vineri, 16 aprilie 2021

Drumul către iad


R
ememorând cele întâmplate, mulți nu reușesc să înțeleagă cum e posibil totuși să fi involuat într-un asemenea hal. Ca țară am pornit de la un nivel destul de bun. Știu, ne era foame, dar cel puțin eram curați. Nu aveam datorii, aveam resurse, aveam o industrie, aveam pământ bun. Teoretic aveam tot ce ne trebuie pentru a ne merge bine. Toate acestea s-au dus într-un deceniu. Iar vina, indiferent cum ați da-o, a fost a tuturor: politicieni și indivizi simpli la un loc. Vă reamintesc că primul deceniu al democrației noastre postcomuniste totul era infinit mai democratic decât ceea ce se petrece acum. O adunătură a câtorva bețivi în 1990 l-a scos  în stradă „la raport” pe nea Nelu. Un titlu din ziar avea capacitatea de a dărâma un politician, de a-l duce la groapa de gunoi. Iar o manifestație publică paraliza orice inițiativă politică. Și-atunci cum de s-au întâmplat toate acele nebunii?

Putem merge pe ideea „forțelor ticăloase”. Ele au existat. Exact ca și acum - adică așa cum îi vedem pe liberali și uSRIști alături restul leprelor cățărate la putere - la fel s-au înhăitat și atunci jivinele în funestul mandat 1996-2000, prăbușind întreaga economie și privatizând-o „p-un leu”. Mulți dintre miliardarii „ascunși” de acum, cei care se află prin diversele grupări de pe plajele cu ștaif, își au rădăcinile în așa-zisele privatizări de atunci. Asta se știe. Însă aparent absolut nimic nu poate justifica „orbirea” populației, letargia de care era cuprinsă. Și, privind retrospectiv, ne întrebăm aiuristic: oare cum de-au fost posibile toate acestea? Cum de ne-am lăsat antrenați într-un joc absurd din care am ieșit mai săraci și mai îndatorați? 

Răspunsul e mult mai simplu decât vă puteți imagina. El depășește logica luptei politice, al reducționistei viziuni cu ai noștri care-s îngeri și-ai lor care-s diavoli. De altfel, așa cum se întâmplă și acum, la fel era și-atunci. Lumea era sufocată de baronii locali care tăiau și spânzurau și care, după ce-au tras în groapă FDSN-ul lui nea Nelu n-au avut nici cea mai mică problemă în a sări în cealaltă tabără. Mulți dintre ei au făcut după alegeri mișcarea inversă, întorcându-se la rebotezatul PSD. Ticăloșia acționează la fel și e uniform distribuită. Așadar în ce constă răspunsul? Unde se află cheia întregii tărășenii?

Păi o aveți acum sub ochi, în momentul în care faceți natural lucruri pe care în urmă cu un an nu le-ați fi conceput. Cum de-a ajuns să ne fie frică de melițienii locali? Mai țineți minte că nici nu-i băgați în seamă? Acum vă opresc în trafic și vă verifică măscuța pe figură. V-ar fi putut limita cineva în urmă cu un an ora la care să mergeți la magazin? Cum de s-a întâmplat toată tărășenia astfel încât un comitet anonim să decidă ce poți și ce nu poți să faci? E simplu: puterea exemplului. „Peste tot în lume e la fel!”. V-ați prins?

În anii 80 California era cel mai bogat stat al SUA. Prosperitatea sa era incontestabilă. Cum arată acum California? Sunt zone întregi în Los Angeles care seamănă izbitor cu periferii ale orașelor din Africa sau cu zone ultrasărace din Orientul Apropiat. Dacă intri întâmplător într-una dintre ele, vei avea impresia că nu vei mai ieși niciodată de-acolo, că pur și simplu au fost suspendate toate legile în afară de cea a junglei. Cum de s-a întâmplat asta? Printr-un fenomen similar. În California a fost încurajată imigrația ilegală. Inițial a fost mascată de necesitatea prestării unor munci pe care „niciun californian nu le-ar mai fi făcut”. Apoi a intrat în joc partea cu „democrația”. Și de-atunci absolut totul s-a prăbușit. Iar din jos treburile merg și mai în jos. Eșecul politicii de imigrare este absolut limpede, se vede la lumina zilei. Nimeni nu neagă, însă răspunsul frizează ridicolul: cică pentru rezolvarea problemelor e nevoie de și mai multă imigrație. Asta în timp ce foștii californieni caută să fugă cât mai departe din haosul și mizeria de-acolo.

