vedere, este destul de greu pentru un analist independent să privească în detaliu fiecare economie, să ţină cont de specificul local şi de particularităţile ei. Ei bine, această îndoială mi-a fost spulberată de una dintre ultimele analize ale lui Nouriel Roubini(publicată în newsletter-ul său). În momentul în care am căutat sursele utilizate de Roubini, am fost uimit să constat că, printre altele, se regăsesc numeroase publicaţii ale BNR, precum şi unul din multele interviuri ale guvernatorului.

Pentru cei care nu au auzit încă de Nouriel Roubini nu voi aminti decât că este persoana care a prevăzut actuala criză internaţională cu aproximativ 2 ani înainte de a se produce. Asta contrar tuturor celor care preaslăveau creşterile fără fundament şi explozia unor instrumente extrem de vagi.

Mai jos, aveţi extrasul din newsletter-ul lui Roubini referitor la România şi Bulgaria:

"Bulgaria and Romania - the so-called ‘gravity defiers’ - are also on the short-list of CEE economies most at risk of being the next hotspots in the global credit crisis. Despite massive current-account deficits (projected to hit 23% of GDP in Bulgaria and 16% of GDP in Romania this year), booming credit growth, and high inflation, these economies have not hit slowdown mode yet - hence the term ‘gravity defiers’.

In the case of both countries, the financing of their current-account deficits has deteriorated, with foreign direct investment (seen as less subject to reversal than other forms of financing) only plugging about a third of Romania’s current account gap and over half of Bulgaria’s. As a result, these economies are highly susceptible to capital outflows, which would trigger a harsh real adjustment.

Another risk is these countries’ high degree of foreign currency lending, particularly notable in Romania which has a flexible exchange rate, meaning unhedged borrowers are highly exposed to currency swings. Romanian households’ high levels of foreign currency lending are similar to those in Hungary (55% in Romania vs. 60% in Hungary of total household loans). And like Hungary, Romania has a budget deficit of over 2% of GDP. Meanwhile, Bulgaria has a budget surplus, which potentially gives its government more room to maneuver if outflows trigger a sharp slowdown. Bulgaria and Romania will be key countries to watch as the global credit crisis unfolds."

marți, 21 octombrie 2008

Active toxice

A devenit un laitmotiv afirmaţia că "băncile româneşti nu au achiziţionat active toxice americane" şi, urmare a acestei acţiuni, sunt protejate în faţa crizei. Este foarte adevărat că expunerea pe piaţa americană a instituţiilor bancare româneşti este zero, dar aceasta nu înseamnă că băncile noastre sunt ferite de active toxice.

După cum spunea Isărescu, băncile noastre nu au fost atrase de instrumentele pieţei americane întrucât şi-au putut asigura pe piaţa locală marje suficient de mari de profit. Ceea ce nu a spus guvernatorul este că, în primul rând, criza a fost generată de lăcomie. Lăcomia unor instituţii care, pentru a se prezenta în faţa acţionarilor cu rezultate fabuloase, au pus bază pe speculaţii, vânzări din ce în ce mai mari şi expuneri extrem de riscante, transformând departamentele de management al riscului în cenuşărese. Problema este că exact aceeaşi tactică au avut şi instituţiile autohtone, iar dacă vine vorba despre active toxice, putem spune că acestea se găsesc la discreţie pe piaţa noastră.

