sâmbătă, 16 octombrie 2021

Un martir aproape uitat


În vremurile acestea, în care simțim că se instaurează teroarea și în care prigoana asupra noastră devine din ce în ce mai mare, e nevoie mai mult ca oricând să descoperim esențele tari ale acestui popor. Sunt ferm convins că e singura cale prin intermediul căreia vom înțelege ceea ce ni se întâmplă și, în același timp, ne vom găsi resursele necesare rezistenței.

Faceți așadar cunoștință cu Sandu Tudor. Sau cu monahul Agaton. Sau cu Daniil de la Rarău. Iată numele pe care le-a avut cel care s-a numit Alexandru Teodorescu.

În 1945, la Mânăstirea Antim, Sandu Tudor se întâlnește cu Ivan Kulîghin - duhovnic al mitropolitului Kievului, eliberat la Rostov de armata română. Din această întâlnire se naște „Rugul Aprins”, una dintre cele mai profunde mișcări de rezistență prin credință. 

Dinspre est venea flacăra ucigătoare a comunismului, în timp ce mâna de oameni care se întâlneau săptămânal la biblioteca Mănăstirii căutau o rezistență prin credință. Și ce credință! Pe la Rugul Aprins au trecut atâtea personalități încât, cu ochii de acum, nu-ți poți imagina nivelul și profunzimea la care se ajunsese. Vă voi enumera doar câțiva dintre cei de-acolo pentru a vă face o idee: Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, Bartolomeu Anania, Arsenie Boca, Vladimir Streinu, Anton Dumitriu și mulți, mulți alții.

În 1948, Rugul Aprins intră în ilegalitate. Părintele Kulîghin e arestat și trimis în URSS unde va primi 25 de ani de muncă silnică și unde, de altfel, i se pierde urma. După intrarea în ilegalitate membrii grupului încep să fie arestați. Sandu Tudor preia de la părintele Kulîghin misiunea de a menține „Rugul Aprins”. Este însă arestat în 1950 și condamnat la 5 ani de muncă silnică. Ieșit din pușcărie se retrage la Mănăstirea Rarău, unde este hirotonit cu numele Daniil. Duhovnic îi este cunoscutul(mai târziu) Cleopa Ilie. Însă nu pentru multă vreme.

În 1958 au loc cele mai mari arestări. Practic toți cei care trecuseră pe la „Rugul Aprins” intră în pușcărie în urma unui proces sumar. Mulți se întreabă ce mai aveau comuniștii cu ei, în condițiile în care aici se instaurase comunismul. Se pare că Rugul ardea și de asta se temeau cel mai mult. Știau că atunci când omului începe să-i ardă inima, absolut toată ideologia lor se prăbușește asemeni unui castel din cărți de joc. Și chiar se temeau de asta!

Ajuns la Aiud, Sandu Tudor trebuie să îndure torturi greu de imaginat pentru noi, cei din ziua de azi. Din documentarul făcut de Rafail Udriște la TVR, am reținut următoarea mărturisire: „Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuiau să moară - practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât şi după ce au intrat în celulă. Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic alt­ceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise"

În 1962, Sandu Tudor moare, iar trupul îi e aruncat în ceea ce se va numi Râpa Robilor, cimitirul atâtor sfinți, mulți dintre ei necunoscuți. Propaganda isterică de azi caută să treacă sub tăcere toate ororile comise atunci de cei fără de țară, care-și spuneau internaționaliști. Cumva la fel ca globaliștii din ziua de azi, doar de aceea odraslele lor sunt cele care au preluat ștafeta reeducării noastre.

Din fericire scrierile lui Sandu Tudor au fost în mare măsură recuperate. După Revoluție Editura Christiana s-a ocupat în mod deosebit de publicarea scrierilor sale. De asemenea, au mai publicat cărți de-ale lui Sandu Tudor Editurile Anastasia și Eikon. Merită subliniat că cei de la Eikon au o întreagă colecție de cărți de la Rugul Aprins(linkul se deschide acolo). Fac o paranteză pentru a vă atenționa că, în ceea ce privește site-ul editurii Christiana, acesta este foarte nesistematizat, astfel încât, dacă vă interesează ce anume mai e disponibil, puteți urma link-ul către pagina sa de la Librăria Sophia.

Pentru început v-aș recomanda cărțile „Universalism românesc” și „Ce este omul?”. Veți avea astfel o introducere impresionantă în opera acestui martir uitat, dar și o imagine asupra a ceea ce este credința. 

