sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Clovni


Fără doar și poate, degenerarea sistemului hegemonic american devine din ce în ce mai vizibilă. Ascensiunea unui ramolit precum Biden este cea mai vizibilă parte a sa, dar același fenomen se întâmplă peste tot în zona păstorită de America. O putem vedea inclusiv la noi unde cuplul tragicomic Plăvanul-Ciolacu are toate frâiele puterii în condițiile în care niciunul dintre cei doi nu s-ar califica nici măcar într-un concurs pentru ocuparea postului de gunoier. E un semn al vremurilor, dar și un indicator al prostirii iremediabile a populației. Nu ai cum să pui asemenea specimene la vârf în condițiile în care la nivel de societate mai există vreo urmă de creier.

De ceva vreme tot vreau să scriu despre Argentina, locul în care SUA își împinge viguros o nouă păpușă telecomandată: Javier Milei. Având o presă ultra-favorabilă, fiind zugrăvit în culori vesele, Javier Milei pozează într-un candidat minune, venit aproape forțat de conștiința sa care-i dictează să transforme Argentina într-o lume mai bună. 

Biografia o are impecabilă, la fel ca uSeRIștii de la noi, frumos cosmetizată de personal calificat. Vine din mediul universitar și, ni se spune cu emfază, este autor a peste 50 de lucrări științifice. De asemenea, pentru a adăuga greutate, el spune că este adept al școlii austriece și că vrea să transforme Argentina într-o societate libertariană. În special fătucile cad fascinate de emoție în fața „marelui cavaler” nepieptănat. 

În general, în momentul în care ai parte de asemenea fenomene, trebuie să te menții circumspect. Cu toate că pentru omul simplu faptul că cineva are „peste 50 de lucrări științifice” poate părea ceva extraordinar, pentru cei care cunosc chichițele lumii universitare chestiunea e de-a dreptul hilară. Asemenea „lucrări științifice” fac parte din activitatea universitară. E o inflație de „lucrări științifice”, care mai de care utilizând un limbaj lemnificat, menit a ascunde compilația de plagiate. Orice om care cunoaște fenomenul „științific” universitar vă poate confirma ceea ce am scris aici. Peste 98% dintre aceste lucrări așa-zis științifice au valoare zero! Și s-ar putea să mă fi înșelat în privința procentului de maculatură care probabil e chiar mai mare!

Dar să trecem peste aceste considerații de ordin general. Am fost totuși interesat să văd ce are a spune individul, astfel încât m-am uitat pe două dintre cărțile sale: „Libertad, libertad, libertad: Para romper las cadenas que no nos dejan crecer” și „El camino del libertario”. M-aș fi așteptat la un stil vioi, specific Americii de Sud, dar am dat peste un limbaj bolovănos, cu idei tratate superficial, cu pretenția de a dezvălui dedesubturi care, în cele din urmă, se dovedesc a fi banalități cunoscute de oricine.  Înțelegeți vă rog că, dacă unul ca mine - care e de acord cu multe dintre ideile ambalate de Milei - spune că avem de-a face cu niște fițuici aberante, asta e cu adevărat grav! Se identifică de la o poștă în scrierile individului o superficialitate extremă și acea șmecherie de „compilator universitar” care elaborează materiale din 2-3 surse doar pentru a-și pune numele și pentru a-și menține scorul universitar. Dezordinea exterioară a individului trădează o fire dubioasă, incapabilă să ducă lucrurile până la capăt. Iar în ceea ce privește ideile pe care le promovează, acestea sunt menite doar a menține oligarhia din spatele său. 

Iată că a venit momentul în care dăm cărțile pe față în ceea ce-l privește pentru a putea înțelege cum funcționează sistemul de paiațe hegemonice. În realitate Milei este un individ care nu prea are habar pe ce lume trăiește. În spatele său se află nimeni altul decât Mauricio Macri, fost președinte, oligarh și criminal. În timpul președinției lui Macri, în 2017, cei 44 de marinari ai submarinului Ara San Juan și-au pierdut viața. Submarinul a avut o defecțiune tehnică gravă, s-a scufundat și a fost găsit abia un an mai târziu. În spatele scufundării stă o poveste de corupție cu prestarea unor servicii de întreținere pe mulți bani, servicii care n-au fost efectuate niciodată. Rudele marinarilor au început să se agite în vederea tragerii la răspundere a vinovaților, iar Macri a ordonat serviciului secret spionarea acestora și intimidarea lor. Este doar una dintre multele afaceri de corupție ale lui Macri, cel care n-a știut decât să critice politicile familiei Kirchner, în timp ce ducea Argentina în dezastru economic. 

