vineri, 19 februarie 2021

Despre pustiu

Se întâmplă să te trezești în fiecare dimineață copleșit, cu un sentiment greu și inexplicabil? În ciuda faptului că dormi mult te trezești mai obosit decât atunci când ai adormit? Sau, din contră, nu poți dormi când trebuie să dormi și nu poți sta treaz când ar trebui să stai treaz? Dimineața îți sosește cu o stare de lehamite, la fel cum seara, când te întorci acasă, îți dă doar sentimentul de inutilitate? Vezi și simți gri, totul pare un stereotip? Te așezi în fotoliu pentru lupta cotidiană cu televizorul? Simți că „trebuie să fii erou” și ieși mânat la o manifestație doar pentru că așa face gloata? N-ai habar de ceea ce se petrece în proximitatea ta? Urli că lupți pentru viitor în condițiile în care știi că n-ai avut trecut, n-ai prezent și, oricum, la cum ești, nici viitor n-ai cum să ai? Spui „că-ți pasă” ca pe un stereotip, fără a înțelege ce și cum îți pasă? Viața îți e previzibilă ca o călătorie a unui tren între punctele A și B? Te duci la muncă fără a înțelege de ce și te întorci de-acolo la fel de plictisit? Ți-e scârbă de muncă, dar când afli că ești în pericol să fii dat afară te-apucă tremuriciul? Ți se întâmplă ca zile întregi să nu mai ai alt sentiment decât cel al propriei inutilități? Ești „absolut convins că nu poți scăpa de o soartă amară pe care ai dorit-o altcumva, că ești supus unei fatalități implacabile și că timpul nu va face altceva decât să actualizeze procesul amar al distrugerii”? Oricare și fiecare în parte dintre acestea sunt semne. Semne că pustiul e în tine!

Îți place să ai o viață „vibrantă”, să fii în centrul atenției, să te admire toți, să ai bani și mașini scumpe, să-ți sclipească tot exteriorul? „Ai mașina ce mai mare și femeia cea mai tare”? Simți că vrei să intri oriunde, că trebuie să fii centrul centrului, miezul miezului? Fiecare clipă a ta e dedicată strecurării, combinației, înaintării pe lângă, fentării, păcălirii, toate acestea indiferent de consecințe? Orice om e doar un scop, orice scop e doar un pas, orice pas e doar chestie care trebuie să se întâmple cu toate că nu știi de ce? Îți cauți plăcerea în orice, te consumi pentru a o găsi și, de fiecare dată după ce te afunzi în ea un sentiment ciudat îți spune că „nu-i îndeajuns” și-atunci o iei de la capăt, într-un du-te vino disperat care te cufundă în aceleași plăceri goale, pe care ți le dorești de fiecare dată mai mari și care, culmea, cu toate că par mai neverosimil de plăcute, în final îți stârnesc dezamăgiri mai mari? Uneori ajungi să mergi după ele știind toate dezamăgirile; din ce în ce mai des o faci doar pentru „că știi” că alții care te privesc și-ar dori ceea ce ție ți se pare facil, iar pentru ei e imposibil? Oricare și fiecare în parte dintre acestea sunt semne. Semne că pustiul e în tine!

