Rădăcina ticăloşiilor

Aşa cum v-am spus, chiar şi în forma actuală, „legea offshore” este una care dezavantajează România din cel puţin două motive:
1. Nu este interesul nostru să începem exploatarea gazelor acum deoarece scopul real al extragerii lor este concurarea gazului rusesc în interesul exclusiv al ţărilor vestice;
2. Banii pe care-i primim sunt extrem de puţini dacă ne raportăm la schemele de taxare din ţările cu resurse(doar Brazilia e sub noi!).

Cu toate acestea, scandalul e în toi. Cei care cred că Plăvanul a chemat-o pe Dăncilă la Cotroceni pentru vreo ordonanţă legată de amnistie se înşală amarnic. În realitate scopul discuţiei este tot legea buclucaşă, pe care Plăvanul vrea s-o întoarcă pentru reducerea substanţială(eventual chiar eliminarea) grilei progresive de impozitare. De altfel, azi soseşte în România şefa diplomaţiei austriece, Karin Kneissl. Scopul oficial al vizitei, este eterna şi fascinanta „preocupare” pentru statul de drept şi progresele în combaterea corupţiei care, muică!, sunt atacate de noile legi ale justiţiei.
Cei care gândesc ştiu bine care-s de fapt adevăratele probleme: BANII! Înlăturarea cozii de topor Koveşi de la DNA îi lasă pe agenţii de influenţă de prin ambasade fără persoana de contact(a se citi cârpa) ideală prin intermediul căreia îşi realizau problemuţele lor murdare. Avem de-a face într-adevăr cu o preocupare majoră, în condiţiile în care se vede limpede că trebuşoarele lor murdare nu mai funcţionează aşa cum ar fi dorit. Dacă ne gândim că, în urmă cu ceva timp, refuzul lui Vâlcov de a prelungi înţelegerea cu FMI s-a transformat în bulău preventiv pentru eretic, vedem bine că, pentru ei, lucrurile nu stau deloc în regulă. Ce-avem noi acum? O gaşcă de păcătoşi încalcă sfânta lege a blatului extern care desenase culoarul clar către exploatarea gratuită a hidrocarburilor din Marea Neagră şi, până la ora actuală, nu s-a întâmplat nimic! Nu un penibil dosar SF cu tablouri luate în cimitir, nici măcar vreo telepatie, telechinezie sau vreun abuz în serviciu cu strigoi şi fantome. Nimic. Singura treabă care-ar ameninţa-o pe Dăncilă e penibilitatea cu trădarea naţională iniţiată in extremis de Plăvan prin intermediul cozii alcoolice de topor Sică Balalaică.

Lucrurile într-adevăr capătă greutate şi, cum bine ştim din ciclul „bate şaua ca să priceapă iapa”, Karin Kneissl, cu tot cu păru-i slinos şi plin de mătreaţă, e trimisă la Bucureşti cu misiune clară: nu se mai poate, fraţilor cu statul de drepţi. Rapandula austriacă a şi aruncat bumerangul la înaintare printr-un interviu luat de Agerpres, transmiţându-ne codat că e groasă: ori dăm gazele şi ne iartă dacă o repunem pe Koveşi în fruntea vreunui parchet , ori dacă nu, declanşează nebunia. Proştii au şi început să se teamă, fără să înţeleagă că învârtoşarea tovarăşei de la Viena ar fi fix o furtună într-un pahar cu apă fără securiştii de pe-aici care induc un sentiment de sfârşit de lume.

Hai să înţelegem ce-i cu Austria asta. În primul şi-n primul rând, ca ţară, nu face altceva decât un balet între Rusia şi Occident. În perioada comunistă aici se respecta cu stricteţe regula influenţei 50%-50% între SUA şi Rusia. Agenţii sovietici erau paraşutaţi liniştiţi în Occident via Austria, unde aveau garanţia că nu păţesc nimic. Poate acum înţelegeţi ce-i şi cu Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei de la Viena, ce-i cu asasinatul lui Marin Ceauşescu, sinucis „de bunăvoie şi doar silit de Secu” şi cu atâtea alte episoade neclare ale istoriei noastre recente având ca epicentru Viena.

După evenimentele din 1989, Austria şi-a păstrat rolul de bornă între Rusia şi Vest, acesta fiind motivul pentru care intrările Vestului în Estul Europei s-au făcut via Austria. După şocul „ocupaţiei cu binecuvântarea tuturor” doar două ţări şi-au revenit; Ungaria şi Polonia. Ungaria deoarece s-a hotărât(a cerut?) să facă acelaşi balet ca şi Austria, probabil în virtutea „moştenirii comune” şi al rolului de coadă de topor jucat în 1989, iar Polonia pe propriile-i picioare datorită profundului dispreţ naţional atât faţă de Germania cât şi faţă de Rusia. În rest, toate celelalte ţări estice au fost bombardate de „investiţii” austriece(a se citi preluări forţate de hălci ale economiilor via bănci). România, desigur, nu e excepţia de la regulă. Ce-avem aici? Austria controlează peste 30% din piaţa bancară autohtonă, peste 80% din piaţa asigurărilor, petrolul în proporţie de 100%, gazele în proporţie de 50%, tăierea pădurilor şi prelucrarea lemnului în proporţie de 80% s.a.m.d. Poate vă întrebaţi de ce a fost preferată Austria. Răspunsul e simplu: făcând balet între Rusia şi SUA, aşa-zisele „investiţii” austriece pot face switch-ul între Vest şi Rusia atunci când lucrurile se vor pune în discuţie în termeni diferiţi. Exemplul cel mai relevant este OMV-ul. Colaborarea companiei cu Rusia cred că nu mai ridică nimănui semne de întrebare, iar posibilitatea ca, atunci când i se va cere, să facă „schimb de active” sau să le vândă ruşilor „investiţiile” din Est este înscrisă în ADN-ul companiei. La fel merg lucrurile peste tot. Poate vă amintiţi de „extinderea” Sberbank pe scheletul păduchios al Volksbank.

