Atentat terorist în New Orleans. Din nou, o mașină a intrat în mulțime, iar la volanul ei se afla ... ați ghicit, un terorist islamic.
Ieri, în Las Vegas, în fața hotelului Trump a expolodat un Cybetruck. Explozibilul(sau combustibilul după cum susțin unii) pus într-o mașină Tesla produce o explozie spectaculoasă din cauza bateriei. E micul amănunt care a transformat camioneta „indestructibilă” într-o minge de foc eficientă. De omorât a omorât doar șoferul și mai sunt răniți vreo șapte oameni. Probabil se va dovedi că am avut de-a face cu un atentat terorist.
Ceea ce trebuie să înțelegeți e că nu e ultimul atac. Se vor mai produce multe altele, pe șablonul „teroriști islamici care omoară oameni pașnici”. De ce și, mai ales, de under știu asta? Este evident.
Un atentat se organizează simplu: iei elemente marginale radicalizate și le crești ura incitându-le permanent. În momentul în care individul e suficient de spălat pe creier pentru a acționa, începi să-i sugerezi modul în care poate s-o facă, pentru a scăpa de „vigilența celor care-l supraveghează”. „Mergi la un parc auto, închiriază o mașină și-apoi intră cu ea în mulțime sau provoacă o explozie într-un loc aglomerat”. Cam așa se desfășoară trebușoara. Teroristul se detonează și afacerea se închide deoarece nu există nicio legătură palpabilă între el și adevăratul terorist, cel din spatele operațiunii.
După genocidul din Gaza, Israelul a pierdut lupta narațiunii. Lumea a văzut limpede ororile provocate fără milă, atacurile criminale desfășurate asupra civililor, sub pretextul că s-ar ascunde teroriști. Așa s-au ascuns teroriștii în spitale, școli, grădinițe, ajungându-se la un număr record de copii omorâți cu sânge rece. Toată lumea a înțeles că acolo nu e un război împotriva terorismului, ci o epurare etnică. Epurare pe care Israelul nu o mai poate continua deoarece a intrat în colimatorul opiniei publice, care a tras după sine media și apoi s-a rostogolit până la instituțiile internaționale. Iar media e din ce în ce mai vehementă și reactivă deoarece are o concurență în sursele independente(bloguri, opinii de pe rețelele sociale, etc.) și trebuie să țină ritmul pentru a nu-și pierde oile pe care le păstorește. În plus, imigrația musulmană masivă din Europa a atins masa critică pentru a-și face cunoscut punctul de vedere. Atât la nivel stradal, dar și politic. Niciun politician nu-și permite să ignore opiniile liderilor comunităților islamice deoarece sunt cetățeni cu acte în regulă care votează. Și deja au început să-și pună reprezentanții în funcții cheie. Vezi primarul Londrei.
Și-atunci ce face Israelul? Scopul actualei conduceri este cucerirea definitivă a teritoriilor palestiniene. Iar asta se poate face doar prin curățare etnică și prin expulzare, pentru a tranșa definitiv situația. Supui populația unui program de teroare, iar oamenii vor înțelege și vor pleca. Cei care nu pleacă sunt omorâți. Iar dacă un teritoriu e liber, adică nu mai ai oameni pe el, îți aparține deoarece nu mai are cine să conteste ocupația. Simplu, absolut banal! Doar că deja s-au făcut atâtea crime încât presiunea e imensă. În plus, extinderea granițelor Israelului din Siria este, din nou, o operațiune ilegală. Cum a fost și ocuparea Înălțimilor Golan care, de drept, aparțineau Siriei. Așadar, Israelul e pus la colț, iar opinia publică occidentală e unanim conștientă de vinovăția statului evreu. Și-atunci cum combați asta?
Dacă aș fi eu, aș rezolva-o prin operațiunea clasică de creare de diversiuni, înmulțind atacurile teroriste în zonele așa-zis civilizate, pentru a recrea drumul necesar inversării narațiunii. În momentul în care ai rude, prieteni, cunoscuți care-ți mor sau care sunt răniți în astfel de atacuri absurde, începi să-ți schimbi concepția la modul radical. Când astfel de eveniment sunt aproape de tine, simți o presiune și de la „bieții palestinieni care sunt măcelăriți inuman acolo”, ajungă să spui „bine le fac ăia, că ia uite ce brute sălbatice sunt și ce probleme ne provoacă nouă!”. Și uite-așa, treptat, publicul își schimbă opiniile, media e împinsă să se dea după public(de fapt să impună narațiunile care înfierează terorismul islamic și sălbăticia celor care-l practică) și-apoi, treptat, toate celelalte opinii se schimbă ca într-un joc de domino. După care, exasperat, omul cu păr ca peruca, apare pe un cal alb spunând în stilu-i caracteristic că vrea să termine cu terorismul. Cum? Eliminându-i pe palestinieni din Gaza, dând Israelului teritoriul pentru o administrare eficientă și făcând un framework mondial proactiv împotriva terorismului.
