marți, 8 octombrie 2024

Fenomenele care vestesc apusul


Există câteva semne clare ale decăderii unui sistem, vizibile la nivel istoric. Absolut toate marile imperii, toate marile sisteme social-politice, au trecut prin aceiași pași, ajungând în aceeași situație în urma căreia a venit șahul și apoi matul. Exact asta se întâmplă la ora actuală în lume. În cele ce urmează vom analiza semnele pe care vi le aduc în atenție, astfel încât să se poată înțelege logic de ce susțin că suntem într-un moment premergător prăbușirii unui sistem. Iar despre ce înțeleg prin sistem vom vorbi spre finalul postării.

Primul semn al decadenței unui regim este reprezentat de creșterea aparatului birocratic. Înainte de anul zero, aparatul administrativ al Imperiului Roman era estimat la câteva mii de funcționari. În primele două secole ale noii ere, aparatul administrativ a depășit 200 000 de funcționari! O creștere teribilă! La fel s-a întâmplat și în Imperiul Bizantin. Apogeul populației Imperiului s-a consemnat în secolul VI, când existau aproximativ 26 milioane de locuitori. După anul 1000, Imperiul a ajuns la 12 milioane de locuitori. Aparatul său birocratic a crescut însă liniar, în ciuda scăderii populației Imperiului. Nu este așadar de mirare scăderea eficienței aparatului guvernamental. În Imperiul Otoman constatăm un fenomen similar. Pe măsură ce aparatul guvernamental se complică, forța Imperiului scade pentru ca, în final, totul să se prăbușească.

În SUA, graficul atașat vă prezintă evoluția aparatului birocratic. După cum limpede puteți observa cum, din 1955 și până în prezent, numărul angajaților statului american s-a triplat. În ciuda faptului că numărul angajaților la nivel federal a rămas constant, au explodat schemele de personal ale statelor și ale administrației locale. În Franța avem o creștere de 10.5% a numărului de angajați ai statului în ultimii zece ani, și un procent similar în Germania. În Rusia, de la 4.3 milioane în 2010 s-a ajuns la 4.5 milioane în 2020, iar după începerea conflictului din Ucraina numărul acestora a crescut. La fel și aparatul guvernamental chinez a devenit din ce în ce mai stufos. 

Peste tot în lume a crescut teribil numărul funcționarilor publici în ciuda faptului că tehnologia permite o optimizare teribilă a forței de muncă. Suntem în situația paradoxală în care, pe măsură ce tehnologia crește în putere, numărul angajaților statului în loc să se reducă se amplifică. Un aparat guvernamental mare conduce la o proastă implementare a politicii statului, la o ineficiență generalizată. Ceea ce vedem limpede.

Ei bine, pe măsură ce crește schema de personal a statului se manifestă o teribilă scădere de competență la nivelul aparatului guvernamental. Așa s-a întâmplat cu toate imperiile decadente. Prăbușirea lor a a venit și ca efect al incompetenței aparatului de stat care, care incompetență a făcut loc corupției generalizate. O birocrație nepregătită este cel mai mare dușman al unui stat. Și, peste tot în lume, observăm aceeași decădere. Funcționarii incompetenți sunt constanta lumii în care trăim. Iar această constantă s-a răzbunat mereu. 

Un alt indicator al decadenței unui sistem este invazia străină. La apusul imperiilor se produce o diluare a societății prin diverse tipuri de „importuri” de populație. Fie că avem fenomenul popoarelor migratoare care au slăbit Imperiul Roman sau sistemul „devșirme” din Imperiul Otoman, la apusul Imperiilor avem o diluare a populației, rezultând astfel un atașament din ce în ce mai slab față de stat. Toate imperiile au atras prin mirajul bogăției și stabilității din interiorul lor. Însă noii veniți nu au cum să se atașeze de o cultură și civilizație care le sunt total străine, motiv pentru care se transformă din cetățeni în speculanți. Turcii ieftini importați de nemți pentru muncile de jos au ajuns o forță esențială în actuala structură a statului german. La a doua generație, turcii n-au mai luat joburile ieftine, copiii lor căutând să ajungă în partea superioară a societății. Astfel, statul german a importat în valuri multiple populație pentru a atenua scăderea demografică. Doar că acest import nu aduce beneficiile sperate. Imigranții ajung să epuizeze bugetele sociale, căutând câștiguri rapide prin specularea zonelor neacoperite de lege sau, de multe ori, prin activitatea infracțională. 

