duminică, 12 ianuarie 2025

Războiul gazului


Pentru azi am un caz școală pe care vreau să-l atac de ceva vreme. Pornim de la vânzarea E.ON România, la reacțiile stârnite, dar mai ales la adevărata miză energetică din România, ca să înțelegem cum funcționează trădarea. Cu toate că, dezvăluind de la început o parte din subiect, credeți că intuiți ceea ce am de spus, vă cer să citiți cu atenție de la cap la coadă întrucât conotațiile sunt diferite de cele la care vă gândiți acum. 

Problema vânzării E.ON România a stârnit numeroase controverse, în special ca efect al țării de proveniență a cumpărătorului, anume Ungaria. Dacă mai adăugăm și detaliul că MVM este de fapt o companie de utilități aparținând statului maghiar, atunci tot subiectul tinde să devină exploziv în ochii românilor. Atât de exploziv încât unii au început să facă un fel de chetă pentru ca „E.ON să nu ajungă la unguri”. Hmm, dar de ce? - aș întreba eu. Era mai bine la nemți? Și i-aș întreba mai ales p-ăștia cu „Ardialu'”, cu „m-am săturat de România” și cu restul aberațiilor, o chestie dureroasă: „Care-i misterul facturilor substanțial mai mari pe care le plătesc abonații E.ON față de ceilalți?”. V-ați gândit la asta? Pentru mine nu MVM e problema, ci haosul pieței energetice de la noi care ne face victime. Dar să nu anticipez, ci să dăm cuvântul „experților”.

Există un personaj interesant pe piața autohtonă de energie. Numele său e Răzvan Nicolescu. A fost și ministru al Energiei, după ce a lucrat peste tot pe unde trebuie pentru a obține „calificativele” necesare. Este numit și „expert în energie”, titlu care-ar trebui să-l facă pe cel care-i ascultă opiniile să lase capul jos, ca și când ar vorbi un înțelept. Iar în prezent, pentru a înțelege contextul, lucrează la Deloitte. Hai să vedem ce ne zice, cu cuvintele sale, fostul ministru al energiei:

„MVM este dispus să plătesca pentru EOn Furnizare un preț premiu. Vor să controleze direct consumatorii. La ce preț vor livra? La prețul la care vor livra si companiile românesti Romgaz și Petrom care au rezerve de gaz pe o perioada mult mai mică decât Gazprom.

Dacă vor obține aprobarea pentru preluarea EOn Furnizare, cei de la MVM vor cumpăra toată cantitatea de energie electrică produsă de minunații irakieni de la Mintia care cred ca au primit și ceva subvenții de la stat pentru proiectul lor. Ungurii nu vor plăti cu bani, ci cu gaz rusesc energia electrica produsă la Mintia. Rețineți asta! Sa nu va prefaceți că nu ați știut!

Transgaz va face imediat o conductă nouă pentru Mintia pentru că e frumos să construiești, nu? La fel cum construiesc Tuzla – Podișor de care nu era nevoie. Sute de milioane aruncate in Turcia și Rusia.

Planul alternativ la această rusificare a sectorului energetic românesc era un parteneriat romano-american pe care l-am gândit in 2014 și care era legat de Exxon, Grecia, Coridorul Vertical, LNG Tellurian si altele. Mai sunt șanse? Cu Donald Trump, încă sunt.”

S-o luăm pe rând, că doar avem suficient material cu iz de auto-denunț în declarația ministrului. Așadar reținem că ungurii de la MVM nu sunt buni deoarece le vor vinde românilor gaz „la preț de Romgaz”, adică mic! De asemenea, ar fi toxici că le-ar plăti ălora de la Mintia prețul energiei electrice cu gaz. Și în întreaga tărășenie ar urma să fie târât inclusiv Transgaz, care ar face o conductă către Mintia. Frate, d-aia e expert, că le știe ca la carte! Hai să înțelegem problema „pas cu pas”, vorba Plăvanului.

În primul rând, centrala de la Mintia urmează să funcționeze cu ... gaz. Au, iaca prima surpriză! Păi dacă merge pe gaz, ghici ce: cineva va trebui să ducă o conductă acolo. Cin' să fie? Cum încă suntem în România, părerea mea e că ... Transgaz. Cu alte cuvinte, tovarășul Nicolescu de la Energie bagă propagandistic Transgazul în ecuație așa, ca să-i iasă o figură de stil. Stați puțintel că nici n-am zgâriat suprafața problemei. 