După 11 septembrie, dacă mergi cu 10 000 EUR numerar la o bancă ești privit ca infractor, ți se face un raport care e trimis discret la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Oriunde în lumea occidentală. Au fost reduse programatic sumele în numerar pe care ai voie să le deții. Apoi s-au introdus restricții la tranzacțiile numerar inclusiv între persoane fizice. A scăzut terorismul? A scăzut volumul comerțului cu arme, muniție, droguri? Aiurea, toate au crescut. De ce? Pentru că lupta împotriva terorismului e o vrajă. Adevăratul terorist care e țintit în toată această luptă ești tu! Te agiți, te îngrijorezi, iar băieții din spatele acțiunii zâmbesc sfidător: „Iar i-am făcut pe fraieri!”.
Am dovezi pentru ceea ce am spus? Nu! Doar un accident ar putea face să apară dovezile, iar asemenea accidente, pur și simplu nu există. Chestiunea este însă cât se poate de logică și veți vedea treptat cum se schimbă narațiunile și cum sunt acuzați în public „teroriștii islamici”, timp în care Gaza va fi curățată programatic. Până la urmă, totul e politică, interes și strategie.
Atât pentru azi. Dar mai am ceva de spus care nu are legătură cu articolul. Constat că sunt tone de materiale pe blogul meu care au fost date uitării, inclusiv de subsemnatul. Am dat o groază de informații însă, fiind prezentate fragmentat, își pierd din valoare. De aceea vreau să încep prezentarea informațiilor într-un mod mai coerent, care să-și dovedească utilitatea atât acum, cât și mai târziu. Cum nu am timp să mă ocup separat de subiect, o voi face în cadrul blogului, tipărind materialele sub forma unor capitole care, ulterior, să poate fi puse cap la cap sub forma unei cărți. Dacă va ieși ceva din ceea ce vreau să fac, veți avea acces la materialul respectiv absolut gratuit, atât pe blog, cât și sub forma unui ebook. Mă gândesc că e o formă mai utilă, atât pentru acum cât și pentru mai târziu. O să vă dau detaliile treptat, pe măsură ce reușesc să mă organizez.
DD: „Atentat terorist în New Orleans. Din nou, o mașină a intrat în mulțime, iar la volanul ei se afla ... ați ghicit, un terorist islamic.”
RăspundețiȘtergereBăieții au dat-o iar în bară. Au pus steagul invers.
https://nitter.poast.org/PavewayIV/status/1874685717089308971#m
Exact.
RăspundețiȘtergereJarred Kushner (sotul Ivankei) a si zis ca "Gaza este waterfront property" si a lasat sa se inteleaga ca trebuie mutata cumva de acolo.De ce? Pt. ca vor sa creeze un nou canal navagabil (Ben Gurion) care strabate acea zona fiind mai joasa si renuntarea la ruta prin Suez care se pare ca e cam greu de aparat impotriva rebelilor!Si de ce sa taxeze altcineva traficul naval,cind o poate face fffff.bine Israelul ?Trump inainte de alegeri a fost adus la o reuniune a evreilor unde a promis "veti avea presedintele.Ce vreti mai mult?" dupa ce a primit donatie 100 mil.$ de la vaduva Miriam Adelsohn !
Mai este si problema zacamantului de gaz metan care sta sub Gaza (oare de unde si numele ?!) si care se intinde in Marea Mediterana (Leviathon) in apele lor teritoriale.Unde ai gaz,ai si petrol.....
Deci,controlul resurselor unei regiuni foarte bogate si o noua ruta navigabila mult mai sigura pt. America si minionii ei.Amintiti-va ce-o zis Trump si cu privire la Canalul Panama!!!!
Asta,in opinia mea,este un alt plan de rezerva (al citelea deja) ca Israelul sa devina un mare jucator pe piata gazelor si a petrolului,avand deja consumatori Captivi in Europa (vezi tranzitul gazelor rusesti via Ukr).