Rusia cunoaște un declin demografic vizibil pe care încearcă să și-l suplinească prin atragerea de „imigranți de calitate”. În principal Rusia și-a flexibilizat politica de imigrare prin acceptarea persoanelor religioase, cu convingeri conservatoare, din societățile occidentale. Astfel, în scurt timp, o mulțime de nord-americani sau vest-europeni au luat calea Rusiei. Însă, în ciuda faptului că acești oameni sunt de o calitate bună și bine pregătiți, ei nu vor deveni ruși, indiferent cât de mult și-ar urî țările din care provin. Neamțul va rămâne neamț, francezul francez s.a.m.d. 

Imigrația din SUA deja e un fenomen absolut scăpat de sub control. În SUA s-a ajuns în situația în care se face import de populație nu doar pentru a compensa scăderea demografică, ci, culmea, din rațiuni electorale. Democrații simt că imigranții reprezintă șansa unui bazin electoral fresh, motiv pentru care o încurajează. 

Apare însă un fenomen extrem de interesant, verificat de-a lungul istoriei. Pe măsură ce populația se diluează, la periferii apar mișcările centrifuge. Cu toate că este cel mai tefelist stat din SUA, California se gândește la secesiune. De altfel, fenomenul Cal-Exit e unul deja vechi și care câștigă continuu adepți. Alegerea lui Donald Trump a amplificat mișcarea. Statele Sudice, de asemenea, caută o ieșire din Federație, iar asta se vede din politicile din ce în ce mai vehemente față de centru. Fenomene secesioniste observăm în Anglia(Scoția, Irlanda de Nord), în Spania(Catalunia), în Franța(Corsica) s.a.m.d. Chiar dacă acum fenomenele secesioniste sunt justificate de  elemente istorice, vor deveni interesante fenomenele secesioniste generate de imigranți. Atunci vom cunoaște apogeul fenomenului.

Un alt element proeminent care se constată la apusul unei societăți este ... creșterea polarizării. Despre nivelul polarizării sociale din SUA nici nu cred că mai trebuie să discutăm! Oamenii din top 10% din SUA ajung să dețină peste 70% din averea țării. Partea și mai interesantă vine în studierea mai atentă a vârfului societății americane. Cei din top 1% din SUA dețin aproximativ 30% din toate bunurile țării. Top 5%, din care-i excludem pe cei 1%, ajung să aibă aproximativ 20% din bunurile țării, astfel încât cei 4% care se află în zona inferioară a Top 10% dețin doar 20% din avuția țării. Nu uitați paradoxul celei mai bogate țări din lume: „Dacă ai în buzunar 10$ și nu ai datorii, ești mai bogat decât 25% dintre americani!”. 

Nu în ultimul rând, imperiile ajunse în declin ajung să aibă cifre bugetare dezastruoase, constanta cea mai întâlnită în istorie fiind ... gradul imens de îndatorare. Statele, aflate în disoluție, se împrumută pentru a-și menține coeziunea internă(a se citi imensele aparate birocratice și serviciile de forță). În final, serviciul datoriei ajunge să îngenuncheze statul și penuria care se instalează făcându-l vulnerabil atât din exterior cât, mai ales, din interior. Cetățenii se simt trădați și pun umărul, alături de dușmani, la dărâmarea construcției grandioase de până atunci. 

