N-am mai atacat de mult subiectul crizei din Ucraina deoarece Rusia a adoptat o strategie cu care efectiv nu sunt de acord. Posibil să existe justificări pentru orbita pe care s-a înscris, dar eu unul nu-mi dau seama ce te-ar putea determina să o iei pe o asemenea cale.
La momentul atacului ucrainean asupra Kursk-ului, am înțeles ceea ce mulți au refuzat să înțeleagă, anume că rușii au acceptat crearea acelui buzunar în teritoriul lor deoarece acolo aveau posibilitatea să țină captivă o bună parte a forțelor de elită ale Ucrainei. Însă nu trebuie să fim copii. E absolut naiv să crezi că rușii nu s-au prins că trupele și echipamentele care se strâng la granița lor sunt menite a le ataca teritoriul. De asemenea, e absolut naiv să nu faci absolut nimic atunci când armate străine se apropie de granița ta. Rușii nu doar că n-au făcut nimic, dar au mai și tras militari de-acolo trimițându-i ziua-n amiaza mare în Harkov. Nu e ciudat? Ca să nu mai vorbim că e absolut aberant ca spionajul unei țări care află inclusiv momentul în care componente militare esențiale sunt transferate în depozite secrete să nu aibă habar de ce se întâmplă când se deplasează atâtea trupe și echipament la granițele lor. Vă repet că cele mai bune trupe de atac din operațiunea Kursk au fost aduse hăt din Donbas.
Acum putem reface absolut la rece întreaga tevatură. Ce-am avut acolo? Ucrainenii au intrat aparent ca-n brânză, scopul lor fiind obținerea într-un atac flash a controlului centralei atomoelectrice din Kursk. Doar că, în ciuda „pustietății” pe care-o știau ucrainenii, a părut că le-a fost întinsă o invizibilă pânză de păianjen. Cu toate că inițial au ocupat un teritoriu generos în Kursk, cu toate că și-au făcut rapid căile de aprovizionare, înaintarea către centrala nucleară s-a dovedit imposibilă. De ce? Doar, conform observațiilor din sateliți, armata rusă fusese prinsă pe picior greșit. Ceva mai târziu au circulat istorisiri despre cum rezidenții din localitățile rusești din Kursk au organizat rezistențe până când a sosit armata.
Nu vi se pare cam cusută cu ață albă? Adică ce-ar trebui eu să înțeleg din tot firul pe care-l aflu? Că rusul doarme pe un pat de grenade cu kalașnikovul sub cap, iar unii dintre ei, ca să se simtă în siguranță, au în loc de noptiere muniție antitanc sau alte elmente avansate de artilerie. Și așa de repede s-au organizat rezidenții ăia încât au reușit să oprească trupele de elită ale Ucrainei. Hmm.
De fapt, ceea ce observăm în Kursk este un spectacol efectiv tragic. Armata Ucrainei a pierdut acolo peste 60 000 de oameni, în timp ce unele surse vorbesc chiar de peste 100 000! Calculați câți răniți și răniți grav rezultă dacă luăm în considerare doar numărul minim de victime! E ceva de coșmar. Primesc clipuri în care se văd cum bubuie spectaculos tancurile americane Abrams, alături de Challenger-urile englezești. Despre Leoparzii germani nici nu mai are sens să amintesc deoarece au ajuns subiect de bancuri inclusiv în Ucraina.
Dintr-un anume punct de vedere pot înțelege strategia rușilor. Știau că buzunarul din teritoriul lor folosește propagandei Kievului, astfel încât au jucat jocul de-a pânza de păianjen, obligând Kievul să alimenteze permanent baza din Kursk cu trupe și echipament. Sunt tone de clipuri care arată cât de sensibile sunt lăudatele tancuri vestice în fața dronelor FPV cu fir ale rușilor. Și nu doar împotriva tancurilor acționează noile drone, ci reușesc să intre inclusiv în tranșee, sau în zonele acoperite. Având o imagistică de excepție, transmit inclusiv groaza soldaților care sunt prinși și știu că acelea sunt ultimele lor clipe de viață.
În spatele jocului de-a șoarecele și pisica din Kursk, armatele Rusiei din Donbas înaintează fără probleme. Zilele trecute au reușit să dea o lovitură șocantă - dar previzibilă - celor de la BlackRock, prin eliberarea zonei care conține cele mai mari mine de litiu din Europa. Se știa că respectiva zonă intra în „zona de interes” a americanilor, Zelenskyi dând în mai multe rânduri asigurări că este apărată corespunzător și că rușii nu vor ajunge acolo. Se baza pe linia Pokrosk-Kurahove. Ideea e că rușii n-au mai pierdut timpul cu Ceasiv Iar care e extrem de bine poziționat și fortificat, concentrându-se direct pe Torețk(cucerit), Pokrovsk(aflat la periferii) și Kurakove(depășit). Căderea acestor zone nu prea mai lasă ucrainenilor mare lucru până la Nipru. Cel mai probabil, vor face o ultimă regrupare în Dnipro pe măsură ce fronturile din Est vor cădea rând pe rând. De fapt, pe linia frontului se dă o luptă pentru ultimul rând de piese de domino. Doar că rușii, în loc să tranșeze situația, preferă un joc de-a cuceritul lent pentru a epuiza la maxim armata Ucrainei.