Cum Macri este compromis, a fost împinsă în față paiața Milei, ca o alternativă „radicală” la tot ce-a fost în Argentina. Macri este vârful unei întregi rețele de „Chicago Boys” argentinieni, având ca scop menținerea țării în siajul SUA. Fac asta pe extrem de mulți bani, cu ajutorul unor campanii furibunde în care întreaga medie e controlată. De exemplu, Milei susține desființarea Băncii Centrale și trecerea la o economie dolarizată. Ce alt act de subordonare totală intereselor americane ați mai văzut până acum? Și ce altă condamnare la sărăcie extremă a unui popor care și-așa nu a dus-o grozav niciodată poate fi mai rapidă și mai eficientă pentru asasinarea sa?

Faptul că regele e gol, că nu are habar despre ce vorbește, o dovedește o altă întâmplare de dată recentă. Milei a cerut ca, în cadrul dezbaterii de săptămâna viitoare, să citească un text anterior pregătit. Consiliul Electoral Național a respins cererea lui Milei bazându-se pe o chestiune de bun simț: orice posibil președinte trebuie să fie capabil să-și susțină programul de guvernare vorbind liber, nu citind de pe o foaie ceea ce i-au pregătit consilierii. 

Ăsta e sistemul, ăștia sunt oamenii. Vă voi mai spune doar că Milei joacă un teatru prost. Spune că păstrează tăcerea pentru a lăsa să vorbească ... drujba. Ce-i asta? E simbolul campaniei sale. Milei spune că va tăia cheltuielile publice cu drujba. E chiar de râs faptul că, la întrunirile sale, cei care nu știu despre ce e vorba, ajung să se sperie deoarece susținătorii săi, înarmați cu drujbe, fac un scandal infernal. Iar „tăcerea lui Milei” îmi aduce aminte de campania electorală a retardatului de la Cotroceni, cea în care n-a avut curaj să dea piept cu contracandidații spunând că nu vorbește cu cei care sunt reprezentanții „corupței”(sic!).

Iată un nou clovn care iese la mezat. Sunt tare curios să văd dacă argentinienii vor ajunge să voteze un asemenea specimen!

21 de comentarii:

  1. Bine zis, domnu' Dan: "Clovni"!

    Eu as zice chiar:

    "Joker(i) "!

    RăspundețiȘtergere
  2. Așa e, pot să confirm ce ai scris aici și nu te-ai înșelat. Procentul nu e mai mare decât peste 98%. Mai multe detalii:

    https://matei.one/osthesis.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Se va "vota" si va iesi cine trebuie, totul fiind facut din pix.

    RăspundețiȘtergere
  4. Clovnul asta, ca si la noi, o sa castige daca alegerile vor fi fraudate! N-au argentinienii nici o vina, asa cum nici romanii n-au vreo vina ca au ajuns la putere paiatele globaliste Basescu si Iohannis. Cei care mesteca vorbe de pe margine facand-o pe formatorii de opinie, pot la fel de bine sa si taca, nu folosesc la nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "N-au argentinienii nici o vina, asa cum nici romanii"

      BA AU!
      Cand nu ai ce sa votezi si ce sa alegi STAI DRACULUI ACASA si vezi-ti de treburile tale!
      Da idiotul de rand nu sta acasa!
      Merge la vot "sa-si exercite dreptul" si "sa nu decida altii in locul lui"!

      (faceti abstractie de ineptiile religioasa si de persoane care n-au existat vreodata ca dumnezeu/hristos)
      https://nuvotati.wordpress.com/2012/05/03/ce-reprezinta-votul/

      Ia vezi cum sta treaba cu cei ~19 milioane de alegatori cu drept de vot dintr-o populatie totala de ~19.2 milioane:
      https://nuvotati.wordpress.com/2020/09/24/boicot-vot-2020/

      Ștergere
    2. "faceti abstractie de persoane care n-au existat vreodata ca dumnezeu/hristos)"
      Bun, si daca este asa, de ce rugaciunile catre Dumnezeu functioneaza? Si tot ce ceri(cu credinta) se indeplineste. Bine nu sa ceri idiotenii, ca: "Luna de pe cer"...
      Iertare!

