miercuri, 29 ianuarie 2025

A șasea iterație tehnologică


După cum s-a văzut, am avut dreptate în ceea ce privește impactul DeepSeek. Piețele au reacționat amplu. E drept, nu atât de catastrofal pe cât se așteptau unii, dar adevărata mișcare e cea pe termen mediu. O să înțelegeți imediat care e miza însă, înainte de a ajunge acolo, trebuie explicat de ce avem toată această nebunie.

După cum s-a văzut până acum, dezvoltarea AI are nevoie de o fantastică putere de calcul. România, de exemplu, dacă ar vrea să-și dezvolte pe propriile picioare o asemenea tehnologie, nu ar fi capabilă dintr-un motiv banal: nu are putere de calcul. Pentru a face un AI autohton ești nevoit să închiriezi putere de calcul de la marii jucători. Și care-s marii jucători de pe piață? Ei bine, aici veți descoperi o treabă extrem de surprinzătoare.

Cel mai mare jucător de pe piață este SUA, având controlul a aproximativ 70% din puterea de procesare pentru AI. Isteria dezvoltării a împins cerințele din ce în ce mai sus, iar acum SUA domină copios piața de procesare AI. După ei avem China cu aproximativ 15% din puterea globală de procesare AI, urmată de restul lumii. Cu siguranță, China ar fi fost mult mai sus dacă nu ar fi existat sancțiunile. 

Acum, cu siguranță, vă întrebați care-i miza. Fiecare dintre noi s-a jucat, mai mult sau mai puțin, cu un LLM și cam atât. De ce se investesc sume gigantice în AI? Răspunsul e simplu: datorită perspectivelor. Este vorba aici de cea de-a șasea iterație tehnologică. Cu toate că nu a fost definită foarte clar încă, aceasta constă în exploatarea tehnologiilor nano, bio și cognitive. Iar pentru a ajunge aici trebuie să stăpânești tehnologiile de vârf ale prezentului. Tehnologia AI este încă la început, saltul fiind estimat a se face atunci când va fi cu adevărat integrată în anumite procese. 

De exemplu, imaginați-vă ce înseamnă o integrare reușită a inteligenței artificiale în medicină. Din punct de vedere imagistic, asta ar însemna rezultate precise, date pe loc, de către echipamentele de investigare(ecograf, CT, RMN etc.). De multă vreme diverse companii interesate antrenează modele pentru analiza imaginilor medicale. Cu toate că mulți încă spun că „nimic nu se compară cu ochiul uman”, părerea mea e că în mai puțin de 2 ani analizele imagistice se vor face 100% computerizat și vor fi mai bune decât cele umane. Dar domeniul nu se oprește aici. AI-ul va fi capabil să analizeze mai bine simptomele pacienților, să le coreleze cu istoricul medical și să dea diagnostice mai bune, inclusiv scheme de tratament care să țină cont de TOATE eventualele efecte adverse. Mulți spun că medicii transpiră în fața unor asemenea prognoze, dar nu vă lăsați furați de particularizare: aceleași fenomene le vom vedea la nivelul întregii societăți. Doar job-urile de la bază și de la vârf sunt sigure pe termen mediu. Pe termen lung va fi o adevărată provocare.

Având în vedere aceste capacități extraordinare, putem face oricând scenarii. Imaginați-vă că faceți o cercetare pentru descoperirea unui nou material care să îndeplinească anumite condiții. E o muncă istovitoare, în care cercetătorii pun cap la cap diverse ipoteze și experimentează. Așa se făcea până acum. Chiar și în stadiul de început în care se află AI-ul, există zone în care munca istovitoare și repetitivă de experimentare a fost preluată de AI. Astfel, cercetarea se desfășoară 24x7 fără probleme!

