O veste bună și una proastă? Două vești bune sau două proaste?

Depinde cum privim lucrurile.

Știrea în sine este următoarea: Marea Britanie a înființat, pe șest, o organizație militară paralelă a NATO. Alianța respectivă este formată din: Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Finlanda, Polonia și Olanda. Ce fac englezii aici? O alianță post-NATO care să se transforme într-un scut pentru ei în raport cu Rusia(că aia e problema care-i doare cel mai rău pe măsură ce nebunia din Ucraina se apropie de sfârșit). În același timp, organizația este o detonare pe față a inițiativei europene de reînarmare.

Fără doar și poate, întâlnirea ultra-secretă a avut loc deoarece Anglia miroase că NATO urmează să fie desființat. Țările au fost alese „pe sprânceană” pentru a asigura Angliei un scut. Știu bine că au călcat-o grav și, ca de fiecare dată, se ascund în spatele unei perdele de fum.

Unii vor vedea alianța menționată inclusiv ca pe o sfidare pe față a Franței și a aliaților săi europeni. Doar că nu e așa. Englezii, de fapt, observă că UE se scufundă. În ceea ce-l privește pe Macron, e cât se poate de clar că sistemul său de putere deja e sleit. Aberația juridică pe care a comis-o împotriva lui Marine Le Pen este ultima zbatere de putere a sa și a regimului său. Realitatea din Franța este una neliniștitoare: sistemul tradițional de putere e în prăbușire accelerată și doar o „nouă republică” ar mai putea salva ceva. Însă asta presupune o revoluție, o nouă paradigmă statală și o reluare de ascensiune. E posibil? O revoluție în sensul tradițional al termenului, nu! Franța deja e o adunătură de vectori ideatici haotici, imposibil de coagulat în ceva coerent. Mai degrabă e probabilă o răzmeriță care să arunce totul în haos. Fără direcție și fără perspectivă.

Germania? Nu mai are mult și ajunge exact în setupul „Republicii de la Weimar”. Adică o construcție în care sărăcirea accelerată poate genera orice. Inclusiv un nou Hitler.

Iată cei doi vectori care reprezintă stâlpul de putere din Europa. Privindu-i așa cum sunt, înțelegem care-i viitorul. Implozia monedei unice e pe cale să genereze un haos greu de descris. Tarifele lui Trump sunt exact ca bățul de chibrit pe care-l aprinzi în magazia cu praf de pușcă: o faci deoarece nu vezi pe unde calci din pricina întunericului și, în clipa imediat următoare, constați cu perplexitate că nu reușești să vezi din cauza luminii excesive. Asta se întâmplă acum în Europa.

Mișcarea englezilor este una pragmatică, luată în avans pentru a contrabalansa vidul de putere pe care-l va produce desființarea NATO. Care, nu mai am nicio îndoială că se va produce. Chiar mai repede decât ne imaginăm.

Ce rămâne în urmă? O lume abulică, în căutarea unui sens.

Care-i vestea bună și care e cea proastă? În esență, dărâmarea unei lumi nedrepte e o veste bună. Doar că aceasta vine la pachet cu haos, dezastre, suferință ceea ce e trist. Însă, din momentul în care se va întâmpla, vom ști că lumea e diferită față de ceea ce credeau cei mulți. Astfel unii vor avea șansa ieșirii din Matrix în timp ce, cei mai mulți, se vor înghesui pentru a prinde loc într-un Matrix mult mai tiranic.