În 2008 și-n anii care-au urmat, când criza a lovit toate țările Europei, iar framework-ul Euro n-a făcut altceva decât să adâncească criza, răspunsul găsit pentru multiplele probleme a fost la fel de halucinant: „Avem nevoie de mai multă Europa!” - au spus într-un glas aparatcicii  Uniunii Europene. Iar toate țările au rămas pasive în fața opiniei evident aberante. Elementul care l-a paralizat pe fiecare în parte a fost același disperant „așa e peste tot”. 

V-am dat câteva exemple diferite în esență, dar îngenuncheate toate de aceeași forță uniformizatoare. Întreaga noastră moștenire istorică e manipulată într-un mod grosolan. În ceea ce privește factorii economici care conduc la o uniformizare a acțiunilor, Diego Fusaro are o denumire extrem de inspirată: „monoteismul de piață”. Este manipularea reverberațiilor religioase ale noastre care-și găsesc ecou în „logica” atotputerniciei „principiului unic”. E o regulă, ea trebuie să funcționeze peste tot și dacă funcționează peste tot atunci avem de-a face cu o piață unică, guvernată de o unică lege: cea a cererii și ofertei. De-aici vine acel „așa e peste tot”. La nivel politic apare, de asemenea, o transmutație a termenilor întrucât politicienii, peste noapte, devin preoții noii religii, cei care conduc poporul pe drumul iluminării, către „împlinirea globală”. Iar în tot acest fenomen pseudo-mistic, forța exemplului este terifiantă. „Introducem lockdown-ul pentru că la fel au făcut și francezii și englezii și nemții!”.„Privatizăm pentru că așa a făcut și Thatcher”. În fapt, toate acestea sunt simple pilde care convin și care sunt prinse în zbor de masa convinsă că noul monoteism e religia salvatoare a noului ev.

Există așadar o vinovăție atât în cei care aderă necondiționat la „tezele unice”, cât și la ceilalți care se opun. Păcatul care-i atrage pe toți în cursa diavolului e unul cât se poate de simplu: toți aderă la una sau mai multe „principii” ale noii religii. Toți sunt la fel de vinovați întrucât nu-s capabili să-și curețe mintea de reziduurile infecte și defete cu care au fost intoxicați prin educație și propagandă. Și, în mod evident, absolut toți eșuează! De ce? Pentru că e o gândire strâmbă care n-are cum să ducă decât la prăbușire. Ca într-o comedie cu proști în care personajele grotești repetă aceeași greșeală, participanții la jocul absurd al monoteismului globalist, bine zdruncinate de efectele devastatoare ale prăbușirii, rostesc în cor mantra magică: „tot eșecul este cauzat de faptul că n-am pus bine în aplicare «doctrina monoteismului pieței» ignorând aspecte la care nu ne-am gândit, motiv pentru care, pentru a nu eșua încă odată, ne trebuie mai mult globalism”. Așa se ajunge ca atât cei care sunt la putere cât și cei din opoziție să se certe în false axiome  răspândite haotic de același diavol. Iar rezultatul nu are cum să fie decât dezastrul. E un purgatoriu fără ieșire în care tocmai căutarea ieșirii te afundă tot mai adânc în miezul infect al iadului.

joi, 15 aprilie 2021

Cine pică?


I
storia ne prezintă evenimente care, de cele mai multe multe ori, îi iau pe nepregătite pe contemporani. E greu ca atunci când te afli într-un vârtej de evenimente să observi cotitura majoră, care tocmai ce stă să se producă. Mai țineți minte cât de repede s-a destrămat Uniunea Sovietică? De ce oare erodarea a fost atât de puternică? De ce totul a căzut, inexplicabil, peste noapte? Cei care-au trăit vremurile știu bine cum s-a petrecut totul: practic seara ne-am culcat într-o lume, iar dimineața ne-am trezit într-o cu totul altă lume. Cam la fel s-au petrecut toate evenimentele majore din istorie. Chiar și cele care s-au întins pe o perioadă lungă de timp, precum căderea Imperiului Roman. Rând pe rând, provinciile - altă dată de necucerit - se trezeau în câte o dimineață într-un setup diferit, devenind parte a unei mișcări centrifuge care devenea naturală.

