vineri, 9 aprilie 2021

Minunata lume nouă a venit cu 1984 de mână


D
e fiecare dată când puterea din umbră a vrut să pună la cale o ticăloșie, a făcut-o utilizând o schemă devenită acum clasică: propagandă-justiție-teroare. Mulți încă nu sunt conștienți de schema de manipulare prezentată, cu toate că ea a fost folosită încă de pe vremea în care Mariei Antoaneta i s-a pus în gură zicerea cu cozonacul.

Cum funcționează ticăloșia? Faza 1 începe cu „zvonul” sau „boarea informațională”. O întâmplare care nu spune nimic a unui personaj cvasi-necunoscut devine „puțin virală”. Se vorbește pe la colțuri despre o întâmplare care nu e în linie cu „morala oficială”. Așa apare, din senin, unul care ridică un semn de întrebare, ceva de genul „dar de ce nu e în regulă chestiunea asta?”. Apoi alții ventilează „dilema”. Urmează răspunsul solid, puternic și oficial din partea societății. Aparent, sănătoasa mișcare de reacție șterge pe jos cu „dilematicii”. Le rupe dinții! Însă ăsta e doar începutul.

După ce se lasă liniștea, părând că s-a uitat toată tărășenia, liderii aflați în prima linie de restaurare a normalității încep să fie atacați. Oare nu cumva sunt imorali? Oare n-au făcut o ticăloșie? De unde au bani? Cum de-au apărut ei în față? Și uite-așa, din întrebări care mai stupide, care mai idioate, care mai ilogice, încep să apară fracturi. O poză îl arată pe unul dintre lideri cu o femeie misterioasă(sau, dacă e femeie, cu un bărbat necunoscut). Și începe ventilarea: „cine-i personajul?”, întrebare urmată apoi de dileme de natură morală de genul „e normal să se întâlnească singur/singură?” s.a.m.d. Treptat, prin repetarea chestiunilor stupide se produce o ruptură întrucât, în rândul publicului e indusă ideea că „e ceva necurat acolo”. Și-apoi, pe acest fond, se revine la întâmplarea inițială cu întrebarea: „oare e bine că acel personaj neajutorat a pățit-o atât de rău din partea unei societăți opresive reprezentată, iată, de unul care a fost dovedit ca fiind imoral?”. 

Totul se petrece pe un fond mediatic din ce în ce mai puternic. „Liderii de opinie” încep să-și afișeze poziții radicale, reinterpretând povestea. Uneori în această categorie intră indivizi care, la momentul petrecerii evenimentelor aveau opinii radical opuse(mai țineți minte ce zicea Cristian Tudor Popescu despre homosexuali?). Dar, desigur, pe nimeni nu mai deranjează asta. Bruiajul deja devine asurzitor. Prin repetiția unor fraze cheie se fabrică un fel de fals „consens popular”. Vocile normalității, adică ale celor care care spun că opiniile acelea radicale nu-s OK(fiind  chiar „împotriva firii”) sunt acoperite cu replici grosolane. Astfel, în ciuda faptului că opinia ventilată ca fiind „cea dreaptă” nu e populară, din așa-zisele dezbateri ale mediei ai impresia că e un curent dominant.

Cam cu acest setup se intră în faza a doua, anume justiția. Un proces care nu anunță nimic - dar având ca subiect scopul urmărit - se desfășoară într-o anonimitate similară celorlalte procese. Se ajunge în ultimul stadiu, se ridică excepții de neconstituționalitate și, într-un final, se dă dreptate celui care acționează în direcția susținută de „curentul mediatic dominant”. Asta face ca necunoscutul proces să devină supra-mediatizat, ziarele să urle cu litere de-o șchioapă că s-a făcut dreptate s.a.m.d. Astfel se deschide larg calea către faza a treia, anume inițiativa legislativă.

Forțele politice progresiste încep să se constituie în grupuri de presiune. O explozie de „civism” li se alătură. Apar manifestații „spontane” alături de lideri veniți de nicăieri. Ies în față „intelectuali” cu viziuni radicale. Și, până la urmă, se legiferează cu surle și trâmbițe. Asta în ciuda faptului că majoritatea covârșitoare a oamenilor este împotrivă. 

Ceea ce v-am descris aici s-a întâmplat în cazul vaccinării obligatorii. Faza 1 a început când nici nu se punea problema de pandemie. Ieșirile la rampă ale antivacciniștilor erau taxate ca afronturi directe la civilizația „câștigată cu greu”. Au apărut voci care susțineau că vaccinarea trebuie să devină obligatorie. Îmi amintesc chiar cum, într-o înregistrare video, un personaj dubios(Buhnici) de prin curtea progresiștilor afiliați televiziunilor PRO, spunea ca prin întâmplare că „ăștia care nu vor să se vaccineze sau să se chip-eze să plece și să ne lase pe noi să trăim în societatea pe care ne-o dorim”. Ipochimenul a dus discuția chiar mai departe, introducând și chip-area! Frumos nu?

