vineri, 26 februarie 2021

Lumea de mâine

Te trezești dimineața, mănânci câteva felii dintr-un mezel delicios, mai iei puțină brânză și cobori. Îți scoți mașina din priză și pornești la muncă. Totu-i frumos, nepoluant și, mai mult, în tot scenariul descris, „n-a murit și n-a suferit niciun animal”. Carnea pe care ai mâncat-o era artificială, iar brânza era și ea produsă dintr-un lapte la fel de artificial precum carnea. Dar mult mai sănătos, așa cum proclamă ecologiștii.

De multe ori m-am întrebat de ce s-ar lua lumea după Bill Gates? Omul n-a citit la viața lui decât vreo 10-15 cărți. Atât. De înțeles n-a înțeles mare lucru din ele deoarece, dacă e să-i facem un recensământ al lecturilor, cărțile citite au fost mai mult sinteze. Omul, din punctul meu de vedere, e un semi analfabet funcțional. N-are habar de mai niic, dar vorbește ca proasta-n târg. Mă rog, are un instinct de negustor ticălos care-l face să scoată bani din piatră seacă. Însă asta nu-l face deștept. Tot un individ limitat rămâne. N-am înțeles niciodată de ce banii pe care-i ai sunt un motiv suficient pentru ca prostimea să se uite în gura ta. Atâta vreme cât n-ai nimic în cap, degeaba ai portofelul doldora. Cum naiba de nu s-o fi înțeles asta până acum? Mă rog, de-aia îi zice prostimii prostime!

Și, ca să vedeți la ce mă refer, o să vă descriu pas cu pas scenariul lui Gates cu care am început articolul. Așadar, mănânci carne artificială făcută într-un bioreactor. Adică mănânci o chestie cu același gust fad, pe care trebuie să ți-o îmbunătățească cineva cu mulți potențiatori de aromă pentru a semăna cât de cât cu carnea. Lăsăm asta de-o parte. Ceea ce nu v-am spus este că bioreactorul ăla merge cu energie electrică. Multă energie electrică. Vaca, oaia, porcul, găina merg cu iarbă, cereale, viermi etc. Adică niște chestii care oricum cresc din pământ și cu ajutorul soarelui. „Păi și curentul îl vom avea de la vânt și de la soare” - pare a gâlgâi Bill la această observație. OK, să mergem mai departe. Laptele ăla din care se va face „brânza viitorului” va fi obținut tot printr-un proces energofag. Iar mașina aia minunat de nepoluantă va funcționa  tot cu energie electrică. „Asta înseamnă verde” - va gâlgâi din nou analfabetul nostru funcțional.

Dar, totuși, ce e cu verdele ăsta? Hai să-l punem în practică pentru a-l înțelege. Și, ca să fie treaba treabă, vom lua ca etalon Bucureștiul nostru drag. Întrucât în viitorul apropiat vom fi eco, o să presupun că se va și reduce parcul auto, astfel încât vom avea doar 1 milion de mașini(acum sunt înmatriculate cam 1.5 milioane). Tot pentru a ne menține în limita ridicolului, voi presupune că întregul oraș va avea doar tarabe „entry-level”, care merg încet și consumă puțin. În fiecare seară, bucureșteanul eco își va pune la priză mașina sa eco pentru a și-o încărca. Ei bine, cât să însemne asta? În principal cam vreo 3.2 KWh timp de vreo nouă ore. Așadar, un total de vreo 3200 MW! Asta doar pentru încărcare.

Probabil că cifra nu vă spune mare lucru. Știți cât a fost vârful de consum al Bucureștiului? Puțin peste 1000 MW în august 2017 când a fost o căldurăă crâncenă!!! Dacă nu mă înșel, a mai fost un vârf pe la același nivel prin martie 2018, cu ocazia unui ger la fel de crâncen. Și-atât. Așadar 1000 MW!!! Să mergem mai departe. Energia electrică se obține, la ora actuală, într-o proporție de 30% din cărbune și 10% din hidrocarburi. Dacă e să ne luăm după căcatul ăla de Timmermans, ar trebui să renunțăm la 40% din producție pentru a deveni eco! Deci, dacă am pune în aplicare agenda verde, cu chiu cu vai am ajunge să asigurăm aproximativ 600 MW pentru București. Păi și de unde luăm, fraților, restul de 2600 MW doar ca să ne încărcăm tarabele???

