vineri, 25 aprilie 2025

Ghioaga juridică de la Curtea de Apel Ploiești


Fără doar și poate, decizia judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a fost una cu rol de ghioagă în creștetul sistemului corupt din România. Culmea, această decizie curajoasă vine dintr-o zonă geografică în care ne obișnuiserăm cu „portocalele sistemului”, cu „justiția de protocol” și restul aberațiilor care au tăiat elanul României spre o societate sănătoasă. Sincer, nu m-aș fi așteptat niciodată ca o asemenea decizie să vină de la Ploiești. Sub nicio formă! Dar, iată, se poate!

Nu-i vorba aici doar de curajul deosebit al magistratului în cauză, ci de o chestiune mult mai adâncă, anume apărarea normalității. Prin decizia de suspendare a aberației juridice emisă de CCR, Curtea de Apel Ploiești sesizează un element absolut bătător la ochi, anume pretenția CCR de a se transforma într-un soi de dictator al României. Aberațiile înșirate de Enache în interviul cu cântec acordat tefeleilor de la „Juridice” duceau clar către pretenția tembelului de a instaura un regim în care CCR poate face absolut orice. E visul de aur al sistemului ilegitim de putere care-a acaparat România: pui întreaga putere în mâna unor paiațe instalate prin mașinațiuni grosolane, pe care-i poți pune să facă absolut orice întrucât ei au siguranța că nu li se poate întâmpla nimic atâta timp cât execută ordinele sistemului ocult.

Decizia Curții de Apel Ploiești e o palmă devastatoare dată sistemului și un dram de oxigen pentru cei care sunt epuizați în fața luptei inegale cu acesta. E mult sau puțin? Este, în același timp și mult și puțin. E mult pentru că s-a produs o fisură în sistem. E mult pentru că până mai ieri nimeni nu-și imagina că așa ceva s-ar mai putea întâmpla. Din acest punct de vedere e enorm! E puțin însă dacă punem în ecuație regruparea sistemului. Vedem o activare clasică a securiștilor de presiune din media, tăvălugul „viralizării” mesajelor progresiste prin „share masiv” efectuat de adevăratele ferme de „tiriboți” păstorite de sistem. Vedem apariția de nicăieri a tot felul de „experți în drept” care înfierează decizia.

Nu-i ciudat? Aceiași oameni care urlau isteric împotriva celor care ar îndrăzni să comenteze „deciziile justiției” sunt acum cei care urlă cel mai virulent împotriva unei decizii a acelei justiții pe care ei o considerau un soi de vacă sfântă. Mă rog, pentru noi, cei care am trecut conștienți prin ultimii 35 de ani, nu e absolut nicio supriză într-un asemenea comportament debil. Știm bine că toți idioții utili ai sistemului nu judecă rațional, ci prin prisma unei ideologii difuze care le-a fost impregnată și care are doar o regulă, extrem de simplă: „tot ceea ce vine de la sistem e bun, tot ceea ce vine din altă parte trebuie tratat cu suspiciune, iar ceea ce nu convine sau e împotriva sistemului trebuie eradicat”. În fraza anterioară - care în creierul unui sclav al sistemului are rol axiomatic - este concentrată întreaga ideologie.

Ei bine, imaginați-vă ce s-a întâmplat în momentul în care în justiție - acea justiție care se confunda cu sistemul - s-a luat o decizie contrară sistemului! Este fix reacția pe care-o au cei dintr-un cult atunci când descoperă în interiorul comunității un mic grup eretic. Brusc, ereticii devin cei mai mari dușmani, căutându-se eliminarea lor. Întreaga comunitate uită de luptele pe care le are de dus în exterior pentru a-i elimina pe dușmanii interni. Exact asta se produce acum în justiție, acolo unde un magistrat a călcat strâmb. 

Văzând torentele disperării venite dinspre sistem, ne putem întreba logic dacă acel magistrat a fost conștient de ceea ce va urma. Dacă judecăm logic, decizia luată e cât se poate de corectă. Tefeleii juridici se lamentează că nu a fost respectat caracterul irevocabil al deciziilor CCR, fără însă să continue raționamentul privind limitele de putere ale CCR. Într-adevăr, hotărârile CCR au caracter irevocabil în cazul neconstituționalității unor legi, dar să ajungi să spui că e neconstituțional să-ți exerciți dreptul la vot și, în final, CCR să decidă să nu ți se recunoască ceea ce ai votat, este deja o nebunie! Ce faci dacă CCR decide să elimine și alte paragrafe din Constituție, nu doar dreptul de a vota și a fi votat? Nu te opui pentru că deciziile sale nu pot fi contestate?

