Crăpături

O să încep cu General Motors care, spus elegant, e cam în rahat. Pentru a-şi rezolva problemele s-a apucat să închidă ceva fabrici din SUA. Motivele sunt justificate din punct de vedere economic: acolo se plătesc cele mai mari salarii, iar vânzările nu-s grozave. Nu e doar justificată, ci şi stringentă întrucât cash flow-ul companiei arată de parcă ar fi manageriată de-un buticar analfabet.

Treaba asta însă l-a supărat pe taica Trump care a anunţat că le taie toate subvenţiile, inclusiv cele pentru maşinile electrice. Opinia lui Trump e şi ea perfect justificată: când erau să dea colţul, cei din industria auto s-au dus spăşiţi la guvern pentru ajutor şi alte potlogării economice, iar acum lasă pe bară muncitorii americani, în favoarea ălora ieftini din China şi Mexic.

Trecem într-o altă lume, în preacinstita Japonie. Acolo tocmai ce s-a petrecut cel mai mare scandal din lumea auto: CEO-ul Renault, Carlos Ghosn a fost arestat într-un ciudat scandal financiar. Legendarul executiv pare a fi acuzat că ar fi făcut nişte operaţiuni financiare dubioase în urma cărora şi-ar fi tras pentru sine vreo 40 mln. $. Desigur, pentru pulime, 40 milioane înseamnă o sumă imensă, dar pentru un individ de talia lui Ghosn nu e ceva atât de dărâmător. Mai ales că totul se referă la întreaga lui carieră de la Nissan. Să nu uităm că Ghosn e cel care a scos Nissan-ul din rahat, astfel încât pare ilogic ca el să fie acuzat că a prejudiciat compania. Ceva pute la mijloc. Iar dacă mai şi constatăm că la zece zile de la arestare nu există nicio acuzaţie oficială la adresa sa, avem toate motivele să bănuim că se întâmplă altceva acolo.

Sunt extrem de multe zvonuri legate de misterioasa arestare. Unii spun că e o misterioasă lovitură de palat administrată din Franţa, unde statul e cam deranjat de optimizările lui Ghosn. Nu de puţine ori energicul executiv şi-a exprimat dezacordul legat de politica Franţei. Nu a fost de acord cu părăsirea Iranului(cu toate că a plecat de-acolo scrâşnind din dinţi), la fel cum nu e de acord cu retorica anti-rusă. Şi e normal să fie aşa, doar vinde în draci acolo. De-aceea a instrumentat o imensă operaţiune de răscumpărare a acţiunilor de la stat prin intermediul salariaţilor. Prin prisma acestor informaţii, dar şi cunoscându-l pe tiripliciul penibil Macron, avem toate motivele să suspectăm o implicare a Franţei în mazilirea şefului Renault.

O altă teorie vorbeşte despre problemele stringente pe care le avea Nissan-ul, dar şi proaspăt intrata în alianţă, Mitsubishi. Înainte de a trece mai departe, trebuie să înţelegeţi ce-i cu aceste alianţe. În principal şmecheria e simplă. Intrând într-o alianţă foloseşti împreună cu partenerii tăi o bază comună de componente, negociezi mai strict cu furnizorii, aloci optim resursele umane şi reuşeşti astfel să reduci teribil costurile. Există însă şi un revers al medaliei: cu toate că sunt firme diferite, realitatea e că sub capotă se cam află aceleaşi componente. Deci, fiare identice la care diferă doar marca şi design-ul. Chestia e atât de dubioasă încât devine de-a dreptul hilară observând modul în care mândrul posesor de Mercedes se raportează în trafic la modestul conducător de Logan. Asta în condiţiile în care, sub capotă, ambele maşini sunt echipate cu ... acelaşi motor.

Această realitate a industriei auto, suprapusă peste problemele de vânzări atât ale celor de la Nissan & Mitsubishi, pare să-i fi atras atenţia lui Ghosn. Mai mult ca sigur, cunoscându-l pe Ghosn, nu pot să nu bănuiesc un plan de optimizare vizibil din avion: închiderea unor facilităţi de producţie din Japonia. Ţinând cont de baza comună de organe de maşini şi de similaritatea modelelor, a face o linie care să-ţi scoată în cadenţă maximă modele diferite ale maşinilor din alianţă nu e o mare şmecherie. E imposibil ca Ghosn să nu se fi gândit la aşa ceva. Înseamnă mai mult de jumătate dintre angajaţii japonezi, adică o optimizare extremă care ar fi condus la o drastică reducere de costuri şi o profitabilitate ridicată a alianţei. Ceva perfect justificat economic.