Iată momentul în care armetica(sic!) începe să joace grosolan împotriva prostovanilor care populează sferele puterii planetare. Așadar un oraș ca Bucureștiul va fi incapabil să-și asigure minimul necesar pentru a funcționa ca acum, dar să mai bage suplimentar în consum, noapte de noapte, un milion de tarabe pe roți? Iar în ceea ce privește poluarea, mi-a deschis și mie ochii un individ ceva mai inteligent decât mine care mi-a arătat limpede că grosul poluării orașelor vine, nu de la mașini, ci de la ... cauciucurile mașinilor. Fiecare metru pe care-l face o mașină, desprinde particule de cauciuc care sunt împinse în atmosferă. Așadar, indiferent dacă ai tarabă electrică, pe gaz sau benzină, tot cam pe-acolo stai cu poluarea. Și-atunci? 

Atunci te numești prost în momentul în care îi lași pe amărâții din Valea Jiului să moară de foame amăgindu-te că te va despăgubi Comisia Europeană. E strict un rahat ceea ce ni se vinde: comisia aia îți dă posibilitatea să te împrumuți, nu-ți bagă gratis în traistă. Așadar, din nou suntem dobitoci. 

Dacă vom face o retrospectivă, vom observa limpede că din nou picăm de proști. Adică la fel cum am fost toată istoria. De ce trebuie să mergem după cum ne cântă niște proști planetari? De ce trebuie să promovăm în fruntea țării niște imbecili incapabili să facă niște calcule simple. Poluează cărbunele? Foarte bine! Avem dreptul să poluăm. Să-și oprească Germania și Franța poluțiile(sic!) și-apoi ne vom gândi și noi dacă vom opri sau nu. Oricum România n-are cum să poluez vreodată cât a poluat Germania în perioada ei de glorie. Așaadar, dacă se simte cineva vinovat, să se apuce și să-și facă experimentele pe propria piele. 

Din ceea ce observăm, pe zi ce trece, UE și lumea așa-zis civilizată, merge pe o paradigmă auto-distructivă. Lucrurile se văd cu ochiul liber în SUA unde nici pe departe nu s-au pus în practică atâtea măsuri tembele ca-n UE. California - cel mai tefelist stat american - are probleme grave cu alimentarea cu energie electrică. Ca să nu ai vorbesc de restul problemelor structurale care au „boschetarizat” o mare parte a populației.

Nu vă spun decât atât: trebuie să ne rupem înainte de a fi prea târziu! UE ne-a distrus economia, ne-a distrus spiritual și ne-a transformat într-o țară eșuată. Trebuie să avem puterea să ne ridicăm pe propriile noastre picioare. Altfel vom rămâne în capcană și ne vom da sufletul cu mult înaintea lor. Asta deoarece ei nu fac altceva decât să-și tragă seva din suferința noastră. Uitați-vă la cifre! Ne arată limpede că totul e fals. Uitați-vă la oameni! Toți sunt niște imenși prostovani. Nu vă mai luați după proști! TREZIȚI-VĂ!!!

20 de comentarii:

  1. Trebue sa ajungem la distrugere totala depopulare si distrugerea identitati romanesti apoi popularea cu refugiati in urmatori ani,am reusit 2 generati sa distrugem romania dureros ,lasam copiilor nostri pribegia

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ne rupem de UE, trebuie sa o facem in "gasca". Tot estul Europei trebuie sa se desprinda cat mai curand, dar ordonat. Asta inseamna negociere, in genul Brexit. Nu ar fi rau sa constituim o "uniune a estului". Daca ne desprindem individual, vom fi striviti, fara doar si poate.

