luni, 19 aprilie 2021

Distracție cu pașaport


O știre aparent banală: festivalurile Neversea și Untold se vor relua. Unuia ca mine îi e egal. N-am treabă cu niciunul dintre ele. Însă este un schepsis la mijloc care face ca absolut toți să avem treabă cu cele două festivaluri. 

În primul și-n primul rând, aflu „pe surse” că cele două festivaluri vor primi finanțări serioase de la stat. Nu-i nicio mirare. În Clujul lui boc, Untold primește bani publici de când se știe. Mai mult, când se desfășoară Untold se desființează orice lege. Inclusiv cea a bunului simț. Dacă ai ghinionul să stai pe-acolo riști să fii aruncat din pat de hoardele de decibeli care scapă oricărui control. Sunt chestii pe care le știm. Peste acestea se aude că mai vin, suplimentar, alte sume extrem de rotunde. Sunt curios sub ce formă. De aceea, până nu aflu mai multe nu mai insist.

Marea problemă pe care-o văd vine din narativul actual al autorităților. Festival înseamnă hoarde de oameni. Într-o singură zi Untold adună aproape o suto de mii de oameni. Păi cu atâta populime zbătându-se și amestecându-se, putem spune că tovarășul COVID-19 își face de cap bine de tot. Mai mult, organizatorii trag să scoată obligativitatea purtării măștii acolo. Păi cum vine asta? Cu mai e cu distanțarea, cu „fiți precáuți”? Nimic, la Untold se poate, fraierilor carantinați! Vedeți ce perversă e boala asta? În timp ce pe-aici pe la noi face ravagii dacă găsește un magazin deschis după ora 18 sau dacă ne găsește pe stradă după ora 20, la Untold n-are forța de a se manifesta. Am căutat cu disperare să văd dacă nu cumva virusul o fi pus pe fugă de decibeli. Ar fi fost o descoperire epocală, iar dacă o făceam eu, asemeni celor de la Pfizer, aveam și eu bucata mea de exclusivitate: primeam subvenție de la stat să le leg oamenilor boxe de gât, asemeni tălăngilor, care să urle la numărul de decibeli necesari astfel încât să distrugă „virusul ucigaș”. Mă și vedeam, asemeni lui Bourla, călare pe multinaționala mea de făcut boxe medicale și sunat cu insistență de Netanyahu chiar și-n miez de noapte s.a.m.d. Dar cel mai mult mi-a părut rău de faptul că, dacă s-ar fi dovedit treaba cu decibelii, aș fi putut să organizez un festival online în care să-i orăcăie fiecăruia în boxă fix ceea ce-i transmit eu. Ar fi fost apogeul carierei mele. 

Mă rog, să lăsăm gluma la o parte pentru a ne întoarce la ale noastre. Așadar cele două festivaluri pornesc în forță! Bani de la stat, încurajări de a stat și, mai mult, renunțarea la orice restricții. Vi se pare normal? Înainte de a vă arăta dezamăgirea, aflați că e un schepsis la mijloc, iar sprijinul celor două manifestări s-ar putea să vină chiar mai de sus. Mai sus decât Guvernul? Exact! Șmecheria care va circula acolo se va numi „pașaportul verde”. Dacă te-ai vaccinat, vei avea drept de liberă trecere. Problema este că cele două manifestări se adresează segmentelor de vârstă care nu prea au treabă cu vaccinarea. Și nici cu tovarășul COVID! Mai mult, pentru segmentul de vârstă de sub 16 ani, nu există avize în ceea ce privește vaccinarea. Nu-mi arătați ceea ce consideră Pfizer că e aviz pentru că vă voi replica automat că și „avizul” pentru adulți e unul cu cântec. Doar de aceea sunt exonerați pentru orice s-ar putea întâmpla.

Așasar, festivalurile lui Pește vor servi direct scopurilor propagandiste: vaccinarea și pașaportul. Pentru ca o oaie să fie liberă, trebuie să tragă după ea pașaportul care să-i certifice în fiecare moment locația în care se află. Că doar în asta constă libertatea, în monitorizare strictă! Iată cum armele care oricum erau strict ideologice își arată scopul: imbecilizarea individului de la vârste cât mai fragede. Este de așteptat ca modelul discountului „pay with blood”(mai țineți minte?) să revină în forță cu ceva de genul „vaccinează-te și plătești mai puțin”. Și nu doar discounturi vor vedea cei care se vaccinează, ci și acces instant în zonele festivalului. În timp ce ceilalți vor trebui să facă teste rapide și să le aștepte rezultatul, vaccinații ar putea avea acces cu un simplu cod QR care le certifică vaccinarea. Cod aflat pe telefon sau, de ce nu, tatuat pe mână. Sună cool, nu-i așa? Iată cum se face educația și cum se obțin virtuțile lumii noi, exact așa cum le-au proiectat stăpânii de sclavi ai contemporaneității.

P.S. Nu m-ar mira dacă aș afla că în interiorul zonelor vor exista centre de vaccinare. Astfel, după un îndemn de pe scenă și-o doză bună de droagă vaccinarea se va face la icul fix. Ce-o să iasă din combinarea vaccinului cu droguri și alcool numai pielea bieților amărâți o va ști!

156 de comentarii:

  1. Amin! Să fie într-un ceas bun, chiar dacă calicii se vor supăra pe mine! Vaccinare cu sughiț, oilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conform prezicerilor, trebuie rezistat pe metereze trei ani jumate. Numai ca nu stim inca de cind incepe numaratoarea!
      De stiut, se pare ca vom stii dar numai ATUNCI! Nu putem anticipa...

      Ștergere
    2. Eu as zice ca odată cu apariția "salvatorului"

      Ștergere
    3. @ Ana

      Acele oi sunt parintii, fratii, copiii nostri. Un pic de empatie te rog. Avem datoria sa-i ajutam nu sa-i batjocorim.

      Ștergere
    4. și dacă oile nu vor să fie ajutate? Ba din contră, strigă și la alții să intre în turmă!
      https://www.youtube.com/watch?v=lLCA95JNiI4&t=3s

      Ștergere
  2. @Laurentiu: Data trecuta cind s a incercat o schimbare de protagonisti in 1917 pe stepele rusesti s a lasat cu zeci de milioane de victime DE AMBELE PARTI. Noroc ca Pe Trotzki l-au exilat si astfel au oprit tocatorul de carne, cotind-o pentru urmatorii 70 de ani in alta directie decit cea initial planificata...

    RăspundețiȘtergere
  3. Desii pare cam deplasata asocierea, nu pot sa nu aduc aminte de o prezicere a unui parinte induhovnicit de la Sfantul Munte ce spunea nu mai tarziu de anul trcut ca o sa vina o vreme cand alcolul va fi interzis si prin asta implicit vinul, in fapt tinta predilecta si scopul acestei interziceri. Fara vin nu se poate acorda Sfanta Taina a Impartasaniei. Sfanta Liturghie este lipsita de punctul ei culminant si devine incompleta si seaca, adica fara obiect. Dupa doua mii de ani omul nu se mai poate impartasii cu trupul si sangele lui Hristos.
    "Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor".
    Nu exista impartasanie, nu exista iertarea pacatelor, nu exista protectia Sfantului Duh. Se incerca blocarea accesului sufletului uman la ajutorul dat de Mantuitor. Sunt atat de multe implicatii si efecte atat de dramatice in ceea ce priveste randuiala ortodoxa prin simpla lipsa a vinului incat este greu de descris cum va fi daca scenariul se va adeveri. O sticla de vin dosita prin ascunzisuri va fi o adevarata comoara pentru ortodocsi.
    Pe moment se vede o "ingrijorare" fata de efectul alcolului in eficienta vaccinului. De aici pana la restrictie si apoi interzicere nu sunt decat cativa pasi. Greu de crezut, dar cine credea acum doi ani ca lumea va fi pusa pe pauza si ca masca va fi noua zvastica. Multe "premiere" ne aduc vremile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca se va ajunge si acolo dar va mai curge ceva apa pe Dunare pana atunci. Dar observatia este foarte buna. Merita retinuta.

      Ștergere
    2. Mai incolo Adam, ceva mai incolo ...

      Ai rabdare. Are si agenda etapele ei. Pas cu pas ...

      Ștergere
    3. @ Om simplu, stai liniștit că nu scoate satana din circulație tutunul și alcoolul ( nici vinul). Lui Lucifer îi plac ritualurile religioase : preoții au transformat casa de rugăciune care ar trebui să fie biserica în muzeu de icoane. Sfintele scripturi spun că icoanele sunt o urîciune înaintea lui Dumnezeu. Știm că urîciunea vine de la diavol, deci preoții pe cine slujesc? Porunca a doua din LEGEA lui Dumnezeu interzice să te închini înaintea chipurilor ( icoanelor). Când Isus a spus la Cina cea de taină frângînd pâinea, că este trupul lui, și când a spus că vinul este sângele lui, de fapt și-a prefigurat JERTFA. Nu le-a spus direct ucenicilor : chiar în zorii zilei mă vor aresta și mă vor ucide. A mai făcut ceva Isus la cina aceea ( ultimă): a spălat picioarele ucenicilor, cu iubire și cu înțelegere, pentru că știa câte drumuri spinoase vor face picioarele ucenicilor săi. ,, Cum v-am iubit eu, așa să vă iubiți și voi, unii pe alții." ,, Faceți acest lucru în amintirea mea!" Care lucru: manifestarea iubirii prin fapte. Nu-ți pune nădejdea că pâinea muiată în vin te mântuiește. Credința și faptele tale te mântuiesc. Spovedește-te direct lui Hristos, în liniștea casei tale, ,,Căci Fiul Omului are putere să ierte păcatele", nu preoții. Și nu sări cu parul,că sunt ortodoxă, ca și tine!