De fapt marea problemă a tovarășului Nicolescu este prețul: ungurii ar veni cu prețuri de România deoarece iau gaze de la ruși și astfel își propun să „controleze direct consumatorii”. E o conspirație, nu pricepeți? Deci ăștia sunt niște ticăloși deoarece i-a ieșit lui Nicolescu în analizele de urină că vor veni cu prețuri mici. Vă dați seama ce dezastru iese din faptul că dau la Mintia gaz ieftin? Ar putea ieși și energia electrică mai ieftină, chestie care e iar nasoală, că MVM ar vinde și curentul electric ceva mai ieftin. Motiv suficient, cred eu, să i se transmită șobolanului de la Concurență că e timpul să se implice.

De ce spun că e autodenunț? E vorna de alternativa pe care „a gândit-o” pe vremea în care era ministru, adică un parteneriat prin care americanii să aducă gaz în Balcani. Excepțional, ce să spun! E o mică șmecherie, însă, anume prețul. Care preț e de vreo șase ori mai mare! Da, ați înțeles bine: cu americanii lui Nicolescu, prețul plătit E DE ȘASE ORI MAI MARE! Înțelegeți acum de ce are problemă cu prețul la care vor aduce ungurii gazele în România? Iar tovarășul Nicolescu ne ciripește ca o păsărică faptul că el, din postura de ministru, a pus la punct un proiect prin care România urma să plătească prețuri de șase ori mai mari pentru gaz! Wow, câtă seninătate aici, timp în care instituțiile statului îl anchetează pe BogPR și pe „neolegionari”!!! Stați că nu e tot!

La ora actuală e o criză maximă pe piața gazelor europene. Motivul e conducta oprită de ucraineni. În „dulcele stil clasic”, a apărut și-o altă problemă majoră: azerii au anunțat că sunt ceva probleme tehnice și au întrerupt furnizarea gazelor. În caz că nu știați, e o chichiță pe care ar trebui s-o aflați: gazele azere ... nu sunt tocmai azere! Pentru a-și putea îndeplini contractul cu Uniunea Europeană, azerii importă masiv gaze de la ruși. Au, mă doare! Deci „gazele independente” despre care mănâncă rahat Uniunea Europeană sunt de fapt ... tot gaze rusești! Pff, simt că mi se apleacă. Doar că există o alternativă: gazele turcești. Hai, oameni buni, doar nu suntem copii! Știm bine că gazele turcești sunt, de fapt, rusești în proporție de 110%(sic!)

Ce înseamnă alternativa americană? Teoretic înseamnă să se aducă gaze din SUA și de unde or mai strânge jupânii care intermediază această mega-afacere. Între altele, dacă se parafează „proiectul strategical lui Nicolescu”, inclusiv de la ruși. Așa cum se întâmplă acum cu o parte a petrolulului rusesc, care ajunge să fie introdus în Europa inclusiv de americani. Vai, dar e o perspectivă minunată, nu-i așa? E tare omul, doar de-aia l-au luat ăia de la Deloitte, că știe să facă și el patru bani. Prietenii știu de ce!

Hai acum să ne așezăm la masă și să vedem care-s alternativele României. Așadar, avem următoarea problemă: un jucător care are gaz și vrea să-l vândă - Rusia - și un jucător care n-are gaz, dar vrea să vândă gazul rușilor, adică să facă speculă, anume SUA. Ce facem noi în aceste condiții. Să vă mai dau un element cheie: între Năvodari și Sevastopol sunt 400 km. Calculați ce înseamnă asta, punând în balanță cei 2300 km ai South Stream! N-ați înțeles, nu-i așa? În mod evident înseamnă un business de zeci sau sute de miliarde de dolari care ni se scurge printre degete. De ce? Pentru că „partenerul strategic” care și-a făcut bază militară la Kogălniceanu și bază politică la Bruxelles a stipulat că „n-ar fi bine”. Doar că politica licuriciului e din ce în ce mai diluată, până ajunge precum un pistol cu apă. SUA face planuri de cucerire a unor țări și teritorii, în condițiile în care se clatină mai rău decât un bețiv în comă alcoolică. Scenariul Ucraina se va termina și el cât de curând, astfel încât totul se va modifica. În aceste condiții ce faci? Stai să iei gazele prin 10 000 de vămi, sau le iei direct și le distribui tu unde e nevoie? Mai țineți minte când pișa ochii băsescu din cauză că gazul livrat de ruși în România era vămuit de o firmă elvețiană? Păi, stați, băieți, că s-a rezolvat: acum îl puteți lua direct, doar să vă ducă capul.