Ce e pustiul? Nu pot să-ți spun nu pentru că nu știu, ci pentru că e greu. Pustiul e ceea ce simți când îți privești trecutul și ești dezamăgit, e ceea ce se întâmplă când te privești în oglindă și-ntr-o clipă de sinceritate îți dai seama că nu-ți place. Pustiul e atât sentimentul de inutilitate, dar și sentimentul de prea multă utilitate. E un teritoriu larg în care e atât de facil să te prăvălești; el e și-n dreapta și-n stânga drumului tău. Poți cădea în el cu ușurință pentru că drumul tău e o sfoară suspendată pe care trebui să-ți ții echilibrul. Orice pas greșit, orice ezitare, orice eroare, chiar și una foarte mică, te aruncă fără milă în pustiu. Iar pustiul e cel fără de indicații, un teritoriu vag în care nu există stânga, dreapta, înainte sau înapoi. Pustiul n-are puncte cardinale, n-are bine și n-are rău. Are aceeași constituție indiferentă, același peisaj anost. În pustiu nu mergi niciodată în „direcția bună” pentru că nu există nici „direcție” și nici „bine”. În pustiu n-ai cum să mergi pe „calea greșită” pentru că, se asemenea, nu există nici „cale” și nici greșeală. Pustiul e plat, fără forme de relief și fără nimic în el. Pustiul e nimicul în care nu poți săvârși decât nimicul și-n care nu poți deveni decât sclavul închipuirilor tale. Totul în pustiu e „Fata Morgana”. În pustiu nu poți decât rătăci și de-aceea singurul sentiment care te încearcă acolo e cel al inutilității.

Cel mai mare pustiu e cel din tine, cel care pornește de la un fir de nisip șicare se dezvoltă peste noapte la dimensiunile obsedante ale unui deșert. Când pustiul ți se instalează în suflet o face tiptil, ascuns precum un hoț. Intră prin orice crăpătură de neglijență și, de fiecare dată, își găsește terenul fertil pe care să-l secătuiască transformând totul, ca prin farmec, într-un deșert obsedant, uniformizator, fără sens, dar plin de iluzii și șabloane care apar și dispar în vraja Morganei. 

De cele mai multe ori și cel mai uzual e să nu percepi pustiul, deșertul în care te cufunzi. Asta pentru că prezența sa atât de obsedantă te face să nu-l observi, să uiți, în mod paradoxal, de existența sa. Fiind atât de uniform, atât de identic prezent, indiferent de punctul înspre care privești, el dispare lăsând locul iluziilor pe care le percepi. Și-așa devii inconștient de prezența sa, pierzându-te în lumea iluzorie a scornirilor sale și care, până la urmă, se dovedesc a fi propriile tale scorniri, facilitate doar de prezența sa. În timp ce inconștientul orbecăie cu speranță după una sau multele false sclipiri, cel conștient nu are parte de o soartă mai bună. El vede deșertul, e obsedat de uniformitatea sa și, mai mult, e disperat de pierderea acelei căi care era singurul sens coerent. Acea „sfoară suspendate pe care trebuie să-ți ții echilibrul” e singura cale dreaptă, curățată de tot ceea ce înseamnă deșert, e singura coerență într-un ocean de incoerență, singura „șosea” care pleacă de undeva și merge către o destinație. În rest toate sunt iluzii. 

Tocmai de aceea omul care orbecăie prin deșert, conștient și obsedat de existența acestuia și, mai ales, de pierderea drumului, împărtășește cumva același destin tragic cu cel care orbecăie. E fals să crezi că omul a fost alungat din Rai undeva la începuturile istoriei. Mâncatul „mărului otrăvit” și „izgonirea din Rai” sunt elemente ale destinului fiecăruia. Drumul era „Raiul” nostru pământean, în timp ce deșertul, pustiul pe care vi l-am descris, este pământul pe care suntem alungați pentru păcatul nostru de a pune la îndoială „acea sfoară subțire” care ne asigura că venim dinspre ceva și mergem către o destinație sigură, corectă. Disperarea celui care-și dă seama de existența deșertului este, în sine, un fapt tragic. El e conștient că e pierdut, că fiecare pas, indiferent în ce direcție e făcut, e un pas greșit. Pentru că însuși deșertul e o eroare, un tărâm al pașilor greșiți. Și întrucât e așa, devine logic că este imposibilă existența unei căi de ieșire. Sau, ca să fiu mai corect, e imposibilă ieșirea din pustiu pe cont propriu. Ești prea mic pentru un pas atât de mare. Aparent, cel conștient e mai aproape de ieșire deoarece, cel puțin el înțelege unde se află, în timp ce acela care orbecăie pare a nu avea nicio șansă. De-aici apare suficiența celui conștient, suficiență care nu-i nimic altceva decât o altă iluzie a pustiului, una care-l ține legat de pustiu precum o ancoră mult prea mare și grea ține locului o biată bărcuță care-ar vrea să găsească un liman.

