luni, 3 iulie 2023

Sistemul financiar de forţă şi tendinţele pe termen scurt ale lumii vestice


Mă întreabă mulţi motivul real pentru care lumea trece în barca BRICS. Între cei prinşi de propaganda sistemului, BRICS nici măcar nu există deoarece ştirile sunt cenzurate programatic în media occidentală, la fel ca şi cele reale despre Ucraina. O să încerc azi să vă explic fundamentele prin prisma unor oameni aflaţi în linia întâi a finanţelor. 

Probabil cea mai relevantă imagine a dat-o Michael Howell de la Crossborder Capital în decembrie 2022, într-un articol scris pentru Financial Times. Fac precizarea că, din punctul meu de vedere, Howell a cam dat-o în bară cu previziunile sale, dar partea de fundamente este cât se poate de logică, motiv pentru care o transcriu mai jos: 

Ne concentrăm pe lichiditate deoarece natura sistemului nostru financiar s-a schimbat. Pieţele nu mai servesc ca mecanisme de strângere de capital. Mai degrabă sunt sisteme de refinanţare a capitalului, dedicate în mare măsură reluării datoriilor noastre uimitoare. Acest element ne face să punem accent pe înţelegerea capacităţii bilanţului colectiv de a finanţa problemele datoriilor în detrimentul analizei costului capitalului. 

Estimăm că pentru fiecare opt dolari care se tranzacţionează pe pieţele financiare, şapte reprezintă refinanţări de datorii şi doar unul singur este dolar nou.

Ultimul paragraf reprezintă, probabil, cea mai uimitoare imagine a stării de fapt din lumea dolarului. Este, de altfel, imaginea sugestivă pentru capcana datoriilor în care s-a căzut la nivel mondial, în acest moment treburile devenind mai mult decât nesustenabile. Iată de ce încă de prin anul 2008 spuneam că finanţele mondiale au luat-o razna şi că se merge pe un model cu masă monetară infinită. E însă posibilă o asemenea nebunie? Atât timp cât o negai, chiar dacă dădeai drumul treptat la hăţuri şi emiteai monedă pe şest, părea că treaba funcţionează. Doar că, iată, până la urmă banul se răzbună, iar inflaţia a sărit din pălărie. Nu-mi dau seama dacă a fost un accident, o greşeală de calcul sau, pur şi simplu, un gest al revoltaţilor din sistem asimilabi unei greşeli de calcul. Cert este că acum FED-ul se luptă cu inflaţia crescând dobânda, exact ca la carte. 

Daniel Ivascyn, directorul de investiţii al PIMCO, cel mai mare administrator de fonduri de obligaţiuni din lume, spune că se pregăteşte pentru o prăbuşire economică deoarece efectele în economie a actualelor majorări de dobânzi se vor vedea în 5-6 trimestre. Ivascyn consideră că e oportun să păstreze poziţii lichide până atunci deoarece vor exista oportunităţi mari de randamente sporite. Mă rog, gândeşte strict cu mintea „speculantului de randament”. Însă ceea ce trebuie să reţinem este justeţea timing-ului expus, care, de altfel, are „verificarea istorică”. 

Există însă un element căruia nu  se dă importanţă şi pe care, de asemenea, l-a observat cu foarte mare justeţe Howell. Noi am rămas blocaţi în imaginea în care FED-ul intervine pentru salvarea băncilor cu probleme, furnizând lichiditate „prin spate” pentru „calmarea pieţelor”. Însă omitem un element: dintre ţările G7, doar Germania are un raport subunitar al datoriei publice raportate la PIB. În rest, toate celelalte ţări sunt pe spirala nesustenabilităţii financiare. Despre Japonia cu al său 172% nu mai are sens să discutăm, dar uitaţi-vă a celelalte. SUA probabil va termina anul în curs cu 140%. Va fi urmată de Italia şi Canada. Spania şi Franţa se zbat pe la 113%, în timp ce plutonul codaşilor e închis de Regatul unit cu 101%. Acestea sunt „marile puteri” ale lumii. 

