luni, 28 decembrie 2020

Davos nu-i la Davos!

Un semnal interesant: anul acesta Forumul de la Davos nu se va desfășura în luna ianuarie. Va fi o chestie online denumită „The Davos Agenda”, un fel de platformă virtuală menită a forma un „fir scurt” de comunicare între vectorii participanți la forum.

În ceea ce privește Forumul propriu-zis, acesta se va desfășura între 25 și 28 mai în ... Singapore. Motivul este acela că în Asia s-a lucrat eficient în ceea ce privește controlul pandemiei. Înțelegeți mesajul?

După impunerea lui Biden - primul vaccinat al SUA - lucrurile încep să se rostogolească într-un ritm nebun, parcă pentru a recupera „timpul pierdut”. Istoria începe să se scrie în Asia, iar primatul Chinei e din ce în ce mai transparent.

Așa cum la noi, după arestarea lui Dragnea, toate roțile au început să se rostogolească înspre zona globalistă, la fel se va întâmpla și-n SUA. Și, odată cu SUA în toată lumea. Roata începe să se învârtă din ce în ce mai repede. Tembelismul noii lumi va fi coșmarul anilor care vin. Provocarea căreia trebuie să-i facem față e aceea de a rămâne întregi. Meditați adânc la ceea ce v-am spus: întregi ca țară, ca familie și, nu în ultimul rând,ca indivizi! Pare banal acum, dar va fi incredibil de dificil.

10 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate cu moralitatea. Stiu destui nationalisti care se calca in picioare sa posteze drapele si vorbe mari pe internet. Si cunosc o multime de romani care tac si fac. Fara sa se bata cu drapelul patriei in cap. Fac ceea ce ar trebui sa faca fiecare roman: au grija de batrani, inca isi mai muncesc pamanturile, nu fura, dimpotriva, daruiesc. Daca ar fi sa luam la bob marunt pe Dragnea sau alt ciocoiaș PSD, dar si pe Iohannis si Basescu si baronii altor partide, ar trebui sa tăiem multe capete, nu?! Pentru ca a fura din tara ta are consecinte grave asupra celorlalti. Asupra urmasilor sărăciti ce vor fi nevoiti sa ia calea exilului din cauza lacomiei si a lipsei de moralitate a politicienilor nostri. Si nu doar a politicienilor. Este un act de tradare hotia? Eu zic ca da, din cauza consecintelor pe termen lung.
      Dle Diaconu, haideti sa concentram putin problema Romaniei, ca sa inteleaga si
      " dacii", si " crestinii". Am pus intre ghilimele pentru ca pentru mine oamenii sunt oameni si neoamenii sunt vite incaltate, indiferent de definitiile din Dex.
      Sa zicem ca dvs aveti o casa. Sunteti tata. Mama este sotia dvs si aveti copii.
      Sa zicem ca intr-o buna zi vi se nazare ca si casa vecinului este tot a dvs. Va dati vecinii afara din casa si ii lasati pe drumuri. Cu copii cu tot.
      Vi se pare imposibil sa faceti asta, nu? Sunteti un om moral.
      Cam asa au facut politicienii nostri si toti smecherii imbogatiti peste noapte. Ne-au dat afara si ne-au furat casele. Cu tot ce aveam prin case si pe langa ele. Copiii nostri au devenit paria. Slugile Elenei Basescu sau ale fiului lui Dragnea.
      Va mai vine sa votati PSD sau alt partid? Mie nu! Pentru ca ar fi sub demnitatea mea. Sunt morala in limite omenesti. Nu as fura drepturile altcuiva nici daca m-ati obliga! De ce sa ma cocoșez votand hoti politicieni, cand pot sta dreapta si cu fruntea sus nemaivotand pe nimeni. Sa voteze cine se simte sub nivelul lui Dragnea sau al lui Iohannis, al lui Ponta, Base si restul banditilor care una promit si alta fac!
      Chestie de coloana vertebrala...

      Ștergere
    2. Moral e perfect ce spuneti , dar nu e political corect spun altii! Adica sunteti si sunt deopotriva un BUG in acest soft numit sistem de oranduire ! Si suntem destui ....motiv pentru care resoftarea nu mai este o solutie , upgrade-urile nici ele nu ajuta prea mult ,asadar nu ramane decat un soft nou ! Ramane de vazut daca hardware-ul il poate accepta ! Posibil sa apara system error .....atunci va fi momentul zero CAND se va produce SHUT DOWN-ul si se va pune bazele unui nou sistem complet nou ! Un hardware ce se poate ridica la nivelul softului !