În speța de față este un element mult mai grav: CCR a intrat inclusiv pe teritoriul sistemului juridic. Pe de o parte nulul Enache spune că: „observ în spațiul public că se cere Curții Constituționale să devină o instanță de judecată și instanțelor de judecată să devină Curte Constituțională”. Ca orice idiot suferind de disonanță cognitivă, el că CCR, prin extinderea absolut neconstituțională a atribuțiunilor sale, a devenit un monstru: un soi de judecător combinat cu un procuror. Așa ceva nici în cele mai crâncene dictaturi nu întâlnim. 

Reacția judecătorului de la Curtea de apel e una firească: CCR nu se poate transforma în instanță de judecată, adică fix ceea ce a făcut prin anularea alegerilor. Cu alte cuvinte, CCR a intrat absolut ilegal pe teritoriul în care suveranitatea era a instanțelor de judecată. Din acest punct de vedere, decizia judecătorului Alexandru Vasile nu este doar una justificată, ci firească, singura care putea fi pronunțată în speța în cauză. Aici vorbim de principii încălcate grosolan de CCR, principii asupra cărora acea curte tembelă nu are absolut nicio putere. Ca să înțelegem mai bine, voi formula chestiunea cât se poate de plastic: Degeaba curtea clovnului Enache decide să declare neconstituțională gravitația întrucât, pur și simplu, gravitația nu va ține cont de „intangibilitatea” hotărârilor CCR. Dacă mâine Enache declară gravitația neconstituțională, în mod sigur nu veți vedea oameni plutind în aer pentru că gravitația acceptă „primatul CCR”. Asta nu se va întâmpla nici când vom vedea porcii zburând!

Am scris despre motivele de bucurie pe care le-am avut ca urmare a deciziei menționate, dar acum e timpul să înțelem de ce spun că sunt și motive de tristețe? Pur și simplu pentru că, la cum se așează lucrurile, devine limpede ceea ce urmează: decizia va fi întoarsă la IICJ, care nu-i nici mai mult nici mai puțin decât brațul armat al sistemului. Ați văzut cum Cristina Ardeleanu, individa care a servit sistemul împotriva lui Georgescu(din poziția sa de judecător la Curtea de Apel București) a fost promovată la ICCJ. Așadar, e practic imposibil ca decizia judecătorului de la CA Ploiești să fie păstrată la ICCJ. Ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, sistemul își va reintra în drepturile pe care și le-a arogat.

Dacă vom sta bine să analizăm, vom constata că bucuria noastră nu e justificată întrucât degeaba câștigi un meci dacă n-ai câștigat partida. Însă, simpla constatare că sistemul e incoerent și că, pe alocuri, inclusiv pe-acolo pe unde te-ai putea aștepta cel mai puțin, se pot produce fracturi, e un element care ne spune că încă mai putem spera. Știm bine ce se întâmplă atunci când se produc mai multe fracturi în zone diferite: sistemul se prăbușește. Desigur, acum pare că nu e cazul, dar cine știe?

22 de comentarii:

  1. Mai este o posibilitate... Dacă judecătorul de la Ploiești face și el parte din sistem?! Dacă aceasta decizie este de fapt a sistemului?! Să se prelungească starea actuală, cu președinte interimar și premier de la covrigărie din colt? Urmează motivarea... recursul ... aia-aia ...trece luna mai... iunie... urmează vacanța... si uite așa se votează prin octombrie... este o variantă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte posibil sa ai perfecta dreptate!
      Multi ne-am gandit la varianta asta. Totul este in functie de cum vor evolua evenimentele zilele urmatoate.