      Ștergere
    4. Oarbă de mândrie și infatuare.
      Sf.Antonie: Cine DOAMNE poate trece peste acestea?
      DUMNEZEU: SMERENIA, Antonie.
      Ești teribil de departe de această noțiune. Cum de altfel mai toți suntem.

      Ștergere
    5. Duhul suflă unde voiește,iar Pâinea cerească-Numele Său în templele vii și inimile-altar ale celor ce vor crede și răbda până la sfârșit,se va jertfi.Dar de nu vor fi în dealuri și păduri,prin colibe și crăpăturile stâncilor,nu vor mai fi nicicum,căci ''insulele vor pieri și munții nu se mai aflară'' și TOATE ''cetățile neamurilor se vor prăbuși''.
      Cine poate,să înțeleagă,căci vremea se scurtează.
      p.s.Pe de altă parte,la pecetea a 3-a se spune că ''de ulei și vin să nu te atingi'',nu că ar conta ATÂT de mult,încât să dăm în formalism și idolatrie.
      p.s. sora ''ortodoxă'' de mai sus pesemne că n-a auzit niciodată(preluând pe necercetate fake-ul vădit al neoprotestanților,care strecoară țânțari dar înghit cămile)o rugăciune de dezlegare a păcatelor,în care preotul se declară doar un MARTOR și transmițător al iertării Domnului - ''luați Duh Sfânt,cărora veți ierta păcatele,iertate vor fi...''(e de la sine înțeles că NU ORICUM și-n ORICE condiții).
      p.s. nu că n-ar fi suficiente stricăciuni,extreme și devieri in Biserica ortodoxă care să necesite îndreptare.

      Ștergere
  4. Petrecerea Antihristului...participi și plătești cu sufletul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Abia astept sa inceapa sa comenteze optimistii. Sa spuna ca este doar o etapa in "evolutia" omenirii, ca lumea a vazut multe de-a lungul istoriei asa ca o sa treaca si asta, ca in fond acesta este mersul istoriei si ca ar trebui sa facem bine sa ne obisnuim.

    In fond nu avem decat 2 solutii: sa ne supunem sau sa nu ne supunem. Prima este clara si stim unde duce: noua societate tehno-globalista-sclavagista. Mergem victoriosi pe urmele Chinei care este lider avand cativa ani inaintea celorlalti (de aceea nici virusul nu mai face de cca un an victime acolo - a zis ca-i pacat sa strice asa o societate frumoasa).

    Ar fi de insistat, si cred ca DD are deja in vedere acest lucru, ca sa intelegem mai bine ce inseamna lumea noua, raiul pamantesc cu care sunt amagiti toti dobitocii care pun serios umarul la ridicarea ei sfidand orice norma de etica, bun-simt, adevar. Fara sa inteleaga bine ce-i asteapta oamenii nu vor lua in serios avertizarile.

    Articolul de astazi este foarte clar, devoaleaza o nemernicie, o cale spre abis. Dar nu arata ce este acolo jos unde unii promit chiar si nemurirea iar oamenii raman cu impresia ca o putem duce si p'asta (ar fi si greu sa o faca deoarece este o tema ce are nevoie de multa pregatire; poti scrie intr-o singura pagina ce va fi dar fara detalii si informatii care sa sprijine afirmatiile nu poti fi credibil iar asta extinde prezentarea mult pe orizontala).

    Eu, spre exemplu, spun ca n-o pot duce si nici nu vreau s-o duc. Ma simt incompatibila cu noua lume pana la ultima fibra a fiintei mele. Un dezacord total care imi da puterea sa cred ca moartea este o solutie infinit mai buna decat invoiala de a vietui in noua ne-lume. Exact ca si pitigoiul care nu poate trai in colivie chiar si de aur de-ar fi.

    Nu vorbesc de un gest necugetat, Doamne fereste, ci de o atitudine asumata de respingere neconditionata a noii lumi. Sigur ca n-o sa opreasca trenu'n gara ca sa m-astepte sa urc vreodata asa ca sunt nevoita sa-mi asum decizia si consecintele care decurg din ea.

    Merita asadar analizata doar a doua cale, cea a refuzului de a accepta noua lume. Aici se cer solutii practice nu numai de trancaneala. Am spus ca pentru mine lucrurile sunt limpezi iar decizia mea este asumata insa dincolo de asta n-am de gand sa termin cu viata asta ci sa raman OM atatea zile cat mi-o mai da Dumnezeu. Aici este nevoie de realism si pragmatism pentru ca in scurt timp se va putea trai mai greu si doar la marginea societatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce intreaba @CI TA DE LA mai sus cu cei 3,5 ani nu este de actualitate. Noi trebuie sa vorbim despre vremurile de acum nu despre ce va fi nu stim cand. Acei ani vor fi in a doua perioada de domnie a Antihristului insa acela nici n-a aparut (deocamdata nici nu sunt indeplinite conditiile sa apara) iar prima perioada de domnie de 3,5 ani va fi una in care va amagi lumea ca fiind drept, milostiv, iubitor de pace si adevar. Lumea va vedea in el un adevarat salvator pentru ca o va scoate din necaz (va apare dupa o perioada de haos cu framantari si tulburari fara precedent).

      Exista insa si solutii de a nu se petrece cele de mai sus (sau nu acum pentru ca la un moment dat se vor intampla - au fost anticipate acum mii si sute de ani). Pornind de la faptul ca cei care se opun sunt deja o minoritate ar fi cazul sa facem apel la istorie si sa vedem cand cineva, o persoana, o cetate sau un popor, purtand o lupta complet disproportionata, a castigat batalia impotriva unui adversar cu mult mai puternic. De ce David l-a invins pe Goliat, de ce Sf Gheorghe a invins balaurul, de ce evreii n-au putut fi prinsi de egipteni, de ce turcii n-au putut cuceri Constantinopulul decat foarte tarziu iar atunci cand au facut-o care a fost cauza caderii samd.

      Sanse de scaparee exista pana-n ultima clipa, chiar si atunci cand mamaliga este gata de a fi intoarsa pe fund. Avem exemplul ninivitenilor pentru aceasta dar nu este singurul. Este buna si istoria la ceva, nu? Acolo sunt pilde de viata ale lumii vechi care arata clar ca a fost o impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu spre deosebire de cea noua care va fi tot o impreuna lucrare dar cu satana prezentat fals drept dumnezeu.

      Razboiul nevazut este mai important decat cel vazut iar daca nu tinem cont de el multe dintre cele care se-ntampla si ne afecteaza nu pot fi intelese. Am ajuns deja in epoca in care istoria a devenit fluida, orwelliana. Mediul virtual permite asta si de multe ori, cautand diverse informatii, am constatat fie ca au disparut, fie ca au fost schimbate de o mana nevazuta in opusul lor. Asa ca foarte curand chiar si cei care vor dori sincer sa cunoasca adevarul nu vor mai avea unde sa-l gaseasca.

      Revin asadar cu rugamintea catre DD sa faca o prezentare mai detaliata a lumii noi pentru ca fiecare sa aleaga in deplina cunostinta de cauza.

      Ștergere
    2. De acord cu ideea că mai bine moartea decât înrolarea în sistem. Însă cred că așa, singuri, fără să avem posibilitatea de a ne susține reciproc, prin gânduri curate și rugăciuni,(Miluiește-mă Doamne, că neputincios sunt! Doamne, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba. Dă-mi Doamne curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele! Amin!) vom fi puțini care vom rezista. Rămân la părerea că este necesar să ne întâlnim, măcar cei din orașele mari, să ne cunoaștem omenește pentru că numai așa vom arăta că merităm ajutorul divin.

      Ștergere
    3. @ TOvidiu

      Intalnirea este in Biserica, nu pe internet.

      Ștergere
    4. Fascinant cum sentimentul pre-apocaliptic bântuie ca o iminență.
      Nu sunt un hermeneut (poate cel mult la nivel amator), dar, date fiind indicațiile - chiar alegorice - din "Revelație", cred că ar fi recomandabilă o evaluare a periodizării.
      Se specifică acolo existența a 7 "biserici" - iar cifra e sistematic repetată in "7 peceți, 7 trâmbițe".
      Avem Efes, Smirna, Pergam, Thyatira, Sardes, Philadelphia și Laodiceea. Succesiunea enumerării nu are criteriu geografic, deci ordinea pare a fi dată de timp.
      Problema s-ar pune, estimând cursul, în care din aceste "etape" ne aflăm. Și deducțiile pot curge din descrierile celor 7 biserici, succint prezentate ín cele "7 scrisori".