Vorbeam într-un articol trecut despre lovitura produsă băncilor autohtone de creditele de nevoi personale negarantate. Probabil multe din instituţiile bancare autohtone nu şi-au înregistrat încă în scripte toate pierderile rezultate din acest produs extrem de riscant, sperând probabil în recuperarea debitelor. Şi dacă nu au făcut-o încă, probabil nici nu o vor face până la sfârşitul anului, din dorinţa de a prezenta rezultate financiare frumoase. Într-adevăr, tentaţia e mare, dar pentru cei care preferă "rostogolirea găurii", tactica se va dovedi extrem de greşită anul viitor, când un alt activ toxic îşi va arăta colţii: creditele negarantate pentru micro-întreprinderi şi IMM-uri. Personal cred că problemele acestui tip de credit vor exploda în prima parte a anului viitor, pe fondul înrăutăţirii crizei mondiale. Scăderea consumului, devalorizarea monedei naţionale şi înrăutăţirea climatului economic se vor constitui în piedici pentru toate firmele mici şi mijlocii. Nu trebuie să uităm că managementul acestor firme este deficitar, că eficienţa muncii este scăzută şi că, pe fondul greutăţilor şi a scumpirii finanţării, este posibil să asistăm la un faliment în masă a acestor firme. Într-un asemenea moment, toate finanţările negarantate acordate vor atârna ca o piatră de moară la gâtul băncilor care, de câţiva ani buni, şi-au făcut un slogan din creditele acordate pe genunchi. Şi, să nu uităm că la falimentul unei firme, nu numai banii acordaţi firmei devin problematici, ci şi banii acordaţi angajaţilor firmei sub formă de carduri de credit şi descoperiri de cont(de asemenea, fără garanţii).

Ca o concluzie, putem considera că afirmaţia guvernatorului este justă: într-adevăr, băncile noastre nu au achiziţionat active toxice de peste ocean. Au preferat însă să dezvolte aici o piaţă extrem de toxică. Iar motivul pentru care au făcut-o este acecelaşi ca şi cel de peste ocean: lăcomia.

luni, 20 octombrie 2008

The new wave

După o săptămână calmă, în care lucrurile par a se fi liniştit, un nou val al crizei se apropie îngrijorător de România.

În primul rând, Ungaria se confruntă în aceste zile cu o scădere radicală a bursei şi o devalorizare puternică a forintului, elemente care au condus la o scădere a rating-ului de ţară. Problemele de curs au apărut în primul rând din cauza exodului masiv al investitorilor care consideră acum Ungaria o ţară a nisipurilor mişcătoare. Cert este că Ungaria are toate şansele să devină "următoarea Islandă" în ceea ce priveşte efectele crizei.

Îngrijorător pentru noi este faptul că, dintr-un raport dat publicităţii de Goldman Sachs, România este considerată numărul doi la capitolul vulnerabilitate în faţa crizei globale(imediat după unguri). Principalii vinovaţi pentru această situaţie sunt, evident, indicatorii macroeconomici extrem de slabi.

Un alt element care ne loveşte frontal este coborârea perspectivei ratingului Erste Bank de la stabilă la negativă pe fondul impactului regional al crizei financiare. Interesant este faptul că cei de la S&P consideră că "operaţiunile din România ale ERSTE pot crea presiuni suplimentare". Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla dinspre BCR ar fi "exportul" depozitelor către Austria. După cum se ştie, austriecii au perturbat întrega regiune prin garantarea integrală a depozitelor bancare. Această mişcare se constituie într-o grosolană concurenţă neloială pentru toate ţările din zonă. Şi, ca o opinie proprie, cred că garantarea asta funcţionează numai pe hârtie! În cazul unei crize generalizate nicio ţară de pe această planetă nu poate restitui toţi banii din băncile sale(poate numai dacă porneşte tiparniţa, însă Austria nu deţine aşa ceva). E o utopie!

În fine este posibil ca problemele ING să creeze emoţii suplimentare pe piaţa noastră(banca are în România peste 600 000 clienţi pe segmentul retail). După cum se ştie, ING acţionează ca sucursală a băncii mamă, iar depozitele deschise la această bancă sunt garantate de instituţia similară din Olanda în limita a 100 000 EUR. Personal, nu cred că ING va avea probleme în perioada imediat următoare întrucât guvernul Olandei a injectat în bancă aproximativ 10 mld. EUR.

Ne aşteaptă o săptămână grea, poate cea mai grea de până acum. Nu ştiu dacă vom avea o explozie a cursului(am estimat-o eronat pentru săptămâna trecută :-( ) întrucât foamea de lei creată de BNR nu prea lasă loc unei evoluţii normale. Reversul mişcării lui Isărescu este creşterea record a dobânzilor la lei, ceea ce poate avea ca efect creşterea restanţelor în tot sistemul bancar.