Când Georgescu spunea că litrul de benzină ar putea ajunge 1 leu, exagera, adică se gândea ca și statul să câștige jumătate din sumă. Dacă v-aș spune că acum, cu o conductă de gaze construită rapid și IEFTIN între noi și ruși ar ajunge să vă coste iarna încălzirea casei la nivel de saună sub 100 lei pe lună m-ați crede? Plus că s-ar sparge monopolurile autohtone, iar gazul din platoul nostru continental ar rămâne acolo unde trebuie să rămână, anume în pământ. De ce spun asta? Pentru că e mult mai bine să exploatezi acel gaz atunci când se vor fi terminat rezervele celorlalți decât să-l exploatezi acum, când există și e la discreție. Cu alte cuvinte, să le lăsăm urmașilor noștri și altceva în afara datoriilor!

Desigur, vor exista numeroși isteți care vor spune cum că UE, că normele, că X și Y. Hai să vă explic problema ca s-o înțelegeți: România e subdezvoltată din punctul de vedere al infrastructurii de gaze. În plus, combinatele românești de îngrășăminte șomează, în condițiile în care ar trebui să lucreze cu motoarele turate la maxim. Nu-i de acord UE cu o conductă directă Rusia-România? Vai, dar mă simt lovit. Să nu fie de acord! Le spun că nu voi vinde gazele decât aici și să mă scutească. Oricum avem nevoie de gaz ca de aer! Ce se va întâmpla în momentul doi? Păi mai știu eu niște tovarăși care ne vor bate la ușă: Ungaria și Slovacia. Asta la prima strigare. După care vor mai exista numeroși alți doritori. Deci business există, doar că trebuie să te ducă puțin capul. Și, mai ales, să nu asculți d-ăia cu patru bani!

Celor care tot insistă că nu putem noi să facem regulile atât de dur, le dau și o altă soluție. OK, nu ne legăm de ruși, dar avem dreptul să facem ce vrem cu resursele noastre? Aici e întrebarea. România are gaz, de ce nu-l exploatează pentru români? A stârnit emoție contractul încheiat de OMV cu nemții pentru vânzarea directă a gazului românesc din Marea Neagră. Cu alte cuvinte, OMV scoate de sub nasul meu gazul meu, pe care-l vinde în Germania, în timp ce la noi e penurie de gaz. Păi e corect? Evident că nu! Doar că băieții ăștia cu gulerele albe lucrează ca la carte. Mai țineți minte când îl înjuram pe Dragnea pentru legea offshore? Ăla îndrăznise să pretindă ca jumătate din gaze să se vândă aici. Doar că au venit liberalii și după ciolacii TikTokciști, ca să dea liber la blat. Doar că e o șmecherie. Totul se poate corecta, în ciuda traficului de influență care s-a făcut pe-aici. Trebuie însă să se dorească. 

Rețineți, vă rog, că România se află într-o situație atât de proastă deoarece e mâncată din toate încheieturile de viermii corupției. De-aici fură cu nesimțire atât UE cât și SUA. Iar pentru ca tu, o biată Românie, să ajungi să întreții niște balene, chiar și cu niște firimituri pentru ele, înseamnă că tu te condamni la subdezvoltare și sărăcie. Vreți să știți ce ar însemna pentru România o politică energetică independentă? Ar însemna în 5-8 ani un PIB de peste 1 trilion de dolari(la valoarea de azi), un grad de îndatorare sub 10% din PIB și o bunăstare cum n-a văzut țara asta niciodată în istorie. Asta vi se interzice!

18 comentarii:

  1. Nu va fie teama, ca si prostanii autohtoni care voteaza mereu globalistii (= PSD -PNL si USR)se vor trezi in cur-and, si anume atunci cand vor trebui sa plateasca ratele la datoriile imense pe care le-au facut ca "sa mance si gura lor cate-un mititel si sa ragaie macar o bere" dar si pe aia" pe imprumut", si cand vor simti pe chielea lor, "binefacerile" politicii globalist-imperialiste de tipul "cei al tau e si al meu",(de ex. ca lemnul din padurea apropiata NU este al lor, si nefiind al lor, nu au voie sa se incalzeasca cu lemne altora) asta ca partea a politicii de distrugere a tarii si a poporului roman, politica care se desfasoara chiar sub ochii chiori ai prostanilor cu mintea aburita de zeama de bufoaica tavalita in kkt, care de ametiti ce sunt nu inteleg nimic din realitatile geo-politice ale Europei, dar vor intelege si ei realitatea romaneasca, atunci cand vor tremura de frig si nu le vor ajunge banii nici macar sa se sature cu o mamaliga facuta din faina de "malai de greieri" si cu niste viermi la gratar.
    Pina se va ajunge la protestele lor, nu va trece decat cel mult un an, pentru ca frigul ierni este acela care ii va convinge si pe aborigenii locali si semi-primitivi sa iasa din bodega imputita in care isi duc veacul, pentru a protesta si ei sub presiunea frigului si a foamei, argumente la care nu rezista nici macar ultimul prost.
    Chestie pe care nici prostanul de pantofar impreuna cu cacademiciana sa nu l-au inteles, si ca urmare si-a platit prostia, cu viata sa si a zgripturoaicei sale, tot asa cum se pare ca nici fuhrerul fascist nu este in stare sa-l inteleaga, asta daca nu-l lamureste rapid baba cloanta care inca mai poarta mini, ca scolaritele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bineinteles ca, baietii destepti au facut intotdeauna afaceri mega-profitabile cu resursele energetice ale Romaniei! Doar ca, acum nu prea mai conteaza acest lucru, deorece actuala situatia politico-economico-sociala a Romaniei nu mai poate fi sustinuta decat maxim o jumatate de an, dupa care va urma implozia tarii, coroborata cu o explozie sociala uriasa ce va culmina cu o revolutie generala si absolut nimic nu va mai fi ca inainte! Asa ca, prgatiti-va de revolutie, dar nu individual, ci in grupuri omogene si cu cap limpede, avand pregatita din timp o lista de prioritati in ordinea in care "sa-i beliti", fara mila si fara indurare, pe membrii clasei politico-securiste-injustitiare autohtone si pe familiile si camarilele lor mafiote! Sa va asteptati insa, ca veti avea o concurentza mare in acest sens!

    RăspundețiȘtergere
  3. Exagerezi pe ici pe colo prin punctele esentiale (ex. mai usor cu leul sau cu trilioanele) insa in principiu rationamentul este corect.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba nu exagerează deloc! Am trăit epoca gazului aproape gratis pentru populație, îdeși era ntr-o perioadă când industria lucra la maxim cu gazele! Mă rog, atunci România chiar avea industrie nu două surcele la Mioveni, ca astăzi...

      Ștergere
  4. Problema resurselor energetice, e bine si corect prezentata insa solutia propusa e discutabila.

    Inainte de orice, en passant si fara legatura directa cu tema de azi, o sa mai mentionez o mare magarie facuta de statul roman, imediat dupa ce au inceput sa curga sanctiunile impotriva rusiei: statul roman, a permis, pe sest, companiei franceze Orange Telecommunications, sa scoata TOATE cablurile de cupru ale fostei retele nationale de telecomunicatii, pentru ca astfel, sa duca cuprul obtinut in Franta, in scopul folosirii lui “superioare”, in diferite componente electronice si electrice. Problema, nu e ca au scos cablurile si ca in cele mai multe cazuri, nu le-au inlocuit cu nimic, lasand intregi comunitati fara comunicatii, nici ca au obtinut cateva milioane de tone de cupru, practic pe gratis, de la noi! Problema e ca la retelele de comunicatii prin fir, NIMENI pe planeta asta n-a renuntat, nici americanii, nici englezii, nici francezii, nici aia din Burkina-Faso, pentru simplul motiv ca e vorba de o retea de telecomunicatii STRATEGICA si VITALA pentru orice tara, singura care poate asigura comunicatiile in cazul unui razboi modern sau in cazurile (nu foarte rare), cand radiatiile cosmice sau cele solare, afecteaza telecomunicatiile prin unde (satelit, GSM, etc)!!! Este motivul pentru care in TOATE tarile din lumea asta, cu exceptia romaniei, retelele de telecomunicatii “pe sarma” sau “pe cupru”, sunt in administratia statelor si nu unor companii private din strainatate! De asteptat ca foarte curand, si CupruMin sa ajunga tot pe la cineva din “occidentul colectiv”, contra o sapca sau o pereche de izmene, daruite vreunui presedinte sau prim-ministru de la noi…

    Nu discut despre problema resurselor energetice care face tema articolului de azi, pentru ca desi foarte succint, e, asa cum am zis, bine si corect prezentata. Si concluziile din final sunt corecte si realiste deci, nici in privinta asta nu e nimic de comentat.

