duminică, 18 octombrie 2020

De ce avem acest dezastru?

A
gricultura e o activitate total dependentă de vreme. Poți face ceva pentru a reduce dependența de vreme? Desigur. În activitatea asta aurul este reprezentat de apă. Însă, când acest aur e prea mult se transformă în belea. Așadar, pentru a avea agricultură trebuie să ai apă în cantități care să nu depășească suficientul. Dacă ai prea multă ai inundații, dacă ai prea puțină ai secetă. Dacă ai câtă-ți trebuie ai record de producție la hectar.
Țara, fiind suficient de mare, are zone în care se înregistrează primăvara excedent de apă și zone cu deficit de apă. Ideal e să iei excedentul de-acolo unde e și să-l duci în zonele cu deficit. E o poveste frumoasă, nu-i așa?

Ei bine, această poveste a fost începută pe vremea lui Ceaușescu. Sistemul național de irigații a fost făcut integral atunci. Și funcționa, în sensul în care colecta surplusul de apă primăvara și-l redistribuia vara acolo unde era necesar, adică în Bărăgan, grânarul țării. Revoluția a venit cu furtul în masă și distrugerea acestui sistem.

Ce a însemnat distrugerea e simplu de explicat, dar greu de înțeles de către omul obișnuit să cumpere de la supermarket porumb fiert din Portugalia sau făină ungurească. Iată câteva elemente:
- S-a prăbușit productivitatea. În comunism erau bancurile cu creșterea producției la hectar. Toată lumea știa că acea productivitate nu este reală. Agronomii știau cel mai bine care-s cifrele. Hai să vă spun acum care-i tragedia: un specialist de marcă îmi spunea că cele mai productive ferme abia ating jumătate din productivitatea reală din perioada comunismului. Marea majoritate a câmpurilor însă abia dacă reușesc să atingă 20% din valorile de-atunci. Mai mult, îmi spunea că pricipala vină nu e reprezentată de fragmentarea proprietății ci, în principal, de capriciile vremii;
- Zone întregi din sudul țării sunt lovite de ceea ce se numește deșertificare. În ciuda propagandei cu încălzirea globală, efectul este cauzat exclusiv de lipsa irigațiilor;
- Un alt fenomen care contribuie la dezastrele naturale care se amplifică în prezent este reprezentat de despădurirea feroce. E cazul să vă mai amintesc despre prietenii drujbari ai plăvanului?
- Întreaga zonă de inputuri este cucerită de produse din import din cauză că ne-am distrus toată infrastructura de suport. Institutele se zbat în subfinanțare, proiectele începute de Daea - alt ministru să știți că n-am avut de la Revoluție încoace! - au fost tăiate de la finanțare. Un exemplu: „Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale” e în moarte clinică. Și e normal să fie așa deoarece, dacă ar funcționa, i-ar deranja, între alții, pe tovarășii francezi. Și-acum știți bine ce investiții au făcut ei în „serviciuri și justițe”!
- Ne-am distrus întreaga industrie care producea echipamente agricole de top, cu exporturi spectaculoase, și-acum ne mirăm de prețurile mari ale echipamentelor. Știți că un tractor nemțesc pe care un fermier îl achiziționează cu chiu și vai prin fonduri europene ajunge să coste de până la patru ori mai mult decât echivalentul care se producea autohton? Asta înseamnă că un fermier „ajutat” de fondurile europene ajunge să plătească dublu decât dacă ar fi cumpărat produse autohtone! Iar acele produse însemnau, pe orizontală, alte locuri de muncă și alți bani care-ar fi rămas aici!
- Întreaga zonă de desfacere și stocare e cucerită de așa-zise investiții străine. De fapt, ceea ce s-a realizat de la Revoluție încoace a fost creșterea prețurilor la input(„investiții” străine au locul infrastructurii autohtone) și scăderea prețului produsului finit(aceleași „investiții străine” care iau pielea de pe spatele țăranului autohton).

Iată poza necosmetizată a agriculturii românești: tributară capriciilor vremii, cu prețuri de achiziție mai mari și prețuri de vânzare mai mici. Și peste toate vine o productivitate de 4-5 ori mai mică decât în vremea lui Ceaușescu. Așa-i că vă vine să vă dați cu capul de masă? Oare cine-i vinovat pentru toate aceste nenorociri? Hai să arătăm cu degetul! Politicienii? Desigur, ei sunt cel mai facil de identificat. Dar treaba nu se termină aici. Cine naiba i-a votat pe ăia? Nu voi? Cine a furat ca-n codru din infrastructura de irigații? Nu țăranul căruia-i plângem noi de milă?

