V-am povestit despre situația ciudată din SUA care, în final, ne va lovi pe toți. V-am povestit de-a lungul timpului despre supraevaluarea imobiliară care a funcționat ca politică de stat și care s-a răsfrânt asupra întregii lumi. Azi o să vă povestesc ceva mult mai interesant, anume o teribilă criză imobiliară care deja lovește SUA. Însă nu e vorba de o criză precum cele la care ați asistat. Cu toate că este una în toată regula, nu e de aceeași natură, lovind mult mai pervers.
Mi-ar fi plăcut să vă atrag atenția asupra indexului Case-Schiller care a ajuns la o incredibilă valoare de 327! Comparați-o cu valoarea maximă de la criza anterioară, respectiv 184. Însă azi nu voi merge pe linia aceasta, ci vom porni mult mai de jos, din adâncimea unui sistem defect de la temelie la acoperiș. Și, cum nu ne vom baza în raționament pe indici ciudați, de care unii n-au auzit, sunt ferm convins că în urma lecturării acestui articol orice om - chiar și unul dotat doar cu o brumă de cunoștințe - va înțelege mult mai bine cum stă treaba.
Industria construcțiilor este una complicată. S-a încercat simplificarea sa prin automatizare și standardizare însă, cu toate acestea, a rămas tributară(sau a fost forțată de realitate să rămână tributară) unui stil mai degrabă tradițional. Pentru a ridica o casă ai nevoie de forță brută de muncă, formată din oameni în putere, care muncesc zi-lumină și se adaptează diverselor etape ale construcției. De multe ori, pe cei care toarnă betoane îi întâlnești și-n zona de finisaje, asta chiar dacă acum specializarea a făcut să se separe cumva domeniile.
Modul descris de muncă implică riscuri destul de mari, iar oamenii care lucrează acolo nu sunt dintre cei mai disciplinați. Dacă ați poposi pe un șantier real, ați vedea cum unii o cam dau pe băutură, alții trag chiulul și se grăbesc să acopere cumva lucrările de la care au chiulit s.a.m.d. Din haosul care rezultă, apar numeroase accidente. Desigur, unele dintre ele apar inclusiv la echipe disciplinate întrucât oricând se poate întâmpla ca, de la înălțime, să cadă un obiect și un muncitor să se afle la locul nepotrivit.
Astfel de situații cu riscuri certe mult mai mari, implică în SUA costuri sporite cu asigurările. Așa se face că, în funcție de zona de lucru se plătesc asigurări chiar și de 100%. Fapt care crește cheltuielile non salariale ale companiilor de construcții. Ce faci pentru a rezolva o astfel de situație? Ai două variante: ori dai faliment, ori găsești soluții de optimizare. Ei bine, unica soluție de optimizare este să angajezi la negru, astfel încât să nu mai plătești costurile piperate de asigurare. Însă, fiind o companie mare, nu-ți mai permiți să te joci cu astfel de situații întrucât totul s-ar complica teribil. Doar că există o soluție pentru fiecare problemă. În cazul de față nu mai execuți tu lucrarea, ci subcontractezi bucăți din ea. Astfel, chiar dacă ești firmă de construcții, brusc nu mai ai muncitori angajați, ci doar subcontractori mai mici, care, pentru a câștiga, riscă angajând oameni la negru. Când însă practica devine periculoasă, trebuie cumva să arunce inclusiv ei „pisica neagră” în altă ogradă. Și uite-așa apare, din senin, o nouă formă, cea a muncitorului „contractor independent”. Cum ar veni, individul nu mai e angajat, ci lucrează la propria companie, căreia contractorul principal îi virează contravaloarea lucrării subcontractate. Și uite-așa, peste noapte, întreg hățișul ilegalității este transferat de la companie la muncitor. Dacă e prins că muncitorul - prin „compania” sa - face ceva ilegal, contractorul principal se spală pe mâini deoarece el nu a făcut altceva decât să cumpere serviciile unei firme și nu poate fi tras el la răspundere pentru legalitatea acelei firme. Adică acel muncitor amărât care, la sfârșitul lunii, constată că abia are bani să trăiască.