      Ștergere
  2. Eram inainte de parere ca intregul sistem judiciar e un parazit/cancer pt. societate scapat de orice control al acesteia, unde orice mecanism de control e prins la randul lui de catre cancer urgent. Si idiotii ajunsi membrii cred ca ei au pus coada la pruna si au dreptul sa isi bata joc de vointa societatii si a poporului cum vor ei. Ei bine cancerul trebuie excizat de sus si pana jos.
    E extrem de eroic ce face domnul judecator cu oua de otzel din Ploiesti. Tot respectul pt. el, e dizidenta la nivelul lui Sholzenitsky. Si dovada ca mai exista inca oameni exceptionali chiar si in sistemul cancerigen judiciar.
    Insa acum se cauta cu infrigurare desigur ceva in dosare si interceptari ca sa fie bagat in lagar, cum isi permite sa gandeasca singur? La puscarie o termina saracul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar dacă,

    Sistemul vede că nu are cum să îşi pună la Cotroceni omul lor şi doreşte să anuleze încă o dată alegerile? Şi le tot amână/anulează până găsesc soluţia să-şi pună omul în funcţia de preşedinte.
    Poate că şi acest judecător este tot al sistemului şi doar a executat un ordin pe care l-a primit.
    Poate că nu întâmplător bolojan a convocat CSAT cu 4 zile înainte de turul 1.

    În acest moment Hotărârea 32 a CCR a fost suspendată. Prin urmare este valabilă Hotărârea 31 prin care au fost validate rezultatele Turului 1 din noiembrie 2024.
    Dacă borfaşii care conduc ţara continuă cu aceste alegeri, am putea avea încă un tur 1 validat înainte să se pronunţe ÎCCJ asupra recursului împotriva deciziei judecătorului Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești, care a decis joi, 24 aprilie, suspendarea și anularea hotărârii din 6 decembrie 2024 prin care Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024.
    Am putea avea o situaţie halucinantă. De fapt la noi nu mai este nimic imposibil.

    RăspundețiȘtergere
  4. Saptamana rasturnarilor de situatie.Sau asa sa fie?!Alaltaieri vuiau canalele cu proiectul de lege privind pensionarile in sistemul juridic.Azi,iata despre ce se discuta.Personal mi se pare ca sistemul juridic "arata pisica" sistemului legislativ,fortat de UE prin PNRR sa taie pensiile speciale si care oricum poate ca nu vor trece de CCR (din nou).Cam ciudata sincronizarea evenimentelor.
    Doar in subsidiar,poate vor mai urma si alte bombe din astea inaintea alegerilor,dar cert e ca nivelul actual de cheltuieli cu salariile,pensiile si alte beneficii nesimtite ale tuturor bugetarilor,NU MAI POATE CONTIUNA ASA !
    Se va ajunge INEVITABIL la cresteri exponentiale ale impozitelor si taxelor.O sa ia si pielea de pe noi.
    Practic,guvernul refuza sa taie in carne vie prin desfiintarea multor Autoritati Nationale care ard gazul degeaba si care in multe cazuri au atributii suprapuse si pe tine ca cetatean,prin existenta lor,te incurca si iti fac tot mai grea.Pentru simplu fapt ca acolo sint rasplatiti cu functii banoase toti utilii sistemului.Vedeti bine cum ne pregatesc astia ca daca masurile luate pina acum de reducere nu functioneaza,vor fi inevitabil cresteri de impozite.De ce sa tai cheltuieli de la oamenii tai cand ii poti taxa pe fraieri suplimentar!Multumim si Ukrainei ca ne-a ajutat sa ajungem in situatia asta.Se vorbeste despre desfiintarea ANL-ului.Prea putin,prea tarziu,si oricum o vor inlocui cu alta agentie.Doar n-o sa-i lase fara servici in prag de alegeri nu?! Astia reusesc mereu sa 'reduca fara sa reduca' defapt nr. de angajati la stat prin artificii de calcul menite sa arunce praf in ochii omului de rand.Deci pur cosmetic.Nr. de bugetari v-a creste constant pt. ca aia-s cea mai buna masa de manevra electorala.Si pensionarii,care la fel,depinzand de stat,pot fi considerati tot bugetari.
    Sa le fie de bine cu PNNR-ul lor secretizat si care a fost acceptat la UE doar daca era eleborat de USR !
    Inchei cu un citat celebru: "sint decenii in care nu se intampla nimic,si apoi sint zile in care se intampla decenii"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Nr. de bugetari v-a creste constant pt. ca aia-s cea mai buna masa de manevra electorala."

      Este exclus! Vremurile care vin peste tot in UE sunt de asa natura incat nu va mai fi nevoie de o crestere a masei de manevre electorale.
      Bugetarii se vor imputina. Ceea ce vedeti la Trump in gospodarie "maine" veti vedea peste tot.

