Corporatocraţia

Sunt extrem de mulţi cei care confundă capitalismul cu mediul corporatist din prezent. Dacă e să fim corecţi, confuzia nu-i atât de suspectă pe cât pare după ce înţelegi întreaga ecuaţie. Corporaţiile sunt o creaţie a capitalismului, astfel încât, a modul teoretic, n-au cum să fie altceva decât capitalism. Însă realitatea e cu totul alta.

Într-adevăr, multe dintre corporaţiile prezentului au fost la origini companii dinamice. Îmi veţi da, probabil, ca exemplu General Electric, Standard Oil, etc. Sau, mai recent, Microsoft, Google s.a.m.d. Doar că realitatea e cu totul alta. Fără „pomparea de bani privaţi” toate aceste companii n-ar fi avut nicio şansă. Facebook s-a aflat pe marginea prăpastiei având, după cum bine ştiţi, un IPO semi-ratat. Asta în ciuda buzz-ului făcut în jurul său. La Google treburile au stat ceva mai bine cu listarea,în ciuda perioadei destul de dubioase în care s-a produs. Însă nu uitaţi un element: listarea este vârful aisbergului. Ajungi să te listezi în momentul în care anumite entităţi deţin deja o mare parte a afacerii.

La modul teoretic, doctrina capitalistă are la bază concurenţa. Entităţile se bat pentru bani asemeni gladiatorilor din antichitate pentru viaţa lor. Fiind orbiţi de această „axiomă”, avem impresia că entităţile corporatiste sunt culmea concurenţialităţii şi a competitivităţii. Aşa să fie? De fapt avem de-a face chiar cu contrariul. Să vedem câteva exemple. 

Adobe a pierdut „afacerea Flash” din cauză că nu a fost capabil să livreze în timp util suportul de care avea nevoie Apple. Tehnologia Flash a fost dezvoltată de Macromedia, companie care-a ridicat-o la nivel de vedetă mondială. Ulterior Macromedia a fost cumpărată de Adobe care-a băgat-o-n gard. Toate tehnologiile Macromedia - care valorau miliarde de dolari - după ce au fost preluate de Adobe n-au mai valorat nici cât o ceapă degerată. Vi se pare că a suferit cineva pentru asta? 

De dată mai recentă avem orientarea woke a Disney. Cu toate că aberaţiile pe care le produc sunt respinse de public, cu toate că au pierderi din păguboasa orientare, reprezentanţii Disney merg pe aceeaşi linie. Nu-i trage nimeni de mânecă. Şi mai recent avem scandalul Bud Light în care compania Anheuser-Busch a ales un transsexual pentru o campanie publicitară pe Instagram. Oamenii, sătui de atâta woke-ism, au început să boicoteze berea. Pierderile au fost imense şi au costat Bud Light pierderea primului loc. Iar căderea nu s-a oprit aici. Într-adevăr, persoana responsabilă pentru dezastruoasa campanie publicitară a plecat(e termenul corect deoarece a fost concediat pe motiv de absenţă), dar asta nu înseamnă că s-a schimbat mare lucru. Compania e tot la fel de woke şi spune că se va orienta către sport. 

Este cât se poate de clar că nu e vorba despre vreo concurenţă în ceea ce priveşte mediul corporatist. De fapt, corporaţiile nu-s nimic altceva decât nişte menajerii menite a dresa oamenii. În mediul corporatist avem două fenomene: pe de o parte omul constată cât de nesemnificativ este, iar de cealaltă parte i se întăreşte iluzia că e o binefacere că se află acolo. Astfel, individul ajunge să trăiască într-o presiune perpetuă şi, ca efect al acesteia, dar şi al fricii de a fi „exclus din comunitatea selectă” , adoptă „valorile” companiei ca i cum ar fi ale sale. Dincolo de „zidurile corporaţiei”, masa de oameni este educată prin intermediul mediei şi al publicităţii să privească aspiraţional spre mediul corporatist. Cea mai isterică abordare a acestei viziuni mi s-a părut în Coreea unde tinerii cred că ar fi capabili să renunţe chiar la un organ pentru a intra în structura corporatistă de acolo, structură care e una uniformizatoare şi extrem de solicitantă(în general se lucrează cam 10 ore pe zi, dar unii angajaţi ajung să lucreze chiar şi 12-14 ore pe zi). 