    RăspundețiȘtergere
  3. La Romania este impusa filozofia ca în majoritatea timpului sa acţionăm doar pentru a le fi pe plac europenilor, pentru a fi acceptaţi de ceilalţi. Cum vine un neamț , american, francez sau englez, cum românii sar in sus sa fie pe plac șefului. Majoritatea romanilor au in sange dictonul cu iz de imn national: "Capul plecat,...". Dupa pandemia asta, am văzut toate minciunile istorice ale natiilor. Despre primii capitaliști cu filozofia lor ajuta-te singur, cum tipareau ei bani devenind primii miliardari. Apoi cu tot fel de inventatori care revoluționau lumea. In realitate, capitaliștii erau psihopați criminali, inventatorii niste hoți ai adevăraților inventatori si tot așa. In realitate, 84 de savanți au fost uciși dupa ce au declarat ca au găsit leacul pentru cancer. Tesla nu se afla nicci azi in manualele școlare, dar hoții lui sunt.
    Deci, cei ce conduc lumea cunosc psihologia de masă mai bine ca maimuțele. Si 70% din populație este doar o maimuță care stie sa lucre sau sa fure. Atât. Restul se baricadeaza de gloată sau studiază psihologia elitelor: cum sa influențezi maimuțele si sa le determini sa faca exact ce vrei. Spre deosebire de omul educat anti-sistem, elitele care conduc sisteme au servicii de informații, au trepăduși puși in posturi cheie, au mafia de partea lor si funcționează pe legea omerta.
    Eu aștept ca elitele sa o dea in bară, sa democratizeze serviciile de secutitate si informații. Asa cum maimuțele au dat iama pe bursa, la fel vor face si cu informațiile secrete. Ei ne conduc din umbra prin secrete. Cand maimuțele vor afla aceste secrete, mafia se va prăbuși. Elitele au si ele teama, frica, si suferințe. Psihologia ticăloșilor si a conducatorilor psihopați si criminali o stim si noi. Dar o mână de psihopați conduc lumea prin secrete care o data descoperite face sa se dărâme tot castelul de nisip construit. Și ce am observat pe piața elitelor. Ca nici ei nu mai au angajați de calitate. A scăzut mult calitatea celor pusi de catre ei sa le fie interfață. Aștept sa vina in fața aceste elite, sa ne vedem față in față. Sa aibă curaj sa ne zică pe față cum ne prostesc, cum ne fura, cum ne storc de viață, cum ne terorizeaza, cum ne cresc ca pe găini in cotețe de oameni. Si chiar ne numesc găini. Iar casele noastre le numesc cotețe. Si ca orașele noastre ei le numesc crescătorii. Veniți in față si arătați-vă să vă vedem. Nu mai stați ascunși in castelul de prinți si prințese disney. Dovada fricii lor imense este wikileaks si Assange. Este doar primul dintr-o serie de eroi. Assange este un erou desăvârșit si istoria sau viitorul ii va da locul de drept printre sfinții neamului omenesc. Iar ticăloșii care il chinuie vor fi damnati pe vecie sa ardă in gaura neagră. Asa ca va zic voua, Assange va reveni si va dezvalui toate câte a-ți făcut și vor fi clare ca lumina. Si nu va mai fi piatră unde sa va ascunde-ți rușinea ticăloșilor si spurcaciunilor voastre.

    RăspundețiȘtergere
  4. Timmermans e un poponar. Ce te aștepți de la un dosist?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Timmermans nu le are cu ,,armetica", el suferă de ,,sciatică."Ieșirea din U.E.ar fi șansa noastră de supraviețuire într-o lume dominată de minciună la toate nivelele. Se întoarce George Maior din SUA și cred că îi va lua urgent locul lui Câțu. Dar dacă în capu la statu nostru rămâne tot Korona Ficus nu facem nicio brânză.

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "avem cel mai mic consum de energie electrică pe cap de locuitor din UE."

      serios, chiar asa o fi?
      Consumam mai putin si decit Ungaria sau Bulgaria?

      Lamuriri ceva, cineva?
      Multumesc

      Ștergere
  6. Usor de zis, imposibil de facut. O concluzie care ma dispera, care ma face sa-mi crape arteaua-n cap dar aproape implacabila. Pentru ca nenorocitii se bazeaza pe exploatarea prostilor, atit de simplu de facut. Noi ne luptam sa desteptam prostii, un lucru atit de imposibil de facut. Trebuie sa ajungi sa manipulezi prostii spre binele lor. Suna oribil, Sisif o sa crape de oftica daca va reusi cineva. Doar ca acel cineva trebuie sa fie mai geniu decit Eminescu de 1000 de ori. Pentru ca altfel va avea soarta Lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nevoie chiar de Sisif.
      Un om poate trezi alți 3. Nu e o corvoadā.
      3 trezesc 9. 9 trezesc 27. 27 trezesc 71...apoi 213...etc. In timp nu prea indelungat progresia crește masiv, suficient pentru ca "trezirea" sā tindā cātre o masā criticā.
      Mai mult, apare și ceea ce esoterismul numește "egregor", iar psihologia socialā numește "mental colectiv". Aici sunt niște legitāți foarte interesante, conform cărora "intregul devine mai mult decât simpla sumā a pārților".