      Ștergere
  5. acu se dezbate pensionarea judecatorilor la 65 in loc de 45; acu judecatorii arata coltii la politicieni, totul e un circ si nu se va intampla nimic decat ceva referitor la pensiile lor speciale

    RăspundețiȘtergere
  6. Zbor deasupra unui cuib de cuci:
    "Măcar am încercat ".

    RăspundețiȘtergere
  7. Mă duc ca să-mi mai iau încă o vodca mica, ca s-o plimb prin cartier, să-mi treacă astfel greața/voma, față de "satanele cu chip de oameni"!

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga domnule Judecator de la Ploiesti esti un E R O U . Avem nevoie de astfel de EROI. Fiecare dintre noi putem fi daca vrem si algem binele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stati o leaca sa vedem de luni incolo ce se va mai intampla si prin alte orase. Am impresia ca va ploua cu eroi.

      Ștergere
  9. ar trebui mai multi judecatori romani sa faca acelasi lucru, sa se razvrateasca impotriva sistemului odios.. sa emita decizii identice cu cea a judecatorului de la Ploiesti. Zilnic cate una identica de la alta curte de apel de la un alt judecator... Oamenii trebuie sa inteleaga ca doar uniti vom reusi. Iar puterea actuala incearca sa ne dezbine cat pot de mult

    RăspundețiȘtergere
  10. Vorba romanului: "A intors-o, ca la Ploiesti".Vedem ce urmeaza,meciul nu e inca jucat.

    RăspundețiȘtergere
  11. https://m.activenews.ro/stiri/Fabuloasa-Motivare-a-Judecatorului-Alexandru-Vasile-de-la-Ploiesti-prin-care-a-fost-ANULATA-Lovitura-de-Stat-a-CCR.-Se-complica-rau-lucrurile...-AVEM-DOCUMENTUL-196699

    RăspundețiȘtergere
  12. Partida va fi cistigata . Poporul respecta atit timp cit vrea, apoi, cind nu mai vrea, se sterge la spate cu ''hotaririle''(!) ccr.
    Cum si cine va putea sili Poporul sa se supuna unor aberatii !
    Numaratoare inversa a inceput si se va sfirsi curind !!!

    RăspundețiȘtergere
  13. De acord. Doar dacă nu este o reacție a magistratilor împotriva puterii pentru votarea noii legi privind ieșirea la pensie, a magistraților la 65 de ani. S-ar putea sa fie doar o lupta între puterile statului.

    RăspundețiȘtergere
  14. Lasand la o parte eroismul judecatorului Alexandru Vasile de la CA-Ploiesti, haideti sa privim la alte aspecte, aparent lipsite de importanta dar care arata ca Romania, NU MAI ARE NICI UN FEL DE JUSTITIE STATALA:
    Judecatorul Alexandru, prin Hotararea pe care a luat-o, a stabilit doua lucruri:
    1- suspenda executarea Hotararii CCR nr. 32/06.12.2024, pana la solutionarea definitiva a cauzei
    2- anuleaza Hotararea CCR nr. 32/06.12.2024
    Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare.

    Ce aflam din cele de mai sus?

    In primul rand, suspendarea Hotararii in cauza, opereaza de drept, din clipa pronuntarii hotararii de catre judecatorul Alexandru. Asta inseamna ca TOT ce s-a facut din data de 06.12.2024 IN TEMEIUL Hotararii nr. 32/05.12.2024, se opreste si totul merge inainte, ca si cum acea Hotarare a CCR, n-ar fi existat. Adica, inclusiv “contrabanda” electorala se opreste! Inclusiv hotararile si OUG-urile guvernului, date de dupa data de 06.12.2024 pana azi, legate de alegeri, procesul electoral, date, etc, se opresc si nu mai produc efecte.
    Suspendarea asta, este activa pana la solutionarea definitiva a cauzei, adica pana cand:
    - ori Hotararea data de judecatorul Alexandru, ramane definitiva prin nedeclararea decursului de nici una dintre parti;
    - ori, Hotararea data este validata/anulata/modificata, de instanta superioara (ICCJ), DUPA judecarea recursului, in cazul in care cineva a delrata recurs la hotararea judecatorului de la CA-Ploiesti.