Partea de câştig a Austriei din toată această suveică geopolitică este profitul pe care-l extrage cu nesaţ din aşa-zisele ei investiţii. Aici e o schemă a disperării deoarece austriecii ştiu că nu sunt împroprietăriţi pe veci şi de-aceea extrag cât mai mult din ceea ce au acum. De-aia benzina e mai ieftină la Viena decât la Bucureşti, de-aia aici au închis Arpechimul şi prelucrează petrolul la rafinăria din Viena. Nu e vorba de eficienţă, ci de foame. Austria e o căpuşă şi-atât.

Şmecheria e că, în actualul context, România poate să le taie austriecilor macaroana printr-o impozitare riguroasă. Asta nu e prevăzută în nicio înţelegere, deci nu încălcăm nimic. Austria - conform înţelegerilor oculte - trebuie doar să deţină proprietatea acelor „investiţii” pentru a le putea canaliza, la nevoie, în direcţia cerută de vremuri. În actualul context, România are pârghiile necesare pentru a opri jaful întrucât tovarăşii din Vest nu prea se pot opune bunului simţ. O fac de câte ori e nevoie prin mijloace abuzive, gen circul din Justiţie, dar nici aici nu pot încălca prea rău regulile deoarece îşi afectează propria stabilitate.

Aşadar, situaţia e un pic schimbată deoarece, în realitate, Austria ar cam fi la cheremul României, cel puţin prin prisma banilor care sunt lăsaţi să părăsească ţara. Chestia ticăloasă e că, până acum, austriecii şi-au tot format o reţea solidă de influenţă şi au contribuit din plin la cealaltă reţea pusă la punct de către Marele Licurici, astfel încât au o putere fantastică prin intermediul cozilor de topor de-aici care ocupă funcţii cheie. Nu trebuie decât să-l observaţi pe Plăvan, poate cea mai mare coadă de topor ruso-austriacă pusă într-o funcţie cheie(după băsescu, desigur).

Şi-am ajuns acum la miezul conflictului: care-i problema cu „statul paralel”? E vorba de ei şi de noi. Ei, exploatatorii, căpuşele, colonialiştii, gauleiterii sau cum vreţi să le spuneţi. Cei care şi-au pus oamenii cam peste tot pentru a controla cu stricteţe scurgerea de fonduri de-aici spre acolo. De-aia la un moment-dat am avut un ministru al sănătăţii care transferase tot ce-nseamnă transplant la Viena, de-aia Ciorduţa a trecut prin „cremenal” cam tot ce-nseamnă cremă a medicinii româneşti s.a.m.d. Dezarticularea acestei construcţii ticăloase şi ilegale deranjează teribil deoarece pentru ei înseamnă pierderi teribile de fonduri. Cum să faci transplanturi aici la preţuri de zece ori mai mici decât la Viena? De ce să nu dai gratis organele recoltate aici pentru transplanturi bănoase acolo(vezi suveica Eurotransplant)? Cum să iei impozit pe exploatările de hidrocarburi? Cum să nu-i laşi să-ţi chelească pădurile? Cum? Orice asemenea acţiune înseamnă bani mai puţini la bugetul Austriei. Blasfemie! Asta ar înseamna că austriacul ar trebui să se-apuce de muncă şi să trăiască din ce produce! Vă daţi seama ce ticăloşenie?

Personal cred că, prin revocarea lui Koveşi, nu ne aflăm nici măcar la începuturile demantelării statului subteran. Lucrurile, dacă vrem să ne câştigăm independenţa, trebuie continuate la modul radical cu suspendarea lui Iohannis, demiterea lui Pahonţu, a lui Hellvig, a lui Lazăr s.a.m.d. Şi, desigur, cu accelerarea ordinii în sistemul juridic. Nu se mai poate aşa, suntem sufocaţi! Iar, în ceea ce-i priveşte pe nespălaţii care vin de pe poziţiile lor sforăitoare să ne vorbească cum e cu justiţia ar trebui lucrat diplomatic, prin întoarcerea spatelui. Altă cale nu mai e! Am ajuns mai rău decât în 1877, iar lupta, cu siguranţă, va fi mai dură decât la Mărăşeşti. Dar oare nu merită ca, printr-un gest eroic, să-ţi recâştigi ţara? Gândiţi-vă bine la asta!