Pornind de la cele expuse, înțelegeți că există nenumnărate aplicabilități ale tehnologiei AI pentru momentul în care va deveni fiabilă, astfel încât e explicabilă nebunia care a cuprins lumea. Rămânând în urmă cu AI-ul, riști să-ți ratezi viitorul ca țară sau să fii nevoit să stai remorcat de alții. Iată de ce statele care trag la statutul de mare putere a viitorului aruncă sume „fără număr” în joc. 

Interacțiunea SUA-China e deosebit de complexă. SUA a pus sancțiuni deoarece China stă mult mai bine la cercetarea fundamentală și risca să depășească SUA pe TOATE teritoriile strategice. Oricum chinezii sunt nr. 1 mondial în mult mai multe domenii-cheie decât și-au propus prin intermediul programului „Made in China”. Isteria lui Trump a venit în momentul în care a observat că, efectiv, chinezii nu pot fi opriți și de aceea a schimbat regulile jocului. Motivul deglobalizării este dat, așadar, nu de patriotismul lui Trump, ci de pericolul ca SUA să devină irelevantă la nivel mondial. De aceea Trump a impus sancțiuni drastice, care, probabil, vor crește. 

Ce se întâmplă acum? China aleargă nebunește pentru egalarea SUA, dar este în continuare dependentă(în AI) de chip-urile americane de la Nvidia. Pentru a-și asigura independența merge în două direcții: pe de o parte imitând SUA și, de celalată parte, căutând calea proprie. Așadar, o groază de companii chinezești merg pe tentativa de a imita Nvidia. Aici sunt, de asemenea, două dezvoltări: cei care caută să ajungă la performanțele companiei americane și, de cealată parte, cei care caută să obțină performanțe mai slabe, dar din chip-uri dezvoltate ieftin, astfel încât să combată calitatea prin cantitate. Fiecare dintre cele două căi are drumul său. În ceea ce privește performanța, din nou discuția e lungă. Nvidia a reușit o desprindere tehnologică remarcabilă în 2023, îndepărtându-se și mai mult de competitori. În plus, compania pare a fi găsit calea către o teribilă creativitate, inovând permanent. Ceea ce o desprinde și mai mult de competitorii chinezi. Conform unor calcule, China ar mai avea nevoie de 2 ani pentru a prinde din urmă Nvidia. 2 ani reprezintă enorm în microelectronică. E un efort uriaș, mai ales dacă ne gândim la faptul că în acești 2 ani e foarte probabil ca Nvidia să facă o nouă iterație, a cărei acoperire să dureze și mai mult. Meciul, de aceea, e extrem de greu! De altfel aici este paradoxul celui care caută să ajungă la lider urmărindu-i mișcările. De cele mai multe ori efortul său e sortit eșecului.

Iată de ce China a ales să joace și cartea proprie. Dezvoltând și inovând în zona RISC, care e open source, China își dezvoltă o cale computațională proprie. Într-adevăr, e greu, dar de aici se așteaptă creșteri exponențiale la maturizare, care să compenseze întârzierea tehnologică a urmăritorilor. Cert este că avem de-a face cu o cursă nebunească. Și n-am vorbit despre ecosistemele proprii ale chinezilor care se află, ele între ele, într-o competiție enormă. 

În tot haosul pe care-l vedem, apare o companie necunoscută din China care aruncă pe piață, în regim open source, un LLM suprinzător de bun: DeepSeek. Principala caracteristică a sa este puterea redusă pentru antrenare, funcționarea pe un hardware sărăcuț, la performanțe extraordinare. De ce să facă o asemenea mișcare China? Eu nu cred că a făcut-o gratuit. Mișcarea a transmis deja granzilor AI că o arhitectură inteligentă poate conduce la economii substanțiale la puterea de procesare. Brusc, capacitățile de procesare AI devin excedentare în SUA, ceea ce înseamnă că Nvidia va vinde mai puțin. Vânzând mai puțin, nu va mai avea un asemenea imbold la inovare, dând o gură de oxigen urmăritorilor din China. Oricum am da-o, eu în acești termeni văd apariția DeepSeek, acela de a faulta Nvidia în vederea recuperării mai rapide a hăului care-i desparte de chinezi de microelectronica de vârf. 

