De ce conservatorii nu au nicio șansă

De când s-a inventat așa-zisa democrație ca formă de guvernământ, puterea se împarte succesiv între două forțe: conservatorii și liberalii. În fapt nu există stânga sau dreapta, ci doar aceste două forțe: conservatorii care încearcă să salveze câte ceva din vechea lume și liberalii care spun că sunt cu progresul, cu libertatea și alte rahaturi bune de făcut slogan din ele. 

Ce au făcut liberalii la noi în țară s-a văzut. Doar să ai puțină răbdare pentru a citi istoria. Ce fac acum cu noi, deja se vede. Să pui un retardat președinte și un dobitoc pe post de premier la ce te poate duce dacă nu la un dezastru absolut? Ne-au împrumutat de nu mai avem nicio perspectivă, iar acum se laudă că au „indicatori pozitivi” în timp ce lumea, dacă nu moare prin spitale moare de foame. Iată un mod tipic de  acțiune pentru liberali. Nu vă imaginați că așa ceva se întâmplă doar la noi. Peste „baltă”, în SUA, e același dezastru. Cu singura deosebire că ei l-au găsit pe idiotul din fruntea țării și ramolit.

Culmea e că, în ciuda realităților, pe termen lung cei care câștigă sunt liberalii. În ciuda faptului că cei care reclădesc și pun societatea pe făgașul ei normal sunt conservatorii, după o conducere conservatoare la vot ies liberalii. Care e totuși misterul? E clar că, pe general, oamenilor le merge mai bine în guvernările conservatoare. Comparați cum mergea treaba în timp ce Dragnea făcea jocurile și cum merge acum când e un dezastru absolut. Comparați perioada lui Trump cu nebunia care e acum în SUA. De ce se întâmplă totuși așa?

Într-un fel e simplu de explicat, dacă le vom înțelege modul de acțiune. Conservatorii spun că-ți arată cum să pescuiești și-ți creează condițiile pentru a putea pescui. În ceea ce privește protecția socială, conservatorii identifică anumite categorii defavorizate cărora le asigură ajutoarele necesare. Tocmai această politică e înfierată de liberali la modul pervers. Spun ei că, prin schemele de ajutorare, conservatorii distrug bunul mers al societății. Însă este un mod pervers deoarece, absolut toate schemele de ajutorare fixate de conservatori sunt înlocuite cu scheme de scurgere a banului public spre ONG-uri militante. În final se ajunge la un dezastru: cei care ar trebui să primească bani sunt „săriți” de liberali, în favoarea unor organizații dubioase care primesc bani pentru a țipa cât mai tare. 

Practic, toată confruntarea dintre conservatori și liberali poate fi rezumată la lupta dintre forța activă și forța parazită a societății. Conservatorii susțin că trebuie să muncești ca să-ți câștigi banii, în timp ce liberalii impulsionează parazitismul militant. Iar strategia liberală este întotdeauna câștigătoare deoarece paraziții, atunci când știu că venitul lor depinde de venirea la putere a unei forțe politice, nu fac altceva decât să urle mai cu spor. Uitați-vă la damblagiii urlători de la noi și gândiți-vă doar din ce trăiesc ei.

Un tip aparte de parazit este ceea ce numim „intelectual”. Dincolo de faptul că definiția de intelectual este, în sine, vagă, cei care ajung să se identifice cu această categorie sunt, în esență, paraziți. Un medic de elită nu se va identifica pe sine decât ca medic, nu ca intelectual. Un profesor de elită se va prezenta ca profesor. Fiecare în domeniul său, dacă face ceea ce-i place, se identifică prin meseria sa. După cum se știe, subsolurile fiecărui domeniu sunt populate de o lume pestriță, eterogenă, care nu-și găsește starea niciunde. Ei nu sunt nici în cal, nici în căruță. În profesia lor sunt aproape nulități sau mult prea insignifianți pentru a conta. Simt asta și încearcă s-o vireze către altceva: iată intelectualul civic. Vreți exemple? Uitați-vă la Pleșu: ce rămâne din el dacă dați la o parte „puful” de care s-a înconjurat? Rămân articolele în care-l trage de urechi pe Ponta? Ce „carieră” filosofică are individul? Nu-mi dați exemple din broșurile de valoare zero cu care se umflă. În realitate, întreg Pleșul e un mare nimic. Și el, în ciuda celor care-ar vrea să-mi spună contrariul, se află într-un subsol al domeniului său, îngroșând masa mâloasă a „intelectualilor” militanți. Militanți pentru ce? Ați înțeles ideea!  

Din păcate, oamenii simpli, obosiți de rutina zilnică, ajung să fie infectați de paraziții militanți și sfârșesc în a le prelua propaganda infectă. Și astfel, ajunși la urnă, îi votează pe cei indicați de zona gălăgioasă a societății, adică pe sponsorii paraziților. Fenomenul însă evoluează în timp, în favoarea unui tip de societate în care marea majoritate parazitează deoarece acolo „se trăiește bine”. Astfel parazitismul ajunge o profesie și, în mod logic, se ajunge la disoluție. Adăugați acestei disoluții naturale demența așa-ziselor elite care împing întreaga societate umană într-o fundătură din care efectiv nu va mai exista ieșire. Și uite-așa avem un mix perfect.

Pot conservatorii de aici sau de aiurea să mai rezolve problemele? Sub nicio formă. Curentele cărora le sunt tributari sunt infectate de diverse „neo”-definiții care le golește de sens. Și astfel, dincolo de faptul că adevărații conservatori nu au nicio șansă, nici societății noastre nu-i mai rămâne vreo șansă.