Numai că, cine are impresia că Japonia e economie de piaţă, ori e naiv ori prost. Îţi trebuie ceva brumă de cunoştinţe istorice ca să înţelegi cum a trecut ţara la modelul economic vestic şi cum fostele relaţii nobiliare de vasalitate au fost translatate în noua paradigmă a economiei de piaţă. Peste noapte ţăranii s-au transformat în muncitori, aristocraţii în patroni, militarii în executivi s.a.m.d. Japonia e o ţară cu un şomaj extrem de redus, situat undeva pe la 2%. Angajările se fac pe viaţă. Dacă părinţii lucrează la Sony, cu siguranţă copiii li se vor angaja tot acolo şi asta încă de pe băncile şcolii. O să spuneţi că e un semn de civilizaţie. Eu vă spun că e o rămăşiţă a şerbiei. Dar totul sub o mască extrem de bine marketată. În aceste condiţii, dacă vă imaginaţi că acţiunea „justificată economic” a nebunului Ghosn putea să treacă nevăzută de politicul insulei, sunteţi naivi. Cu siguranţă că un asemenea plan nebunesc i-a pus pe ăia pe jar. Doar cine naiba se credea veneticul ăla? Astfel încât trimiterea sa la bulău e pur justificată din punctul de vedere al politicienilor.

Să n-o mai întindem şi să încercăm să înţelegem ce se petrece. Avem aşadar confruntări între politic şi mediul economic în care fiecare parte are dreptate. Ştiţi când s-a mai întâmplat asta? V-o spun eu, doar sunt trecut prin două regimuri: în comunism. Atât în URSS cât şi în întreg lagărul comunist, în ultimele momente ale regimului s-a remarcat o tensiune între economic şi politic. Dinspre mediul economic veneau mesaje clare că sistemul centralizat a degenerat în haos şi că absolut toate deciziile influenţate de politic sunt aberante, în timp ce politicul îi acuza pe economişti de slabă înţelegere a doctrinei marxist-comuniste. Ceea ce s-a întâmplat cunoaşteţi cu toţii.

Mai este însă un element de similaritate: armata. Încercarea de a ţine pasul cu Vestul era din ce în ce mai dificilă pentru membrii Pactului de la Varşovia. Ruşii îi dădeau înainte cu „ameninţarea capitalismului” şi profitau de „Războiul rece” pentru a le băga vasalilor arme pe gât. Însă armele produse de ruşi erau scumpe şi aveau o calitate îndoielnică. Treaba ajunsese atât de hazlie încât, în ceea ce priveşte tehnica de calcul, ruşii pretindeau că vând tehnologie nouă în timp ce, sub carcasă, se aflau aceleaşi componente învechite. Realitatea „Pactului de la Varşovia” era una tragicomică: în afara arsenalului nuclear rusesc şi a kalaşnicoavelor absolut nimic nu se ridica la nivelul rivalilor. Apogeul a fost constatat la un exerciţiu militar unde o „invincibilă” navă de război a fost făcută praf de un vas de pescari cam afumaţi care-au intrat absolut aiurea în zona de simulare a conflictului, defectând iremediabil „perla” armatei Estului.

Dacă dăm un ochi pe arsenalul NATO constatăm că similarităţile cu ceea ce se întâmpla cu fosta URSS şi aliaţii săi sunt de-a dreptul şocante. Cel mai nou avion militar, F35, cel pe care s-a cheltuit un purcoi de bani, e un monstru inutilizabil, inferior din punct de vedere al manevrabilităţii nu doar celor ale duşmanilor, ci chiar produselor din arsenalul propriu. Un F16 e mult mai manevrabil decât F35 şi, dacă i s-ar face un upgrade de radar, l-ar învinge fără probleme. În ceea ce priveşte forţele terestre, diferenţa tehnologică dintre ruşi şi americani e de-a dreptul covârşitoare. E greu de crezut că bătrânele Abrams-uri ar putea face faţă noii generaţii ale tancurilor „Armata”.

Însă elementul cel mai flagrant provine de la o întâmplare petrecută la ultimul exerciţiu militar al NATO. La întoarcerea de la exerciţiul NATO Trident Juncture, fregata norvegiană KNM Helge Ingstad a intrat în coliziune cu un petrolier maltez, fiind iremediabil distrusă. Vă puteţi imagina aşa ceva? O indestructibilă navă de război făcută praf de-o tingire malteză? Dacă se dovedeşte că marinarii maltezi erau beţi, totul seamănă până la identificare cu întâmplarea din perioada sovietică.

Punând lucrurile cap la cap, cred că se observă cu ochiul liber un element cât se poate de clar: fundamentele economico-politice ale Vestului se prăbuşesc. Şi asta nu din cauza existenţei unui rival, ci tocmai din cauză că nu există un rival real. Rusia e un duşman inventat. În realitate ruşii sunt disperaţi să găsească o ieşire din rahatul în care se află întreaga lume. China de fapt se află în aceeaşi barcă cu Vestul şi va fi lovită la fel de dur ca şi celelalte economii mari. Problemele care sunt, sunt fundamentale. Şi imposibil de rezolvat. Nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe. Ceea ce v-am prezentat până aici sunt semnele vizibile ale crăpăturilor din ce în ce mai mari ale economiei mondiale. Industria auto e în criză, imobiliarele deja sunt pe făraş, iar cea de la care se speră revirimentul, armata, e o bulă frumos văcsuită care stă şi ea să explodeze. Lumea se prăbuşeşte, iar noi suntem, din nou, în zona greşită.