P.S. Începând de azi îmi puteţi scrie pe adresa ddan at gmx punct com. Aştept opiniile şi comentariile voastre atât direct pe blog cât şi pe mail.

miercuri, 15 octombrie 2008

US update

În timp ce Paulson a început împărţeala pomenii între prieteni(Goldman a încasat deocamdată 10 mld. $), în clubul "dolari fără număr" a intrat şi Banca Japoniei: "The Bank of Japan said it will offer lenders as many dollars as they want, joining European counterparts in attempting to lower borrowing costs in money markets and freeing up credit worldwide". În ritmul acesta cred că vom vedea în curând cum şi Banca Centrală din Zimbabwe va intra în selectul club(ei au deja experienţa livrării de cantităţi nelimitate de bani pe piaţă, deci ar putea contribui cu expertiza pe care o au în domeniu). Oricum, eu unul, nu înţeleg prea bine noţiunea de "unlimited" întrucât până acum credeam sincer că în economie termeni precum nelimitat, aproximativ s.a.m.d. nu prea au ce căuta. Se pare că opinia experţilor e alta.

Ca reacţie, bursele americane răspund cu voioşie planului de redresare(DOW -0.82%, NASDAQ -3.54%), în timp ce suratele asiatice o iau pe aceeaşi pantă(NIKKEY225 -1.44%, HangSeng -2.39%) recolorând ecranele în culoarea favorită a ultimului an.

Contrar optimismului afişat de oficialităţi, Nouriel Roubini(individul care a prezis actuala criză încă din 2006), estimează că SUA va suferi cea mai radicală criză din ultimii 40 de ani. Recesiunea rezultată va dura între 18 şi 24 de luni şi, urmare a acestui trend puternic negativ, rata şomajului va atinge 9%. Critic vehement al strategiei actuale adoptate de autorităţi, Roubini consideră că naţionalizările făcute de "camarazii Bush, Paulson şi Bernanke au transformat SUA în USSRA(United Socialist State Republic of America)", o ţară în care profiturile sunt privatizate, iar pierderile naţionalizate. Tot el estimează că valoarea piererilor rezultate din căderea pieţei subprime este de 3 trilioane $. Asta după ce anterior estimase o valoare între 1 şi 2 trilioane. Nu-mi mai rămâne decât să citez un refren al unui băiat de cartier:"e foame de bani, e foame de bani, băieţi".

marți, 14 octombrie 2008

Tenebre


După întâlnirile G7, G20 şi UE, planurile concertate de combatere a crizei devin clare. Practic asistăm la o capitalizare cu forța a tuturor piețelor financiare, mai precis la o inundare a acestora cu bani: <<The European Central Bank, the Bank of England and the Swiss National Bank will offer European banks unlimited dollar funds with maturities of seven, 28 and 84 days at fixed interest rates against ``appropriate collateral,'' the Washington-based Fed said today. The Fed had capped at $380 billion the currency it would swap with the three central banks. >> (Bloomberg).

Ce înseamnă aceasta? În primul rând o dorinţă morbidă de a rezolva criza cu orice preţ. Indiferent de cât costă, de cât va dura sau de consecinţele pe care le va avea. Spectrul unei recesiuni de proporţii se pare că a întunecat minţile multora. Pe de altă parte, hotărârea cu care se intervine nu reprezintă decât un joc psihologic menit a intimida speculatorii(care vor mai fi rămas..).

Sincer, din tot acest plan măreţ nu vad nicio ieşire. În cel mai bun caz se va va ajunge la o amânare a crizei (cu 7, 28 sau 84 de zile), iar în cel mai rău caz la o explozie a inflaţiei(care este din ce în ce mai probabilă). Actuala tactică mi se pare rudimentară. E ca şi cum ai avea o gaură de 1 metru pătrat în rezervorul maşinii şi ai încerca să-l repari făcând plinul la fiecare kilometru parcurs. Pur şi simplu nu va funcţiona, fără să mai vorbim de faptul că oricând poţi face explozie.