    Dar discut solutia propusa!

    Ca sa se contreze cu UE si cu americanii, statul roman ar trebui sa fie populat cu Oameni, in primul rand. Cei care detin acum puterea in stat, sunt orice, numai Oameni, nu! Vite, oi, javre de pripas care cersesc la usa macelariei si dau fericite din cozi cand primesc un ciolan de pa care s-a scos carnea, orice, numai Oameni nu-s!

    Ei au in sange amestecul ala nenorocit de parvenitism cu curvasarie, care-I face sa muste mana care de fapt ii hraneste si sa linga mana celui care-I mangaie pe crestete, fara a le oferi de fapt decat firimituri si voia de a jefui dupa bunul lor plac. Altfel spus, sa se pise pe cetatenul roman pe care-l exploateaza in folos propriu si sa indeplineasca intocmai si la timp, ordinele sau chiar dorintele stapanilor lor straini, ordine sau dorinte care chiar daca nu cu intentia asta, sunt POTRIVNICE intereselor legitime ale cetateanului bastinas!

    Sa ne intelegem: grosul banilor in care se lafaie javrele de la putere, NU vine de la UE sau de la americani ci, de aici, din Romania! UE si America, doar le-au permis sa ne fure cat vor, asigurandu-I de impunitate, atata timp cat si ei, fac totul ca UE si America (care pana la un moment dat se confunda), sa-si poata face mendrele cum vor, aici! In afara de asta, atat UE cat si America, folosesc cu succes Romania, ca placa turnanta si ca masina de spalat, pentru banii statelor lor, asa incat banii dati de acele state ca ajutor sau ca “participare” la diferite programe comune romano-straineze, sa se intoarca in buzunarele PRIVATE ale unor sefi sau sefuleti de pe acolo. Direct sau indirect, asta conteaza prea putin pentru noi, efectul e acelasi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. F corect spus.

      Un singur lucru sa adaug, că sa fie perfect clar.. jigodiile de la conducere sunt Trădători ( nu vite,oi etc)..
      Și, pt Trădători, exista legi clare.

      Ștergere
    2. Nu stimate domn, și aici este o bubă, pentru trădători nu există legi clare, au avut trădătorii grijă de asta! Dar există legea talionului iar ăști nemernici au scos de un milion de ori dinții și ochii țării!!!

      Ștergere
  5. Pentru intelegerea mai clara: SUA fabrica un numar de avioane F16, pe care le foloseste pentru antrenamentele celor din Garda Nationala. Cand resursele de zbor ale aparatelor sunt aproape epuizate si necesarul de intretinere/reparatii depaseste costul unor avioane noi, ele sunt cedate canadei, ca sa le foloseasca tot pentru antrenamente, pana la epuizarea resursei de zbor. Odata ajunse la epuizare, si canadienii considera ca i-ar costa cat nu face, sa le repare si sa le inlocuiasca elementele necesare pentru a le prelungi durata de viata, asa ca le dau la fier vechi… tocmai in Portugalia, la o firma privata. Dar na, Romania nu mai are voie sa foloseasca aviane de lupta rusesti, chiar daca tot Romania, tocmai a dat vagoane cu bani evreilor de la Elbit ca sa le modernizeze! Asa ca, UE, vine cu o participare substantiala (care s-a adunat la datoria externa a romaniei!), ca Romania sa cumpere avioane F16, “super-moderne” (primul zbor in 1974, conceptia fiind facuta prin 1972!!), “super-fiabile”, “super-americane”! Dar de unde sa le cumpere, ca nu se gasesc la targ si fabricarea unui avion, dureaza, nu se face pe loc!? Pai, stai ca exista niste avioane din astea, in stare “super”, nu mai necesita decat zugravire, data cateva pompe de aer in caucioace si agatat cate un deodorant in parbriz si-s ca noi! Unde mai pui ca-s la pret de black Friday, la numai vreo 60 milioane dolari bucata, fata de unele noi, care la vremea aia, costau “full option”, enorm, un pic mai mult de 18 milioane dolari bucata! Curat chilipir pentru o tara bogata ca Romania! Uite asa, cateva sute bune de milioane de dolari (sau euro), adunati atat de la bugetul romaniei cat si de la bugetul UE, au ajuns in Portugalia si in SUA, in buzunarele personale ale unor “politicieni” de acolo! Deh, targul a fost facut cand Barroso era presedintele consiliului european, iar firma de fiare vechi din Portugalia, era privata, actionar acolo, fiind frate-su lui Barroso! Si la americani, au ajuns bani din astia, pentru ca fiind vorba de tehnica militara de acelasi tip cu cea care inca e utilizata de armata americana, trebuia avizul lor pentru vanzarea avianelor catre Romania… Si la cei aproape 60 milioane de dolari pe bucata de fier vechi, s-au mai adaugat cateva zeci de milioane per unitate, pentru ca na, aerul din caucioace, varul pentru zugravit si bradutii mirositori din geam, costa al naibii in Portugalia si mai costa si scoala de soferi pentru avioanele alea! Si in doar cativa ani, Romania s-a facut cu avioane “noi” de vanatoare! Ca nu functioneaza toate, ca resursa e pe sponci, ce mai conteaza?

