De ce trag clopotele, Mitică? De funie, monșer!

Avem multe de discutat azi, așa că trebuie să-i dăm bice. O să începem cu contextul actual. Începe să se vadă ceea ce am tot povestit în ultima perioadă, anume începutul sfârșitului. Ieri a fost o zi bursieră excepțională, de un dramatism aparte. Cu o volatilitate de 8.5%, am avut o zi bursieră „de colecție”. Doar 19 zile comparabile au fost în ultimii 60 de ani, dintre care 12(!!!) în criza din 2008. Teoretic, treburile ar fi fost mult mai abrupte întrucât piața a început cu o cădere isterică în jos, o unanimitate în care a vinde a devenit rațiunea oricărui client. Însă, după doar 15 minute, piața a intrat într-o creștere isterică, de aproape 8.5%. Motivul? Minunați-vă: un fake news privind amânarea tarifelor vamale cu 90 de zile. Totul s-a dovedit a fi o manipulare de joasă speță, însă a fost introdusă strategic, astfel încât mulți dintre pifani au revenit la optimism. 

  

Însă nimic nu șterge realitatea: din februarie până ieri picajul pieței americane este de peste 20%! Suntem într-o situație excepțională. Dar oare, pe vremea în care piețele nu se mai opreau din creștere - în ciuda absurdității semnalizate cu cerbicie de subsemnatul - în ce  zodie ne aflam? Dacă atunci era zodia falsificării absolute, acum intrăm în zodia absurdității absolute, în care Casa Albă s-a transformat într-o casă de nebuni, cu Trump în funcția de proaspăt promovat șef al ospiciului, din rândul și la cererea pacienților. 

Amploarea scăderilor ne sugerează că urmează un impuls în direcție opusă, dar ceea ce pot să vă spun încă de pe acum este că, sub Trump, zodia maximelor bursiere va fi uitată. Piața imită nebunia conducătorilor țării. Dacă în vremea lui Biden aveam de-a face cu o piață senină precum mintea senilă a ocupantului tronului de la Casa Albă, astfel încât acum intrăm în „zodia furioasă”, în care impulsurile nervoase ale celui proaspăt scăpat de dușurile reci și tratatamentele cu electroșocuri își vor pune amprenta asupra mișcărilor din ce în ce mai haotice a piețelor. Fenomen care, din punct de vedere logic, este cât se poate de normal, doar tot vorbesc de atâta amar de vreme despre criza aceasta care, iată, abia își arată colții.

V-am mai adus în atenție chestiunea tarifelor vamale, arătându-vă perversitatea istoriei. În anii 30 Marea Britanie impunea taxe vamale nebunești pentru a rezista în fața competiției venite dinspre SUA. Ce s-a întâmplat? După Război, „temutul” imperiu s-a prăbușit în banalitate deoarece lumea trecuse la o nouă paradigmă istorică, în care SUA și URSS au venit cu sisteme infinit mai eficiente de dezvoltare. Ceea ce nu înțelege SUA din ziua de azi este că e depășită. Și, la fel ca ea, întreg ecosistemul de organizații banditești care i-au asigurat supremația: FMI, BM, OMC etc.

În anii 80, în cercurile înalte ale puterii mondiale, s-a stabilit că dezvoltarea lumii trebuie să meargă pe o axă de cooperare-planificare, astfel încât să se evite excesele inutile de supraproducție și să se găsească soluții de dezvoltare sustenabilă. În acea perioadă oamenii ca noi trăiau într-o negură cumplită. Existau însă „insideri” din zona Partidului Comunist care știau ceea ce urma să se întâmple, întrucât totul era transparent. Libertatea de mișcare pe care și-o luase Ceaușescu era generată de atașarea sa de noul model, cu toate că nu avea habar care era adevărata finalitate. El spera(de fapt pot spune că era convins!) că, aderând la viitor, va rămâne permanent pe poziția de putere, asemeni unui Kim Ir Sen al progresismului. Îmi și imaginez perplexitatea pe care-a avut-o în fața plutonului de execuție, atunci când, cu ultimele puteri, a cântat Internaționala. Oare nu e o ironie crâncenă a istoriei faptul că tocmai cel care credea în „Internațională”, cel care era mânat de progresism, să o sfârșească atât de banal, într-un proces fabricat de nulități de-ale regimului său? Ceea ce pot să vă spun este că la fel de paradoxal s-au simțit și călăii săi, pe măsură ce s-au simțit loviți de un spectru obscur al răzbunării, cvenit de nicăieri, dar conștientizat de fiecare în ultima sa clipă de viață. Aplecați-vă asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci și, dacă veți avea puțină flexibilitate în gândire, s-ar putea să distingeți lumea în culori diferite, luând la cunoștință de fenomene despre care vi se spune că nu există. Să revenim însă la discuția de azi.