O asemenea situație conduce, în mod limpede, la un exod al muncitorilor calificați, rămânând pe poziții cei care sunt obligați ca, de foame, să muncească acolo. Și uite-așa se ajunge la o situație critică unde incompetența face ravagii. În ciuda proceduralizării activității, în ciuda stabilirii unor standarde, oamenii care lucrează acum nu sunt capabili să facă o treabă bună din cauză că, pur și simplu, nu au cunoștințele necesare. Ca să nu mai vorbim că-s plătiți cu 2 cenți! Și uite-așa, incompetența conduce la probleme majore ale caselor livrate pe piață.
Astfel, deținerea unei case a devenit o aventură foarte scumpă în SUA. Asigurările au explodat, impozitele la fel. În plus, stilul de case americane, cele din lemn, necesită lucrări periodice de întreținere și reparație. Altfel se dărâmă pe tine.
Incompetența din domeniu face nu doar ca toate costurile să ajungă la cer - doar ai nevoie de cineva competent, iar când dai peste el trebuie să plătești - dar și timpii de așteptare să fie mari. În plus, ca efect al incompetenței din perioada construcției, numeroase case se confruntă cu grave probleme din acel stadiu, astfel încât numărul lucrărilor necesare reparației să explodeze.
Și uite-așa intră în scenă o nouă problemă. Trump a oprit imigrația ilegală și a început o măsură justificată de repatriere a ilegalilor. Măsura a fost una corectă întrucât regimul Biden efectiv a umplut SUA de infractori. Doar că și regimul anterior adoptase imigrația din cauza presiunii venite dinspre mediul de afaceri care, efectiv, nu mai găsea muncitori pentru meseriile de bază. Iar în domeniul construcțiilor era jale. Acum, cu imigrația blocată de Trump, în zona construcțiilor e o perpetuă „vale a plângerii”. Forța de muncă e mai puțină și mai puțin pregătită ca oricând.
În plus, prețurile materialelor de construcție au explodat, iar calitatea și aici este una jalnică. Dacă vrei să-ți optimizezi reparația achiziționând materiale mai ieftine, te trezești că sari din lac în puț. A nu se înțelege că, obligatoriu, materialele mai scumpe sunt mai bune. Aiurea! E un dezastru pe linie.
Acum să tragem linie. Ce avem în toată încrengătura? Niște costuri imense, artificial crescute de o legislație aberantă, de taxe și impozite mărite și, nu în ultimul rând, de inexistența unor facilități de producție(adică o dependență crâncenă de importuri). În timp ce politicul se axează pe investiții în tehnologiile de vârf, la bază e un dezastru absolut. Iar când se mai joacă Trump de-a taxele vamale, prețurile explodează ducându-i pe toți pe marginea prăpastiei. Adunând costurile care trebuie plătite doar pentru deținerea unei case, ajungi să-ți pui întrebări serioase. Nu de alta, dar doar pe reparațiile curente un om plătește azi mai mult decât ar fi plătit unul în urmă cu 20-30 de ani pentru a-și cumpăra casa!
Acest vârf de costuri - care trebuie asimilate unuia asalt al statului și speculatorilor împotriva individului - marchează o criză fără precedent care stă să bubuie. Cum veniturile americanilor se deteriorează continuu, creșterea prețurilor va face ca, pur și simplu, să se facă compromisuri din ce în ce mai mari. Fără a-și mai permite un contractor, oamenii vor fi nevoiți să-și facă singuri lucrările, cu materiale din ce în ce mai „încropite”, astfel încât deznodământul va fi unul cât se poate de previzibil: casele se vor deteriora, prețurile se vor prăbuși, atrăgând totul în spirala nebună, dar inevitabilă.
De altfel, când vine vorba de imobiliare, problema care se pune nu este dacă se va întâmpla dezastrul, ci de unde va începe? De la finanțările care au ajuns să fie mai aberante decât în 2007, de la criza teribilă de competență de pe piața muncii sau, pur și simplu, de la faptul că, din nou, omul va prefera să ducă cheile la bancă pentru a scăpa de tevatura unor credite pe care de mult nu și le mai poate permite? Elementele deja se văd în piață, totul crapă vizibil, dar încă mai e forță în a ridica butaforii ieftine pentru a masca realitatea.