    Asta a fost DOAR o exemplificare despre cum bani “oficiali” de la Bruxelles sau Washington si de la bugetul nostru national, se transforma in bani personali ai unor indivizi care-si zic “politicieni”. Si de la ei, si de la noi. Si exemplul de mai sus, arata si cum datoria externa a romaniei creste permanent, in conditiile in care nici unul din guvernul romaniei sau presedintele, nu fac nimic ca sa remedieze situatia.

    De aia am zis ca solutia pe care o are in vedere DD, desi in esenta corecta, nu se poate aplica in Romania: interesele private ale “politicienilor” si cele ale grupurilor infractionale transnationale organizate, formate din aceiasi indivizi, sunt imense raportat la o chestie asa de insignifianta, cum ar fi “interesul national” sau bunastarea cetateanului roman!

    Georgescu ar putea fi o solutie. Calin Georgescu sau in definitiv, orice ins care n-are nici o legatura cu clica asta care paraziteaza Romania de 35 de ani. Dar acel Georgescu, ar trebui sa aiba, ori puteri sporite asupra executivului si legislativului, ori sa fie sustinut de cele doua puteri statale, in folosul cetateanului roman!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abdolut corect!!! Bravo!!! Adaug aceeași schemă a fregatelor "Regina Maria" și "Regele Ferdinand"! Nu-i am neapărat la suflet dar, pentru ce reprezintă cei doi Întregitori, este o bătaie de joc alegerea acestor nume pentru niste tinichele spoite!!! Bun, adică rău, și dacă tot știm cum suntem furați pe față, de ce tacem?! De ce nu-i luăm de guler? De ce nu-i trimitem în fața plutonului de execuție care i-a ucis pe Ceaușești pentru "subminarea intereselor naționale" (ce ironie amară la adresa acestui neam, vinovat pentru că și-a omorât conducătorul în zi sfântă!!!)

      Ștergere
    2. A fost destinul lor, dezvăluit cu câțiva ani dinaintea lor, de către Arsenie.*Hai lasă,popo; te ascultăm altădată*.Să nu-i uităm pe cei care au dat ordinul împușcării lor- Black Trinity :Ilici-Neulander-Bruckner!

      Ștergere
  6. N-ar fi o idee rea deloc....dar unii zic ca deja turcii au inceput exploatarea din punga comuna de gaze din Marea Neagra si care cica ar duce la epuizarea ei ca exploatam noi sau nu.O fi,n-o fi corect,nu stiu,dar cert este ca o conducta de transport gaz ieftin rusesc pina aici,si de aici inspre vecini,ne-ar servi mai mult noua.Din pacate nu cred ca e fezabil cu actuala conducere UE.
    Ne amintim ce zicea ursuleasa despre "dependenta europei" de rusia...
    Tot nebuna a mai zis si acum vreo 3 ani ca Romania are cel mai IEFTIN CURENT din UE si,vezi doamne,asta duce la concurenta neloiala pa piata unica comuna.Ei,dupa asta,pretul curentului a inceput sa creasca spectaculos,ajungand,in cele din urma la preturile cele mai mari din UE.La asta ne-or "ajutat" si vecinii ukr.si "fratii" nostri,din plin.Ponderea pretului gazului metan in pretul EE este undeva la 45%.
    Sa nu uitam si ca,pina nu demult gazul se platea la mc,NU LA kWh ENERGIE!Asta este o alta mare ticalosie prin care sintem furati,la propriu,de astia.Cum?Foarte simplu,ei iti calculeaza energia consumata prin inmultirea volumului de gaz cu puterea calorifica SUPERIOARA!!!! care,atentie,este stabilita tot de catre ei prin calorimetrie,deci consumatorii trebuie sa-i creada pe cuvant.Nici nu se pune problema ca nu cumva acest gaz sa fie "inmultit" cu azot,sa nu fie plin de praf si alte particule solide,si cel mai rau,vapori de apa ! care toate acestea sa-i diminueze puterea calorifica pt. a te obliga pe tine consumator sa arzi cit mai mult.In concluzie,au tot interesul sa-ti vanda gaz cat mai slab la pret de gaz superior,ca oricum buletinele ce calitate si le emit tot ei !