      Desigur, mai e și mențiunea "nimeni nu va ști clipa, decât Tatăl". Acest postulat ar anula, ca inutil, orice demers hermeneutic.
      Dar ar trebui să anuleze și toate temerile că..."vine acum".

      Dacă nu vreți să ne ciondănim laic, poftim...să ne gândim.

      Ștergere
    5. Cunosc variantele lui Steiner. Sunt printre cele mai aprofundate, dar nu singurele.și, evident, nu inseamnă că trebuie să fie și adevărate.
      După periodizarea sa, ar mai fi de venit Philadelphia, abia apoi Laodiceea. Mai mult, consideră că Sardes e dominația anglo-saxonă, și sugerează că Philadelphia ar fi o dominație culturală slavă.
      E doar o variantă. Îi acord credit limitat.

      Ștergere
    6. Evident, există subiectivism inerent. Funcție de spațiu / credință, fiecare trage "spuza pe turta lui".
      Eu inclin a crede că acea perioadă ultimativă mai are până la implinire. Poate nu 3.500 de ani, cât estimează Steiner, dar cel puțin vreo două secole.
      Până atunci insă oricum se pot petrece o groază de nenorociri. Păi au fost două WW, ce au cutremurat lumea, pline de atrocități, prigoane și munți de morți. Dar lumea a curs mai departe - cu mutațiile, bănuiesc, necesare (cf.misteriosului plan divin).

      Ștergere
    7. Ma..da vad ca nu va lasati ! Alta zi, iar Apocalipsa...Eu ma dau de ceasul mortii sa mai laicizez discutiile, voi..."tineti cu ursu'".
      Daca va pierd si pe voi prin hatisuri patristice...e jale.

      Ștergere
    8. Greu de inteles de ce apelati la niste scrieri ale unor oameni fara relevanta iar nu la unele ale unor sfinti (acum zeci de ani l-am citit si pe Steiner dar saracu' nu poate mai mult; credinta stramba l-a impiedicat sa inteleaga mai mult iar toate explicatiile lui sunt intr-un frumos stil neoprotestant cu gandire binara: ti-e bine - te iubeste Dumnezeu si invers, in care binele este, evident, cel material).

      Sfintenia este totusi o garantie ca omul respectiv avea acces la Adevar iar Dumnezeu ne-a trasnmis prin el niste mesaje. Stiu, ratacirile sunt la tot pasul si mult mai atractive dar Adevarul este unul singur. Nu poti fi in 2 locuri in acelasi timp.

      Ștergere

    9. Angela, Adam - În biserică merg pentru altceva.
      Am înțeles că fiecare face cum simte și crede el. Oamenii rezonează doar pe internet. De fapt, cred că distanțarea fizică/socială a fost recomandată/impusă tocmai pentru a evita apariția unor comunități, organizații. După părerea mea, este încă o dovadă a modului în care „puterea nevăzută” cunoaște mulțimile! Știu că mai am puțin de trăit și că este inutil să speculez cu privire la viitor.
      Fiți liniștiți, nu voi mai reveni cu ideea.

      Ștergere
    10. Evident ca se poate. Doar v-am spus ca lumea noua este o scamatorie, o inversare la propriu a lumii vechi. Daca Mantuitorul a putut fi "În mormânt cu trupul, în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins." atunci se vor gasi metode "stiintifice" sa fie maimutarita si taina aceasta, nu crezi?

      Va las singurei sa crosetati in continuare. Ma duc la cratita mea.

      Ștergere
    11. Stimată @Angela, mie imi place să privesc o chestiune (oricare) din cât mai multe unghiuri. Cu atât mai mult când e vorba de adâncimi grele.
      Corifeii ortodocși sunt OK, dar la noi sunt priviți monopolist pentru că noi suntem...ortodocși. Dacă eram, să zicem, argentinieni, mai mult ca sigur citam doar din profeții catolice, iar dacă eram orientali, cine știe la ce repere apelam.
      Nu că aș fi un adept al ecumenismului programatic - zic să stea fiecare în legea lui. Dar o chestiune ce se va aplica global nu poate fi limitată la o singură abordare (altfel, cei buni de pe alte continente cum ar putea găsi ghidaj ?)

      Ar fi constructiv să expuneți interpretarea ortodoxă (chiar binevenită) cu trimiteri exacte. De ce ne uităm unii și prin alte surse...mă rog, e o alegere dictată de foamea unei exhaustivități, poate.

      E bine să fii creștin, dar să nu alunecăm în fundamentalism.

      Ștergere
    12. TO - nu te supara dar crede-ma ca stiu ce spun. Omul pe care-l vezi si-l simti este cel adevarat. Aici gasesti doar o particica din omul real. Micuta de tot. Nu vei face mare branza cu oameni cunoscuti pe internet. Aici doar ventilam niste idei. Atat.

      Omul inseamna mult mai mult si-l cunosti cu adevarat doar la greu. Acolo se vede caracterul. Fii mai atent si receptiv la oamenii din jurul tau. Vei fi surprins de cat de multe ascund (multe rele dar, surprinzator, si bune). Singur spui ca ce se-ntampla are si scopul de a-i indeparta pe oameni. Sa nu le facem asadar pe plac.

      Se spune ca Apocalipsa va veni atunci cand nu vor mai fi carari intre oameni (cred ca i-am satisfacut si pe cei care vor date exacte).

      Ștergere
    13. @ Hayde - priveste din cat mai multe unghiuri. Numai asa vei avea liniste in final si vei putea lua decizii asumate. Singura conditie este sa fii sincer si sa nu te minti. Doar atat. Atunci cand simti ca ceva nu este in regula mergi mai departe.

      O incursiune a cunoasterii foarte interesanta a unui grec care la fel a cautat sa inteleaga din mai multe perspective. Citeste "Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie". Destul de noua si actuala.

      Ștergere
    14. Mulțumesc, o știu. Am cumpărat-o de la Mânăstirea Caraiman acum 5 ani.
      Din păcate nu e scrisă de Paisie, ci de emuli. Mie imi place,cand pot, să beau "din izvor", nu din "ulcior".
      Și dacă l-ai evocat pe Paisie, stai mai întâi să vedem dacă se adeverește predicția sa cu "Turcia zob, Istanbul inapoi la greci". De se întámplă asta, îl voi promova iute-iute în topul credibilității.

      Ștergere
    15. Hayde, sper ca vb de aceeasi carte in care un grec isi relateaza experientele avute in India dar si intalnirile avute cu pr Paisie in Sf Munte.

      Prorocia se va implini pt ca nu este numai a pr Paisie. Unul dintre semnele de sfarsit al vremurilor este finalizarea liturghiei intrerupte dintr-un paraclis subteran de la Sf Sofia, transformata, mai nou, in moscheie.

      @ Adam

      Apocalipsa este cu totul si cu totul altceva. Se va desfasura in principal in perioada de domnie a Antihristului despre care nu stim nimic (daca oamenii ar fi intelepti ar putea-o amana astfel incat nici nepotii nostri sa nu stie ce-i aia).

      Din pacate oamenii nu au acea intelepciune ca sa opreasca raul si, din pacate, se vad cu ochiul liber multe semne premergatoare acelor vremuri.

      Ca tu vezi castigatori la afacerea apocalipsa ... este o cumplita neintelegere a situatiei. Singurul castig este ca se va incheia prin A Doua Venire a Mantuitorului. Insa vremurile pana atunci vor fi cumplite iar sclavagismul global care se instaureaza sub ochii nostri nu este de bun augur. Te vei teme pana sa si gandesti ceva incorect politic. Si nu exagerez cu nimic. Atunci unde-s castigatorii?

      Eu vreau sa raman om, nu un reeducat care-si asteapta soma. Spune-mi te rog ca am libertatea sa fac aceasta alegere.

      Ștergere
    16. Hm...stilul ăsta paternalist (sau maternalist, în speță) nu prea cred că o să vă aducă plusuri la capitolul simpatie, doamnă.
      Posibil să par idiot, dar cred că știu despre ce carte vorbesc.

      https://www.google.com/aclk?sa=l&ai=DChcSEwjrqbiY_4nwAhUJvBgKHV7ADL4YABAFGgJsZQ&ae=2&sig=AOD64_3NXE0IO-wOV8gWS8-sV0DbZGni7g&ctype=5&q=&ved=2ahUKEwjixLCY_4nwAhUrl4sKHWkuA98Qwg96BAgBEBU&adurl=

      Uite, de aceea evit eu asemenea tematici. Rar oameni care să manifeste deschidere, mai mereu dau peste "apostoli" care o țin numai și numai pe a lor.
      Deci, să ne liniștim cu asta. Am citit cam tot ce am găsit in română cu (și despre) Aghiorit. Ca să nu mai presupuneți c-aș fi vreun confuz.