De fapt tocmai de aici ne este îndepărtată privirea deoarece, la cum arată lucrurile, evenimentele se vor precipita teribil în viitorul apropiat. În Franţa are loc o răscoală musulmană de rit BLM care secătuieşte Bugetul. Nici restul ţărilor europene nu sunt departe de revolte în condiţiile în care nivelul de trai scade constant sub presiunea ajutoarelor date Ucrainei şi, mai ales, a sancţiunilor impuse Rusiei care, în final, s-au dovedit auto-sancţiuni. Tot setupul exploziv se va finaliza într-un dezastru bugetar care va trebui rezolvat cumva, iar pentru această rezolvare FED-ul va trece la nivelul următor având ca pacienţi ... statele. Nu, modelul clasic în care vine FMI să analizeze şi să pună treburile pe făgaş nu mai funcţionează. Va fi nevoie de intervenţia promptă a FED, ceea ce ne va conduce într-o realitate de-a dreptul suprarealistă. Da, vom vedea şi asta! Dar oare cât timp credeţi că vor mai prefera cei care mai au cât de cât câte-un ban pus de-o parte să închidă ochii?

În final, vă voi spune doar că păstrez pentru un viitor articol situaţia care se manifestă „peste gard”, anume în zona BRICS. Până atunci însă vă anunţ că Janet Yellen a anunţat vizită în regim de urgenţă în China pentru „restabilirea canalelor de comunicare”. Probabil va eşua! Dar despre „setupul estic” vă voi povesti în viitorul articol.  

6 comentarii:

  1. În anii ’30, SUA a interzis cetăţenilor săi să deţină sau să acumuleze aur, pedepsele fiind extrem de dure, dar în perioada respectivă SUA era dependentă de standardul de aur şi de aceea autorităţile au procedat în acest fel. Acum a venit rândul cash-ului să fie restricţionat în situaţia în care nu se găseşte o soluţie şi economia continuă să se prăbuşească, dar această măsură nu va duce sub nicio formă la redresarea circuitului economic, ci la un colaps de proporţii.Interzicerea cash-ului va fi atent sincronizată între UE şi SUA, pentru că în caz contrar, cetăţenii dintr-o parte vor folosi cealaltă monedă, datorită inerţiei în implementarea sistemului, ceea ce va face ca restricţiile să aibă consecinţe extrem de dure pentru cel care le va aplica primul în economie.Raţiunile, destul de subţiri, pe care liderii capitalişti le invocă pentru măsura de eliminare a banilor lichizi sunt următoarele:1. Îmbunătăţirea bazei de taxare a profiturilor, tranzacţiilor şi mişcării mărfurilor în economie, guvernul având astfel o imagine mai clară a ceea ce se petrece şi poate să intervină. Dar foarte probabil că economia la negru şi banii negri în economie, în alte monezi, ale altor ţări, vor exista şi se va înregistra un circuit economic cu o viteză de circulaţie financiară extrem de redusă, iar piaţa neagră va duce la creşterea valorii altor monede, ceea ce în final se va reflecta în ratele de schimb oficiale.2. Eliminarea activităţilor ilegale, după cum lasă ei să se înţeleagă, dar este foarte posibil ca aceste activităţi de fapt să se intensifice şi din ce în ce mai multe schimburi să se facă în sistem barter sau prin alte circuite în afara economiilor care adoptă eliminarea cash-ului.3. Liderii capitalişti şi bancari spun că oamenii şi companiile vor fi forţate să cheltuie, comparativ cu situaţia actuală, când sunt stocate fonduri enorme, la dispoziţia lor. Dar, oamenii şi companiile nu vor consuma, ci îşi vor retrage banii, şi datorită unei situaţii economice precare în prima fază, ceea ce va dezechilibra şi mai mult situaţia economică. Mulţi vor prefera să blocheze banii în aur sau să facă investiţii în afara zonelor în care cash-ul nu mai este în circulaţie.4. Adoptarea tehnologiilor moderne de tranzacţionare a fondurilor nu a fost şi nu este în măsură să creeze încredere în rândul populaţiei, fiind ştiute deja modalităţile prin care banii oamenilor pot deveni istorie, în orice moment, iar anumite „deficienţe” în sistemul electronic îi pot îmbogăţi pe cei care au dorit un asemenea sistem.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci va fi greu de crezut că oamenii de rând şi chiar companiile vor agrea lipsa banilor fizici şi controlul investiţiilor şi cheltuielilor lor, care ar putea crea la nivelul companiilor o expunere de care nu au nevoie în contextul concurenţial de pe piaţa internă şi externă a ţării de origine.Dar să vedem şi câteva consecinţe ale acestui proces pe care este bine să îl înţelegem.1. Guvernele vor pierde o alternativă prin care ar fi putut să îşi plătească datoriile, fapt care, după cum vedem, face ca Grecia să îşi dorească să părăsească zona euro, datorită inabilităţii ei de a adopta măsurile de austeritate dorite de Uniune, ca o precondiţie pentru a putea primii mai multe împrumuturi în euro. Ieşirea Greciei din zona euro va duce la reintroducerea drahmei pe piaţa financiară greacă, în vederea refacerii economice şi a unei mişcări mai sănătoase a monedei naţionale în interesul economiei lor.