S-a ajuns atât de departe încât oamenii s-au apucat să-și cumpere în avans bunuri de folosință îndelungată de teamă că taxele lui Trump vor mări prețurile. Iar asta, desigur, dincolo de cifrele de consum triumfătoare pe care le prezintă oamenii Administrației, arată un adevăr dureros: indiferent ce-ar face Trump, China pică în picioare și culege profituri chiar mai mari. Așa se prăbușesc toate imperiile, iar oamenii din interiorul lor cunosc mereu o singură traiectorie: de la sărac la și mai sărac.
Domnu' Dan!
RăspundețiȘtergereVă rugăm să faceți și pentru "piața" imobiliară din România, o analiză la fel de amănunțită.
Pentru că multora nu le este clar, cine sunt dobitocii aia de investitori, care cică ar cumpăra in draci imobile de afaceri sau rezidentiale, dar care deja stau goale de ani de zile?
Ca să nu mai vorbim de infrastructurăa cvasiinexistenta, aferentă unor asemenea imobile.
De fapt, ți-ai dat singur răspunsul, totul fiind o reclama odioasa a mass-mediei, bine stipendiată pt astfel de servicii, pt a susține cât mai mult posibil un anumit boom imobiliar artificial, care la rândul sau susține niște profituri oneroase ale dezvoltatorilor, cât și un anumit spirit de consum în rândul romanilor! În realitate, piața imobiliară este de cel puțin 2 ani într-un picaj accentuat, datorita preturilor aberante și a lăcomiei proprietarilor! De fapt, romanul n-a știut niciodată să-și optimizeze pierderile sau sa se mulțumească cu un profit mai mic, după caz, căci la el ori e câștig maxim, ori pierdere asemenea! La noi exista și o zicala în acest sens: "După cum îți așterni, asa dormi"!
ȘtergereLa noi in tziganie o sa vie mai tarziu, iar imperiul celest unde pretul pe metrul patrat la ShangHai ie 7000$ pe m patrat,celest, o sa o ieie rau de tot, deja a inceput.
RăspundețiȘtergereTu rumane fii ingrijorat de graba cu care zdreanta de Von si aialalta de la BCE vor sa bage evro dijital si sa confiste vo 10 trileoane din banci. Cica a pus ochiu pe nemti care au economisit, la vedere si nu folosesc banii.
Toata asta o sa vie dupa atacul Airanului, care o sa faca o scobire de vo cateva sute de trilioane, iar US va iesi cel mai bine vanzand T bills la cei care au iesit bine si primii si care au mai ramas cu ceva, ca o sa fie cerere. Adica se va imprumuta si mai al drq. In US politica suburban este pe duca de prin 2008 si se va accelera, fiind ireversibila mutarea la oras. Si asa US e aproape goala in teritoriu, comparativ cu EU si mai ales Asia. US traieste din afaceri spre deosebire de evropeni care traiesc din leafa. Raportul 20 la 80 se va mentine oricum. Depopularea continua.
De ce ar trebui ca să ne lovească pe toți, ceea ce se întâmplă în America?
RăspundețiȘtergereSunt "piețe" diferite: alte interese, altă putere de cumpărare și răscumpărare, nivele mult mai mici la dobânzile pentru credite, alt tip de economie și alt nivel de dezvoltare.
Cică în România, e cerere imobiliară care poate doar să crească la infinit!😂🤣😂
Pentru ca sclavii nu pot sa o duca bine daca stăpânii o duc prost. Iar sclavii sclavilor , daca mai sunt si datori, cu atat mai mult ....eu chiar ma intreb DE CE inca supravietuim, PENTRU CE suntem lăsați să functionam, sa ne împrumutăm, sa anulăm alegeri...Nu am date, nu stiu economie, nici nu ecxcelez la raționamente, dar SIMT ca urmeaza ceva mai teribil decat macelul fratricid de la graniță.
ȘtergereMacar aceia sunt multi, au si spatiu, ceva si cineva va rămâne.
Vae idiotum!
Corect, situatia este 100% corect descrisa!Sistemul subcontractarilor perverse si "pe jmekerie" a ajuns deja si in Romania de cativa ani buni.Rezultatele se vad de la o posta.Lucruri facute de mantuiala de la fundatie, structura, instalatii,finisaje, pana la acoperis.Spre exemplu, la materiale de constructie, daca acum 15 ani iti turnai ceva prin curte, ca sa fie un beton bun, bagai in betonera 5 lopeti de ciment; acum trebuie sa bagi vreo 7-8 lopeti.Anul asta se va apasa "butonul" care va porni malaxorul-tocator. In 2026 se mareste "turatia" treptat; in 2027 ne vom apropia de turatia maxima, iar din 2028 vom "functiona" doar pe butonul TURBO. Incepand cu 2029 vor mai monta un malaxor-tocator direct pe viteza TURBO, iar din 2030, Doamne Ajuta!