Adevărul e că ieșirea din capcană nu ține de tine, cel captiv, ci de-o minune care i se-ntâmplă - în egală măsură - atât celui care orbecăie, cât și celui care e conștient de prezența pustiului în care-a fost prins ca într-o capcană. Ieșirea ți se oferă, e cu adevărat o minune modul în care se petrece deoarece nu doar poarta de ieșire ți se arată clar, dar și mintea ți se limpezește astfel încât să poți face conștient alegerea. În timp ce unul alege întoarcerea pe drumul cel drept, altul are de îndată regretul „pierderii” deșertului și se autoiluzionează că poarta de ieșire care i se arată e o altă iluzie a deșertului, refuzând conștient ieșirea din acel iad.

Mi s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Era o viață „vibrantă” pe care-o trăiam în iluziile care-ți cresc de la o zi la alta. Simțeam că sunt „nelimitat” cufundându-mă în lumea iluzorie în care orbecăiam. Știam că sunt „centrul”, că toți ceilalți mă observă și și-ar dori să fie ca mine. Cine nu și-ar dori ca, la o vârstă atât de fragedă, „să reușescă în absolut toate direcțiile”? Să ai dintr-o combinație mai mult decât a avut un om normal în toată viața sa? Și, mai mult, să ai totul fără niciun efort, de parcă întreg universul ar complota pentru a-ți face pe plac? O lume minunată în care „provocările” erau atât de mari cât le dădeam eu voie să fie pentru a mă ridica de fiecare dată deasupra lor. Iată învingătorul perpetuu, iată-l pe „cel care știe”. N-o să dau mai multe detalii pentru că n-are niciun sens să pierd timpul. O să vă spun doar întâmplarea. S-a făcut în așa fel încât, după o noapte lungă din care aproape nu mă trezisem, să mă urc la volan alături de două „ispite”. N-aveam niciun țel. Ne-am urcat în mașină pur și simplu, pentru a merge spre nicăieri. Și-am mers absolut aiurea, înghițind sute de kilometri fără a ști de ce-o fac. Eram amețit de băutură și sevrat de viața pe care-o duceam. Brusc mi s-a făcut sete, o sete nebună. Era logic, după cât băusem părea că nici un fluviu nu mi-ar putea satisface setea. Și, pe măsură ce mergeam, în ciuda faptului că mă uitam cu disperarea după un magazin, benzinărie sau o fântână, acestea refuzau să apară. La un moment dat, una dintre fete mi-a spus că, undeva în dreapta, e o fântână. Nu mai știu exact dacă spusese pentru că știa sau văzuse ceva pe un indicator. Eram confuz. Așa că am luat-o mecanic pe drumul din dreapta. Un drum de țară pietruit și cu hârtoape, punând la încercare suspensiile mașinii. N-a durat mult, după vreo 500 de metri am văzut izvorul: frumos întreținut, cu apa căzând cristalină. Aproape că am avut impresia că voi sorbi tot izvorul, atât îmi era de sete. N-am apucat să iau decât o gură. Apa ajunsă în stomac mi-a provocat o ciudată amețeală. M-am așezat lângă izvor pentru a mă liniști. Fetele au plecat să viziteze „locul”. Rămas singur îmi muiam vârful degetelor în apă și-apoi îmi atingeam fruntea, ochii, obrajii. Treptat mi-am revenit. Am băut apă cu guri mici și am simțit cum amețeala dispare ca prin minune. M-am așezat din nou pe băncuță pentru a le aștepta pe fete. Între timp a venit cineva cu o găleată pe care-a pus-o să se umple. Se uita ciudat la mine, cu niște ochi mari și liniștiți. Mă simțeam jenat. Știam că se uită la mine, dar nu înțelegea de ce. L-am ignorat până când m-am întors spre el. Într-adevăr, se uita la mine, dar cu o liniște și seninătate rezervată doar câtorva semeni de-ai noștri care par a trăi în altă lume. Era de-o seamă cu mine, poate cu vreo 5-7 ani mai în vârstă. „Ce-ai, de ce te uiți așa la mine?”- l-am întrebat nedumerit. El m-a privit în continuare la fel de liniștit și, după un scurt moment de tăcere, mi-a răspuns printr-o întrebare: „Nu-i oare păcat să-și bată dracii joc de tine într-un asemenea hal?”. 