    2. Banii de hârtie sau monede nu ne costă nimic şi nu depindem de riscul prezentat de sistemele electronice ale băncilor capitaliste, dar convertirea acestor bani cash în depozite bancare ne va costa unele taxe percepute de bănci şi ne va expune la un risc pe care nu îl putem avea sub control sub nicio formă.3. Această măsură de eliminare a cash-ului va avea un efect devastator pentru pensionari, cei mai mulţi dintre ei nefiind în posibilitatea de a tranzacţiona prin intermediul băncilor şi a „plasticului” (cardul). Pe de altă parte, aceştia vor fi puşi la zid de dobânda negativă pe care vor fi nevoiţi să o plătească pentru depozitele bancare, pentru că banii lor sunt depozitaţi „în siguranţă” la bănci, ceea ce le va diminua economiile.4. Cetăţenii săraci şi cei care beneficiază de asistenţă socială, care nu au acces la bănci şi la sistemul bancar în general, vor deveni exclusiv dependenţi de guverne.5. Vine firesc o întrebare la care nu a răspuns nimeni până acum, şi anume: vor face faţă băncile şi sistemele lor electronice unui număr enorm de tranzacţii, generate de eliminarea cash-ului? Cu siguranţă nu, dar acest fapt va fi valorificat de cei care au luat această măsură şi în avantajul lor de grup. Deocamdată asistăm la unele teste de stres ale băncilor occidentale şi vedem că nici 10% dintre ele nu vor face faţă unei situaţii normale de tranzacţionare, darămite să ne gândim la înmulţirea de sute sau chiar mii de ori a numărului de tranzacţii…6. Statele Unite şi-au bazat departamente întregi ale economiei pe munca la negru a imigranţilor ilegali – în construcţii, agricultură, turism, comerţ şi chiar în industrie, aceştia fiind extrem de ieftini şi aducând profituri majore celor care îi angajau. Ei nu vor mai putea muncii la negru, astfel că preţurile vor exploda, iar mişcarea banilor în economie va fi una extrem de lentă şi va rezulta un volum de taxe cu mult mai mic, ceea ce va lăsa activităţile publice în deficit vizibil şi iremediabil…