Anii 80 așadar. Se pune pe tapet o nouă viziune și se stabilește anul 1989 ca target al schimbării(mă rog, nu anul cu exactitate, dar undeva între sfârșitul deceniului opt și începutul celui de-al nouălea). De ce 1989? Hmm, e o poveste lungă, dar vă pot spune că există simetrii istorice fabuloase: 1917, 1953, 1989, 2024. De când vă tot povestesc eu despre acest ciclu? Cum vă apare acum, când, iată, vedeți cât de adânc acționează? Credeți că ceea ce se întâmplă e un  haos? Nimic nu e întâmplător pe lumea asta, trebuie doar să ai ochii potriviți pentru a înțelege. 

La doar 31-32 de ani, Mugur Isărescu lua cunoștință adânc cu realitățile „lumii capitaliste”. Și nu doar de la „Institut”, unde studia cu strășnicie „mecanica sistemului economic al dușmanului”, ci și prin apartenența la organizații puțin mai prozaice și deosebit de oculte pentru omul de rând. V-ați întrebat ce au în comun oameni precum Isărescu, Năstase, Loredana Groza, Dan Bittman și alții ca ei? Nu vi se pare o suspectă continuitate în cariera lor? Năstase, acel Năstase care a dat publicității în premieră tărășenia cu ELSA(fondată în 1981!), doar nu credeți că a venit de nicăieri. De Dan Puric ce părere aveți? Credeți că ar avea să vă spună ceva mai multe despre cei cu care s-a însoțit de-a lungul vieții? Eu aș spune că da și, dacă s-ar opri din șabloanele pe care le recită deja cu un straniu manierism, ar putea să spună chestii infinit mai interesante despre ceea ce-a fost și despre cei cu care s-a intersectat de-a lungul timpului. Dar n-o va face pentru că „n-are impuls”! Iaca, îi dau eu impulsul. Credeți că va răspunde? 

N-ar trebui să credeți că atac pe cineva. Unii dintre cei menționați probabil că n-au habar ce li s-a întâmplat. Dacă însă ar face pauză și și-ar rememora cu sinceritate viața s-ar putea transforma în sursă de revelație pentru cei care n-au habar cu ce se mănâncă „ciorba vitală” care le trece prin vene.

Așadar anii 80. Se știa ce va urma, dar se știa la nivelul normal întrucât nimeni nu era nebun să renunțe la pozițiile de putere la care ajunsese. N-aveai cum să-i spui unuia din URSS că țara sa va ajunge un rahat aflat în pragul colapsului în anii 90. Discuțiile se desfășurau cu seriozitate, iar planurile erau cât se poate de clare(veți înțelege imediat cât de „clare”!). Chestiunea era extrem de simplă: Vestul spunea că populația sa e suficient de flexibilă pentru a adera la orice idee, în timp ce-n Est erau probleme cauzate de dogmatismul regimului comunist. URSS își recunoștea problema, Ceaușescu în schimb susținea că în România n-o să fie nicio problemă întrucât „țara a ales calea către comunism”. În timp ce ăia puneau pe masă problema dogmatismului sistemului din Est, nea Nicu spunea că-n cazul său nu-s probleme întrucât țara merge spre comunism! Știu, vă vine să râdeți, dar nea Nicu conștientiza ceea ce mulți n-au habar nici măcar acum, anume că toată strategia globalist-progresistă a lui Schwab și-a acoliților săi e una scrisă cu „Manifestul Partidului Comunist” pe colțul mesei. Doar e făcută, în esență, de aceiași oameni!

