joi, 28 octombrie 2021

Se poate ceva mai grande?


E bine și frumos să te oprești din drum și să te uiți la un faliment teribil precum cel al Evergrande. Este, de asemenea, extrem de interesant ca, după ce s-a dărâmat coșmelia, să te trezești vorbind și înfierând tovărășește. Într-un anume aspect, e uman. Dar altfel e fix o frecție la un picior de lemn. De ce e simplu: pentru că dacă aveai puțină minte vorbeai înainte de asta, nu după. 

Și chiar dacă vorbești după, aș adăuga eu, cel puțin apucă-te și spune chestii interesante, care nu s-au spus. Dacă te apuci să repeți la infinit aceeași aberație pe care ți-au servit-o „influencerii”, te numești prost. Sau tefelist, că doar tot aia e! Spre exemplu, e un aspect la care nu s-a uitat nimeni. 

Pentru a te putea lista la Bursă, pentru a putea emite obligațiuni și chiar pentru a putea funcționa trebuie să îndeplinești anumite condiții. Una dintre ele - esențială de altfel - este aceea de a nu face fraude. Știu că poate ați pufnit în râs, dar m-am gândit să vă ofer câteva elemente din practica celor de la Evergrande. Luați-le cu ușurelul, rumegați-le, și nu părăsiți lectura înainte de final deoarece nu fraudele de la Evergrande reprezintă obiectul acestui articol. Dar mai întâi să vedem elementele care ne interesează.

1. Utilizarea de falși parteneri de capital(finanțatori) pentru proiecte individuale. De ce falși parteneri? Pentru că, în realitate, existau stipulate în contractele de finanțare obligații din partea Evergrande de răscumpărare a imobilului finanțat de către „investitor”. Așadar, investitorul era de fapt un creditor al companiei, dar era botezat investitor pentru ca gradul de îndatorare al companiei să fie ascuns.

2. Lichiditățile raportate de Evergrande sunt false. Numerarul pe care îl raportează compania este fals, iar asta se vede din faptul că randamentul obținut de Evergrande din numerarul din bănci este mai mic decât dobânda practicată de băncile chinezești.

3. Evergrande și-a supraevaluat portofoliul de investiții imobiliare. În absolut toate rapoartele sale, compania a supraestimat grosolan investițiile sale și astfel a scos din pix un profit absolut fals.

4. Compania a falsificat în absolut toate situațiile costurile reale de dezvoltare a proiectelor sale. În modul cel mai grosolan, anumite costuri le-a contabilizat ca investiții.

5. Creanțele sunt falsificate. În mod cu totul nejustificat compania le-a înregistrat în conturi fara sa le poată demonstra.

Probabil vă gândiți că toate aceste elemente sunt de acum. Aiurea. Am citat din raportul „Citron Research” din ... 2012. Un alt element însă este menționat în raport, anume: „Meanwhile, Evergrande’s auditor, PricewaterhouseCoopers (Hong Kong office) has continued to provide an unqualified opinion”. Cu alte cuvinte, în ciuda evidențelor, cei de la PricewaterhouseCoopers s-au făcut că plouă. Mai e ceva: autorul raportului a fost pedepsit cu o interdicție de 5 ani pe bursa din Hong Kong pentru ... răspândirea unui raport fals. Foarte mișto. Doar că omul n-a făcut altceva decât să spună adevărul. 

Ideea e simplă. Nici nu poți să respiri în lumea financiară dacă nu ești auditat. Pentru o firmă ca Evergrande, auditul e obligatoriu și, mai mult, costă o căruță de bani. V-ați întrebat însă de ce la capitolul audit dați doar de câțiva șmecheri indiferent unde v-ați afla? Acum sunt doar patru giganți: Deloitte, Ernst & Young, KPMG și PwC. Până în 2002 erau doar cinci, adică se mai adăuga defunctul Arthur Andersen. Până în 1998 au fost șase, adică mai era și Coopers & Lybrand, care a fuzionat cu  Price Waterhouse(de aici denumirea curentă a companiei). Mă rog, mă opresc aici cu istoria. Ceea ce trebuie să înțelegeți e că avem de-a face cu un oligopol pe piața serviciilor de consultanță. Și, după cum probabil ați remarcat, mahării ăștia sunt extrem de puternici. 