Trăim momente în care teroarea reînvie și își aruncă tentaculele sale infecte asupra noastră. Și-o face din ce în ce mai vizibil. Odraslele torționarilor de atunci vin să ne predea cu forța aceeași ideologie dementă, dar sub o altă mască. Pustiitul Occident va cădea! Șansa noastră este aceea de a ne regăsi reperele spirituale, adevăratele filoane care ne-au hrănit poporul timp de atâta amar de vreme. De aceea, mult prea superficialii „mărturisitori de Facebook” ar trebui s-o lase mai moale cu exteriorizările penibile și să încerce să se conecteze la adevăratul filon care, din fericire pentru noi, încă e viu.

24 de comentarii:

  1. Mulțumesc eroilor neamului românesc pentru tot ce reprezintă și ca au luptat cu datorie pentru unitatea neamului.
    Acum astept o slujba de sfintire a covidului, apoi sfințire a minților conducatoare ale României si sfințirea satanelor întru lumină sa simta dragostea adevărată.
    Cand un astfel de erou acționează până si roboții prind suflet.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru că ai adus în discuție acest subiect. De la ei învățăm rezistenta reală.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aproximativ 3 milioane de victime închise in temnitele comuniste intre 1946 -1963 .800000 din ei au murit.Acestea sunt datele provizorii ale Institutului pt studierea crimelor comunismului.Pentru ce s au chinuit ei ?.Noi nu i meritam ca martiri si înaintașiVorba lui Tutea ... am facut puscarie pt un popor de idioti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, hai sa-i merităm! Si nu ma refer la lupta cu o ocultă nedefinită. Fiecare are oculta din mintea lui. De aceea ne si certam intre noi. Unii ar vrea din nou comunism, uitand ca am fost transformati de catre comunisti in roboti dirijati de la butoane, incapabili sa avem o afacere proprie. E o tara plina de samsari si intermediari lacomi si necinstiti.
      Altii vor in UE, dar sa fim mereu cersetori si slugi fara coloana vertebrala. Altii vor afara din UE, dar nu-si pun intrebarea daca romanii plecati din tara ar vrea inapoi intr-un stat caruia nu-i pasa de oameni. Altii nu mai vor straini in tara, dar nu se uită pe niste statistici, ca sa vada cum romanii au emigrat in absolut toate tarile.
      Sa-i meritam ar insemna sa avem bun simt.
      In Turnul Babel nu există armonie. Numai gîlceavă.

      Ștergere
    2. Oculta e... la vedere.
      Gărgăunii din capul fiecăruia nu-i rezolvă nimeni altcineva decît persoana respectivă.
      "Gîlceava" e necesară dacă aduce idei noi și apar posibile soluții eficiente din ea.
      Nu am fost transformați în roboți de către comunism, dimpotrivă, pe măsură ce se ofilea, plasa se găurea, programarea nu mai ținea. Afacerea proprie, la care s-au îndemnat cu încredere mulți, are succes (statistic vorbind) într-o societate în care regulile nu sunt trucate, într-una în care străinii nu sunt privilegiați.
      Nu vrea nimeni în UE ca cerșetor, doar acceptă minciuna că uite, acuși, nu vom mai fi paria pentru că li se face milă jegurilor din țările tejghetarilor.
      Românii plecați își asumă statutul de străin, iar într-o țară cît de cît închegată străinul nu e egal cu băștinașul.
      Nu mai vreau străini în țară și nu e nicio contradicție logică cu faptul că au emigrat (vorba vine, majoritatea migranți economici) destui români.
      Nu interesează ce vor românii din afară, interesează ce vor românii. Iar românii din statul lor au tot interesul ca acesta să fie funcțional. Criteriile le stabilesc cei ce trăiesc în statul respectiv, opinia celor plecați are un rol cel mult consultativ.
      Apropo, nici meritocrația, nici valoarea individuală luată ca atare nu se identifică automat cu patriotismul și nu conferă niciun drept suplimentar.

      Ștergere
    3. Cu un zimbet printre lacrimi ma gindesc ca nici n-am apucat sa studiem bine perioada ororilor de dinainte de 89 ca a venit al doilea val de data asta TZUNAMI PLANETAR cu o agenda de-a dreptul infernala in fata carei perioada acestor MARTIRI pare a fi o plimbare in parc, ceva de nivelul genunchiului BROASTEI!

      NICIODATA, DAR NICIODATA IN CEI 25 de ANI DE CEAUSISM nu am fost infricosati pentru INTEGRITATEA NOASTRA CORPORALA PRECUM IN PREZENT!