Nu e de mirare de ce modul corporatist de organizare a prins în zona asiatică. Celebra „trecere” a Japoniei de la feudalism la capitalism a fost de fapt o trecere direct la corporatism, prin înlocuirea structurii feudale cu una corporatistă. Noţiunea practicată în unele corporaţii japoneze de „angajare pe viaţă” - atât de respectată în Vestul în care fuga după un loc de muncă e de-a dreptul obsedantă - nu e nimic altceva decât un înlocuitor modern pentru iobăgie. Practic nu era o obligaţie de-a întreprinderii de a ţine muncitorul pe viaţă, ci o obligaţie a muncitorului de a presta toată viaţa pentru seniorul său.

Aveţi în explicaţiile de mai sus motivul pentru care corporatocraţia a funcţionat atât de bine în societăţile feudale ale Asiei. Odată înţeles modelul şi transplantat peste structura socială deja existentă, n-a mai fost necesară decât o singură modificare de suprafaţă, anume costumul managerului. 

Puteţi limpede înţelege din cele expuse că întreg fenomenul corporatismului, cu cât infectează mai mult o societate, cu atât transformă acea societate într-un monstru având doar o aparenţă capitalistă, dar o esenţă comunist-dictatorială.  Asistam la un moment-dat la o şedinţă dintr-o corporaţie autohtonă şi vă spun sincer că am avut impresia că am nimerit la o şedinţă de informare politică din vremea lui nea Nicu. Aceleaşi baliverne, aceleaşi slogane repetate până la epuizare, aceleaşi femei obosite care-s dedicate până-n măduva oaselor „cauzei corporaţiei” şi aceeaşi prostie galopantă care simţi că te sufocă, dublată de o slugărnicie oribilă. 

Corporatismul este, la ora actuală, forma supremă de organizare a societăţii vestice, care e copiată la greu şi în est. De ce? Pentru că e un instrument ideal de modelare socială. Practic, prin umblarea la câteva cheiţe, reuşeşti să schimbi societatea cât ai bate din palme. Mulţi acuză „fraudarea votului” atunci când se obţin rezultate dubioase. Aiurea: o societate modificată de corporaţii ajunge să voteze corect şi din convingere orice idioţenie impusă de la vârf. 

De aceea societatea noastră o virează acum către o corporatocraţie, o formă de organizare în care întreaga avuţie trece în mâinile corporaţiilor. E noul comunism despre care v-am tot spus: avuţia nu mai e în mâna statului, ci a corporaţiei. Statul devine doar un paravan pentru susţinerea şi legitimarea intereselor corporatiste. Iar legile, din ce în ce mai mult, vor fi stabilite în interiorul corporaţiei. Astfel se obţine controlul total al individului faţă de structura în care e angajat. Iar dacă se supără, e liber să-şi găsească altă corporaţie unde se va subordona unei structuri similare. 

Practic judecata lui Marx a fost una cât se poate de justă, dovedită de mecanismele care încep să se învârtă exact aşa cum prevăzuse. Dacă socialismul era văzut de bătrânii comunişti ca „drumul cel mai scurt către comunism”, corporatocraţia e văzută acum de neomarxişti ca cel mai scurt drum către împlinirea „profeţiei lui tătuca”. 

Şi, dacă sunteţi interesaţi de variante de exit din sistem, probabil cel mai bine încercaţi să găsiţi pe hartă ţările care nu au corporaţii. Acolo ar fi o şansă să respiraţi liberi, dar, din păcate, vă aşteaptă alte provocări cărora probabil nu le puteţi face faţă.