Singurul exemplu care-mi vine acum în minte este Zimbabwe. Poate cineva va "pierde" puţin timp şi va înţelege ce înseamnă emiterea de monedă fără acoperire.

luni, 13 octombrie 2008

Măsuri de protecţie pe o piaţă "sigură"

Cu cât aud mai multe apeluri la calm ale politicienilor şi ale persoanelor "conectate", cu atât mă gândesc mai mult că ceva e putred şi că trebuie acţionat rapid. Ni se spune că piaţa bancară românească este solidă, că nu a achiziţionat active toxice şi că, în concluzie, nu avem de ce să ne temem. Dacă ar fi aşa nu cred că s-ar mai fi obosit cineva să facă apeluri disperate.

Cum lucrurile par a prevesti o furtună, iar anumite zvonuri încep să capete contur, m-am gândit să prezint în cele ce urmează câteva măsuri simple pentru cei care pot fi afectaţi de criza din bănci.

1. Dacă ai credite, reciteşte contractul.
Vezi la ce costuri se poate ajunge, ce comisioane pot fi ridicate de către bancă şi în ce condiţii. De asemenea, evaluează piaţa pentru a găsi o bancă la care să-ţi refinanţezi creditul în cazul apariţiei unor costuri aberante. Oricum, în caz de probleme, cei mai câştigaţi sunt cei care au credite întrucât pot face compensări cu cei care au depozite.

2. Verifică dacă banca la care ai contul/depozitul este participantă la fond.
Dacă banca figurează pe listă, în caz de faliment, vei fi despăgubit de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar; în caz contrar trebuie să ştii că banca ta se subordonează regulamentelor din ţara de origine(asta înseamnă inclusiv faptul că, în caz de probleme, este posibil să fii nevoit să te deplasezi în respectiva ţară pentru a-ţi recupera banii).

3. Informează-te asupra a ceea ce este garantat şi a ceea ce nu este garantat.
În ceea ce priveşte lista depozitelor negarantate, studiază cu atenţie punctele 1 şi 2. Dacă mama soacră lucrează la banca X s-ar putea să nu fie o idee bună păstrarea banilor acolo.
În altă ordine de idei, instituţiile cu probleme au tendinţa de a negocia niveluri nesustenabile ale dobânzii şi, în acest caz, s-ar putea să te trezeşti că te afli pe "lista neagră"(punctul 2 din acelaşi document). Oricum, ca o idee generală, fereşte-te de băncile care oferă dobânzi mari întrucât e ceva în neregulă: ori au probleme, ori dobânda este compensată de un comision ascuns.

4. În acest moment suma garantată de FGDB este de 20 000 EUR, nu 50 000 EUR!
Cu toate că s-a vorbit de creşterea sumei garantate, aceasta va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.

5. Dacă ai mai mult decât suma garantată de fond, diversifică-ţi depunerile.
Poţi depune banii în mai multe bănci(în limita plafonului garantat) sau poţi să cumperi titluri de stat(garantate integral). Titlurile de stat pe termen lung pot fi achiziţionate şi de pe bursă, iar cele pe intervale scurte de timp (1, 3, 6, 9, 12 luni) pot fi achiziţionate numai de la bănci. Dacă banca ta spune că nu-ţi poate oferi titluri(o tactică folosită pentru a păstra banii deponenţilor), caută în altă parte.

6. Pentru sume mari, apelează la private banking.
În cazul în care ai foarte mulţi bani disponibili, apelează la un bancher privat(orice bancă respectabilă are un departament de "private banking"). În funcţie de profilul tău de risc îţi va prezenta oportunităţile de plasare a banilor. Chiar şi în acest caz trebuie să ţii cont de faptul că respectiva persoană va căuta să-ţi ofere în primul rând depozite în banca sa. Negociază la sânge toţi termenii şi nu risca să-ţi faci depozite foarte mari decât dacă ştii bine care sunt riscurile la care eşti expus.