      Ștergere
  5. Noi romanii avem o vorba:pestele de la cap se-mpute si aceasta se adevereste in zilele noastre cam peste tot in lume. Daca in varful unui guvern sunt numai declasati, retardati si impostori nu ne putem astepta ca societatea ce chipurile o conduc sa arate altfel. Pacat doar de acei membri ai societatii care demonstreaza ca mai au creier, dar acestia sunt de fapt ignorati si marginalizati. Nu-i de mirare ca lumea se duce de rapa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Noi romanii avem o vorba: pestele de la cap se-mpute"
      S-o imputi de la cap, dar vorba completa spune ca SE CURATA DE LA COADA!
      Asa ca vezi-ti de pensia ta mizera din "State" si nu ne mai plictisi fara rost!

      Ștergere
  6. Unii sunt la adăpost în buncăr în timp ce dumneavoastră îi numiți ramoliți.

    RăspundețiȘtergere
  7. https://www.jurnalulolteniei.ro/2023/11/01/renate-weber-o-cheama-in-instanta-pe-olguta-pentru-anularea-interdictiei-la-gaini/ Ce au făcut interlopii din consiliul local la Craiova. Au interzis dreptul la viață, dar oricum voi nu mai trăiți în democrație în România, trebuie sesizate organismele internaționale, Organizația națiunilor Unite, NATO, Uniunea Europeană, Federația Rusă, Republica Populară Chineză, etc. V-aș cataloga și mai bine, dar după nu mai publicați comentariul. Îi știu pe toți exact ce au făcut, n-am murit interlopilor. Trebuie făcut ca la Cartagina la Craiova.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Terminator 2 Judgment Day4 noiembrie 2023 la 23:37

      01. Regula celor 3.
      Te nasti gol, ajungi sa ai bani, apoi mori, tot gol, pe o targa.
      Te nasti gol si te boteaza, te casatoresti crestineste si mori crestineste. Tot targa dar nu crematoriu ci groapa si pumnul de tzarana aruncat.
      Te nasti gol, cresti cu idei despre drept, bine, justitie, progres, si mori pentru esti surplus, unul dintre cei prea multi pe pamant.
      Ce e aia drept la viata, si orice drept, in genere? Am postat inutil de atatea ori-ca si acum de altfel-despre sperante, vise, iluzii. Legitimitatea dreptului trebuie garantata si asigurata, altfel e drog mental, ruda cu sperantele desarte ca "va fi, cumva, odata, bine", dar nu se stie cum, in ce fel si pentru cine.
      Absolut tot ce exista in istorie a fost consemnat. Deci aprobat, de la comunitatea in care traia scribul pana la comunitati stiintifice, academice, lumea artelor, a literelor. Nu stim istorie ci doar ce s-a permis-versiuni oficiale uneori mai multe si contradictorii dar...versiuni.
      Ce-am citit din filozofi visatori, romantici, din scriitori de renume etc. a dezvoltat in timp o imagine despre lume in care istoria joaca un rol esential. Imaginea holografica se schimba, unii inteleg ca iluzia de tip Matrix scartzaie dar mai are mult pana sa cada-daca asa va fi, ca viitor posibil.
      Istoria lumii, drama lumii este istoria elitelor a caror sefi nu ne-au oferit sanse ci s-au jucat cu promovarea ideii de liber arbitru. Omul nu e rau in sine, ispitele au fost stabilite din start sa fie permanente, subtile, incat sa avem acest prezent pentru care platim in numele tuturor faptelor de-a lungul mileniilor. A venit nota, nimic mai mult.
      In astronomie se punea problema echilibrului incredibil dintre forta de expansiune si cea de contractie a Universului, daca acceptam teoriile Universului ciclic, colapsant, de la Big Bang pana la Big Crunch. Genul asta de forte infinitezimale dar de alta natura au actionat in oameni, pentru a "avea" istoria pe care o avem. Cinism a existat mereu, n-avea lumea instrumentele necesare sa-l vada. In prezent se spune ca omul e un animal decodificat, controlabil prin tehnologie; au renuntat la religii ca mecanisme de control si o dau pe tehnica, I.O.T. (internetul obiectelor), transumanism.
      Elitele au scris istoria, au facut-o, previziunile au fost scuipat in vant aruncat pentru distractie. Se stie ca ritualici, au placerea sa arunce fitile si sa spuna ce vor face, si e ca si facut. Timpul s-a terminat dar lumea nu stie. Elitele au creat din start globalizarea, cu mult inainte sa apara cuvantul in vocabularul cotidian, rostit obsesiv chiar. Coloana infinitului a lui Brancusi poate fi inteleasa si ca un ciclu de contractie-expansiune. Elitele nu dau inapoi, ci doar stau pe loc (omul care intarzie evenimentul), agenda continuand ab initio, adica din start. Au creat state-natiuni in vederea globalizarii, au proiectat intreg sistemul legislativ, social etc. in care traim. Ne-au dat jucarica, ne iau jucarica, nimic mai mult. Nu "avem" drepturi, e greu sa explic asta. Democratiile fictive au functionat lumea neintelegand ca sunt sclavi cu asa-zise drepturi de a guitza din cand in cand neplaceri, de a pune, sub control total, de o revolta. Revolte, revolutii sangeroase ne arata puterea elitelor, schemele pe care le aplica, inclusiv tandem-ul comunism-capitalism. Societatea (mereu a lor) e ca un chirurg care cu o mana taie, cu alta bandajeaza. Asa functioneaza institutiile, prin...completare daca nu chiar anihilare reciproca.

