Cum stăm?

Acum mai bine de un an, pe rusi.org a apărut un articol extrem de interesant scris de locotenent colonelul în rezervă Alex Vershinin, expert în achiziţii pentru apărare şi în strategie industrială. Pentru fraierii care sunt gata să mă acuze că iar citez din ruşi, fac precizarea că rusi vine de la Royal United Services Institute, un think tank englezesc independent, fără absolut nicio legătură cu Rusia, care funcţionează de mai bine de douăzeci de ani, efectuând cercetări în domeniul apărării pentru interesele armatei britanice şi ale NATO. Ca să înţelegeţi şi mai bine cu cine avem de-a face, acelaşi think tank susţine că livrarea muniţiei cu fragmentaţie Ucrainei e justificată inclusiv moral!

Articolul la care mă voi referi, The Return of Industrial Warfare, a apărut în perioada în care diverşi generălaşi de doi bani de-ai SUA, dublaţi de papagalii din ţările aflate sub ocupaţie americană, urlau că Rusia se va prăbuşi ba din cauză că nu va avea bani să finanţeze războiul, ba pentru că va rămâne fără muniţie sau, de ce nu?, pentru că Ucraina e atât de bună încât va îngenunchea Rusia. Cunoaşteţi toate mizeriile fără noimă pe care le-am tot contrat şi din cauza cărora sunt înjurat continuu de cei imbecilizaţi de propagandă.  Autorul nu face altceva decât să se întoarcă la numere şi să constate adevăruri uluitoare, iar faptul că absolut tot ceea ce a prevăzut acolo s-a îndeplinit pas cu pas, ne arată justeţea logicii sale. Să începem să vedem ce susţine omul.

Pe-atunci, autorul remarca faptul că în doar trei luni de luptă ruşii au utilizat de patru ori mai multe rachete decât capacitatea anuală de producţie a SUA! Înţelegeţi scara? În ceea ce priveşte muniţia artileriei, de asemenea, cifrele sunt uluitoare, iar Vershinin estimează că producţia anuală a SUA ar ajunge pentru frontul din Ucraina aproximativ zece zile. „Păi stai, asta e aberant, doar războiul durează de mai bine de un an! Cu ce muniţie luptă ăia?” - vor sări unii. Vershinin o spune încă de atunci: din stocuri. Iniţial ucrainenii şi-au făcut praf stocurile de muniţie sovietică pe care le aveau, apoi au trecut la muniţia sovietică existentă în ţările foste membre ale Pactului de la Varşovia şi abia apoi au trecut la echipamentele şi muniţiile furnizate de NATO. Mai ţineţi minte tam-tam-ul produs de livrarea de Javelin-uri către Kiev? De ce n-aţi mai auzit în ultima vreme de Javelin? Păi hai să vedem ce spune autorul: „Javelin-urile anti-tanc și Stinger-urile de apărare aeriană se află în aceeași barcă. SUA au expediat în mai multe tranşe 7.000 de rachete Javelin către Ucraina – aproximativ o treime din stocul său. Lockheed Martin produce aproximativ 2.100 de rachete un an, deși acest număr ar putea ajunge până la 4.000 în câțiva ani. Ucraina utilizează 500 de rachete Javelin în fiecare zi”.

Această incapacitate de a face faţă unui război la scară este o boală veche de-a Occidentului, tot în articol aducându-se în atenţie o chestiune care se credea uitată: 