Venirea COVID-ului le-a ridicat mingea la fileu. Pe măsură ce se „creiona” un vaccin, așa-zișii lideri de opinie cereau cu și mai mare insistență vaccinarea obligatorie. La un moment dat problema a părut tranșată atunci când un insider - Rafila - a spus că „nu poate fi vorba despre o obligativitate a vaccinării întrucât serurile nu au trecut proba timpului”. Cei care avuseseră temeri - justificate, desigur - au răsuflat ușurați. Doar că planul continua să se desfășoare. Brusc, lui Rafila i s-au găsit rădăcini bolșevice. Apoi a candidat din  partea PSD - partid pus la zid ca reprezentând răul absolut. Și, pe măsură ce vaccinurile treceau ca prin brânză prin stadiile obligatorii de testare, zumzetul mediatic în ceea ce privește obligativitatea vaccinării devenea de nesuportat. Nu știu dacă ați remarcat cum, la o anumită televiziune „sistemică”, aproape toți realizatorii cât și invitații apar îmbotnițați și urlă isteric cu privire la vaccinarea obligatorie. E logic să se întâmple așa, doar totul face parte din plan!

Iată că ieri s-a intrat în forță în faza a doua: victoria în justiție. Este vorba de respingerea unei acțiuni formulate de familii din Cehia împotriva vaccinării obligatorii a copiilor. Curtea de la Strasbourg a decis că vaccinarea obligatorie este în linie cu „interesul superior al copiilor” și că „ar putea fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică”. În ciuda tembelismelor ventilate în media, decizia CEDO - așa tâmpită cum e - se leagă de o chestiune secundară, adică aceea a dreptului părintelui de a decide pentru copilul său. De aceea este invocat „interesul superior”. Dacă judecăm logic, decizia CEDO se pronunță strict asupra capacității părinților de a decide asupra vaccinării copiilor. Decizia este justificată de o portiță din articolul 6 al Convenției Oviedo - „Protecția persoanelor lipsite de capacitatea de a consimți”, mai precis de paragraful 5 în care se spune că „Autorizația prevăzută în paragrafele 2 și 3 poate fi în orice moment retrasă în interesul persoanei vizate”. 

Așadar, ceea ce statutează CEDO se referă la persoanele lipsite de capacitatea de a consimți și de aceea este adus ca justificare „interesul superior al copiilor”. La ei se referă și vaccinarea obligatorie despre care jigodiile de la CEDO spun că nu încalcă statul democratic.  Se pune însă problema dacă vaccinarea unui adult poate fi obligatorie. Articolul 5 al aceleiași convenții nu lasă absolut nicio portiță:

O intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.

Această persoană primește în prealabil informații adecvate în privința scopului și naturii  intervenției, precum și în privința consecințelor și riscurilor.

Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.”(sublinierile îmi aparțin)

Se poate constata liber că decizia CEDO se referă efectiv la minori, însă trebuie să remarcăm ambiguitatea cu „vaccinarea obligatorie” lăsată de jigodiile care au luat decizia. Ea servește unui singur scop, anume trecerii în stadiul 3. Urmează ca, în curând, unul sau mai multe state din UE să introducă legi cu privire la vaccinarea obligatorie sau să discrimineze oamenii care refuză să se vaccineze. Din punct de vedere legal n-au acoperire, dar ca să ajungi la legalitate trebuie iar să contești la CEDO și nimeni nu-ți garantează că dreptatea ți se va da abia după ce vei fi fost vaccinat cu forța, iar despăgubirile pe care le vei primi vor fi unele formale. Însă nu trebuie să vă iluzionați. În ciuda faptului că articolul 2 al convenției menționate statutează că „interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei”, e posibil ca vreun tefeleu cu studiile făcute pe genunchi să decidă că „se poate și așa”, adică intervenind cu bocancii în ființa umană.  

Cu toate că logica ne spune ceva, nu trebuie să excludem din ecuație nebunia timpurilor în care trăim. Poate că e necesar să-l recitiți pe Kafka, de data aceasta cu ochii prezentului. Vă va înfiora, vă asigur!

Poate că a venit timpul să înțelegem că nu avem unde fugi de furia vremurilor. Lumea a devenit un loc mult prea mic în care să te mai poți „pierde” și astfel să te ascunzi. Nu sunt fatalist, asta e realitatea. Singurul ascunziș pe care-l mai avem la dispoziție este sufletul nostru. Însă, pentru a funcționa, e nevoie mai mult ca oricând să vi-l păstrați curat. Orice maculare a sa,cât de mică, îl face vulnerabil. Din păcate „Minunata lume nouă” și „1984” și-au dat mâna acum: proștii au parte de binefacerile Minunatei lumi noi, în timp ce asupra celor care au tupeul să gândească se revarsă teroarea lui 1984. Asta e lumea care se construiește sub ochii noștri!

54 de comentarii:

  1. Trist , păcat și foarte adevărat !

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bine punctat.
    Și dă de gândit...

    RăspundețiȘtergere
  4. Capacitatea de manipulare a sistemului este nelimitata. Cu tristete constat insa ca cei care fac munca de jos si manipuleaza sunt dintre noi. Sunt reeducatii care lupta sa-i reeduce si pe ceilalti.