      Deci n-ar fi deloc imposibil. Ar fi doar greu.
      Și de aceea nu existā elan, doar dorințā.
      Iar dorința nu e deloc identicā cu VOINȚA.

      Ștergere
    2. Da, dar e valabil si invers.
      Multi din cei ce se vor trezi, vor da inapoi in fata atacurilor si grobianismului gloatei. TOvidiu are dreptate: Nu vei avea canale de informare si posibilitati de comunicare.
      Un lider puternic este important sau schimbari in unele tari care sa fie atat de puternice incat sa ne influenteze si pe noi.

      Ștergere
    3. Desigur cā astfel de elemente ar favoriza cauza (un lider, altā nație cu impuls...etc).
      Noi, românii, mereu așteptām stimului externi. Aici e o mare problemā a mentalului național.
      Toate revoluțiile noastre au fost ecou ale celor europene, și de obicei am fost printre ultimii care am aderat la metamorfoze.

      Dar schema propusā era hiper-abstractā. Pornește, matematic, de la un ins unic, și crește in progresie.
      Singura condiție e voința, care, sine-qua-non, trebuie sā fie o constantā.

      Iar dacā nu e, nu e. Deci nu meritām treziri.

      Ștergere
    4. Decât beznā, e bunā și o trezire parțialā

      Ștergere
  7. Daruiestei omului trezirea si el o cultiva

    RăspundețiȘtergere
  8. Romania are un procent de energie verde peste media europeana, cred ca e fruntasa alaturi de Germania si e deja peste targetul stabilit la nivel european in ce priveste ponderea energiei verde in totalul energiei produse. Deci nu ar trebui sa ne forteze nimeni deocamdata sa inchidem minele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ne scaldam intr o mare de platitudini .Ne ducem traiul cotidian mergand la lucru ,platind rate sau asteptand pensia.Nimic nu ne urneste din drumul nostru batatorit.Nu v ati intrebat de cati ani vedeti cu ochi limpezi tot cei rau in vietile noastre si nu ati miscat un deget ca sa schimbati ceva.Obisnuinta este in natura omului .Nu vom iesi din Ue,nu vom iesi in strada sa protestam,nici macar la vot nu vom iesi.Asa suntem noi mioriticii.Dupa umila mea parere nu ne ramane decat sa imploram mila Atotputernicului.Doar asa vom avea parte de schimbări.Daca ne uitam in istorie noua ne a fost mai bine cand ceilalti mari s au certat.Sa asteptam caci se pare ca timpurile marilor zavere sunt aproape Turnesolul va fi America .Cand petrodolarii nu vor mai functiona atunci va fii momentul .Mai avem putin de asteptat .Pana atunci incercati sa exersati mental metode de iesire din matrix si de supravietuire individuala

    RăspundețiȘtergere
  10. Cat timp stapanul pune guvernator peste colonie nu se intampla nimic,datoria noastra a explodat ,proprietatea este la alti nu vad esire,trezire da

    RăspundețiȘtergere
  11. Indraznesc sa pronunt numele singurului politician "cu coaie" din Romania de azi: Diana Iovanovici Sosoaca...

    RăspundețiȘtergere
  12. Trist....daca un demagog oportunist ca femeia asta care acum 2 ani spunea ca ,,romanii popa putrezicuuni,, si apoi a mers la Sf Parascheva sa pupe moastele ca si-a dat seama ca prinde bine la fraieri,a ajuns catalogat ,,politician cu coaie...voi noua...

    RăspundețiȘtergere
  13. singura șansă a noastră este Hristos ,să ne unim cu El cît mai putem pt că au de gînd să ne oprească bisericile din a liturghisi adică din a gonii dracii sau indrăciții și a ne unii cu Hristos prin sfînta împărtășanie ,altfel trezirea sau ce mai ziceți voi aici nu ne ajută decît să murim mai repede acesta era planul de a ne sucomba ca popor vechi de daci și făuritori de civilizație,degeaba inventăm dacă lupta rămîne numai in trup sau pt el ,vom muri,dacă luptăm pt suflet să ne mîntuim aici avem ajutor mare și șanse să ne îndumnezeim chiar dacă pierdem tot nu și sufletul ar trebui ,tot dar nu sufletul care predat creatorului lui Preasfintei Treimi Dumnezeu vom dăinui!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)