joi, 24 decembrie 2020

Vârstele comunismului autohton(3)

Se consideră în mod greșit că în anul 1989 aveam un sistem comunist aflat în colaps și un sistem capitalist aflat în plin avânt. Realitatea e falsă. În fapt, ambele sisteme erau sleite de cursa înarmărilor și de „concurența” dintre ele. Occidentul făcuse concesii majore pentru îmbunătățirea nivelului de trai, trăgând puternic din profiturile sforarilor. Cu toate că evenimentele din 1989 par a fi venit ca urmare a unui dezechilibru economic major, eșecul proiectului comunist a constat în lipsa atașamentului oamenilor la sistem, în ciuda propagandei înfiorătoare. De altfel, însăși economia dezastruoasă era o oglindă a acestei lipse de atașament. A te face că muncești era, pe vremea aceea, sportul de bază.

România a intrat în confruntarea din 1989 absolut nepregătită. Visele lui Ceaușescu de independență s-au spulberat, însă nici cei care i-au tăiat capul nu erau pregătiți pentru ceea ce urma să se întâmple. Foarte puțini cetățeni aveau o pregătire antreprenorială, în timp ce clasa securiștilor, cu mici excepții, habar n-avea despre adevărata agresiune care se îndrepta împotriva României. Practic, imediat după așa-zisa Revoluție, a început o luptă surdă de putere în intestinele statului. Mai precis, între componenta politică și cea a subteranelor reprezentate de instituțiile de forță. În prima fază, ca urmare a înțelegerilor, câștigătoare a fost gruparea politică. Securitatea a intrat în subordinea armatei, condusă la acea vreme de Nicolae Militaru. Se spune în mod fals că Militaru ar fi fost agent GRU. Cei care n-au habar ce înseamnă agent GRU folosesc cu prea multă ușurință terminologia. Militaru era o conservă, un păpușat de-al GRU, dar care n-avea habar ce jocuri era pus să facă. Iliescu, de asemenea, era tot un fel de conservă, cu toate că nu e demonstrată vreo agățare a sa de către serviciile rusești. Asta nu-i vreun un avantaj întrucât el făcea parte din clasa spălată pe creier în Rusia care se ghida după „idealurile revoluției comuniste”. Fac aceste precizări pentru a se înțelege bine situația momentului.

Cu Revoluția învingătoare la ușă, „conducerea țării” practic nu știa ce să facă, încotro să se îndrepte. Singurul care părea a avea habar era Ion Iliescu, dar aparenta „știință” nu-i venea din vreo legătură, ci pur și simplu din imitarea mișcărilor Moscovei. Garnitura pusă la putere de lovitura de stat rusească era una lină pe creier, care n-avea habar ce trebuie făcut și încotro trebuie cârmită țara. Practic, o grămadă de ageamii, cu contacte la nivele insignifiante din diverse zone ale lumii, dar fără niciun habar despre direcția spre care mergem. Imaginați-vă o barcă fără vâsle în timpul unei furtuni. Ea merge încotro o duc valurile, fără ca cei aflați pe ea să aibă habar de traiectorie. Aceea era România.

În perioada teribilă a Revoluției apare un personaj dubios, unul dintre primii vizitatori străini ai României: George Soros. Persoana sa de contact din România este Saul Bruckner, fost stalinist, cunoscut la noi cu numele naturalizat de Silviu Brucan. Acestuia i se prezintă o foaie de parcurs și i se dă misiunea să organizeze instituțiile prin atragerea de „intelectuali cunoscuți și oameni tineri”. Nu mă înțelegeți greșit. Nici Brucan n-avea habar despre ce urmează, dar îi rima cu idealul său de stalinisto-marxist. Mai mult, cotoarba bătrână a înțeles că farul călăuzitor în ceea ce privește idealul său comunist a devenit ... SUA. Așa apar, rând pe rând, sub mentoratul lui Bruckner și sprijinite de componenta sa subterană, instituții ale „implementării” democrației precum Grupul pentru Dialog Social, Fundația Soros, s.a.m.d. Apar, de asemenea, „partidele istorice”, iar din Occident ni se întorc toți fripturiștii ca „oameni de afaceri”. Partidele istorice încearcă reconectarea la lojile de origine, care franțuzești, care anglo-americane. De asemenea, pe buzele tuturor apare „anticomunismul” revoluției Române. Să fim serioși, singura componentă care a înfierbântat românii a fost anti-ceaușismul, disperarea venind din lipsa disponibilității alimentelor de bază. Nu cred în anticomunismul Revoluției române, însă în acele vremuri sublinierea anticomunismului era utilă pentru a face loc lupului în piele de oaie, anume sorosismul. 