La fel ca și în Kursk, victimele din tabăra ucraineană sunt atât de multe încât nu pot fi numărate. Nu există nicăieri ceva contorizat deoarece este greu de digerat chiar și pentru ruși. Cu toate acestea, masacrul continuă. Iar întrebarea mea este „DE CE?”.
Putem merge pe judecata pe care-o fac, cel mai probabil, oficialii de la Moscova: este cel mai eficient mod de a curăța în ziua de azi viermele naționalist ucrainean. În vreme de pace nu poți condamna la moarte atâția oameni, astfel încât războiul le oferă rușilor cea mai facilă modalitate de a face curățenie. Însă, alături de elementele radicale, există nenumărați copii sau oameni care-au fost luați cu japca și aruncați în primele linii. Înțeleg că vrei să lichidezi occidentalii care activează acolo ca mercenari, dar oare nu-ți pasă de celelalte victime absolut nevinovate? Să ne înțelegem, în cazul în care România intră în război, oricare dintre noi se poate trezi cu o uniformă și cu un pușcoci în mână, intrând într-un alt scenariu. Dacă te nimerești în prima linie, ai pus-o! Nici naiba nu te mai salvează, indiferent de ceea ce crezi tu.
Mulți așteaptă cu nerăbdare înscăunarea lui Trump pentru a se opri războiul. E fals! Războiul nu se va opri deoarece Moscova a spus NIET propunerii lui Trump. Teoretic ar trebui ca Trump să facă mișcarea cu care spune el că amenință Moscova, anume să dea arme avansate Ucrainei. Doar că asemenea arme deja au fost eliberate către Ucraina. Singurele arme pe care le-ar putea elibera Trump ar fi cele cu rază lungă de acțiune, dar ar încălca mai multe acorduri cu Rusia și, mai mult, ar intra direct în război, ceea ce, cu siguranță că nu vrea. Astfel, întreg efortul rămâne pe UE și Marea Britanie, false puteri care gâfâie neputincioase.
În aceste condiții ne putem întreba limpede ce anume urmează? Ucraina e prăbușită inclusiv din punct de vedere bugetar; tăind accesul la gaze și-a mai tăiat o sursă de venit. Europenilor le rămâne în mână un cărbune pe care nu ei l-au încins, dar pe care trebuie cumva să-l stingă. Cum? Aproape imposibil.
Singura soluție, cu toate că voi fi înjurat de mulți, vine tot dinspre Ucraina și constă în capitularea necondiționată a țării. Dacă ai capitulat, cel puțin rușii nu te omoară și, mai mult, trebuie să găsească o soluție optimă. Desigur, ar fi un coșmar pentru Occident, doar că e singura modalitate prin care Ucraina poate ieși din mașina de tocat în care a fost împinsă. Însă, pentru un asemenea scenariu, întreaga conducere coruptă a Ucrainei ar trebui destituită. Dar cine s-o facă? Femeile rămase acasă, bătrânii care abia se mai mișcă sau copiii care nu mai au curaj să iasă din casă ca să nu fie luați la armată?
E o situație într-adevăr disperată. Și, pe zi ce trece, pericolul de a cuprinde și țările din jurul Ucrainei crește exponențial, mai ales în condițiile în care se caută proști de aruncat în vâltoare. Situația de la noi, cu anularea ilegală a alegerilor și prelungirea termenului dincolo chiar de limita bunului simț(termen care nu ar fi trebuit să depășească 90 de zile de la anulare!!!), ne face să ne întrebăm ce anume ni se pregătește. După cum bine constatați, pe frontul ucrainean e dezastru și, dincolo de arme și muniții e nevoie mai mult ca oricând de carne de tun.
P.S. Nu vă dau răgaz să vă gândiți la situație deoarece vreau să vă mai completez cunoștințele cu următoarele elemente:
- Coreea de Nord a făcut exerciții cu noua sa rachetă hipersonică. Asta după ce și Iranul „descoperise” tehnologia hipersonică.
- Iranul este parte a mecanismului de apărare al Comunității Statelor Independente care, iată, devine un soi de NATO al Estului.