RăspundețiȘtergereNu-i nimic, îl angajăm pe meșterul Manole.
RăspundețiȘtergerehttp://matei.info.ro/rom.html#alt
"Anul trecut, 143 de persoane și-au pierdut viața în accidente de muncă la nivel național, conform Ministerului Muncii. Cele mai multe decese s-au înregistrat în sectorul construcției de clădiri, cu 24 de accidentaţi mortal."
Bun bun. Dane, dar daca Trp nu ar fi intrat in sala de operatie de cord si US continua politica Biden, oare cat ar mai fi continuat si in acel ritm. Tind sa cred ca operatia e grea dar are sanse de o reusita cu stent. Cu biden cand crapa, crapa pt. todeauna. Personal consider ca viitorul sanatos al omenirii numai din Rusia va veni, sise pare China il copie pe Putin prin politica de cand e investit ca presedinte al Rusiei. Dar cu precadere politicile lui Putin au devenit lectia de baza in mai toate tarile ce cauta sa se insanatoseasca.
RăspundețiȘtergereDa,e haos total in constructii...
RăspundețiȘtergereCauzele sunt multiple:lipsa de muncitori specializati,sa nu zic calificati ca suna a "limba de lemn",sa zicem ca s ar putea rezolva...
Munca in constructii e una intuitiva si nu trebuie supraspecializare...un om daca are doua maini si doua picioare poate fi oricand un lucrător in constructii...
Problema principala este,intradevar,motivatia ...
De ce ai lucra o munca grea fizic cand peste tot "se promoveaza" calea usoara?
"Munca online "sau la birou,eventul la stat nu la privat?
Forta de munca activa din ziua de azi a devenit o masa de lenesi...
Dar muncitorul nu are nicio vina...
De vina este ideologia stangista care promoveza lenea si castigul usor ... agricultura era un domeniu similar constructiilor la nivel de efort depus de lucrator la "servici"... dar in agricultura tehnologizarea a ajutat mult munca fizica....
In constructii e mai greu ,spre imposibil...
"Industria construcțiilor este una complicată. S-a încercat simplificarea sa prin automatizare și standardizare însă, cu toate acestea, a rămas tributară(sau a fost forțată de realitate să rămână tributară) unui stil mai degrabă tradițional."
RăspundețiȘtergereNici un domeniu nu este automatizat 100% si in constructii au aparut foarte multe automatizari care desi se pot observa cu ochiul liber, nu sunt luate in seama ca de ex:
- folosirea uneltelor de mana electrice de la bormasini si flexuri pana la betoniere de mici dimensiuni si chiar pana la motostivuitoare
- folosirea utilajelor grele de la excavatoare, la basculante si betoniere pana la macarale
- folosirea unei multitudinii de materiale moderne produse industrial: rigips, placi PFL/OSB/MDF, blocuri ceramice, BCA, diverse profile metalice inclusiv din inox de tip I, H, U, etc.
"Modul descris de muncă implică riscuri destul de mari, iar oamenii care lucrează acolo nu sunt dintre cei mai disciplinați. Dacă ați poposi pe un șantier real, ați vedea cum unii o cam dau pe băutură"
Tinand cont de faptul ca munca in constructii presupune un efort cardio sustinut pe perioade lungi de timp, cam ce ai vrea sa faca mai exact ca sa scape de oboseala si sa refaca rezervele de glicogen din muschi?
Sa aibe o nutritie "ca la carte", sa ia suplimente cu creatina, glutamina, aminoacizi, etc si sa bea shakeuri cu proteina de zer plus dextroza, maltodextrina sau miere ca sportivii sau culturistii?