      Ștergere
    17. "ar fi deja alta specie, nu umana." - corect. Transumanismul ce este? Il putem evita cumva? Nu cred. Doar daca am stabili niste limite etice foarte clare peste care sa nu trecem niciodata. Dar interesele vor fi atat de mari incat pana la urma se va lasa cu concurs de augumentare a corpului si a creierului. Sa vezi ce fainii este ca doar sa-ti pui intrebarea si sa-ti vina instantaneu ca la Google un milioa de raspunsuri in care sa faci o noua cautare introducand noi criterii.

      Pai unul cu un astfel de implant va fi zeu in discutia cu cineva care nu-l are asa ca va da oricat sa-l aiba. Da sa ne-ntelegem: numai cei diciplinati vor putea avea asa ceva. Aaa..., daaa, si ... vaccinati si ... cipati.

      Ștergere
    18. Hahaaha ! Super tare !
      In dreapta, cu șort alb (evident) avem pe @Angelaaa ! Campioană doxologică ani la rand, ce a unificat centurile misionare ! In stanga, cu șort...albastru, misteriosul @Hayde, cu tupeu de challenger ! Vreau o luota curata, fara lovituri sub centura - e o doamna totusi). HAJIME !!

      Ștergere
    19. Daca tot nu iesim de sub patrafir, macar sa ne distram.

      Ștergere
    20. Hayde, confirm cartea dar reciteste textul care-ti era adresat. Te inseli daca ai impresia ca am vrut sa-ti impun adevarul meu. Mi-am exprimat si sustinut punctul de vedere fara dorinta de a declansa simpatii sau antipatii.

      Aici este clar un alt mod de gandire, o alta abordare a lumii si a vietii in general asa ca nu voi mai insista cu perspectiva mea de schimbare accelerata a lumii.

      Tuturor multa santate si spor in cele de folos.

      Ștergere
    21. Asa mi-a facut si mie Angie saptamana trecuta. M-a trimis la "scoala" cu McLuhan si Hurduzeu, desi ii citisem...peccatore.
      Eu zic că ii lasa lui @H un fals avantaj...acusi ii pocneste un croseu...sacru.
      Tii un pariu, @Adam ?

      Ștergere
    22. @ Cassius

      Acorzi prea usor punctele :)

      De ce nu citesti mai sus afirmatia lui Adam in care se pastreaza liberul arbitru si apoi acceptarea cu seninatate a transumanismului cel care anuleaza evident acest arbitru.

      Cateva zeci de milioane de chinezi au citit operele presedintelui Xi pentru a-si mai carpi scorul social iar cei care fac afirmatii incorecte politic nici cu trenul rapid sau cu avionul nu mai pot calatori.

      Un om legat de sistem va fi in regula atat timp cat nu va carti impotriva lui. Unde mai este liberul arbitru?

      Mi-a facut placere sa discutam si poate ca o vom mai face din cand in cand insa acum va las cu ale voastre...

      Ștergere
    23. @ Cassius

      De dragul meu citeste te rog "Imn pentru crucea purtata". Fa-o asa pt mine. Inghite broasca asta si discutam dupa aceea. Incerci?

      Ștergere
    24. Angie, nu eu am dat punct, @Adam a dat (juriul e divers, blatul mai acuși).
      Bine, citesc "broasca" cand apuc Cinstit sunt, imnul asta nu-l cunosc.

      Ștergere
    25. Ia pariați voi pe Chiajna vs Chindia, că eu îmi văd de ale mele.
      Arunc "prosopul" și astept alte discuții, mai neutre.
      Baftă !

      Ștergere
    26. Il sperie @Angie, degeaba neaga.
      Dle @Hayde, serios acum...discutii neutre astept si eu, dar "trendurile sufletesti" primeaza.
      Dar zi, daca vrei, cum vede Paisie ala treaba cu Istanbulul ? Ca Erdogan, daca se mai chinuie nitel, mai ca va contrbui la prezicere !

      Ștergere
  6. Adam, sa nu fabulam. Li se cere pasaport de vaccinare. Asta inseamna sa-l fi facut inainte nu sa se buluceasca la intrare sa se-ntepe.

    Untold (nenumitul in traducere - un alt nume al satanei - vezi scena si reclamele care vin din cealalta lume parca) a fost mereu un varf de lance al noii lumi. Vezi muzica de acolo si mesajele ei (ascultarea muzicii este ca o operatie pe suflet - se produc modificari care trec de bariera constientului - alt subiect nu detaliem acum).

    Gandeste-te numai la bratara care conditiona intrarea si pe post de portmoneu (pe "teritoriul" festivalului nu poti folosi nici bani de hartie, nici diamante si nici lingouri de aur ci numai bani virtuali de pe bratara electronica). Asta seamana tare mult cu programarea cognitiva ca arati ceva pe mana si intri, platesti etc. Pregateste terenul pentru acel moment cand nu vei putea cumpara sau vinde fara sa ai pe manna dreapta sau pe frunte semnul ... mai departe, scrie-n Carte (acelasi fel de programare cognitiva o fac acum la intrarea in locurile publice prin masurarea temperaturii).

    Am mai spus-o deja in alt comentariu ca una dintre mizele vaccinarii este identitatea digitala unica la nivel global care vine prin certificatul de vaccinare. Legitimarea cu "pasaportul" digital da acces spre o baza de date in care figurezi ca vaccinat. Retine te rog ca informatia despre situatia ta vaccinala nu este in telefonul tau. Astfel se deschid larg portile spre minunata lume noua.

    Ce spui tu cu alcool + vaccin poate sau nu sa fie adevarat. Pana la urma exista o explicatie logica. Gandeste-te cand o sa apara masiv efectele si o sa faca ravagii. Atunci va fi distractia maxima. Asa, scapi mai repede si mai usor- dai vina pe alcool si gata.

    Iar microcipul nu va fi afectat de alcool. Asta-i pura fantezie. Alcoolul din sange care duce la coma alcoolica este nesemnificativ cantitativ (este ca si cum tii cipul in alcool de 2 grade).

    RăspundețiȘtergere
  7. La fel cum am prevazut ca amplificarea mas. de restrictie in Buc. va avea consecinte imediate,tot asa anunt si acum :
    Tinerea acestor spectacole va duce la Initierea Purificarii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bine spus.

      Detaliaza pentru cei care nu stiu. Iesi din stilul asta conspirativ si adopta unul descriptiv. Nici mie nu-mi place sa scriu cu nemiluita dar uite la DD cate paranteze si asocieri face ca sa-si descrie si sustina ideile.

      Daca ar tranti-o asa cum pica l-ar lua lumea de nebun insa daca le-mbraca zic, wow, ce dreptate ai.

      Ștergere
    2. Practica satanista dar sa puna Dan manuta s-o descrie daca tot face valuri.

      Ștergere
  8. https://web.facebook.com/marian.motocu.16/videos/121733420016843

    RăspundețiȘtergere
  9. "Tu crezi ca e o fabulatie ca devi gay dupa vaccin?" - de asta nu spun nimic. orice se poate dar sa recunoastem ca in Romania nu exista cineva care sa stie exact ce contin si ce efecte au vaccinurile.

    Nu vad insa festivalul ca studiu ci ca un pas spre minunata lume noua: programare cognitiva a tinerilor (alintati ca fiind viitorul tarii). Uite ce face un drogat ca catzu sau un bautor de pipi ca ciolos. Dar cand or veni untoldistii la putere?

    RăspundețiȘtergere
  10. Fabulos ! Nimic nu este întâmplător în lumea aceasta ! Tocmai ce doream să va rog să lustruiți puțin globurile de cristal voi cei care puteți oarecum să faceți asta și să rupeți câte o bucățică din viitor fiecare cu priceperea lui pentru ca să încercăm să înțelegem și de ce nu...să ne pregătim pentru ceea ce urmează . În primul rând exemplul personal socot că este cel mai potrivit așa încât chiar eu fiind un banal home user în internet voi încerca să încropesc un blog cu poze ( mia de cuvinte :) și cu explicații mai puține, pentru cum văd ieșirea din sistem ( în acest moment singura idee este de a transforma o casă de vacanță într-o gospodărie permanentă la aproape 50 de km de municipiu ) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Cristian, daca reusesti ar fi excelent sa poti forma un grup mai maricel de citeva zeci de persoane/vecini in zona unde te vei muta, mai ales pentru protectie reciproca. Mult succes!

      Ștergere
  11. Pai sa luminam otara:
    ,,Nezisul'' este o forma de atragere a noi prozeliti,cunoscut fiind faptul ca orice vicios cauta sa atraga cat mai multi in viciu-i,astfel se simte normal.

    Pe de alta parte nu credeti ca raul va castiga lupta cu binele ? Undeva se drapereaza lumina (untold) ; daca aprinzi un becut nu se lumineaza ? dar un becoi nu orbeste ? Dar un Suflu nu misca pestele ? ca despre asta e vorba...
    Eu cred ca ordonatorul porunceste,isi face meseria, executantul trebuie oprit si fericitul ,,castigator'' aici este .... ghici ciuperca ce-i.