Imaginați-vă ce conexiuni are PwC în China dacă autorul raportului menționat a fot eliminat de la tranzacționare. Ciudat, nu-i așa? De unde vin aceste conexiuni? Pentru mine e simplu de înțeles întrucât am ochi să văd. Trebuie doar să vezi cine se află pe lista lor de angajați la nivel de top. Peste tot în lume, în filialele locale, sunt angajați oameni cu conexiuni puternice la sistemul subteran al statului respectiv. Iată și motivul pentru care unul care a călcat pe bec semnalând adevărul încă din 2012 a fost pedepsit exemplar. 

Doar că ceea ce au observat cei de la Citron, atunci era într-un stadiu incipient față de muntele care e acum. De atunci toate potlogăriile au fost rostogolite și s-a ajuns la ceea ce vedem acum. Privind retrospectiv putem constata că megafrauda respectivă s-a făcut cu binecuvântarea auditorului. Mai mult, ca să fie treaba treabă, în reportul Citron Research se specifică, între altele, faptul că fraudele contabile comise de Evergrande au fost evidențiate și de autoritățile financiare chineze. PwC însă n-a văzut nimic!

Pentru a investi în obligațiunile sau în acțiunile companiei, investitorii profesioniști iau ca reper raportul de audit. De aceea raportul celor de la Citron n-a contat. Cum n-a contat nici raportul celor de la GMT Research din 2016, atunci când cei de-acolo spuneau că firma este, din punct de vedere tehnic, falită!

Acum ne-am trezit cu o mega-bombă explodată. Abia acum s-au prins că activele imobiliare ale companiei sunt compuse din imobile neconstruite în proporție de 60%. Sau că firma a fost împrumutată la costuri exagerate de entități offshore al căror acționare e fondatorul companiei sau membri ai familiei acestuia. Sau că Evergrande a investit în activități aflate în afara domeniului de bază, precum alimentație publică sau ... asigurări - activitate aflată acum sub investigare.

Urlă toți marii investitori internaționali că-și pierd banii, dar uită că nu Partidul Comunist Chinez e de vină, ci tocmai coada lor de topor, auditorul companiei. Dacă toți acești așa-zis profesioniști ai banilor ar fi luați la bani mărunți, n-ar mai rămâne nimic din capitalismul de cumetrie al lumii. Evergrande e un mic ciot din întreg aisbergul. Dacă ar fi luate la bani mărunți toate mizeriile de pe bursele americane, s-ar observa exact aceleași practici, cu unica diferență că acolo nu există „participanți onești”, ci mașini de tranzacționare ale Guvernului care mențin totul la un anumit preț, mimând piața liberă. 

Prin falimentul Evergrande se poate demonstra că, totuși, la chinezi, mai funcționeaz o brumă de capitalism adevărat, în timp ce în țara capitalismului totul e un fake. Fapt cu adevărat hilar dacă ținem cont de realitatea din teren, anume aceea că China e totuși o țară comunistă! Dar suficient de capitalistă dacă s-au dus acolo toți păduchii financiari ai hegemonului.

P.S. Sunt mulți cei care îmi reproșează că anumite fenomene pe care le intuiesc și le scriu nu s-au îndeplinit încă. La fel probabil le-au reproșat și celor de la Citron și uite că abia acum li s-a dat dreptate!

14 comentarii:

  1. Si daca bombita asta a fost creata cu premeditare sa le explodeze sinocapitalistilor in brate? Ca hamerica e putreda stim inca din 90/2000 cu Enron 11/9 etc. Dar ca trag toata finanta planetara in gaura neagra asta e alta miscare. Noroc cu un uncenic cizmar pe nume Nicu care a incercat/indraznit sa'si salveze tara, a platit toate datoriile, fapt pt care a fost impuscat la zid.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant. Deci practic aceeași problema o au multe firme din SUA doar că acolo încă nu a explodat bomba.

    RăspundețiȘtergere
  3. Motivul falumentului chinezesc este energia electrica, sau mai concret, lipsa ei. Singura sansa a lor de "progres" este sa il ia gratis, cu japca din Sibirii...dar inca nu s a ajuns in punctul ala, rusii continuind sa le dea cu NIET.

