Cum identifici nebunia?

În mai multe rânduri am spus că trăim într-o societate a nebuniei absolute, una în care ospiciul s-a revărsat în stradă. Aproape a devenit un șablon al discursului meu. Doar că, într-o discuție, cineva mi-a dat o replică absolut șocantă: „Ai dovezi care să susțină ceea ce spui? Dă-mi un exemplu de nebunie ca să înțeleg la ce te referi!”. Mă credeți că am fost șocat? Cum naiba să izolez un exemplu. E ca și cum pe o plajă sau în Sahara cineva mi-ar cere o dovadă că suntem înconjurați de nisip. Pune, frate, mâna pe jos și vezi că ăla-i nisip! Nu, nu merge așa. Omul meu făcea parte dintre ăia care consideră că absolut tot ce se întâmplă e „rațional”. Așa că ce dovadă puteam să-i găsesc? Ceva care să fie șocant în evidența sa. Moment în care i-am spus așa:

„Ai idee că de două ori pe an, de-o groază de vreme încoace, ne supunem unei reglementări absurde, care-a devenit aproape un ritual? Și, cu toate că ceea ce se petrece este nebunesc,oamenii acceptă?”. S-a uitat la mine lung întrebându-mă care-i respectiva „nebunie”. „Datul orei înainte și înapoi!”. Ce sens are toată această nebunie? Mi-a venit imediat în cap bancul cu „omul alb” care-i explică indianului american logica din spatele jocului de-a datului orei înainte sau înapoi. Indianul ascultă, după care îi dă replica: „Doar omul alb putea crede că dacă taie un cap al unei pături și-l coase la celălalt capăt o să aibă o pătură mai lungă”. Bancul explică într-un mod cât se poate de plastic întreaga nebunie. 

Chestiunea de-a dreptul obsedantă ține de gradul de conformism al oamenilor. De ce te supui unei asemenea absurdități? De ce dai ceasul înainte sau înapoi doar pentru că așa îți spun autoritățile? Vă întreb simplu: câți dintre voi aveți acum ceasul dat înainte? OK, înțeleg că nu poți să întârzii la serviciu cu o oră. În regulă, poarte că asta e o chestie obiectivă, dar te întreb simplu: ceasul pe care-l ai la mână, după ce oră funcționează? L-ai dat înainte? Cine te obligă să spui că e ora 8 atunci când e 7? Asta ne arată inclusiv permeabilitatea noastră la nebunie.

Încercând să-mi explice acea teorie stupidă, cum că se economisește energie, omul a rămas surprins când i-am tăiat brusc avântul, spunându-i să-și țină gura întrucât inclusiv în mult prea cretina Europă, inutilii din Parlamentul European au ajuns la concluzia că trebuie să pună capac deciziei și să se renunțe la acest concept aberant. Doar că propunerea a ajuns la Comisia Europeană care a anunțat că nu o poate pune în aplicare până nu întocmește un studiu de impact. Și, ca să înțelegeți nebunia, studiul de impact al Comisiei Europene s-a blocat într-o chestiune cât se poate de „complicată”, anume la care oră să se treacă definitiv: la aia de vară sau la aia de iarnă? 

Ați putea crede că glumesc, dar credeți-mă că nu-i vorba de nicio glumă! Efectiv ăștia stau de mai bine de patru ani în dilemă întrucât francezii zic că le convine mai mult ora de vară, irlandezii unioniști ar vrea ora de iarnă, în timp ce ăilalți spun că vor ora de vară, că în Norvegia e mai umbră(în condițiile în care Norvegia nu prea are treabă cu UE) s.a.m.d. Înțelegeți dileala? Adică toți sunt de acord că schimbarea de două ori pe an a orei e un fapt negativ, dar întrucât nu știu la ce oră să se treacă, se rămâne așa, în nebunia deplină. Mă rog, există o oră care a funcționat de când s-a standardizat timpul, anume cea căreia acum îi spunem „ora de iarnă”. De ce nu se trece la ora aia?

Și-atunci i-am spus omului meu așa: „În condițiile în care vezi o chestiune atât de simplă transformată în nebunie colectivă, tu te mai îndoiești? Când vezi că unii aplaudă nebunește atunci când Trump declară că „în SUA vor fi doar bărbați și femei”, adică două genuri, în timp ce alții găsesc resorturi să-l contrazică, în ciuda evidenței, tu susții că asta face din normalitate? Oare nu cumva ar trebui să mergi să te cauți? De fapt întrebarea nu este „unde e nebunie”, ci unde se mai găsește un strop de normalitate?”. Și chiar așa: credeți că mai există vreun strop de normalitate în viața noastră?