Marea ruptură apare în 1996 când formațiunea lui Iliescu e înfrântă în alegeri, iar Iliescu pierde președinția în fața lui Emil Constantinescu. În fapt, acea victorie are mai multe componente. Pe de o parte, Constantinescu o ia consilieră pe Sandra Pralong, fosta șefă a Fundației Soros. E un semnal că treburile se schimbă. De partea cealaltă, la nivel politico-economic e o altă luptă. Formațiunea lui Petre Roman - componentă derivată din fosta grupare moscovită a lui Iliescu, dar mânată de grupul politic al Securității - ajunge la putere remorcată de succesul PNȚ. Practic, securiștii caută să-și ia revanșa acaparând hălci cât mai mari din economie. Sunt lăsați liberi deoarece sunt cunoscute gravele lacune antreprenoriale ale acestora. „Partenerii” care supervizau România au lăsat treburile să se desfășoare natural deoarece se îndeplinea directiva pe care-o aveau: pedepsirea post-mortem a lui Ceaușescu prin distrugerea tuturor edificiilor economice construite „cu banii lor”. Așadar, cu toate că s-a urmărit prăbușirea economică a României, treaba a fost făcută impecabil prin lăsarea nătărăilor din Securitate să fure. Trezindu-se în bătătură cu întreprinderi care, altădată, erau mândria țării, așa-zișii investitori de-atunci n-au avut habar cum să găsească desfacere, adică să facă rost de clienți, producând pe stoc. Nici nu-i de mirare că, în scurt timp, au falimentat, iar „business-ul” noilor îmbogățiți a constat în vânzarea la fier vechi a echipamentelor, „recuperându-se” în beneficiul propriu probabil mai puțin de 1% din costurile reale.

Așadar, întreaga operă de distrugere a țării, cu toate că fusese la origine un ordin ferm, a fost înfăptuită cu inconștiență de prostia noilor factori de decizie. În scurt timp apare și FMI care are ca obiectiv „privatizarea” celor mai bune obiective deținute de stat care, oricum, datorită monopolului pe care-l dețin, nu puteau să pice. Omul care-a coordonat din partea noastră jaful pe față păstorit de FMI s-a numit ... traian băsescu, el fiind principalul vinovat al privatizării Petrom. Desigur, la punctul acesta, se vor găsi destui proști să-l arate cu degetul pe Năstase. De unde să știe ei de PSAL, de HG 374/1999 și despre grupa asasinilor României coordonată de băsescu și formată din Valeriu Stoica, Decebal Traian Remes, Radu Berceanu, Alexandru Athanasiu, Mugur Isarescu, Sorin Fodoreanu, Radu Sirbu, Ovidiu Grecea si Costin Borc? Așa-i că-i uitaserăți?

De fapt, tot scopul privatizării în masă era acela de mutare a componentelor esențiale României în feuda unor corporații. În contextul comunismului „noii lumi”, corporația devine echivalentul statului în ceea ce privește averea națiunii, în timp ce sclavii urmau să îngroașe rândurile corporatiștilor. Doctrina comunistă se transformă astfel într-o linie călăuzitoare care trebuie urmată de către talpa societății. Înainte aveam statul, acum avem corporația. Politica devine, după privatizarea totală, jocul proștilor fără putere care consumă energii și-și scot ochii doar pentru schimbarea păpușilor de pe scenă. Închid aici paranteza cu promisiunea că vă voi spune mai multe în zona concluziilor.