    In al doilea rand, anularea Hotararii CCR nr. 32/06.12.2024, opereaza doar DUPA solutionarea definitiva a cauzei, adica in oricare in situatiile de mai sus, in functie de declararea sau nedeclararea recursului.

    Mai departe:
    Recursul poate fi declarat de oricare dintre partile in proces, oricand in interiorul celor 5 zile si poate fi declarat de nici una dintre parti, de o singura parte sau de toate partile din proces.
    In aceasta cauza, nu sunt decat DOUA parti:
    - o doamna, pe numele ei, Popescu Gheorghita, care este RECLAMANTA si
    - CCR, in calitate de PARATA.

    Atat!

    RăspundețiȘtergere
  15. Fiind vorba de o cauza de interes general pentru societatea romaneasca, teoretic, se poate implica in calitate de intervenient-parte, si parchetul dar, nefiind o cauza penala, asa ceva este extrem de neobisnuit!

    Oricum, dupa pronuntarea Hotararii de la CA-Ploiesti, sub sanctiunea nulitatii absolute a judecatii recursului, Codul de Procedura Civila, stabileste urmatoarea procedura:
    - Dosarul ramane la CA-Ploiesti si pleaca mai departe, catre ICCJ, NUMAI dupa scurgerea celor 5 zile si NUMAI daca vreuna dintre parti a declarat recursul, altfel NU!
    - Daca vreuna dintre parti declara recursul IN TERMENUL DE 5 ZILE, judecatorul care a dat Hotararea, verifica daca acel recurs este sau nu admisibil si daca este, il ataseaza dosarului cauze, astfel incat cealalta/celelalte parti, sa poata lua la cunostiinta despre el si daca considera necesar, sa depuna la randul ei recurs sau, sa depuna intampinare la recursul depus. De asemenea, termenul de 5 zile, este necesar si pentru ca partile sa aiba timp sa-si angajeze/consulte avocati, etc. Daca recursul nu este admisibil, acesta este respins motivat si la sfarsitul celor 5 zile prevazute LEGAL, Hotararea devine definitiva.
    - Daca cele de mai sus sunt indeplinite, dupa scurgerea celor 5 zile, dosarul este trimis la instanta de recurs, in acest caz, la ICCJ, prin curier militar si urmaza sa fie inregistrat la aceasta instanta de recurs. Operatiunea asta, de obicei, dureaza de la 2 la 5 zile dar sa zicem ca se face intr-o zi.
    - Dupa inregistrarea dosarului la instanta de recurs, acesta este repartizat “computerizat”, unui complet de judecata de la acea instanta, care preia dosarul, il verifica din punct de vedere procedural si daca totul este OK, stabileste data judecatii.
    - Prin LEGE, data judecatii trebuie comunicata partilor, prin scrisori recomandate “Pentru Justitie - a se inmana cu prioritate”, cu semnatura de primire, trimise prin Posta Romana, astfel incat partile sa le primeasca CU CEL PUTIN 5 ZILE INAINTE DE DATA STABILITA A JUDECATII. De principiu, termenul de judecata, se stabileste cu doua saptamani dupa data stabilirii datei de judecata, ca intreaga procedura sa poata fi indeplinita. Sa zicem ca e vreo mare urgenta, caz in care data judecatii, se stabileste la 7 zile de la data primirii si inregistrarii dosarului la instanta de recurs.
    -
    Avand in vedere cele de mai sus, OBLIGATORII, si luand in consideratie termenii cei mai “stransi” posibil, ce avem?

    RăspundețiȘtergere
  16. Hotararea judecatorului Alexandru Vasile, a fost data in 24.04.2025.

    Cele 5 zile, se calculeaza neluand in seama prima si ultima zi deci, vom avea finalul celor 5 zile, pe data de 30.04.2025, zi in care considerand ca a fost depus vreun recurs si ca acesta a fost acceptat de judecatorul Alexandru Vasile, dosarul este trimis la ICCJ, unde cel mai devreme, in data de 01.05.2025, se poate repartiza dosarul unui complet, acela poate face verificarea dosarului si stabili data procesului.

    Dat fiind ca in data de 01.05.2025 incepe mini-vacanta de intai Mai, prima zi in care se poate face “toaleta de” care ziceam, este pe 5 mai! Ei, la limita, daca data de 5 mai e cea in care la ICCJ se poate stabili data judecatii recursului, acesta nu poate fi fixata, oricata urgenta ar fi, mai devreme de data de 12.05.2025!!!

