Creierul cel nou al împăratului

SUA este oficial în recesiune, dar nu o recunoaște. Semnele, după cum veți vedea, sunt însă cât se poate de clare. Nu vă luați după pompele media care, așa cum știm bine, atunci când e haosul mai mare se entuziasmează prezentând câtă „ordine și deciuplină” e în lume! Să trecem așadar la datele brute și brutale!

Rata de economisire a gospodăriilor americane s-a prăbușit la 2.9%! Este un minim istoric din care nu avem ce altceva să înțelegem decât că ... nu mai sunt bani! Nu e de mirare: rata de creștere a venitului real al americanilor a scăzut de peste 2.5 ori față de norma pe termen mediu. Așadar, scăderea economisirii e un fenomen cât se poate de normal. Poate că vă gândiți că e o tendință de corectare a unor excese. Fals! E un eșec pe linie al politicilor americane. Un exemplu ar fi aparenta bunăstare pe care ar aduce-o politica de imigrație atât de apărată de democrați. La momentul actual, trăgându-se linia, s-a constata că 1.3 milioane de job-uri ale cetățenilor americani reali au fost înlocuite de 635 000 job-uri pe care au fost angajați imigranți!

Treburile însă se înlănțuiesc într-un mod pervers. După cum bine știm, PIB-ul SUA este format în procent de peste 70% de ... cererea consumatorilor. Am mai spus-o de atâtea ori: dacă americanul mega-obez nu-și mai cumpără înghețată cu găletușa rezultă turbulențe pe piața zahărului. Problema este că „robotul american de consum” nu mai are cu ce, astfel încât este extrem de previzibilă o scădere abruptă a cererii. Ea deja se vede, dar ceea ce vedem este diminuat de intrarea americanilor în ultimele instrumente care le-au mai rămas pentru a-și menține proastele obiceiuri de consum(care însă fac  bine economiei oficiale): cardurile de credit. Situația scârțâie teribil aici deoarece delincvența este în creștere geometrică, ducând unda de șoc pe tărâmul bancar. De ce? Pentru că, din punct de vedere al comportamentului, ratarea plăților se  înregistrează prima dată la creditele negarantate, urmând apoi cele  care sunt  garantate cu bunuri de folosință îndelungată(de ex. auto), pentru ca cel de-al treilea val - care-i și catastrofal - să fie cel al ipotecarelor. Sunt comportamente cunoscute și cât se poate de logice. De aceea delincvența din zona  cardurilor de credit prezice posibile probleme bancare grave.

Însă consumul nu este singura problemă a SUA. Din ciclul „mi-e mai aproape cămașa decât paltonul”, problema majoră a SUA este cea legată de finanțarea statului aflată deja într-o poziție imposibilă. Să vă explic! Doar pentru finanțarea deficiului bugetar, SUA are nevoie de împrumuturi care, la nivelul actual, se situează între 2 și 2.2 trilioane $. Din această sumă, aproximativ 1.5 trilioane sunt plasamente ale rezidenților din care, o parte semnificativă este a persoanelor fizice. Poate mai țineți minte că, în urmă cu ceva timp, v-am povestit despre picajul finanțării externe a SUA ca efect al ieșirii accelerate a chinezilor, iar acum și a japonezilor. Partea interesantă este că vom vedea o deteriorare masivă și în zona rezidenților deoarece n-ai cum să mai finanțezi și Trezoreria în condițiile în care ai ajuns la economii de doar 0.6 tln $ la nivelul persoanelor fizice!

De altfel, asta se vede din ce în ce mai accentuat. August a fost o nouă lună dezastru pentru Trezorerie care, trăgând linia, a văzut din nou roșu în fața ochilor: cu răscumpărări nete de 7 mld.$, oficialii americani își văd spulberate visurile umede de înlocuire a plasamentelor pe 2-10 ani cu unele de peste 10 ani, așa cum desenaseră strategia. Problema stringentă a Trezoreriei este că se află în imposibilitatea de a-și menține actuala structură, care oricum e nesustenabilă. Constatăm astfel că, din targetul de 1.1 trilioane, Trezoreria SUA abia a putut să atragă 514 miliarde $! Rămâne așadar o gaură de vreo 0.6 trilioane pe care nu are de unde să o acopere!

Chiar și punându-l pe Powell să scadă dobânda de intervenție, nu vor reuși mare lucru deoarece, pentru a-și face titlurile mai sexy, vor trebui să umble la randamente, adică să le crească la niveluri la care cumpărătorul să considere că merită. Așadar, degeaba va umbla Powell la dobânda de intervenție în condițiile în care potențialii cumpărători, simțind jena Trezoreriei și creșterea riscurilor, își vor mări pretențiile. În termeni tehnici putem să-i spunem „Capcana Mugabe”. În termeni practici vedem cum rahatul ascuns temeinic începe să iasă la suprafață. 

Putregaiul începe să se vadă cu ochiul liber, iar dacă cineva se gândește că fierul plutitor din Mediterana, pus pe fugă de desculții Houthi, alături de tancurile Abrams de toată jena și junk-ul tehnologic F-35 sunt chestii suficient de înfiorătoare astfel încât să sperie puterile în ascensiune, acel cineva ori e „pe prafuri”, ori se comportă de parcă ar fi așa. Treaba bubuie, dragii mei! Nicio situație dezechilibrată de-atâta amar de vreme nu poate rămâne așa!

America e precum Joe Biden sau Kamala Harris. Pe Joe l-au marketat ca pe un tinerel vioi în condițiile în care toată lumea vedea limpede că făcea pe el și trăgea pârțuri jenante în public, demența făcându-l de rahat. Când media a constatat că jocul nu mai poate continua, au preluat-o pe Kamala pe  are o creditează cu creier. Însă demența lui Joe, care l-a văduvit de creier, și lipsa absolută de creier a Kamalei sunt chestiuni cât se poate de vizibile. Doar proștii nu le văd. Și la fel stau treburile și în ceea ce privește poziția reală a SUA în ziua de azi.

După cum bine vedeți, în povestea „Hainelor noi ale împăratului”, hainele au fost înlocuite cu creierul. Însă povestea și morala sa au rămas identice!