7. Investeşte în instrumente simple.
Fereşte-te de instrumentele derivate sau de fonduri închise care promit randamente tentante. Vremea speculaţiilor a cam trecut, iar în perioada următoare nu se întrevăd mari oportunităţi pe acest tip de tranzacţii.

8. Asigură-te ca ai cash.
În aceste vremuri tulburi, "cash is king"! Chiar dacă banii sunt garantaţi, chiar dacă ai titluri de stat, trebuie să ştii că, dacă sunt probleme majore, va dura ceva timp până-ţi vei recupera banii. În acest caz este clar că trebuie să te asiguri că ai o sursă alternativă de bani cash. În funcţie de necesităţile tale, îţi poţi asigura cash-ul necesar fie prin depunerea unor sume uzuale în conturi de card la mai multe bănci, fie prin contractarea unei cutii de valori în care să-ţi păstrezi bani pentru zile negre.

9. Nu te înghesui la casierie.
Când o bancă are probleme lumea se înghesuie să-şi scoată banii. Nu face aceeaşi greşeală pentru că rişti să pierzi. În cazul în care banca încă mai participă la sistemul de compensare transferă-ţi banii la altă bancă. Pentru a fi sigur că banii au fost transferaţi, aşteaptă execuţia ordinului (funcţionarul trebuie să-ţi dea "verdele" ştampilat) şi solicită un extras de cont (dacă ordinul a fost executat, nu trebuie să mai vezi banii în cont). Cel târziu a doua zi(în mod normal în aceeaşi zi) trebuie să vezi banii în cont la "banca destinaţie".

10. Mai mare nu înseamnă mai bun!
Depunerea banilor la o bancă mai mare nu înseamnă automat că banii tăi sunt mai siguri ci, uneori, poate însemna contrariul. Conform unui articol publicat în ziarul Adevărul pe baza datelor furnizate de FGDB, fondul poate acoperi integral depozitele oricărei bănci de la poziţia 8 în jos. Rezultă că, în cazul falimentului unei instituţii din vârful clasamentului(top 7), fondul nu poate acoperi integral valoarea depozitelor şi rămâne de văzut de unde vor fi luaţi banii pentru despăgubiri.


sâmbătă, 11 octombrie 2008

joi, 9 octombrie 2008

Isterica v.1

Ziua de ieri o putem considera ca fiind începutul crizei româneşti. Nu vorbesc prostii, ştiu că fenomenele globale ne afectează de mai bine de un an, dar ieri putem spune că populaţia a conştientizat faptul că traiectoria pe care ne-am înscris este aceeaşi cu a tuturor ţărilor, că nu suntem o super-ţară cu o super-economie.

Pe scurt, ieri s-au consemnat următoarele: bursa s-a confruntat cu o scădere generalizată de peste 10%, motiv pentru care şedinţa de tranzacţionare a fost suspendată la aproximativ o oră de la începere, băncile au trebuit să ţină piept unor retrageri masive de lichidităţi, iar leul a reuşit să se menţină pe linia de plutire. Pentru primele două fenomene cred că principalul vinovat este Tăriceanu care a găsit de cuviinţă să-şi popularizeze la televiziune retragerea fondurilor din bănci. Ştirea a fost preluată de ziarul Liberatatea şi, urmare a acestui articol, spiritele au început să se încingă. Este evident că retragerile masive vin şi pe fondul unui zvon insistent privind problemele unei bănci, zvon care dacă se confirmă va afecta destul de mult piaţa bancară. Oricum, dincolo de maniera discutabilă de comportament a lui Tăriceanu, putem spune că aceste fenomene erau previzibile. În ceea ce priveşte cursul de schimb, probabil că Banca Naţională a făcut din nou o mare greşeală ieşind cu euro pe piaţă. A reuşit să evite trecerea acestuia peste 4 lei cheltuind inutil o cantitate însemnată de euro. Presiunea este foarte mare, iar spargerea nivelului psihologic de 4 lei se va produce cu toată îndărătnicia lui Isărescu. Probabil ar trebui să atragem atenţia Băncii Naţionale că vremea jocurilor infantile pe curs a trecut şi că rezerva de doar 24 mld. de EUR este una insignifiantă. BNR ar trebui să stea pregătită să intervină numai natunci când lucrurile o iau realmente razna, nu la orice toană a guvernatorului. Oricum în maxim o săptămână cursul se va duce peste 4 lei, iar banii pe care BNR i-a aruncat ieri la bătaie sunt pierduţi.

