Adaptarea omului la mașină

„Dacă waze-ul ar fi pe bani, aș plăti fără nicio problemă.” - mi-a mărturisit un puștan care-și face un soi de ucenicie la mine. Cred că e de prisos să vă mai spun că omul e o catastrofă în trafic și că de fiecare dată vine cu întârziere. Însă omul e „cipat” cu toate aplicațiile posibile și imposibile. Nu trageți concluzii pripite!

Am o secretară absolut atehnică. Am ales-o special așa întrucât atehnicii sunt cei mai eficienți în domeniul organizării și al relațiilor interumane. Am rămas aproape mască zilele trecute când, vorbind cu fiica ei, i-a descris pe scurt programele mașinii de spălat vase pentru ca apoi să-i spună cum să găsească rapid nu știu ce serial pe netflix. Femeia face parte dintre cei care încă mai au telefoane cu butoane și care preferă să nu memoreze numerele în telefon. Are o agendă fizică, iar numerele de telefon le introduce pe majoritatea, din memorie.

V-aș întreba de câte ori, în loc să memorați o adresă a unei resurse de pe net, memorați șirul de căutare de pe google. Aveam un coleg care urmărea un singur site pe zi: Gazeta Sporturilor. Pentru asta deschidea Google și căuta trei litere „gsp”, pentru ca google să-i întoarcă link-ul. I-am spus că e inutil ceea ce face, că nu trebuie decât să mai adauge „punct ro” și-i intră direct site-ul. Aiurea, a rămas la fel. 

Există oameni a căror specializare este cea de scriere a textelor astfel încât acestea să fie indexate mai bine de către motoarele de căutare. Chiar dacă textul este uneori puțin inteligibil de către om, e înțeles de mașină și plasat undeva mai sus în lista de căutare. Astfel se obțin rezultate și probabilitatea ca un om să ajungă la acel articol e mai mare deoarece mașina îi indică articolul cu pricina ca fiind „relevant”. Înțelegeți nebunia? Ajungi la un articol ininteligibil pentru că e înțeles de mașină, nu de om.

Elementele pe care le-am enumerat fac parte din viața noastră de zi cu zi. Ele sunt dintre cele mai „nevinovate” însă, cu toate acestea, fac adevărate ravagii în noi. Criticii ideilor de acest tip spun că îngrijorarea este inutilă. Că avem de-a face cu simple unelte menite a ne face viața mai ușoară. Ce sens are să ne îngrijorăm? Putem accepta această idee, doar că e falsă. Să luăm o unealtă obișnuită: un ciocan. Motivul pentru care e folosit îți apare imediat în minte. Îți dai seama că, ajutându-te de el, poți bate, aplatiza, sparge etc. Sensul pentru care a fost făcut e cât se poate de intuitiv. Există, într-adevăr, unelte specializate a căror menire n-o înțelegi decât dacă făceai parte din breasla celor care practicau un anume meșteșug. Cu toate că ele nu sunt atât de intuitive pentru omul de rând, scopul lor este strict acela de a-l ajuta. De cele mai multe, după două-trei utilizări ai înțeles ce face și se comportă ca o prelugire a mâinilor tale. Vedeți vreo diferență? Ea există: spre deosebire de instrumentele clasice, care sunt folosite instantaneu, și al căror mecanism e ușor de înțeles, instrumentele contemporane necesită o lungă perioadă de adaptare, iar mecanismul lor intim rămâne ascuns, misterios. Acest mister îl face pe om, pentru prima dată în istorie, să se simtă inferior mașinii. 

Astrolabul este probabil cel mai complex instrument al antichității și evului mediu. Sunt  tratate întregi despre cum se construiește și cum se folosește un astrolab. Cu toate că atât atunci cât și acum marea majoritate a oamenilor nu au habar să-l folosească, „mecanismul” său e expus, fiind de-a dreptul banal. N-are absolut nimic în el care să te facă să te gândești la monștri ascunși. Dacă n-ați văzut până acum un astrolab, v-aș aduce în atenție complexul ceas Oroloj din Centrul Vechi al Pragăi. Cu toate că bogăția informațiilor pe care le oferă te copleșește, mecanismul său e unul simplu, mergând pe același principiu al rapoartelor dintre roțile dințate, specific tuturor ceasurilor. 

Spre deosebire de vremurile trecute, „mecanismul ascuns” al instrumentelor contemporane îi sufocă pe oameni, făcându-i să se simtă inferiori. „Inteligența Artificială”, „Big Data” s.a.m.d. sunt termeni care-i copleșesc. Cu toate că în spatele tuturor „rețelelor neuronale” stau la bază elemente simple, tot balastul pe care omul îl înghite îl face să se raporteze la tehnică de pe o poziție de inferioritate. Astfel, pentru prima dată în istorie, omul trebuie să se adapteze la mașina pe care o face pentru a-și ușura munca. Pare o chestie minoră, dar în realitate e nebunia lumii care deja a venit peste noi. Vi se pare sau nu, omul a început să fie condus de mașini. Chiar dacă e oribil, sunt mulți entuziaști ai ideii. 

„De ce să-ți dea amendă un polițist și să nu ți-o dea automat un radar performant?” - se întreba un tefelist bătând spre posibila corupție a polițiștilor. I-am răspuns simplu și banal: „Pentru că indiferent cât de corupt ar fi un polițist, dacă te-ar vedea că ești în mașină cu o persoană muribundă pe care-o duci la spital, nu doar că nu ți-ar da amendă, dar poate că s-ar pune cu girofarul în fața ta pentru a te ajuta să mergi mai repede!”. E simplu: iată diferența dintre om și mașină!

În ciuda revoltei noastre, adaptarea omului la mașină este un drum, pe cât de nedrept, pe atât de inevitabil. Există o soluție de rezolvare? Cu siguranță, însă ea implică ieșirea din zona de confort atât de specifică fiecăruia. Știm că e „simplu” să punem GPS-ul, dar nu-i un capăt de țară dacă ne orientăm clasic, după hartă. Nu doar că în loc de-a trage cu ochiul pe dispozitiv suntem atenți la peisajul de afară și la drum, dar o rupem cu dependența de el. Chiar și formatul manual al numerelor - așa cum face secretara mea - e o îndeletnicire benefică. Dacă ne chinuim să înțelegem cum se face ceva, dacă putem să facem singuri acel ceva, vom devenim mai puțin dependenți de tehnică și mai puțin frustrați în fața ei. 

Toate acestea nu ne salvează total, dar cel puțin trăim pe picioarele noastre spre deosebire de ceilalți care se vor lăsa duși de „valul robotului”. Și, spre deosebire de ei, vom ști cel puțin care-i granița de netrecut în ceea ce privește admiterea uneltelor toxice în viața noastră. Iată diferența dintre stăpân și sclav.