S-a mai incercat o varianta cu alimentarea Europei prin conducta Trans-Saharan-Pipe Line prin Nigeria,insa (Putin si Wagner.....)i-au pus STOP!!!Aceasta conducta urma sa strabata pina in nordul Africii,se bifurca si traversa Marea Mediterana pina EU in 2 locuri.
S-a terminat si cu conducta asta,ca raspuns a lui Putin,odata ce Nuland+ Robinette Bideu au "rezolvat" Nord Stream .(mai tineti minte revolta populara din Niger pe unde era planificat sa treaca teava)
Legat de palestinienii din ambele teritorii (Gaza+West Bank sau Iudeea si Samaria),deja se vorbeste ca aceastia sa fie stramutati in Siria.
La multi Ani !
Hmm, nu-i chiar așa. Noul proiect de canal e pur și simplu nerealizabil. Doar se vorbește despre el, dar nu poate fi construit.
ȘtergereArdelene, ai pus punctul pe "i". Corect, dar ia, mai zi: cu noul Israel, cum rămâne!?
ȘtergereKhazanatul khazar, Khazaria?
Va fi la V de Nipru?
No, hai, servus!
Eretz Israel la care se lucreaza acum include si canalul de Suez. Vor fi lupte, va dura cativa ani, insa mult mai putin decat sa construiesti de la zero ditai canalul.
ȘtergereDupa instalarea lui Trump vor merge peste iranieni. Atunci va incepe circul razboiului global cu adevarat.
si totusi cine a proiectat si construit canalele suez si panama?
ȘtergereȘoferul mort în explozia cu cybertruck la Trump Hotel era Matthew Livelsberger, 37 ani, veteran . Nu este palestinian/islamist.
RăspundețiȘtergereSa traiti si La multi ani !
RăspundețiȘtergereApropo de Germania, a ajuns praf, uneori unele servicii merg mai bine in Romania.
Un amic din Germania a incercat sa-mi trimita un mic colet par avion, dar nemtalaii (poate o fi vreun imigrant care-i uraste pe romani) au trimis coletul in ... USA si acolo sa impotmolit.
Fac reclamatie si raspunde DHL-ul: ne pare rau dar coletul dvs. a ajuns in USA. Trebuie sa faca reclamatie expeditorul !!!
Am trimis zeci de colete cu posta romana peste tot in lume, toate au ajuns la destinatari, uneori cu mici intarzieri dar nu din vina postei romane.
Pace sufleteasca si trupeasca Dumnezeu sa va daruiasca!
Atentatele sunt prelucrate în laboratoarele media încât nu poți ști cât adevăr e în ele sau numărul real de victime.
RăspundețiȘtergereA găsi indivizi instabili psihic care prin sugestie hipnotică se pot detona e treabă ușoară.
Atâta vreme cât informațiile le avem prin intermediul Matrixului, a hyper-realității, prin Computer-generated imagery, totul e posibil.
“Operațiunile” militare sau chiar marile mutări pe eșichierul geopolitic au aceeași rețetă.
Arma cu care ne domină e decepția militară. O armă pe care au reușit să o perfecționeze de multe, multe secole și care a înlocuit fierul. Nu degeaba aveau simbolul bufniței pe monede atunci când locuiau în Tir.
o mica remarca:
Ștergeream vazut aceleasi imagini pe Digi date de acum aprox. o luna cand a fost revolta din Georgia si ei au zis ca-s din Bruxelles......
Ceva nu-i in regula aici !
Sunt două lucruri distincte. Atentatele din Europa și SUA nu au fost făcute de palestinieni, ci de islamiști deja instalați în tarile respective, deci lucrurile sunt separate. Întrebarea este cine urmărește să declanșeze războaie civile în Europa și SUA, între musulmani și creștini (sau rasa albă)? Pentru că în Orientul apropiat Israel își urmărește planul de extindere până când formează Marele Israel (circulă hărți pe net), iar în Europa și SUA se crează tensiuni între cetățenii băștinași și popoarele relocate (musulmani și alții).
RăspundețiȘtergerePai popoarele astea "relocate" constituie o invazie. Pana acum populatia bastinasa a stat linistita, ca avea de pierdut. Lucrurile insa se schimba. Dar la orice "relocare" este posibila si o "rerelocare". Si aici vedem ca Israelul ne arata calea.
ȘtergereFuaaa asta e intradevar o idee super super tare cu cartea si materialele sistematizate... chiar ma gandeam la o astfel de idee !!