„În cele din urmă, există o estimare cu privire la ratele globale de consum de muniții. Guvernul SUA a redus întotdeauna acest număr. Din epoca Războiului din Vietnam până astăzi, numărul fabricilor de arme mici s-a redus de cinci ori. Acest lucru a ieşit în evidenţă în timpul războiului din Irak, când SUA a intrat în criză de muniţie pentru armamentul uşor, determinând guvernul american să cumpere muniție britanică și israeliană în faza inițială a războiului. La un moment dat, SUA au trebuit să apeleze la stocurile învechite ale Războiului din Vietnam și chiar la cele din perioada celui de-al Doilea Război Mondial pentru a alimenta frontul. Acesta a fost în mare parte rezultatul unor presupuneri incorecte despre cât de eficiente ar fi trupele americane. Într-adevăr, Oficiul de Responsabilitate al Guvernului a estimat că a fost nevoie 250.000 de runde pentru a ucide un insurgent. Din fericire pentru SUA, cultul armelor de acasă a asigurat că industria munițiilor pentru arme mici are o componentă civilă. Nu este cazul altor tipuri de muniții, așa cum s-a arătat anterior cu rachetele Javelin și Stinger. Fără acces la metodologia guvernamentală, este imposibil de înțeles de ce estimările guvernului american au fost reduse, dar există riscul ca aceleași erori să fie făcute și cu alte tipuri de muniții.”

Ce-avem noi aici? O imagine cât se poate de clară că împăratul de fapt e în fundul gol. Vershinin atrăgea atenţia încă de anul trecut că fără o capacitate militar-industrială corespunzătoare Occidentul nu e capabil să ducă un război deoarece teoria „învechită” conform căreia un război convenţional nu mai e posibil s-a dovedit falsă. Într-o confruntare dintre forţe aproximativ egale, decisivă va fi capacitatea industrială deoarece aceasta asigură muniţia.

Există încă o chestiun e profetică în articol. Autorul vorbeşte la un moment dat despre monopolul Chinei asupra pământurilor rare, utilizate la scară de către armata SUA. Aşa cum v-am anunţat pe canalul meu de Telegram, China a impus un control stric al exporturilor pentru două metale rare, întâmplător utilizate puternic de către industria de armament a SUA. Poate vă întrebaţi de ce control şi nu restricţie? E o măsură menită a nu afecta aliaţii Chinei, dar a da o lovitură teribilă SUA care, de obicei, importă materii rare din China prin intermediari, pentru a îngreuna statisticile Chinei în ceea ce priveşte gradul de dependenţă al SUA. E greu de crezut că chinezii nu ştiu „traseele”, astfel încât, prin intermediul controlului, se vor asigura că exporturile lor vor ajunge acolo unde trebuie. Asta înseamnă că americanii vor avea probleme şi mai mari la fabricarea stocurilor de muniţie întrucât respectivele metale sunt componente esenţiale al procesului de fabricaţie. Şi nu doar pentru arme, ci şi pentru industria chip-urilor. De altfel, Pentagonul a avertizat Administraţia SUA că un război comercial cu China nu e benefic în actualul context geopolitic, doar că ramolitul de la Casa Albă acţionează la fel de haotic precum spun interesele sforarilor din spatele său.

E limpede că „profeţiile” autorului s-au îndeplinit exact aşa cum le-a descris. Şi asta se vede la scandalurile - nespuse în exterior - ale recentului summit NATO de la Vilnius, unde Scholtz a explodat spunând că Germania a rămas fără muniţie şi efectiv nu mai are ce să dea Ucrainei. Asta vine după scandalul din Bulgaria, unde preşedindele i-a dat cu flit lui Zelenskyi, arătându-i ferm calea negocierii  păcii cu Rusia deoarece „Bulgaria nu-i va ceda din stocurile esenţiale ale armatei”. Făcând o paranteză, nici nu îndrăznesc să mă gândesc în ce stare or fi stocurile noastre esenţiale întrucât slugărnicia autorităţilor noastre sigur n-a ridicat nicio obiecţie ordinului dat de stăpânire în ceea ce priveşte aprovizionarea „indiferent de costuri” a Ucrainei. 

Vă las să meditaţi la cele scrise acum mai bine de un an de către un profesionist de-al lor şi să vedeţi succesurile(sic!) măreţe ale mult prea marketatei ofensive ucrainene. Pe măsură ce creşte gradul de disconfort al participanţilor la summitul de la Vilnius, ruşii înaintează ferm spre Lîman. Dar despre evoluţia frontului vom vorbi în update-urile pe care le public periodic pe celelalte canale ale mele.