Suntem în faţa primei reacţii isterice a pieţelor. Urmează să mai vedem încă multe şi, cu ajutorul bravilor noştri politicieni, le vom simţi mult mai accentuat decât restul lumii. Ceea ce trebuie să conştientizăm este că nu poţi sta sub umbreluţă în faţa uraganului. Ori te protejezi, ori alergi în direcţia lui. Orice altă acţiune nu este decât inconştienţă. Asta cred că ar trebui să înveţe atât bravii noştri politicieni cât şi factorii de decizie.

miercuri, 8 octombrie 2008

Sfidarea salariului

Aflaţi pe final de mandat, aleşii se întrec în oferirea de pomeni electorale. Dacă până acum în campania electorală doar se promiteau pomeni, iată că această perioadă ne aduce o premieră: pomenile chiar se dau!

Aşa cum estimam, legea privind salariul profesorilor a deschis cutia pandorei. Absolut toţi sindicaliştii agită apele, fac greve de avertisment şi-şi isterizează membrii cu perspectiva unor creşteri ale venitului de cel puţin 50%. Este clar că ne aflăm în pragul unui haos care ne va conduce către fenomene aberante.

Tehnic, mărirea salariului profesorilor nu este posibilă. Practic, dacă se va produce, va conduce inevitabil către o avalanşă de majorări salariale, urmată de o perioadă de pseudo-bunăstare în care vor fi înregistrate vârfuri ale consumului, creşteri ale preţurilor şi amplificarea dezechilibrelor macro. Factura pe care o vom plăti va consta într-o devalorizare severă a cursului, adică a stabilizării acestuia în palierul 6.5-7 Lei/EUR. Un asemenea cutremur poate destabiliza întreg sistemul financiar şi, cel mai rău, va produce o polarizare accentuată a societăţii. Din nou pensionarii se vor confrunta cu probleme grave, iar salariaţii vor cunoaşte o scădere radicală a puterii de cumpărare. Mai grav este că toate aceste fenomene se vor resimţi în anul 2009, an în care economia românească va fi lovită de efectele crizei mondiale. O asemenea perspectivă creează premisele intrării într-un ciclu aberant de devalorizări ale monedei urmate de creşteri salariale. Iar în această ecuaţie, inflaţia poate ajunge la valori de peste 20%, de neconceput azi!

Sunt curios dacă este cineva în această ţară care-şi doreşte o asemenea perspectivă. Probabil că nu, dar nimeni nu se gândeşte la consecinţe, iar asta ne poate costa enorm.

luni, 6 octombrie 2008

Euro bang

Privită prin prisma presei, întâlnirea de la Paris a fost un succes. Liderii câtorva state europene s-au strâns pentru a discuta posibile modalităţi şi strategii de redresare a pieţei financiare. Finalul a fost unul perfect, un fel de tablou de familie în care toată lumea zâmbeşte.

Ceea ce s-a întâmplat în spatele uşilor închise probabil vom afla peste foarte mult timp. Ne putem însă imagina că lucrurile nu stau atât de roz din moment ce nemţii au refuzat discutarea unui plan comun, preferând să transfere elementele de strategie(şi de bani, bineînţeles) la nivelul fiecărui stat. Iar comunicatul de la sfârşitul întâlnirii a mascat problemele existente în spatele unor principii generale.