    Literatura despre inchisorile comuniste este de mare actualitate. Recomand cu caldura "Imn pentru crucea purtata" de Virgil Maxim, "Marturisiri din mlastina disperarii" de Dumitru Bordeianu, "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide iar de aici in colo le gasiti singuri pe celelalte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca deja a apărut cel stat care sa impuna discriminări iar acesta este Israel. Vor începe cu libertatea de mișcare si implicit cu turismul, vor impune vaccinarea obligatorie atât a celor care vor dori sa iasa din țară dar si obligativitatea unui vaccin a celor care vor dori sa intre in tara lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si credeti ca vom reuși sa iesim din repetabilitatea istoriei fara sa rupem cercul? Este suficient sa-l rupa cativa oameni puternici, ca dl Diaconu si a aparut un nucleu langa care mai vin si altii. Nu cred ca asta se poate face din politica. In troaca te mananca porcii. AUR a inceput cu promisiunea ca va apara padurile si a sfarsit lamentabil in certuri in interiorul partidului. Șoșoacă o da pe discursuri vadimiste care nu vor prinde, pentru ca suntem un popor " amestecat" si pe teorii ale conspiratiei despre miros de tigari in masina si la hotel, starnind râsul.
      "neconspirationistilor".

      Ștergere
  6. Spune DD in articol ca "Singurul ascunziș pe care-l mai avem la dispoziție este sufletul nostru". De acord insa pentru a fi asa este nevoie sa avem grija de mintea noastra care este poarta spre suflet.

    Fara doar si poate vietuirea in mijlocul lumii ii va obliga pe oameni sa se supuna cerintelor sistemului. Sa recunoastem ca va fi fara alternativa (cel putin pentru cei care obisnuiesc sa manance din cand in cand, unii chiar zilnic). Dar sistemul nu se va multumi doar cu trupul lor. Va vrea mai mult si cu siguranta le va cere si mintea.

    In timpul reeducarii de la Pitesti cei care refuzau reeducarea treceau prin chinurile iadului. Una dintre torturi era si sa stea nemiscati ore-n sir fiind urmariti cu atentie de tortionarii care taxau orice abatere. Iar cel mai greu nu era nemiscarea fizica care le aducea suferinte de neimaginat ci lupta cu reprimarea gandurilor. Orice gand care le strabatea pentru o clipa mintea ajungea sa fie sesizat de catre tortionari chiar si numai printr-o aproape imperceptibila schimbare (a respiratiei, a ochilor, a muschilor fetei etc). Urma apoi torturarea victimei pana marturisea tot. Si se pare ca nu mai puteau ascunde nimic.

    Cuvintele imi par sararace ca sa descriu acele grozavii dar simt ca ceva asemanator ne asteapta si pe noi. Se lucreaza de zor la un sistem de supraveghere ubicua care va interefera atat de strans cu viata oamenilor incat va disparea cu totul nu numai intimitatea fizica ci si cea a gandurilor. Iar sistemul nu-i va tolera pe cei care-l vor infrunta si va gasi ac de cojocul fiecaruia.

    A ramane in orase in situatia de fata reprezinta un mare risc. Nu te poti considera niciodata suficient de tare pentru a putea infrunta cu capul sus ceea ce urmeaza peste doar cativa ani. Este o mare inaltarea a mintii sa crezi ca vei putea ramane sufleteste curat, fara sa accepti compromisurile din ce in ce mai mari care se vor cere de la oameni (si care au si inceput deja, aviz celor care inca mai viseaza in culori).

    Si le vor cere pentru ca in spatele lor sta cel cu coarne care stie ca fiecare compromis acceptat reprezinta o cadere si, implicit, o indepartare de Dumnezeu. Sigur ca El vede totul, stie neputintele noastre insa nu este bine sa-l ispitim (atunci cand vezi ca vine trenul te dai la o parte de pe linia ferata, nu incepi sa invoci divinitatea sa te salveze).

    In situatia de fata este necesar asadar sa intelegem ca este momentul sa alegem "calea cea stramta", singura mantuitoare. Tara este plina de sate parasite, mai izolate si multe in paragina. Cu siguranta ca si acolo vor fi valabile aceleasi masuri ca la orase dar presiunea respectarii lor va fi mai scazuta (chit si numai pentru ca nu se justifica o multime de mijloace de control la o populatie putin numeroasa si izolata).

    Avantajul va consta si in faptul ca cei de acolo vor avea o minima independenta alimentara prin cultivarea terenului iar impozitele datorate vor putea fi achitate si prin munca in folosul comunitatii.

    Sigur ca este greu de conceput ca oameni de la oras sa faca un astfel de pas dar daca sunt sinceri cu ei insisi vor constata ca solutii omenesti nu exista pentru a scapa din fata valului care vine.