Tot ceea ce v-am povestit s-a întâmplat în trecut și se întâmplă acum sub ochii noștri. Particularitatea pe care-o trăim azi e dată de faptul că avem de-a face cu un sistem, implementat peste tot în lume. Modelul de stat adus în față de așa-zisele revoluții burgheze a fost importat(mai cu vorba bună, mai cu forța) peste tot în lume. Indiferent că vorbim de SUA, Rusia, China, Coreea de Nord, Iran, Arabia Saudită sau Rwanda, avem același tip de stat, caracterizat de separarea puterilor, alegeri(mai mult sau mai puțin libere), set de drepturi și libertăți s.a.m.d. Acest tip de stat e „sistemul” deoarece statele de același tip se înfrățesc în structuri supra-statale ca efect al similarității lor. Iar sistemul a ajuns la apus. Am spus-o de mai multe ori: criza care urmează nu e una similară celor pe care le-am văzut. Este o criză de sistem, adică una în care absolut totul este pus între paranteze. Și, chestiunea de care sunt sigur este că, prin magnitudinea pe care o va avea, criza care stă să vină nu va avea învingători, ci numai învinși. De aceea vedem blaturile care se fac pe sub masă. Tuturor le e frică de ceea ce urmează!

27 de comentarii:

  1. Asa este domnu' Dan!

    "Sistemul" - cu multe mici și mari "variatiuni" - este din păcate același - aproximativ fără nicio exceptie - in toată lumea!

    Criza "sistemului" planetar, a apărut fix în "crema/spuma" civilizației, și se acutizează pe zi ce trece, și orice "operatie" strict necesara, se va solda cu amputatii masive .
    .... "incompatibile cu viata"!

    RăspundețiȘtergere
  2. cu alte cuvinte vinovatul de serviciu este SOCIALISMUL!
    https://mises.ro/carti/birocratia/
    https://mises.ro/carti/


    "avem același tip de stat, caracterizat de separarea puterilor, alegeri(mai mult sau mai puțin libere), set de drepturi și libertăți s.a.m.d. Acest tip de stat e „sistemul” deoarece statele de același tip se înfrățesc în structuri supra-statale ca efect al similarității lor. Iar sistemul a ajuns la apus"

    vrei sa spui REPUBLICA "democratica" sau nu!
    sistem inventat si implementat de Imperiul Roman acum peste 2000 de ani.
    TOATE republicile care au bagat mana pana la umar in borcanul socialist de miere au sfarsit in colaps!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Anonim8 octombrie 2024 la 09:27
      @cu alte cuvinte vinovatul de serviciu este SOCIALISMUL!@

      TOTAL GRESIT!
      Socialismul nu numai ca este cel mai mare dusman al comunismului, dar in acelasi timp a dovedit ca daca nu este sabotat, este totusi ea mai superioara forma de organizare a societatii, chiar daca la punctul final unii vor sa o foloseasca pentru instaurarea comunismului clasei muncitoare.
      In schimb capitalismul LIBERAL este cea mai periculoasa cale de a ajunge in Comunism, dar in comunismul miliardarilor care la fel ca Adolf viseaza sa devina stapanii lumii LOR, deci nu a noastra, cu alte cuvinte, in socialism mijloacele de productie sunt nationalizate de societate, in timp ce in capitalismul liberal, mijloacele de productie trec in mana marilor miliardari prin escrocheria numita "Bursa" institutie de sarlatanie generalizata, pentru ca marii bancheri care conduc lumea din umbra, acapareaza prin bursa, marile firme facad-o cu bancnotele fara valoare, tiparite de bancile lor (in speta noastra FED-ul) si astfel aceste satane cu planuri diabolice sunt deja pe cale de a finaliza "globalismul" lor, care este cea mai uriasa si cea mai periculoasa sarlatanie din istoria umanitatii.
      CONCLUZIA este aceea ca "vinovatul de serviciu este capitalismul liberal, pentru ca aceasta este calea care duce catre Comunismul miliardarilor, care in actualul stadiu de dezvoltare a tehnologiei, face ca sa numai exista nevoia de clasa muncitoare, asa ca ea trebuie redusa la maximum, fie prin noi virusi ucigasi, fie prin vaxinuri si mai ucigase, dar mai ales prin marele razboi, care se desfasoara deja la doi pasi de noi, in timp ce politicienii nostri tradatori de neam si vanzatori de tara, deja au semnat toate documentele care sa ne implice tara in acest mare razboi care va rade Romania de pe harta lumii.
      Prin urmare sper ca va este clar ca distrugerea noastra a tuturor, vine prin politicile LIBERALE, si nicidecum prin politicile sociale....ca de exemplu politica pe care Diana Sosoaca doreste sa o impuna!