Mai avem însă un jucător: Rusia. Din punct de vedere tehnologie e scoasă din jocul AI, chiar dacă are specialiști remarcabili. Ca efect al sancțiunilor, Rusia e incapabilă să-și dezvolte propriile centre de procesare. De aceea Putin a împins AI-ul local la o alianță cu China. Despre care nu se știe prea mult, dar care pare a se face. 

Dacă în ceea ce-i privește pe chinezi, rămânerea în urmă este de aproximativ 2 ani, rușii sunt în urmă în microelectronică cu aproximativ 12 ani. E drept, gropile mari se astupă mai repede la început, dar oricum rușii mai au până să intre în cursă! Probabil pot spera ca prin 2030 să însemne ceva, dar asta cu un efort susținut. Cu siguranță, un element cheie ar fi dezvoltarea și perfecționarea tehnologiei litografice proprii, care ar împinge-o mult mai sus în alianța sa cu China. Dar sunt chestiuni care se joacă. 

După cum am spus la începutul anului, un domeniu cu posibilități de erupție în 2025 va fi procesarea și stocarea biologică. Procesoarele biologice deja funcționează, iar utilizarea lor în AI este, de departe, cea mai potrivită, aducând un teribil beneficiu pe partea de consum energetic. 

Fără doar și poate, avem în față o cursă nebună. Azi ne-am ocupat doar de microelectronică și AI, dar sunt numeroase alte zone în care cursa întrece imaginația! Despre acestea, vom vorbi în alte articole. Pe moment rețineți elementul cheie: DeepSeek nu a apărut deloc întâmplător și nu e atât de gratuit pe cât pare. De fapt prețul zero cu care a fost livrat se dorește a fi recuperat din apropierea Chinei de vârful tehnologic reprezentat de Nvidia.

24 de comentarii:

  1. Tocmai pentru că lucrez în domeniul micro(nano)tehnologiilor, am căutat să instalez direct de la chinezi DeepSeek, versiunea pusă "gratuit" la dispoziție. Am ajuns la pasul în care trebuiau să-mi trimită codul de validare şi surpriză...codul (mesajul) venea de la Google, pentru a instala Gemini. Dar nu asta am vrut! Aşa că am renunțat. Răspunsul a fost clar: suntem în zona de influență nemernicană şi chinezii au accesul interzis aici. Cine plăteşte poate trata direct cu chinezii, dar nu mă risc, mai am răbdare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu înțeleg despre ce cod vorbești. Ia-l de la huggingface si ruleaza-l cu ollama.

      Ștergere
    2. Romania pe unde este in domeniul AI? Ce plan are Johannis sau Covrigarul sef in domeniu? Ce decizie iau Supremii de la Curtea constitutionala in domeniu? Avem voie si noi, sau suparam pe sefii Pashalicului?

      Ștergere
  2. Luna de miere s-a terminat. De acum să ne ținem bine. Ce poate fi mai coșmaresc decât Big Tehno unit cu Big Pharma?
    Din afacerea asta IA iese fie o nouă schemă Ponzi, fie un nou vaccin sigur și eficace…

    RăspundețiȘtergere
  3. AI-ul, e la fel de inutil ca vax-ul antiCovid, si mai are si-o gramada de efecte secundare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ar fi interesanta o analiza metafizica a unei supra Inteligente. Se va transforma ea într-o religie, o magie, va avea o criza existentiala, se va sinucide în fața lipsei de sens? De ce ar avea un scop? S-ar lăsa oare amagits de false iluzii? De dorințe de putere și de procreate? Orice alta perspectiva ar duce la nihilism, la autodistrugere.

    Cunoașterea se va întoarce asupra omului în cel mai fenomenologic mod cu putință? Adică va fi eul nostru colectiv?

    RăspundețiȘtergere
  5. si... intamplator sau nu, SUA ( Trump si gasca eugenist - transhumanista Silicon Valley ) va impinge agenda a.i., crypto, etc. mai departe, conform planului motivand concurenta Estica.