- Rebelii Houthi au „descoperit” și ei tehnologia hipersonică și deja se joacă destul de bine cu ele. Doar că mai e ceva suplimentar. „Vocile” șoptesc că, mai nou, rebelii dispun de o armă extrem de sofisticată de război electronic, iar „focurile prietenoase” prin care americanii își doboară propriile avioane au folst provocate ... fix de aceste arme. O să fac însă apel la memoria voastră. Mai țineți minte când în 2014 un SU-24 a făcut muci sistemul electronic al USS Donald Coock, ambarcațiune care „avea de făcut ceva” în Marea Neagră? Soldații de pe vapor au fost atât de îngroziți încât au fost trimiși toți în permisie. Episodul s-a repetat cu aceeași navă americană în 2016, în Marea Baltică, atunci când într-o zi două avioane SU-24 au făcut mișto de americani, pentru ca a doua zi un elicopter KA-27 să facă manevre periculoase pe lângă ambarcațiune fără ca americanii să poată reacționa. De fapt, ceea ce au reușit rușii este manipularea și anihilarea sistemului Aegis. Acum, rebelii Houthi au niște jucărele care fac în așa fel încât sistemul Aegis să nu mai poată identifica un avion dacă este prieten sau dușman. Și rezultatele se văd din plin!
Da, domnu' Dan, totul corect. Dar iar nu-i înțelegi pe ruși când te miri că îi trimit la moarte fără discriminare pe toți. Victime colaterale. Și da, rușilor nu le e frica de sânge. Nu au nicio milă când e vorba de țara lor. Comportament total diferit față de ceea ce vedem în Europa.
RăspundețiȘtergereOccidentul va avea două surprize :
RăspundețiȘtergerePrima, Rusia va refuza orice tratat de pace cu occidentul pentru că experienta le-a arătat ca nu pot avea incredere in aces Occident a cărui cuvînt nu valorează două parale după experimentul Minsk I si II si înainte de asta extinderea NATO contrar promisiunilor făcute la unirea Germaniei.
De aceea Rusia vrea Odesa, pentru a evita sa mai fie atacată Crimeea cu drone marine de acolo și vrea deci, NU negocieri de pace ci CAPITULAREA militară a Ucrainei. Iată logica masacrului militar lent.
A doua surpriză :
Rușii se vor opri la Nipru, restul nu-i interesează să ocupe militar ci politic.
Acest al doilea aspect va arunca în derizoriu si penibil, toată retorica occidentală a invaziei rusești spre un Apus care-ți poartă tot mai bine numele.
Păi ca să ajungă la Odesa trebuie să treacă Niprul. Deci ori se opresc, ori nu se opresc. :)
ȘtergereE clar ca americanii se gandeau la sfarsit la un razboi de gherila extins pe ani intregi gen Afganistan contra Rusiei dupa ce cade Ucraina. Putin ii prefera pe toti potentialii luptatori de gherila morti pe front deja cand se semneaza pacea. Ca evident aia motivati sa lupte o sa se curete primii si aia luati cu japca in armata nu o sa aiba nici un chef sa se joace dea partizanii.
RăspundețiȘtergereTrump o sa vina cu o oferta de pace pt. Putin de nerefuzat: renunta la Ucraina si la o bucata din estul Europei si lasa sa se aleaga praful de UE, in special de Germania. Primeste in schimb sprijin sa anexeze efectiv Canada , Groenlanda si Panama. Poate si ceva noi teritorii pt Israel.
Cu amenintarea ca daca nu se colaboreaza are pregatit la pachet si gata de lansare vreun COVID 2 de data asta calibrat perfect sa faca maxim de probleme celor cu material genetic de slavi.
Mi-am pus mereu intrebarea: dece ukrainienii nu se predau in masa si prefera sa moara absolut degeaba ? Sa fie chiar atit de indoctrinati ? daca da ! atunci isi merita soarta.
RăspundețiȘtergereIn directia Kursk ofensiva rusilor continua. Dupa „knockout-ul” din 5-6 august, dat ucrainienilor, acestia nu-si mai revin.Incercarea armatei ucrainiene de a sparge "punga" a esuat lamentabil.Acolo este un masacru ingrozitor.Raman in viata doar cei care reusesc sa se predea.E greu, deoarece soldatii care incearca sa dezerteze sunt ucisi de propriii camarazi.Acum, in interiorul "pungii" s-au creat alte "pungi" unde sunt prinse trupe ucrainiene, inconjurate si distruse metodic; nu mai scapa nimeni.Aglomerarile de trupe si echipament militar ucrainian sunt pulverizate ca la carte cu FAB-1500, 2000 si 3000.Pur si simplu sterg in cateva secunde de pe fata pamantului zeci-sute de soldati si zeci de vehicule (de la tancuri pana la tunuri).