      Ștergere
    2. Anonim8 octombrie 2024 la 11:47

      Pe langa faptul ca esti prost facut gramada si nu ai nici cea mai elementara educatie de a pricepe la nivel minimal modul in care functioneaza lumea, esti pur si simplu bolnav cu capul
      Ca orice marxist de altfel!


      Ia ca e gratis!
      https://mises.ro/carti/economia-intr-o-lectie/
      https://mises.ro/carti/profituri-si-pierderi/
      https://mises.ro/carti/moneda-creditul-bancar-si-ciclurile-economice/

      https://mises.ro/carti/teoria-socialismului-i-capitalismului/
      https://mises.ro/carti/calculul-economic-in-societatea-socialista/
      https://mises.ro/carti/socialismul-o-analiza-economica-i-sociologica/

      Ștergere
  3. Sunt de acord!
    Mulțumesc pt sinteză!
    Rezonez cu tot ce ați cuprins în articol!

    Am observat că telegramul dă rateuri!
    Oare ... și-au "băgat" coada serviciile?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu unde ai fost când s-a discutat despre inițiatorul telegramului și capcana în care a căzut la Orașul Luminilor(Întunericului infernal) ?! Buna dimineata la amiaza!

      Ștergere
  4. Felicitari pentru toate analizele corecte care au rolul de a ne ridica valul nestiintei de pe ochii nostri care privesc in gol...(ul reflectat de televiziunile de propaganda).
    Si cum varfurile sistemului de care apartinem este amenintat sa-si piarda painea zilnica deci si toate privilegiile, ei isi vad deja propria salvare printr-un nou si urias razboi mondial, dupa modelul WW2., razboi in care va fi sacrificata cu prioritate poolimea din tarile mici, care vor fi acei luptatorii proxy, care vor fi fortatati sa apere criminalitatea sistemului imperialist.care prin ticalosie si prin tradarea unor bande de escroci numite de prosti ca fiind partide, ne-a ocupat tara.
    Asa ca Romania TREZESTE-TE, ca daca nu o faci ... dai de Dracu, si punand mana pe furca si topor, alunga bestiile tradatoare care vor sa iti ucida familia dar mai ales copii, si hai sa facem primul pas in aceasta directie, care este acela sa-i alungam pe vandutii care impiedica candidatura lui Sosoaca, pentru ca numai ea are curajul puterea dar mai ales competenta, sa scoata Romania din ghearele balaurului diabolic care a ocupat-o "prietenste" la fel ca armatele lui Adolf in 1941, si exact in acelasi scop, si anume acela de face din tara noastra, avanpostul lor din care marile bestii neo-hitleriste vor sa duca razboiul sinucigas impotriva Rusiei.
    Si daca faceti acest pas, fiti sigur de faptul ca Rusia si China vor sprijini aceasta revolta populara, pentru ca au interesul sa o faca, cu atat mai mult cu cat vor avea cu un dusman mai putin, si cu un aliat important mai mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Si daca faceti acest pas, fiti sigur de faptul ca Rusia si China vor sprijini aceasta revolta populara, pentru ca au interesul sa o faca, cu atat mai mult cu cat vor avea cu un dusman mai putin, si cu un aliat important mai mult!"