Alaturi de scuipatul in palme care este complet inutil, alcoolul fiind in esenta un carbohidrat simplu, este cea mai la indemana forma de energie pentru "a da putere"!
https://med.ro/farmacologie/glicogen/
https://eualerg.ro/nutritia-corecta-inainte-si-dupa-antrenament/
https://educatiefizicasisport.ro/blog/rolul-nutritiei-in-refacerea-sportiva-post-antrenament/
https://educatiefizicasisport.ro/blog/cum-produc-muschii-energie-sistemele-energetice-si-rezistenta-la-efort/
https://gymbeam.ro/blog/8-metode-pentru-o-recuperare-rapida-dupa-antrenament/
...
"De multe ori, pe cei care toarnă betoane îi întâlnești și-n zona de finisaje, asta chiar dacă acum specializarea a făcut să se separe cumva domeniile."
RăspundețiȘtergereDoar daca lucrezi cu echipe de amatori, asa cum aleg sa faca toti saracii si idiotii.
Scutesc niste bani in perioada de constructie, dar cand vine vorba de perioada de folosire si mai ales de reparatii care vor trebui facute frecvent... dumezeu cu cutia milei!
Chiar saptamana trecuta am vazut la mine la tara un vecin de pe aceeasi strada care isi ridica ultrarapid o casa cu fundatie de beton, probabil ieftin, evident fara nici un fel de izolatii, cu structura din tevi patrate de fier si cu pereti din OSB. In mod garantat se va prabusi la primul cutremur, sau daca nu prinde un cutremur, OSB-ul ala se dezintegreaza singur in 15-20 de ani. Va tine mult mai putin decat un grajd de paiantă, vălătuci, ciamur, etc cu structura din lemn de salcam, multe dintre ele sarind suta de ani.
"Echipa" de muncitori sunt niste "baieti" la 50+ de ani care lucreaza cu ziua, din satul vecin.
https://academiadeconstructii.ro/articole/clasele-de-betoane-reglementari-tehnice
https://www.tomsbau.ro/beton-cerinte-compozitie-si-punerea-in-opera/
https://www.macostore.ro/blog/2023/09/19/fundatie-casa-sfaturi-reguli-si-idei/
https://www.macostore.ro/blog/2018/04/27/protejeaza-fundatia-impotriva-infiltratiilor/
https://www.macostore.ro/blog/2020/12/22/hidroizolarea-fundatiei-la-exterior/
"In functie de grosime, puteti alege placi OSB pentru:
Interior – grosime cuprinsa intre 6 mm si 20 mm;
Exterior – grosime cuprinsa intre 22 mm si 40 mm.
...
Durata de locuire confortabila, fara interventii de reparatii, poate sa atinga circa 30 ani. Acest lucru nu inseamna ca intre timp nu sunt necesare masuri periodice de intretinere la o casa din OSB."
Tine 30 de ani daca ti-a pus dumnezeu mana in cap si esti incredibil de norocos.
Daca esti un om normal, in maxim 15-20 vei descoperi morala din povestea cu cei trei purcelusi.
https://youtu.be/Gtffv9bpB-U
"În cazul de față nu mai execuți tu lucrarea, ci subcontractezi bucăți din ea. Astfel, chiar dacă ești firmă de construcții, brusc nu mai ai muncitori angajați, ci doar subcontractori mai mici, care, pentru a câștiga, riscă angajând oameni la negru. Când însă practica devine periculoasă, trebuie cumva să arunce inclusiv ei „pisica neagră” în altă ogradă. Și uite-așa apare, din senin, o nouă formă, cea a muncitorului „contractor independent”...
O asemenea situație conduce, în mod limpede, la un exod al muncitorilor calificați, rămânând pe poziții cei care sunt obligați ca, de foame, să muncească acolo. Și uite-așa se ajunge la o situație critică unde incompetența face ravagii."
Si in Romania este de cele mai multe ori la fel. Oamenii angajati permanent sunt in general incompetenti si platiti prost, iar profesionistii adevarati lucreaza "pe proiect" independent pe firmele lor, fie singuri fie in echipe mici, de obicei cu alti parteneri, nu cu angajati. Treburile astea se intampla inca de la inceputurile anilor '90 cand erai obligat sa accepti salarii de 100-150$/luna. Cine a fost cu adevarat descurcaret, fie si-a facut propriul SRL sau PFA sau chiar au lucrat "la negru", fie a plecat in strainatate. Tolomacii fricosi au slugarit murind de foame.
Nu doar in domeniul constructiilor.
Excelent! 1.-Cine are o brumà de minte, nu de cunostinte, poate sà inteleagà ce ai scris.