    Dar, ironia e ca aceeasi forta este in spatele ambelor parti, doar ca oilor li se prezinta dialectica hegelina: alege o parte, aia sunt mai rai... gandirea asta in alb-negru e foarte periculoasa dar este social-engineered foarte subtil si profesionist

    RăspundețiȘtergere
  6. A șasea iterație tehnologică

    Am băgat aceste cuvinte în Deepseek, ChatGPT și Gemini și într-adevăr toți au răspuns conform algoritmului lor doar că Deepseek a oferit și răspunsuri în afara algoritmului, ceea ce...pffoaiii, am rămas plăcut surprins. Oricine poate testa gratuit.

    Evenimentul acesta de "deepseek" pare mai degrabă o "evoluție tehnologică care influențează conștiința umană", decât un "salt tehnologic".

    Adică oamenilor li se spune că se pot dezvolta și evolua doar așa și așa și se fac niște standarde că doar așa se poate cum zic niște neica nimeni șefi peste evoluție.

    Și conștiința umană nu simte nici o evoluție în direcțiile trasate de troglodiți și ia tehnologie veche de zece ani și resurse de vai mama lor și depășește tot ce se inventaseră ăia tefelistii pă calea lor dă evoluție.

    Păi stai va frate că situația asta seamănă cu CCR și Georgescu.
    Georgescu ăsta e un fel de Deepseek românesc fără resurse și vai mama lui de tehnologie tehnocrată iterată in subsolurile statului român prin tot fel de funcții publice fără a fi vedetă și CCR care dă legile ălea de evoluție a țării după chipul și asemănarea lor.

    Și e la fel cum poate unu că Georgescu sau o firmă fantomă din China cu Deepseek să dărâme bursele atenției și să monetizeze aceste momente in mii de susținători încât bursele s-au clătinat și audiențele au murit?

    E același fenomen peste tot in lume.
    Face parte din ceea ce vine dar încă nu a sosit!

    Nu știu, deja te poți aștepta deja la orice.
    Habarnam, poate apărea nevastă-mea într-o versiune de acuma 20 de ani. Who knows? 🤣

    RăspundețiȘtergere
  7. Am reținut din articol, scoțând din context acestea… : de ce avem toată această nebunie…trebuie să stăpânești tehnologiile…astfel încât e explicabilă nebunia care a cuprins lumea…rămânând în urmă cu AI-ul, riști să-ți ratezi viitorul ca țară sau să fii nevoit să stai remorcat de alții…statele care trag la statutul de mare putere a viitorului…a schimbat regulile jocului…să devină irelevantă la nivel mondial…a impus sancțiuni drastice…aleargă nebunește…ce o desprinde și mai mult de competitor…meciul, de aceea, e extrem de greu… celui care caută să ajungă la lider…întârzierea tehnologică a urmăritorilor…care se află, ele între ele, într-o competiție enormă…în tot haosul pe care-l vedem…vânzând mai puțin, nu va mai avea un asemenea imbold la inovare…scoasă din jocul AI, ca efect al sancțiunilor…rămânerea în urmă…acela de a faulta în vederea recuperării mai rapide a hăului… aducând un teribil, beneficiu…mai au până să intre în cursă…avem în față o cursă nebună…numeroase alte zone în care cursa întrece imaginația…
    Acestea toate vorbesc despre viitorul prezent al unui domeniu înalt al științei, vorbesc despre progres(?!)… Oamenii cred, în egoismul lor exacerbat, cu lăcomia fără limite a acestui egoism, că progresul se obține prin competiție, prin luptă, prin concurs, prin orice mijloace, singurul scrupul fiind acela… de a nu avea nici un scrupul…
    Rigorile asupra dimensiunilor comentariilor m-au obligat ca să întrerup comentariul, pe care voi încerca să-l continui…