    Sa intelepteasca Dumnezeu pe fiecare, sa-i lumineze mintea si sa-i dea puterea sa faca ceea ce ii este de folos.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Diaconu, femeile nu vor putea niciodata sa construiasca un nucleu puternic. Am incercat sa va adun inpreuna folosind pe facebook conturi false, cu nume de barbat. Nu merge...ma oboseste...Nu am energie pentru asta.
    Noi suntem nascute sa mangaiem copii si sa crestem flori. Va putem ajuta, dar nu va putem prelua misiunea. Incerc sa-mi fac curaj singura...Au trecut 11 ani de cand bantui pe internet in cautarea barbatilor puternici ai acestei tari si care sa nu fie masoni. Masonii nu sunt liberi. Odata ce au intrat in piramida, Dumnezeu nu mai exista pentru ei...Nu mai primesc lumina si initierile lor sunt false. Masonii sunt prostii din
    " Prostia omeneasca" a marelui Ion Creanga, cei ce incercau sa care soarele in casa. Cum soarele nu apartine unei elite cu ifose, nu vor reuși niciodata. Ar fi indicat ca masonii romani sa iasa din tampenia aia țuguiata in care au intrat! In varful piramidei lor troneaza dracu'. Nicidecum Dumnezeu.
    De ce nu va uniti cu dl George Alexander, cu preotii patrioti si cu Har, cu dacii ramasi nespalati pe creier si cei fara ifose de imaculati, cu crestinii aflati mai sus de nivelul "cumparat indulgente de la preoti"? Niciun preot nu ne poate baga in paradis cu bagajele noastre cu tot. Ma refer la " pacate". Pacatul este de fapt problema neinteleasa si lasata nerezolvata. Care iti intra in realitate mereu si mereu...
    Trufia este opusul smereniei si niciun om intreg la doaga nu se crede arian, rasa pura! Traim intr-o lume in care inevitabil ne contaminam. N-am putea trai in lumea asta daca nu ne-am contamina putin din nebunia ei. Ca sa intelegi nebunia trebuie sa traiesti un timp si in balamuc. Iar Romania este din plin un balamuc. Fiecare vorbeste pe limba pe care a invatat-o in grupul lui sau din cărți, sau din calea spirituala aleasa. Iar Dumnezeu este doar Unul!
    Problema barbatilor este Ego-ul. Daca reusiti sa va comportati ca oamenii si nu precum cucosii ce se bat intre ei, o sa va uniti. Si o sa construiți nucleul necesar protectiei Romaniei.
    Dumnezeu lucreaza prin oameni. Am spus LUCREAZA. Iar noi avem cohorte de romani care isi dau cu parerea pe net dar nu fac nimic concret in planul fizic. De aici ne vine dezechilibrul: nu esti crestin postand pe internet citate din Arsenie Boca
    Esti crestin când ajuti, alini, mângâi, daruiesti...
    Nu esti dac daca umbli pe net cu nasul pe sus, intr-o tara plina de gunoaie si cu pădurile rase, copiii furați.
    Daca o sa va refaca Iohannis pădurile, cu echipa lui, atunci tara va fi a lui si a celor ce ajuta copii si batrani, animale. Sunt multe ONG-uri...

    RăspundețiȘtergere
  8. Se pare ca schimba ordinul si mortii de divoc vor putea fi imbracati.

    Dar daca vor putea fi imbracati n-ar putea fi si ... autopsiati? Asa s-ar confirma cauza mortii si s-ar cunoaste mai bine efectele virusului buclucas. Zic si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau, analiza toxicologică. Familia poate angaja rapid un avocat, care să ceară instanței analiza toxicologică, sub suspiciunea că persoana internată a fost injectată cu substanțe cauzatoare de moarte. Prea multe persoane tinere internate cu alte afecțiuni decât ,,divoc" mor subit.

      Ștergere
  9. Astăzi vaccinul obligatoriu, mâine eutanasia obligatorie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Realistul

      Realist vorbind cred ca mai avem cativa ani pana atunci. Sunt de acord cu faptul ca reducerea populatiei este inevitabila. Un argument ar fi si pretextul ca ne sufocam iar planeta a inceput sa fiarba. Este cultivat agresiv insa acesta nu este singurul argument deoarece serveste unei agende mai largi.

      Sa nu uitam insa ca tehnologia din ce in ce mai avansata scade nevoia de oameni. Pur si simplu te trezesti peste noapte cu niste miliarde de oameni indobitociti care produc doar gunoi dar cu pretentii si cu care, efectiv, nu ai ce face. Eugenia este clar o solutie destul de eleganta atat timp cat se cer singuri afara.

      Sigur ca o mare parte din problema o va rezolva criza si razboiul care urmeaza dar, asa cum spui, vor fi necesare si niste linii directoare cu care sa se gestioneze problema populatiei. Este simplu si clar, in acord cu valorile noii lumi.

      Insa cel mai interesant aspect legat de eutanasie este cel spiritual. Ca sa se sinucida bucurosi oamenii au nevoie de o religie care sa-i ajute sa creada in vesnicia sufletului. Chiar si cei care primesc fecioare dupa moarte tot au nevoie de o viata dupa aceea ca sa se poata bucura de ele. Asa ca sa ne asteptam in perioada urmatoare la o incurajare a spiritualitatii. Nu va fi greu pentru ca necazurile ii indreapta in mod firesc pe oameni catre refugii de natura spirituala. Din pacate va fi multa confuzie si foarte putini il vor mai putea gasi pe adevaratul Dumnezeu ca I se inchine.

      Pe de alta parte o noua religie este necesara ca sa raspunda cerintelor noii lumi care va avea si un conducator in persoana Antihristului. La un moment dat acesta va cere ca lumea sa i se inchine ca unui dumnezeu (prefixul "anti" ne spune ca acesta va fi in locul lui Hristos). Ori ca sa-l inlocuiasca pe Hristos va fi nevoie ca lumea sa fie pregatita de o religie care s-o conduca spre credinta in el.

      Sa fim atenti asadar si la razboiul care se duce cu Biserica. Scopul nu este de eliminare a sa ci de deturnare de la adevaratul Dumnezeu.

      Ștergere
    2. Doamna Angela, credeți că degeaba a spus Isus din Nazaret : cine vrea să-mi urmeze mie, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să vină." Dacă-l iubești pe Hristos te lepezi de tine, de eul tău, de tot ce ai agonisit prin munca ta cinstită, de casă, de mașină, de prieteni și chiar de ai tăi dacă ei gândesc altfel. Nu te poți refugia într-un sat părăsit pt.că te vânează cu drone militare și îți distrug tot ce ai, culturi, păsări, animale. Până în ziua când îngerii lui Dumnezeu îl vor încătușa diavolul va prigoni pe oricine refuză să devină sclavul lui.