Am avut sentimentul pe care-l are cel ghilotinat în fracțiunea de secundă de dinaintea iremediabilului. Omul acela stârnise un ecou asurzitor în mine. Între timp găleata s-a umplut, m-a salutat urându-mi numai de bine și s-a îndepărtat spre locul din care se întorceau, tăcute și marcate, fetele pe care „le închiriasem”. Ne-am întors de-acolo în tăcere. Niciunul dintre noi n-avea chef de vorbă. Am lăsat-o pe fiecare dintre ele acasă: una în Militari, cealaltă în Piața Rosetti. De-atunci n-am mai văzut-o pe niciuna, la fel cum nu mi-am mai văzut viața de dinainte. Aceea a fost ieșirea mea din pustiu. Iar pustiul meu aveam să-l reîntâlnesc, mult mai târziu, perfect descris de un înțelept: „Când frânele simțurilor conducătoare slăbesc, îndată se stârnește răscoala patimilor și se mișcă lucrarea simțurilor supuse acestora. Pornirea dobitocească a acestor simțuri dezlegate  din lanțurile înfrânării e prinsă de pricinile patimilor și paște în ele ca în niște pășuni aducătoare de moarte. Aceasta cu atât mai mult cu cât dezlegarea se prelungește mai multă vreme. Căci pornirea aceasta nu rabdă să fie oprită de la împărtășirea de cele pe care le dorește prin fire, o dată ce a fost slobozită din frâne”.

De ce v-am spus toate acestea? Pentru că a devenit obsedantă întrebarea pe care-o primesc la fiecare articol pe care-l scriu:  „ce-i de făcut?”. Mulți mă acuză că descriu totul perfect logic, în cele mai amănunțite detalii, dar că refuz să dau soluții. Îmi pare rău, soluția n-o am eu, ea e veche de când lumea. Eu unul nu fac altceva decât să vă descriu „mașinăria infernală” pentru a înțelege logic ce e de înțeles și pentru a vă forța cumva să nu mai alergați după iluzii. Fata Morgana nu există, de-aceea nu trebuie s-o mai urmați! Ținta pe care trebuie s-o aveți în vedere e una singură: ieșirea din pustiu. Abia după ce veți reuși asta - desigur, nu prin forțe proprii - vă va redeveni clar drumul și direcția. Atunci totul se va limpezi și veți înțelege singuri, fără să vă mai explice nimeni, de unde venim și încotro mergem. Și, până la urmă, asta e singura chestiune care cotează cu adevărat. Gândiți-vă bine la ceea ce v-am spus și poate veți constata singuri că e păcat să lăsați dracii să-și bată joc de voi, mai ales acum, când hoardele de draci umblă libere, la vedere, cu o vivacitate care nu semnalizează nimic bun!

