Am intrat în epoca lui „se poate întâmpla orice”

V-ați fi gândit vreodată înainte de decembrie 2024 că alegerile ar putea fi anulate? Puneți-vă acum în postura omului din noiembrie și gândiți cu creierul și experiența de atunci. Așa-i că e surprinzător? Pur și simplu, ați mers să votați și seara ați așteptat să vedeți ce iese. A părut surprinzător că un personaj independent a rupt în două toată clasa politică și asta v-a smuls un zâmbet sau o dezamăgire. Nu contează dacă ați fost pro sau contra a ceea ce s-a întâmplat. Cert este că fiecare a luat rezultatul ca ceea ce era: o alegere cu care trebuie să te obișnuiești sau la care să reacționezi în turul 2 al scrutinului. Nimeni, dar absolut nimeni, nu s-a gândit în acea seară că se va ajunge la o anulare. Pur și simplu, așa ceva depășea limita de înțelegere și acceptare a oricui.

Iată-ne acum. Totul, dar absolut totul, este întors cu fundu-n sus. Ordonanța care reglementează alegerile prezidențiale - reorganizate de puterea ilegitimă și uzurpatoare a țării - este halucinant de anticonstituțională. Articolul 15 al ordonanței încalcă direct articolul 30 din Constituție, în integralitatea sa. E o sfidare absolut jignitoare. Un abuz similar celor de care am avut parte în pseudo-pandemie, atunci când drepturile cetățeanului au fost călcate în picioare cu brutalitate. 

Practic ce ne spune Ordonanța lui Ciolacu-Pledoiu? Spune că se pot organiza alegeri, dar de vorbit despre candidați nu pot vorbi decât candidații sau partidele. Dacă îndrăznești să scrii ceva pe net - sau chiar să spui prin viu grai - îți iei amenzi usturătoare de la milițienii lui Pledoiu. Da, fără nicio exagerare: dacă faci o postare pe facebook în care spui că votezi cu X, ești pasibil de  amendă între 10 000 și 30 000 de lei pentru încălcarea legislației electorale. V-ați fi putut gândi la o asemenea aberație? Vă dați seama cât de degenerat este Pledoiu, cel care a propus idioțenia? Cum, bă, cap sec, să poți gândi așa ceva? 

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Parcă așa zice vorba din popor. Ceea ce e de-a dreptul obsedant e că nu ai cui să te plângi. Da, așa e, e anticonstituțional, dar cine-ți dă dreptate? Curtea Constituțională compusă din nulitățile care au anulat Constituția? Aici e punctul nevralgic și, dacă vreți, dovada că România a ajuns sat fără câini. 

Constituția țării e anulată. Noi, după cum poate constata orice om cu o brumă de inteligență, trăim într-un vid de putere. Da, există instituții care-ți spun că trebuie să faci ceva sau altceva, există Parlament, Guvern și autorități, DAR NICIUNA DINTRE TOATE ACESTEA NU ESTE LEGITIMĂ. Anularea alegerilor trebuie să fie văzută ca o confirmare a desființării de facto a Constituției. Atâta timp cât CCR nu avea dreptul să se auto-sesizeze, nu avea dreptul să ia decizii pentru trecut, nu avea dreptul să anuleze alegerile în acel moment, practic, prin acțiunea ilegitim-infracțională, au desființat Constituția țării. Din momentul acela, inclusiv existența lor nu mai e necesară întrucât, desființând legea de căpătâi pe care trebuia s-o aperi, practic te-ai desființat pe tine. 

Fără Constituție absolut nicio lege a țării nu mai e valabilă. Poate credeți că glumesc, dar chiar așa e. Constituția este asemeni unei rădăcini deoarece pe structura sa s-au croit toate legile țării. Atâta timp cât ai sufocat rădăcina, trunchiul și restul ramurilor se usucă. Nu mă credeți? Aveți exemplul circului din Pandemie, atunci când Plăvanul a uzurpat prima dată, instituind starea de urgență. Mai țineți minte ce s-a întâmplat? Întreaga țară a fost condusă pe baza unui decret editat la Cotroceni și aprobat de Parlament. După aprobare, practic n-a mai existat nicio instituție, doar cele ale Plăvanului. Acum e chiar mai grav deoarece nu mai există nimic. 

Așa cum am spus încă de la început, Plăvanul e ilegitim. Hotărârile sale sunt lovite de nulitate absolută. De aceea Guvernul său e ilegitim și hotărârile pe care le ia sunt, de asemenea, lovite de nulitate absolută. Doar că, întreaga gașcă ilegitimă se sprijină pe instituțiile de forță și, prin teroare, conduce România. Faptul că nu mai au legi - întrucât absolut totul a fost desființat - nu-i limitează, ci, din contră, le amplifică puterea. Acum știu că prin desființarea legii practic au puteri nelimitate. De aceea își și bat joc de oameni. De aceea justiția nu mai e justiție, totul aplicându-se absolut arbitrar. 

