Din nou imobiliarele

Ani de zile dobânzile joase au făcut posibilă perpetuarea unei clase de „investitori inteligenți”. Moda a început, cum era de așteptat, de peste Ocean, unde cetățeanul inteligent se împrumuta cu dobânzi mici pentru a cumpăra imobile în zonele bune, pe care apoi le închiria. Așa s-a ajuns la mari proprietari de imobile care trăiau pe spatele târlelor de „millennials” adepți ai „sharing economy”.
„De ce să-ți cumperi casă când poți să închiriezi și nu te mai interesează nimic?” - asta era mantra generației a cărei constantă fundamentală este analfabetismul funcțional. Și era logic ca o întreagă „infrastructură socială” să le întrețină „idealul”. „Investitorii” se împrumutau pentru a găzdui la un profit bunicel hoardele de idealiști, dezvoltatorii făceau cheag deoarece la o cerere atât de mare prețurile creșteau, iar în spatele tuturor profitau băncile deoarece taxau pe toată lumea: atât pe investitori cât și pe dezvoltatori, dar și pe millennial-șii care, pentru a-și susține visul „societății ideale”, se împrumutau până la faliment.

Cam așa a funcționat o întreagă infrastructură artificial umflată de banii ieftini. Furtuna a sosit însă pe neașteptate acolo unde se așteptau mai puțin, anume în centrele aglomerate ale marilor orașe. Aglomerările urbane au devenit „capcanele” din care millennial-șii au fugit precum puricii. Unii din cauza aderării la „narativul mainstream”, iar cei mai mulți de la deteriorarea venitului și generalizarea muncii de acasă. Astfel „investitorii” s-au trezit cu un stoc imobiliar impresionat pe care trebuie să-l plătească. Fără chiriile achitate de millennialși, nu doar că nu se mai pot face profit, dar nici măcar ratele către bănci nu le mai pot da. Asta deoarece „business plan-ul” ținea cont de „robinetul de chiriași” care nu se închidea niciodată. La fel devine problema și-n cazul dezvoltatorilor. Poate că sunt unii care-au mirosit la timp încotro merge situația, dar majoritatea sunt prinși în dezvoltări imobiliare mai scumpe din care sperau să tragă profituri încă și mai mari. Și la aceștia bate-un clopot de jale. Iar problemele de pe toate palierele se centralizează, desigur, în bănci. Care, a câta oară?, se văd lovite de un val neiertător de restanțe. Și ăsta-i doar începutul.

În zonele bune din New York chiriile sunt la minime istorice. Trendul abia acum se formează, însă, cum bine știm, din turbulențe mici se formează marile uraganele. Cam așa e și-acum.

Venind pe plaiurile noastre vesele, putem constata un mini-trend în ceea ce privește „tradiționala” perioadă a boom-ului imobiliar. Toamna era importantă deoarece sosea provincia la facultate. Iată că avem o toamnă atipică. În primul rând studenții au preferat să se înscrie la universitățile din provincie, astfel încât fluxul către București a fost ștrangulat. Și asta nu e totul. Întrucât facultățile au virat-o în mare majoritate pe online, chiar și cei care s-au înscris în București, au preferat să rămână acasă. Treaba stă similar în toate marile centre universitare unde proprietarii nu-și prea mai găsesc chiriași. Însă, cum românul e atipic - spun așa ca să nu-i spun de-a dreptul - încă mai pică în capcana pe care i-au întins-o băncile și cîții, înhămându-se la rate ucigătoare pentru cutii de chibrituri făcute pe genunchi. E absurd, dar prețurile imobilelor sunt în creștere. Asta-mi amintește de 2007-2008. În 2007 am avut o accelerare dementă, în ciuda semnalelor clare de stagnare de peste Ocean, iar în 2008 o stagnare până prin septembrie când piața imobiliară s-a blocat de tot. C-așa e la noi, trăim la extreme: ori accelerăm până ne ajung ochii-n fundul capului, ori frânăm brusc spărgându-ne capul în parbriz.

Cam asta urmează și la acum, dar mai e puțin de așteptat. Cum în decembrie se termină „boieria” vacanței la plata ratelor, rămâne să vedem ce himere o să mai vândă alianța cîțo-beneristă pentru continuarea fantasmei creșterii de prețuri în țara cu cel mai mare număr de proprietari din lume. Șmecherii au ieșit din joc încă de anul trecut. Mă uit cu admirație la grecoteiul ăla care a umflat investițiile în spații de birouri. Cum și-o freca el mâinile văzându-i pe guguștiucii care i-au imitat gesturile cum stau disperați cu niște clădiri prin care bate vântul. Ca să nu mai vorbesc de ăia care i-au cumpărat tot stocul imobiliar pe vârful vârfurilor. Ce corporatiști, ce inteligențe!

Vedeți voi, și imobiliarele astea au ciclurile lor din care profită strict ăia care înțeleg cum funcționează. Ceilalți, aproape întotdeauna, rămân să înghită rahatul.