      Ștergere
    3. @ drobu' de sare

      De murit oricum mori. Si la oras si la tara. Numai ca la tara ai sansa sa mori ne-reeducat, vertical, demn, cu principii si valori, cu credinta in Dumnezeu. Chiar nu-i putin lucru.

      Ștergere
  10. https://m.youtube.com/watch?v=B1wUVExfkkM
    Acum, în subsolul Bank of America se cânta si se sarbatoreste.
    Acolo sunt Barbati care-si afirma credinta, iubirea si deci fidelitatea si increderea absoluta in Hachem.
    Nu pot decat sa admir lucrul asta. Eu nu-i urasc. Ni s-a spus ca la sfarsit, multi il vor recunoaste pe Iisus si se vor intoarce la dreapta credinta.
    Daca ne-am iubi Mântuitorul cum îl iubesc ei pe Hachem, n-am fi ajuns în situatia asta.
    Dar noi nu stim sa iubim, de asta nici de ura nu suntem capabili.
    Suntem mici, meschini, fragili.
    Asta ne diferentiaza: credinta si iubirea fata de Creatorul nostru.
    Ei isi afirma credinta si deci puterea, cu orice ocazie.
    Noi....miorlaim si oftam in virtual. Noroc de retelele sociale! Altfel am plange inchisi in baie.
    De asta suntem usor de manipulat. Fara credinta si fara iubire, nu avem coloana vertebrala. Ne lasam purtati ca frunzele de vant. Traim fara un scop precis, burta sa fie plina. Ne spunem ca suntem credinciosi, dar ne plecam capul in fata Cezarului, a lui Brutus, Iuda, Catu si oricine ne spune sa ingenunchem. Pentru ca nu avem stapân, il acceptam pe primul venit, sperand ca va fi un stapan bun si bland si ne va da si noua un os de ros si pt asta acceptam botnita si lesa. Daca osul promis are si putina carnita pe el, ne vindem si copiii!
    Cine (mai) are suflet, poate intelege ce-am scris
    Sufletul nu e slabiciune, e Putere.
    Iubirea nu e slabiciune, e Forta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat timp creștinii au luptat nu au putut fi învinși. Când ni s-a strecurat în suflete frica de moarte am renunțat la lupta și am ajuns sclavi.

      Ștergere
    2. Doamna Angela, cum adică ,,reducerea populației este inevitabilă"? Nu ne mai încape pământul pe toți, doamnă? Îl învinuiți pe Dumnezeu că a dat viață atâtor miliarde de suflete? Fiecare om are rostul lui pe pământ și dacă muncește este logic să aibă și pretenții. Vă vedeți în pat cu un robot în viitor? Exact religia satanei mai lipsea ca să sporească ,,spiritualitatea"! Acum avem omul și icoana.

      Ștergere
    3. Nu judeca lumea de maine anti-hristica cu principiile si valorile celei de astazi.

      Lumea de maine va fi ingaduita de Dumnezeu si este rezultatul lucrarii tainei faradelegii tocmai pentru ca oamenii s-au lepadat de Creator.

      Normal ca toti cei nascuti si botezati se pot mantui. Daca vor. Insa atunci cand se leapada ... nu mai vor.

      In acea lume scaderea populatie este inevitabila. Iar noi intr-acolo ne-ndreptam.

      Ștergere
  11. Cunoaștem teoria (FEREASTRA „OVERTON”), vedem pașii și știm ce ne așteaptă. Și? Avem soluții practice să ieșim din matrix? Avem soluții aplicate de alții din jurul nostru? Ce așteptăm? Sau pe cine?
    https://www.fortamoldova.ro/doctrina/fereastra-overton-inginerie-sociala
    https://decenei.com/2018/05/05/fereastra-overton-tehnologia-de-manipulare

    RăspundețiȘtergere
  12. https://mariadakhel.blogspot.com/2013/07/jocul-de-sah.html?m=1