În anul 2000, formațiunea lui Iliescu revine la putere pe un val popular. PNȚ e îngropat definitiv, în timp ce Partidul Democrat al lui Roman se salvează in extremis. Pot spune, fără doar și poate, că întreaga clasă politică autohtonă era la fel de nepregătită precum în 1989. Niciunii n-aveau habar către ce ne îndreptăm. Singurul, băsescu, avea instinctul său de bișnițar marin care-i spunea că, mergând pe linia deznaționalizării, a vânzării și a cedării suveranității, va avea de câștigat. Diavolul perioadei 2000-2004 s-a numit Adrian Năstase. Motive nu prea ar fi fost, însă acuza a venit ca efect al unui anumit atașament al său față de valorile naționale. Năstase era adeptul acțiunilor logice și nu prea se arunca înainte de a înțelege de ce e necesar un lucru. A avut o oarecare naivitate, crezând că NATO e într-adevăr o alianță a unor membri egali, la fel ca UE. Cu alte cuvinte, a picat în plasa narațiunii oficiale. Privatizarea Petrom a fost un examen din ciclul celor „la impuse”. Practic, castana fierbinte îi venea de la băsescu, cel care inițiase privatizarea Petrom și, prin semnătura sa, obligase statul s-o facă. Din circumspecție, Năstase a introdus legea privatizării Petrom în Parlament, unde doar Vadim Tudor s-a opus. Asta ca să înțelegeți cam ce oameni politici aveam. Păcatul fundamental al lui Năstase a fost acela că s-a opus privatizării multor obiective propuse în acordurile PSAL. De aceea „mâna nevăzută” nu l-a ajutat la alegeri și, mai mult, l-a pedepsit aspru după aceea. 

Anul 2004 este practic anul din care România se duce la fund. Alianța DA, formată din PD și PNL, privatizează ultima componentă care ne mai putea da un dram de independență, Banca Comercială Română. Din acel moment România devine o carcasă economică supervizată de Austria. La nivel politic, serviciile secrete intră cu bocancii în Justiție, transformând-o într-o instituție menită a pedepsi orice român care ar adera la statutul de elită. Rând pe rând este decapitată elita politică, economică, trecându-se chiar și în zona medicală. Orice individ care îndrăznea să ridice capul, devenea victima securismo-justiției. Instinctul de bișnițar al lui băsescu s-a dovedit bun pentru sine, întrucât a fost menținut zece ani la putere, în ciuda absolutei sale lipse de popularitate. A fost susținut de către componente al serviciilor secrete americane, care au preluat hălci din serviciile secrete autohtone, distrugând coloana vertebrală a țării. 

Urmașul desemnat al lui băsescu a fost Klaus Iohannis, etnic german special selectat datorită lipsei sale de atașament în ceea ce privește România și poporul său. Scopul pentru care a fost selectat Plăvanul a fost strict acela de a finaliza implementarea agendei comuniste. Partidul Național Liberal a fost ales ca vector menit să-l ridice și să-l mențină la putere, în stilul în care PDL-ul l-a menținut pe băsescu la putere. Noutatea construcției actuale este aceea că PNL-ului îi este limitată puterea politică, favorizată fiind „noua structură”. Veți înțelege aceasta dacă veți rememora cum, imediat după Colectiv, Plăvanul, în loc să-și împingă în față oamenii din propriul partid, a scos la înaintare niște oengiști coordonați de fostul comisar european din partea Franței, Dacian Cioloș. După prăbușirea PSD-ului, prin falsificarea europarlamentarelor și arestarea lui Dragnea, Plăvanul împinge în față un guvern minoritar PNL cu unicul scop de a-l eroda înaintea alegerilor. Era limpede pentru oricine că asta se va întâmpla. Mai mult, cu toate că PNL putea câștiga spre 30% prin atacarea USR, Plăvanul le-a interzis PNL-iștilor acțiunea sub pretextul că vor face guvern împreună. De altfel, PNL-ul a fost lucrat informativ ca la carte, livrându-i-se până în ultimul moment sondaje false. Se știa cu cel puțin o lună înainte de alegeri că se află mult în spatele PSD și că singura șansă e să ia din votanții USR. Însă, cu un USR sub 10%, nu s-ar mai fi putut evidenția „noua structură”.