Confirmarea eşecului de la Paris a venit în urma discuţiilor dintre miniştrii de finanţe. Întâlnirea de la Luxemburg a avut ca principal scop stabilirea unui plan comun de acţiune pentru contracararea efectelor crizei financiare. Franţa şi Italia susţin cu tărie un plan similar cu cel american, conform căruia ar urma să se injecteze bani pentru a opri declinul instituţiilor financiare europene. Că Franţa şi Italia sunt susţinătoarele acestui plan e uşor de înţeles. Băncile din cele două ţări par a fi printre cele mai afectate de criză, cu toate că până acum aceste probleme au fost destul de bine mascate.

Refuzul anumitor state de a participa la "planul unic de salvare" devine clar, iar mesajul transmis este că scapă cine poate. În acest moment rămâne în picioare numai propunerea privind garantarea în proporţie de 100% a depozitelor populaţiei, dar aceasta este un miraj care nu poate fi luat în consideraţie decât ca armă psihologică.

Urmează să vedem care bănci vor face faţă dezastrului. Cred că vom vedea falimente spectaculoase şi încercări disperate de salvare a unor instituţii cu istorie. De asemenea, vom vedea încălcări flagrante ale Pactului de Stabilitate, ceea ce va avea efecte negative asupra cotaţiei euro. Este clar că pentru Europa răul nu s-a terminat. Abia acum începe! Şi dacă ne gândim că liderii europeni de azi sunt nişte bieţi măscărici (vezi Sarkozi şi Berlusconi), avem toate motivele să credem că vom fi martorii celei mai prost gestionate crize din istorie.

Reîntoarcerea în minciună

Am stat mult să mă gândesc dacă mai trebuie să abordez subiectul pieţei americane. Având în vedere faptul că în urmă cu o săptămână am publicat un articol în care îmi exprimam admiraţia faţă de respingerea planului Paulson, consider că acum, la aprobarea controversatului document, trebuie să tratăm implicaţiile pe care le are această acţiune.

Dacă în urmă cu două-trei săptămâni nu exista nici vorbă de intervenţia statului pe piaţă, planul lui Paulson a captat rapid atenţia tuturor, căpătând valenţe de panaceu. Date fiind condiţiile, este destul de interesant să analizăm în primul rând de ce toţi jucătorii pieţei sunt fascinaţi de plan şi mai ales cum un proiect făcut "pe genunchi" a ajuns să fie considerat salvatorul planetei.

Putem găsi asemănări frapante de comportament între factorii de decizie americani(şi nu numai) şi oamenii suferind de maladii incurabile: cu toţii caută soluţii, iar când acestea nu apar tind să devină iraţionali, să creadă în poveşti şi să sfârşească pe mâna şarlatanilor. Referitor la planul Paulson, putem lesne observa că are toate ingredientele pentru a atrage atenţia: provine din partea unei personalităţi cu ştaif(lumea îl consideră bancherul pur profesionist), promite tranşant rezolvarea crizei şi întăreşte această promisiune cu un cost piperat. Pentru omul de rând, 700 de miliarde de dolari reprezintă o sumă incomensurabilă. Pe de altă parte, pentru politicieni şi factori de decizie reprezintă o sumă mare, dar suportabilă. Prima respingere a proiectului i-a mărit notorietatea, a deschis calea dezbaterilor şi a condus către inevitabila adoptare a sa într-un final demn de hollywood(Obama şi McCain s-au întors din campania electorală pentru a vota planul!).

Ceea ce va urma va fi o lecţie pentru toată lumea, o lecţie din care ar trebui să învăţăm că întotdeauna trebuie să ne păstrăm conectaţi la realitate. Realitatea ne arată că în acest an FED-ul a pompat aproximativ 600 de miliarde fără niciun rezultat. Poate vă mai amintiţi de cele 200 de miliarde pompate în martie, de naţionalizările făcute in extremis precum şi de celelalte mişcări mai mult sau mai puţin discrete. De ce ar face minuni cele 700 de miliarde ale lui Paulson? E simplu, din punct de vedere logic nu pot face nimic. Vorbim de o criză apărută pe o piaţă de 1000 de trilioane de dolari. A arunca pe o asemenea piaţă 700 de miliarde este echivalent cu a încerca să stingi un incediu din Empire State Building cu o pipetă. Cel mai probabil se mizează pe efectul psihologic, dar chiar şi aşa, perioada de "stabilizare" va fi de maxim 6 luni. O perioadă de respiro în urma căreia vom asista la noi cutremure.