    Dle Diaconu, explicati-le celor ce vin sa comenteze la postarile dvs ca Mantuirea ține de alegerile noastre. Dupa cum bine stiti, Dumnezeu ne-a lasat liber arbitru si un "set de reguli" ca sa nu degeneram sub nivel animalic. Nu sta cu toporul deasupra capetelor noastre, dandu-ne in cap de cate ori gresim. Daca ar fi asa, Basescu n-ar mai avea cap si baronii politicii, masonii, ar fi toti decapitati de mult timp. Pentru mine, cei de mai sus reprezinta contrastul: cum sa nu fac ca sa nu devin tampită si sa nu degenerez. Nu stiu cum isi poate imagina un baron politic sau orice hoț imbogatit furandu-si tara, ca se poate Mantui facandu-si trei cruci intre două afaceri necurate. Curat murdar!
    Este rolul Bisericii sa le explice asta. Daca vor preotii sa priceapa. Nu vor, nu vor...si asta e...La Dumnezeu nu ajungi cu sacii cu bani furati legati de picioare. Dimpotriva, ar putea cadea multi preoti pentru ca au tacut. Da, stiu...preotii au nevoie de bani si banii sunt la politicieni. Dar nu treci puntea daca te faci frate cu dracu si te prefaci ca nu vezi ca enoriasii tai au fost saraciti si au luat calea pribegiei.
    Jocul Lui Dumnezeu este frumos. E Jocul Creatiei. Jocul decazutilor este urât si se lasa cu ura, razboi, invidii si distrugere.
    In urma cu multi ani, am incercat sa-i aduc pe romani la un nivel de constiinta de pe care sa-si vada si singuri problemele, ca sa le poata repara. Dan Ionitescu, un hâtru scriitor cu mult umor isi incepuse una din povestile lui imaginare. Eu trecusem prin grupurile new age unde se practica inclusiv magia sexuala si magia cu dragoni si alte dracarii: ayahuasca, NLP, reiki,radiestezie, asa ca am observat ca povestea lui Ioanitescu nu este o poveste, ci reflecta realitatea pe care o traim. Dumnezeu permite jocul nostru atata timp cât nu incalcam liberul arbitru folosind vrajitoria. Magia neagra este o forma grava de a trece peste Voia Lui Dumnezeu, fortand oamenii sa faca jocul intunericului. Iar in Romania se practica din plin. De aceea este atat de rau si ne certam ca chiorii...Si barbatii sforaie transformati in fetițe new age imbracate in roz.
    Romania este plina de demoni.
    Ioanitescu mi-a dat povestea lui neterminata, sa o scriu eu mai departe. Lucru pe care l-am si facut. In poveste apar toti cei ce s-au perindat in cei 11 ani prin realitatea mea si a lui Ioanitescu.
    Recunosc, sunt obosita, dar as putea spune ca am reusit sa trec de toate barierele de magie din Romania si acum zambesc din nou, multumindu-I Lui Dumnezeu ca a avut grija de mine. Era sa mor de multe ori, sufocata in minciuna cu damf de crestinism din Romania.
    Ca o concluzie: nimeni nu va da mai mult decat meritati in Cer. Pe pamant este invers: cu cat esti mai decăzut si pervers, cu atat sansele de a avea putere in sistem cresc. Dar...e puterea dracului. Nu a Lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fah.....dar chiar esti nesimtita....( scuteste-ne de voma ta intelectuala. marsh la sarmale !!!!!

      Ștergere
    2. fah.....dar chiar esti nesimtita....( scuteste-ne de voma ta intelectuala. marsh la sarmale !!!!!

      Ștergere
    3. Dane,candva ai scris ca schimbi modul de postarea al comentariilor pe blogul tau, pentru ca erai invadat de spam si de tot felul de mesaje pe care nu le agreeai.
      Acum eu constat ca s-a poluat blogul cu comentatori care mai de care mai virulenti impotriva celorlalti colegi de comentat. Mi se pare ca metoda aplicata de tine a dat gres.
      Regret sa vad ca s-a degradat atmosfera unui blog candva frumos si neinfestat de indivizi care se bat intre ei in invective si isi umfla trufas piepturile de arama, trambitandu-si adevarurile proprii si ucigand pe aproapele de comentariu cu sadism si ura (proletara, de clasa, de natiune, de rasa sau de care o mai fi).Satanismul de care dau dovada unii pe aici urla din toate gurile de foc disponibile.*Vărul* de mai sus e doar unul din ultimele exemple.
      Popularitatea are un pret, iar blogul tau il plateste din plin.
      Stiu ca nu e usor sa moderezi sute de comentarii zilnice;nu te poti mentine fresh si obiectiv cu toate lăturile ce se revarsa pe flux, dar sper sa gasesti puterea interioara sa tai din radacina acest monstru care-ti deturneaza blogul de la ce era odata si nu mai pare a fi.
      Ti-o spune cu multa simpatie unul care te citeste de vreo 7-8 ani.

      Ștergere
    4. Exagerați domnule, Moca. Asta înseamnă socializare : să fi de acord că altul poate gândi altfel pe același subiect. Dacă vă deranjează ignorați comentariile. Oricum, nu erau la adresa dvs. Vreți poate un premiu pe.că-l citiți pe Dan Diaconu? Sunteți doar unul din cei peste 25 de mii.

      Ștergere
  13. Mare pacat ca atata informatie se pierde pe exaltati mistici! Nu vedeti, dle Diaconu, ca boborul este pregatit sa plece capul? Nu mai exista masculi in tara asta ca sa se ridice. Cand traiesti bine si ai ce manca nu iti mai arde sa iti versi sangele.Suntem o specie de imbecili care isi merita soarta. Am vazut mai multe femei care indeamna la revolta cu sabia, decat barbati, in ultimul an! Pacat ca noi, femeile, nu avem coaie, ca am avea mai mult testosteron decat barbatii nostri si poate am salva natiunea si urmasii. Asaaa...duca-se dracului tot! Am ajuns sa vad la tv femei plangand, cu speranta ascunsa ca asta va mai scula vreo pornire de mascul ofensiv in mulele care se uita la tv. Ma refer la Budeanca, aseara. Degeaba. Suntem condamnati. Si dumneavoastra vorbiti in pustiu.:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urat ; femeie sa vb. cu Oaie...
      Femeile din ziua de azi preluand functii,meserii barbatesti au facut primul pas spre a deveni barbati,urmeaza sa le si creasca puta dupadorinta lor.
      Barbatii s au efeminat ( pensat,epilat, vopsit )

      Eu observ 2 chestii
      1.Oamenii incep sa primeasca ce isi doresc
      2.In lumea actuala este un ,,Irod'' care ucide toti pruncii .
      Irodul asta nou stie cine-ipruncul dar n-are voie sa l atace direct si ataca viata la general sperand sa pice si pruncul in acest atac generalizat asupra omenirii.