miercuri, 14 aprilie 2021

Realitatea filtrată


T
răim vremuri interesante, adică acel tip de vremuri în care inimaginabilul devine fapt cotidian. V-ați fi gândit vreodată că toată interacțiunea pe care o aveți cu exteriorul vă este intermediată brutal de o manipulare electronică teribilă? O să vă dau un exemplu: îmi puteți spune în trei secunde ce temperatură e afară? Aștept! Sunt trei, zece sau douăzeci de grade? Care-i răspunsul corect? De fapt el nici nu mai contează. Singurul lucru care contează e că, în momentul în care v-am pus întrebarea, asemeni câinelui lui Pavlov, ați pus ochii pe telefon să verificați temperatura exterioară. Nu e penibil?

marți, 13 aprilie 2021

COVIDUL și INTERESUL EUROPEAN - cei doi vectori ai distrugerii sistemului de sănătate


În caz că n-ați observat, valabilitatea vaccinului pe care vi l-ați făcut - cei care l-ați făcut, desigur - este de șase luni! Șase luni, atât! Nu v-a spus nimeni asta. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ceea ce spun acum a fost infirmat de o campanie media instrumentată tot de cei interesați din industria farma. Spuneau, pe la începuturile vaccinării, că vaccinul ar asigura o imunitate de opt luni. De-atunci, pe măsură ce masa s-a vaccinat, știrile cu privire la eficacitatea vaccinării s-au împuținat până la dispariție. Motivul e simplu: modelul de business impune o vaccinare continuă, iar cele șase luni au devenit o realitate pe prospectul vaccinului. Așa se fac banii!

luni, 12 aprilie 2021

Cum distrugi o națiune - exemplul practic


I
eri am discutat problema distrugerii națiunii oarecum teoretic, dar am și privit prin prisma a ceea ce s-a întâmplat la noi. Spuneam în episodul trecut că, prin tehnicile respective, națiunile sunt aduse la un stadiu de pre-dezagregare, astfel încât, la momentul oportun, să poți modela cum vrei. Probabil vă întrebați ce se întâmplă din momentul în care se dă comanda, cum sunt manipulate tensiunile care fac posibilă evoluția situației în direcția dorită. Din (ne)fericire avem un caz concret pe care-l vom studia azi: Ucraina.

duminică, 11 aprilie 2021

Cum distrugi o națiune?


V-ați pus întrebarea asta? Chiar așa, cum distrugi o națiune? Cum faci ca o țară care trăiește bine(raportat, desigur, la nivelul său de relevanță) să ajungă o epavă, să explodeze în milioane de particule pentru ca apoi hienele s-o poată tranșa cum vor? Cum faci asta?

sâmbătă, 10 aprilie 2021

Cum se mișcă lumea?


Î
ntr-un webminar organizat joi de Chatham House, Henry Kissinger a avertizat asupra escaladării conflictului dintre SUA și China. Jeremy Hunt a fost companionul lui Kissinger în webminarul menționat. Desigur, atât organizatorul cât și partenerul de discuții al lui Kissinger nu sunt elemente întâmplătoare. Poate țineți minte că v-am vorbit de multe ori despre o noțiune acum uitată, anume „Imperiul Britanic”. Cei care cred că a murit ar trebui să-și facă din nou temele. 

vineri, 9 aprilie 2021

Minunata lume nouă a venit cu 1984 de mână


D
e fiecare dată când puterea din umbră a vrut să pună la cale o ticăloșie, a făcut-o utilizând o schemă devenită acum clasică: propagandă-justiție-teroare. Mulți încă nu sunt conștienți de schema de manipulare prezentată, cu toate că ea a fost folosită încă de pe vremea în care Mariei Antoaneta i s-a pus în gură zicerea cu cozonacul.

Cum funcționează ticăloșia? Faza 1 începe cu „zvonul” sau „boarea informațională”. O întâmplare care nu spune nimic a unui personaj cvasi-necunoscut devine „puțin virală”. Se vorbește pe la colțuri despre o întâmplare care nu e în linie cu „morala oficială”. Așa apare, din senin, unul care ridică un semn de întrebare, ceva de genul „dar de ce nu e în regulă chestiunea asta?”. Apoi alții ventilează „dilema”. Urmează răspunsul solid, puternic și oficial din partea societății. Aparent, sănătoasa mișcare de reacție șterge pe jos cu „dilematicii”. Le rupe dinții! Însă ăsta e doar începutul.