      Ștergere
    2. Terminator 2 Judgment Day4 noiembrie 2023 la 23:38

      02. Educatia si coercitia-tot o forma de educatie opereaza simultan. Instante educative: familia, biserica, scoala, grupurile de egali, colegi de servici, prieteni, mass-media care le intrece pe toate. Instante coercitive: politie, justitie, biserica. Din start nu s-a dorit rezolvarea infractionalitatii, a raului din lume, a problemelor legate de anomii sociale, deviante, ci doar mentinerea in anumiti parametri care dpdv statistic sunt ok daca nu se sare calul. Esecul institutiilor, instantelor educative da apa la moara celor care pedepsesc, educa si reeduca-adica un cerc inchis, vicios. Cea mai lovita, ca institutie, a fost familia, manipulata sa primeasca continuturi sociale din marele sistem, si sa le transmita copiilor, nenorocindu-le viitorul, indiferent ce cariere profesionale vor fi dobandit acestia (ascensiunea intra-generationala de tip capitalist, prin munca inrobitoare perpetua), sau primite prin pile, spagi (ascensiune inter-generationala care in teorie suna bine, dar practic vedem ce politicieni avem, ai cui fii, nepoti sunt). Inchisorile de ce permit recidiva infractorilor? Nu-si propun sa rezolve nimic, ci doar sa amplifice raul de orice forma. Asistenta sociala, probatiunea sunt alte carpeli care din start au fost proiectate sa nu rezolve nimic, ci tot carpeala, sa dea bine pe sticla, in ziare, pe net. Unii vad/compun statistici, altii traiesc dramele complexe din acele statistici, deveniti cifre, numere, incepand cu cenepeul.
      @Anonim 4 noiembrie 2023 la 21:17 daca pana aici nu te-ai speriat, nu te speria, comment-ul e pentru toata lumea, desi prea multe sunt stiute si tot degeaba. Am fost dresati sa fim pasivi, incurajati sa comentam, sa avem pareri, convingeri (de parca chiar ar fi ale noastre, personale si nu rezultante aleatorii) si sa ne eventual vaicarim.

      Ștergere
    3. "Ce au făcut interlopii din consiliul local la Craiova. Au interzis dreptul la viață, dar oricum voi nu mai trăiți în democrație în România, trebuie sesizate organismele internaționale"

      Alcooluta A INTERZIS DREPTUL LA PROSTIE si a facut foarte bine ce a facut!
      Eu as fi interzis si cresterea cainilor "de companie".
      PASARILE SI ANIMALELE DE CURTE NU SE CRESC IN/LA ORAS!
      Vrei sa devi gospodar si sa-ti faci gradina/livada si sa cresti animale si pasari domestice?
      MARS LA TARA!
      Sunt o gramada de sate in jurul Craiovei si in Dolj, la fel ca in toata tara!

      Ștergere
    4. "MARS LA TARA!"
      Stai calm domnu' MARS-ulescu!... Ce nu pricepi tu da nici o culoare este ca interdictia de a creste animale de casa vine din schmenul colectiv al smecherilor sforari-din-virf de a nu avea alternative alimentare ptr poolime.
      ...pas cu pas. Priveste pikciarul de sus in jos.