      Bineinteles ca rezultatul va fiacelasi ca si la primul Irod,o va beli la fel ca si prima oara!!!

      Multi oameni insa victime vor fi,dupa merit

      Ștergere
    2. Dan, Antichristul vrea să-l lase pe Păstor fără oi. Dacă el știe că va fi încătușat pentru o mie de ani, de ce să aibă Isus 8 miliarde de închinători? Pe de altă parte, este dreptul Creatorului să-și testeze credincioșii. Cel care nu crede în Fiul lui Dumnezeu, deși trăiește este de fapt mort. Și-a cedat pe semnătura lui sufletul ,,stăpanitorului acestei lumi." Isus ne-a spus clar când a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu : ,, nu vă veți însura, nici nu vă veți mărita, ci veți fi ca îngerii lui Dumnezeu, în cer." Deci, acolo oamenii nu se vor înmulți. Acolo vor învăța de la Isus să-l cunoască pe Dumnezeul veșnic. Nimeni nu va sta degeaba, nimeni nu se va plictisi. Națiunile își vor păstra identitatea. Este așa de greu de crezut? Un singur lucru trebuie să facem noi acum : să ne împotrivim diavolului care vrea să ne însemneze, pe frunte sau pe mână.

      Ștergere
  14. Te rugăm să ne lași. Deschide naibii ochii!!!
    Lasă frica, om laș.

    RăspundețiȘtergere
  15. Draga DD,
    Mi-a placut concluzia, singurul loc unde ne mai putem ascunde este sufletul nostru. Cu conditia ca acesta sa fie curat. Un pont pt tine si cititorii tai:
    Citeste cartea Tragedia veacurilor de EG White. Acolo sunt niste Descoperire uimitoare.
    Toate cele bune,
    Multumim pt gandirea critica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, cartea lui E. G. White este plină de erori și de informație prezentată ideologic. Dar, citiți, să vă dumiriti!

      Ștergere
  16. E adevarat ce spuneti. Problema e: ce se poate face ? Concret... Si cu cine ? Sunteti constient cred ca e o munca titanica si de durata sa se coaguleze o miscare de rezistenta. Pur si simplu nu ai cu cine... Generatiile vechi sunt obosite deja iar cele noi... in cazul fericit in care nu sunt spalati deja pe creier, sunt dezinteresati, fara experienta de viata, cred ca tot ce zboara se mananca. Sesizati probabil ce "zgomot de fond" inutil aveti prin comentarii :) Cum se poate alege ceva de aici ? Cum se poate construi ceva, fara a fi deturnat pe parcurs, fie de sistem, fie pur si simplu de frictiunile inerente care apar in orice comunitate, oricat de mica... Si mai important, care ar trebui sa fie directia in care ar trebui sa mergem ? Catre ce tindem ? Cu ce ar trebui sa inlocuim actualul sistem, daca printr-un miracol, am avea aceasta posibilitate ? Fara aceasta clarificare, totul e inutil... Din pacate, viitorul nu prea straluceste si luminita de la capatul tunelului e farul locomotivei care vine din fata. Si daca va bazati pe constiinta si sufletul fiecaruia, tare mi-e ca ve-ti fi foarte dezamagit. probabil ca am avea nevoie de o Fundatie acuma, pentru ca asistam la dezintegrarea civilizatiei actuale si cine stie cand va incepe reconstructia... Asimov a fost vizionar :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @incomod, dvs v-ați gândit vreodată la modulul de societate propus de Isus? O Împărăție fără bani, fără arme, fără sărăcie, fără boli, în care fiecare om să aibă locul lui și rostul lui? O mie de ani îi trebuie lui Isus să desăvârșească această societate. Ce fel de creștini suntem? Nu aud pe nimeni, nici preot, nici mirean care să aștepte venirea Împăratului Hristos. ,, Fără mine- spunea Isus, nu puteți nimic." Toți vor să supraviețuiască în lumea asta parșivă guvernată de diavol. Nu pentru asta a venit Isus pe pământ? Evanghelia dreptății rămâne doar în scripturi? În mintea noastră nu are loc?

      Ștergere
  17. Iată, in fine, un comentariu profund și realist.
    Așa este, dle @incomod, in termen scurt nu se poate edifica nimic durabil, fara a fi confiscat, deturnat, sau șarjat până la extincție. Pentru că impotriva unui sistem nu se poate lupta decât prin alt sistem - altfel, temerarii izolați sfârșesc rău.
    Inainte de a visa la forțe apte să organizeze "binele", realismul obligă să măsurăm la organizarea "temeliei". O organizație, mică ori mare, nu poate avea pretenția să activeze asupra societății până nu s-a consolidat ea insăși.
    Exemplu e acest nou AUR. Oamenii de bine pe acolo, literați, unii sincer patrioți. Dar formațiunea e castel de carți de joc, la primele suflări sau extrageri va colapsa.
    E drept insă...puțini sunt dispuși a se dedica unei construcții pe termen lung (chiar dacă nu atât de lung ca in Fundația lui Seldon). A-ți asuma lupte, efort, privațiuni pe termen lung implică să nu fii alimentat de "pofte" in termen scurt...deci majoritatea "titraților" nu vor achiesa.