RăspundețiȘtergereIn directia Harkov inaintarea rusilor este de neoprit.Au ocupat toata centura de granita si inainteaza la sud de Harkov.La momentul oportun vor curata toata "punga" din zona Kursk si vor inainta din nord spre Harkov.Practic zona Harkov va fi prinsa intr-un cleste.
Probabil ca in cateva luni armata ucrainiana nu va mai avea de facut decat sa-si consolideze pozitiile de aparare pe linia Kiev - Dnipropetrovsk.
In directia Odesa chestiunea ramane "in pronuntare".Cu siguranta rusii au in plan sa-si creeze in regiunea Odesa un pod terestru care sa taie accesul Ucrainei la Marea Neagra si gurile Dunarii, realizand in acelasi timp si jonctiunea cu regiune separatista Transnistreana.Va fi extrem de greu dar nu imposibil.Cred ca aici chibritul care va aprinde fitilul va fi depozitul de munitii de la Cobasna unde in acest moment se afla aproximativ 22.000 T de munitie, in special proiectile pentru artilerie.Aici sunt cativa zeci de gradati rusi, iar paza este asigurata de soldati transnistreni.Aceasta munitie impreuna cu tehnica militara, cateva tancuri si zeci de mii de pistoale mitraliera AK 47 sunt mult ravnite de ucrainieni si "partenerii" lor.Si aici treaba va fi complicata pentru ca nu pot lua depozitul decat daca reusesc printr-o actiune tip commando sa anihileze toata paza si sa demineze depozitele subterane.Daca rusii vor arunca in aer depozitul in acea zona se va "naste" un "mic" desert.Daca un FAB-3000 face prapad va imaginati ce se va intampla 22.000 tone (mai bine de 7.000 de FAB-3000).Practic acest depzit este "vulcanul" zonei, un fel de Vezuviu care mormaie.Poate sunt paranoic dar astazi se poate intampla absolut orice, oriunde si cu o viteza uluitoare.Nu vad sa se intample lucruri bune si din pacate nu prea mai avem timp.Cand totul o va lua razna vom sta perplecsi cu ochii holbati si vom putea spune: "Pana si diavolul pare a fi parasit Romania!"
..sunt in parametrii Operatiuneii Militare Speciale...Trebuie sa anihileze cat mai mult din cangrena ucraineana pe teritoriul republicilor Donetk/Lugansk respectiv Kursk...Daca depasesc limitele (desi , nu mai conteaza...) intra in alta paradigma.Tot ce se face , se face 'legal'...
ȘtergereNationalismul ucrainean , sau ce o fi el , e o buba urata in coasta rusilor , si un deranj deloc neglijabil pentru noii stapani ai Ucrainei..asa ca ...la ras , tot! Din pacate , la cangrena care se coace in Ucraina de vreo 15 ani in acest moment se pare ca nu este alta solutie.
Cu siguranta Rusia se dovedeste a fi o nuca mai tare decat se asteptau adversarii insa nu trebuie sa neglijam puterea Imperiului care pana acum n-a scos la bataie armele sofisticate de care dispune (ex. prefera sa foloseasca DEW-ul impotriva propriilor cetateni decat pe front; mai au si altele gen roiuri de drone si cate si mai cate ca doar d-aia au drenat zeci de ani toate creierele bune de pe glob si le-a pus la treaba).
RăspundețiȘtergereGreu de estimat ce se va intampla. Deocamdata escaladarea pare mult mai probabila in Orientul Mijlociu decat in Ucraina unde Rusia a dovedit de-a lungul celor 3 ani de razboi ca este in stare sa tina situatia sub control. Insa daca pocneste in Iran si este adevarat ca China a taiat cablurile Taiwan-ului, inseamna ca vom avea in curand parte de o faza activa si globala a celui de al Treilea Razboi Mondial inceput o data cu operatiunea militara speciala a Rusiei.
Romania n-are de ce sa fie in centrul evenimentelor. Cateva rachete sunt suficiente ca sa fie anihilata dpdv militar. Pozitia geostrategica este totusi importanta si de aceea probabil ca Rusia va dori sa-si manifeste dominatia asupra ei (Atat cat va putea pentru ca n-are cum sa se lupte cu toata lumea. Incendiul de ieri de la un depozit imens de carburanti aflat la peste 1000 de km de granita cu Ucraina arata cat este de vulnerabila in contextul in care are o populatie infima fata de teritoriul imens pe care-l are de aparat).
Faptul ca Rusia are un arsenal nuclear imens pe care nu va ezita sa-l foloseasca atunci cand ii va ajunge cutitul la os va face ca razboiul sa fie extrem de distrugator. Nu degeaba cei care inteleg despre ce este vorba si-au pregatit solutii de supravietuire in situatii limita la care noi, oamenii de rand, nu avem acces. Pe noi ne va apara Dumnezeu, pe fiecare dupa credinta lui.