Dacă facem judecăți fragmentare nu ajungem nicăieri. Trebuie să înțelegem că, în primul rând, cei mai mari dușmani ai noștri suntem noi. Furăm ca proștii fără să ne dăm seama că ne furăm căciula. Ce-a fost în capul țăranului ăluia care-a furat dale din sistemul de irigații pentru a-și pune în curte. Sau în capul ăluia care-a furat transformatoarele și pompele din infrastructura de irigații? Nu s-au gândit că furtișagurile minore vor contribui la dezastrul lor? Acum stau și plâng că au ajuns robi ca înainte de Război? Păi cam merită!

Dincolo de toate aceste povești cu oameni ticăloși, politicieni imbecili și securiști nemernici, dincolo de toate dezastrele pe care le identificăm, stăm noi, cei care acceptăm tot ceea ce ni se întâmplă și, mai mult, din spirit mimetic, furăm și noi, fără să înțelegem că treaba ar merge infinit mai bine dacă din hoți ne-am transforma în gardieni. Aici e punctul nostru sensibil, de-aici trebuie să începem. Dacă vom schimba asta vom vedea cu toți ticăloșii dispar ca prin farmec. Gândiți-vă bine la asta și, mai mult, învățați-i pe cei care nu gândesc să-și schimbe optica!

10 comentarii:

  1. Aveti dreptate. In mare masura. Dar, ca majoritatea nationalistilor, ignorati o realitate crunta despre romani: nu au fost invatati, desi la scoala se preda, sa aiba spirit civic. Ca Dumnezeu pretind ca au...Merg la biserica si la moaște.
    Problema gunoaielor...
    Stim ca in Romania, tara cu politicienii cei mai corupti, se aduc deseuri toxice si gunoaie din tarile " civilizate" care fac curat la ele aruncand la noi.
    Dar unii dintre noi, desi am participat la Let's do it, sperand ca se termina odata cu gunoaiele din paduri si de pe ape, am observat ca muntii de gunoaie cresc. Nu scad, cum ar fi firesc. Asa se intampla cand iti inveti poporul ca i se cuvine.
    I se cuvine sa-i strangi gunoaiele, i se cuvine sa-i adopti tu maidanezii si sa-i sterilizezi, hranesti tu, din banii tai de buzunar. I se cuvine sa strangi tot tu cureaua ca sa ajuti copiii, desi poporul devenit trufaș gratie democrației prost intelese, voteaza prost, vrea mici si circ, vrea bani multi dar sa nu se implice in nimic.
    Nu putem pune camere de supraveghere prin toate locurile unde, noaptea ca hotii sau ziua in amiaza mare, poporul isi abandoneaza maidanezii si gunoaiele. S-ar plange ca traiesc intr-un stat polietenesc. Si asa ar si fi...
    Daca poporul nu pricepe ca toata mizeria i se intoarce, inseamna ca cineva nu-si face bine treaba. In educatie? In politie? Mama, tata, biserica, primariile? Noi toti care nu-i luam de urechi atunci cand ii prindem distrugand si batjocorind minunătie de Creatie a Lui Dumnezeu?
    Nici nu as indrazni sa ma iau de plavanii needucati. Înjură foarte urat! Si sunt răzbunatori.
    Cred ca injuraturile nu le-au învățat romanii tot de la plăvan. Plavanul se pretinde stilat si educat. Sub poleiul de om educat se ascunde un mare cărpănos si avid de bani si case. Cand pestele se impute, de la cap incepe.
    Despre paduri...nu doar plavanul cu drujbele lui fac prapad.
    Ar trebui sa mergeti prin tara, sa vedeti ce vile si masini au padurarii...O asa lăcomie pentru banii castigati rapid si usor nu stiu daca au mai avut romanii vreodata. Parca e competitie pe vile si masini. Vanitati trecatoare ne invata preotii, si ei tot in competitie acerba pe marimi de vile si marci de masini.
    E o caracatita romaneasca ce si-a dat mana cu o caracatita de din afara si impreuna fac prapad.
    Aveam o țară...
    Aveam o Casă denumită Romania...
    Si pe care ar fi trebuit sa o lasăm curata si intreaga urmasilor...
    Si mor batranii...singurii pastratori ai legaturilor vechi cu glia si padurea. Taranul mergea in padure ca sa taie un copac-doi. Nu taia ca sa-si faca mobila de fițe, sau sa exporte lemn importand mobila scumpa.
    Lipsa de Dumnezeu afecteaza grav un popor!
    Fara Dumnezeu de care sa ne fie macar rusine, preferabila fricii, ce ne impiedica sa ne comportam ca o turma de bizoni care culca totul in picioare?
    Sau ca omizile ce rad padurile?
    E un cerc vicios! Avem nevoie in fruntea tarii de educatori, modelatori de suflete. Oameni patrioti si cu Har. Dar fara ca si poporul sa puna umarul, un singur om nu poate face nimic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu doresc să intru în amănunte și istorie, ca să fie bine. Nu știm să apreciem pe cei care spun că împăratul este gol. Foarte frumos, să te ascunzi, să dai lovituri din anonimatul netului,bagi capul între urechi, închizi ochii, și arunci basina mintii tale. Acest om, ca și alții, încearcă să vă deschidă ochii! Degeaba. Nu realizați. Adevărul doare, dar face bine. Sper că aceste idei, și de alte persoane integre, care luptă cu prostia și anormalul să continuie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Să facem o analiză simplă și lucidă. Dacă România ar fi bine dezvoltată ar deranja. Pe cina? Vecini, în primul rând, deci și pe stapinii vecinilor. Apoi , pe cei cu interese de conducere în Europa, să enumerăm numai Franța și Germania. Mai putem adăuga dar nu e cazul, înțelegeți exemplificarea. Apoi pe cei mai îndepărtați, dar ce interese, care au împărțit globul, SUA și Rusia. Să nu uităm că la Malta / Ialta, am fost dați spre ...vărul Sam. Deci nimeni nu ne vrea binele, dacă nu îl facem noi. Apoi, pt aceasta , din exterior, se aplică prin oameni lor cumpărați și șantajați, tactica pământului pirjolit. Adică, dacă pierd ce e aici, nu lasă celuilalt, care vine, nimic. Nici măcar cu ce să înceapă. Nimic! Deci, pt ce să investească sau să ajute a dezvolta? Ar fi contrar ideilor și principiilor lor!? Un non sens...Totul este perfect planificat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveți dreptate! In mod intenționat în această țară este înăbușită orice dezvoltare românească. Nu as blama poporul român, si alte popoare se blamează si victimizează singure. Piedicile sunt intenționate. România are potențial sa fie si ca Finlanda si ca Elveția si ca un alt stat american. Doar ca nu poporul decide cine suntem. Cine detine tehnologia decide.