    RăspundețiȘtergere
  8. ( continuare)
    VĂD, cu o îngrijorare, care crește exponențial cu avansul științific, că domeniul științific de activitate cu cât este mai înalt, cu atât pericolul este mai mare. Desigur, știu că toate au timpul lor, că nu este nimic întâmplător, dar asta înseamnă, că nici semnalele mele de alarmă pe care le tot trag de ani buni, că nici ele nu sunt întâmplătoare, că își au rostul lor, motiv pentru care mă aflu aici...chiar dacă aparent urlu ca lupii la lună.
    Va trebui ca să înțelegem, că FIINȚA noastră este un organism care la rândul său face parte integrată, de dorit integral, dintr-un TOT, iar asta se petrece fie că știm, sau nu, fie că vrem sau nu vrem. Se mai știe, că funcționarea acestui sistem organic este potențial mai mare, dacă componentele acestuia interacționează armonic, sau în mod natural, decât suma componentelor sale luate în mod separat. Acum ”ființa” oamenilor, care se află în imensa lor majoritate la nivel de specie omenească, nu și-a atins acest potențial ”uman”, adică nu funcționează integral și nici conștient integrat în UNITATE. Până ce specia omenească nu va deveni conștientă de UNIVERSALITATEA sa, organică, Cosmică, ea nu va face saltul în spre UMANITATE. Prin ”umanitate”, înțeleg o societate construită pe fundamentul stării compasionale a IUBIRII, aflată în manifestare ca stare de ”religiozitate”, stare ce nu are nimic în comun cu religiile instituționalizate.
    Motiv pentru care revin la acest laitmotiv al CUNOAȘTERII DE SINE, al dezvoltării sensibilității interioare, al acelor oargane spirituale numite metaforic…ochi de ”văzut” și urechi de ”auzit”.
    Și iarăși, oamenii vor trebui ca să înțeleagă, că dualitatea existenței pământești, în ciuda aparențelor, este disproporționată ca importanță, în sensul că, partea așa zis materială, ceea ce se vede cu ochiul fizic, reprezintă doar vârful aisbegului, în timp ce latura așa zis spirituală și care nu se vede cu ochiul fizic, este ceea ce se află în profunzimile oceanului ființei. Este vorba despre vibrația de mai joasă frecvență, sau materială, vizibilă pentru organele de simț fizic, și de vibrația înaltă, percepută de organele de simț spiritual…Aceste organe spirituale educația le ignoră cu desăvârșire, motiv pentru care acestea se află în stare latentă și pentru care omul a dezvoltat și dezvoltă în exces, dezechilibrat, doar latura așa zis materială a ființei sale sale, în care conducerea totală a ființei a fost preluată de creier, de intelect, de rațiune…adică, generic spus, de MINTEA sa materială, iar știința, tehnica, tehnologia, domenii ce țin de latura materială a omului, au căpătat o importanță disproporționat de mare scăpând practic de sub orice control, omul ajungând în mod paradoxal, să devină propriul său dușman, fiind sinucigașul propriei sale naturi cauzale, natură complet ignorată.
    Dar mai multe, cu un alt prilej…chiar dacă dictonul după care cânii tot latră la caravana care aparent trece surdă mai departe…mi-ar contrazice intențiile…mai știu, că totuși, nimic nu se pierde…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de parere, ca lumea a progresat mai mult din nestiinta(bun-simt,credinta,experimentare,intelepciune), decat din asa-zisa stiinta(unde interesul material primeaza si stim bine, cine plateste comanda muzica), care azi spune una, la noapte mai calculeaza si maine spune alta.

      Ștergere
    2. Apropos de “semnalele mele de alarmă pe care le tot trag de ani buni”, aveti o adresa web (sau mai multe) unde putem aprofunda subiectul?

