Când realitatea ne arată minciuna, dar noi o ignorăm

La momentul falimentelor bancare din SUA, marile bănci de pe WallStreet au dat impresia că se bucură deoarece banii plecau din băncile mici, migrând spre cele mari. Probabil vă amintiţi întreg narativul. De altfel, la un moment dat lumea, inclusiv subsemnatul, a vorbit despre constituirea unui fond de depozit prin intermediul căruia marile bănci americane au plasat bani într-un depozit negarantat la First Republic Bank, din dorinţa disperată de a o salva. Atunci reprezentanţii băncilor mari au lăsat să se înţeleagă că se confruntă cu un tsunami de depozite care ies din băncile mici şi medii şi intră în bilanţurile lor, astfel încât fac asemenea mişcări pentru a reda încrederea în băncile ceva mai mici. 

De fapt, întreaga poveste n-a fost decât un narativ menit a păcăli fraierii. După cum putem observa pe graficul ataşat, din aprilie, avem o accentuare a retragerii depozitelor din băncile mari faţă de depozitele din băncile mici. Trendul general este cel de scădere a lichidităţii deoarece aşa-numiţii „bani deştepţi” au început să înţeleagă că dolarul e hârtie (ne)igienică şi cea mai deşteaptă opţiune pe care o poţi lua este cea de a-l arunca. De aceea scad depozitele. 

Întrebarea este încotro se duc banii? În mare, pe bunuri tangibile. Iar asta se vede limpede în SUA unde picajul vânzărilor de locuinţe prin credit este aproape acoperit de tranzacţiile cu „banul jos”. Ce ne spne asta? Că omul abandonează banul din dorinţa de a se refugia în ceva mai tangibil. 

Interesant e că buzz-ul mediatic al marilor bănci americane nu reuşeşte să frâneze ieşirile de bani din sistem. Iar asta, probabil, e o problemă. Pe moment poate fi ignorată. Însă există un pattern pe care-l cunoaştem: „banii deştepţi”, după o perioadă de timp, sunt urmaţi de banii proştilor. În timp ce primii se volatilizează pe şest, ceilalţi sunt responsabili cu isteria. Pe moment banii naivilor băltesc, dar şi când se vor trezi vor da un spectacol de zile mari.