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, bre! Ca PSD-ul a cheltuit banii pe circul de revelion din strada e sfintenie! Bani cu care vibratia Romaniei putea fi ridicata prin nenumarate fapte bune. Nu sunt genul USR ca sa spun ca mai bine spitale decat catedrale, ca degeaba faci spitale in care e haos. La fel cum degeaba faci catedrale daca te prefaci ca nu vezi cati copii bolnavi sunt. Si abuzati.
    Da-le oamenilor circ ca sa te voteze!
    Tinerii din USR fac parte din generatia de atei convinsi si care cred ca drogul este interzis pentru ca e benefic ca sa accesezi nu stiu ce planuri inalte. Ca tinerii se pacalesc usor nu este ceva iesit din comun. Miscarea hippy a fost la fel. Control prin droguri si muzica psihedelica.
    Uimitor pentru mine este cum au fost pacaliti cei mai putin tineri. Care au plecat pe coclauri, sa descopere samanismul si ayahuasca. Adica
    " batranii". Care acum ar fi trebuit sa apere Romania de atacurile PSI. Dar beții nu pot apara alti beți.
    Si..ca tot vorbeste cineva aici despre salvatori...As avea mare grija, sa fiu in locul tau, sub ce chip vine " salvatorul".
    Am reperat in grupurile " spirituale" de pe net o multime de "Iisus", " mirese ale Lui Iisus", o Fecioara Maria in persoana Desancai, inca un Iisus in persoana fiului Desancai, Oliver, reincarnari ale diversilor profeți, mesageri ai Luminii, lucratori ai Luminii...Cine le toarnă tuturor alcool in apa de baut, de se cred toti sfinti? Au dat drumul bolnavilor de la psihiatrie pe internet?
    Si nu pot sa nu ma abtin sa nu exclam, ca in bancul de pe vremea camunistilor, in care un ascultator de la Radio Erevan a pus intrebarea: "daca in comunism este atat de bine, de ce este atat de rau?"
    Daca Romania este Gradina Maicii Domnului, de ce atatia borfași care vand minciuni?
    De ce atata lene si lasitate si asteptare a " salvatorului"?
    De atata așteptare, s-a umplut Romania de falsii salvatori. Anticrist vine imbracat in haine stralucitoare si vorbeste despre iubire, compasiune, egalitate...
    Insist pe dialogul dintre Cezar Brad si Massini din cartea "Viitor cu cap de mort". Illuminati lucreaza pe față, nu in mod ascuns. La lumina zilei. In vazul orbilor care ar fi trebuit sa apere copiii si tinerii!
    Nu degeaba " cernerea" e grea!
    Tinerii vor scapa, ca sunt tineri si naivi.
    Nu stiu ce vor face cei imbatraniti degeaba in crestinism. Si care cunosteau toate semnele de sfârșit si Armaghedon.
    In ce ma priveste, mi-am facut munca, încercând sa salvez cat mai multi naivi din ghearele new agistilor.
    Restul nu ma mai intereseaza.
    Sunteti crestini? Fiti si in faptă, nu doar in discurs, ca Răul este puternic si are nenumarate, infinite metode de a pacali. Daca nu va uniti in Iubire, adica Iubire manifestata prin fapte bune, puteti sa stati voi 500 de ani pe internet plangandu-va de milă si tremurând de frica. Salvatorii sunt multi, dar nu-i vedeti voi: toti oamenii care fac fapte bune. Doar asa vom birui Răul. Alta arma impotriva Raului decat iubirea manifestata nu exista.

    RăspundețiȘtergere
  13. Razi tu razi ...

    Undeva în Jurnalul fericirii Nicolae Steinhardt mărturisea că în urmă cu 64 de ani, adică la 30 august 1944, se afla la colţul străzii Olari cu Calea Moşilor, uitându-se alături de alţii la coloanele ruseşti care intrau în Bucureşti, dinspre Colentina:

    „Stăteam şi eu şi priveam tancurile. Jur că nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam, nu exclamam; stăteam şi priveam pur şi simplu, uite-aşa. Mă simt deodată strâns de braţ şi blagoslovit cu un DOBITOCULE pronunţat desluşit şi apăsat – „stai şi te uiţi, tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare, şi tu la fel… Hai acasă…“.

    RăspundețiȘtergere
  14. https://web.facebook.com/calinmircea.gascu.31/videos/697044000894220

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu stiu. Intreb-o pe MA. Cred ca il tine la secret ca sa-i mai spuna ceva aberatii de postat aici. Si are tupeul sa spuna ca este impotriva new-age cand tot ce scrie este new-agist. Noaptea mintii.

    RăspundețiȘtergere
  16. Asa se numeste mai nou gandirea schizoida?

    RăspundețiȘtergere
  17. Este o reactie fireasca impotriva prozelitismului sectar. Daca te respecti citeste "Zeut Tolerantei, descrestinarea crestinismului". Este o carte fundamentala in intelegerea vremurilor de acum. Crede-ma ca te va satisface intelectual. E ca u teza de doctorat, nu-i vreo carte bisericeasca (nici nu mi-as permite sa-ti recomand asa ceva pentru ca fac propaganta religioasa).

    RăspundețiȘtergere
  18. Certificatul verde de vaccinare, cu codul QR este ultima perversiune a lui Lucifer. Bețivi,curve și drogați poftiți de vă vaccinați. Începe marea destrăbălare! Vaccinul este gratis dar SEMNUL nu ți-l mai șterge nici moartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te grabesti un pic. La inceput va fi pe telefon (instrumentul prin care oamenii tin in prezent legatura cu lumea virtuala), dupa aceea va fi, probabil, intr-o bratara gen Untold si abia peste ceva timp (nu prea mult) va ajunge sa fie atasata corpului uman.

      Fiind de fapt identitatea noastra electronica, unica la nivel global, va fi necesar sa fim identificati cu certitudine de catre sistem (si sa nu poti, spre exemplu, sa iei telefonul unuia care seamana cu tine). Aceasta posibilitate de identificare fara eroare este esentiala pentru ca numai asa se poate intra cu adevarat in internetul obiectelor.

      De asemenea nevoia de a comunica mai usor si mai direct cu lumea virtuala va aduce un dispozitiv atasat corpului sub forma unui implant, ceva de genul acesta. Clar ca mai este doar un pas pana atunci (de cativa ani, desigur).

      Putem vorbi asadar ca pecetluirea de care se face vorbire (se stie unde ca sa nu mai faca cineva alergie) devine realitate si este pana la urma determinism tehnologic, iar nu vreo teorie a conspiratiei. Cel care au scris despre asta cu 2000 de ani in urma a fost luminat de Dumnezeu care i-a aratat ce va urma.

      Sa nu intelegem ca, gata, nu mai avem scapare. Stim ca acele lucruri se vor intampla cu siguranta insa depinde de noi cand. Fiecare generatie poate amana la randul ei acest deznodamant avand atitudinea potrivita.

      Ștergere
    2. Are semn, de la intepare? Ala trece repede.

      Ștergere
    3. Rețea de 42000 de sateliți 5g și fiecare individ cipat până în 2025,ăsta-i planul.

      Ștergere
  19. Încep cu o poveste, din viața mea, ca să aibă noimă ultima fraza.
    Prima dată în viata mea când am participat la un concert rock s-a întâmplat prin anii '90, la Petroșani. Nu aveam cultura muzicala necesară pentru a aprecia valoarea trupelor rock din vremea aceea, dar m-am dus pe stadionul acela de curiozitate mai mult. Ce m-a frapat a fost faptul că deși nu cunoșteam pe nimeni, atunci când stăteam liniștit, "savurând" decibelii și versurile, aveam impresia că se uita toată lumea la mine. Așa că ușor-ușor am ridicat și eu brațul sus, cu o brichetă aprinsă, am început să dau din cap, precum rockerii adevărați din împrejur, "fredonam" cât puteam de tare, la sugestia celui de pe scenă, etc. Efectiv, pt 2-3 ore, nu am fost eu însumi, în mijlocul acelei mulțimi.

    Bănuiesc ca și la Untold, astăzi, e pe același principiu, doar că la intensitate incomparabil mai ridicată, fiindcă, sunteți de acord cu mine cred, că un Compact C, cu Paul Ciuci, (you know... Fata din vis, Cântec pentru prieteni, etc), nu se compara cu ce emit sistemele audio de la Untold sau Neversea... Nu zic că atunci, pe vremea mea, era muzică bună, dar acum, la super-mega-concertele astea, e orice vrei, numai nu muzică.
    Oare în ce fel m-ar putea "depersonaliza" o astfel de experienta acum, dacă acum 30 de ani am simtit ca ceva nu-i în ordine cu ce se întâmplă în interiorul turmei, nu pot să îmi imaginez... Astăzi, cu atâta tehnologie în cadrul unor astfel de evenimente, mai poți observa pierderea propriei conștiințe?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dle @Laurentiu, asemenea experiențe se numesc, in esoterism, "egregor" - dar ca să nu intrăm in tenebre, alegeți definiția laică a lui Gustave Le Bon, "suflet al mulțimii".
      E un transfer de energie (și acumulare colectivă, simultan) care galvanizează orice participant. Exact același fenomen e la meciuri de fotbal, de se ajunge la "facut valuri", iar in caz urât, la drame precum Heysel 1985.
      Cu cât mai mare miza și stimulii, cu atât crește acest "egregor". Se alimentează din emisiile mentale ale participanților, apoi, reciproc, îi inflamează și mai tare.
      Nu se poate ieși de sub această influență decât părăsind zona. Altfel, curenții se transmit chiar dacă nu-ți place...spectacolul.

