A devenit un laitmotiv afirmaţia că "băncile româneşti nu au achiziţionat active toxice americane" şi, urmare a acestei acţiuni, sunt protejate în faţa crizei. Este foarte adevărat că expunerea pe piaţa americană a instituţiilor bancare româneşti este zero, dar aceasta nu înseamnă că băncile noastre sunt ferite de active toxice.
După cum spunea Isărescu, băncile noastre nu au fost atrase de instrumentele pieţei americane întrucât şi-au putut asigura pe piaţa locală marje suficient de mari de profit. Ceea ce nu a spus guvernatorul este că, în primul rând, criza a fost generată de lăcomie. Lăcomia unor instituţii care, pentru a se prezenta în faţa acţionarilor cu rezultate fabuloase, au pus bază pe speculaţii, vânzări din ce în ce mai mari şi expuneri extrem de riscante, transformând departamentele de management al riscului în cenuşărese. Problema este că exact aceeaşi tactică au avut şi instituţiile autohtone, iar dacă vine vorba despre active toxice, putem spune că acestea se găsesc la discreţie pe piaţa noastră.
Vorbeam într-un articol trecut despre lovitura produsă băncilor autohtone de creditele de nevoi personale negarantate. Probabil multe din instituţiile bancare autohtone nu şi-au înregistrat încă în scripte toate pierderile rezultate din acest produs extrem de riscant, sperând probabil în recuperarea debitelor. Şi dacă nu au făcut-o încă, probabil nici nu o vor face până la sfârşitul anului, din dorinţa de a prezenta rezultate financiare frumoase. Într-adevăr, tentaţia e mare, dar pentru cei care preferă "rostogolirea găurii", tactica se va dovedi extrem de greşită anul viitor, când un alt activ toxic îşi va arăta colţii: creditele negarantate pentru micro-întreprinderi şi IMM-uri. Personal cred că problemele acestui tip de credit vor exploda în prima parte a anului viitor, pe fondul înrăutăţirii crizei mondiale. Scăderea consumului, devalorizarea monedei naţionale şi înrăutăţirea climatului economic se vor constitui în piedici pentru toate firmele mici şi mijlocii. Nu trebuie să uităm că managementul acestor firme este deficitar, că eficienţa muncii este scăzută şi că, pe fondul greutăţilor şi a scumpirii finanţării, este posibil să asistăm la un faliment în masă a acestor firme. Într-un asemenea moment, toate finanţările negarantate acordate vor atârna ca o piatră de moară la gâtul băncilor care, de câţiva ani buni, şi-au făcut un slogan din creditele acordate pe genunchi. Şi, să nu uităm că la falimentul unei firme, nu numai banii acordaţi firmei devin problematici, ci şi banii acordaţi angajaţilor firmei sub formă de carduri de credit şi descoperiri de cont(de asemenea, fără garanţii).
Ca o concluzie, putem considera că afirmaţia guvernatorului este justă: într-adevăr, băncile noastre nu au achiziţionat active toxice de peste ocean. Au preferat însă să dezvolte aici o piaţă extrem de toxică. Iar motivul pentru care au făcut-o este acecelaşi ca şi cel de peste ocean: lăcomia.
După cum spunea Isărescu, băncile noastre nu au fost atrase de instrumentele pieţei americane întrucât şi-au putut asigura pe piaţa locală marje suficient de mari de profit. Ceea ce nu a spus guvernatorul este că, în primul rând, criza a fost generată de lăcomie. Lăcomia unor instituţii care, pentru a se prezenta în faţa acţionarilor cu rezultate fabuloase, au pus bază pe speculaţii, vânzări din ce în ce mai mari şi expuneri extrem de riscante, transformând departamentele de management al riscului în cenuşărese. Problema este că exact aceeaşi tactică au avut şi instituţiile autohtone, iar dacă vine vorba despre active toxice, putem spune că acestea se găsesc la discreţie pe piaţa noastră.
Vorbeam într-un articol trecut despre lovitura produsă băncilor autohtone de creditele de nevoi personale negarantate. Probabil multe din instituţiile bancare autohtone nu şi-au înregistrat încă în scripte toate pierderile rezultate din acest produs extrem de riscant, sperând probabil în recuperarea debitelor. Şi dacă nu au făcut-o încă, probabil nici nu o vor face până la sfârşitul anului, din dorinţa de a prezenta rezultate financiare frumoase. Într-adevăr, tentaţia e mare, dar pentru cei care preferă "rostogolirea găurii", tactica se va dovedi extrem de greşită anul viitor, când un alt activ toxic îşi va arăta colţii: creditele negarantate pentru micro-întreprinderi şi IMM-uri. Personal cred că problemele acestui tip de credit vor exploda în prima parte a anului viitor, pe fondul înrăutăţirii crizei mondiale. Scăderea consumului, devalorizarea monedei naţionale şi înrăutăţirea climatului economic se vor constitui în piedici pentru toate firmele mici şi mijlocii. Nu trebuie să uităm că managementul acestor firme este deficitar, că eficienţa muncii este scăzută şi că, pe fondul greutăţilor şi a scumpirii finanţării, este posibil să asistăm la un faliment în masă a acestor firme. Într-un asemenea moment, toate finanţările negarantate acordate vor atârna ca o piatră de moară la gâtul băncilor care, de câţiva ani buni, şi-au făcut un slogan din creditele acordate pe genunchi. Şi, să nu uităm că la falimentul unei firme, nu numai banii acordaţi firmei devin problematici, ci şi banii acordaţi angajaţilor firmei sub formă de carduri de credit şi descoperiri de cont(de asemenea, fără garanţii).