După ce se lasă liniștea, părând că s-a uitat toată tărășenia, liderii aflați în prima linie de restaurare a normalității încep să fie atacați. Oare nu cumva sunt imorali? Oare n-au făcut o ticăloșie? De unde au bani? Cum de-au apărut ei în față? Și uite-așa, din întrebări care mai stupide, care mai idioate, care mai ilogice, încep să apară fracturi. O poză îl arată pe unul dintre lideri cu o femeie misterioasă(sau, dacă e femeie, cu un bărbat necunoscut). Și începe ventilarea: „cine-i personajul?”, întrebare urmată apoi de dileme de natură morală de genul „e normal să se întâlnească singur/singură?” s.a.m.d. Treptat, prin repetarea chestiunilor stupide se produce o ruptură întrucât, în rândul publicului e indusă ideea că „e ceva necurat acolo”. Și-apoi, pe acest fond, se revine la întâmplarea inițială cu întrebarea: „oare e bine că acel personaj neajutorat a pățit-o atât de rău din partea unei societăți opresive reprezentată, iată, de unul care a fost dovedit ca fiind imoral?”. 

Totul se petrece pe un fond mediatic din ce în ce mai puternic. „Liderii de opinie” încep să-și afișeze poziții radicale, reinterpretând povestea. Uneori în această categorie intră indivizi care, la momentul petrecerii evenimentelor aveau opinii radical opuse(mai țineți minte ce zicea Cristian Tudor Popescu despre homosexuali?). Dar, desigur, pe nimeni nu mai deranjează asta. Bruiajul deja devine asurzitor. Prin repetiția unor fraze cheie se fabrică un fel de fals „consens popular”. Vocile normalității, adică ale celor care care spun că opiniile acelea radicale nu-s OK(fiind  chiar „împotriva firii”) sunt acoperite cu replici grosolane. Astfel, în ciuda faptului că opinia ventilată ca fiind „cea dreaptă” nu e populară, din așa-zisele dezbateri ale mediei ai impresia că e un curent dominant.

Cam cu acest setup se intră în faza a doua, anume justiția. Un proces care nu anunță nimic - dar având ca subiect scopul urmărit - se desfășoară într-o anonimitate similară celorlalte procese. Se ajunge în ultimul stadiu, se ridică excepții de neconstituționalitate și, într-un final, se dă dreptate celui care acționează în direcția susținută de „curentul mediatic dominant”. Asta face ca necunoscutul proces să devină supra-mediatizat, ziarele să urle cu litere de-o șchioapă că s-a făcut dreptate s.a.m.d. Astfel se deschide larg calea către faza a treia, anume inițiativa legislativă.

Forțele politice progresiste încep să se constituie în grupuri de presiune. O explozie de „civism” li se alătură. Apar manifestații „spontane” alături de lideri veniți de nicăieri. Ies în față „intelectuali” cu viziuni radicale. Și, până la urmă, se legiferează cu surle și trâmbițe. Asta în ciuda faptului că majoritatea covârșitoare a oamenilor este împotrivă. 

Ceea ce v-am descris aici s-a întâmplat în cazul vaccinării obligatorii. Faza 1 a început când nici nu se punea problema de pandemie. Ieșirile la rampă ale antivacciniștilor erau taxate ca afronturi directe la civilizația „câștigată cu greu”. Au apărut voci care susțineau că vaccinarea trebuie să devină obligatorie. Îmi amintesc chiar cum, într-o înregistrare video, un personaj dubios(Buhnici) de prin curtea progresiștilor afiliați televiziunilor PRO, spunea ca prin întâmplare că „ăștia care nu vor să se vaccineze sau să se chip-eze să plece și să ne lase pe noi să trăim în societatea pe care ne-o dorim”. Ipochimenul a dus discuția chiar mai departe, introducând și chip-area! Frumos nu?

Venirea COVID-ului le-a ridicat mingea la fileu. Pe măsură ce se „creiona” un vaccin, așa-zișii lideri de opinie cereau cu și mai mare insistență vaccinarea obligatorie. La un moment dat problema a părut tranșată atunci când un insider - Rafila - a spus că „nu poate fi vorba despre o obligativitate a vaccinării întrucât serurile nu au trecut proba timpului”. Cei care avuseseră temeri - justificate, desigur - au răsuflat ușurați. Doar că planul continua să se desfășoare. Brusc, lui Rafila i s-au găsit rădăcini bolșevice. Apoi a candidat din  partea PSD - partid pus la zid ca reprezentând răul absolut. Și, pe măsură ce vaccinurile treceau ca prin brânză prin stadiile obligatorii de testare, zumzetul mediatic în ceea ce privește obligativitatea vaccinării devenea de nesuportat. Nu știu dacă ați remarcat cum, la o anumită televiziune „sistemică”, aproape toți realizatorii cât și invitații apar îmbotnițați și urlă isteric cu privire la vaccinarea obligatorie. E logic să se întâmple așa, doar totul face parte din plan!