31 de comentarii:

  1. Articolul asta a zugravit perfect cativa domni si doamne care isi refuleaza frustrarile de tot felul,sexuale,menstruale,familiale, de la locul de munca sau sociale aici in comentarii inepte si insipide.
    Articolul asta,este o imagime im oglinda a societatii de azi,si a indivizilor de maine.
    Ce e de facut? Un mare reset mondial.
    Ah. Nu-mi sariti in cap ca nu vorbesc de resetul lui Schwab sau a lui Faucci.
    Nu. Un reset adus de un razboi mondial sau de o nenorocire mondiala . Covidul.nu se pune. Ca este o facatura ordinara.
    Stiu,suna nebuneste,si voi fi taxat de keyboardwarriors de aici,dar numai asa scara valorilor se va restabili. Scara adevaratelor valori,nu a falselor valori de acum.
    Astfel,barbatul va deveni din nou barbat si nu Conchita Wurst in toate fazele ei,femeia va deveni femeie si isi va relua locul in familie,muncitorul va fi retribuit cum trebuie,birocratimea va fi redusa,natura isi va reveni,elita va fi elita adevarata si nu din carton, respectul se va acorda celor care il.merita,si asa mai departe. Stiu ,pare utopic si putin comunist,dar nu asta e intentia mea.
    Pur si simplu,lumea asa cim.e acum nu mai e ,,sustenabila,, ca sa folosesc un cuvant la moda.
    Autorul acestui bloc,predica din pacate in pustie ca vechii apostoli...spine adevaruri dar nu sunt urechi sa il auda...
    Anul asta va fi unul cel putin interesant. La scara istoriei as zice ca e un nexus un nod din care nimeni nu stie in ce directie va iesi cursul ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Convins că și eu greșesc judecând și etichetând semenii, nu pot să nu observ că, de ceva timp, pe blogul domnului Diaconu, au apărut dispute contradictorii. Așa cum am spus, am aceeași pornire lăuntrică, sunt reactiv și nu sunt de acord cu unele comentarii. Încerc însă să caut argumente prin care aș putea determina ca „ceilalți” să înțeleagă de ce gândesc diferit. Și, chiar dacă nu reușesc să schimb ceva în modul celorlalți de a vedea lumea, măcar îmi limpezesc „mintea”: Și fac asta și în viața de toate zilele, cu cei din viața mea. De multe ori, fără succes, exemplul cel mai dureros fiind blocajul primit de câteva luni de la fiica mea pentru că nu accept să mă vaccinez cu varianta ARN mesager și nici nu port mască...Inițial, am fost foarte afectat de reacția ei. Acum m-am liniștit și, tot ce fac, este să mă gândesc la ea cu iubire și lumină, și, așa cum simt eu că este bine, să mă rog. Cred că toți suntem afectați de ce se întâmplă în jurul nostru, cu viața noastră. Însă, după părerea mea, tot ce putem face este să nu mai ascultăm zgomotul „minților” noastre și să încercăm, fiecare așa cum înțelege și poate, să ne ascultăm inimile. „O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!”

      Ștergere
    3. Mercy, daca se va intampla vreun razboi de orice natura,nu avem de unde sa stim,insa de ce sa asteptam solutia de la un razboi? De ce sa ne scuturam de raspunderea propriei decizii de a ne trezi?

      Ștergere
    4. Absolut de acord. Dar raspunsul este dureros de simplu...pt ca nu avem puterea de a o face..

      Ștergere
    5. Mercy,de ce vrei reset mondial când tu ești unic? De ce nu te resetezi singur? ,,Faceți-le oamenilor ce vreți să vă facă și ei vouă!" Iată filozofia de viață propusă de Isus, care te scoate din confortul egoismului propriu și te obligă să te raportezi la ceilalți.

      Ștergere
    6. Mercy,asa sa fie? Si eu am avut un punct de cotitura cu 6 ani in urma,cand totul se ducea in jos. Atunci a fost un om care mi-a intins o mana.m-am agatat de ea cu deznadejdea aluia ce vede ca se duce la fund. De fapt,imi intindea altcineva acea mana,dar nu asta e discutia. Asa cum spune si Dan, avem nevoie de ajutor in aceasta trezire,insa tine de noi sa il acceptam sau nu.