      STREESUL ERA UN CUVINT STRAIN! Munca si serviciul era o a doua familie, asa saraci cum eram, lipsiti, cum ne imaginam noi, de "libertate". INCREDIBIL!!!

      Ștergere
    4. Tu de ce crezi ca era îngrozit părintele Arsenie Boca? Vedea ceva ce nu-si putea explica, pentru ca nu mai trăise ceva asemanator. Diabolicul mascat in culorile curcubeului. Ganditi-va cum a fost modificata matricea energetica a Romaniei de catre toti acesti guru NLP care s-au perindat prin Romania dupa revolutie. Si toate sectele new age.
      Necunoscand internetul,parintele a tradus ceea ce vedea ca fiind ouă picate din cer. Cei mai multi s-au gandit la un nou razboi si bombardamente. Eu ma gandesc la falsele sfere de lumina ce au fost deversate deasupra Romaniei mai ales prin internet. Reprogramarea oamenilor este o munca asiduă. Si necesită multi tâmpiti atrasi in sectele NLP si restul. Si cum faci asta? Folosesti aceeasi metoda folosita de stalinisti: faci multe scoli de " initiere" si atragi cei mai prosti indivizi. Care vor face ce fac toti proștii: introduc virusi informationali in matricea energetica a tarii. Si distrugi poporul spiritual.
      Ai dreptate...Comunistii erau simplu de citit si stiai cu ce te confrunti. Răul imbracat in haine luminoase, vorbind din Scripturi este o otravă periculoasa. Crede-ma, stiu ce spun. Am studiat pe internet toate aceste grupuri. Nici nu ai idee ce pot sa-ti facă! Otravă!

      Ștergere
    5. Eu am fost fericit numai in copilarie in perioada comunista. Pentru ca nu aveam jucarii, dar totul era joacă. Nu eram bogat, dar bogatia mea era campul cu flori, pădurea, fructele, cerul. In adolescenta incepusem deja sa simt dizarmonia limbajului de lemn comunist si minciuna ascunsa in discurs. Cand cresti cu cartea in mână si inveti ca limba ta este atat de frumoasa si armonioasa, limbajul de lemn iti zgarie sufletul.
      Erai fericit in comunism pentru ca erai copil si apoi tânăr. Si tinerii din ziua de azi se distreaza, chiar daca noua distractia lor ne pare uneori absurdă.
      Pe mine nu ma sperie vaccinul cât ma sperie indoctrinarea asta prin TV si internet. Modelul de frumusete feminina siliconat, modelul de frumusete masculina...mai bine tac!
      Nu ma tem pentru integritatea corpului meu din țărână si glod. Ma tem pentru integritatea sufletelor copiilor nostri.
      Parcă am fi un popor de orfani părăsiți cand eram mici de niste parinti inconstienti,lasati sa ne educe nebunii.

      Ștergere
  4. Far de rezistenta in credinta al acestui incercat neam!
    Parinte Daniil, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru poporul roman!

    RăspundețiȘtergere
  5. Slava Sfintilor Inchisorilor, care prin rugaciunile lor ne mantuie si pe noi pacatosii! Puscaria Tg Ocna, Craciunul 1951: Iacov comunistul zise " Sunt impresionat că-ţi poţi cere iertare de la un om care a greşit, care a trăit în greşeală ca în propria sa matcă. Orgoliu? Poate... dar mai degrabă incapacitatea de a cunoaşte adevărul. Acest adevăr m-a revoltat toată viaţa împotriva lui Iisus, dar azi îi descopăr realitatea. Numai satana poate inspira şi întreţine atâta minciună şi ură împotriva adevărului. Voi nu puteţi realiza cumplita dramă pe care o trăiesc în clipele acestea... Eu m-am opus adevărului, or dumneata mi-ai spus adevărul şi niciodată n-ai fost rău cu mine. Eu te-am urât, iar dumneata m-ai iubit, eu am fost în înşelare, dumneata în adevăr. Eu deci trebuie să fiu iertat de dumneata, precum Pavel a trebuit să fie iertat de Hristos. Cred că voi fi şi eu creştin. Doresc să fiu creştin, dar încă nu sunt stăpân pe propriul meu suflet. Vă rog să fiţi îngăduitori cu mine!" https://www.fericiticeiprigoniti.net/targu-ocna/1662-craciunul-anului-1951-in-temnita-de-la-targu-ocna