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar se va ajunge şi la ieşiri în stradă şi la probleme sociale, pe care liderii capitalişti nu le vor mai putea masca şi nu vor mai putea prosti atâţia oameni afectaţi.7. Liderii capitalişti şi ai băncilor centrale vor impune penalizări pentru cei ce nu vor utiliza sistemul electronic şi vor utiliza banii fizici, ceea ce va însemna mai multe reguli şi restricţii, mai mult personal care va fi nevoie să fie plătit şi deci dobânzi şi taxe bancare mai mari pentru cei ce vor mişca banii prin bancă şi sistemul electronic al acestor bănci.8. Interzicerea tranzacţiilor cash va duce mai rapid la dispariţia dolarului ca monedă principală în tranzacţiile internaţionale. Este necesar să ţinem cont de faptul că dolarii de hârtie sunt în procent de peste 70% în afara ţării. Este una să limitezi posibilitatea de a alege modul în care să circule banii propriilor cetăţeni şi alta să forţezi această politică monetară pentru alte popoare şi economii – ceea ce este cu mult mai greu. Străinii cel mai sigur vor arunca pe pieţele lor interne sub o formă sau alta dolarii americani, în grabă, pentru a nu avea surprize, iar aceşti dolari vor reveni în timp în SUA, unde vor genera un alt dezechilibru şi mai ales o dependentă din ce în ce mai mică a acestor ţări de economia americană.Ceea ce este evident, raportat la jocul murdar pe care doresc să îl facă capitaliştii americani şi Rezervele Federale, este faptul că 30% din dolarii americani, fizic, sunt în SUA, dar ei reprezintă numai 2% din PIB şi sunt distribuiţi în mod necontrolat. Cum se poate ca ei să îşi dorească o refacere economică umblând la un procent de 2% din PIB, care reprezintă ceva nesemnificativ? Aceasta arată disperarea lor şi dorinţa de a controla de fapt omul de rând şi nu economia subterană, care este şi va fi la îndemâna lor, a liderilor capitalişti!O altă problemă va apărea prin faptul că nu va exista o monedă alternativă pe piaţă, ceea ce va duce la o deflaţie de proporţii şi blocaje financiare în lanţ. Care va fi înlocuitorul dolarului american pe piaţa internaţională? Este mai mult decât evident că înlocuitorul va fi yuanul chinezesc, care nu va mai avea nicio competiţie în raport cu alte economii care nu vor mai folosii banii cash.„Cu cât statul capitalist planifică mai mult, cu atât devine mai dificil pentru persoană să îşi planifice finanţele”, spune Hayek. Cu siguranţă ştia ce spune şi ştia cum funcţionează acest sistem capitalist.


    Pe de altă parte, implementarea regulilor de eliminare a cash-ului reprezintă o scuză pentru a amâna luarea unor decizii, dar amânarea soluţiilor reale va duce la amplificarea problemelor financiare la nivel global. Băncile nu vor fi atât de solide pentru a împrumuta clienţii. Clienţii nu vor fi în situaţia favorabilă pentru a mai solicita împrumuturi, iar municipalităţile vor căuta să colecteze mai multe taxe datorită unui deficit major la bugetele locale sau de stat. Sectorul privat va fi afectat major de fiecare eroare a sistemului.O societate fără cash va duce la eliminarea unei serii de libertăţi individuale şi evident va elimina factorul prosperitate, care deja este o nălucă în lumea capitalistă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Presa care continua să sfideze omul și face propagandă plătită regește, iar jurnaliștii calcă efectiv pe cadavrele care ii vor bântui :

    https://www.stirilekanald.ro/un-influencer-de-fitness-a-murit-in-bratele-iubitei-sale-la-doar-30-de-ani-20329487

    Citez din vorbele in delir și mărețe cu car3 Dumnezeu ii va judeca :"O cauză exactă pentru care se întâmplă acest fenomen nu a putut fi identificată"



    Si adevărul despre acest celebru influencer care era foarte foarte sănătos:
    https://twitter.com/iluminatibot/status/1675474758673088512?s=20

    Jo Lindner, mai cunoscută drept celebrul influenț al culturismului „Joesthetics”, a murit la 30 de ani de un anevrism. După ce a primit patru vaccinuri Covid-19, i-au făcut teste de sânge care au dat rezultate ciudate...

    RăspundețiȘtergere
  5. Fac precizarea că, din punctul meu de vedere, Howell a cam dat-o în bară cu previziunile sale, dar partea de fundamente este cât se poate de logică" - daca a dat-o in bara cu previziunile, poate ca si baza e falsa, chit ca pare logica, nu crezi?