      Ștergere
    7. Aveti grija sa nu va pasca DEPRESIA baieti si fete mari ! Resetul ar trebui sa fie ceva intim , nu un razboi ! Stiu ca acestea sunt inevitabile dar ele reseteaza forme nu fundamenturi . Problema e in ADN-ul nostru corupt, avem in noi gena rautatii , unii si-o inhiba partial altii deloc . Vrem sa acumulam lucruri materiale mult peste necesarul unui trai decent ,limita normalului e ruginita nu e se mai vede data fabricatiei .Am evoluat spre bine cumva in ultimii 5000 ani in domeniul spiritual? Eu cred ca nu , doar poate cazuri particulare !

      Ștergere
    8. Mercy o grămadă de Unknown îți răspund și ție! Cre'ca au pus fomeile ochii pe tine... 😬

      Ștergere
    9. Ce sa fac...ma,,iubeste fomeile si e moarte dupe mine,,...

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ,Sistemul de invatamant bazat pe competitie intre copii este daunator.,,??
      Civilizatia insesi s-a creeat pe competitie. Competitia a cernut valorile de non valori.
      In epoca de piatra masculul cel mai competent a dus mai departe genele. Gene puternice.
      Competitia incurajeaza munca. Incurajeaza creeatia.
      Exista un experiment facut dd un mare profesor prin state.
      Exact pt a demonstra ca egalitarismul distruge valoarea.
      Ce a facut? In mare, a facut medua notelor la lucrarile de control si a notat cu media toti studentii. Ce a rezultat de aici? Cei buni ,de 10 au vazut ca oricat muncesc ,iau tot 5.
      Cei slabi si lenesi au vazut ca nefacand nimic,iau o nota mai mare decat merita.
      Rezultatul direct si imefiat a fost caderea drastica a calitatii studentilor.

      Ștergere
    2. Iaca si povestea mea: http://www.cunoastelumea.ro/lectia-despre-socialism-data-de-un-profesor-propriilor-studenti-memorabila/

      Ștergere
    3. Mărie tu fără jigniri nu poți? Sau să-ți zic pe numele adevărat? Zii! Nat.

      Ștergere
  3. Nu spun decat atat: in lipsa argumentelor,un om.mic nu gaseste decat jigniri si injuraturi.
    Un om.mic care se crede mare. Mare suflet,mare om,mare caracter mare inima.
    Frustrarile refulate,chiar si pe blogul cuiva,par sa ne faca bine la psihic. Doar par.
    Mai bine,frustrarile ar fi rezolvate. Ar fi mai multa lume fericita.
    In alta ordine de idei,reducerea la prisma habotniciei religioase sau de orice alta natura,nu e decat o reducere,nu un panaceu universal...
    Viata e numai una,si,momentan nu s-a intors nineni sa confirme ca mai exista ceva dupa. Stiu,imi cei da in cap cu teoriile pe care le reiei obsedant si agasant aici,la fiecare articol,dardovezi nu prea ai.
    Sunt frunoase teoriile,viata de apoi,karma,reincarnarea,(care inainte de conciliul de la Niceea exista in textele biblice) dar cum spuneam,nu s-a mai intors nimeni.
    Si daca tot vorbim de tipare,nu ma fa sa iti pun etichete. Cum faci tu dupa ce ai schimbat doua contre pe internet cu mine.
    Nu ai idee cat esti de departe de adevar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda. Habotnic are alt sens. Panaceul e universal prin definiție. Face, nu fă. Diacriticile ar da mai bine la... argument. Sau virgula la locul ei, măcar ocazional. Dicționarul, băiete, dicționarul! Nici manualul de română n-ar fi inutil, dacă mai poți da de unul dinainte de epoca Esca.