În toată ecuația China a avut cea mai categorică poziție, anume că orice tranziție trebuie controlată de „forța revoluționară aflată la putere” și că nu există nicio posibilitate pentru o intervenție neintermediată de aceasta în politica sa internă. Mulți au zâmbit atunci văzându-i pe chinezi atât de neîncrezători, doar erau discuții între prieteni. Însă, în structurile interne ale PCC, s-au făcut strategii întrucât, în conformitate cu analiștii partidului, trecerea va fi făcută după un plan superficial, astfel încât vor exista turbulențe din care pot profita capitaliștii. De asemenea, aceleași rapoarte interne ale PCC sugerau necesitatea unei abordări mai naționaliste a politicii, în linia confucianist-tradițională. Nea Nicu probabil se răsucește în mormânt când constată cum el - cel care-a intuit tot și, mai mult, le-a propus chinezilor să facă o nouă construcție financiară globală aflată acum e temelia dedolarizării - a sfârșit-o atât de stupid, în timp ce ceea ce construise în țară pentru vremurile de azi(nu pentru cele din 1989!) a fost realmente demolat. 

Cert este că, dintre toți participanții la acea discuție, singurii care s-au ținut de cuvânt au fost ... chinezii. Americanii, așa cum intuiseră strategii chinezilor, au profitat de fragilizarea comunismului din Est pentru a demola societățile respective și a le sufoca cu foamea lor de piețe. URSS, prin Rusia, s-a salvat in extremis printr-un joc pe care serviciile secrete sovietice nu credeau că-l vor juca vreodată, anume cel în care pun o paiață caraghioasă pentru a distrage atenția dușmanului. În timp și-au refăcut structura internă de putere, după care au mimat apartenența la dogmatismul vestic pentru ca, la momentul oportun, să le dea peste bot adversarilor. Asta a fost, pe scurt, istoria lui Elțîn urmată de întronizarea lui Putin și evenimentele pe care le trăim. 

Ce avem acum? Pe scurt, vedem live picajul pax americana, instaurat prin fraudă în 1989. E o resetare forțată a istoriei, în care Trump are rolul unui Gorbaciov ceva mai „dilău”, un soi de Elțîn care n-are nevoie de băutură pentru a face show. Ceea ce e ironic e faptul că Trump înțelege încotro trebuie să ducă America, dar țara e atât de ideologizată încât îi va fi imposibil să miște ceva.De aceea, cu disperare, se agață de hățurile vechii puteri, încercând să conducă lumea așa cum o făcea America odinioară. Doar că nu mai merge; aparenta forță a ramolitului Biden era dată de fragilitatea sa. I se recunoștea supremația întrucât toată lumea știa că e o cârpă, astfel încât, la o adică, puteai masca ceea ce făceai în spatele „pax americana” impusă de Biden. Era doar un joc pe care-l cunoștea toată lumea și care ținea doar la proștii care într-adevăr credeau că Biden ar fi capabil să câștige alegerile. 

Fac o paranteză. Nu știu dacă ați auzit replica pe care le-a dat-o Putin liderilor europeni atunci când aceștia au spus că se opun politicii lui Trump în ceea ce privește Ucraina. Ce le-a răspuns Putin e memorabil: „Dacă Trump vă va cere să vă spânzurați, singura dilemă pe care o veți avea este dacă trebuie să veniți cu funia de-acasă sau vi se va asigura una acolo”. Știu, vă vine să râdeți, dar n-a fost ceea ce credeți, ci o incitare pe față la nesupunere față de SUA. Ceea ce se și întâmplă, în avantajul absolut al Rusiei!

Istoria dă acum dreptate Chinei și reîntoarce lumea la centru său istoric, cel asiatic. E o schimbare a polilor gravitaționali, având la „nord” polul China și India, iar la „sud” Brazilia, Africa de Sud s.a.m.d. Se petrec mișcări tectonice, de corecție. Vă spun încă de pe acum că veți fi surprinși de traiectoria pe care ne vom înscrie. Nu uitați: trăim vremuri excepționale, dar asta nu înseamnă că viața ne va fi ușoară. De altfel, după cum bine ar trebui să știți, timpurile istorice sunt grandioase în cartea de istorie, dar un coșmar pentru cei care le trăiesc.  Mă opresc aici pentru azi. Data viitoare vă voi da ceva nou de digerat.