RăspundețiȘtergere2.- Àstea ne pot tràzni, in toate tàrile, de nici nu-ti poti imagina ce simplu.
In 1982, in Canada puteai sà cumperi o casà cu 1$(si preluarea ratelor). Asta numai prin ridicarea dobinzilor la bànci la 19-23%. Au metode pentru toate situatiile.
Scott Ritter: America’s Global Gamble: What Happens If It All Falls Apart?
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/XqDlMW71qsc
Analiza excelenta a lui Scott Ritter, cateva idei:
- SUA nu este o solutie, este problema! de ce cautati solutia in SUA, de ce aveti asteptari de la SUA si o criticati ca nu are solutia
- Colectivul Vest a facut o favoare Rusiei: prostia lor i-a ajutat pe rusi sa realizeze cea mai buna armata din lume, cea mai buna industrie de armament, eradicarea coruptiei din armata rusa responsabila si pentru esecul Kursk, eliminarea oligarhilor rusi care duceau profitul din Rusia in West si vindeau resursele Rusiei fara profit pentru tara.
- Ucraina este razboiul lui Trump, Trump stie asta si da vina pe Biden, dar el a conceput acest razboi, degeaba merge Witkoff la Moscova, rusii au spus clar conditiile lor - Trump a incercat sa ofere toata Ucraina Rusiei si Putin a zis ca deja este a lor, nu accepta, de aceea Trump nu va reusi nimic in Ucraina
- Macron care spune ca euro va inlocui dolarul, uita ce a spus Trump despre tarile BRICS si alte tari care vor sa inlocuiasca dolarul, Trump va rupe Franta in bucati din cauza acestei declaratii, Trump nu sta sa astepte sa vada cum euro va inlocui dolarul, Trump a luat in serios salvarea dolarului
- incercarea lui JD Vance de a pune SUA si INDIA impreuna e un esec, chiar daca SUA se reorieteaza catre Asia, premierul Modi al Indiei merge la Moscova, nu in Washington
- Trump vrea sa retraga trupele americane din Europa: Croatia, Kosovo, Albania au facut o alinata militara fara NATO, iar Serbia, Ungaria si Slovacia au facut alta alianta militara fara NATO, deja ai 2 aliante militare in Europa care asteapta sa se ucida cand trupele americane vor pleca
- Cea mai mare controversata miscare a lui Trump este inceputul de dialog intre SUA - IRAN, un dialog normal care va soca pe multi europeni
- comenteaza si de palestinieni, hamas etc si alte subiecte
Che,
Ștergeretreaba este extrem de nasoală.
Domnu' Dan a prevăzut bine, c-or să ajungă ca să se certe iremediabil între ele:
UE cu SUA și viceversa.
Media e dezvaluie doar o mică parte din gravitatea situației, pentru că deocamdată n-a primit o asemenea misiune, și nu vrea ca s-o amplifice!
Eu am citit de POSIBILA cearta intre ""mama si tata " la nemuritorul Profesor Ilie Șerbănescu.
ȘtergereExagerări pentru cititorii din EU. Exact la fel s-a exagerat prin 2007-8, când presa europeană le spunea cititorilor cât de rău este în USA, oamenii se sinucid fiindcă își pierd casele, etc, etc. Aceste știri erau complet false sau distorsionate, intenționat amplificate de MSM de peste ocean, pt a calma spiritele acolo la ei în EU. Aici în USA asemenea știri nu ajungeau pe rimă pagina sau nu erau nici măcar publicate fiindcă nu reprezentau adevărul, ci evenimente foarte izolate, minore, care se întâmplă oricând cu unii oameni instabili psihic, etc.
RăspundețiȘtergereAnumite subiecte negative din USA se exagerează în multe din țările EU sau altele, se ridică în importanță pt cititorii locali cu scop de a evita discutarea problemelor majore cu care se confruntă țara respectivă. Aste sunt operațiuni de propagandă, de PsyOps, de manipularea maselor, “smoke screen” activities, etc.
De altfel, dacă stăm să ne gândim bine, nici măcar n-a fost vreo criză imobiliară în SUA în 2007-2008. Doar ăștia cu guri spurcate ca a mea. Da și-ar mai fi ceva: statistica. Dar cine naiba crede în cifre? :)
ȘtergereCand nu se sinucid SUNT uciși...