      Ștergere
    2. Ultima fraza e penibila Che !ADICA e corecta dar nu e aplicabila Romaniei. Potential privind resursele avem mult ......dar nu umane ! Aici stam prost , execrabil de prost.....mergi si umbla printre oameni si ai sa vezi ca cel mai mare POTENTIAL adica, cel uman ...... e sublim dar, lipseste cu desavarsire !Realitatea lucrurilor e mai la indemana interlopilor de orice natura ! Imi e dor de NK sau un CM! Doom

      Ștergere
    3. Daca e penibil ceva Kinu, e penibil sa crezi ca resursa umană se dezvoltă ca ciupercile după ploaie.
      Da, e adevarat, resursele umane predominante in Romania sunt pensionarii, si cine se ocupa de programele de formare pentru seniori si continuarea activității oamenilor in etate???
      Ma refer la programe banale in alte tari moderne:
      • studierea particularităţilor persoanelor în vârstă, a necesităţilor educaţionale şi intereselor acestora; • determinarea grupurilor-ţintă care necesită tehnologii şi abordări de formare specifice (persoanele în vârstă cu handicap, reprezentanţii minorităților entice, reprezentanţii aşa-numitei vârste „a patra” etc.); • formarea reprezentanţilor diferitor generaţii pentru „îmbătrânire armonioasă”, integrare inter-generaţii şi înţelegere reciprocă; • elaborarea unor programe de formare orientate spre realizarea de sine a persoanei şi armonizarea relaţiilor ei cu lumea şi cu sine însăşi; • pregătirea de specialişti capabili să soluţioneze problemele educaţionale ale seniorilor în condiţii moderne.

      Ștergere
  5. Începem. Exact ce am spus. Sub anonimat suntem docti și inteligenți. Filozofi de mucava. Știu eu că am citit undeva dar nu știu unde. Lasă-ne, tefelistule!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)