Acum, după alegeri, zonele cele mai influente ale guvernării au fost date USR. Dacă vreți, USR-ul de azi este echivalentul comuniștilor veniți pe tancuri. Fiecare dintre ei servește unui scop venit din afară, iar programul pe care-l vor aplica va fi împărțit în două: pe de o parte colonizarea economică definitivă a României prin privatizarea componentelor încă rămase la stat și transferarea lor în zona corporatistă globală, iar pe partea cealaltă introducerea „corectitudinii politice” și a celorlalte rahaturi comuniste la nivelul sclavilor. Deja, așa cum limpede puteți observa, cenzura se desfășoară mult mai pe față decât în perioada stalinistă de la noi. De asemenea, informatorii noii securități sunt atât cei din jur, dar, mai ales, echipamentele pe care le ai în ogradă: telefon, televizor, calculator s.a.m.d. Mai mult, pe zi ce trece devine o onoare să fii informator.

Dacă veți face o analogie, veți constata că ceea ce ni se întâmplă acum ni s-a întâmplat începând cu 1945. Lucrurile arată practic identic. Există o diferență: pentru a nu stârni furia populară, comuniștii puneau în vârful structurii un român. Acum, după tembelizarea în masă, devine obligatorie cățărarea la vârful structurii a unuia străin de neam și de țară. Nu de alta, dar nimeni nu vrea să mai repete o defectare precum cea a lui Gheorghiu-Dej. Și nici vreun accident istoric care ar permite venirea la putere a unui Ceaușescu.

Ceea ce vedem acum este forma finală a comunismului Occidental. Întreaga proprietate e transferată treptat spre corporații pentru a ne apropia din ce în ce mai mult de modelul comunist așa cum a fost el proiectat originar. 

Probabil când spuneți comunism vă gândiți direct la Marx. El însă doar l-a teoretizat, prin „dezvoltarea” conceptelor hegeliene. „Societatea morală” a lui Hegel devine la Marx cea în care omul nu mai e exploatat de alt om, cu schemele pe care le cunoaștem și asupra cărora nu mă mai opresc acum. Ceea ce însă puțini înțeleg este faptul că marxismul este de fapt o teorie economică. Cartea de căpătâi a lui Marx este Capitalul. De aceea implementarea comunismului pornind de la nivelul politic a fost o eroare a istoriei. În timp ce experimentul bolșevismului rus și al jumătății comuniste a lumii a încercat o implementare brutală, în Occident s-a mers pe implementarea economică a comunismului. Astfel se ajunge într-o capcană pe care Marx a prezis-o: „Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele care depăşesc statul, statul devenind un duşman”.

În fapt, Marx nu-i decât un exponent strălucit al comunismului, un teoretizator de excepție al acestuia. Adevăratul inventator al comunismului se numește Johann Adam Weishaupt, iar despre el nu cred că trebuie să vorbesc foarte mult.

