Vieți seci

N-o să-i spun numele pentru că efectiv nu contează. Ea contează doar ca tipologie. Ca tipologie toxică. E un model al modului destructiv în care ideologia poate transforma un om în maimuță.

Nu-i o femeie urâtă, dar, cu siguranță, nici frumoasă. Cu toate că-i obsedată de propria-i imagine, cu toate că-și decorează aproape fiecare postare cu fotografia ei cât se poate de beautificată, nu te atrage. E femeia fără relief. Te lasă rece când o vezi. De fapt, chiar mai rău: simți că te răcește. Te îndepărtezi de ea deoarece are răceala cadavrului. În fapt chiar asta e, un cadavru viu.

Nu-i o persoană săracă. Se înscrie undeva în medie. Cu siguranță că are o obsesie pentru bani. Sau, mai bine spus, pentru afirmare, cunoscând că banii sunt premiul celui care s-a cățărat în vârf. La prima vedere nu-i nimic rău în asta. Însă de-aici începe totul. Declarativ nu-i plac banii, îi urăște pe bogați. Și nu doar pe ei. Îi urăște și pe săracii care poluează deoarece, nu-i așa, „ne strică planeta”. Îi urăște pe cei care mănâncă animale. Îi urăște pe cei care cultivă plante deoarece „strică planeta”. I se pare că destinul nostru ar fi mai onorabil dacă am fi rămas sau, de ce nu, dacă ne-am întoarce la stadiul de vânători-culegători.

Desigur, e absolut ilogic ceea ce susține. Dacă atâta amar de lume ar deveni vânător-culegător, după ce-am goli planeta atât de dragă ei, nu ne-ar mai rămâne decât să ne vânăm unul pe altul. De-aceea probabil, pusă în fața unei asemenea dileme, individa ar spune senin că o reducere în masă a populației ar fi chiar onorabilă. Ne-am înmulțit prea mult.

Și despre proprietate are opinii tari. I se pare amoral să ai proprietăți. În mod normal ar trebui să-ți închiriezi locuința, să nu mai risipim spațiul. Dacă ești nevoit să închiriezi te vei limita la un spațiu mic, pentru a-ți optimiza plățile și astfel, în actualele apartamente mult prea mari pentru o familie, ar putea intra două sau chiar trei familii. Nu-i idilic?

Individa despre care vă vorbesc a ajuns la un moment-dat și într-un post prin Guvernul României. Asta în ciuda faptului că „acasa ei”, după propriile-i spuse, este altă țară. Ea scrie pe rețelele de socializare în română, dar spune că „acasa ei” e în altă parte. Semn de schizofrenie. Însă, dacă e să mă întrebați, sunt ferm convins că față de colegii săi vorbește despre „acasa ei” care este România.

În realitate ea nu are o „acasă”. E o dezrădăcinată, iar dezrădăcinarea se transformă într-o boală. O boală care-i e accentuată de ideologia bolnavă pe care-o propagă. Cum poți descrie în termeni elogioși una dintre cele mai negre pagini din istoria omenirii. Când trăiau oamenii înghesuiți și harcea-parcea, câteva familii claie peste grămadă în același apartament? Ați uitat prea ușor începuturile bolșevismului! Tot atunci erau și bolșevicii anarhiști, cei care, surpriză!, considerau că „ogoarele nu trebuie cultivate, ci noi să ne luăm ceea ce ne dă natural pământul”.

Tot ceea ce rostește individa pe care v-am prezentat-o e ideologie marxistă. O ideologie care-o mănâncă pe interior și-i lasă urme adânci pe chip. De-aceea ea nu are relief. S-a modificat, s-a transformat într-o structură amorfă, pliabilă, respingătoare. Ideologia a mâncat-o precum un vierme, din interior spre exterior. De ce te respinge? Pentru că-i simți goliciunea interioară, fugi de ea ca de un fruct stricat: știi că dacă-l guști, gura ți se va umple de amar. La fel și în ceea ce-o privește: dacă intri-n relație cu ea, instinctiv o simți ca pe-o otravă a sufletului, de-aia mai degrabă fugi.

Cu acest tip de femei-nefemei, de bărbați incerți, de oameni fără sens se tot umple lumea. Trăiesc toți într-o crâncenă disonanță cognitivă generată de ideologia pe care au îngurgitat-o inconștient(sau cu inconștiență). Viețile lor sunt goale, ca niște conserve aruncate la gunoi după ce conținutul le-a fost consumat de altcineva. Trăiesc în inconștiență, sunt reci, aproape morți. De trezit, dacă se trezesc vreodată e prea târziu. Unii, bătrâni fiind și abandonați din mila rudelor printr-un cămin mizer, ajung să-și plângă cu amar viața irosită. Dar deja e prea târziu. Viața le-a fost consumată de ideologia absurdă pe care-au slujit-o, iar dincolo nu-i așteaptă decât nimicul pe care l-au adorat.

Priviți-i cu milă și mergeți mai departe. Luați-i doar ca exemplu pentru cum nu trebuie să ajungi. În realitate toți acești parameci ai vieții, în ciuda siguranței pe care-o arată, sunt demni doar de milă. Căutați să nu cădeți în capcana în care-au căzut ei întrucât nimeni și nimic nu vă va putea scoate de-acolo!