Ca o concluzie, putem considera că afirmaţia guvernatorului este justă: într-adevăr, băncile noastre nu au achiziţionat active toxice de peste ocean. Au preferat însă să dezvolte aici o piaţă extrem de toxică. Iar motivul pentru care au făcut-o este acecelaşi ca şi cel de peste ocean: lăcomia.
Nu stiu ce sa zic, s-a cam zis tot, greu de completat, insa trebuie mentionat o chestie care mie mi s-a parut si mi se pare interesanta, aceea a instinctului gregar( daca zic bine) sau efectu de turma. Tot timpu cand un bun, un lucru ajunge bine evaluat(in ochii oamenilor)- in pret, el devine implicit supraevaluat. Si pana la urma, asta e problema noastra si a economiei de piata.Nu cred ca are rost sa explic traseul de la o evaluare corecta la o supraevaluare, dar toata problema e "inflatia"[(cuvant din engleza care inseamna o umflare)(se foloseste adesea in expresii de genu a umfla un balon, sau o roata)(eu s-ar putea sa-l folosesc in mod abuziv)]. Inflatia e ca un drog, l-ai luat o data iti place, sti ca nu e bun, da ce sa faci, parca nu mai de dragu plictiselii, banalului, ai mai lua o data, la un moment dat te impaci cu gandu ca nu e nimic rau, si din moment ce esti inca viu,tot inainte...
RăspundețiȘtergereAsa e si in pietele astea, bine ca inflatia e ca o sageata care te poate lovi intr-un front de lupta, unde ploua cu sageti si nu poti sti din ce parte o venit, cine a tras-o. Va sa zica, inflatia nu e numa mana consumatorului profan, mai de graba mana oamenilor cu cultura....dar asta nu e o tema de blog...La un moment dat se trezeste cineva ametit din sevrajul drogului si zice ba e prea mult, o sa ne fie rau daca incepem sa ne lasam, dar si mai rau ne va fi daca vom continua...Altii mai necopti or fi zis, ui si la asta nu are treaba si si-o gasit ceva, problema lor insa era ca cel ce s-o trezit din sevraj era prea puternic ca sa poata fi oprit.In sfarsit, s-a ajuns la punctu culminant care se numeste bula, bula eu de obicei mi-o inchipui ca o besica pe piele, care de cele mai multe ori apare la o arsura, ma rog sau infectii, nu conteaza, ea nu apare singura de capu ei.Si destinul oricarei besici il stie tot poporu.Totusi, o besica dispare pe 2 cai, ori o spargi tu fortat, ori o lasi sa se sparga ea de la sine, incet si bine.Logic ca o sa ziceti, ba eu zic ca a 2a varianta e cea buna.Nu as alege-o pe prima, ca exista sanse mari sa se faca la loc si nu am facut nimic. Ciudat sau nu,exact acelasi tipar se intampla si in pietele financiare si nu numai.Doar ca mai marii societatilor noastre o prefera tot pe prima decat pe a 2a. Nu au nici cel mai mic gand sa o aplice pe a 2a, intrucat mai nou se pot face bani pe ambele tendinte. Un lucru mai mentionez ca e deja prea mult; de la prima afirmatie ca nu sunt prea multe de zis. Toate aceste fenomene apar ca niste functii exponentiale. Ce au ele mai scump fata de restu, e ca desi avand aceeasi ratie de succesiune, cantitativ lucrurile stau complet diferit.De exemplu daca e sa luam o functie 2^n cu domeniu de definitie in nr intregi pana la 4 sa zicem, luand valori tot in numere intregi. n - reprezinta sa zicem o unitate de timp, daca aceasta s-ar extinde pana la 4, cu cantitatile aferente, o sa observati ca aceea curba seamana cu cea a ofertei.Sa presupunem ca 4 e varfu icebergului cand cel mai mahar se trezeste din sevraj si zice pana aici.Daca e sa facem durmu intors
tot in atata timp ar trebui sa il facem
Asadar, daca pietelor le-or trebuit 10 ani sa zicem sa creasca
pana in varf
tot atat trebuie sa le ia si sa scada.Nu se poate repara totul in 3 luni de zile
dar, cum am mai zis baietii care conduc societatea cunosc toate aceste lucruri extraordinar de bine, si vad un potential castig din asa ceva, fara sa ii traga nimeni la raspundere. Am incalecat pe sea ca i.creanga, sa ne asteptam in urmatorii ani la tot fel de trenduri, expansiuni si crize.