Despre furtişaguri şi alte minuni

Ieri s-a încercat o lovitură de stat. Destituirea Cicloapei chiar în ziua discuţiilor pe marginea Legii Offshore miroase rău a blat. Mai ales în condiţiile în care legea venise de la Senat cu nişte prevederi atât de laxe încât se reuşea vinderea pe gratis a întregii rezerve de gaz din Marea Neagră.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, cum de-a scos Dragnea proiectul nou nouţ despre care n-a ştiut mai nimeni. Din punctul meu de vedere, de om aflat pe moment în afara oricărui cerc informaţional, sunt două variante. Prima este aceea că Dragnea l-a jucat pe Plăvan lăsându-l în fundul gol, cea de-a doua că, de fapt, a fost un blat în care cei prostiţi am fost chiar noi. O să le explic pe rând.
Aşa cum le-am mai spus multor prieteni, Dragnea are construcţie de ţăran(ştiu, nu-i o surpriză pentru nimeni). E o specie foarte ciudată şi surprinzătoare. Ţăranului îi place să se fălească, să aibă „casa cea mai mare şi gagica cea mai tare”. Însă, mai mult decât atât, acestei specii de ţăran îi place cel mai mult să fie văzut ca un erou. De-aici începe funcţionarea lui iraţională. Chiar dacă ar fi să piardă absolut toată averea, să-şi piardă gagica, să rămână sărac lipit, dacă asta-i garantează un respect din partea celorlalţi merge până la capăt. Individul de acest tip, chiar înainte de a muri, nu uită să-şi înfigă dinţii în jugulara duşmanului şi-n ultima suflare nu face altceva decât să-şi încleşteze maxilarul. Moartea eroică îi aduce zâmbetul pe buze.

Să rememorăm acum ce-a păţit Dragnea. La fel ca şi Ponta sau Izmană, a fost iniţial partenerul de nădejde al puterii securistice din umbră pentru ca, la momentul oportun, să fie obligat s-o cotească pe linia moartă. Mai cu un dosar penal, mai cu o acuzaţie de evaziune, mai cu o Brazilie,, mai cu o Belină s.a.m.d. Nu ştiu dacă a fost membru în statul paralel sau doar vreun marginal nimerit pe la petrecerile lor ca premiu de bună purtare. Ambele variante pot fi luate în calcul. Ceea ce e sigur e că precipitarea aventurilor sale penale au fost percepute de către Dragnea ca o tentativă de asasinare lentă a sa. Astfel, cu ocazia condamnării în dosarul angajatelor fictive i s-a declanşat instinctul eroic, promiţând să moară cu ei de gât. Când spune că nu-i e frică de puşcărie trebuie să-l credeţi. Vă spun sigur că dacă e în starea pe care-am descris-o, chiar nu-i e frică de nimic. În această ipoteză, e posibil să fi acceptat formal termenii blatului propus de la Cotroceni - revocarea Cicloapei contra Legii Offshore în forma de la Senat - şi să fi scos din mânecă forma care i-a lăsat pe tâlharii occidentali cu ceva mai puţini bani în buzunar. Astfel s-a văzut cu întreaga pradă în buzunar: şi Ciorduţa revocată şi-un şut direct în curul ticălos al lui Klemm.

Cea de-a doua ipoteză, diametral opusă faţă de prima, se bazează pe faptul că, şi în forma votată, Legea Offshore este una destul de puţin prielnică ţării. Interesul nostru era acela de a lăsa zona neexploatată, de a păstra gazele pentru mai târziu. Argumentele sunt banal de simple: ce s-ar fi întâmplat dacă nu i s-ar fi cedat petrolul românesc lui Rockefeller? Simplu, n-ar fi existat infrastructura de extracţie, iar în cele două Războaie Mondiale România n-ar mai fi fost vaca de muls a celorlalţi. Imaginaţi-vă ce-ar fi fost România acum cu rezervele de atunci. Aşa e şi cu gazele. N-avem niciun interes să le exploatăm acum, mai ales în condiţiile în care Uniunea Europeană îţi impune să tratezi orice cetăţean european ca pe propriul cetăţean. Asta înseamnă că, în afacerea gazelor, neamţul trebuie tratat ca românul. Nu poţi spune că-i dai românului metrul cub de gaze mai ieftin că-i concurenţă neloială. Desigur, asta convine de minune celorlalte state care au zero resurse. E frumos să găseşti un prost bogat în resurse ca România pe care să-l abureşti cu înaltele standarde europene. Vă întreb un lucru simplu: dacă UE se va duce de râpă la câţiva ani după ce se vor fi terminat rezervele noastre de gaze nu ne vom numi proşti? Nu-i mai simplu ca atât timp cât există hidrocarburi pe piaţă să ne prefacem că nu le-avem pe-ale noastre? Plătim şi noi preţul pe care-l plătesc ceilalţi şi cu asta basta. Nu-i nicio tragedie în condiţiile în care şi dacă extragem gazul ăla n-avem niciun beneficiu direct.

Privind prin această prismă, putem considera că ceea ce s-a petrecut ieri în Camera Deputaţilor a fost un blat, aproape o lovitură de stat. Posibil ca termenii pe care Dragnea i-a scos din joben să fi fost cunoscuţi, astfel încât politicianul Dragnea să fi jucat un joc din care el iese imaculat. Legea trecută prin Senat a adus îngrijorare prin faptul că statul nu câştigă nimic, iar Dragnea a apărut precum cavalerul pe-un cal alb propunând un aranjament financiar mai bun pentru stat. Văzându-le feţele reprezentanţilor Exxon şi-ale OMV şi, de asemenea, văzând radiografia votului, aş tinde să cred că Dragnea le-a cam dat la temelie. Nu pot însă să nu constat că, şi în condiţiile în care statul încasează ceva mai mult din această exploatare, începerea lucrărilor nu e în interesul nostru. De asemenea, nivelul taxelor este extrem de scăzut faţă de statele bogate în resurse.

În final nu-mi rămâne decât să repet ceea ce-am spus la început: nu ştiu care-au fost raporturile de forţe din umbră, ce anume s-a întâmplat, dar, din punctul meu de vedere, chiar şi cu suprataxele votate, legea nu e una în interesul nostru.