    Ori, noi la ce am asistat?
    Ieri, pe data de 24.04.2025, judecatorul Alexandru Vasile de la CA=Ploiesti, a dat o Hotarare, intr-un dosar de contencios administrativ, unde reclamanta e o cetateanca romana oarecare si parata e o institutie a statului.

    La nici 24 ore, in data de 25.04.2025, atat parchetul de pe langa CA-Ploiesti cat si parata, depun recurs (UNDE???) si in aceeasi zi, se si judeca recursul!!!!!

    Mai mult, in acelasi interval de timp, judecatorul Alexandru, are plangere la IJ din partea CSM si urmeaza si sa fie luat in discutia sectiei pentru judecatori a CSM, pentru Hotararea luata, in conditiile in care independenta judecatorului, printre altele, sta si in faptul ca NICI O INSTITUTIE, NICI MACAR UNA PROFESIONALA, nu poate lua in discutie o hotarare a unui judecator iar CSM este teoretic, tocmai garantul independentei magistratilor!!!!!

    Din punctul meu de vedere, am asistat la a doua lovitura de stat din ultimele 5 luni si mai mult, la o lovitura mortala, data sistemului de justitie din Romania!

    Intentionat n-am luat in discutie Hotararea judecatorului Alexandru Vasile, de la CA-Ploiesti dar pot sa spun ca ea reprezinta o lectie pentru toti juristii care se bat cu caramida-n piept ca stiu Drept dar, dau in gropi de idioti (sau poate nemernici), ce sunt.

    Consecinta noului sir de ilegalitati flagrante savarsite astazi de “justitia” din Romania, ma tem ca va fi aceea ca in curand, nici macar aia din afara, care fie activ, fie pasiv, au admis sa se petreaca asa ceva, nu ne vor mai lua in sema, nici macar atata cat o mai fac acum.

    Eu unul, sa nu mai aud pe vreunul ca zice ca Romania e “democratie”, “stat de drept” sau alte utopii din astea. Romania, in tot ce tine de stat, e o hazna imputita si atat!

    RăspundețiȘtergere
  17. Avem o singura sansa de revenire SPRE normalitate, in Romania:

    Mersul in masa la alegerile din mai si votarea lui Simion.

    Nu anularea voturilor, nu scrierea lui Georgescu pe buletine, DOAR mersul in masa la vot si votarea lui Simion. Atat.

    “Sistemul” DORESTE sa fie multe voturi anulate si putina lume prezenta la urme, ca sa-si puna a nu stiu cata oara, papusa impaiata, in postul de presedinte! Nu trebuie sa le dam satisfactie!

    Poate ati observat ca Simion nu vorbeste despre ce va face el ca presedinte, daca castiga alegerile ci, doar de “turul 2 inapoi”, Si poate face asta, daca castiga!

    In calitatea de presedinte, schimba sefii institutiilor de forta, CCR, militie, etc, unde ARE AUTORITATEA SI DREPTUL.

    Determinarea unor alegeri parlamentare anticipate, desi aparent extrem de grea, se poate face de fapt, extrem de usor.

    Odata ce a reinstituit oarecum ordinea in justitie, declara ca totul, inclusiv pozitia sa ca presedinte, este ilegal si prin autoritatea pe care o va avea, aduce turul 2 inapoi si devinde presedinte, Georgescu, care de altfel chiar a fost ales, atunci cand au fost alegerile!

    Toata tarasenia, se poate rezolva cu cheltuieli minime, in cel mult o luna, daca cuplul Georgescu+Simion, are deja lectiile facute. Si eu, cred ca le are!

    Mai departe, lucrurile incep sa intre in matca normala.

    Dar NUMAI daca mergem cat mai multi la vot si NUMAI daca-l votam pe Simion!

    Daca-l vreti pe Georgescu presedinte, votat-l pe Simion, e simplu!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cinci minute le-a luat IceCeJiștilor să se steargă la ochiul maro cu acțiunea haiducească a lui Carandino de Ploiești.Mi s-a acrit de atâtea povești cu lupta democratică cu mijloace legale.

    RăspundețiȘtergere
  19. Ascultați ce spune d'na judecător
    https://youtu.be/IKWSyWX5IuE?si=VpmvBVWVp7JgxtLH

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)