O criză mare cât casa

Ieri FED a crescut rata dobânzii doar cu 50 puncte de bază în condiţiile în care analiştii estimau o creştere cel puţin dublă. Iar întrebarea care-i vine oricui în minte este „cât se mai poate ţine mizeria sub preş?”. Oricine vede că inflaţia e imensă. Nu-ţi trebuie studii, nu-ţi trebuie analize complexe. Pur şi simplu ieşi din casă şi-ţi cumperi ceva. Orice! Indiferent de produs, preţul a crescut substanţial.  

În aceste condiţii, Băncile Centrale trebuie să iasă cu măsuri ferme. Însă ce poţi face dacă tu ai pompat iraţional bani în piaţă, dar vrei ca acest lucru „să fie trecut cu vederea”? De multe ori am spus că politica FED-ului se va dovedi în final dezastruoasă. Dar care va fi acel final? Final, din punct de vedere financiar, este momentul în care eşti făcut mat, adică atunci când te afli într-o poziţie în care, indiferent de măsura pe care-o iei consecinţele sunt groaznice. Exact în acea poziţie se află FED-ul acum. 

Şi nu doar FED-ul, ci toate băncile centrale care au acţionat „la unison” în ultimele crize financiare. Dobânzile mici au transformat producţia de bani într-o întreprindere atât de facilă încât doar cine nu era prost nu se transforma în miliardar. Jocurile cu banii au devenit atât de facile încât oricine îşi permite azi să vorbească despre sume la care, în alte vremuri, nici măcar nu te-ai fi putut gândi. Tot dezmăţul financiar de la vârf are ca efect reproducerea sa pe întreg lanţul economic. Fraudele cresc, dar sunt trecute cu vederea deoarece, nu-i aşa, ne aflăm într-un „ciclu de expansiune”. Tocmai aici e problema.

Expansiunea se produce atunci când, indiferent de ratele dobânzilor, ai un pilon de creştere. Un pilon care duduie şi care nu are probleme în atragerea de bani deoarece profiturile sunt exponenţiale. Cunoaşteţi un asemenea domeniu în lume? Nu, acum nu, dar ştim numeroase domenii fake-profitabile. Mult prea multe firme din IT lansează cifre false, fac proiecţii fantasmagorice şi atrag bani care, în mod normal, nu se vor întoarce niciodată de unde au plecat. Ştiu că mulţi aplaudă achiziţia Twitter de către Musk, doar că eu nu pot înţelege acea tranzacţie. Nu poţi arunca atâta purcoi de bani pe nimic. Iar asta se va vedea în scurt timp! Notaţi vă rog ceea ce am spus aici. Să continuăm acum pentru a înţelege ce se petrece pe piaţa reală.

Un scandal a zguduit Bursa de la Frankfurt. Căderea cotaţiilor companiei imobiliare Adler Group a devenit abruptă(vezi graficul ataşat articolului), în condiţiile în care de ceva vreme se tranzacţiona la minime istorice. Obligaţiunile emise de companie, de asemenea, se tranzacţionează la jumătate. Orice mi-aţi spune, acesta este un semnal clar care indică starea de pre-insolvenţă. Care-i totuşi problema? Motivul e dat de refuzul KPMG de a certifica rezultatele financiare ale Adler Group pe 2021. Asta în condiţiile în care compania e acuzată de fraudă. Consiliul de administraţie şi-a dat demisia, iar ceea ce urmează e simplu de intuit. Adler Group are datorii de peste 5 mld EUR, iar portofoliul său imobiliar este evaluat acum la aproximativ 9.7 mld EUR. O informaţie interesantă ne spune că anul trecut Adler Group şi-a vândut 40% din portofoliul său de apartamente pentru a-şi reduce datoria de la 9 miliarde la valoarea actuală de 5 mld. Un calcul grosier ne spune că dacă 40% din apartamente au acoperit datorii de aproape 2 mld. EUR, restul de 60% ar mai acoperi vreo 3 mld. EUR. Şi-atunci de unde vine evaluarea de trei ori mai mare? 

În mod evident, judecata e grosieră. Preţul imobiliarelor depinde de mai mulţi factori. Un bloc la marginea Bucureştiului are o valoare de zece ori mai mică decât unul în centru. Asta ar putea fi şi situaţia portofoliului imobiliar al companiei germane, doar că acuzaţiile de fraudă sunt extrem de consistente, iar refuzul KPMG de a semna rezultatele financiare ne poate sugera o fraudă vizibilă din avion. V-am dat exemplul Adler pentru a ilustra ceea ce am spus despre dezmăţul financiar care se propagă pe lanţul economic. Vă mai amintesc doar că Banca Centrală Europeană deţine obligaţiuni ale Adler Group în valoare de 400 milioane EUR, aproape cât capitalizarea bursieră a companiei. Şi dacă vă întrebaţi cum de-au ajuns acele obligaţiuni în portofoliul Băncii Centrale, aveţi şi răspunsul în  programului CSPP (Corporate sector purchase programme) iniţat de BCE. Asta e un exemplu de închidere a cercului dezmăţului, o schemă pe care europenii au preluat-o de la americani. 

Să vedem acum de ce Băncile Centrale se află într-o poziţie de mat tehnic. Creşterile rahitice ale dobânzii de intervenţie - efectuate de FED pentru a demonstra că situaţia economică e solidă - au avut ca efect creşteri ale costurilor de finanţare ale achiziţiilor imobiliare. Dobânda medie a ipotecarelor din SUA a crescut de la sub 3% în 2021 la peste 5% acum. Astfel, tot mai puţini clienţi s-au încadrat la achiziţia de credite şi cererea s-a prăbuşit. Suntem în a cincea lună consecutivă de scădere a cererii, în condiţiile în care nu s-a pornit de la o valoare grozavă. Ca să vă faceţi o idee, valoarea la care s-a ajuns acum este mult sub cea din perioada lockdown-ului!

Prăbuşirea cererii conduce în mod logic la prăbuşirea preţurilor şi, automat, la probleme ale companiilor dezvoltatoare. Companii care oricum au probleme legate de creşterea accentuată a preţurilor materialelor de construcţie, a energiei s.a.m.d. Blocate, companiile nu-şi mai pot plăti creditele şi ajung în insolvenţă  şi-apoi în faliment. OK, totul e logic însă, aşa cum deja v-am arătat, mai mult sau mai puţin, obligaţiunile acestor companii se găsesc acum în portofoliul Băncii Centrale. Care Bancă Centrală le-a cumpărat strict pentru a menţine iluzia creşterii perpetue. Iar în caz de faliment toate acele deţineri au valoarea zero, distrugând întreg bilanţul Băncii Centrale. Aceasta este poziţia de mat. Iar ea e dublată de faptul că dobânzile Băncilor Centrale sunt aproape de minimele istorice. 

Întrebarea logică vine aşadar natural: oare cât timp mai e până la mama tuturor crizelor? Imobiliarele sunt la cer încă de-atunci de când au căzut la aşa-zisele „minime istorice”, acţiunile sunt supraevaluate de cel puţin două ori, dobânzile nu mai au legătură cu realitatea, iar banii valorează mai puţin decât hârtia din care sunt făcuţi. Cu toate astea lumea merge cu voioşie înainte. Vedem cât timp se mai poate.