Se poate ceva mai grande?

E bine și frumos să te oprești din drum și să te uiți la un faliment teribil precum cel al Evergrande. Este, de asemenea, extrem de interesant ca, după ce s-a dărâmat coșmelia, să te trezești vorbind și înfierând tovărășește. Într-un anume aspect, e uman. Dar altfel e fix o frecție la un picior de lemn. De ce e simplu: pentru că dacă aveai puțină minte vorbeai înainte de asta, nu după. 

Și chiar dacă vorbești după, aș adăuga eu, cel puțin apucă-te și spune chestii interesante, care nu s-au spus. Dacă te apuci să repeți la infinit aceeași aberație pe care ți-au servit-o „influencerii”, te numești prost. Sau tefelist, că doar tot aia e! Spre exemplu, e un aspect la care nu s-a uitat nimeni. 

Pentru a te putea lista la Bursă, pentru a putea emite obligațiuni și chiar pentru a putea funcționa trebuie să îndeplinești anumite condiții. Una dintre ele - esențială de altfel - este aceea de a nu face fraude. Știu că poate ați pufnit în râs, dar m-am gândit să vă ofer câteva elemente din practica celor de la Evergrande. Luați-le cu ușurelul, rumegați-le, și nu părăsiți lectura înainte de final deoarece nu fraudele de la Evergrande reprezintă obiectul acestui articol. Dar mai întâi să vedem elementele care ne interesează.

1. Utilizarea de falși parteneri de capital(finanțatori) pentru proiecte individuale. De ce falși parteneri? Pentru că, în realitate, existau stipulate în contractele de finanțare obligații din partea Evergrande de răscumpărare a imobilului finanțat de către „investitor”. Așadar, investitorul era de fapt un creditor al companiei, dar era botezat investitor pentru ca gradul de îndatorare al companiei să fie ascuns.

2. Lichiditățile raportate de Evergrande sunt false. Numerarul pe care îl raportează compania este fals, iar asta se vede din faptul că randamentul obținut de Evergrande din numerarul din bănci este mai mic decât dobânda practicată de băncile chinezești.

3. Evergrande și-a supraevaluat portofoliul de investiții imobiliare. În absolut toate rapoartele sale, compania a supraestimat grosolan investițiile sale și astfel a scos din pix un profit absolut fals.

4. Compania a falsificat în absolut toate situațiile costurile reale de dezvoltare a proiectelor sale. În modul cel mai grosolan, anumite costuri le-a contabilizat ca investiții.

5. Creanțele sunt falsificate. În mod cu totul nejustificat compania le-a înregistrat în conturi fara sa le poată demonstra.

Probabil vă gândiți că toate aceste elemente sunt de acum. Aiurea. Am citat din raportul „Citron Research” din ... 2012. Un alt element însă este menționat în raport, anume: „Meanwhile, Evergrande’s auditor, PricewaterhouseCoopers (Hong Kong office) has continued to provide an unqualified opinion”. Cu alte cuvinte, în ciuda evidențelor, cei de la PricewaterhouseCoopers s-au făcut că plouă. Mai e ceva: autorul raportului a fost pedepsit cu o interdicție de 5 ani pe bursa din Hong Kong pentru ... răspândirea unui raport fals. Foarte mișto. Doar că omul n-a făcut altceva decât să spună adevărul. 

Ideea e simplă. Nici nu poți să respiri în lumea financiară dacă nu ești auditat. Pentru o firmă ca Evergrande, auditul e obligatoriu și, mai mult, costă o căruță de bani. V-ați întrebat însă de ce la capitolul audit dați doar de câțiva șmecheri indiferent unde v-ați afla? Acum sunt doar patru giganți: Deloitte, Ernst & Young, KPMG și PwC. Până în 2002 erau doar cinci, adică se mai adăuga defunctul Arthur Andersen. Până în 1998 au fost șase, adică mai era și Coopers & Lybrand, care a fuzionat cu  Price Waterhouse(de aici denumirea curentă a companiei). Mă rog, mă opresc aici cu istoria. Ceea ce trebuie să înțelegeți e că avem de-a face cu un oligopol pe piața serviciilor de consultanță. Și, după cum probabil ați remarcat, mahării ăștia sunt extrem de puternici. 

Imaginați-vă ce conexiuni are PwC în China dacă autorul raportului menționat a fot eliminat de la tranzacționare. Ciudat, nu-i așa? De unde vin aceste conexiuni? Pentru mine e simplu de înțeles întrucât am ochi să văd. Trebuie doar să vezi cine se află pe lista lor de angajați la nivel de top. Peste tot în lume, în filialele locale, sunt angajați oameni cu conexiuni puternice la sistemul subteran al statului respectiv. Iată și motivul pentru care unul care a călcat pe bec semnalând adevărul încă din 2012 a fost pedepsit exemplar. 

Doar că ceea ce au observat cei de la Citron, atunci era într-un stadiu incipient față de muntele care e acum. De atunci toate potlogăriile au fost rostogolite și s-a ajuns la ceea ce vedem acum. Privind retrospectiv putem constata că megafrauda respectivă s-a făcut cu binecuvântarea auditorului. Mai mult, ca să fie treaba treabă, în reportul Citron Research se specifică, între altele, faptul că fraudele contabile comise de Evergrande au fost evidențiate și de autoritățile financiare chineze. PwC însă n-a văzut nimic!

Pentru a investi în obligațiunile sau în acțiunile companiei, investitorii profesioniști iau ca reper raportul de audit. De aceea raportul celor de la Citron n-a contat. Cum n-a contat nici raportul celor de la GMT Research din 2016, atunci când cei de-acolo spuneau că firma este, din punct de vedere tehnic, falită!

Acum ne-am trezit cu o mega-bombă explodată. Abia acum s-au prins că activele imobiliare ale companiei sunt compuse din imobile neconstruite în proporție de 60%. Sau că firma a fost împrumutată la costuri exagerate de entități offshore al căror acționare e fondatorul companiei sau membri ai familiei acestuia. Sau că Evergrande a investit în activități aflate în afara domeniului de bază, precum alimentație publică sau ... asigurări - activitate aflată acum sub investigare.

Urlă toți marii investitori internaționali că-și pierd banii, dar uită că nu Partidul Comunist Chinez e de vină, ci tocmai coada lor de topor, auditorul companiei. Dacă toți acești așa-zis profesioniști ai banilor ar fi luați la bani mărunți, n-ar mai rămâne nimic din capitalismul de cumetrie al lumii. Evergrande e un mic ciot din întreg aisbergul. Dacă ar fi luate la bani mărunți toate mizeriile de pe bursele americane, s-ar observa exact aceleași practici, cu unica diferență că acolo nu există „participanți onești”, ci mașini de tranzacționare ale Guvernului care mențin totul la un anumit preț, mimând piața liberă. 

Prin falimentul Evergrande se poate demonstra că, totuși, la chinezi, mai funcționeaz o brumă de capitalism adevărat, în timp ce în țara capitalismului totul e un fake. Fapt cu adevărat hilar dacă ținem cont de realitatea din teren, anume aceea că China e totuși o țară comunistă! Dar suficient de capitalistă dacă s-au dus acolo toți păduchii financiari ai hegemonului.

P.S. Sunt mulți cei care îmi reproșează că anumite fenomene pe care le intuiesc și le scriu nu s-au îndeplinit încă. La fel probabil le-au reproșat și celor de la Citron și uite că abia acum li s-a dat dreptate!