    RăspundețiȘtergere
  7. Atata timp cat poporul alege sa fie reprezentat in parlament de aceleasi jigodii din psd, pnl, usr, etc si in contrapondere alege un presedinte cu adevarat independent, nu se rezolva nimic.

    Cetateanul trebuie sa inteleaga cateva lucruri extrem de simple, care de 35 de ani, sunt prezentate denaturat de o propaganda extrem de agresiva:

    1- Democratia, NU are nici o legatura cu existenta PARTIDELOR politice ci este dependenta DOAR de POLITICA DE STAT! Asadar, cand alegeti pe cine veti vota pentru parlamentare sau pentru administratia locala, nu va uitati la denumirea partidului ci la programele pe care unii sau altii le propun si mai ales, la CUM si IN CAT TIMP acele programe si-au propus sa le implementeze! La presedinte, uitati-va la individ, cine e el, ce vrea sa faca cu tara si cum si-a propus s-o reprezinte, nu la ce partid il sustine, desi are si asta importanta ei!

    2- Partidele politice, sunt niste ONG-uri sau sindicate care reunesc oameni cu aceleasi interese si moduri de gandire. Asa fiind, e o idiotenie ca cineva neinregimentat in vreun partid politic si care are doar dorintele firesti pentru orice fiinta umana, sa se astepte ca vreun partid politic sa-I reprezintele vreodata, in vreun fel, interesele lui! In acest sens, era mult mai onesta abordarea lui Ceausescu, in care exista un singur partid din care trebuiau sa faca parte toti cetatenii tarii: asa, putea pretinde fara sa greseasca, ca partidul politic pe care-l reprezenta si care conducea tara, exprima interesele intregului popor! Dar spre deosebire de ce se intampla in Romania de 35 de ani, PCR avea in afara de politica proprie a lui, si o politica nationala, pe care o punea in aplicare pe etape anuale, cincinale, decenale, etc, ceea ce acum nu mai exista sub nici o forma! Viziunea politica a disparut complet, nu mai exista decat planuri de cum sa jefuiasca AZI, fara sa se intrebe nimeni, ce urmeaza MAINE!

    RăspundețiȘtergere
  8. 3- De zeci de ani, partidele politice tot se bat cu caramida-n piepturi, ca ei vor sa faca “Strada, scoala si spital”. E o tampenie si o manipulare enorma! Nu va mai lasati prostiti de asemenea aiureli! Sigur, tara are nevoie si de drumuri bune, si de scoli, si de spitale! Dar inainte de astea, are nevoie de persoanele competente si bine pregatite pentru a sustine cele 3! Ce naiba faci cu o scoala ultramoderna, daca programa de invatamant e varza si practic, nu mai ai profesori atat de bine pregatiti, incat sa-si poata transmite elevilor sau studentilor, eficient, din cunostiintele lor? La ce-ti foloseste un spital ultra-tehnologizat si cu dotari de top, daca n-ai oamenii care sa lucreze cu acele tehnologii, n-ai oamenii care sa interpreteze corect rezultatele, n-ai oamenii care sa intretina aparatele si n-ai naibii, nici macar materialele necesare functionarii unui dispensar satesc? Mai mult, ce dracu’ faci cu strazile alea ca sticla, cu scolile si spitalele perfecte, daca accesul cetateanului de rand la ele, e imposibil sau extrem de dificil si costisitor? De cate ori ati vazut in ultimii zeci de ani, scoli noi, cu grupuri sanitare moderne, dotate cu calculatoare de ultima ora, dar care… sunt construite in locuri unde nu exista apa curenta, canalizare sau retea electrica iar semnalul GSM nu bate? Cate zeci daca nu sute de milioane de euro, zac prafuindu-se prin subsolurile spitalelor, sub forma unor aparaturi de ultima generatie dar pentru care nu exista bani cu care sa se cumpere consumabilele necesare sau sa fie adusi si platiti specialistii care sa le instaleze, sa le intretina si sa le utilizeze? Asa, cu “strada, scoala si spital”, am ajuns sa investim ca stat, enorm, dar avem cel mai mare procent de analfabeti functionali dintre tarile zis “civilizate” si spitalele au ajuns adevarate antecamere ale mortii! Da strazi, nu mai vorbesc, ca situatia e atat de urata, incat termenul “jaf la drumul mare” e prea bland pentru a descrie ce se intampla aici de 35 de ani! Sa dau ca exemplu, practica curenta, pe care toti o stiti, cu cei 2-3 km de asfalt pus in cate-un sat, contra 1-2 milioane euro, care la nici o luna dupa ce a fost finalizat, e taiat in bucatele, ca sa se introduca reteaua de apa, apoi refacut, apoi iar taiat, ca sa se bage reteaua de canalizare, apoi iar refacut, apoi iar taiat, si tot asa, incat sa se suga acolo, cat mai multi bani dirijati spre firme “de partid”?