Reîntorcându-ne la România, pot spune că cei care aflați acum la putere și cățărați, precum Iohannis, pe vectorul PNL, sunt singurii care știu încotro trebuie îndreptată România. Ei, asemeni bolșevicilor de pe tancuri, sunt veniți pentru a duce țara pe drumul scurt către comunism. De aceea, cele ce le veți vedea în perioada imediat următoare vă vor depăși imaginația lăsându-vă „supt vremuri”. Ar trebui, într-adevăr, să vă îngroziți gândindu-vă cum, precum Moise, v-ați rătăcit într-un deșert. Însă, spre deosebire de Moise deșertul acesta a fost unul al amăgirilor, conduși fiind în iluziile voastre de falși profeți, odrasle ale celor sosiți pe tancuri. Ei v-au cântat anticomunismul în timp ce vă spălau creierul transformându-vă în comuniști sadea și, pentru orice eventualitate, învățându-vă să vă puneți singuri lanțurile la mâini și picioare.
 
Unde suntem acum? Mi-e teamă că pe drumul fără întoarcere. Doar nu credeți că un venetic precum Plăvanul va avea milă de noi? Doar nu așteptați clemență de la conservele care acum ocupă funcțiile cheie în stat? Sunt la fel de străini de neam și țară precum Plăvanul, doar că n-ați vrut să vedeți realitatea în față.

Ce urmează? Dumnezeu știe! Noi oricum mergem de bunăvoie spre iadul comunist și numai o minune ne mai poate deturna. Mie unul atât mi-a mai rămas de așteptat. Nu de alta, dar nu mai are de unde din altă parte să ne mai vină vreo salvare.

13 comentarii:

  1. Mai clar de atât nu se poate! Cam așa arată istoria reală!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bazându-ne pe o analiză comprehensivă a situației interne și internaționale și a condițiilor de dezvoltare a Chinei, putem împărți perioada cuprinsă între 2020 și jumătatea secolului în două etape.

    Pornind de la o societate moderat prosperă pe toate planurile, în prima etapă, din 2020 până în 2035, timp de 15 ani ne vom strădui să realizăm în esență modernizarea socialismului.

    ·Până atunci, forța economică și tehnologică a țării noastre va face salturi semnificative, China numărându-se printre țările fruntașe orientate spre inovație.

    ·Dreptul la egală participare și dezvoltare al populației va fi pe deplin garantat. Statul de drept la nivel de țară, guvern și societate va fi în linii mari îndeplinit. Instituțiile din diferite arii vor fi optimizate, iar modernizarea sistemului și capacității naționale de guvernare va fi în principiu finalizată.

    ·Gradul de civilitate al societății se va ridica la un nou nivel, în timp ce soft power-ul culturii chineze va deveni mult mai puternic; influența culturii chineze se va extinde și va devine mai profundă.

    ·Populația duce un trai mai bun, iar procentul celor cu venituri medii crește considerabil. Disparitățile dintre mediul urban și cel rural precum și diferențele la nivel de trai se vor diminua considerabil, se va asigura accesul echitabil la serviciile publice de bază, iar populația în totalitatea sa va avansa cu pași fermi spre prosperitate.

    ·Modelul de guvernanță socială modernă se va forma în principiu, societatea va fi plină de vitalitate, ordine și armonie.

    ·Mediul înconjurător va fi fundamental îmbunătățit, obiectivul „China frumoasă" fiind în linii mari atins.

    În a doua etapă, din 2035 până la jumătatea acestui secol, sprijinindu-ne pe modernizarea de bază realizată, vom munci din greu încă 15 ani pentru a transforma China într-o țară socialistă puternică, modernă, bogată, democratică, avansată cultural, armonioasă și frumoasă.

    ·Până atunci, cultura țării noastre, atât materială, cât și politică, spirituală, socială și ecologică va avansa pe toate planurile, înfăptuind modernizarea sistemului și capacității de guvernare.

    ·China va deveni un stat lider în termeni de putere națională compozită și influență internațională.

    ·Se va atinge în esență obiectivul prosperității pentru toată lumea iar populația țării noastre se va bucura de un trai plin de fericire, sănătate și liniște.

    ·Națiunea chineză se va ridica mai mândră printre națiunile lumii.