    "Pieţele nu mai servesc ca mecanisme de strângere de capital. Mai degrabă sunt sisteme de refinanţare a capitalului, dedicate în mare măsură reluării datoriilor noastre uimitoare." - ba da, piata primara de capital serveste in principal strangerii de capital. ai o afacere si crezi ca ajuns pe varful valului si vinzi. sau ai nevoie de bani dintr-un motiv sau altul si vinzi. unde e partea subtila, ca eu nu o vad.

    RăspundețiȘtergere
  6. Banii, acel iluzoriu simbol al bogăției, s-au dovedit a fi nefolositori în calea spre nemurire. În vreme ce călătorim în adâncurile cerurilor, acești papiroi economici rămân la pământ. De-a lungul istoriei, fiecare țară și-a impus propriul său sistem monetar, într-o încercare de a-și afirma puterea și suveranitatea. Cu toate acestea, dreptatea pare să fie un mit, căci țările care aleg să nu recurgă la violență se găsesc în umbra financiară a celorlalte. Un african sau un indian transpiră de zece ori mai mult decât un chinez pentru a câștiga aceiași sumă de 100 de dolari. În schimb, un american își poate aprinde o țigară cu un bilet de 100 de dolari.

    Așadar, cei care se dedau la excese financiare fură, de fapt, valoarea transpirației celorlalți. Dar când balanța se echilibrează și inegalitatea devine vizibilă, se vede cu ochiul liber acest jaf subtil. De-a lungul timpului, stilul de viață american a fost creat cu scopul de a subjuga planeta, transformându-i pe ceilalți în proprii lor sclavi. Aceasta a fost tendința capitalistă, dorința de a stăpâni totul. Hitler, Napoleon și alții au visat să devină hegemoni mondiali, urmărind să reducă restul lumii la starea de sclavi. Cu toate acestea, s-au dovedit a fi doar iluzii efemere, o fantezie care s-a stins în cele din urmă.

    Însă, adevărata religie a banului a fost creată de venețieni acum 300 de ani și, treptat, a devenit credința spurcată a întregii lumi. Dar acum, această religie ajunge la finalul său, în momentul în care americanii și europenii au comis o eroare fatală, care va marca prăbușirea Americii de Nord și a Europei. Știi care este această greșeală? Confiscarea tuturor banilor rușilor. În acea zi fatidică, bancherii americani și europeni, moștenitori ai venețienilor, au ucis esența banilor. Banii nu mai există începând din momentul în care birocrații din Mafia LGBT 🌈 au blocat toate resursele financiare în posesia Mafiei Ruse.

    Jocul s-a încheiat, fraților! Oamenii au renunțat într-o clipă la toți banii. Acum, banii nu mai au puterea de a ne controla. Ne despărțim de această iluzie monetară. Adio, bani! Ai nevoie de o naivitate crasă pentru a nu realiza că banii au murit! Așa cum spunea Nietzsche: "Dumnezeu a murit!" Da, este adevărat, Dumnezeul Banului a MURIT! În curând, toți vor realiza acest lucru. Domnul @donisroi are dreptate în legătură cu restricțiile privind numerarul, pentru că atunci când banul este mort, îl pot trata cum doresc, fără a mai avea vreo legătură cu un standard sau un bun comercial.

    Cealaltă jumătate a lumii își inventează acum alte monede, eliberate de iluziile oferite de dolar: DATORIILE inventate de venetieni. Bogăția convertită în dolari poate pierde miliarde, așa cum s-a întâmplat cu rușii. Nimic nu mai este sigur. Siguranța a murit, banii au murit. Dar ce rămâne? Rămân adevărul și credința. Poți avea toți banii din lume, dar cineva îți poate confisca totul într-o clipă. Totuși, dacă ai credință, vei realiza că aceasta are o valoare mai mare decât orice sumă de bani, care acum nu mai reprezintă nimic altceva decât hârtie igienică, conform FED. SUA și UE și-au jucat propria partidă greșită. Nimeni nu mai dorește banii lor. În ziua aceea, oamenii au renunțat la obsesia pentru bani. Aceștia nu mai dețin un rol central în viața noastră. Și asta este cea mai bună veste! Și nu există nicio cale de întoarcere. Ha-ha-ha, fraierilor!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)