      Ștergere
  9. Ideea Deepseek este că, cu codul open source, vă puteți antrena propriul LLM fără a vă baza pe Meta, Google, Microsoft, OpenAI sau pe oricine altcineva. Și o poți face rapid și ieftin. Asta e frumusețea poetică? Cu alte cuvinte, Deepseek a spart blocarea Big Tech asupra AI și a transformat-o într-o marfă. De fapt, este gratuit de la Deepseek și nu trebuie să plătiți un ban pentru a face lucrurile pentru care OpenAI, de exemplu, vă percepe 200 USD pe lună. Concluzia este că oricine dorește să aibă propria sa IA acum o poate construi. De fapt, Deepseek a făcut-o fără a folosi niciunul dintre cipurile AI scumpe ale Nvdia. Și au făcut-o cu procesoarele Intel și GPU-urile Nvidia în mai puțin de trei luni.

    Dumnezeu să binecuvânteze Deepseek. Ei au făcut mai mult bine lumii și mai mult pentru a împiedica răul decât ne putem imagina

    este open source! Oricine poate descărca codul și îl poate antrena singur și poate raporta dacă 2000 de GPU-uri au fost suficiente.

    echipa deepseek a lansat documente despre cum au făcut-o. Mai multe echipe își reproduc rezultatele chiar acum.

    AI este văzută ca un instrument geopolitic critic de dominare, manipulare, infiltrare a.s.f. Nicio țară nu își poate permite să folosească instrumente AI concepute de adversarul său.

    Imaginați-vă că Houthii și nord-coreenii sau Hamas vor avea propriul lor AI fără a fi nevoie să folosească cipurile AI avansate ale Nvidia. Sunt sigur că vor veni cu ceva pentru unchiul Sam. Chinezii au câștigat războiul AI.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce imagine de cosmar: daca un ChatGPT poate fi indoctrinat in halul asta, asa poate fi indoctrinat si unul medical sa-ti dea un tratament gresit, in functie de interesele de moment. Cum ar fi fost sa avem o IA in 2021? Ar fi scapat stapanii de critici incomode.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur: introduci cuvantul pandemie in IA, si dupa prelucrare iti da rezultatul:

      vaxinare fortata, izolare/carantinare fortata, spitale de "campanie"/improvizate, circuite desenate pe podele, etc.

      Ștergere
  11. Ceea ce spun acum este din sufletul si inima mea.Incep cu Rudolf Steiner: "Daca nu se gasesc din ce in ce mai multi oameni, care sa se opuna impreuna intr-o rezistenta europeana impotriva puterilor ascunse, care au dorinta de razboi, atunci prabusirea culturii europene este inevitabila."Ma inclin in fata dumneavoastra, imi ridic palaria si pot afirma: daca ar mai fi macar o suta ca dumneavoastra in aceasta tara, departe am ajunge.Sunteti un Nicolae Iorga al vremurilor noastre.Chapeau bas!

    RăspundețiȘtergere
  12. Fosun-Pfizer-BioNTech (nu Pfizer-Biontech) 2
    "(...) mulți oameni mă întreabă "cum rămâne cu China și Rusia?" când vorbesc despre propriul nostru guvern și DoD angajate în genocidul în masă al americanilor. Am răspuns despre China - sunt aliați cu Departamentul Apărării al SUA în această privință. PCC profită de câștigul financiar al guvernului SUA care tipărește dolari și îi aruncă în cuptoarele ARNm, unde determină mase de cetățeni spălați pe creier să se sinucidă. China pretinde că folosește "vaccinuri tradiționale" - dacă credeți ce spun chinezii, am o punte de vândut.
    Nu am văzut dovezi ale unei alianțe similare cu Rusia. Acest lucru are sens, pentru că în cele din urmă se reduce la războiul dintre SUA și Rusia folosind proxy și alianțe (așa cum se întâmplă întotdeauna). Asta nu înseamnă că Rusia este "băieții buni". Pur și simplu că proprietarii Rusiei (oricine ar fi, nu neapărat cu sediul în Rusia) nu sunt de acord cu proprietarii SUA (oricine ar fi ei, nu neapărat cu sediul în SUA). Rusia rulează același "scenariu covid", folosind injecții de ARN/ADN, probabil cumpărând materiale de la aceiași furnizori și, de asemenea, folosind războiul pentru a-și ucide propria populație mai tânără. Doar că o fac pentru propriile interese, nu pentru cele ale SUA și ale aliaților lor."
    https://sashalatypova.substack.com/p/the-role-of-the-us-dod-and-their