Marea prostie pe care au făcut-o americanii constă în refuzul lor de a-şi curăţa sistemul financiar. Au preferat în schimb o soluţie "ocultă" care, în premieră, conferă unui om puteri discreţionare asupra unei cantităţi imense de bani(ce prieteni vor fi salvaţi în primul rând?). Pe de altă parte, prin atitudinea adoptată şi prin apelurile disperate făcute pentru adoptarea planului Paulson, europenii dovedesc că sunt mult mai fragili decât am crezut. Acum cred cu tărie că şi sistemul bancar european este la fel de toxic precum cel de peste ocean, că minciuna este mai mare decât ne putem imagina. Cu toate acestea, perioada de respiro care va urma le va permite celor care-şi dau seama despre ce e vorba să evadeze din sistem(citiţi de două ori această ultimă frază!!).

miercuri, 1 octombrie 2008

Toamna pomenilor


Ieri, într-un aplomb revoluţionar şi cu o demagogie rar întâlnită, deputaţii au votat în unanimitate mărirea salariilor profesorilor cu 50%. Aceasta reprezintă una dintre cele mai proaste decizii ale acestei perioade, semănând cu bătutul cuielor în sicriu. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Poate că profesorii meritau, poate că e vorba de cazuri dificile. Eu însumi provin dintr-o familie de profesori şi ştiu foarte bine greutăţile cărora trebuie să le facă faţă. Problema principală este că nu sunt bani, iar o majorare a salariilor a unei categorii de bugetari este urmată întotdeauna de solicitări similare din partea celorlalţi.

Ceea ce se întâmplă acum în viaţa politică în general şi parlament în special este deja inimaginabil. Toată lumea promite bani, toată lumea aprobă bani, toată lumea are chef de cheltuit. Sunt curios dacă băieţii care acum aruncă proiecte fantasmagorice pe piaţă îşi vor asuma(peste câteva luni) rezultatele acţiunilor lor. Să fim bine înţeleşi, România stă prost, iar dacă ţinem cont de contextul internaţional putem spune că s-a trecut demult de nivelul de alarmă. Cu un necesar de finanţare imens şi cu grave dezechilibre macro, România va fi în scurt timp depunctată de către agenţiile de rating, fluxurile financiare către noi vor fi din ce în ce mai scumpe, iar moneda naţională va exploda. Nu numai că vom asista la volatilităţi mari şi la cutremure, dar, în mod clar, politica "pungilor deschise" nu poate avea ca finalitate decât o devalorizare a monedei naţionale. Iar odată începută aceasta va deschide cutia pandorei aruncându-ne din nou în negura anilor 90.

Cei care se bat cu pumnul în piept ar trebui să înţeleagă că suntem la sfârşitul unui ciclu de creştere economică în care nu s-a făcut nimic. Este natural să urmeze o perioadă de contracţie, dar cel mai grav este faptul că aceasta se suprapune peste criză mondială şi lucrurile vor sta extrem de rău pentru noi. Cred că ar trebui să uităm cât mai repede prostia cu "statutul de stat emergent" al României şi să privim cu ceva mai multă responsabilitate fenomenul economic. Oricum urmează vremuri grele şi dacă vom avea "norocul" unei noi guvernări minoritare, efectele crizei le vom simţi înzecit. Iar pentru aceia care cred că fenomenele specifice anilor 90 sunt de domeniul trecutului, am o veste proastă: cred că avem vreo câteva Bancorex-uri pe piaţă.