Iată că ieri s-a intrat în forță în faza a doua: victoria în justiție. Este vorba de respingerea unei acțiuni formulate de familii din Cehia împotriva vaccinării obligatorii a copiilor. Curtea de la Strasbourg a decis că vaccinarea obligatorie este în linie cu „interesul superior al copiilor” și că „ar putea fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică”. În ciuda tembelismelor ventilate în media, decizia CEDO - așa tâmpită cum e - se leagă de o chestiune secundară, adică aceea a dreptului părintelui de a decide pentru copilul său. De aceea este invocat „interesul superior”. Dacă judecăm logic, decizia CEDO se pronunță strict asupra capacității părinților de a decide asupra vaccinării copiilor. Decizia este justificată de o portiță din articolul 6 al Convenției Oviedo - „Protecția persoanelor lipsite de capacitatea de a consimți”, mai precis de paragraful 5 în care se spune că „Autorizația prevăzută în paragrafele 2 și 3 poate fi în orice moment retrasă în interesul persoanei vizate”. 

Așadar, ceea ce statutează CEDO se referă la persoanele lipsite de capacitatea de a consimți și de aceea este adus ca justificare „interesul superior al copiilor”. La ei se referă și vaccinarea obligatorie despre care jigodiile de la CEDO spun că nu încalcă statul democratic.  Se pune însă problema dacă vaccinarea unui adult poate fi obligatorie. Articolul 5 al aceleiași convenții nu lasă absolut nicio portiță:

O intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.

Această persoană primește în prealabil informații adecvate în privința scopului și naturii  intervenției, precum și în privința consecințelor și riscurilor.

Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.”(sublinierile îmi aparțin)

Se poate constata liber că decizia CEDO se referă efectiv la minori, însă trebuie să remarcăm ambiguitatea cu „vaccinarea obligatorie” lăsată de jigodiile care au luat decizia. Ea servește unui singur scop, anume trecerii în stadiul 3. Urmează ca, în curând, unul sau mai multe state din UE să introducă legi cu privire la vaccinarea obligatorie sau să discrimineze oamenii care refuză să se vaccineze. Din punct de vedere legal n-au acoperire, dar ca să ajungi la legalitate trebuie iar să contești la CEDO și nimeni nu-ți garantează că dreptatea ți se va da abia după ce vei fi fost vaccinat cu forța, iar despăgubirile pe care le vei primi vor fi unele formale. Însă nu trebuie să vă iluzionați. În ciuda faptului că articolul 2 al convenției menționate statutează că „interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei”, e posibil ca vreun tefeleu cu studiile făcute pe genunchi să decidă că „se poate și așa”, adică intervenind cu bocancii în ființa umană.  

Cu toate că logica ne spune ceva, nu trebuie să excludem din ecuație nebunia timpurilor în care trăim. Poate că e necesar să-l recitiți pe Kafka, de data aceasta cu ochii prezentului. Vă va înfiora, vă asigur!

Poate că a venit timpul să înțelegem că nu avem unde fugi de furia vremurilor. Lumea a devenit un loc mult prea mic în care să te mai poți „pierde” și astfel să te ascunzi. Nu sunt fatalist, asta e realitatea. Singurul ascunziș pe care-l mai avem la dispoziție este sufletul nostru. Însă, pentru a funcționa, e nevoie mai mult ca oricând să vi-l păstrați curat. Orice maculare a sa,cât de mică, îl face vulnerabil. Din păcate „Minunata lume nouă” și „1984” și-au dat mâna acum: proștii au parte de binefacerile Minunatei lumi noi, în timp ce asupra celor care au tupeul să gândească se revarsă teroarea lui 1984. Asta e lumea care se construiește sub ochii noștri!

joi, 8 aprilie 2021

Despre noua normalitate


P
e măsură ce revoluția culturală evolua pe mapamond - adică începând de prin anii 60 - behaviorismul câștiga în popularitate. Pe scurt, behavioriștii își recunoșteau limitele în ceea ce privește înțelegerea psihicului uman, dar nu renunțau la modelul primitiv al acestuia - asemănarea cu un calculator bazat pe un set  redus de reguli părea cea mai bună aproximare. Acolo unde anumiți cercetători caută să găsească mecanismele interne, behavioristul spune ceva de genul: „am o cutie despre care nu știu nimic, dar știu că dacă îi aplic stimulul A obțin răspunsul B, dacă îi aplic stimulul X obțin răspunsul Y” s.a.m.d. Așa se ajunge la speculanții contemporani precum Dan Ariely care teoretizează modul în care poți lua fulgii de pe un client bazându-te fix pe avariția sa. 