    RăspundețiȘtergere
  6. "În concluzie, observăm că odraslele celor care făceau parte din criminalul Departament ideologic al Comitetului Central – structură unde nu pătrunsese niciun etnic român până la mijlocul anilor '80, întrucât cei de acolo erau numiţi direct de la Moscova – continuă să traseze căi de evoluţie pentru tineretul patriei. " https://www.podul.ro/articol/15542/exclusiv-interviu-cine-au-fost-cei-mai-mari-criminali-care-au-decis-genocidul-comunist-din-romania-fostul-deinut-politic-ion-varlam-lanseaz-acuzaii-explozive-copiii-criminalilor-in-mas-varfuri-ale-marxismului-de-rit-nou-reeducatori-publici-i-rsfai-ai-tuturor-guvernrilor?fbclid=IwAR19kxn4pM88KznqEUHWMVRi_oj_ZxQR9K21KqfGUPG3mC_t8Fz1FtPXU4U

    RăspundețiȘtergere
  7. Excelent articolul,este bine să ne amintim de trecut pentru a nu repeta greșelile prezentului.Eu consider că astfel de oameni există printre noi care luptă pentru ca rugul viu al neamului românesc să fie viu.Medici, șoferi,brutari, ziariști, țărani,fac ca focul viu să fie în fiecare dintre noi și să rezistăm asaltului unor minorități de toate tipurile care vor supremația chiar calcind pe cadavre.... Și lîngă noi există oameni excepționali care merită să fie recunoscuți și apreciați,care pot da exemple ! Tot înainte,Dan!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In vremuri de razboi total, dus de niste satane hitleriste impotriva umanitatii, oamenii exceptionali sunt numai acei EROII care sunt hotariti sa isi sacrifice vietile pentru a-si feri familia de urgia criminala a satanelor care doresc sa iti ucida copii si nevasta, folosind arme biologice fie sub forma de virusi sau fie sub forma de "vaccinuri experimentale" OBLIGATORII exact ca la Ausschwitz.
      Asa ca intr-o societate condamnata la moarte, oamenii exceptionali sunt NUMAI aceia care accepta provocarea la o lupta pe viata si pe moarte!
      Dar din pacate in Romania nu se vede niciun semn ca ar exista barbati adevarati = exceptionali, ci doar niste carpe cu sula dar fara oua, care nu stiu ce e aia sa fi barbat cu adevarat

      Ștergere
    2. Bine bre ca sunt in hungaria ca nea orban, mare utc ist si avo ist, lingatori de dosuri profi,c'or fi ale ue, sua sau maica rassia. Cum le ziceau englejii "razboinici de cafenea" ce se luptau cu stalpii si halbele si inca n'au gatat de luptat ...

      Ștergere
    3. Mă Ghergheli, de ce îți mai pierzi vremea printre românii fără ouă, du-te mă la hunii tăi!

      Ștergere
  8. Mulțumim! Foarte bun articolul. O tema foarte, foarte actuala.
    Intr-adevăr, aceasta este veritabila coloană vertebrală a neamului nostru românesc: mărturisitorii din temnițele comuniste, sfinții încă necanonizați care au rezistat spiritual tăvălugului marxist și ateist adus de tancurile bolsevice.
    Recomand cu căldură și cartea „Întoarcerea la Hristos” a lui Ioan Ianolide, din care reiese clar puterea extraordinară a credinței noastre creștin-ortodoxe, manifestată în cele mai grele condiții.

    RăspundețiȘtergere
  9. ....istoria se repeta dragilor...fiecare generatie are ingerii si demonii lor...progresul consta in credinta de a pretui viata si omul....nu mai judecati pe altii...fiti voi mai buni, ganditi pozitiv si faceti numai bine....asa schimbam si socetatea

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte bun articolul, dar vreau sa punctez câteva aspecte: martirii din temnițele comuniste au luptat cu fiara comunistă IN CIUDA bisericii, nu datorita ei (vorbesc de instituție, nu de Trupul lui Cristos). Biserica a promovat și promovează o atitudine de supus, de om care așteaptă totul de-a gata întrucât el este neputincios și complet păcătos. Argumentele pentru continuitatea creștinismului mainstream în spațiul numit astăzi românesc sunt foarte șubrede și o privire asupra manualelor de IBOR folosite în facultățile de teologie arată că interpretările puținelor date disponibile până în sec. al X-lea pot fi la fel de bine folosite in sens invers. Martirii din temnițele comuniste sunt, in acest sens, exemple de un posibil creștinism românesc vechi NEsupus, care nu așteaptă la pachet mântuirea sau salvarea de raul cu care s-au confruntat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Prima postare cu adevărat esențială de pe blog. La mai multe

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.