RăspundețiȘtergere"După 11 septembrie, dacă mergi cu 10 000 EUR numerar la o bancă ești privit ca infractor, ți se face un raport care e trimis discret la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Oriunde în lumea occidentală. Au fost reduse programatic sumele în numerar pe care ai voie să le deții. Apoi s-au introdus restricții la tranzacțiile numerar inclusiv între persoane fizice."
RăspundețiȘtergereIn Romania inclusiv platile online de peste 10000 de euro sunt raportate automat la SRI si ANAF. Tot in mod automat sunt raportate si arhivate toate achizitiile imobiliare si de autoturisme, dealerii auto fiind obligati sa raporteze toate vanzarile fiind parte importanta in "combaterea spalarii banilor". In Romania se doreste reducerea acestui plafon de verificare de la 10000 la 1000, prin legalizarea a tot felul de aberatii si abuzuri administrative.
https://economedia.ro/curierii-vor-fi-obligati-sa-raporteze-la-anaf-persoanele-care-platesc-cash-la-livrare.html
https://jurnalul.ro/bani-afaceri/cnp-fiscal-digital-persoane-fizice-incarcare-facturi-971846.html
https://www.dcbusiness.ro/cnp-fiscal-pentru-toti-romanii-ce-este-si-ce-legatura-are-cu-e-factura_668157.html
https://evz.ro/esti-spionat-la-bancomat-anaf-depaseste-orice-limita-mai-rau-ca-in-comunism.html
https://www.news18.ro/economie/ai-cont-la-cec-bank-banca-transilvania-sau-bcr-si-vrei-sa-retragi-bani-anaf-te-poate-taxa-in-5-secunde-iata-ce-s-a-decis-36431.html
https://economedia.ro/ministerul-finantelor-precizari-despre-ro-e-factura-in-cate-calendaristice-zile-de-la-emitere-trebuie-trimise-facturile-in-sistem-exemplu-de-calcul.html
etc.
In restul UE, cu exceptia unor state falite de idioti ca Italia, Spania, Grtecia, etc nu se intampla acest lucru pentru achizitiile de locuinte, autoturisme, alte bunuri cu valoare mare, aur, decat pentru plati cu sume mari cash, platile online se presupune ca sunt legitime si este foarte usor de verificat trasabilitatea banilor in caz de neclaritati. Ba chiar sunt tari unde nu exista nici un fel de restrictie la detinerea de cash si la platile cash.
Asa cum am mai spus in comentariile de pe acest blog:
- este o prostie crunta sa-ti tii banii in banci din Romania si chiar din multe state din UE, atat pe persoana fizica cat si pe persoana juridica. dupa "episodul Cipru" si "episodul Grecia" cand s-au confiscat banii oamenilor din banci, oamenii inteligenti au priceput cum stau lucrurile in realitate, multi refuzand sa-si mai tina banii in vreo banca din UE.
- este o prostie crunta sa faci investitii sau afaceri de orice fel in Romania. state din UE ca Bulgaria, Irlanda si altele ofera taxe si impozite mici plus birocratie, abuzuri si coruptie scazute. alte state desi au taxe si impozite mari pe hartie, in practica ofera posibilitati de optimizare fiscala legala in interiorul lor.
- este o prostie crunta sa ramani in Romania si sa crezi ca se va schimba ceva in bine vreodata. au trecut 35 de ani de la asazisa revolutie si cu exceptia faptului ca o gramada de prosti au mațul plin de mancare ieftina si toxica toata tara si societatea romaneasca merge din rau in mai rau, stare de fapt foarte usor vizibila daca ai macar un neuron functional. numai infantilii au impresia ca daca au mațul plin totul merge bine intr-o tara eminamente falita, fara vreun fel de economie si ingropata in datorii in care incompetenta, hotia si abuzurile sunt la ordinea zilei devend normalitate
Puteti va rog sa ne zici si noua unde va tineti dvs banii daca nu ii tii in BANCA? Sau mai corect in ce Tara va tineti banii? Si cum efectuati operatiuni de plati?
Ștergereeste o prostie sa nu ti tii banii in banci din ro cd ai putini...dob.mici si comisioane mari in paradisurile fiscale
ȘtergereDomnule Dan, să vă țină Dumnezeu puternic și sănătos. Eu vă citesc zilnic pentru că sunteți lucid și pentru că stați de partea Adevărului și a Omului.
RăspundețiȘtergereContinuați ceea ce faceți știind că nu o faceți în van și că acest mic aport pe care îl aduceți poate schimba în bine întreaga lume.
Da in korea ce se ontampla?
RăspundețiȘtergere