      LOL!
      Care?
      Ala care nu este in stare sa-si produca nici macar necesarul de alimente si care din cauza emigratiei masive, in 10 ani dupa ce se curata votantii lui Iliescu se va afla in mod real in stare de disolutie?
      Ala a carui armata este formata din divizia de cartutasi prastieri si din divizia de biciclisti cutitari?

      https://youtu.be/0_YnxJJcC7M
      https://youtu.be/PiP6_zqWs78

      Ștergere
  5. As mai adauga eu un element : metisarea conducatorilor imperiilor ...incepand cu Traian , cred ca este un element la fel de interesant ...Frumoasa dizertatie ! Te felicit Dane ptr. coerenta ...mergi inainte multi rezonam cu ceea ce scri tu dar nu suntem in stare sa o facem ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Am avut curiozitatea sa urmăresc evoluția datoriei publice americane și am rămas efectiv șocat să observ ca din 19 Septembrie și până azi aceasta a crescut cu 300 de miliarde. În 19 Septembrie era 35.386 miliarde și azi a ajuns la 35.685 de miliarde. Asta în mai puțin de 3 săptămâni.

    RăspundețiȘtergere
  7. Imperiul hegemonului hamericanoid condus de kakazari se va salva pe banii fiecarui om din tarile ocupate. Vor baga fumaritul de acum sute de ani, in prezent se numeste "taxa pe carbon", si ne vor fura ca in codru. Chit ca pretextul incalzirii globale e o minciuna nerusinata. [ Dioxid e carbon este 0,038% din atmosfera, iar omul produce 1% din 0,038%, adica 0,00038 %, adica practic zero. Iar plantele respira dioxid de carbon si genereaza oxigen. In sere concentratia de dioxid ce carbon este de 3-4 ori mai mare ca sa fie recolte bogate ] Globalistii [ " elitele " ] vor retrage banii cash si vor baga bani digitali CDBC, cu termen de expirare doua luni. Practic ce ramane in contul fiecaruia dupa doua luni, il fura statul fascistoid si hegemonul se redreseaza si isi plateste datoriile. Adica ne fura munca noastra, prin tertipul banilor cu termen de expirare ! Sa zicem ca muncesc la cineva, ii sap gradina si imi plateste cu doi saci de nuci. Peste trei luni am vorbit sa vina un croitor sa-mi faca un costum si ii platesc cu acele nuci. Dar peste doua luni, vine statul fascist si imi confisca nucile pe care le mai am, ca au expirat ! Deci am sapat gradina vecinului pe gratis !

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru cei ce doresc sa aprofundeze problemele descrise in articolul de fata, iata un articol interesant, scris de Sir John Bagot Glubb (https://en.wikipedia.org/wiki/John_Bagot_Glubb) in 1977: "The Fate of Empires and Search for Survival" (https://people.uncw.edu/kozloffm/glubb.pdf)

    RăspundețiȘtergere
  9. Să nu uităm că psd și pnl prin intermediul ministrului de injustitie a cerut judecătorilor să nu respecte Constituția și totuși candidații acestor partide au primit accept pt candidarea la funcția de președinte al României!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cum nu trăim în capitalism, ci în creditism următoarea știre e cea mai importantă:


    Datoria cu cardurile de credit se prăbușește brusc cel mai mult de când Covid, deoarece APR a atins un nivel record

    de Tyler Durden
    Luni, 07 octombrie 2024 - 22:49

    Luna trecută, noi - și mulți alții - am fost uimiți când, după câteva luni de scădere progresivă a creșterii creditului rotativ, în iulie datoria cardului de credit a crescut în mod neașteptat cu cel mai mult din ianuarie, ducând la creșterea totală a creditului de consum cu puțin sub 27 de miliarde de dolari, cea mai mare unică. Creștere lunară din 2022. L-am numit un moment „Ultimul Ura” (literalmente „În „Ultimul Ura”, Datoria cu cardul de credit crește în mod neașteptat, în ciuda unor DAE record ridicate, pe măsură ce rata de economisire atinge un nivel scăzut record”) și am spus că „cu consumatorii din ce în ce mai amenințați pentru numerar și capital propriu, pe măsură ce rata economiilor personale din SUA se prăbușește de la peste 5% la 2,9% - cea mai scăzută de la falimentul Lehman - în doar un an, deoarece toate economiile în exces de la covid au dispărut de mult, există doar atât de mult mai multe Maximizarea cardului de credit care poate avea loc înainte ca realitatea să se instaleze în sfârșit.”

