Iluzia vaccinului

N-am studii medicale, dar am o poveste despre un prieten. Și, în plus, mai am o logică pe care-o consider destul de solidă. Să începem așadar cu întâmplarea prietenului meu.

Era pe la începutul anilor 2000. Sătul să se tot îmbolnăvească iarna, omul s-a gândit că e OK să se vaccineze. Pe-atunci nu prea erau discuții legate de vaccinare. Mi-a spus că a luat decizia asta în urma unei discuții cu medicul care, văzându-l că se tot plânge de răcelile/gripele pe care le face, i-a spus că are posibilitatea să se vaccineze. Zis și făcut. Omul s-a vaccinat și toată iarna aceea n-a avut nicio problemă. Medicul îi spusese dinainte că eficacitatea vaccinului durează un sezon, astfel încât, dacă vrea să beneficieze de aceeași protecție, va trebui să-și facă vaccin și anul următor. Iar el, mulțumit de treabă, s-a vaccinat din nou. Al treilea an, la fel. Problema e că în acel al treilea an, spre sfârșitul sezonului, a avut un episod gripal urât. L-a întrebat pe medic de ce, iar acesta i-a spus două lucruri: în primul rând că vaccinul nu-l protejează de toate tulpinile și-n al doilea rând că e posibil ca eficacitatea sa să se piardă spre sfârșitul sezonului. Așadar „protecția” e pe termen extrem de scurt. Și-atunci, l-a întrebat el pe medic, ar trebui să-mi mai fac un vaccin în decembrie pentru a mă proteja până-n aprilie? Medicul, om onest, i-a spus că două vaccinuri pe an ar putea să fie cam mult și că, la urma urmei, n-ar trebui să se teamă atât de tare de virușii gripal deoarece e tânăr și-ar trebui să ducă majoritatea acestor condiții pe picioare.

Enervat se situație, omul a luat o măsură radicală: să nu se mai vaccineze. Credeți că i-a fost ușor? În anul în care nu s-a vaccinat a avut aproape lunar câte un episod gripal suficient de dur încât să-l țină în casă două-trei zile. Ba, la începutul lunii martie, a avut un episod care l-a ținut pe bară mai bine de-o săptămână. Am mers pe la el să-i duc ceva medicamente și am văzut cum arată un om îngrozit. „Oare am devenit dependent de rahatul ăla de vaccin?” - m-a întrebat cu vădită teamă. I-am spus că n-am habar, dar că părerea mea e că sistemul lui imunitar s-a lenevit ca urmare a vaccinărilor succesive și că ar merita să facă încă cel puțin un an pauză. Așa a făcut. În el de-al doilea an fără vaccin a fost lovit la începutul sezonului și mai spre sfârșit, dar de o formă ușoară, pe care-a dus-o pe picioare. Iar de-atunci nu se mai vaccinează.

Întâmplări similare am auzit de la mai mulți oameni care, la un moment dat, au luat decizia să se vaccineze antigripal. Stau să mă gândesc că, în ceea ce mă privește, n-am mai avut de mult un episod gripal. Nu m-am ferit niciodată de răceli/gripe. Știu ce înseamnă, știu cum să le tratez. Anul acesta am avut pentru prima dată după câțiva ani buni. Și asta din cauza unei tulpini noi. Episodul a fost similar ca intensitate unei răceli. Asta înseamnă că, imunizându-ne natural obținem o rezistență mai mare în timp, în timp ce imunizările date de vaccin scad în intensitate pe măsură ce sunt repetate. În mod sigur afirmația anterioară este o generalizare, însă ea se bazează pe experiențe personale și ale cunoscuților mei. Poate greșesc, însă mi se pare că vaccinurile antigripale nu-s decât o șmecherie de scurtă durată. E ca și cum ai trece un examen pentru că ai o copiuță. E drept, îl treci la fel cum îl trece și cel care-a învățat, dar când te vei confrunta cu o situație în care trebuie să-ți dovedești cunoștințele, tu, cel rămas fără copiuță, nu te vei descurca, în timp ce cel care-a asimilat informația va putea trece din nou testul. Cam la fel e și cu sistemul imunitar care, dacă-mi dați voie să-mi spun o impresie pentru care n-am dovezi, nu cred că a fost suficient înțeles în cele mai intime aspecte ale sale. De altfel, trăiesc cu impresia că, în medicină, cu cât aflăm mai multe cu atât reușim să înțelegem mai puține. Mă rog, e o presupoziție, nu trebuie s-o luați în seamă.