      Ștergere
    2. Aia era.Asteptam un corector de net.Ca e plin si din astia.
      1,,panaceu universal,, o fi o compozitie incorecta gramatical,dar este uzitata.
      2.Habotnic este cu dictionarul in fata ceva putin diferit,dar,de asemenea se foloseste in limbajul uzual.Si s-a inteles foarte bine la ce ma refer.
      3.Diacriticele nu le pun d elene.
      4.Virgula cu spatiul aferent este destul de greu de urmarit pe telefon.
      Alte critici dom` parfesar,mai aveti?
      Ca sa ma repet: UMBERTO ECO!
      Citi-l dom parfesar. Lasati lectiile de gramatica mai la urma.Daca aveti argumente,combateti-ma .Daca nu,jignirile oricum ma lasa rece.
      Nu scriu aici din frustrarile pe care le emanati unii dintre voi,ci pur si simplu imi expun parerea.
      Acum,ca parerea mea nu corespunde cu a cenzurii feisbuciste,asta e partea a doua.

      Ștergere
  4. Da, ai dreptate. Însă, recunoaște, că ți-a plăcut „să bagi bățul prin gard”! Și, crede-mă, zâmbesc când îți scriu acum, pentru că, într-un fel, mă recunosc în tine. Și, deși este posibil ca doamna Maria-Aurelia să fie deranjată, cumva, mă regăsesc și în comentariile dânsei...Deși, nu sunt omul care să vrea să împace și capra, și varza!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici un bat prin gard. Dar,sunt satul sa vad atatia ,,docti,, si experti in toate,pe net,mai putin in viata lor. Intotdeauna,oamenii de slaba calitate tin mortis sa arate lumii ce valorosi sunt ei si sa dea lectii

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Dan Diaconu, se pare că le-ați experimentat pe toate de la extaz la agonie. Totuși, lumea în care trăim nu este un pustiu.Este atât de colorată, atât de diversă iar viața prea scurtă ca să avem când să ne plictisim.Suntem ființe cuantice și chiar ne tragem din Adam și Eva alungați din Paradis. Iar fructul oprit nu era otrăvit. Dimpotrivă, era bun de deschis mintea. Mulți o înjură pe Eva dar fără ea mai cunoștea Adam gustul furtului interzis? Curios, în Grădina Edenului se afla și pomul vieții dar cei dintâi oameni nu au fost curioși să-i cunoască gustul. Pentru că nu aveau habar ce înseamnă să mori.Sau pentru că șarpele biblic nu-i voia nemuritori.Alungarea din Rai a fost dreaptă, a fost corectă! Oamenii aveau libertatea să vorbească cu Creatorul lor direct, față în față, nu prin intermediari.Poate că scopul interdicției era să trezească dorința de cunoaștere a omului dar nu fără Dumnezeu. Toată știinta vine de la Creator, deci este nevoie să bați la porțile cunoașterii ca să afli lucruri. Eva a luat-o pe scurtătură pt.că potrivnicul lui Dumnezeu a trezit eroul din ea, iubirea de sine mai presus de ascultare. ,,Veți fi că Dumnezeu cunoscând binele și răul." Iată că nu este așa. Degeaba cunoști răul dacă nu-l poți controla. Să nu ne plîngem deci că ne aflăm în această închisoare ca să învățăm ascultarea de PORUNCI! Slavă Domnului că sunt numai 10! Și nu suntem singuri în acest experiment planetar. Și știm că vom fi extrași la timp din această închisoare în care a transformat diavolul pământul. Pustiul este doar în cei care alungă lumina dinlăuntrul lor. Trebuie să se împlinească numărul neamurilor, adică numărul celor 144 de mii de copii aleși dintre fiii oamenilor din toate națiunile. Greu se fac oamenii oameni.A trebuit să ajungem la 7 miliarde de suflete ca să poată alege Dumnezeu 144 de mii de miniștri cu care va guverna Fiul Său peste națiuni. Să nu lăsăm pustiul să ne ucidă credința! Trebuie să trăim normal pînă în ultima secundă din ultima zi. Dezamăgiți, trădați, însingurați sau împliniți. Știm că există o lume perfectă și că depinde de noi ca să ajungem acolo.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acum, pe INEDIT tv se dă în reluare o emisiune excepțională : cu Mencinicovschi, Dumitru Ctin Dulcan, despre VIAȚĂ DINCOLO DE MOARTE.