    RăspundețiȘtergere
  4. E adevarat ca Evegrande a platit saptamana trecuta $83,5 milioane pentru dobanzile datorate si ca guvernul chinez a cerut tuturor companiilor chineze sa-si plateasca nu numai dobanzile dar si activul imprumut in totalitate, cat mai curand. Trebuie mentionat ca in Chia unde'i ordin nu se mai discuta, deci China vrea ca sa foloseasca toate mijloacele de plata in dollari, apeland chiar si la Titlurile de Trezorerie, asta insemnand ca China vrea sa-si lichideze fondurile valutare riscante, care in cazul ei, depasesc 1 trilion. Pe de alta parte China importa gaze lichefiate din USA cu un contract in valoare de peste 700 de bilioane dollari, valabil pe urmatorii 10 ani, folosind probabil aceleasi Bonuri de Trezorerie pe care SUA nu le poate refuza.
    Se pare ca o imagine mai larga a activitatii financiar-comerciale a Chinei ne poate spune altceva decat profetia de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  5. China e falimentara. In max. 5 ani se va prabusi colosul cu picioare de teracota. Atunci sa vezi foamete.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim ...pasarea mihai viteazu.
      China o tara cu un popor harnic si modest in pretentii, dar si cu o piata enorma de desfacere (ma refer la alta decat kcatul falit occidental) nu are cum sa ajunga la foamete,fie si pentru simplul motiv ca este condusa de oameni rationali.

      Ștergere
    2. Si SUA e falimentara de mult. Inca se taraste.

      Ștergere
  6. O mizerie de anul trecut a fost si frauda Wirecard o companie din renumitul index german DAX, din proprie experienta am pierdut toata investitia acolo pentru ca m-am increzut in firma de audit si autoritatile germane!!!
    In continuare este tacere dinspre autoritatile germane in privinta investigarii, pedepsirii a managementului companiei, deci mare mare atentie pe unde va bagati sa investiti.

    Astept cu mare interes un articol despre cum se tin artificial in picioare dinozaurii americani, este incredibil cum poti sa ai cresteri de zeci de procente anual la companii cu capitalizare de 1, 2, 3 trilioane de dolari. De unde mama dreqului vin acesti bani, daca nu de la FED?

    RăspundețiȘtergere
  7. Tipărirea iresponsabila de bani și aruncarea lor pe piețe ne-a adus aici, iar după spargerea bulelor ne va arunca în abis. Trebuie urgent eliminate noțiunile de profit și dobânda din activitățile economice deoarece implica crearea de bani din nimic. În natura nimic nu apare din nimic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Off topic referitor la o remarca a distinsei gazde, dintr-un articol precedent; "la colonie si prim ministrul este pus dinafara" nu textual , dar asta era ideea:
    iata si aici o alta persoana informata , care ede aceeasi parere https://www.cotidianul.ro/maini-si-picioare-euro-atlantice-pe-plaiuri-mioritice/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte buna analiza dlui Severin. Cu mentiunea ca nu vad nici un razboi iminent. Generalii sunt mai preocupati de folosirea corecta a pronumelor, de functii si de afaceri decat de razboaie.

      Ștergere
  9. Am dubii si in legatura cu obligatiunile listate in ultimul timp la Bursa de Valori Bucuresti de companii relativ mici.
    Sa nu ne trezim si pe meleagurile noastre cu tunuri.
    1. O companie listeaza la bursa obligatiuni negarantate si sustine ca
    va folosii banii pentru a cumpara depozitul in care functioneaza. Asta dupa ce cu 1 an inainte facuse o alta emisiune si spusesera ca banii
    vor fi folositi tot pentru cumpararea aceluiasi depozit.
    2. O companie listeaza la bursa obligatiuni negarantate iar apoi in bilant apar achizitii de actiuni aproximativ egale cu valoarea emisiunii. Deci au emis obligatiuni si au
    investit banii cumparand actiuni la bursa.
    3. O companie are cheltuieli uriase de marketing publicitate pe care printr-un artficiu contabil nu le inregistreaza in contul de profit si pierdere,
    daca le-ar fi inregistrat ar fi inregistrat pierderi uriase.
    4. Toate obligatiunile emise la BVB de companii mici sunt negarantate (sau garantate cu active greu de recuperat si vandut) si la dobanzi foarte mari. De la banci nu ar fi primit niciodata credite fara garantie - pe bursa s-au imprumutat fara garantii.
    Faptul ca dobanzile pe care le platesc sunt foarte mari ma face sa cred ca au fost refuzati de banci si atunci s-au adresat INVESTITORULUI NAIV DE RETAIL.
    5. Scopul in care urmeaza sa fie folositi banii este de regula foarte vag definit, gen "dezvoltarea activitatii", deci cei mai multi nici macar nu se deranjeaza sa minta frumos despre cum
    vor folosii banii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dupa evergrande au aparut informatii despre alti 2 dezvoltatori din china care s-ar putea sa nu fie in stare sa-si plateasca imprumuturile.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)