    O lună mai târziu, realitatea s-a instalat fulgerător, deoarece la doar o lună după o creștere bizară a creditului revolving, Fed a raportat că în august, creșterea totală a creditului de consum a scăzut cu mai mult de jumătate, până la doar 8,9 miliarde de dolari, sub estimarea de 12 miliarde de dolari. ...



    ... dar în timp ce creditul non-revolving, care este mult mai puțin volatil și mult mai stabil, a crescut cu 10,3 miliarde de dolari, o scădere semnificativă față de cele 16 miliarde de dolari din luna anterioară, chiar dacă este a doua cea mai mare creștere lunară din 2024...




    ... concluzia este că creditul revolving mult mai sensibil la perspectiva consumatorilor și-a inversat toată creșterea din iulie și apoi o parte, deoarece august a înregistrat cea mai mare scădere a creditului revolving de la prăbușirea covidului!



    Și ceea ce este deosebit de remarcabil este că cu doar câteva zile înainte de prima reducere a ratei Fed de la prăbușirea covidului, în care Powell a telegrafiat o panică economică cu reducerea ratei sale „jumbo”, rata medie a tuturor cardurilor de credit din SUA tocmai a atins un nou maxim de 21,76%, în creștere de la 21,51%.



    Va fi foarte interesant de văzut dacă APR-urile scad luna viitoare când vom primi actualizarea pentru septembrie, după reducerea dobânzilor Fed, pentru că acum o lună am făcut o predicție că, în timp ce depozitele și ratele de economisire au scăzut imediat, dobânzile la datorie - cum ar fi APR carduri de credit - abia se vor clinti (dacă nu continuă să crească).


    În cele din urmă, în lumina prăbușirii cheltuielilor finanțate cu cardul de credit, putem înceta să ne pretindem că recenta fabricație a guvernului de date despre economii, care a fost „revizuită” în sus de la un minim record de 2,9% la un frumos și armonios 4,8%, este chiar și de departe credibilă.

    RăspundețiȘtergere
  11. Principala problemă cu care ne confruntăm astăzi nu este de natură economică ci politică. Economiștii serioși sunt de acord asupra a ceea ce trebuie întreprins. Practic, toate încercările guvernelor de a redistribui bogăția și veniturile tind să reducă stimulentele pentru producție și să ducă la sărăcie generalizată. Este datoria guvernului să creeze și să impună un cadru legal care să interzică politica forței și frauda. Dar guvernul trebuie să se abțină de la intervenții concrete în sfera economică. Principala funcție economică a guvernului este de a menține și de a încuraja o piață liberă. Când Alexandru cel Mare l-a vizitat pe Diogene și l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el, se spune că Diogene ar fi replicat: „Da, să te dai puțin la o parte ca să mă pot bucura de soare.” Orice cetățean este îndreptățit să ceară un asemenea lucru guvernului său...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu.Problema eterna este morală și de ascultare(răzvrătire, dacă privești din celalalt colț).Restul e ...palavre.

      Ștergere
    2. "Principala problemă cu care ne confruntăm astăzi nu este de natură economică ci politică."

      Nu politica, ci sociala si ideologica!
      Se numeste democratie!
      Atunci cand imbecilii, incompetentii si ratatii incapabili sa decida pentru ei insisi nu vor mai avea nici drept de vot si nici drept de a candida si de a fi alesi, nu vei mai avea nici o clasa politica si bugetara care este exact oglinda acestor votanti. Egalitarismul nu exista nicaieri in natura, iar in societatea umana este nimic altceva decat o boala mintala!