O să mă întorc acum la ceea ce trăim. Ca urmare a isteriei media, lumea își pune speranțele într-un vaccin minune. Nu știu mare lucru despre vaccinurile care sunt acum pe tapet. Ceea ce mă îngrijorează e că ele au apărut mult prea rapid, că nu-s suficient testate și că nimeni nu știe cum vor reacționa pe diverși oameni. Unul are diabet, altul are o boală rară s.a.m.d. Pur și simplu n-ai cum să studiezi modul de manifestare într-un timp atât de scurt. O să trec însă și peste asta. Poate că industria e atât de performantă încât a reușit să acopere majoritatea riscurilor.

Există însă un lucru pe care nu are cum să-l acopere industria. Virusul, cum bine știm, este unul gripal. Asta înseamnă că, asemeni fraților săi, va suferi mutații. Păi și asta cum se traduce? Că la fiecare mutație va trebui să stăm în lockdown până facem un nou vaccin? Asta oare nu va adormi sistemul imunitar atât de mult încât să-l facă dependent de vaccinare? Problema e că toate pandemiile trecutului s-au rezolvat prin imunizare naturală. La niciuna nu s-au închis țările și economiile. În timpul pandemiei Hong Kong a existat într-adevăr o cădere economică, însă ea a fost generată de lipsa de la serviciu a angajaților care s-au îmbolnăvit în masă. Astfel oamenii s-au imunizat natural și, la fel de natural, s-a câștigat imunizarea de grup. Dacă acum obținem o falsă imunizare prin intermediul vaccinului, la următoarea mutație oare nu va trebui să ne vaccinăm din nou? Și-apoi iar și iar până când, dacă nu te vaccinezi, va deveni fatal? Gândiți-vă bine la asta.

Vi se pare mutația o perspectivă îndepărtată? O să vă rog să vă mai domoliți optimismul! Danemarca tocmai ce a ordonat uciderea întregii populații de nurci, punându-și o întreagă ramură industrială între paranteze. Motivul? Au ajuns la concluzia că există o mutație a virusului care poate trece la om. Într-o asemenea perspectivă, vaccinurile produse ar fi expirate înainte de a apărea. Ca să nu mai vorbesc despre imunitatea celor care au apucat să-și facă vaccinul. E o lecție pe care trebuie s-o înțelegem.

Încă de la nașterea omului au existat și dușmanii săi. Dușmani care, în cursul devenirii noastre, ne-au fost și prieteni deoarece ne-au pregătit pentru atacurile necunoscute. De când e lumea sunt și virușii și bacteriile și bolile produse sau nu de acestea. Oamenii preistorici, dacă nu erau uciși de dușmani sau de animale, mureau de reumatism. Apoi au învățat să se încalțe, dar n-au scăpat de reumatism. Doar s-a redus incidența. Omenirea a trecut prin nenumărate mutații de viruși. A fost victima bacteriilor. La un moment dat, prin descoperirea antibioticelor, am crezut că le-am venit de hac. Și așa a fost. Doar că „dușmanii noștri” nu stau cu tentaculele-n sân. Lucrează și se perfecționează. Apar bacterii din ce în ce mai rezistente la antibiotice. Când va apărea super-bacteria vom fi din nou cu un deget în fund. Degeaba vom mai înghiți antibiotice pentru că nu vor mai avea niciun efect. Și-atunci ne vom pune întrebarea simplă: oare a fost OK drumul pe care am mers? De la descoperirea lui Fleming n-au trecut nici o sută de ani. O nimica la scara istoriei. Și, cu toate acestea, bacteriile sunt mai puternice ca niciodată. Știu, îmi veți spune că se murea de tuberculoză și de multe alte afecțiuni, că a crescut durata de viață s.a.m.d. Însă care e prețul plătit pentru această „oază” de aparentă „rezolvare” a problemelor medicale? O super-bacterie ne va da pe toți peste cap resetându-ne brusc relația cu mediul înconjurător.

Revin la ipoteticele vaccinuri. Trebuie ele făcute? Nu vă voi da răspunsul, vă las să gândiți singuri. Până la urmă fiecare decide ce face cu viața lui. Însă, înainte de a vă exprima opiniile, vă rog să țineți cont de o chestiune veche de când lumea: suntem oameni, nu suntem nemuritori pe acest pământ! Și-ar mai fi ceva: în momentul în care se pune armata la bătaie pentru vaccinarea cu forța, e clar că e ceva necurat la mijloc!