miercuri, 7 aprilie 2021

Tulburarea Orientului


6
martie 2021, Najaf. Într-un apartament modest situat în apropierea mormântului legendarului imam Ali, a ajuns strălucitoarea delegație a Vaticanului, condusă de Papa Francisc în persoană. Ce oare putea justifica o asemenea „descălecare” într-un spațiu modest, mult prea îndepărtat - atât din punct de vedere al distanței, dar și al standardelor - de Vatican? Numele Al-Sistani nu spune mare lucru marii majorități a celor de pe Bătrânul Continent. Și-atunci, de ce s-a abătut Papa, acest vârf religios al globalismului, tocmai în acea „fundătură”? 

marți, 6 aprilie 2021

Invazia proștilor


E
ra previzibilă prosteala care urma să vină în urma ascensiunii forțelor „dă dreapta” la putere. Încă din vremea cu „proasta de Veorica” le spuneam „isteților” care ventilau bancurile puerile răspândite de media securistă că prostia așa-zisei opoziții de atunci e mai mică doar în comparație cu ticăloșia pe care o au, nicidecum cu ăia pe care-i fac ei proști. Aiurea, nu se poate mai rău de-atât! - îmi răspundeau ei. 

luni, 5 aprilie 2021

Prinși din nou pe picior greșit


Î
n urmă cu un an vorbeam despre al treilea val de electrificare. Articolul(vedeți aici) pornea de la planurile mondialiste cu privire la energia verde și identifica viitoarele tendințe în domeniul electrificării. Între timp a venit pandemia și a amânat puțin ceea ce identificam atunci. Timpul însă nu are răbdare și, odată cu „vaccinizarea” în masă, revine în actualitate „planul electric”.

duminică, 4 aprilie 2021

Evul întunecat


Viața destul de dezordonată pe care o duc mă obligă să-mi găsesc liniștea abia seara, înainte de culcare, când mă trag sub lampadar pentru a-mi continua lectura începută cu o seară înainte. Brusc lumea devine a mea și, dacă am privilegiul să fiu lăsat în pace, obțin acea liniște necesară unui somn pe cinste. Nu cred că există plăcere mai mare decât aceea de a te lăsa purtat, pentru câteva ore, de experiențele unor înaintași măreți. Iată un privilegiu - probabil singurul - pe care evoluția societății noastre ni-l pune pe tavă.

sâmbătă, 3 aprilie 2021

Conflictul din Ucraina și actorii săi


La granița de est a Ucrainei încep să se intensifice tensiunile. Totul a început cu o provocare din partea politicienilor ucrainieni. Sunt ferm convins că nu știți mai nimic din zonă deoarece vidul informațional se potrivește ca o mănușă cu manipularea ordinară care se practică acum în lume. Așadar, să începem cu contextul. 

vineri, 2 aprilie 2021

Progresism vs normalitate


Î
n Texas s-a oprit toată mascarada restricțiilor, repornindu-se economia. Practic, administrația republicană a hotărât să se comporte exact ca atunci când virusul n-ar exista. Sau, mai bine spus, ca atunci când virusul ar fi ceea ce este, anume un virus din categoria celor gripali. Urmarea a contrazis absolut tot ceea ce proroceau cei din secta „Martorii lu' COVID”: numărul de infectări a scăzut la nivele de neimaginat! Rezultatul i-a convins și pe ceilalți republicani care se află la butoane să relaxeze condițiile în statele pe care le controlează. Iar trendul e peste tot la fel.

joi, 1 aprilie 2021

România retardată


N
u-ți trebuie mari instincte pentru a constata că o parte importantă a țării suferă de un retard sever. E necesar doar să privești doar la politicienii cocoțați în funcțiile de decizie. Indiferent cum ai da-o, oamenii respectivi ajung la vârf în urma unui proces electoral. Că participă sau  că nu prea participă oamenii la alegeri, până la urmă tot se strânge o halcă mare din populație care votează, iar rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic Și, dacă veți argumenta că peisajul de la vârful puterii arată atât de sumbru din cauză că n-ai din cine alege, vă voi reaminti că și cocoțarea la vârful partidelor a acelor personaje sinistre se face tot printr-un proces democratic, anume prin alegeri organizate la nivel de partid.