    4- Terminati cu cretinismul “vrem o tara ca afara”! Romanii, sunt romani si au istoria lor proprie, obiceiurile si traditiile lor proprii, credintele si pana si superstitiile lor proprii si unice. Nemtii, la fel, francezii, la fel. Si italienii, si spaniolii si toti, au tarile lor, modelate conform traditiilor, obiceiurilor, istoriei si credintelor lor proprii si unice! Nu poti dori “o tara ca afara”, pentru ca afara, sunt o multime de tari, toate diferite in totul, intre ele! Nu poti dori “o tara ca afara”, pentru ca asta ar presupune sa renunti in totalitate la ce te defineste ca ROMAN! Doreste-ti o tara in care sa nu te mai simti haituit si furat, in care sa te simti necesar si respectat, in care sa te simti cu adavarat ACASA si atunci, ai sanse sa ajungi acolo! Nu ceteanul trebuie sa se adapteze statului ci statul trebuie sa fie conceput conform necesitatilor REALE ale cetateanului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitări pentru comentariu! Vrei o "țară ca afară", du-te, neică, afară, ai de unde alege! Țara strămoșilor îți cam pute, ei bine, alege Canada!

      Ștergere
  9. 5- Intelegeti ca “democratia” si “libertatea” sunt doar niste notiuni abstracte, care tin mai mult de filosofie si deloc de realitatea inconjuratoare! In viata de zi cu zi, nu exista nici democratie, nici libertate. Dar poate exista o egalitate a tuturor, in fata legilor, in fata tratamentului medical, in fata profesorului de la catedra! Poate exista un stat in slujba cetatenilor, care sa-si respecte si sa-si aprecieze cetatenii: nu la gramada, statistic ci, pe fiecare in parte! Poate exista un adevarat respect al statului pentru proprietatea privata. Poate parea a fi de sorginte comunista ce spun dar fiecare cetatean in parte, este proprietar al unei bucatele din tara asta, cu tot ce inseamna ea, ape, resurse, aer, tot! Ori, statul finantat de cetateni, NU AVEA VOIE, nici acum NU ARE VOIE, sa instraineze NIMIC din proprietatea noastra comuna, dupa bunul lui plac, fara sa ma intrebe si pe mine si fara ca in urma instrainarii sa nu beneficiez si eu, de partea mea din pret!

    6- Cand mai puneti boturile la minciunile guvernului ca au fost necesare nu stiu ce imprumuturi externe, ganditi-va la un lucru elementar: pretul minim al unei paini, este de 1.5 lei. TVA-ul corespunzator din acest pret, 9%, este de 0.14 lei. NUMAI din TVA-ul la paine, considerand ca toata lumea din tara asta, cumpara doar painea cea mai ieftina si consuma cate o paine zilnic, se aduna 0.14 lei x 20 milioane paini = 2.8 milionane lei, adica aproximativ 570000 euro. Faceti aceeasi socoteala la carburanti, la apa, la gaze, la curentul electric. Doar in ce priveste TVA-ul, fara sa mai luati in consideratie impozitele pe profit, accize sau alte taxe speciale! Si veti vedea ca NUMAI din astea, se aduna atat de multi bani, care daca ar fi si ar fi fost folositi in folosul cetateanului, nu mai aveam nevoie sa ne imprumutam nici macar cu un cent din afara

    RăspundețiȘtergere
  10. Intre Navodari si Sevastopol, in linie dreapta, sunt aproximativ 400 km, nu 200 de km.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am întrebat odată Cerul cum ar arăta România dacă nu ar fură nimeni din ea. Am închis ochii după rugăciunea mea și am văzut cum toate străzile României erau pavate cu aur.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)