    Chiar sunt curios...cine ar fi dispus a se angrena, fără câștig, la riscuri și greutăți, doar de dragul unui ideal ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine punctat, @Hayde. Eu, recunosc, as merge pe ceva de max. 5 ani. Nu am stofa de Don Quijote.

      Ștergere
    2. Aha. Și după cei cinci ani ce ați pofti, dle @Cassius ? Fro' foncție ? Freun SRL ? Freo ce ?
      Căci altfel cum măsurați faptul că "cinci ani sunt max."? Vă lăsați păgubaș pentru că nu a venit...ce ? Răsturnarea istoriei ?!

      Ștergere
    3. Nu ma intelege gresit. 5 ani as contribui fara castig, cu riscuri si efort. Daca in 5 ani nici macar nu se INCHEAGA ceva, atunci sigur imi vad de ale mele, afurisindu-mi latura idealist - nationala.
      Comprende ?

      Ștergere
    4. Comprendo, companero.
      Cinci ani pentru a contribui la faza preliminară a unei structuri e un interval decent al răbdării, trebuie să recunosc. E posibil insă ca, date fiind forțele "adverse", răbdarea activismului să trebuiască prelungită, eventual șlefuită prin cultivarea unor disimulări...
      In fine, era o intrebare de principiu. Puține șanse ca pe aici să existe disponibili (și capabili) a lucra la o proiecție indelungată.

      Ștergere
    5. Da...asta e, printre altele, o problemă.
      Chiar de se grupează unii - sau ar fi dispuși să lucreze la edificarea unei organizații - fiecare din ei ar vedea altfel "binele" (scopul).
      Dovada e si acest blog. Deși larga majoritate e anti-mizeria prezentului, divergențele apar din te miri ce. Ba că unul crede in nush ce, ba că altul e prea "moale", ba că unii nu ințeleg...etc.
      Faptul că nu poate exista - decât cu greu - coeziune nici in discuțiile de aici arată de ce nu se poate lega o structură solidă și coerentă nici in societate.
      Se pune accent aiurea pe aspecte ce separă, in loc să fie important ceea ce apropie.

      Revenind la obiecția d-tale, @xxx, in teorie, se pot conveni unele principii de bază, lăsându-se apoi la latitudinea membrilor nuanțarea. Important insă ca setul comun acceptat să fie inalienabil.

      Ștergere
  18. Heidy, o brigada gen personajele lui Sven Hasel ar putea face multe, ea exista
    Comandantul lipseste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eroii lui Hassel nu erau dedicați unui ideal. Liantul la ei era stringența supraviețuirii.
      Și...cum adică lipsește comandantul ? Păi, atunci cum funcționează "brigada"? Are alt tip de organizare, intrinsec ? Supun la vot decizii, dau cu banu'?
      Și cine a organizat...brigada, de vreme ce nu există comandă ? S-a zămislit deja organizată, hahaha ?

      Ștergere
    2. OOOof,brigada poate fi buna,Comandantu-i prost:)

      Ștergere
    3. Pai atunci dati-l cu roatele in sus !
      E principiul lupului alfa. Dacă seful e jigarit, urmatorul mai coltos il "scuteste" (definitiv) de povara conducerii.
      Aououuuouuuu !

      Ștergere
  19. triplu x, mai mult ca viața noastră nu poate costa. Un sistem construit pe MINCIUNĂ nu poate dura mult. Se mișcă cei de jos, flămânzi și goi și cad cei de sus. Salvarea noastră vine de la Dumnezeu. Vom fi extrași la timp din necazul cel mare de pe pământ. Trebuie doar să credem și...să nu cedăm. ,, Dulce, ca mierea e glonțul patriei"!

    RăspundețiȘtergere
  20. Presiunea se apropie de paroxism.Strseul si avalansa de informatii bune sau rele de asemenea.
    As zice,ca, buboiul sta se se sparga....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pornache,iti dau cuvantul meu ca imi foresc din suflet sa ai dreptate.Din pacate,chiar si aiai,in afara de defetism sadea si Miorita,si ,,vom muri cu totii,, nu vad altceva.Ba mai vine si cate o muiere nf care debiteaza numai bazaconii si cretinisme.
      Astept sa apara taba luptatoare sa ader la ea.
      Cred ca umila mea experienta ar ajuta mult.

      Ștergere
    2. Asa e.Vorba unui patriot: ,,Decat un an vierme,mai bine o zi vultur,,

      Ștergere
  21. https://www.realitatea.net/stiri/actual/spitalul-foisor-este-evacuat-zeci-de-pacienti-sunt-scosi-in-strada-dupa-ce-unitatea-a-devenit-suport-covid-explicatia-lui-raed-arafat_60709eb4f0d4143895105202

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Adam, bube ( bubite) au in mare parte femeile si au aparut datorita practicilor sexuale; F. rar vezi o fata de femeie curata,in nici un caz la Hollywood...

    RăspundețiȘtergere
  23. Am si eu o intrebare pt. ''mascati distantati vaccinati '' in special dar nu numai pt. ei :
    Cum explicati Stoparea virusului decatre China ?

    RăspundețiȘtergere
  24. Raspuns la intrebare Niet !
    Harasho,denn.

    RăspundețiȘtergere
  25. Aha, deci aia de picau ca loviti cu leoca erau actori, inteleg.
    Srai jos, nota 5 !

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)