Știu că e absurd, dar absurdul se traduce prin teroare. Ultimele zile ale comunismului au fost unele absurde. Puteai fi ridicat de pe stradă și omorât în beciurile Securității; nimănui nu-i păsa, nimeni nu era tras la răspundere. Crimele din timpul Revoluției - deoarece acolo a fost vorba de crime săvârșite cu sânge rece - au fost făcute deoarece eram într-un scenariu absurd, guvernat de un vid de putere. Asta înseamnă că acum vă puteți aștepta la orice, inclusiv la scosul armatei pe stradă cu ordin de foc. Știu că vi se pare exagerat, dar oare atunci când au anulat alegerile n-a fost exagerat, n-a fost ceva din ciclul „așa ceva nu se poate întâmpla”?

Din momentul în care „ceva de neimaginat se poate întâmpla”, se intră în epoca lui „se poate întâmpla orice”. Nu mai există limită pentru că nu mai ai un cadru legislativ care să limiteze. Se poate da o reglementare conform căreia să-ți ia statul tot? Se poate! Se poate da o Ordonanță prin intermediul căreia să te oblige să umbli doar în chiloți pe stradă? Se poate! Se poate orice, oricât de anormal sau hazliu ar părea. Nu zâmbiți deoarece atunci când hazliul ia formă legislativă, teroarea lovește fără milă!

Partea proastă e că din asemenea rateuri ale istoriei nu se poate ieși pe căi normale, civilizate, ci doar prin tragedii. Asta e lecția pe care ne-o spune istoria și pe care se pare că trebuie s-o trăim  din nou. Nu sunt optimist și nu cred că se mai poate face nimic. Oamenii își pun speranța în justiție, în entitățile supranaționale sau în hazard. Nu, nu se mai poate întâmpla nimic bun. Mie mi-e cât se poate de clar că de-acum înainte vom merge pe un drum absolut aberant: ne vom tot afunda în teroare și în absurd până în momentul în care se vor crea condițiile unei explozii dureroase.

De ce ni se întâmplă așa? Pentru că majoritatea covârșitoare a românilor, în loc să acționeze, a devenit tributară unei mitologii perverse. Ce face românul acum, când a fost lovit de ticăloșia istoriei? Reacționează? Nu. Așteaptă ca altcineva să-i facă treaba, așteaptă și crede într-un eveniment providențial. Imediat după suspendare s-a spus „să așteptăm până-i expiră mandatul Plăvanului deoarece de la acel moment e ilegitim”. I-a expirat mandatul și l-a sărbătorit așa cum îi place, sfidându-ne din avionul de lux închiriat ca să meargă la Bruxelles. După care lumea a zis că „trebuie să așteptăm contestările în justiție”. Și s-a așteptat ca justiția să-și bată joc pronunțând în data de 31 decembrie că e OK cu ceea ce a spus CCR. Acum se așteaptă rezultatul altor procese inutile, apoi înscăunarea lui Trump sau mai știu eu ce alte evenimente. Securiștii știu asta și, prin jocul amânării, asigură puterii ilegitime spațiul de întărire a tiraniei. Și pentru că am vorbit despre serviciile secrete, aud din bârfe că s-a desființat Direcția de Apărare a Constituției din interiorul SRI. Dacă știrea e adevărată, mi se pare cea mai potrivită ilustrare pentru ceea ce ni se întâmplă! 

Totul e în linie cu direcția. Societatea merge în direcția tiraniei, în timp ce românii așteaptă o minune care să le rezolve totul. Iar minunea nu apare deoarece nu este „domeniul de aplicabilitate” al minunii. Degeaba aștepți să ți se facă ordine în casă printr-o minune. Asta ține doar de tine și, până nu pui osul la treabă sau nu plătești pe cineva, nu se va întâmpla nimic. Mai mult, cu cât amâni, cu atât dezordinea va crește și va fi mai complicat să faci ordine. La fel e și cu politica. Așteptând să se întâmple „minunea”, nu facem altceva decât să lăsăm tirania lui „se poate întâmpla orice” să-și facă de cap și să ne complice din ce în ce mai mult viața. Și ne-o va complica întrucât, pe lângă politic, avem probleme grave economice și geopolitice, care nu se pot rezolva „prin minuni”, ci prin abordarea lor directă. Însă noi așteptăm și-atât. 

E păcat că se întâmplă așa, mai ales că vom vedea din nou, la fel ca în 1989, cum țările din jur se normalizează, în timp ce noi ne afundăm în negura dictaturii. Așa ni s-a întâmplat mereu, așa ni se întâmplă și acum. Oare când vom înțelege că noi suntem de vină?