      Ștergere
  2. In 10 ani ramanem fara tara fara proprietate fara religie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-ti poate lua nimeni pe Dumnezeu! Proprietatea da. Religia da, pentru ca si comunistii au interzis multe. Dar Dumnezeu? Il tii acolo, in inima ta si te rogi continuu, sa rezisti, sa ramai OM.
      Ganditi pozitiv: oculta ne ajuta sa ne concentram pe ceea ce este esential in viata. Nu asta este intentia ocultei, dar asta se va intampla. Isi vor provoca singuri caderea. Cand ai inteles ca numai cu Dumnezeu si in Dumnezeu esti liber, esti deja foarte puternic si mult deasupra celor ce ne vor pe toti atei.

      Ștergere
  3. Ă fost recent un articol preluat mi se pare ,care in esenta vorbea despre felul cum se golește istoria asemănător unei cazi de baie căruia i se scoate dopul. Mi e mi se pare ca lucrurile merg încet dar sigur spre război.Niciodata bugetele pt înarmate nu au fost asa mari iar despre manevre militare nici sa nu vorbim.Cred ca Biden nu va sta prea mult și locul său va fi preluat automat conform noii legi americane .device președinta Kamala. Atunci lucrurile vor scapa de sub control
    Cred ca totul va începe în Iran desi Turcia pare și ea pe cai mari.Economiile lumii nu mai pot continua asa iar la Economie politică în anii 80 in liceu comuniștii ne spuneau că marile crize economice au determinat marile războaie. Poate aveau dreptate.Tatal meu povestea ca la fel ă fost in anii premergatori lui Hitler,dar nimeni nu credea că ar putea începe un razboi

    RăspundețiȘtergere
  4. „Va exista un an geamăn (20-20) în care își va face apariția o regină (coroana, corona) care va veni de la est (China) și care va răspândi o ciumă (virus) în întunricul nopții, pe o țară cu șapte coline (Italia), transformând amurgul oamenilor în praf (moarte), pentru a distruge lumea. Va fi, așa cum știți, sfârșitul economiei.' (NOSTRADAMUS)

    Puterile Ocultei Mondiale si ale altor organizatii Bildenberg, Vatican, Iezuitii sau Iluminati au fost cu totii cumparati de Partidul COmunist Chinez, cea mai puternica si bogata forta de pe planeta. Pandemia a fost co-finantata de banii si aurul PCC prin OMS. Adica, ca sa intelegeti, banii dati pentru pandemie sunt ai chinezilor, si poate nu credeti dar p0ana si Pfizer este al PCC. Vaccinurile implementate, masurile, restrictiile toate sunt la comanda PCC. Este comunismul care a invis capitalismul. De la criza din 2008 toate gigacorpoortaiile sunt falimentare in afara de PCC, singura si unica corporatie din lume. Stiu ca nu va vine sa credeti dar acest adevar va iesi la iveala pana in anul 2028 cand se va vedea cu clar ca PCC vq conduce lumea.
    De ce facea scandal Trump cu Huawei? pentru ca PCC tace si face, au cules informatii din toate domeniile si de la toate corporatiile, au studiat psihologia occidentala de ani de zile si au stiut exact cum sa cumpere pe Bindelbergi, cum sa-i manipuleze pe iluminati si cum sa ii jefuiasca pe iezuiti de toata conducerea ce cred ca o au asupra lumii.
    Se rostogoleste o roata mai mare decat toti nazistii, iluminati sau oculta sau deep state care sunt furnici in mana PCC. Toate conspiratiile cu puterea deep state sunt eminamente false din anul 2020. Eu zic sa va faceti revizie la tot ce stiti, ca suntem in urma cu informatia reala.
    Eu vad ca deja Mana invizibila a Dragonului Rosu a pus stapanire peste toti. Purtati masca pentru ca PCC a ordonat asta, si acum ordinele se executa de la Beijing. Din 20.01.2021 Washington capitala lumii vestice va fi predata Beijingului in mod oficial, desi ei deja conduc de mai bine de 1 an.
    Iohanis si guvernul Romaniei executa ordinele Beijingului via Bruxell. Va place sau nu va place, soryy but not sorry suntem condusi de comunisti.
    Welcome to 1984!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda......doar ca D.Rockefeller a si subliniat ca , China va sta la baza noului experimet politic .Asa ca nu ii crede prosti pe arhitectii vechii oranduiri .....sunt acolo ,sunt in carti ! In viitoarea ordine mondiala notiunea de STAT va fi istorie ! Adica vor fi abolite pe rand si scoase in afara legii : pluralismul politic , notiunea de stat national , religiile etc !Cu tehnologia de azi nici grotele nu ne mai scapa de vointa SISTEMULUI

      Ștergere
  5. https://www.bitchute.com/video/LBe5z4yvODWP

    Released by David Icke

    David susține același teorie ca și comentariul meu cu China Comunistă, doar ca el este mai corect în presupuneri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti grija cu acest david icke. Pe langa faptul ca este bolnav psihic, el este si impotriva Bisericii lui Hristos - ceea ce ma face sa cred ca este cu satana...

      https://www.youtube.com/watch?v=PO4d_jBaFbQ

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)