    Tovarăși! Acesta este planul nostru strategic de dezvoltare a socialismului cu specific chinez pentru noua eră, pornind de la construirea societății moderat prospere pe toate planurile, trecând la realizarea de bază a modernizării, până la transformarea Chinei într-un stat socialist modern și puternic pe toate planurile. Trebuie să perseverăm și să ne străduim continuu în munca noastră de a scrie un capitol magnific al noii călătorii spre modernizarea socialismului!

    http://www.chinaembassy.org.ro/rom/wjbfyrnew/S1/t1516409.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar occidentul se va scufunda in neputinta ....China sta bine la capitolul covid 19 , noi ajungem la al 3 val......serios?


      Ștergere
    2. A avut cineva parte sa vada pe viu o negociere intre un evreu si un chinez, la nivel de comanii ? Daca nu inseamna ca mai aveti de rumegat politica !

      Ștergere
  3. USR va face un mare fas asa cum au facut si cei de dinainte. Furat pentru ei si prieteni dupa care isi iau talpasita spre locuri mai civilizate. USR, PNL, PSD aceeasi mizerie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te contrazic sunt mizerii diferite .....dar tot mizerii se numesc

      Ștergere
  4. Unde suntem acum? Acum, romanii o duc de o suta de ori mai bine decat o duceau in 1979, in 1989, cand nici sa se planga nu aveau voie. O duc de o suta de ori mai bine ca in 1991, in 1994, in 2004, in 2007. Si totul se datoreaza democratiei si integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Nu cred ca are rost sa discutam cand ne-a fost mai bine. Trebuie sa fii rau intentionat sa nu vezi Romania a intrat pe un trend ascendent odata ce a scapat de comunism si odata cu aderarea la NATO si UE. Tranzitia a fost cam lunga in cazul Romaniei, pentru ca fostii securisti nu au renuntat la putere cu caderea regimului criminal comunist (cum s-a intamplat in Cehia, de exemplu), iar securistii spalati de rit nou s-au pus imediat pe furat (vezi Voiculescu) etc. Insa, daca comparam cu acei ani, Romania arata mult mai bine. Avem libertate religioasa, avem drepturi, avem locuri de munca moderne, putem calatori etc. Cred ca in urmatorii zece ani ne vom apropia ca nivel de trai de tarile mici din Europa Centrala, unde ne este locul, si vom lasa Estul deoparte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aceeasi gandire o poti aplica si in 1980 vs 1907 avem blocuri nu mai stam in bordeie, avem curent electric nu mai stam la opait, avem curent electric nu mai stam la gaz lampant, avem spitale si doctori nu ne mai tratam cu vraci si vreascuri. Romania a intrat pe un trend ascendent odata ce a scapat de capitalism si odata cu aderarea la blocul comunist...

      Ștergere
  5. Asa este .Doar o minune ne mai poate salva .Dar dacă ne uităm acolo unde minunile operează adica in biblie veti vedea ca " șeful responsabil cu minunile " lucrează în felul său. Astfel cu 800 de ani înainte de Hristos un prooroc evreu in rugăciunile sale îl întreabă pe D zeu: Doamne de ce ne ai dat noua un conducător asa de rau ?, făcând referire la regele care domnea ca un tiran peste popor.Raspunsul venit se potriveste si pt noi romanii:" Nu am gasit unul mai rau sa vi l dau , pt rautatile și păcatele voastre!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte bine sintetizat si adevarat exact asa a fost in comunism

    RăspundețiȘtergere
  7. Excelenta trilogia...

    As face un comentariu minor. Securistii au fost lasati sa fure doar cu conditia sa valorifice asetul care l-au acaparat. Doar asa serveau scopul general.

    Cunosc cazul unui securist care a preluat o fabrica si un hotel. Fabrica a pus-o pe butuci dupa niste simulari de redresare. Hotelul il mai are si acum. Prost nu era iar fabrica sigur avea potential. Hoteluri si pensiuni are toata lumea, fabrici mult mai putini.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.