      Cine se pricepe poate calcula bine elemente (nr.participanti, decibeli, acustica + alti stimuli) și poate gestiona creșterea / descreșterea.
      Eu mă pricep doar teoretic, dar, in multe cazuri, "ucenicii vrăjitori" scapă lucrurile de sub control.

      Ștergere
    2. Iată un exemplu de "egregor" - in fază mediană. Exagerat prin tehnici specifice, ar fi dus la un măcel oribil.

      https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://m.youtube.com/watch%3Fv%3DnLCm1YdeL-A&ved=2ahUKEwjojqmok4rwAhWr-ioKHS_XAPcQwqsBegQIBhAE&usg=AOvVaw3RtBhKXeT5RXRLonFmagDz

      Ștergere
    3. E mai bine ca asemenea cunoașteri să rămână mai...tainice.
      Unde se acumulează cunoaștere, inerent se acumulează și tentație.
      Oricum, există unele indicii privind ce tehnici / generatoare s-au folosit in 21 decembrie 1989, in arealul faimosului miting (precum și in apartamente din jur).

      Ștergere
    4. @Hayde
      Deci spuneți că la Untold / Neversea se fac experiențe ezoterice, mai degrabă, decât legate de covid, cu/fără alcool, cu/fără droguri, cu/fără vaccin.
      Pai, qui prodest? Și ce s-ar urmări/obține?

      Ștergere
    5. Să nu ne grăbim.
      Eu nu zic că se folosesc. Zic că asemenea mijloace există, și AR PUTEA fi folosite. Sau nu, evident.
      Din ce știu eu, la asemenea adunări se fac doar teste de mică intensitate, pentru calibrare. Și nu la toate, clar.

      Cunoașterea există. A fost preluată din texte vechi și garnisită cu tehnologie modernă. E o chestiune de frecvențe, dacă ar fi să mă exprim super - simplist.

      Ștergere
    6. Se zice că experimentele au inceput de la socio-antropologul Borislaw Malinovsky, cu cercetări la triburile din Polinezia (cu sprijin London School of Economics...straniu "trend economic". Ulterior au fost rafinate de Școala de la Frankfurt, creuzet marxist.

      Rușii nu știu unde naiba le-au rafinat. Chinezii au tibetanii, de la care au tot muls cunoștințe bizare

      Ștergere
    7. Deci nu ne rămâne decât sa așteptăm evenimentul cu pricina. Dăcât că nu știu cine ar putea fi "reporterul de serviciu" să ne spună dacă a fost pe bază de ezoterism, sau pe bază de covid... Doar nu o să pun botu' la ce zice tembelizorul...

      Ștergere
    8. @Laurențiu - nu veți ști. Nici cei care cunosc nu pot băga mâna-n foc. Pentru că astfel de fenomene apar și natural, prin tehnica doar se manipulează intensitatea. La meciul cu Ungaria nu a fost nevoie de ocultisme. Patima de a-i băga in....pe unguri e...strămoșească.

      @Adam - coiful de staniol e o găselniță puerilă. Se bazează pe un concept general, tehnic, și se aplică rudimentar. Te ajută doar să pari ridicol.

      Ștergere
    9. Dacă meciul era cu..Finlanda, să zic, nu ar fi apărut asemenea intensități nici dacă branșai 100 generatoare. Cel mult se incăierau in tribune ai lu'Steaua cu ai lu' Dinamo (atât s-ar fi găsit în "zestrea" onorabilului public).

      Ștergere
    10. @Hayde, hmm, păi d'aia nu-mi place mie treaba cu "știința" ezoterica, că vorbim discuții.
      Nu e mai cinstit cum face necunoscutul coleg mai jos? Pariază pe varianta că scopul organizatorilor și a sponsorilor e vaccinarea turmei. Simplu de verificat, nu? 🙂

      Ștergere
    11. "și SARE! Munți de SARE IN AER / Și moare orice nas, oricât ar fi de TARE / Și mai dau volum la bas / Și-mi dă sângele pe nas / Și aștept adrenalina să mă bage în extaz / Tareeeee !! / Dă mai tareee ! BASUL ! Basul și cu TOBA MARE !"

      Vița de Vie - am încheiat citatul piesei omonime.
      Și eu am fost (sunt) rocker.
      Destul de esoteric ? Sau așa le place băieților ?
      Ba că da, ba că nu..

      Ștergere
    12. Hait !
      @Hayde...fie ca-ti dai seama, sau nu, tocmai ai elaborat o postare pe calapod Q-Annon !

      Ștergere
    13. Dat fiind că muzica rock'n'roll a apărut cam odată cu cercetările din Polinezia...mda, aș zice că de la Elvis ne distrăm așa.
      Fan Elvis, apropo.
      Totul e să cunoști. Dacă vrei, te hrănești, dacă nu, te ferești.
      Dar să alegi TU.
      Nu alții.

      Ștergere
  20. Nu va pierdeți speranță!
    Mai e aproape, iunie la fel.
    Foametea........... . ....va aduce mari schimbări......!

    RăspundețiȘtergere
  21. Acum duc elicopterele spre front. Multe. Foarte multe. E cam clar. O sa vedem o interventie rusa de-o sa ramana ca model in manualele de razboi.

    Am tot sperat ca iepurasilor sa li se faca frica si sa zica "piua" dar rusii sunt hotarati sa transeze acum situatia.

    Asadar atacarea Ucrainei este iminenta (dar dupa ce va vb Putin pe 21, desigur) si va fi curat in sensul ca vor cuceri tot aproape instantaneu (cateva zile doar ca sa fie apoi linistiti de Pasti). Ce urmeaza dupa?

    Clar ca pe moment Rusia nu se va impovara cu noi teritorii dar va dori un satelit cat mai mare si mai puternic care la un moment dat sa urmeze Belarusului si sa se reintegreze in Mama Rusia.

    Vom scapa de globalizarea conflictului? Ce va face sultanul? Dar ceilalti?

    Dar noi? Asta este. Noi ce facem? Chiar la modul serios intreb si ma
    intorc la ale mele treburi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angela, suna ca in secventa aia clasica din celebrul film “ Apocalipse now” unde pe muzica de Wagner, se ridica elicopterele indreptindu se catre linia frontului. Nu o sa se intimple nimic deosebit. Nimic personal , doar biznis....Puitn doar scutura rugina de pe ruginituri...ca si toti ceilalti. Trebuie depasita faza in care suntem tentati sa gindim in termeni ai lumii vechi, a ruginiturilor.
      Iarta ma ca te am deranjat la bucatarie...da focul mai mic sa nu se arda ceapa :) ca sa mai putem schimba o vorba daca poti.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Trebuie mereu avut in vedere ca deasupra dorintei vechii lumi si a reprezentantilor lor (elitele vechi)de a opera in acelasi fel ca pina acum, crearea liniilor de front, sunet de senile si pipaitul baionetelor TRONEAZĀ noile deziderate davosiene impartasite pe fata de mai toate organizatiile mondiale, asa este, deocamdata pe hirtie si la nivel de cursuri intensive de implementare.

      Vremea “impovararii” cu alte teritorii s a terminat. Motivele sunt de natura strict energetica.

      Putin si colegii/ partenerii lui din UE au luat cursuri pregatitoare in acest sens, de operare a lumii noi in anii ‘90.

      Ștergere
    4. Angela,ti-am cerut si in precedentul articol un link cu info...
      Elicoptere,tancuri whatever..

      Ștergere
    5. Mercy, stirile par a fi de pe la Sputnici. Nu exista date concrete, deocamdata doar speculatii

      Ștergere
    6. Inainte de razboiul cu bum-bun, se lanseaza "ceata info".
      Nu va panicati, pantomima continua. Cel mult, iar 2014.

      Ștergere
    7. In curind se vor intilni la un nivel si mai inalt.

      Ștergere
  22. @Laurențiu, este mare diferență. În urmă cu 30 de ani ți-ai plătit biletul fără sa fi condiționat de certificatul verde de vaccinare. Decibeli îți sparg timpanele dar scopul organizatorilor este să cazi în capcana vaccinării. Sintagma asta cu ,,vaccinul îți îmbunătățește sănătatea" seamănă leit cu oferta diavolului : ,,veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar m-ai făcut curios. Dacă se vor înființa "corturi" de vaccinare și vor fi și "populate" în timpul "cântărilor" îți dau o bere. Virtuală, deh, că așa se poartă acu' 🙂

      Ștergere
  23. Greseala introducerii unuj cip in piele este identica cu introducerea unui stend,sau plombe.Doar simbolistic este mult mai grav.
    Nu e voie corp strain in templul Lui Dumnezeu,om.