    RăspundețiȘtergere
  8. AM SCRIS: fructul oprit și eroul din ea, nu eroul.

    RăspundețiȘtergere
  9. :) Exceptional text! Ma incanta dar si doare.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ehei domnule Diaconu ,incerci sa ajungila acea portita a fiecaruia dintre noi la care bate El.Matale i ai deschis cred eu dar nu vrei sa ne spui de frica de a nu fi inteles prost.Prin trairile dumitale am mai trecut si noi.Sunt multi care simt ca dumneata si care si au gasit un pic de liniste sufletesca raspunzand la apelul Lui.Te fericesc domnul meu pentru ca ai avut ochi cu care ai vazut urechi cu care ai auzit si inima cu care ai simtit

    RăspundețiȘtergere
  11. Am putine bloguri si site uri pe care le citesc zilnic sau cand am timp,iar pe al gazdei noastre il stiu de 5 6 luni dar rar mi a fost dat sa citesc un articol asa de ortodox ca acesta.L am recitit si daca nu ma insel ultimul citat este din invataturile sf Paisie de la Neamt .Imi pare a fi stilul marelui sfant rus .Il chema Velicicopski.Si astfel am recitit si comentariile de mai sus .N as vrea sa se simta cineva jignit dar pt domnii si doamnele care discuta prin argumente biblice as sugera o lectura a unor carti ce explica mai pe intelesul nostru ,al oamenilor moderni,cartea cartilor Este vorba de "Izvorul rautatilor "scrisa de Nicodim Mandita si "Facerea lumii"de arhimandritul american fost profesor universitar Serafim Rose.Multe lucruri neclare din istoria biblica a omului vi se vor deslusi.Incepand cu crearea lui Adam si terminand cu nasterea Dlui Iisus Hristos.Poate atunci mai multi dintre noi vor intelege ca viata noastra incepe cu adevarat abia cand am murit .Nu degeaba dacii plangeau cand li se nastea un copil si se bucurau cand le murea cineva drag.

    RăspundețiȘtergere
  12. Va citesc de 2 ani foarte bun articolul dv raspuns la toate intrebarile nebune pe care le traim VA MULTUMESC

    RăspundețiȘtergere
  13. Deși există (poate prea) mulți oameni care afirmă direct și conștient că și dacă Iisus însuși le-ar apărea în cale nu ar avea nicio ezitare să-l omoare dacă le-ar contrazice ideologia - ma refer în special la comuniștii care au instaurat regimul ateist în România postbelică, dar pun pariu că și astăzi s-ar găsi astfel de specimene - sunt de părere că mulți oameni au experimentat fenomene de tip supra-natural, așa cum descrie articolul d-lui Dan.

    Fie că este un moment de iluminare, fie o decorporalizare, ori teofanie, de-a dreptul, acest fenomen, care nu vine din Sinele individului, oricât de evoluată conștiință ar avea, acea experiență personală, care te schimbă în mod categoric și ireversibil, este imposibil de explicat celorlalți. Cine a trecut prin asta te va crede fără chiar a-ți auzi povestea detaliată, iar cei împietriți în materialismul dialectic te vor eticheta, în cel mai bun caz, drept mistic, habotnici, dacă nu chiar primitiv, împotrivitor al noii civilizații umane supratehnologizate care stă să se nască.
    În orice caz, sunt de acord cu dl. care mai sus spunea ca nu avem putere de a ne schimba, în sens al evoluției spirituale, nici pe noi înșine, cu atât mai puțin comunitatea în care trăim. Adaug doar: fără sprijin extern!

    RăspundețiȘtergere
  14. 10 puncte plus pentru articolul de astăzi!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cum pot scrie unii cu Unknown? Eu de ce nu pot?

    RăspundețiȘtergere