ȘtergereTrăiesc aici de 30 de ani. Da, a fost o criză imobiliară în America în 2007-8 dar în nici un caz la nivelul descris de presa liberal-progresistă / MSM. Prieten care tocmai cumpărase casă de 750k cu câteva luni înainte, cu finanțare de la ba, a predat cheile băncii când prețul a scăzut sub 400k și a plecat din casă. Anul următor a cumpărat una la vreo 500k care acum este vreo 800k. FYI
Ștergere"Anul următor a cumpărat una la vreo 500k care acum este vreo 800k. FYI"
ȘtergereParerea mea, FYI, este sa o vanda cat mai repede pina nu "duce cheile la banca" si pentru asta pentru ca s-a depreciat la 200K.
Există o metodă revoluționară de a construi case durabile și sănătoase (mai bune decât cele de lut!) dar care necesită o anumită infrastructură (pe care statul ar putea să o realizeze foarte ușor) și o minimă scolarizare a muncitorilor. Spectaculos este faptul că ele ar costa ridicol de puțin! Așa că nu prea vorbim despre acest lucru deoarece am atrage multinaționalele și legislatorii trădători care imediat ar monopoliza domeniul. Cu stimă, Tavi
RăspundețiȘtergerep.s. Acum câțiva ani a aflat și d-nul Călin Georgescu de această metodă revoluționară așa că mai avem speranțe să le și putem construi la noi.
De ce nu isi fac americanii si case din zidarie?
RăspundețiȘtergereTe-ai intrebat vreodata cat dureaza si cat costa sa lipesti cu mortar "la linie" cateva zeci de mii de caramizi sau de pietre?
ȘtergereEvident ca atunci cand vorbim despre caramizi, ne referim la cele clasice, pline, nu la ciurucurile alea cu goluri care nu sunt nici macar caramizi, ci "blocuri ceramice".
Apropo, ti-a spus cineva pana acum ca se zidesc doar cateva randuri de caramida, dupa care se face pauza pana mortarul dintre ele este bine intarit, astfel risca sa se taseze si sa se scurga dintre caramizi cauzand tot felul de probleme extrem de scump de remediat? Orice zidar cu experienta cunoaste acest lucru!
https://www.reformex.ro/zidarie-din-caramida/
https://www.reformex.ro/constructii-case-caramida/
https://www.edituramast.ro/produs/ziduri-din-piatra/
https://www.edituramast.ro/produs/tehnica-lucrarilor-de-zidarie/
https://www.edituramast.ro/produs/constructii-din-piatra/
https://www.edituramast.ro/produs/constructii-de-caramida/
https://www.edituramast.ro/produs/cuptorul-cu-lemne-constructieutilizare-retete-culinare/
https://www.edituramast.ro/produs/beciuri-naturale-construirea-si-reconditionarea-incaperilor-in-scopul-depozitarii-in-stare-proaspata-a-fructelor-si-legumelor/
Ai trăit vreodată, sentimentul căderii bruște - prăbușirii - de la "înălțimea momentului"?
RăspundețiȘtergereAici se află acum Lumea:
Pe cea mai înaltă culme atinsă ever!
Și este convinsă, că urmează ceva ușor înainte de continuarea "ascensiunii" ...
când de fapt, urmează "să-i fugă Pământul de sub picioare' ... și să se scufunde în Abis/Hău/Gaura Neagră!
Lovitura de stat din 2024 a venit pe filieră franceză:
RăspundețiȘtergerehttps://www.sgdsn.gouv.fr/files/2025-02/20250204_VIGINUM_Rapport%20public_Elections_Roumanie_risques_France_ROU.pdf
Poate pe filiera de LIMBĂ FRANCEZĂ?
ȘtergereMultumesc am incercat sa citesc la link ul respectiv, gata tradus in romana; pare un talmes balmes sorosist (din vocabular sisi arie de interes) complicat cu schema de servicii speciale ; umflate si schema si raportul si autocitarile in bucla; apropo de bucle, multe scheme cu care se poate afirma orice , inclusiv efectul razelor de luna asupra galosi de guma; te dor creierii daca incerci sa judeci logic, rational, documenat real; e un fake 'gratios"....ACESTA e sorosism pur...
RăspundețiȘtergere