    RăspundețiȘtergere
  24. @Hayde,ai spus ca parasirea zonei lui grigore e calea?! cu schimbate cuvinte fuga-i rusinoasa dar e sanatoasa ? Amuzant profesor esti,dom profesor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu merg până acolo.
      Și nu-s profesor. Zic ce știu, de-s întrebat. Unde știu.
      Fiecare cu experiențele lui.
      Posibil să simt eu mai des "sirena".
      Aia ademenitoare, nu a lu' Vasile Roaită. La aia nu rezonez, de aia și discut pe acest blog.

      Ștergere
    2. Soi dle Hayde ; nu esti sau nu mai esti, vorba domniei tale,sa nu ne grabim, nici sa nu ne jucam cu cuvintele; stii,unui fost presedinte i se spune tot dle presedinte chiar daca mai e nu.

      Ștergere
    3. Eu scriu ,,Stii'' apare soi.

      Ștergere
    4. naD@ elunmod, eițneta uc iam eircS.

      Cred că abia ăsta e un mesaj din 4D, dom'Semaca.
      Mirror-mirror on the wall.
      Unde "dreapta" e "stânga".
      Sau invers.
      De gustibus.

      Totodată, effendi @Cassius, abia acum aș scrie precum Q-drops.

      Ștergere
    5. Scoala buna pe tine, @Hayde. Si te socoteam asa, un filosof...

      Ștergere
    6. Așa...
      Dar din școala lui Epictet, sau a lui Epicur ?
      (iar ultimul, chiar de-l zici pe silabe, să nu crezi că-i un grobianism.)

      Ștergere
    7. Mester Hayde, orice dispozitiv in prezenta-mi ciudataneste... Eu nu invers 'mpar a scrie, ci doar plastic,muzical.Da-i tu o palma Adamului,trece-o in contul meu, ca baga-n ele...

      Ștergere
    8. Hai så nu stricăm blogu' omului, tocmai acum, când mișcă spre alt etaj de efervescență.
      ! aP

      https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://m.youtube.com/watch%3Fv%3DNgrM4_JMi9w&ved=2ahUKEwidxKKm1IrwAhXosIsKHRdnBEkQo7QBegQIARAE&usg=AOvVaw1PxN3mvXBpIrwxkREhiZhD

      Ștergere
    9. Ptiu, drace !
      Iaca mi-am gasit ciudatenie de masurat !
      Nici pe tine nu te uit, @Angie..dar mi se bifurca interesul.

      Ștergere
    10. pfui,Doamne iarta-te ! Si eu masor, o data pe verticala, daca nu am alternativa; Bifurcarea pe verticala nu coarne este si Nu Au Tradarea la Baza ? Ca-i antica,sau Revolutia Kgb Avo Cia din 89. 0110 , unde pl.mea esti ?

      Ștergere
    11. Poate stie domnu' Gelu Voican Voiculescu.
      Mai o mitraliera, mai o metafizica. Pacat ca i-au spart rebelii capu'...sigur ar fi opinat si el ceva esoteric pe aici.
      Dupa ce-si mai turna vreo trei amici din Meditatia Transcendentala, ca nah, trebuia sa traiasca si el pana la Revolutia Glorioasa.

      Acum e la moda corpo-rativa, nu cooperativa.

      Ștergere
    12. Am gresit COPRO-rativa, ca pomenisem ieri de BLM.

      Domnule Colțescu, sa-ti fie rusine ! Inca 10 ani suspendare.
      Subscrii, massa @Dan ?

      Ștergere
    13. subscriu, iar pe Gelu l-am intrebat, nu stie nimic...
      sau ordine alese a executat

      Ștergere
  25. @Adame iartre sa te lamuresc:Inveleste cu cateva straturi de staniol ceolularul si vezi semnal daca mai are :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gagice lui Eva,dar in pamant
      are?

      Ștergere
    2. Ideea se bazeaza pe cusca lui faraday. E stiinta nu ezoterism.

      Ștergere
    3. Evident. Dar mai tre' să ne și mai râdem.

      Ștergere
  26. Pentru a bloca orice zadarnicire a combaterii raspandirii Inculpatului
    Nume: Covid
    Prenume : Nouasprezece
    propun Interzicerea Discutiilor in spatiul public,inchis sau deschis !
    Exceptie cei care fac dovada cu buletin,certificat de nastere si certificat analiza A.d.n. ca sant parte din aceeazifamilie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai rămânea să adaugi, după "închis sau deschis" cuvintele "real sau virtual" și chiar te acuzam că ești copilul mult-iubit al nepotului lui Mao.

      Ștergere
    2. Pai urmatoarea molima poate apare fix in spatiul virtual,acesta este protejat deci.

      Ștergere
  27. Individa asta este aicisi spune cretinisme din proprie initiativa?Sper ca numeni n e copil sa creada asa ceva.E la ordin.

    RăspundețiȘtergere
  28. Daca un adept LGSB incepe sa faca burta oare nu se intreaba daca nu cumva e gravid ? el saracul are dreptate sa-si puna intrebarea, dar
    astia manifestand-use intre noi nu ar trebui Exclusi( fara apropo la ku klux)

    RăspundețiȘtergere
  29. @ Cum prinzi u ,,militian'' ?
    Asa cum te-am prins eu pe tine,cu staniolul !!!
    Oricine verifica va vedea ca am dreptate ...Ma,rog,subofitere,nu nuai ,,declarat'' ca merge tel. in staniol ci ca Te ai Sunat;invatz din mers si-ti spun ; n-o sa fii zguduit in viitorul apropiat:(

    RăspundețiȘtergere
  30. Aurelia, ce intelegi tu prin copii abuzati?

    RăspundețiȘtergere
  31. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  32. @ Mercy

    Despre Ucraina ai un update-info aici: https://liveuamap.com

    Bernhart din Germania este un blogger cu o minte limpede, este disciplinat in munca (e neamt) si are un ochi format in observarea contradictiilor. Are si o serie de comentatori valorosi si seriosi care comenteaza documentat pe subiect: https://www.moonofalabama.org

    Un site republican destul de bine informat la nivel global (ex. despre lovitura de stat programata in Belarus si dejucata la Moscova numai la el am vazut deocamdata cu toate ca s-a petrecut sambata: https://halturnerradioshow.com/index.php/en/

    2 prepper-i amricani disciplinati si harnicuti in strangerea informatiilor. Cam panicarzi de felul lor. Nu stau sa-i ascult dar mai arunc un ochi pe ce informatii au mai gasit: https://www.youtube.com/channel/UCHQoLvkXMFFt1mdhRB05HkQ/videos si https://www.youtube.com/channel/UCz-qVkgMHSvLVyMgqRgEwYQ/videos

    Mai sunt si alte site-uri / canale dar nu stau acum sa ti le spun pe toate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Propaganda americana vorbea in ... februarie de 120.000 de soldati rusi.

      Orasele din sudul Crimeii au ramas deja fara apa. Se pare ca baietii au planificat bine provocarea rusilor (de fapt ii constrang ca sa intervina). Continuarea ... numai Dumnezeu stie.

      Ștergere
    2. Scz. Uite si link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=8E-MxjxmzbQ

      Ștergere
    3. Multumesc Angel,voi studia. Insistentele mele sunt probabil reminescente ale carierei mele militare. 150000 militari nu inseamna nimic ca acuratete a fortei . Si bucatarii din armata sunt ,,militari, dar 150000 de bucatari nu e totuna cu 150000 de SF sau Spetsnaz....

      Ștergere
  33. @ Angela, cauti sa-l descosi pe d.Mercy
    Am o curiozitate : stai la et.6 sau la 7 ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicidecum. Dar este insistent si merita un raspuns. Nu crezi?

      Uite, pana si tie iti raspund cu toate ca suntem pe frecvente diferite. (sau ... vibratii, ca sa citez un cometator in viata)

      Ștergere
    2. Este insistent ? o fi,dar este si aparat precum merita; As zice la 7

      Ștergere
    3. Daca stii de ce mai intrebi? Esti nesigur pe tine si ai nevoie de confirmari?

      Ștergere
  34. @ Laurentiu

    Ai avut astazi o postare interesanta despre experienta ta la concerte. Am vrut sa-ti raspund ca sa lansez un trend dar n-am facut-o pana la urma (pe de o parte eram si curioasa sa vad continuarea). Din pacate s-a sarit prea usor peste ce ai spus dovada ca nu se intelege subiectul.