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am înțeles: ai dat un citat. Dar îl judeci înainte de a-l arunca în net ?! *Rusia rulează același "scenariu covid", folosind injecții de ARN/ADN, probabil cumpărând materiale de la aceiași furnizori și, de asemenea, folosind războiul pentru a-și ucide propria populație mai tânără. Doar că o fac pentru propriile interese, nu pentru cele ale SUA și ale aliaților lor." Și de ce s-ar sinucide astfel ?! Eu zic că Sașa ăsta ori e un troll glblst stnst, ori e prost !

      Ștergere
  13. "Motivul deglobalizării este dat, așadar, nu de patriotismul lui Trump, ci de pericolul ca SUA să devină irelevantă la nivel mondial." Sa ajunga pe locul doi, absolut posibil. Sa ajunga irelevanta, deja e un exces partizan. Prea multa patima prin articole, iar pasiunea e inamicul analizei, vorba lui Robert D. Kaplan.

    RăspundețiȘtergere
  14. Teza conform careia cererea totala de putere de calcul AI va scadea ca urmare a cresterii eficientei modelelor este gresita. Eficienta scade pretul, dar creste cantitatea. Cursa AI o castiga cel care investeste cel mai mult. De departe, aia sunt americanii. Modelele vor fi aproape gratis, valoarea nu e in modele ci in rezolvarea unor probleme reale si dificile folosind modele AI. Modelele pot face mult mai mult decat sa raspunda la intrebari stupide despre sensul vietii. Este o ocazie fenomenala pentru oricine sa gaseasca moduri noi de a rezolva probleme si a crea valoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tocmai s-a demonstrat ca a investi e o notiune diferita la americani fata de chinezi, pentru a obtine aceleasi rezultate. Nu cred ca dominatia americana va dura mult, iar ce spune dd ca se estimeaza 2 ani ca sa ajunga si China cat de cat din urma sua, cred ca e mult prea pesimist. In cateva luni e totul la zi. Desigur, vor fi diferente in functie de zonele de utilizare, dar ,,suprematia" cred ca e o notiunea depasita.

      Ștergere
    2. Anonim 20.00,

      tu chiar te vezi ceea ce scrii?

      Deci, reiese ca IA-ul este:

      1) ambele variabile, adica: atat cererea, cat si oferta,

      2) pe care ea le jongleaza virtual, pana cand le face reale?

      Ștergere
  15. ''16:10 Când al cincilea înger a vărsat cupa lui pe tronul Fiarei,
    în împărăţia ei s-a făcut întuneric, iar oamenii îşi muşcau limbile de durere
    16:11 și au hulit pe Dumnezeul Cerului din cauza durerilor lor,
    dar de faptele lor tot nu s-au pocăit.''

    RăspundețiȘtergere
  16. DD, ti-ai construit propriul egregor mental. Tu, împreună cu cei ce comenteaza pe aici. Niciun egregor de pe pământ nu scapă necontaminat, pentru ca suntem imperfecti. Perfectibili. Ca la scoala, creștem învățând. De aceea nu te simti bine...Si nu te poți opri din scris. Egregorul se cere hrănit. Il hrăniți deja cu sufletelor voastre. Va devorează.
    Egregorii sunt bariere intre noi si Creator.
    Chiar ar fi cazul sa iei o pauză de la rumegat idei. Iuda l-a trădat pe Iisus pentru ca mintea lui limitată nu a putut pricepe un Mesaj venit de dincolo de lumea materială.
    Va fi bine...Fără Dumnezeu nu am avea nicio șansă. Am îngheța toti de frig prin lumea voastră mentală.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)