De ce avem acest dezastru?

Agricultura e o activitate total dependentă de vreme. Poți face ceva pentru a reduce dependența de vreme? Desigur. În activitatea asta aurul este reprezentat de apă. Însă, când acest aur e prea mult se transformă în belea. Așadar, pentru a avea agricultură trebuie să ai apă în cantități care să nu depășească suficientul. Dacă ai prea multă ai inundații, dacă ai prea puțină ai secetă. Dacă ai câtă-ți trebuie ai record de producție la hectar.

Țara, fiind suficient de mare, are zone în care se înregistrează primăvara excedent de apă și zone cu deficit de apă. Ideal e să iei excedentul de-acolo unde e și să-l duci în zonele cu deficit. E o poveste frumoasă, nu-i așa?

Ei bine, această poveste a fost începută pe vremea lui Ceaușescu. Sistemul național de irigații a fost făcut integral atunci. Și funcționa, în sensul în care colecta surplusul de apă primăvara și-l redistribuia vara acolo unde era necesar, adică în Bărăgan, grânarul țării. Revoluția a venit cu furtul în masă și distrugerea acestui sistem.

Ce a însemnat distrugerea e simplu de explicat, dar greu de înțeles de către omul obișnuit să cumpere de la supermarket porumb fiert din Portugalia sau făină ungurească. Iată câteva elemente:

- S-a prăbușit productivitatea. În comunism erau bancurile cu creșterea producției la hectar. Toată lumea știa că acea productivitate nu este reală. Agronomii știau cel mai bine care-s cifrele. Hai să vă spun acum care-i tragedia: un specialist de marcă îmi spunea că cele mai productive ferme abia ating jumătate din productivitatea reală din perioada comunismului. Marea majoritate a câmpurilor însă abia dacă reușesc să atingă 20% din valorile de-atunci. Mai mult, îmi spunea că pricipala vină nu e reprezentată de fragmentarea proprietății ci, în principal, de capriciile vremii;

- Zone întregi din sudul țării sunt lovite de ceea ce se numește deșertificare. În ciuda propagandei cu încălzirea globală, efectul este cauzat exclusiv de lipsa irigațiilor;

- Un alt fenomen care contribuie la dezastrele naturale care se amplifică în prezent este reprezentat de despădurirea feroce. E cazul să vă mai amintesc despre prietenii drujbari ai plăvanului?

- Întreaga zonă de inputuri este cucerită de produse din import din cauză că ne-am distrus toată infrastructura de suport. Institutele se zbat în subfinanțare, proiectele începute de Daea - alt ministru să știți că n-am avut de la Revoluție încoace! - au fost tăiate de la finanțare. Un exemplu: „Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale” e în moarte clinică. Și e normal să fie așa deoarece, dacă ar funcționa, i-ar deranja, între alții, pe tovarășii francezi. Și-acum știți bine ce investiții au făcut ei în „serviciuri și justițe”!

- Ne-am distrus întreaga industrie care producea echipamente agricole de top, cu exporturi spectaculoase, și-acum ne mirăm de prețurile mari ale echipamentelor. Știți că un tractor nemțesc pe care un fermier îl achiziționează cu chiu și vai prin fonduri europene ajunge să coste de până la patru ori mai mult decât echivalentul care se producea autohton? Asta înseamnă că un fermier „ajutat” de fondurile europene ajunge să plătească dublu decât dacă ar fi cumpărat produse autohtone! Iar acele produse însemnau, pe orizontală, alte locuri de muncă și alți bani care-ar fi rămas aici!

- Întreaga zonă de desfacere și stocare e cucerită de așa-zise investiții străine. De fapt, ceea ce s-a realizat de la Revoluție încoace a fost creșterea prețurilor la input(„investiții” străine au locul infrastructurii autohtone) și scăderea prețului produsului finit(aceleași „investiții străine” care iau pielea de pe spatele țăranului autohton).

Iată poza necosmetizată a agriculturii românești: tributară capriciilor vremii, cu prețuri de achiziție mai mari și prețuri de vânzare mai mici. Și peste toate vine o productivitate de 4-5 ori mai mică decât în vremea lui Ceaușescu. Așa-i că vă vine să vă dați cu capul de masă? Oare cine-i vinovat pentru toate aceste nenorociri? Hai să arătăm cu degetul! Politicienii? Desigur, ei sunt cel mai facil de identificat. Dar treaba nu se termină aici. Cine naiba i-a votat pe ăia? Nu voi? Cine a furat ca-n codru din infrastructura de irigații? Nu țăranul căruia-i plângem noi de milă?

Dacă facem judecăți fragmentare nu ajungem nicăieri. Trebuie să înțelegem că, în primul rând, cei mai mari dușmani ai noștri suntem noi. Furăm ca proștii fără să ne dăm seama că ne furăm căciula. Ce-a fost în capul țăranului ăluia care-a furat dale din sistemul de irigații pentru a-și pune în curte. Sau în capul ăluia care-a furat transformatoarele și pompele din infrastructura de irigații? Nu s-au gândit că furtișagurile minore vor contribui la dezastrul lor? Acum stau și plâng că au ajuns robi ca înainte de Război? Păi cam merită!

Dincolo de toate aceste povești cu oameni ticăloși, politicieni imbecili și securiști nemernici, dincolo de toate dezastrele pe care le identificăm, stăm noi, cei care acceptăm tot ceea ce ni se întâmplă și, mai mult, din spirit mimetic, furăm și noi, fără să înțelegem că treaba ar merge infinit mai bine dacă din hoți ne-am transforma în gardieni. Aici e punctul nostru sensibil, de-aici trebuie să începem. Dacă vom schimba asta vom vedea cu toți ticăloșii dispar ca prin farmec. Gândiți-vă bine la asta și, mai mult, învățați-i pe cei care nu gândesc să-și schimbe optica!