      Ștergere
  8. Pentru postul de gunoier/bugetar trebuie pile. Degeaba diplome si specializari in diverse. Se intampla multe in background, mai bine zis underground.
    Clovnii isi fac job-ul, intersanjabili. Sa nu credeti ca daca pleaca senilul si vine altu' mai tinerel va fi mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Pentru postul de gunoier/bugetar trebuie pile"
      Hai sa fim seriosi, pe masina de gunoier in Romania te angajezi oricind. De nevoie dar si de curiozitate am lucrat o perioada si stiu. Nu am avut colegi care sa nu aibe maini si picioare rupte de la cazaturi, alunecari de pe scarita, ca sa nu mai vorbesc de paleta de mirosuri la care esti expus zilnic. Incepusem sa si VISEZ mirosurile de hoit.

      Ștergere
  9. Uitați oameni buni, le-am spus la interlopii din poliția Dolj, la unii din partea superioară a instituției, că sunt anunțurile acestea și ca acestea sunt și alte locuri unde se găsesc anunțuri asemănătoare și de ce le lasă să facă pe femeile alea așa ceva? Ziarul Craiovei este de cele mai multe ori Gazeta de Sud de mai bine de 25 de ani, mai ales în varianta tipărită, altele nu prea se găsesc la vânzare așa cum este Cuvântul Libertății sau Indiscret în Oltenia sau Ediție Specială. Anunțurile se găsesc publicate zilnic și în varianta tipărită a ziarului, nu chiar toate, dar câteva tot sunt. Se publicau înainte în varianta tipărită doar cu prezentarea buletinului la birourile de presă ale ziarului Gazeta de Sud. Și băeții se face că lucrează, la domnii polițiști mă refer. Știu legea, însă deși nu se desfășoară în locuri publice, totuși ca să ajungi la o asemenea creatură trebuie să suni la numărul afișat public în ziar, aviz mafioților din poliția Dolj vă cunosc ca pe iapa albă cum se zice la sat. Am văzut zeci de mii ca voi. Apropo, de când la agențiile loteriei Române nu se eliberează bon fiscal până nu-i dai un cap în gură la vânzătoare și mă refer strict la propriu. Nu am încercat, aviz ăstora de care încerc să-mi amintesc mai bine cred că am văzut sute de mii de polițiști bă de ăștia ca voi.

    RăspundețiȘtergere
  10. https://www.jurnalulolteniei.ro/2023/11/02/craiova-a-lansat-achizitia-big-big-brother/?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery Dacă publicați comentariul și citește cineva cu putere de decizie din Craiova să-i puneți și funcția să vă dau eu așa din când în când și mai ales în glumă câte o palmă după cap la aceia cu putere de decizie, cică să poată să fie închise camerele pe anumite tronsoane, vor ei. Ia hai să vedem!

    RăspundețiȘtergere
  11. Pana la urma nici nu mai conteaza faptul ca, cel care candideaza este "drujba asta", Milei sau vreun cimpanzeu la propriu, pt ca oricum cel pe care-l vrea Sistemul ocult va castiga alegerile, in acelasi mod in care le-a castigat si fosila senila Bideu, adica cu masinile de vot elvetiene, ca sa se confirme a nu stiu cata oara, celebra vorba a lui Stalin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect!
      In schimb vorba atribuita luiStalin este falsa. Mai sapati in analele istoriei reale. Nu a afirmat asta niciodata.
      De ce, ne intrebam...
      Deoarece in acele timpuri nici nu se punea problema NUMARARII VOTURILOR ci DOAR PARTICIPAREA COLECTIVA A MASELOR POPULARE LA VOT.
      Faza cu numaratul apartine acelora care l-au si lichidat. Facea parte din campania de denigrare, atita tot.
      (Rog publicare in vederea lamuririi acestei idiotenii)
      Ok, DD?
      Thx and cheers!

      Ștergere
  12. E geniala faza cu drujba si se incadreaza perfect in peisajul politic general care-i absolut gretos inclusiv cel estic!.
    Este iesit fix din "THE SIMPSONS" sau mai tare...din "THE SOUTH PARK"

    FIX ce se cere de la un lider al IDIOCRATIEI.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)