    Am cunoscut la un moment dat o persoana care pornise de la ipostaza de copil cuminte si a ajuns pe culmile decaderii in urma alcoolului, drogurilor sa. Marturie erau numeroasele taieturi pe maini de la tentativele de sinucidere. Omul era foarte serios in tot ce facea. Avea o capacitate buna de autoanaliza. Stia bine de ce esuase cu sinuciderea in tentativele anterioare (si de unde venea frica, lasitatea sau lipsa de putere etc) asa ca luase masuri ca sa reuseasca.

    Cand totul era pus la punct pana la ultimul detaliu si urma taietura fatala un traznet a lovit pamantul in apropiere si s-a starnit o furtuna de a dus corturile de pe plaja in mare (se intampla la 2 Mai). I-a sarit lama din mana si intr-o clipa i-a iesit din minte sinuciderea.

    A fost un moment de cotitura din viata lui care l-a trezit si usor, usor a iesit din iadul in care traia scapand de toate dependentele cu eforturi de nedescris.

    Am ramas impresionata de modul in care descria influenta fiecarui tip de muzica asupra lui. Fiecare il influenta intr-un anume fel iar el descria in detaliu fiecare treapta a caderii, muzica pe care o asculta si starile pe care aceasta i le inducea.

    Extrem de interesant dar din pacate ceea ce este de calitate nu ramane inregistrat decat in minte si in suflet. N-am intalnit nicaieri vreo descriere cat de cat asemanataore ca profunzime si nivel de detaliere pe o paleta foarte larga (realizezi c-a pornit de la copilul cuminte si a parcurs toate treptele caderii).

    Ceea ce ai spus in primul tau comentariu merita toata atentia. Muzica transmite un tip de informatie care ocoleste lejer subconstientul omului. Si tot ascultand ajungi sa ai anumite credinte si convingeri. Poate ca este in parte legat de memoria apei despre care stim ca inmagazineaza informatie. Iar corpul nostru contine multa apa. Este o explicatie dar nicidecum completa.

    Ascultarea muzicii este ca o operatie pe suflet de care suntem prea putin constienti. De aceea industria muzicala primeste atat de multa atentie si este dominata de stim noi cine. De aici poate porni o discutie interesanta in masura in care sunt doritori sa-si aduca contributia. Informatii sunt destule dar sunt greu de adunat si organizat. Merita efortul deoarece miza este mare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, foarte interesanta povestirea despre vintul care schimba destine si trezeste lumea. Intradevar, vinturile sunt de mai multe tipuri.

      Ștergere
    2. Muzica e, într-adevăr, un subiect foarte generos pentru discuții (unde sonore, rezonanță, mesaje subliminale, spirit, comuniune, etc), dar eu m-am legat de concert ca să fiu cât de cât aproape de subiectul articolului. Cam toți, începând cu DD, sunt de părere că astfel de concerte, mai ales în acest an, urmăresc cu totul altceva decât se declară oficial. Iar ca să deslușesc scopul real, nu mi se pare "brutal de simplu", cum zice un coleg, mai jos.
      (Cât despre așteptările dvs pentru o ampla discuție pe tema influenței muzicii asupra omului... poate că nu-i nici locul, nici momentul 🙂)

      Ștergere
    3. Festivalul in sine a fost si ramane in continuare un instrument de satanizare in masa. Ii pregateste pe tineri pt noua era (cu ajutorul lui se vor vaccina peste 300.000 plus celelate de formatare mentala si spirituala prin muzica, vizual, div mesaje subliminale etc la care se adauga bratara de acces si cu bani ca si cum ar veni direct din viitor). Normal ca este / merita sustinut.

      Ștergere
    4. Să înțeleg că fără aceste festivaluri cei 300.000 nu s-ar fi vaccinat? Eu cred că da...
      Mai mult... Dacă e vorba de satanizare, mă tem că e pierdere de bani, că deja ești satanizat dacă arzi de nerăbdare să participi la astfel de evenimente.
      Eu altceva nu înțeleg: ce argumente culturale, spirituale, intelectuale are cineva pentru a asculta zgomotele alea și a căsca gura/ochii la laserele acelea?

      Ștergere
    5. M-am intrebat si eu(inca de la inceput) de ce Untold in Romania? Se potrivea ca nuca in perete. Era ceva ce nu se lega. Desigur, satanizare mascata(sau la vedere) mai nou vaccinare, programare mentala pentru noua lume, pasaport verde etc dar mai este si altceva mai putin vizibil. Inclin sa cred ca este vorba de o contrabalansare a energiei locului. "Omul sfinteste locul" este o vorba veche. Parintele profesor Constantin Coman completeaza acest proverb si zice " ca omul sa poata sfinti locul trebuie sa se sfintesca pe el insusi intai". Si slava lui Dumnezeu avem multi Sfinti. Unii stiuti si foarte multi nestiuti. Cineva intelept zicea ca experimentul comunist a fost oprit in Romania pentru ca "umplea cerul de Sfinti" si cineva acolo jos nu era multumit de asta.
      Toata acesta jertfa pentru Hristos este importanta in plan spiritual pentru neamul nostru. Probabil are puterea unui "scut" protector fata de multe uraciuni ce ne erau destinate. Prin festivalul nevorbitul cred ca se incerca o miscare inversa, o jertfa pentru tatal miciunii facuta de membrii aceluiasi neam pentru a anula "protectia" venita din "sfintirea locului". Stiu ca explicatia este una saracacioasa, dar ma rog in mare, ma gandesc ca poate fi o varianta destul de probabila.

      Ștergere
  35. Toate aceste comentarii îmi amintesc de revista Arici Pogonici,care au apucat,sau cutezătorii., într-un cuvînt se bate mult cimpii, și se ia razna pe arătură.La fel și pe telegraf.Viva generația pro.!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo! Ne-ai pus la punct. Multumim.

      In rest, tu esti bine, nu?

      Ștergere
    2. Sper sa nu fie Muuuuu :((

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Pe undeva iti dau dreptate, ..comunicarea asta este trunchiata, dar alta nu avem, si nu ne vine sa facem facetime in grup.

      Ștergere
    5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  36. Arici userici,nu rata urmatorul concert, e bine acolo,e Mary e
    T etno e
    Hayde,mea culpa ...ca de abia ma abtin.

    RăspundețiȘtergere
  37. Cuget deci exist!Nu cred că trebuie să îți spui părerea la părerea altuia.Consider că totul este simplu,brutal de simplu,numai că noi,oamenii, complicăm totul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dezvolta!
      De exemplu taieturile multiple de pe miinile copilului cuminte, sunt o manifestare brutala ca urmare a unei indelungi interactiuni poate mai dure, n as numi o abuziva, nicidecum simpla. Societatea actuala o vede in interesul ei ca fiind abuziva.
      Tu ce crezi? Sau totul este clar?

      Ștergere
    2. citadela - reseteaza-te putin si spune la ce te referi. Aparent ai avut o intrebare mai sus iar apoi a urmat un comentariu al meu legat de un alt subiect iar nu un raspuns catre tine. Hai sa separam subiectele.

      Ștergere
    3. Scuze am fost intr o sedinta.
      Cicatricele de pe miini distribuite de a lungul antebratului sunt de regula sunt o autoagresiune, sau self harm, Angela, binecunoscuta in psihologia vestica unde s a si manifestat la inceput. Altele, clar localizate in zona incheieturilor , intradevar pot fi datorate si incercarilor precedente de suicid.

      Ștergere
  38. Problema este veche cu asemenea festivaluri.Incepind cu Wostoock.Continua experimentele.Muzica droguri și rock and roll,sau alt tip de muzică.De la concertele Beatles cu cuburi de zahăr cu LSD,la spectacole cu mesaje subliminale,lumini pentru a induce frica primordială,manipularea decibelilor,ca în butoi, experiment nazist,persoana umană este anihilată la stadiu primitiv.

    RăspundețiȘtergere
  39. Asa e pasaricius (Marius) , ca tot se termina cu us.
    De aceea am propus si reiterez propunerea, discutiile Verbotten, cu sau fara dezlegare in familie.

    RăspundețiȘtergere
  40. Noroc că dai peste marțipan, rimează cu mucul Dan

    RăspundețiȘtergere
  41. Ai vomitat mult, insuficient se pare.Ori lasi beutura+ intunericul ori te fac eu sa le lasi .

    RăspundețiȘtergere
  42. Păcat că nu ai cei 7ani de acasă, Dan

    RăspundețiȘtergere
  43. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  44. https://www.youtube.com/watch?v=VHdipo8R6IU

    RăspundețiȘtergere
  45. Pai asta e pe satanism si drogangeala, normal ca e cuvie dee la tapanul Lumii acesteia;sau stapanii... prin satanism ma refer la simbolistica afisata, foarte...iluminata:ochi, sange, coarne "Nenumit"

    RăspundețiȘtergere
  46. Unknow 1 , 23.26
    Doar încercăm să înțelegem ce se întâmplă , nimeni nu folosește cuvântul imposibil deci este posibil să urmărești documentarul apa ( o oră și ceva ) în care apare și Kirill al rușilor...că tot sunt la modă .
    https://m.youtube.com/watch?v=e7uypR7RUoQ

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)