      Ștergere
  12. O constanta : fiecare imperiu a decazut, indeobste pe tabloul descris de autor. Insa fiecare imperiu, desi a cunoscut soarta precedentelor, a fost convins ca, datorita calitatii sale deosebite si, mai ales, reformelor intelepte facute cand trebuie, lui nu i se va intampla. Este si convingerea adanca a Americii de astazi.
    Un comentariu : s-a folosit expresia " alegeri mai mult, sau mai putin libere". afirm ca nici o alegere nu e libera, pentru ca nici un alegator obisnuit nu este in cunostinta de cauza asupra starii reale a lucrurilor ( partial din cauza nepriceperii sale, partial din cauza ocultarii si falsificarii folosita de puterea conducatoare)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tu nu ai auzit pana acum ca desi marxismul a esuat si bagat in colaps orice natiune peste tot in lume pana acum, acest lucru s-a intamplat pentru ca "nu a fost implementat corect". dar de data asta va functiona pentru ca politicienii de astazi "il vor implementa ei corect". LOL!
      definitia prostiei este sa faci de fiecare data acelasi lucru, dar de fiecare data sa te astepti la alt rezultat!

      Ștergere
  13. cine a citit protocoalele inteleptilor..., cele interzise :) - intelege ce se petrece si ca nu s-a incheiat nici pe departe

    RăspundețiȘtergere
  14. ❗ "If the Russians come, I won't shoot."

    🇺🇦Former Verkhovna Rada deputy, member of European Solidarity Yegor Firsov, who is currently serving in the Ukrainian army, spoke about the mood of the Ukrainian soldiers in the trenches.

    🎙Subscribe @AussieCossack


    ❗️"300 billion dollars for Ukraine, and only 750 dollars for the hurricane victims" - Trump criticizes the Biden administration 🇺🇸

    🎙Subscribe @AussieCossack

    Războiul din Ucraina se termină într-o lună.

    RăspundețiȘtergere
  15. Asta a spus-o, pe langa altele, si Calin Georgescu, cu ceva timp in urma. Personal, consider ca merita votul meu la prezidentiale, am toata stima pentru el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toti votantii lui caCalin Georgescu o sa si-o ia in gura dupa ce, vor realiza ca e doar un nenorocit de cal troian. Nu va duce capul, in intunecimea mintii voastre.

      Ștergere
  16. Nou venitii nu noii veniti

    RăspundețiȘtergere
  17. Pentru că la români nu le pasă lor le pasă și vin după voi, românii mei.
    La ucrainenii nu le-a păsat și acum sunt morți 3 milioane de ucraineni, cifră care se ascunde de presă.

    RăspundețiȘtergere
  18. Se cumpara puternic armament. Si pe credit special guvern guvern chiar preferential cum altii nu au parte. Probabil isi fac planurile mai departe daca episodul provocator Dobrogea a esuat. Atunci unii locali generali de aici au spus NU bagam Romania in razboi. Sa vedem ce va mai fi. Cam pe muchie de cutit. Monitorizarea in tara a celor critici e tot mai agresiva si dincolo de orice limite legale. Despre democratie nici nu mai poate fi vorba. Structurile sunt mai opresive ca pe timpul ceausismului. Astea vremuri traim.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mie mi se pare multă prostie. De exemplu, războiul din Ucraina a întărit Rusia de la o economie medie comparată cu Spania, la o superputere mondială deasupra SUA și Europa la un loc. Faptul dovedește că cifrele cu care lucrează economia vestică sunt fraudulente. Și că cotațiile la bursă sunt minciuni.
    Rusia cotată corect la bursă ar distruge toată economia vestică.
    Cum să aibă nVidia cotă de piață mai mare decât China? E minciună. In Asia o apărut trifold, și în Vest nu se inovează decât schemele de fraudare a lumii.
    Pe baza acestor cifre frauduloase Rusia e un jeg de țară și trebuiau să pice in cap.
    Când colo, pica Germania din tot războiul cu Rusia.
    Victima Ucrainei este Germania.
    Ucraina a distrus economia Germaniei.
    Asta e un fapt. Restul este prostie.

    Germania este deja marele pierzător în războiul din Ucraina.
    A pierdut toată industria.
    Ca și noi.
    Pot trece și ei pe servicii. Să producă alții de acuma.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)